Violenta in familie?
 

Doamne ajuta! Am nevoie de un sfat referitor la situatia in care ma aflu de ceva vreme...Crescuta de mica in preajma bisericii, fara tata, doar de mama si bunica, la vremea tineretii am ratacit calea si am trait o viata lumeasca, cu discoteci, desfrau, mandrie etc., desi Dumnezeu mi-a randuit sa cunosc inca de mica preoti si duhovnici mari prin intermediul mamei. O astfel de viata si neascultarea m-au adus in cativa ani la atacuri de panica si slabiciune fizica, si de voie de nevoie m-am reintors inspre Dumnezeu si biserica. Dupa o relatie de 4 ani esuata, m-am trezit la 30 ani singura, mai credincioasa si cu 90 kg fata de cele 57 de la care pornisem. M-am apropiat mult de PS Daniil si de parintele Arsenie, mama ducandu-ma la Prislop inca de la 15 ani. Dupa cateva luni de la despartirea de prietenul meu, care voia o fata de lume si nu una bisericoasa, am inceput sa caut pe acest sait tineri crestini, fete si baieti, voind sa vad daca mai sunt si altii asa " innapoiati" ca mine. Astfel am cunoscut un baiat, am inceput sa vorbim, el mai fusese casatorit si era in Italia la munca. Am simtit din ceea ce ne spuneam ca e omul pe care l-am cautat toata viata. Dupa cateva saptamani a venit in tara, dar am inceput relatia pacatuind trupeste...La cateva luni l-am vizitat eu in IT, apoi a venit din nou in Ro, trecusera vreo 4 luni de cand ne stiam cand am mers impreuna la Prislop. Mai intai am trecut pe la PS Daniil care ne-a dat binecuvantare si ne-a trimis la mormantul parintelui Arsenie, incurajandu-l sa ma ceara acolo de sotie. Dupa alte 2 luni, am fost din nou la el in It, iar duhovnicul lui ne-a sfatuit sa ne casatorim cat mai repede pt a nu mai trai in pacat. In urmatoarea sambata, dupa ce am primit binecuvantarea telefonica a PS Daniil si a duhovnicului meu din tara, am facut cununia religioasa. Astfel, la 6 luni de cand ne cunoscusem, ma casatoream cu sotul meu, convinsa fiind ca a fost lucrarea lui Dumnezeu. Singurul semn de intrebare a fost faptul ca a recunoscut ca dragostea lui nu e ft mare, dar a zis ca la 39 an ani, trecut printr-un divort, stie ce vrea. Binecuvantarile de la mormantul parintelui Arsenie, a Preasfintitului si faptul ca sotul meu este cantaret bisericesc, mi-au fost suficiente ca sa cred ca va fi bine. Lucrurile au fost oarecum amestecate, am avut si momente bune, dar si ispite..la vreo 6 luni am descoperit ca sotul meu viziona fime porno, nefiind satisfacut de aspectul meu fizic, putin mai tarziu a fost diagnosticat cu o forma usoara de epilepsie. In 2013 am pierdut o sarcina si am fost diagnosticata cu o faza precancreoasa de col uterin, urmand operatia. In tot acest timp, dragostea lui a ramas putina, dar principiile crestine ne-au facut sa megem inainte. In 2014 in oct, dupa ce am fost din nou la Prislop a venit si vestea unei sarcini. Cam in luna 4 de sarcina am avut un risc de avort cu internare in spital, timp in care sotul meu, am aflat mai tarziu, compunea si trimitea poezii de dragoste unei doamne din bis, de pe un cont fb secret. Am trecut si peste asta, l-am nascut pe puiul meu Emanuel in 14 iulie 2015. A fost langa mine la spital si o saptamana dupa intoarcerea acasa, si s-a copmortat nesperat de atent si grijuliu. Problema e ca la cateva saptamani dupa, a inceput sa se manifeste violent. Se enerveaza din maruntisuti, initial venea amenintator inspre mine cu mana ridicata si maxilarul inclestat...copilasul la 1, 2 luni se speria si plangea saracutul, apoi a devenit din ce in ce mai agresiv, acum 2 luni a spart o masa cu pumnul, aseara a spart usa...duhovnicul i-a zis sa plece din casa cand il ia furia, iar eu sa tac ca sa nu-l mai provoc...aseara am tacut, dar degeaba. Mi-e frica pt mine si pt Manu...ma gandesc ca odata ajunge sa ma loveasca, mai tarziu poate chiar ma omoara. Ce fac? Eu moarta, el la inchisoare si copilasul meu orfan??? El provine dintr-o familie in care tatal sau avand patima betiei a omorat un om si a facut inchisoare, iar ei, 9 copilasi au fost dusi de stat la casa de copii. Stiu ca toate astea vin din copilarie, dar daca el nu cauta ajutor real, daca da vina pe mine, daca nu schimba nimic ce sa fac?Nu-l mai iubesc ca barbat, cel putin nu ca la inceput, as vrea sa putem duce famila inainte pt ca eu am crescut fara tata si stiu ce inseamna, dar daca stand si rabdand risc viata mea si a lui bebe? Chiar daca nu-i face nimic acum, cand va creste oare nu-l va lovi? Si jignirile si tipetele oare nu-l afecteaza pe puiul meu? Sotul meu face cu noi ce a vazut la tatal lui, asa va ajunge si copilasul meu?
Dati-mi va rog o parere, eu am sa discut problema serios si cu PS si cu duhovnicul, dar poate vreun gand al vostru ma lumineaza in vreun fel. Iertati postarea mult prea lunga. Doamne ajuta!

Să știți ca nu este neapărat nevoie să fie un om bun dacă cânta în biserică.

Dacă vreți să păstrați familia, încercați să îl duceți la un psiholog și să țineți aproape de biserică.

"Se enerveaza din maruntisuri" - suna destul de ingrijorator. Atat cat stiu despre asta, nu e semn bun. Adica omul dvs. e framantat mereu de ceva, are una sau mai multe griji care il tin in stare de tensiune permanenta, iar aceasta il face irascibil. Pe un asemenea fond de nemultumire/ingrijorare poate fi exploziv, cu descarcari de furie. Chiar daca nu isi doreste asta, chiar daca ii pare rau ca se intampla asa.
Ne-ati dat putine date in legatura cu relatia dvs. concreta. O sa va ridic eu cateva intrebari, ca sa va ganditi singra, eventual, la raspunsuri - nu sa raspundeti inapoi aici, deoarece nu cred ca va ajuta.

1) Cum sta cu bautul si cu consumul de alte substante? Mai consuma filme porno? Are vreo alta patima evident manifesta? - Va intreb deoarece obiceiurile nesanatoase, patimase au printre alte efecte si pe acesta al dezechilibrarii emotionale. Daca are vreo patima din acestea enumerate prioritatea ar fi abstinenta si tratamentul.
2) Cat timp va petreceti impreuna? Cat de mult si de semnificativ vi se pare ca transmiteti unul altuia; comunicati bine? Va impartasiti tot felul de lucruri? Aveti secrete, ganduri ascunse, intentii, planuri si sperante neimpartasite?
3) Ce faceti pentru a va exprima iubirea si a o spori? Concret, care sunt faptele? Daca ne iubim in secret dar nu prea lucram sentimentul in fapte concrete, atunci generam tot felul de incurcaturi, confuzie, indoiala, stres.
4) Cat de mult sunteti centrata pe partea dvs. de contributie la problema? Va ganditi la aportul pe care il aveti in declansarea scenelor de violenta ale sotului? Ati identificat cota dvs. de participare cu claritate? Pentru ca un conflict si o scena de nervi are loc in doua persoane, ca expresie a personalitatii si faptelor ambilor. Conflictul se alimenteaza ori se solutioneaza in cadrul unei relatii circulare, cu un du-te-vino permanent intre A si B. Deci care e cota dvs. de participare la problema? In ce consta? Ce ati putea schimba?
5) Duhovnicul e doar al dvs. ori si al sotului? daca nu aveti duhovnic comun s-ar putea sa apara multe alte probleme. De exemplu impresia sotului ca il barfiti cu duhovnicul. Si pe buna dreptate! Ca asta faceti, de cate ori ii vorbiti duhovnicului despre sot si nu despre dvs.
6) In fine, se intampla des ca, din pricina solicitarii bebelusului, sotia sa fie foarte puternic centrata pe copil si sa il neglijeze pe sot. Cand apare copilul se schimba multe din prioritati. In acest caz sotul s-ar putea simti (chiar daca nu ar avea cu adevarat motiv) abandonat, neglijat. Asta s-ar putea sa il infurie. Ca urmare, cred ca ar fi bine sa discutati tocmai despre aceasta problema cu sotul. Cum se simte in relatie de cand a aparut copilul, ce ar vrea sa se intample de fapt, cum ati putea sa ii oferiti ceea ce cere, care sunt noile limite si noile conditii in care se desfasoara relatia etc.

As mai mentiona ca, dupa cunostintele mele in aceasta chestiune, femeile foarte bisericoase si care fac "ascultare sfanta" de duhovnic (ascultare oarba), eventual de duhovnici "mari", isi cam strica singure familiile. Ma rog, nu singure ci impreuna cu duhovnicul. Aceste credincioase (si credinciosi, desi fenomenul acesta de inalta sfintire in detrimentul slujirii concrete a aproapelui apare mai ales la femei) ar trebui sa stie ca mantuirea, in casnicie, se face tinind mereu cont de posibilitatile ultimului, ale celui mai slab ori mai bolnav, ale "lanternei rosii", iar nu dupa avantul primului (premiantului, atletului campion). Avant care de obicei nici nu e autentic, ci nevrotic. Pentru ca in casnicie nu facem intrecere sportiva - care e mai sfant, care e mai cucernic, care e mai rugator si postitor etc. Taina cununiei nu este un prilej sau o invitatie ca eu sotul sau eu sotia sunt mai bun si mai credincios decat celalalt. Ci, dimpotriva, tocmai pentru ca sunt bun si credincios (prin harul pe care mi l-a daruit Dumnezeu ca sa il fac lucrator in viata concreta), am prilejul in casnicie sa ma arat sprijinul si purtatorul, intre anumite limite, ale celui flamand si insetat (de cele duhovnicesti), descult si sarac, cazut intre talharii de tot soiul.

Ce ii declansa furia? Ce ati spus ori ati facut? Ganditi-va... Si nu mai faceti.
Daca va place linistea, daca va iubiti copilul, sotul, viata...
Daca nu, puteti continua cu aceleasi apucaturi. Dar sa stiti ca pacatuiti cel putin in aceeasi masura cu sotul.
Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va sporeasca puterile intru cele bune!

Multumesc pentru raspunsuri...va raspund pentru ca simt nevoia sa clarific, asa acum pot, pt a fi inteleasa si ajutata. Eu nu pretind ca sunt sfanta si ca respect indrumarile marelui meu duhovnic, daca as fi ascultat de dumnealui nu ajungeam aici...Nu sunt deloc o mare bisericoasa, cel putin nu in sufletul meu, am muuuult de lucru ca sa pot spune ca indeplinesc cu ceva legea crestina. Duhovnicul sotului e cel de aici, din It, al meu la fel, doar ca pentru mine mai mult din motive practice de locatie, sufletul si dragostea mea sunt pentru cel din Ro, insa cum acolo ajung o data pe an...Relatia cu sotul...daca de la inceput nu am fost pentru el sotia lui si in suflet, nu asa cum o cere relatia intre soti conform bisericii...nu, nu comunicam , nu ne facem planuri decat din cele materiale, nu ne suntem parteneri sufletesti, oricat am incercat....el acum e mai preocupat de emisiunile de politica si de meciuri...despre patimi...nu am avut raporturi toata sarcina si l-am "prins" pe filme din nou..dar stiti cum e..eu am incetat sa mai sper la o viata adevarata de sot sotie..mi-as dori sa putem macar sa ne crestem copilul in conditii decente pentru sufletelui lui, si atat. Despre provocari..ce sa zic, aseara a pornit de ex de la faptul ca bebe a vomat dupa ce i-am dat laptic si a murdarit patura..eu l-am rugat doar sa nu mai tipe sa nu sperie copilul, el a vrut sa-l ia in brate si cu el in brate a traniti usa cu putere...normal copilul s-a speriat mai tare, i l-am luat di brate, dupa care a dat doi pumni, unul in usa dulapului, si celalalt in usa de la hol, pe care a si spart-o...acum...l-oi fi provocat luandu-i copilul din brate..dar cum sa il-l fi lasat cand bb se speriase??? Nu stiu...nu sustin ca nu am vina deloc...sunt doar obosita psihic acum, si sincer stiu ca vine de la munca si pentru prima data mi-e teama...m-am gandit ca o fi de la epilepsie...se enerveaza si tranteste si daca repaa ceva si nu se potriveste o piulita de ex...Interesul meu nu e sa demonstrez cine e mai bun sau mai rau, stiu ca si copilul a fost o binecuvantare nemeritata pt noi...as vrea doar sa nu ne batem joc de el.

O.K. M-am mai linistit...:) Credeti-ma ca nu e asa grav cum ar fi putut fi. Doar sunteti, da, obosita si ingrijorata, ok. La fel ca si sotul, probabil.
Uitati ce cred eu, daca tot mi-ati spus atatea:
1) cred ca ati facut o serioasa greseala ca ati stat in abstinenta pe toata durata sarcinii; putini barbati pot tolera asta, de obicei ajung sa cada in diverse ispite - nu le voi enumera...
2) discutati mai mult cu sotul in termeni de autodescriere, de expunere a ce simtiti, ce intelegeti, ce ati voi etc. Nu ca sa va plangeti (in orice caz, nu prea mult, ca l-ar putea irita inca si mai tare), ci cu scopul bine ingrijit de a-l ajuta sa inteleaga mai clar ce vi se intampla. Practicati, deci, automarturisirea, cu atentie si grija la ton, la unele amanunte. Centrati-va pe ce simtiti, pe ce va sperie, pe ce ati dori - fara sa il invinuiti in vreun fel (pentru ca ii declansati reactii de autoaparare si de ostilitate).
3) rugati pe sot sa se destainuiasca si el, la randul sau; o avea multe de spus si e mai bine sa vi le spuna dvs. decat alteia sau decat la carciuma sau decat in gandurile proprii...
4) cred ca trebuie sa stabiliti de comun acord unele lucruri legate de programul zilnic, nevoile presante etc. si sa va ajutati unul pe altul acolo unde celalalt are slabiciuni si neputinte. Uitati, eu am sprijinit-o pe sotie, in perioada sarcinii si lauziei, facind multime de treburi gospodaresti pe care ea nu le mai putea face. N-aveam nici un chef, uneori imi era foarte greu, dar am inteles ca nu exista alternativa. Ce puteam sa fac?... Apoi am mers, sute si sute de ore cu copilul in parc. Sau la doctor, la cresa, la gradinita, la sedintele cu parintii etc. La randul ei m-a sprijinit acolo unde aveam nevoie; ma aflam in abstinenta dupa o perioada de consum cronic de alcool si ea ma ajuta, conform programului de recuperare, exact asa cum o consiliase medicul si grupul de AA si Alanon. Nu i-a fost usor, credeti-ma, dar a facut-o! Deci cautati unde puteti sa va sprijiniti reciproc, stabiliti termenii si incercati sa faceti asta, cat va e cu putinta. Sunt sigur ca veti aprecia reciproc si starea din familie va fi mai buna, treptat, treptat. Nu in ultimul rand ati putea incerca sa discutati impreuna, ca frati, cu duhovnicul si chiar sa incercati cateva intalniri (doua? trei? - uneori sunt suficiente) cu un consilier psi. V-ar putea facilita comunicarea si gasirea de solutii cu sotul.
5) Avem cu totii nevoie de resurse, de sprijinul semenilor. Bine ar fi daca ati avea in comun cu sotul cativa prieteni (nu separat, ca mai rau face, uneori...), un grup de suport etc. Folositi ajutorul oferit de oamenii din jur - poate ca nu va striga nimeni "hai ca va ajut eu!" dar s-ar putea sa fie acolo, fiecare la locul lor, disponibili...:)

P.S. Pentru mine ca om crestin, am inteles ca modul in care stau de vorba cu Dumnzeu nu consta *doar) in rugaciuni solitare nesfarsite, ori mai stiu eu in ce moduri de a ma raporta la El, noi doi, intr-un solilocviu mirobolizant. Ci, ca atunci cand ma aflu in relatie cu un om, de pilda cu membrii familiei mele, sa fac practic, prin fapte concrete, ceea ce Lui I-ar placea sa fac. Oare cum ar face El daca ar fi in locul meu, ma intreb uneori... Si incerc si eu sa ma tin de urma Lui, cat de cat, chiar daca nu imi iese foarte bine.
Deci puneti accent pe practica concreta atunci cand va vine sa va rugati si sa Il marturisiti pe Hristos. Asa ne rugam si asa Il marturisim cel mai bine cand suntem in familie: practicand umilinta si dragostea jertfelnica, rastignirea prin silirea noastra (nu a nervilor sotului...:)) catre fapte bineplacute Lui.
Veti vedea ca va ajuta si ca o sa va imbunatatiti viata de familie, treptat. Lucrati cu nadejde, cu rabdare si cu daruire!
Doamne ajuta!

Eu n-as fi atat de linistit.

Nu a vrut el, sau n-ai vrut tu?

1) Carina Laura, ma intristeaza ca vorbesti despre incetarea sperantei... Cu adevarat lucrul acesta, cand sunteti in Taina Cununiei si va impletiti viata, casa e cu totul intristator. Cum sa va cresteti copilul in asa atmosfera? As vrea sa iti reamintesc un lucru de baza, iarta-ma: hrana de care copilul are nevoie cel mai mult este nu laptele, ci iubirea dintre parinti, buna lor intelegere, pacea caminului. Vorbesc ca om patit si cred ca am invatat, cu Harul Domnului, cate ceva despre asta.
As vrea sa te incurajez cu putere sa reconsideri un pic situatia, cu nadejde/speranta.
Iubirea, intre cei care formeaza o familie, este principala preocupare. Sau ar trebui sa fie. Macar in familie sa luptam pentru asta daca in afara, sa zicem, ne simtim adeseori neputinciosi, nepriceputi, fara putere.
M-as bucura sa discuti impreuna cu sotul tau aceasta chestiune: ce este iubirea dintre soti si ce putem face noi sa ne iubim ca sot si sotie, noi oameni crestini? Plecind de la faptul ca orice spor de intelegere si practica in iubirea dintre voi va aduce mult folos si voua si copilului. Vreti sa il faceti fericit si sanatos pe copil? Iubiti-va! Invatati asta, impreuna, pentru ca e singurul lucru pe care trebuie neaparat sa il invatam noi, pamantenii. Cu atat mai mult noi crestinii casatoriti.

2) La noi a fost invers, de mai multe ori...:) Eu eram speriat ca bebe va pati nu stiu ce (vai! micutul s-a speriat!!, vai, micutul sughite! vai, tuseste, vai are febra etc.). Saraca nevasta-mea se uita mirata la mine si nu stia cum sa imi spuna ba ca sunt cam anxios, ba ca minimalizez puterea adaptativa a fapturii din fata mea si uit ca un copil nu pateste nimic doar pentru ca se sperie (face si el un antrenament emotional, acolo, ca doar a venit intr-o lume cu multe prilejuri de spaime, ca si noi). Eram hiperprotector, imi proiectam angoasele personale asupra lui si am inteles cu timpul si destul de greu asta. Cu vremea am descoperit insa ca puiul de om nu trebuie considerat un bibelou si nici nu tre tinut musai in clopotul de sticla ori in palatul de clestar. Dupa cum nici nu trebuie lezat, in mod distructiv. Ideea e ca unui copil e suficient sa ii creem conditii rezonabile pentru dezvoltare. Restul face natura din el si Pronia lui Dumnezeu.

3) Tocmai faptul ca il considerati pe copil o binecuvantare nemeritata ar putea fi inceputul lui a va bate joc de el... Adica Dumnezeu nu stie, oare, mai bine de ce vi l-a trimis? Eu cred ca vi l-a daruit tocmai ca binecuvantare pentru un inceput bun, pentru mai multa incredere in iubirea voastra, in drumul greu spre mantuire. Oameni buni, copilul trebuie primit ca o binecuvantare! Cum poate fi altfel? Ia-l si tu, ca odinioara cand Dumnezeu a facut pace cu oamenii, drept curcubeul de pe cerul vietii voastre...:) Semnul impacarii Domnului cu voi. Dar nu strangeti prea multi nori, prea multa ploaie, ca sa apara curcubeul. Vine el, strengar, si pe cer senin! Doar sa va insoriti si voi nitel, unul pe altul si impreuna.

Hai, nu mai intarzia ci treci degraba la discutii si gesturi sincer afectuoase cu sotul tau! Si da-i si lui voie sa o faca.
Succes,
Domnul sa va calauzeasca!

P.S. Cand ti-ai cerut iertare ultima data de la el? Dar sotul de la tine... Poti incepe sa ii ceri iertare pentru un lucru mic. Sau dimpotriva, pentru ceva foarte important! Cum simti ca poti, deocamdata...

Cea mai buna metoda ca sa nu va bateti joc de copil este sa nu va bateti joc de casatorie. Lucrul, simplu daca amandoi aveti dorinta de a duce o viata asa cum ii place Domnului nostru, al carui jug este bun si a carui povara e usoara, devine dificil, dar nu de nefacut daca doar unul are aceasta dorinta. Modelul dv trebuie sa fie Sfanta Familie. Eu nu mi-l imaginez pe Dreptul Iosif aruncand cu zgarieciul prin casa cand mesterea. Stiu ca el alcatuia dulapuri si usi, nu ca le distrugea dand cu pumnii in ele. La randul dv, cercetati daca nu sunteti cam departe de Aparatoarea Doamna.

El ar trebui sa constientizeze ca filmele porno sunt o nenorocire pentru sanatatea spirituala, psihica, fizica si, in cele din urma, sexuala a familiei. Cum sa nu fie furios ? Scena cu copilul care vomeaza laptic in pat e din alt film decat a vazut el ultima oara. Iar dv, nu lasati ca soarele sa apuna peste mania lui. Nu il lasati sa sufere, ci oferiti-i pansamentul blandetii dv. Altminteri, mania devine nebunie, fiindca deosebirea dintre ele sta in durata. Ira furor brevis est.

Se desprimavareaza si lumea incepe sa-si faca planuri de iesire, daca nu chiar de concediu. O retragere spirituala in doi cred ca v-ar prinde bine, ar reaprinde focul stins din camin, ar repune bazele casniciei dv, binestiind ca orice fundament afara de Cristos este nisip. Ati auzit de urarea "casa de piatra!" ? Ei bine, asta inseamna o casa a carei fundatie este Cristos.

Casa de piatra, Carina!

Daca stau sa ma gandesc mai bine, problema e mult mai simpla si cu solutii mult mai la indemana.

Pentru ca, intuitia imi zice ca postul fortat nu s-a terminat nici acum pentru barbat..

As fi vrut si eu sa scriu cateva randuri, dar ma tem ca nu s-ar fi ridicat la nivelul celor scrise de Ahil si Mihnea...Din punctul meu de vedere, ei au cam spus totul...si intr-o maniera brilianta!
Mult curaj, Carina si te rog tine-ne la curent!

Am citit raspunsurile si sfaturile voastre, si, intr-adevar aveti dreptate. Si eu cred si stiu ca doar o familie bazata pe credinta, dragoste, comunicare, intelegere si ajutor reciproc intre soti este mediul ideal de a creste un copil si de a duce inainte crucea casatoriei...asta mi-am si dorit de la noi, atunci cand ne-am casatorit si credeam ca avem toate sansele sa reusim...doar ca, nu stiu cum sa explic, am facut aceasta casatorie , eu la 30 ani, el la 36, aducand fiecare bagajul din viata de dinainte...si patimile noastre, ale altora din jurul nostru care ne-au marcat ne-au si adus in punctul asta...Concret..eu din famile doar cu mama si bunica, vin cu o imagine poate prea idealista..eu am vazut femeia si barbatul impreuna in filme,in desene animate, am crescut crezand ca intre cei doi totul trebuie sa fie perfect...ca el trebuie sa se copmporte perfect...ori vedem ca de fapt trebuie sa fie intelegere din ambele parti, poate ca am asteptari umpicut exagerate fata de realiate...El in schimb a avut o viata mult mai grea...cand tatal sau a intrat la inchisoare, copiii au fost dusi la casa de copii, venea acasa doar vara in vacante, cand s-a intrors tatal sau a inceput sa bea, o batea pe mama lui...la 15 ani mergea si lucra prin sat ca sa castige un banut..apoi pe la 21 a facut o scoala de cantareti bisericesti ca sa-si depaseasca conditia cat de cat..mai tarziu pe la 30 s-a casatorit cu o fata din sat mai mica cu 10 ani, si a venit in IT, doar el, ea ramanand acasa...Dupa vreo 4 ani, in care a muncit si a tinut-o in faculatate si a investit toti banii intr-un apartament, ea a divortat..si a ramas si fara nevasta si fara bani..Cam la 2 ani dupa ne-am cunoscut noi....Ce vreau sa zic cu istrorisirea acestor fapte din viata lui mai mult, e ca simt ca sotul meu are mari dureri sufletesti...la care nu ma lasa sa ajung...si nu doar pe mine...el nu discuta nici cu duhovnicul in profunzime...am fost la PS Daniil, nu si-a deschis inima nici acolo...pur si simplu traieste la exterior..cel putin asta vad eu..ca in sinea lui sigur se macina..uneori imi zice, ca toate femeile sunt la fel....ca daca nu eram eu, era alta...daca incerc sa discut despre intelegere si iubire si toate valorile crestinesti ale unei familii, imi zice sa-l las, ca iar incep cu idealismele mele, ca are 40 ani..si ca nu ne mai schimbam, ca asa cum suntem mergem inainte si atat...Daca as avea credinta tare, poate Dumnezeu l-ar schimba...nici de rugat nu-l vad rugandu-se, poate o face in gand, dar in genunchi nu-l vad niciodata..Nu o spun ca judecata ca as fi mai buna, fiindca ma rog pe genunchi..ci ca preocupare pt ca stiu ca l-ar ajuta si ne-ar ajuta pe amandoi daca ar fi mai aproape de Dzeu..Despre rugaciune parintele care ne spovedeste aici zice ca sotul meu are randuiala lui, ca si utrenia ce o canta duminica e tot rugaciune. Ceea e intr-adevar face e faptul ca il ajuta pe parintele cand are nevoie si cum poate desi nu e angajat sa zicem, pt ca aici situatia e umpic diferita decat in tara..deci asta ar fi jertfa lui. Anul trecut a avut un mic accident, acum 2 zile din nou un incident la munca...si duhovnicul i-a zis sa fie atent ca toate sunt mici atentionari de la Dumnezeu..dar refuza sa gandeasca asa..Eu pe de alta parte am problemele mele..ma lupt de 8 ani cu anxietatea si atacurile de panica, cred ca am si niste simptome de depresie su anxietate post partum pentru ca am ganduri negre privind pe bebe, am discutat si cu duhovnicul si cu psihologul, si oarecum nu-mi fac probleme mari, pentru ca imi iubesc copilul si lupt pentru el..dar da, mi-ar prinde enorm de bine sa-l am pe sot aproape, sau macar sa nu mai am si problema furiei lui...Si ce e mai trist e ca nu reusesc sa gasesc in mine acea credinta de nestavilit, care clar mi-ar fi medicamentul pentru toate. Cat despre abstinenta fizica, a fost indemnul Preasfintitului sa nu avem raporturi, am cazut de comun acord sa facem sta, insa eu din cand in cand i-am zis sotului ca daca crede ca nu reuseste, mai bine sa fim impreuna decat sa pacatuiasca, pt ca urmarile sunt tot ale familiei. Am ajuns la finalul sarcinii, si da, abstinenta oarecum continua, bebe are 7 luni si noi am avut raporturi de doar 2 ori...si nu este decizia mea...E adevarat insa ca nu ma simt sa fac vreun pas inspre el in conditiile de fata...dar nici el nu face. E adevarat ca el e ft deranjat de kg mele, si aici e vina mea, pt ca pe fondul atacurilor de panica nu reusesc sa tin o dieta suficient cat sa se vada rezultate concrete. Si uite asa ne invartim intr-un cerc al neputintelor amandurora, in care in loc sa ne sprijinim, ne batem cap in cap...Eu simt ca am la indemana doar rugaciunea.....Ma gandesc ca poate ar trebui sa vin in tara cu bebe vreo 3 saptamani si apoi sa vina si el in concediu dupa noi, poate ca putin spatiu ne-ar ajuta....Va multumesc ca rupeti din timpul vostru pentru a ma sfatui...Doamne ajuta!

E foarte greu pentru un om care a fost crescut sub o autoritate excesiva sa-si insuseasca acum alta, fie si sub forma ascultarii bisericesti.

Si din pacate o persoana care a trecu prin atatea traume sufletesti pastreaza ca forma de exprimare majora, gesturile..fizice.

Si daca si aici i s-au pus tot felul de obstacole, plus neintelegerile care le-ati avut pe parcursul relatiei, lucrurile nu pot sa mearga decat dinspre rau spre mai rau.

Orientarea spre pornografie, intr-o relatie, apare atunci cand in relatie energia afectiva este blocata.

Ganditi-va ca a intrat totusi cu niste sperante in relatia asta dar pe parcurs ele s-au pierdut.

In diverse neintelegeri, in oprelisti peste puterea lui de intelegere, in care unul vrea sa-si curete constiinta dar in acelasi timp il lasa pe celalat in urma, in raceala si formalism prin care credinta nu se manifesta lucrator ci loveste in buna intelegere care ar trebui sa existe intre soti...

Nu stiu daca acele kg il deranjeaza cat de faptul ca nu se poate apropia fizic de dvs. fara sa existe tot felul de impedimente.

Inclusiv chestii de genul "eu nu vreau dar dacat tu musai vrei.." desi par a fi ceva afirmativ pana la urma suna tot ca o negatie, o respingere.

Poate cuvintele in situatia de fata nu ajuta prea mult, dar daca ati avea initativa unor gesturi de tandrete, afectiune, exprimate fizic ar ajuta pentru inceput.

Si i-ar putea schimba si intelegerea asupra sexualitatii, in loc de forma comerciala, pornografica, in cea prin care care exista o exprimare a afectiunii, daruirii, unitatii.

Plus chestii marunte, de acum ar trebui sa stiti ce ii place si ce nu, gesturi aparent marunte, zilnice, dar cu o conotatie pozitiva ar putea schimba atmosfera si starea lui de spirit.

Si desigur, si rugaciunea, nu doar la o ora anume ci chiar de toata vremea, l-ar putea ajuta sa gandeasca..altfel.

Iar apropo de pornografie - exista si forma ei feminina.
Iubirea idealizata, care vine de la sine, avand ca origine o atractie fatala, statica pe viata, in care femeia asteapta sa i se dea si foarte putin ofera - este intens mediatizata si implementata pana in ultima fibra mentala si afectiva chiar si a celor mai bisericoase doamne/domnisoare.

Dezbarati-va de ea, si slujiti celuilalt, nu propriilor interese - veti fi surprinsa de rezultate.

Sau poate nu v-ar ajuta. Familia trebuie sa stea unita!

Uneori ajuta.
De exemplu, cand intr-o anumita imprejurare un om este, cu adevarat, traumatizat/torturat - prima masura este iesirea din mediul respectiv (deoarece il tine la limite sau chiar peste/in afara lor). Terapia se face intr-un mediu mai putin ostil, adica nutritiv, suportiv.
Dar nu stiu daca aici e vorba despre asa ceva... Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei...:( Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni....

Adica si pe macaronari i-a apucat atacul etatismului europatologic asupra familiei?!

Din fericire pentru noi, Iisus Hristos a venit pentru cei bolnavi si nu pentru cei sanatosi, nadajduiesc ca are puterea sa ne ajute si pe noi. Tot din fericire pentru noi, judecata ne-o va face tot El la vremea randuita... Mi-am expus viata de familie aici in speranta de a primi intarire prin sfaturi venite de la crestini mai induhvniciti decat mine, care in spiritul poruncii intrajutorarii aproapelui ar dori sa-mi raspunda. Ma mahneste concluzia la care ati ajuns dnule, lasati a se inteleaga ca noi ne certam si facem scandaluri orbiti de orgoliile dintre noi, insensibili la trauma si suferinta fiului nostru, chiar placandu-ne, adica rasfatandu-ne. Intai de toate, insasi preocuparea pentru binele copilului m-a manat sa scriu, de la primele semne ale problemei, tocmai pentru a nu ajunge in situatii care sa-l traumatizeze in mod real. Va asigur ca putina credinta si dragostea ce o am nu-mi ingaduie sa-mi bat joc de darul lui Dumnezeu, si de cea mai mare comoara din viata mea.Pana in momentul de fata, puiul meu are o mama care isi petrece 24h din 24 cu el, il ingrijeste cum poate mai bine, si ambii parinti ii ofera toate resursele de care dispun pentru a-l face face fericit, inclusiv sotul. Este cat se poate de adevarat ca avem neputinte si probleme in relatia dintre noi, si puiul nostru a fost partas la momente pe care nu mi le-as fi dorit, dar nu a fost niciodata abuzat cum nu am fost nici eu, cel putin nu fizic. Stiu ca Dumnezeu are puterea sa ridice de la el si de la noi, neputintele acelor clipe, nadajduiesc ca daca ii cer ajutorul o va si face. Cat despre autoritati, cunosc cazul unei doamne cu 2 copilasi care traia in concubinaj cu un italian, in cazul lor el se imbata si se droga, o ameninta ca o omoara, iesea si facea scandal in tot blocul, o si batea, da, copiii sunt traumatizati sufleteste, se vede clar, autoritatile au luat mama si copii si i-a plasat intr-o casa familiala administrata de maici catolice, si ii sprijina financiar. I-au dat si posibiliatea intoarcerii singura cu copiii in Romania dar a refuzat. Haideti totusi sa nu exageram lucrurile, pentru ca eu si sotul deocamdata nu ne-am batut, nu suntem nici betivi, nici drogati, si asa cum putem tinem si noi de biserica, impartasim copilul saptamanal si tot saptamanal ne si spovedim. Astfel ca imi pun increderea in Dumnezeu ca vazand ca cerem ajutor ne va feri, ne va intari ca sa putem depasi greutatile, sa ne invingem orgoliile si sa ajungem sa avem si noi o familie mai inchegata pentru copil si pentru noi insine. Va multumesc sincer pentru timpul si interesul pe care l-ati aratat fata de problema mea.Veti spune ca mandria m-a facut sa va dau acest raspuns, va spun ca nu mandria ci durerea de mama a facut-o ca raspuns la :"Probabil ca singurul traumatizat acolo e copilul. Ceilalti doar se rasfata cu rautatile, cu orgoliile, cu artagul. In consecinta, primul lucru la care ar trebui sa se gandeasca parintii ar fi ca nu cumva sa auda norvegienii de ei... Si chiar mai rau de atat: sa nu auda italienii, ca am aflat de la un amic niste lucruri destul de fioroase despre fratii nostri italieni...." Desi ma mahneste aceasta fraza, va multumesc pentru sfaturile si parerile ziditoare pe care mi le-ati oferit in alte postari anterioare. In ceea ce ma priveste am sa inchei acest subiect aici, intrucat am ajuns la concluzia ca e mai bine sa caut ajutor in camara sufletului meu in rugaciune si in discutiile cu duhovnicul si sa aloc timpul petrecut pe forum puiului meu. Doamne ajuta, post usor cu binecuvantari tuturor, si pomeniti-ne in rugaciuni daca puteti!

Carina ,e drept ca se cheama forum ortodox ,dar nu trebuie confundat nici o secunda cu Biserica.Aici e un fel de Turn Babel in care vocile autorizate(le numeri pe degetele de la o mana) se amesteca cu cele "care fac doar zgomot" si daca nu ai o oarecare baza de cunostinte a ortodoxiei,o sa iesi de pe forum mai derutat, decat ai intrat.

Uite eu cred ca parintele Porfirie iti poate da raspunsurile pe care le cauti si incurajarile de care ai nevoie Ne Vorbeste Parintele Porfirie
Sfintii au putere reala de a ajuta si schimba un om,vorbele lor au putere si lucrare autentica...sfintii nu au timp de forumuri,de taclale,nu intra pe forumuri,forumul lor sunt cartile pe care le scriu sub inraurirea Harului lui Dumnezeu.

V-ati asumat un risc cand ati venit aici si ati povestit anumite lucruri intime, v-ati asumat sa primiti sfaturi de tot felul, si sa vi se spuna anumite lucruri care nu v-ar putea conveni. Asa cum d-voastra ati fost sincera, poate prea sincera, asa si altii au fost sinceri si si-au spus parerea.

Nu e frumos sa veniti si sa spuneti lucruri urate despre sotul d-voastra unor necunoscuti, practic. Totusi, este sotul d-voastra, chiar daca greseste si nu il mai iubtiti. Daca erati fata in fata cu oamenii de pe forum oare ati fi spus tot ce scrieti aici?

Sa stiti ca nu este frumos ce ati facut. Oamenii nu spun intotdeauna numai lucruri de mangaiere, ci spun si lucruri prin care vor sa mustre, sa atraga atentia, sa fiti in stare sa acceptati si critica, nu numai vorbele bune.

Sa ajungi si tu intr-o astfel de situatie disperata, sa vedem si noi atunci cat ai sa poti tine in tine.

Daca nu poti ajuta cu ceva constructiv, mai bine abtine-te.

Pai ai primit tot felul de sfaturi, nu stiu de ce ai ramas centrata tocmai pe niste remarci, poate nepotrivite, spuse poate intr-un moment de deruta.

D-voastra domnule sunteti ultimul care ar avea dreptul sa vorbiti aici, la felul in care vorbiti si atacati lumea, fara empatie etc etc. V-am pus pe ignore list pentru tot ce mi-ati scris mie personal, dar am intrat fara autentificare si am vazut ce ati scris. V-am iertat si nu am reclamat dar vad ca persistati in ce faceati si in celalalt thread.

In primul si primul rand, nu am spus nimic rau ca i-am atras atentia doamnei sa nu isi barfeasca sotul, acest lucru nu se face in fata unor straini.

Tot ce a spus aici putea sa spuna la psiholog, preot, politie, prieteni, familie. Mai ales la politie, daca este ingrijorata de agresivitatea sotului. Noi ce putem rezolva de aici?

Din nou imi urati de rau, sa mi se intample la fel ca doamnei, vi se pare normal ca dupa ce ca jigniti ma blestemati intr-una?

Dar cand ceri sfaturi si nu accepti nimic din ce ar putea suna ca si critica, despre ce vorbim? Toate sfaturile bune palesc in fata a 2 cuvinte care nu iti convin?

Vai!!! :21:

Il cunosti, cumva? O cunosti? Nu? Atunci nu mai vorbi degeaba.

Tu? Categoric, nimic.

Pai de obicei, cam asa se invata daca nu cu mintea/inima compasiunea,
Din experienta personala.

Problema ei, nu a ta.

Nu putem.
Tocmai ne-ati alungat in afara...

a fost alegerea ei

Draga Carina,
Te felicit pentru curajul de a te expune scriind despre problemele tale, ceea ce denota o dorinta reala de a schimba ceva in bine in viata ta.
Eu ti-am citit postarile si regret dureroasa neputinta a sotului tau, care dupa parerea mea e ca un iceberg. Adica pana la acest moment, tu i-ai vazut doar varful, dar partea ascunsa e mult mai mare si mai tulbure. Acum daca e boala, posedare sau ce-o fi, asta cred ca e o chestiune secundara atata timp cat el nu considera ca ar avea o problema si implicit nevoie de ajutor specializat.
Ceea ce este esential e viata ta si a copilului, iar responsabilitatea mamei este de a se pune impotriva oricui pentru puiul ei. Daca te duci spre puisorii de gaina, closca nu sta sa se gandeasca la faptul ca esti mai mare decat ea si o poti omora si ca e cazul sa fuga. Ea vine spre tine total agresiv si fara discernamant, fiindca viata si siguranta puilor ei e mai importanta decat orice.
Asta cred ca ar trebui sa faci si tu, fiindca s-au vazut multe cazuri in care bolnavul sau indracitul sau cum o fi, in loc sa tranteasca usa, sa tranteasca copilul.
Traind in Italia unde protectia sociala este reala, eu cred ca ar trebui sa mergi la un consilier pentru mame abuzate, fiindca chiar daca (inca) nu te-a lovit, el te abuzeaza verbal in fiecare zi, iar pe fondul tau de atac de panica, presupun ca esti paralizata de frica, ceea ce nu este ingaduit unui om sa faca altuia.
In plus, fiindca scriai ca ai avut o schimbare de greutate mare, iti recomand sa te intrebi tu pe tine in ce masura te alini sufleteste mancand, iar daca vrei sa te lamuresti in acest sens, pot sa-ti trimit pe e-mail niste materiale care sa-ti deschida ochii, daca e cazul.
Ai grija de tine si de copil, dar de tine mai ales, fiindca fara tine sau cu tine praf si pulbere, cel mic e in pericol.
Eu te imbratisez cu drag si daca ai nevoie sa te invat tehnici de linistire in caz de atac de panica, doar spune si te ajut.
Roaga-te, spovedeste-te, roag-o pe Maica Sfanta sa-ti fie mama tie, iar pe Hristos sa vina ca un frate aducator de pace, fa ce simti ca e bine pentru inima ta, dar du-te la un consilier in asistenta sociala si spune-i ce se intampla la tine acasa, pana nu e prea tarziu.

(Vorbind despre un socru alcoolic, un sot cu tendinte spre pornografie si inca vreo cateva elemente specifice, pot sa-ti confirma ca in familia ta aveti harta clasica a bolii de adictie cu ramificatiile si tenebrele sale, in care fiecare defuleaza in ceea ce-i este mai la indemana. Nu stiu in ce localitate stai tu, dar daca vrei, pot sa-ti gasesc chiar de aici din Romania un consilier acolo unde esti tu, care sa te lamureasca in sensul asta al dependentelor.)

Multe raman nespuse cand canta popa peste ele la prohod si multe femei (si chiar si copii) au ajuns sub glie tacand si rabdand, ca sa "aiba tata in casal", chiar daca in omul acela danseaza o legiune de draci.

Personal, cred ca scriind o poveste sub protectia anonimatului, nu ne barfim familia, ci cautam oglinzi in care sa vedem solutii constructive.

Va doresc numai bine.

Nu cred ca e sanatos sa starnesti sotia impotriva sotului, mai ales cand nu s-au epuizat toate caile diplomatice de abordare a problemei.

Asa o fi, da' vezi tu? Singurul motiv legitim de despartire e inselatul in casnicie. Ori de catre barbat ori de catre femeie.

Pentru un divort.
Pentru o despartire e suficient si daca unul pune in pericol viata celorlalti membri ai familiei.

Desi nu cred ca e cazul aici.

Insa sfatul este total aiurea, exista riscuri cand primesti sfaturi de la necunoscuti desi cateodata e bine sa iesi si din cercul care ti l-ai stabilit deja.

Pentru D-na Aubergine!
Doamna scumpa, va rog sa luati in considerarare randurile ce urmeaza..Si dvs, si Alin imi sunteti in egala masura simpatici, deci nu am nici un interes sa tin partea nimanui in micul diferend care s-a iscat...
Cu mult timp in urma, cand m-am inscris pe acest forum,am venit cu o mica problema, disperata ca nu gasesc solutii si total dezamagita de birocratie si autoritati..Fusesem inselata pe olx si platisem o suma de bani pentru un puisor de catel care doream sa-l fac cadou copilului meu cu autism..In ziua aceea era niversarea lui...Bineinteles ca banii i-am pierdut iar catelul n-a mai ajuns la mine...Eram atat de debusolata si amarata ca nu mai stiam ce si cum si chiar doream niste sfaturi obiective din partea unor straini, care vedeau situatia mai limpede ca mine si care m-ar fi putut ajuta, in vreun fel sau altul...Daca veti cauta in arhiva, veti vedea ca multi mi-au raspuns si chiar le-a pasat de necazul meu..In acele momente simteam ca "tragedia " mea e strigatoare la cer ..Poate asa simte si Carina, si mai mult ca sigur , a venit aici si a avut curajul sa-si expuna viata, din dorinta de a schimba ceva, de a gasi o solutie...
Initiativa ei este laudabila..Din cate povesteste, sotul pare o fire mai introvertita, poate cu ceva probleme de comunicare, care prefera sa se complaca in starea asta unde nici ea, nici el nu sunt fericiti, dar totusi el nu face nimic..Prefera sa sufere in continuare , inchis in cochilia lui..
In fine,ca sa revenim la ceea cea doream sa subliniez...AlinB a fost printre primii care mi-a raspuns si chiar a facut-o intr-o maniera f "masculina"...A venit cu sfaturi si sugestii f concrete, asta dupa ce mi-a spus direct in fata ca sunt"de o naivitate impardonabila" ca m-am lasat inselata...:) Imi aduc aminte ca citind acestea m-am simtit criticata si chiar ma gandeam: "uite-l si pe asta...in loc sa ma ajute , el a venit sa-mi spuna si sa-mi aduca aminte ca am gresit"..de parca chestia asta n-o stiam deja...
Totusi, avea sa-mi demonstreze exact contrariul: de-a lungul timpului ,a fost singurul care si-a mai amintit de mine si chiar mi-a trimis mesaj privat sa ma intrebe cum e cu investigatia, daca am reusit sau nu sa rezolv,si ca orice ar fi, sa merg pana in panzele albe daca stiu ca am dreptate.
Multi mi-au raspuns si m-au ajutat ba cu sfaturi juridice,ba cu sugestii de tot felul.
Intr-un fel sau altul, eu personal, am simtit ca cel mai concret si cel mai realist a fost Alin..I-am admirat determinarea, sangele rece si implicarea efectiva in necazul meu..La urma urmei eram o straina si nu ma cunostea, dar a ales sa ma ajute, ca si cum ar fi fost langa mine.
De multe poate fi acuzat omul asta dar nu de lipsa empatiei, va asigur..:)
Sper sa nu mi-o luati in nume de rau, repet inca o data, nu tin partea nici unei tabere!Pur si simplu am expus parerea mea!
Cat despre Carina...Doamna, si eu sunt mama de 2 copii, la randul meu, si in vara implinesc 16 de mariaj... Viata in doi nu e usoara, cu atat mai putin viata in trei :)
Va asigur ca toti cei care v-am raspuns, am facut-o din dorinta de a va ajuta, nu de a va critica..Dvs trebuie sa intelegeti ca fiecare are stilul lui si sa incercati sa vedeti partea pozitiva din spatele unor vorbe aparent transante..
Spuneti ca bebe are 7 luni..sa va traiasca...:) Asta inseamna ca a trecut suficient de mult timp dupa nastere astfel incat organismul dvs sa se regenereze, chiar dupa o eventuala cezariana sau poate o epiziotomie..Ce sa facem , suntem femei, iar poate dupa un timp trebuie sa ne mai gandim si la noi...:)
Kg in plus le putem reduce printr-o dieta corespunzatoare, un pic de miscare...Va recomand cu caldura, daca aveti ocazia, sa va inscrieti la un Pilates sau Port de Bras,(fiind cu exercitii mai lente si mai putin istovitoare) sau chiar aerobic...Asta daca nu alaptati inca...In acest caz, efortul fizic este inca contraindicat!
Sportul topeste kg in plus, dar va veti simti si altfel...Miscarea fizica activeaza hormonii fericirii:serotonina,epinefrina, dopamina si endorfina, asadar veti fi mai putin stresata si mai mult fericita...Plus ca va va creste si respectul de sine, iar sotul dvs va va vedea cu alti ochi..
Daca aveti posibilitatea, incercati sa gasiti pe cineva care sa aiba grija de bb pentru o ora si faceti o activitate placuta impreuna cu sotul:un restaurant, o plimbare in natura, etc
Sau puteti dvs sa-l suprindeti pe sot cu o cina minunata pregatita acasa..Ati inteles ideea..:)
Asa cum alocati timp copilului, trebuie sa alocati timp si sotului, pentru ca si el are nevoie de dvs...Sa incercati sa fiti calma, optimista, tandra cu el si intelegatoare...Asa cum am mai spus, sotul pare sa fie o fire mai inchisa si mai putin comunicativa..Incercati dvs sa-l schimbati, dar cu duhul blandetii..Dati-i timp si spatiu si fiti langa el cand are nevoie...
Atat psihic cat si fizic..
Centrati-va un pic si pe dvs...kg in plus de care va plangeti acuma si care din pacate apar la noi toate dupa nastere, pot fi mascate de niste haine potrivite, la care daca se adauga un parfum sau un machiaj subtil, din Cenusareasa veti ajunge printesa..:)
Trebuie sa va apropiati iarasi de sot iar el sa simta din nou ca este iubit!Nu in ultimul rand, va recomand niste vitamine si minerale, la libera dvs alegere..magneziu(care este raspunzator de echilibru nostru psihic) sau niste spirulina, sau chiar un Centrum pt femei, care este si mai complex...
Sunteti o femeie puternica si descurcareata care stie sa ceara ajutorul la greu si sa gaseasca solutii constructive...Greseste doar cel izolat in nefericirea lui dar care nu tipa dupa ajutor, parerea mea..:)
Multa sanatate si Doamne Ajuta!

Tocmai i-am scris un mesaj privat lui AlinB, in care ii multumeam pentru incurajare si incercam sa-i explic motivele pentru care nu as mai dori sa raspund aici mesajelor....insa bunele voastre intentii si faptul ca va folositi timpul si mintea si sufletul ca si el dealtfel, ma fac sa-mi fie rusine sa va ignor si sa bag capul in nisip, odata ce eu v-am rugat sa ma sfatuiti. Spuneam lui Alin ca voiam sa nu mai raspund pentru ca nu ma simt suficient de tare cat sa nu fiu afectata de pareri negative, si decat sa-mi fac mai rau, mai bine nu mai scriu ( din cauza sensibilitatii mele, nu a celor care imi raspund negativ, care au tot dreptul sa o faca.) Doamna Alia, inteleg ce spuneti, eu insa , poate sunt sau nu naiva, inca sper ca nu e asa negru necuratul cum se spune...Stiu ca sotul meu sufera, constient sau nu de pe urma vietii nefericite de pana acum, si ma gandesc si eu ca poate sunt si alte probleme, eu inca nadajduiesc ca Dumnezeu ne va feri de nenorociri mari pentru faptul ca mergem la biserica, postim, ne spovedim, el asa cum e, canta lui Dumnezeu Sfanta Liturghie in fiecare duminica. Stiu ca astea par fara valoare daca nu indeplinim alte porunci, daca ne certam, nu ne iubim, si toate problemele care sunt...dar mai stiu si ca Dumnezeu nu vrea sa piarda pe nimeni, si daca vede o stradanie cat de nesimnificativa de la om, il ajuta. Eu stiu ca a apela la autoritati ar insemna o cale fara intoarcere,iar eu imi doresc enorm sa reusim sa ne echilibram, vreau un tata pt fiul meu, tatal pe care nu l-am avut si care are un rol important pentru orice copil. Orice om are inlauntrul chipul lui Dumnezeu, la fel si sotul meu. In zilele bune, il vad tinand copilul in brate , imi vad puiul razandu-i tatalui si il vad fericit in preajma lui...chiar daca pare un monstru in momentele de furie, eu simt ca inca nu am luptat destul, ca sa renunt acum. Daca insa am sa simt ca puiul meu este in pericol, sau daca eu am fiu...cu toata durerea voi fi obligata sa cer ajutor...Eu in esenta imi iubesc sotul, stiu ca e o neputinta cumplita ceea ce-l face sa fie asa , insa in momentele lui de furie, urasc ceea ce devine, si ceea ce ma face sa devin...cu rusine o spun, s-a intamplat sa-l si blestem in momentele alea (desigur mereu m-am cait ulterior, desi nu stiu cat conteaza),pt ca vazandu-l ca nu reuseste sa se controleze de dragul copilului pur si simplu mi-e urat de el, si simt ca oriunde ar fi mai bine, mai putin cu el....Dar jumatate de ora mai tarziu, cand intra pe usa dormitorului si puiul meu scump ii zambeste....
Despre atacul de panica, ce sa zic, in cei 8 ani de lupta, m-am deprins cu oarecare metode de a le combate, anxietatea e aproape permanenta si se manifesta sub diverse forme....terapie medicamentoasa nu mai fac de 3 ani, iau doar valeriana, iar de cand a venit bebe imi spun ca nu am acum timp de frici prostesti si merg inainte cum pot pt el.
Despre kg...aici e greu...nu sunt ca urmare a sarcinii...aveam 57 inainte de primul atac de panica, dar nu mancam mai nimic..La prima cadere, aproape am cazut si din picioare. Curele cu CA si MG nu-si faceau efectul, doar cand mancam ma simteam mai intremata, asa ca am inceput sa mananc, si din ce in ce mai mult. De unde inainte dispretuiam mancatul am devenit si pofticioasa. Am ajuns repede la 77 kg, apoi la tot mai multe. Orice dieta sau regim am inceput, l-am lasat a doua zi, avand simptome de slabiciune fizica si speriindu-ma ca fac atac de panica. Aveam 83 cand l-am cunoscut pe sotul meu in 2012, si 106 in 2014 cand am ramas insarcinata...Cu mila lui Dumnezeu sarcina nu mi-a lasat alte kg, acum am 107. De asta e si dezamagit sotul in privinta kg, pt ca vede ca nu sunt capabila sa ies din problema asta...Acelasi sentiment il am si fata de miscarea fizica, ma simt slabita .Problema e psihologica, mi-ar trebui consiliere psihologica, un nutritionist, un trainer si muuuuulti bani, timp etc. Multumesc mult, am sa va raspund mai scurt de acum, pt ca azi daca puiul meu n-ar fi dormit, ar fi trebuit sa-l ignor serios ca sa pot scrie atat. Doamne ajuta!!!

Dna Red Rose, va multumesc si dvs, acum nu va raspund din cauza timpului, dar am s-o fac imediat ce voi avea posibilitatea. Doamne ajuta!!!

Apropo de atacurile de panica, slabiciunea, etc.

Exista si un aspect psihologic, situatia tensionata din casnicie, dar e posibil sa existe si o problema de ordin fiziologic, creierul nu produce suficienti neurotransmitatori care se ocupa de latura mentala "activa", "fericita", etc.

Productia de neurotransmitatori implicati in aceste directii se poate reglementa atat medicamentos cat si printr-o alimentatie specifica (calitativa, nu cantitativa).
Nu am acum datele dar am sa revin.

Si desigur, exista si stresul si mai ales lipsa de somn care dicteaza organismului sa manince peste masura - astea sunt primele directii in care trebuie luate masuri.

Alin, sa stii ca ai lansat o idee f interesanta..Asa este,atacurile de panica si slabiciunea pot avea cauze diverse..sunt multi factori care ne pot da peste cap si atunci organismul incearca sa se aline cumva, sa reduca din stres si din durere, cautandu-si senzatii de placere in alimentatie-asa apar poftele de ceva bun,respectiv de dulce...
Unii sfarsesc prin a-si ineca amarul in alcool..altii in fumat...Ce sa mai zic de dependenta de droguri?Toate chestiile astea nu-s de fapt decat niste amagiri..problema si radacinile ei persista...si cum te trezesti la realitate, iar o iei de la capat...
Suferi cat suferi iar mai apoi creierul pentru a se autoproteja iti da nevoia de placere...Daca data trecuta ai baut un pahar de vin si brusc viata nu mai era asa neagra, automat, iti va cere si de data asta acelasi remediu..si data viitoare..si tot asa..Aici intervine si cum ti-ai invatat organismul...E ca un copil si daca vede ca a mers o data, s-a adaptat la gaselnita asta si-ti va cere aceeasi chestie..numai ca fiecare data mai mult si mai des..:)
Pentru ca de fiecare data cand te trezesti la realitate, ti se pare viata mai amara si mai grea...
Si uite asa intervine adictia....In loc sa controlezi tu viciul, te controleaza el pe tine...
Am deschis o paranteza si am facut niste comparatii ca sa explic mai bine cum e cu nevoile trupului...El tot cere si cere si nu are inteligenta necesara sa-si dea seama ca se vatama singur prin chestia asta (de pilda alcoolicii cronici se gandesc ca-si distrug ficatul si stomacul, sau fumatorii plamanii?)
Doar printr-un efort sustinut de vointa, reusesti sa constientizezi si sa pui in aplicare ce-i cu adevarat bine si sanatos pentru tine...Pentru ca atunci primeaza creierul, deci vointa..si nu trupul...

Draga mea, am cateva sugestii pentru tine.

1. Legat de Parintele Arsenie Boca. Pana este declarat de Biserica Sfant eu iti recomand sa stai departe de locul ala.
Si asta nu este recomandarea mea este a Parintelui Cleopa. Pentru ca poti sa ai mari ispite de la locul ala si e posibil sa nu fie ce cautai.
Sunt pareri impartite legate de locul ala, pana cand Biserica nu zice "duceti-va" stai departe. Si nu e gresit in fata lui Dumnezeu sa stii.


2. Ai un sentiment extrem de gresit de vinovatie, evident banuiesc ca mostenit din trecutul tau "bisericesc".
Eu iti zic atat: renunta la tot ce te invinovateste si fa ce este "corect", ce ti se pare corect pentru tine si pentru copil. Asta ne-a invatat Hristos, sa ne folosim constiinta noastra.
Numai diavolul ne invinovateste pentru a cadea in deznadejde sa stii. Si asta e cazul tau.

Hristos a zis asa: "Sa nu mai pacatuiesti, ridica-te". Asa trebuie sa faci si tu.

3. Un ridicat de palma e prea putin. Exagerezi rau de tot, poate din cauza fricilor tale interne.
Omul se mai enerveaza, orice barbat se enerveaza, daca nu face asta nu e barbat.

Are probleme la serviciu, trebuie sa aiba un motiv de stres, incearca sa reduci stresul.


4. Pornografia

Aici culpa este comuna sa stii (dpmdv).
Sexualitatea trebuie implinita in cuplu si se poate implini si crestineste si in mod corect fara abuzuri.

Insa daca un partener refuza, nu se implica, si nu ofera celuilalt partener ceea ce ar trebui sa-i ofere, evident ca partenerul se frustreaza si cauta in alta parte sa-si implineasca sexualitatea, poate chiar doar si vizual.
Daca tu nu ai timp de el niciodata, daca partea asta este deficitara, trebuie sa vorbiti sa vedeti care sunt asteptarile comune pe tema asta.
Daca femeia e o figuranta care isi frustreaza barbatul in permanenta (pentru ca la barbat este o nevoie/necesitate) atunci chestia asta cauzeaza mari dezechilibre in casa.
Sexualitatea e un punct mare de tensiune in familie.

Nu te supara pe mine, insa de obicei incerc sa spun lucrurilor pe nume: daca trebuie sa slabesti, atunci slabeste. Ingrasatul sa stii ce vine de multe ori pe fond de stres, de viata agitata, si nu neaparat pe motiv de consum aiurea de mancare.
Pune-ti viata in ordine.



5. Temelia casniciei este Dumnezeu
Din ce zici, vorbesti despre orice, numai despre Dumnezeu nu.
Eu iti recomand asa: orice faci in viata asta, nu te departezi de Dumnezeu.
Neaparat trebuie sa incepi sa faci rugaciune.

Eu zic asa:
1. Acatistul Sf. Spiridon daca ai certuri si ispite in fiecare zi si pentru linistirea lucrurilor. Acatistul Sf Nicolae, Paraclisul Maicii Domnului.
2. Du-te la Biserica in fiecare saptamana.
3. Spovedeste-te.
4. O zi fara rugaciune este o zi in Iad, departati de Dumnezeu. In Iad, pentru ca acela e locul diavolului, si a celor departati de Dumnezeu. Acolo ajungem fara Dumnezeu.

Fara Dumnezeu vei innota impotriva curentului si nu vei reusi mare lucru in necazurile tale.
Incepe sa te rogi altfel degeaba vorbesti cu noi.
Dumnezeu ti-e mai aproape decat noi. Si Dumnezeu nu te va parasi toata viata pe cand noi mergem la ale noastre.


6. A 2-a temelie a casatoriei este COMUNICAREA SI CEDAREA, ECHILIBRUL PENTRU AMANDOI
Comunicarea inseamna urmatorul lucru: va asezati la o masa fata in fata si discutati 3 ore despre o problema. Cat mai calm, responsabil.
Asta este comunicare, si nu injuraturile si vorbele aruncate la fuga.

Draga mea, repara lucrurile din viata ta, insa intai vezi care e problema si apoi repar-o. Degeaba te lamentezi daca voi sunteti suparati si nu discutati problemele voastre.


VIATA TREBUIE ASUMATA. GRESELILE TREBUIESC ASUMATE.
Insa nu in modul gresit, exagerat, ci in modul de a le indrepta. Asa ne-a invatat Hristos: ai gresit, repara, indreapta, ridica-te.

Daca unul dintre voi este un incapatanat cu care nu se poate vorbi atunci unde crezi ca se poate ajunge?
Daca unul dintre voi nu cedeaza niciodata desi toti gresim, unde poti sa ajungi?

In casnicie trebuie sa fie cel putin unul matur care sa inteleaga cum stau lucrurile sa le expuna amandurora, sa propuna o varianta de echilibru pentru amandoi.

Pentru fiecare disputa trebuie amandoi sa raspundeti la intrebarea: bine, si ce alegem sa fie echilibrat si bine pentru amandoi in problema asta?


7. Pune-ti viata in ordine

Ia o foaie de hartie si scrie: ASTA E VIATA MEA.
Si scrie in stanga toate lucrurile pozitive din viata ta.
Si scrie in dreapta toate lucrurile de rezolvat, cele mari (nu cumparaturi). Eu as pune aici in primul rand Rugaciune zilnica, Biserica, Dumnezeu.

Si fa asta in fiecare saptamana pana cand o sa inveti ca ai o viata, ca esti stapana pe propria ta viata.
Oamenii nu acorda suficient timp meditatiei asupra propriilor probleme. Le expediaza foarte rapid, intre 2 injuraturi cu altii.
O viata corecta se face pe hartie. Daca scrii iti acorzi suficient timp de gandire, poti sa te uiti la problema din multe unghiuri. Si vorbeste mult cu altii, ca sa te ajute sa intelegi mai bine prin ce treci. Mai multi ochi, vedere mai buna.

Viata e frumoasa, ne agitam noi degeaba din tensiuni mici.


Cu drag, si scrie-ne te rog, cu o vorba buna te putem alina si ajuta si noi !
Cu vorbe pot sa te ajut oricat ! Cu intelepciune pe cat pot si eu !

Spune-i sotului ca nu cu filme deochiate si alte cele... sa trateaza patima de care sufera ci cu spovedanie si tratament de la duhovnic. Pana atunci, sa te tot astepti la crize de nervi din partea lui. A dat drepturi diavolului asupra lui, n-are cum sa fie linistit. In plus, glasul propriei constiintei il someaza si nu va fi linistit pana nu-si rezolva problema.

Cat timp ramai dispusa sa-ti indeplinesti datoria de sotie fata de el, el va fi singurul care va raspunde de pacatele pe care le face de unul singur.

Nu te mai invinovati degeaba, nu kg tale sunt de vina. Cu un barbat ce are mintea si sufletul pervertite de patima, poti sa fii trasa prin inel ca tot nu-i vei starni mare interes.

Sa nu-si faca iluzii ca daca-I canta lui Dumnezeu, in fiecare duminica, la Sf. Liturghie, are vreo valoare. Sa-si curateasca mai intai sufletul si asa sa-I cante lui Dumnezeu. Pana atunci ... el va trai ca in iad si tu, de asemenea.

Ambii sa va spovediti sincer, sa tineti posturile, sa va rugati unul pentru altul, sa participati la Tainele bisericii si sa faceti ascultare de duhovnic. Rezolvarea nu vine prin cosmetizari menite sa intretina patimile sau prin invinovatiri fara rost!

Sfaturi din astea sunt rupte de realitatea expusa.

Adica pentru tine poate ar functiona, ca ai o alta baza de gandire, desi nu e exclus sa se schimbe o data cu patima..

Daca ati fi femeie, sa spunem ipotetic , si ati lua bataie de la sot, ati putea sa stati si sa primiti bataie si sa spuneti : nu divortez pentru ca singurul motiv de despartire e inselatul?