Cicatrizarea
 

Am iubit si eu din tot sufletul o porumbita. Dar si-a luat zborul. Au trecut 7 ani de atunci. Inca o visez, iar cand o visez ma trezesc intr-o melancolie/nostalgie care prefer sa nu o am. Cand trec pe langa casa unde a locuit ea ma pierd in trecut. Cand mai vine pe acasa si o vad ma blochez. M-am resemnat de mult timp si ma consider destul de barbat incat sa accept realitatea.

Totusi...cat mai dureaza sa mi se cicatrizeze rana asta si sa nu ma mai bantuie "fantoma" ei?

Pana gasesti o porumbita asa de speciala incat sa inlocuiasca fantoma aceea, pe care sa o iubesti si mai mult.

Eu m-as hazarda să spun că fantoma porumbitei se va estompa semnificativ, spre disparitie, când vei găsi femeia potrivită să îti fie sotie. Iar când îti vei tine copilul în brate pentru prima oară, slabe sanse să mai apară vreo fantomă

Doamne Ajută!

Mă guguştiucule da' tu altă treabă n-ai decât să atârni în trecut?

Cand te ia...te ia...Dragos. Melancolie, nostalgie, boemitate...mna...poate am suflet de artist. Rational sunt stapan. Inca nu am reusit sa imi cobor ratiunea-n inima...

Da...poate trebuie o alta porumbita sa inlocuiasca fantoma...

Fara Dumnezeu, orice iubire moare. (...) Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti. - http://www.formula-as.ro/2011/973/as...rea-oasa-13840

Dacă ești porumbel, s-ar putea să nu-ți treacă în veci. Nu știu dacă porumbelul își poate uita porumbița; în orice caz, nu înainte ca ea să moară.
Dar nu cumva să fii gânsac și să te fi îndrăgostit de gâsca altuia, iar apoi să umbli viața întreagă, nefericit, în urma lor.

Cel mai rău ar fi să fii papagal. Părerea mea...:39:

Amintirea ei inca te bantuie pentru ca nu ti-ai luat Adio asa acum trebuie..se pare ca inca mai aveti de discutat niste lucruri, de elucidat niscaiva mistere sau frustrari...cand o sa se intample asta(o conversatie deschisa in care sa puneti pe tapet cine si cum a gresit si de ce nu a mers), ai sa simti ca ti s-a luat o piatra de pe inima.
Viitorul tau poate fi ok doar daca inchei cu trecutul.Si pentru asta ai datoria sa vorbesti cu ea...
Cat timp tu o vei idealiza asa, nu stiu zau daca alta femeie se va ridica vreodata la nivelul ei...O vei cauta doar pe ea in toate celelalte..fizic, personalitate, gesturi marunte...Poate merg prea departe cu presupusul dar am impresia ca iti place sa suferi..sa te autopedepsesti pentru niste greseli...
Nu degeaba se spune ca cea mai romantica iubire este cea care nu s-a implinit...Anii trec si tindem sa ne imaginam numai lucruri minunate despre acel om sau cat de perfecta ar fi fost acea relatie...Vezi ce face distanta si timpul?
Iubirea pragmatica, cand stai zi de zi cu partenerul si pe langa "indragosteala" de inceput, incepi sa-i descoperi si micile imperfectiuni, este iubirea sanatoasa..Pentru ca iubesti si ierti, esti iubit si esti iertat, si asta fara sa fii idealizat in vreun fel..Pur si simplu e de-ajuns sa fii tu..:)

Nu mai am nimic cu ea. Ea si-a urmat drumul, eu pe al meu. Ideea e timpul...cat timp e nevoie sa fii complet vindecat. 7 ani. Azi cand m-am trezit, dupa inca o noaptea halucinanta marcata de vizita fantomei, mi-am dat seama ca e prea mult. Nu stiu...exista vreo "legenda" despre cat dureaza? Rabdare, rabdare...

sau cand va scapa de depresie

Durerea pierderii loveste in inima fiecarei fapturi, intr-o forma sau alta.

Nimeni nu scapa de acest chin.

Pana nu il gasim pe Dumnezeu in toate si peste toate, atata vreme cat ne lipim sufletul de ceea ce trece, nu putem scapa de aceasta durere.

Va fi recurenta, va fi gata sa-si implante pumnalul in fiecare clipa.

Iar frica de a nu pierde ne impinge in multe greseli.

Mai bine popîndău. Duci o viață activă, departe de romantism.

On-topic
 

Serios, Urbanophon, Red Rose și Monnis au dreptate: trebuie să găsești pe cineva cu care să te cunoști inclusiv în petele de umbră, nu doar în fascicule de lumină. Ai nevoie de mult pragmatism în chestiunea asta, iar pragmatismul, realismul, curajul,etc., sînt obținute doar...practicîndu-le. Cei mai mulți facem greșeala să ne "îngropăm" ba în muncă, ba în vicii. Te asigur că ambele sînt politica struțului: prima e înrobire consimțită, a doua predare în gheara dreaq prin păcate. Nu rezolvă sau ușurează, ci complică și distrug.
Trebuie să duci o viață echilibrată, adică cu toate compartimentele prezente, inclusiv căutarea perechii.
Relația cu Dumnezeu și, cînd există, ființa iubită, încep aici și continuă în veșnicie.
Cînd nu există ființa iubită, o căutăm, și o căutăm,și o căutăm... "Răbdare, răbdare, răbdare"...

Se pare că cele mai realiste sfaturi le dau doamnele de peforum. Mno, natura lor e mai cu capul pe umeri...

Asta e panteism si e "no no" pentru un crestin.

Ar trebui sa stii si tu macar atata lucru.

E ca si cand ai sta in lac si te-ai intreba cat o sa mai dureze pana n-ai sa te mai simti ud.

Eventual, lacul ar putea seca, dar cred ca ar fi mai practic daca ai iesi la mal.

De obicei, atunci cand un zeu te dezamageste, cel mai bine e sa-L cauti pe Cel adevarat.

Ce tot vorbesti acolo, bai baiatule? :)

Omul are o inclinatie naturala spre latrie.

Problema apare atunci cand in locul lui Dumnezeu, este plasat un idol.

Atunci devine idolatrie si consecintele nu sunt tocmai fericite.

Am citit ce ati scris, si omeneste va inteleg- intradevar, este destul de dureros când cineva se desparte de o persoana la care a tinut!

Insa, pe de alta parte, trebuie sa fiti constient ca nimeni nu-i poate impune unei persoana sa fie impreuna cu el/ea, si dragoste cu forta nu se poate!

In plus, nici dumneavoastra nu cred ca v-ati fi dorit sa fiti cu o persoana care nu doreste sa fie impreuna cu dumneavoastra! Intradevar, este dureros, insa, cu riscul de a parea cinic, mai bine o despartire (si implicit o perioada de suferinta) acum, decat o relatie si apoi o casnicie nefericita!

Ca si solutii , incercati sa nu va mai ganditi la ce a fost, sa va preocupati cu alte aspecte- serviciu, sport, socializare cu prietenii, lectura, plimbari, miscare in aer liber, iar in viitor sunt convins ca veti reusi sa gasiti o partenera , pe care sa o iubiti si sa va iubeasca din tot sufletul, si cu care sa va casatoriti si sa va intemeiati o familie.

Primul pas spre vindecare este sa intelegi ca este doar un alt om, ca multi altii cu care te intalnesti zi de zi.
Poate mai bun in unele privinte, poate mai putin in altele..

Citatul asta este deja arhicunoscut.."Nimeni nu te poate rani fara permisiunea ta"(Eleanor Roosevelt)...Daca tu suferi acuma, Urbanophon, este pentru ca i-ai permis mintii tale sa gandeasca intr-un anume fel....Un fel care stii ca nu-ti face bine, dar care pe alocuri te mangaie si te indulceste intr-o maniera destul de perversa si nesanatoasa..Ce mai..e chiar definitia adictiei..! :)
Daca vrei sa se schimbe ceva, schimba ceva la tine..nu la tine propriu zis ci in perceptia ta asupra vietii...Singura chestie gresita ar fi sa nu indraznesti si sa continui sa te complaci in valurile nostalgiei...

Mergi pe serpentina, deodata unul de pe contrasens din curba periculoasa intra
in tine.Te-a ranit fara permisiunea ta.

Sotul tau pleaca cu alta.Te-a ranit fara permisiunea ta.

Faci cancer la colon.Esti ranita fara permisiunea ta.

Ca sa poti sa fii ranit doar cu permisiunea ta, trebuie sa stii de unde vii si incotro de duci. Ori asta intra in contradictie cu vorbele lui Hristos.

Misto spusele lui tanti Roosevelt, dar poate sunt valabile in bucatarie, cand coci cozonacii."Nimeni nu te raneste fara
permisiunea ta"...hmm.
Pai da, ca daca apuci tigaia incinsa fara manusa, te cam arzi.

Ma refeream strict la felul cum poti alege tu sa te simti, Copacel..Poti sa fii ranit intr-un accident, asa cum bine ai spus...poti fi spitalizat, sa te vindeci dar tu in continuare sa te simti "ranit" toata viata...Sau poti sa te vindeci . Punct..:)
Suferinta poate veni din exterior si/sau din interior..Eu ma refeream la partea care tine de noi, de interior..ce putem noi schimba...Intr-adevar o situatie cruda si nedreapta ramane cruda si nedreapta...Omul poate alege sa se macine si sa consume toata viata, poate sa se resemneze si s-o accepte ca atare..sau poate sa se adune de pe jos, sa se roage si sa gaseasca o "fereastra", daca usa e inchisa...:)
Ideal ar fi sa vezi tot timpul jumatatea plina a paharului..pentru ca orice situatie, uneori pe langa raul care-l provoaca, trebuie sa aduca si un strop de bine.Daca nu chiar pe moment, sa speram ca-n viitor...
PS Coc niste cozonaci deliciosi,btw..:)N-am o viata fericita tot timpul dar probabil ca stropul de optimism si speranta in Dumnezeu isi spun cuvantul...inclusiv in mancarea pe care-o gatesc..:)

Pai asta e terapie intensiva continua. Ca dovada e ca in aceasta viata nu ne putem vindeca.Ne vindecam in Rai.
Mare atentie in legatura cu subiectul resemnarii si sau acceptarii.

Evident, nu era vorba de ranile fizice, cred ca doar tu puteai sa nu observi asta.

Doar in prima instanta, ca o reactie instinctiva.
Pe urma faci niste alegeri si poti sa fii sau sa nu fii o persoana ranita.

Contradictia fiind unde?

""Sfinţeasca-se Numele Tau, Vie Împărăţia Ta, Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ".Ma refeream la faptul ca trebuie sa ai incredere totala in Dumnezeu si sa-l lasi pe el sa decida ce si cum in legatura cu viata ta...El e in cel mai in masura sa-ti organizeze viata, si chiar si cand apar greutati si suferinta,ele sunt date cu un scop....
Exista lucruri pe care nu le poti schimba in viata..de ex un om care si-a pierdut picioarele intr-un accident, in veci si-n pururi nu-i vor creste altele...Sa accepti chestia asta e de bun simt...Poti in schimb sa nu te vezi ca un handicapat toata viata..si sa te rogi lui Dumnezeu multumindu-i pentru ceea ce ai:famile, casa, copii sanatosi, etc , etc...

Evident, ca si in alte situatii, nu ai habar despre ce vorbesti.

Poate se potriveste cu abordarea ta, dar nu inseamna ca asta e realitatea.

Daca unul are o patima, nu se poate vindeca aici?

Ca sa vezi...

Poate tie ti-e mai comod sa gandesti asa, dar nu inseamna ca asta e realitatea.

Tu vorbesti de "mare atentie"? :))

Probabil, insa Hristos a zis ca ii primeste doar pe cei bolnavi.Probabil ca pe cei sanatosi ti-i lasa tie din moment ce ai ajuns la iluminarea de a distingele binele fata de rau. :65:

Ma indoiesc ca cele spuse de Eleonora Roosvelt se refera la ce te referi tu, tinand cont ca tanti Eleonora frecventa cercurile masonice.

Nicaieri nu a spus ca "ii primeste doar pe cei bolnavi".

Dar reflexul sectar de a talmaci Scriptura, nu te lasa sa taci cand nu pricepi macar.

Si daca un mason iti va zice ca exista Dumnezeu, tu probabil vei deveni ateu, din "bunul" reflex de a fi Gica contra.

Pana la urma mesajul tau "crestinesc" del a "hristosul" tau care este?

"boleste dom'le, lasa-te in voia sorti ca si asa o sa fim bolnavi cat om trai. Nu faci asa? Esti contra lui Hristos. "

Evanghelia a 7-a de la Sfantul Maslu:


Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi, auzind, El a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar, mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n‑am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

Cei care sunt bolnavi suntem noi pacatosii.Si asta pt ca orice boala are ca
drept cauza pacatul (fie facut, fie mostenit).
Eu din aceasta Evanghelie inteleg asa:
vames = pacatos = bolnav = trebuinta de doctor, iar doctor = Iisus Hristos.

Ce nu inteleg sectarii este ca Hristos lucreaza tainic ca doctor, in sensul ca
Hristos lucreaza si tamaduieste si prin mana medicului dar si prin Harul Sau
Dumnezeiesc.
Ma scuzi, dar eu nu talmacesc nici o scriptura.Pur si simplu scriu ceea ce inteleg. Paradoxal, sectarii se cred sanatosi.Oare de ce ? pai sa fie unul din
motive faptul ca ei (sectarii) deja fac voia vrasmasului si atunci necuratul le-a ridicat patimile si ispitele, ca nah din moment ce tu vii spre sarsaila de ce sa vina el la tine ?

Nope, iar matale stii chestia asta.Daca vine un mason si spune ca exista Dumnezeu, atunci ma bucur ca Dumnezeu i-a luminat mintea.
Dar tu stii foarte bine chestia asta, insa am observat ca tie iti place mai mult
sa fii Gica-contra.
Mesajul meu crestinesc de la Hristosul meu este ca atunci cand ai o boala
aceasta sa fie tratata atat in plan medical cat si in plan duhovnicesc.

Insa vindecarea este de fapt o taina.Nu stii niciodata daca te-ai vindecat.Oare
vindecare nu inseamna cumva sa-l convingi pe Hristos ca meriti sa ia asupra
Sa pacatele tale ?
Pentru ca daca ne uitam in NT , Hristos a vindecat luand in acelasi timp asupra SA pacatele lor(celor vindecati). De ce ?
Si atunci nu cumva vindecarea inseamna sa-l convingi pe Hristos sa ia asupra Sa pacatul care iti genereaza boala ?
Noi de multe ori facem confuzia intre ameliorare si vindecare.

Apoi in legatura cu suferinta, mai exista si povestea cescutzei de ceai spusa de Arsenie Boca .Interesanta poveste.Ar explica multe desi majoritatea dintre noi foarte greu ne vine a crede in pilda spusa de parintele.

Intrebarea ta ridica o problema foarte intersanta.
Atunci cand nu mai avem o anumita patima, pai n-o mai avem ca ne-am vindecat sau n-o mai avem pentru ca
Hristos a luat-o asupra Sa, datorita credintei noastre in EL ?

Daca cineva care nu mai are o patima, renunta a mai crede in Hristos, si se apuca de obiceiuri lumesti , ii va reveni patima inapoi ? Daca nu, atunci cum poate cineva(omul) care nu stie de unde vine si unde se duce sa se tamaduiasca singur ?

Sunt bine. M-am trezit intr-o dimineata si inca eram in frenezia visului. Si am postat aici. Sunt resemnat si constient ca drumurile noastre s-au separat de mult timp si irevocabil. Eram oarecum nervos de ce inca mintea mea o mai proiecteaza in somn sau de ce ma ia nostalgia cand trec prin locuri care ma leaga de ea. Calculand perioada de convalescenta am ajuns la rezultat: 7 ani. Si eram curios doar daca vi se pare mult, putin...

Frate,
ma gandesc la o situatie care am mai intalnit-o uneori,caci vad ca esti foarte afectat si te
inteleg.Si e bine sa spui Cuvantul ca oamenii sa stie.
Cum spunea Monnis ai sa uiti candva, daca te vei casatori,...copii etc si, treptat vei uita.

Poate bat campii, mai jos(ma refer la cazul tau,ca la modul generral zic bine), dar poate am dreptate.
Poate iti folosea in urma cu mai multi sa fi auzit pe Pam Stentzel vorbind despre virginitate si de faptul ca cel care o are, e special.
Eu as zice mai mult, fie ca esti barbat sau femeie e bine sa o faci daca e posibil doarr cu
viitorul sot(sotie) .
Avea o vorba miliardarul Richard Branson "Ori ca ai doua zeci de ani, ori ca ai cincizeci de ani, sexul e frumos , dar niciodata nu este ca prima oara!"
Am discutat cu diversi ,unii care au avut mai multe femei,toti absolut toti isi aduceau aminte de prima femeie, ca ceva special.
Ma rog e simplu sa dai sfaturri,uuups...de pe margine...,dar daca nu se concretizeaza ceva ,cu cineva, ramai cu o amintire fumoasa cu cineva care e departe.La ce iti foloseste???...
Nu stii cum sa-i dai erase, si sa faci sa nu te afecteze, ca sa nu traiesti din amintiri.
Fie ca esti barbat fie femeie e bine sa pui problema casatoriei!Daca nu stop!!! fiindca poti ramane doar cu amintiri frumoase...prea frumoase.
Domnul sa te ajute frate, sa gasesti omul potrivit si poate la un moment dat,sa ne dai niste vesti bune.Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Nu stii povestile alea romanticoase, ca isi duc unii idolul cu ei in mormant?

Da domle' e iubire mare, pacat insa ca nu este Iubirea cea Mare.

Pe undeva e mult ,fiindca e bine sa revii in realitate si sa nu iti mai faci "inima rea".
Pe undeva e putin, fiindca eu imi aduceam aminte cand am facut-o prima oara cu sotia mea si dupa zece ani.Ptr mine a fost ceva special.Si asta te leaga.

,,Iubirea" asta tinde de a iesi din ingradirea ratiunii si de a deveni obsesie.

Nu te-ai resemnat deloc, doar asa zici ca sa te pacalesti pe tine, ba inca esti indragostit de ea si ai vrea sa reapara in viata ta pentru ca rational nu te-ar deranja, ba chiar te-ar bucura. Cand o vezi te trec fiorii, ca altfel nu stii ce-s aia fiori.

Pe ea deja ai transformat-o in etalon si orice alta relatie o vei incepe de la comparatia cu ea, adica cu totul defavorabil; vei deveni handicapat emotional.
Hotareste-te ce vrei si spune aici barbateste.