Vreau sa ma marit
 

Buna.Am intalnit un baiat, pe care l-am indragit foarte mult.El era credincios asa ca mine.Mergea des pe la manastire. L ainceput era frumos ce e drept , dar la un moment dat s-a detasat de mina, era rece , dur.Ne intalneam rar din cauza asta .Am observat chestia asta si eram dezamagita.Din discutia mea cu o prietena de-a lui , am aflat ca era un nesimtit . Pur si simplu ma insela .M-a dezamagit total. Nu stiu ce sa fac.Eu inca tin la el .As vrea sa fie al meu din nou.Dra el nu tine deloc la mine.Ce pot face ca sa il cuceresc din nou?

Simplu.
Nu incerca.
Iti gasesti altul.

Altfel, nu vad de ce ai vrea sa cuceresti un nesimtit.

In plus, asta cu "cuceritul" e treaba de baieti. Fata trebuie sa zica "da" sau "nu" in functie de ce impresie a facut respectivul.
Tu ai zice "da" la un nesimtit?

Rabdare
 

Daca iubirea a fost reciproca, merita sa astepti. Daca a fost in schimb o simpla inflamatie de moment, atunci va trece, la fel cum a venit. Rabdare, rabdare, rabdare, rabdare si cand iti vine sa cedezi, ia-o de la capat: rabdare, rabdare, rabdare, rabdare, rabdare, rabdare...Asta ca sa il parafrazez pe pr. Cleopa, ca nu cred ca exista o alta solutie rezonabila aici.

Cred Doamne, ajuta necredintei mele.

Ia sub titlu de inventar ce afli de la "o prietena de-a lui". Sunt multe bancuri amuzante pe tema asta.


Ca sa insele, trebuie sa fi incalcat un juramant. Ati ajuns la juraminte de dragoste/fidelitate ?

Degeaba tii tu la el, daca el la tine nu.
Sunt o groaza de alti baieti credinciosi si cuminti, lumea nu incepe si nici nu se sfarseste cu omul ala.
Asta este, ,,unii oameni apar in viata noastra ca o lectie, altii ca o binecuvantare". El pentru tine a fost o lectie, mergi mai departe. Nu vad de ce ai ramane canalizata pe un baiat care nu te iubeste.

Nu e bine sa doresti sa te mariti cat ai bate din palme. Vei umple un gol, dar depinde cu ce. Asteapta cu rabdare, roaga-te sa te poti marita bine. Daca e nesimtit si s-a indepartat de tine, bine a facut. Trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru asta. Iubirea e chioara, insa. Lasa sa mai treaca ceva timp si nu te gandi sa te mariti cu cineva anume. Tu roaga-te sa te ajute Dumnezeu sa poti intemeia o familie crestina. De restul se ocupa El.

Daca a avut doar o ispita de moment, si tu tii inca la el, cere sfat de la duhovnic sa vezi ce e de facut. E nevoie de incredere reciproca intr-o familie.

In primul rand, nu cred ca discutia cu o prietena ar fi cea mai sigura sursa pentru a afla daca respectivul barbat v-a inselat!

Apoi trebuie sa va ganditi - lasand la o parte emotiile inerente- ce fel de sentimente aveti sau nu si ce simtiti fata de omul respectiv. Acest lucru se afla in timp, nu peste noapte, si numai dupa ce il vedeti cum se comporta in diferite situatii, modul cum petreceti timpul impreuna, pasiunile, idealurile, principiile si gusturile fiecaruia, etc.

Daca insa intradevar v-a inselat (insa asta nu se afla din auzite, ca a zis x sau y), atunci, din pacate, e destul de clar ca nu simte nimic fata de dumneavoastra. Ori dragoste cu forta nu se poate.

Este intradevar destul de dureros, insa trebuie sa mergeti mai departe- aveti toata viata inainte.

Dupa parerea mea ,cel mai bun raspuns l-a dat Alin. Nu merita sa faci compromisuri

Cred ca o intoarcere la "nesimtit" ar fi o greseala. Dragostea nu se cerseste ci se daruieste.

Si eu vreau...dar nu m-as marita in niciun caz cu un "nesimtit" :)

Total de acord! Orice om cu o gandire sanatoasa isi doreste sa se casatoreasca si sa-si intemeieze o familie, insa conteaza enorm CU CINE face acest pas!

Din pacate de multe ori o casatorie cu o persoana nepotrivita (infidela, violenta, etc) poate fi mult mai rea decat cu a nu fi casatorit/casatorita!

Cu mult mai rău este să te căsătoreşti cu o persoană "potrivită" şi să constaţi că "nepotrivitul" eşti tu.
Că nu ai, adică, mai nimic de oferit pentru o viaţă în Taina Nunţii.
Şi de ce nu ai? Pentru că ai aşteptat mereu, tămâiat şi ceruit, să îţi pice (din cer, evident) persoana "potrivită", neglijînd în tot acest timp să devii tu însuţi sau tu însăţi această persoană.

Găsesc că atitudinea voastră faţă de iubire şi căsnicie are cel puţin două caracteristici nasoale rău: pasivitate şi narcisism. Adică, pe scurt, însuşirile necesare şi suficiente ale unui infantilism masiv, în care se vede limpede că aţi rămas blocaţi ca navele lui Băsescu în mâlul depozitelor de fier vechi.
Nu aşa se trăieşte, băieţi! Aşa n-o să vă căsătoriţi niciodată, iar dacă o veţi face va fi cu atât mai rău...

Sunteţi siguri că voi sunteţi persoana potrivită pentru cineva dornic să se căsătorească?
Nu? Atunci puneţi mâna pe treabă şi deveniţi, mai întâi. Ia să vedeţi apoi ce de peţitori şi peţitoare vor începe să apară în viaţa voastră!
Rupeţi-vă de meditaţia sterilă şi de ifose, fraţilor şi surorilor! Avem atât de mult de meşterit la noi înşine, mereu, înainte de toate...

Ca un om sa poata spune ca este pregatit pentru o casatorie, trebuie sa aiba in primul rand un caracter si mod de comportament in societate bun (in sensul de a nu aveea vicii grave de comportament- sa nu fie betivan, drogat, puturos, sa-i placa sa munceasca si sa-i placa o anumita meserie, pentru a putea presta o munca cinstita si demna, utila societatii, si impreuna cu viitoarea sotie sa poata asigura lucrurile materiale necesare unei familii pentru un trai decent, sa nu fie o persoana violenta, sa aiba un comportament civilizat , de buna intelegere si convietuire cu prietenii, vecinii de bloc, colegii de munca, sa se implice in actiunile gospodaresti privind spatiile comune pentru cei care locuiesc la bloc, etc), sa aibă principii morale solide, si sa-si doreasca cu adevarat a-si intemeia o familie, cu tot ce presupune acest lucru (si motiv de bucurie si veselie, dar in accelasi timp si o mare responsabilitate).

De acord :)

Intradevar, nimeni nu este perfect, orice om are calitati si defecte si cu totii avem pacatele noastre, mai mari sau mai mici.

Insa important este sa nu facem fapte deosebit de grave, sa nu facem rau in mod voit altcuiva (care cel putin nu ne-a facut vreun mare rau), iar in materie de relatii sentimentale sa nu dam sperante false cuiva si sa nu provocam suferinta unei persoane.
De asta este bine ca atunci când un om spune unei persoane de sex opus ca o iubeste/il iubeste si ca vrea sa fie impreuna cu ea/cu el toata viata, sa fie ferm convins de lucrul asta si sa nu se razgandeasca ulterior.

Si daca ti-a facut cineva un rau, nu e o scuza ca sa il rasplatesti la fel.

Nu poti spune ca un om cu pacate grave e mai presus/prejos decat unul care a facut multe pacate mici, dar usoare.

Acuma daca un om ti-a facut un rau mai mic, care omeneste vorbind poate fi iertat (o barfa la serviciu, o discutie in contradictoriu, nerespectarea unei promisiuni, inselare la cantar de catre comercianti, un ciubuc la procurarea unei marfi, etc) atunci, da, il poti ierta. Mai ales daca esti o fire mai calma, poti trece peste o intamplare de acest gen.
De exemplul la bloc se intampla de multe ori sa te certi cu vecinul ca ba se gaseste sa bata covoru când vrei sa te odihnesti, ba mai scapa apa, etc.
Asta da- se pot ierta.

Daca insa cineva ti-a facut un rau deosebit de grav- sa nu pateasca nimeni asa ceva, dar Doamne fereste se poata intampla- atunci când cineva iti omoara sau vioaleaza sotia/partenera sau copilul, atunci omeneste vorbind nu cred ca se mai poate ierta asa ceva, si cred ca oricine pus in situatia asta ar vrea sa se razbune.

Asa cum am spus, toti avem greselile si pacatele noastra, dar sunt unii indivizi (ca oamenii nu-i pot numi) care comit fapte deosebit de grave (violuri, crime, pedofilie, proxenetism, trafic de droguri, tradare de tara, acte de terorism, furturi din instalatiile de siguranta a circulatiei feroviare) si care reprezinta un pericol public si nu mai merita sa traiasca in societate. Pentru acestia as reintroduce pedeapsa cu moartea.

De unde s-a plecat si unde s-a ajuns!
Si totusi, idealisme sunt doar pe net.

Doamne ajuta!

Concluzia: cei care binecuvanteaza curvia, ar introduce pedeapsa cu moartea :)
Tot dupa bunul plac.

Avem opinii diferite despre ceea ce poate fi calificat ca fiind curvie.

Iar pedeapsa cu moartea ar trebui introdusa nu dupa bunul plac, ci numai in cazurile extrem de grave mentionate . Inainte de 1989 când exista in legislatie pedeapsa cu moartea, rata infractionalitatii in Romania era mult mai mica decat astazi (desi atunci pedeapsa cu moartea nu a fost pronuntata decat in 4 cazuri si aplicata in doar 3 cazuri).

Iar ca o concluzie la acest topic- da, este bine si este normal ca orice om sa se casatoreasca si sa-si intemeieze o familie, insa conteaza enorm ce fel de om este el/ea, dar si cu cine vrea sa faca acest pas!

O concluzie echilibrată, mi se pare. Deşi preferinţa subiectivă a unora e tocmai pe acel "dar", care surpă totul.
Rămân la convingerea că accentul e de pus nu pe celălalt (asta e dependenţă infantilă camuflată, înrobire sterilă, un fel de ţinut de poala mămichii mascate în "iubită" sau "iubit") sau pe istoria vremelnică a întâmplărilor (necazuri şi ispitiri sunt multe în viaţa de familie, oamenii mai greşesc, se mai schimbă, se mai urâţesc pe ici pe colo etc.), ci pe lucrul cu sine însuşi. Tăierea voii, iertarea, nădejdea, lepădarea de capriţ/de hachiţe, strunjirea de sine etc.
Căsnicia, ca şi alte condiţii ale omului creştin (celibat, monahism), este bolniţă - de este o căsnicie în Biserică sau trăgînd asimptotic la Biserică.
Omului i se dă şansa, în Biserică, să se vindece de moarte, de multiplele maladii spirituale. Cred cu tărie că ne face bine să ne amintim mereu de această calitate adeseori neglijată a Bisericii - bolniţă pentru omul căzut din harul dintâi. Iar căsnicia, care este o mare aventură presărată cu bune şi cu rele, este una din ipostazele în care oamenii au şansa să se vindece în bolniţa dăruită prin Jertfă de Hristos.
Orice alte considerente privind căsnicia sunt secundare sau chiar contrarii menirii omului creştin.

A iubi înseamnă a face cu tine însuţi toate acelea care ajută la fericirea celui iubit. Dealtfel, nu aşa ne-a arătat Hristos Învăţătorul nostru? Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu - spune Domnul. Şi oare cum ne-a iubit? Cum ne iubeşte şi cum ne va iubi El în veac?

P.S. Eu am găsit aici https://www.youtube.com/watch?v=zWkDr7RjNuQ
un model de vieţuire creştină - familia preotului, jertfelnica şi fericita lor cununie.

Daca Dumnezeul tau e un produs intelectual, da.
Poti sa ti-l construiesti cum vrei.

Pai tcmai ai enuntat al tau "bun plac".

Truism. Prin care practic nu spui nimic.
Ba chiar si o minciuna.
Ca mai mult depinde de celalat decat de tine
Adica pe tine te presupui perfect.
Dar uite ca si oamenii "perfecti" pot face alegeri imperfecte.

Omeneste da, crestineste nu.

Nu tu le-ai dat viata, asa ca nu tu le-o poti lua.
Daca unii reprezinta un pericol pt societate, e normal sa ne ferim ca e vorba de siguranta noastra. Insa de aici pana la a-i uri e cale lunga.... sau scurta.