CONVERTIRI de la EREZIE, la ORTODOXIE
 

Doamne ajută.

Dedic acest topic, tuturor convertiţilor de la minciună la Adevăr, adică descoperitorilor de cale mântuitoare, care au ieşit din erezie, din minciună, întuneric şi din iad şi au venit Acasă, în Creştinism, la Viaţă, la Adevăr, la Ortodoxie.

Vă rog postaţi, oricine cunoaşte convertiri de la erezie, la creştinism, adică la Ortodoxie.

Mărturia unui fost soldat al S.U.A., penticostal, fost pastor în America, care e devenit preot ortodox, în România, alături de soţia lui, fostă penticostală şi ea, care acum cântă în strană:

https://www.youtube.com/watch?v=pMj7qBG4Llg

Mărturia lui e foarte moţionantă şi vie. Să ne fie spre folos şi îndreptare.

Un tânăr neamţ, din Germania, fost lutheran, s-a convertit la Ortodoxie şi s-a călugărit, la Mănăstirea Radu-Vodă, din Bucureşti:

Mărturia monahului Kyrill :

"Pentru tânărul Nimai Karthaus din Germania, (monahul Kyrill de astăzi), acest drum al regăsirii a fost lung.

L-a cunoscut pe Dumnezeu în urma unei călătorii. A făcut primul pas spre Dumnezeu când a cerut la vârsta de 10 ani să fie botezat în Biserica Luterană, religia mamei sale. A urmat apoi cursurile catehetice lutherane şi a primit confirmarea (mirungere luterană) la 14 ani.

Însă luteranismul nu i-a potolit setea de Dumnezeu. Impresionat de seriozitatea cu care tatăl său îşi practica religia sa, mişcarea hindusă Hare Krishna, a călătorit alături de acesta în India.

Am participat la slujbe, am dansat înaintea idolilor, am rostit mantre, dar niciodată nu m-am simţit împlinit acolo. Totdeauna a rămas un gol înăuntrul meu. L-am întâlnit chiar şi pe Dalai Lama. A fost o experienţă unică, impresionantă şi am rămas atras de budism. Însă Dalai Lama exportează budismul adaptat, nu este budismul autentic.
Ceea ce ajunge la noi este un budism de marketing, adaptat la nevoile noastre. Dacă se înţelege ce înseamnă budismul în fapt, eu nu cred că ar mai avea aşa de mulţi adepţi în Occident, spune monahul Kyrill. (...)"

http://ziarullumina.ro/reportaj/am-g...s-la-ortodoxie

Seraphim Larsen, lutheran din Danemarca, convertit la Ortodoxie, L-a văzut pe Hristos, în apa botezului ortodox:

Serafim Larsen: În apa botezului, am văzut pe Hristos care m-a îmbrăţisat! Mântuitorul Hristos m-a luat efectiv în braţe în cel mai real mod cu putinţă, în timpul Botezului, dat de Părintele de la Schit, la cufundare.

https://www.youtube.com/watch?v=Ck_kD7ZzzRE

(subtitrarea se poate adăuga din butoanele cc, Settings, apoi în stânga butonului Option, butonul cu săgeată în jos, şi apoi Translate Captions, apoi selectaţi Romanian)

Roland Vogel, din Sighişoara, fost luteran, convertit la Ortodoxie, inginer constructor: "Ortodoxia este trezire."

"Am înţeles, printr-o logică matematică şi fizică (fiind inginer constructor de maşini), că lumina nu poate fi întreruptă. Cu alte cuvinte, dacă pleacă o lumină de la o sursă şi parcurge un anumit timp, ea nu poate fi înlocuită de o alta.

Adică, dacă Hristos a venit pe pământ şi a dat această lumină, şi a pus această Biserică, spunând că Biserica este Una, Dumnezeu nu poate să se schimbe, că Dumnezeu nu e ca omul. Când face un lucru, îl face trainic şi îl face perfect. La El nu se pune problema în termenii ăştia, stai că am greşit şi trebuie acum să fac altfel.
Nu. Dumnezeu a făcut o Biserică şi a dat o lumină. Atunci, nu poate să apară o lumină, peste 1.000 de ani, altă lumină, şi apoi, peste alte 500 de ani altă lumină. Pentru că altfel, avem nişte probleme. Undeva, ceva nu e în regulă. Deci Dumnezeu nu e ca omul, să facă şapte SRL-uri.

Nu. Dumnezeu una face, pentru că una ştie că e bună. Restul nu sunt ale lui Dumnezeu. Sunt ale oamenilor.“

http://www.ziarullumina.ro/reportaj/...zire-atata-tot

Părintele Sava, de la Mănăstirea Oaşa, bancher american, convertit la Ortodoxie şi călugărit la 40 de ani, în România, după ce îşi lasă o avere de sute de mii de dolari în SUA:

https://www.youtube.com/watch?v=ujpWXbozQ1k

http://www.formula-as.ro/2010/949/so...ele-sava-13221

La aceaşi mănăstire Oaşa, este şi părintele rasofor Seraphim, din Germania, fost calvin, mai tânăr ca părintele Sava, americanul.

Gary Summers, fost baptist american, convertit la Ortodoxie: Dacă biserica apostolică încă mai există, de ce eu nu fac parte din ea? De ce nu sunt ortodox?

Mărturie cutremurătoare:

În limba Romînă: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...spre-ortodoxie

În limba Engleză, site-ul americanului Gary Summers: http://journeytoorthodoxy.com/2012/1...sia-with-love/

Cunoştinele mele religioase proveneau de la diverse denominaţiuni: de la baptişti, evanghelişti şi prezbiterieni, însă eram complet străin de Biserica Ortodoxă. Istoria bisericească nu a părut niciodată importantă în nici o biserică în care fusesem (de fapt ei îi urmăreau rădăcinile doar până în perioada Reformei). Gândul acestui vid istoric m-a urmărit în permanenă.
(...)

Cred că am stat în maină privind biserica de vreo trei ori până am reuişit să-mi adun curajul să particip la o slujbă. Într-o duminică dimineaţa, m-am trezit şi mi-am spus: Azi e ziua cea mare. O să-mi fac curaj şi o să intru în acea biserică.

Când am deschis uşile mari din lemn ale bisericii, mi se părea că deschid un nou capitol al vieţii mele. Era altceva: ca raiul pe pământ. Candelele, icoanele, tămâia, lauda adusă lui Dumnezeu, statul în picioare şi cântările erau copleşitoare din punct de vedere spiritual.

Atunci m-am gândit: Dumnezeu este aici, prezent cu adevărat!

Ce minunat ! :)

"L-am găsit pe Dumnezeu... în Liturghia Ortodoxă..."

În paşaport se numeşte George. E cetăţean american. Dar numele de botez este Vasile. Adesea îşi semnează corespondenţa cu Georgy Vasilievici Georgiyevitch Alexandru, după numele împăratului sau preferat, rusul Alexandru al III-lea. A fost programator IT, iar acum e muncitor salariat pentru Lavra Mănăstirii Poceaev. Americanul şi-a găsit patria, materială şi spirituală în Rusia. Într-un interviu acordat lui Vitaly şi Valentinei Trubetskoi a dezvăluit numeroasele lucruri interesante:

George, e un american care a ales Rusia şi Ortodoxia, pentru tot restul vieţii sale.

Ce v-a atras la Biserica Ortodoxă Rusă, dvs. fiind un american nativ?

Deşi parinţii mei sunt neo-protestanţi, m-au trimis la o şcoală catolică pentru că în America acestea sunt considerate a fi mai bune, având cursuri mai serioase şi absolvenţi cu performanţe mai bune ca protestanţii. Acolo este obligatoriu să mergi la orele de religie catolică. Când eram mic era interesant, pentru că la şcoală auzeam un punct de vedere, iar la Biserica protestantă Presbiteriană era alt punct de vedere (o sectă din America, ce nu există în România). La ore am învăţat despre Marea Schismă şi am fost încurajaţi de catolici, să vizităm o Biserică Ortodoxă, pe care o consideră soră cu ei, fiindcă vor să-i unească pe ortodocşi cu ei.

Apoi câţiva ani mai târziu am vizitat Rusia în interes de afaceri la o firmă de internet din St. Petersburg. Văzând bisericile de acolo mi-am amintit de ceea ce am învăţat la şcoală.
Când m-am întors acasă am găsit www.oca.org (site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din America) şi am văzut rubrica de întrebări şi răspunsuri. Citind-o mi s-a părut că toate răspunsurile lor la întrebări erau mai coerente decât ale mele.
Am vizitat o biserică ortodoxă din apropiere şi, după patru luni, ascultând predicile de după liturghie, am fost botezat ortodox (nu în religia protestantă, părinţii meu nu au prea fost de acord).
Deşi era mai greu să asişti la o Liturghie lungă, mi se părea că este un semn de respect pentru Dumnezeu, să fie mai lungă Liturghia. Şi m-am mirat că traducerile în engleză din cartea mea de rugăciuni erau similare cu versiunea slavonă, deşi sunt făcute de obicei cuvânt cu cuvânt.

Va amintiţi când aţi vizitat prima oară o biserica ortodoxă? În ce fel v-a impresionat?

Prima vizită pe care mi-o amintesc (în afară de vederea celor din Rusia) a fost parohia de lângă casă mea din New York. M-a impresionat să văd că toată lumea era cufundată în rugăciune, slăvindu-L pe Dumnezeu foarte simplu şi curat, faţă de protestanţii care mă oboseau.
În cazul bisericii presbiteriene totul se învârtea în jurul pastorului iar jumătate din slujbă presupunea ascultarea unor predici inspiraţionale, şi altă jumătate constă în cântece în stil american.
Biserica catolică, la început mi-a plăcut, părea să aibă un respect ceva mai mare pentru Dumnezeu, dar chiar şi aşa, după înţelegerea ortodoxiei, catolicismul, îmi părea că era prefăcut. În timpul Liturghiei Ortodoxe, Domnul părea că este alături de noi, cu îngerii, sfinţii şi tot cerul, în mod natural, în timp ce la biserica catolică aveam impresia că Domnul este absent, de parcă era bolnav şi a rămas acasă. Era un sentiment ciudat.

Tata ne-a dus câteva săptămâni şi la biserica adventistă de ziua a şaptea dar mormăielile mulţimii mi se păreau ciudate. Totul părea repetat dinainte, era prima oară când am văzut cu ochii mei ceva ce eu aş numio sectă.

Apoi când tata a intrat în francmasonerie, m-a chemat să particip la o şedinţă deschisă. Susţineau că se bazează pe Biblie dar era evident că erau o sectă, am studiat pliante ale lor, nimic, chiar nimic din ce făceau nu era scris în Biblie.

Nu am fost niciodată la o moschee deşi este una în apropiere de parohia Bisericii Ortodoxe Ruse din afară Rusiei, din Albany, New York (ROCOR). Ceea ce mă dezamăgeşte puţin când le văd, nu este neapărat poziţia fermă împotriva islamului, ci simbolurile pe care le-au împrumutat de la catedralele ortodoxe. Domurile moscheilor şi simbolul semilunii sunt împrumutate de la catedralele ortodoxe din Constantinopol. În acelaşi timp este de apreciat faptul că pun în aplicare convingerile în viaţa de zi cu zi şi că deşi sunt aproape de parohia noastră din Albany nu am avut niciodată parte de incidente. La facultate, am studiat mult despre religii, dar nu am fost atât de impresionat încât să le vizitez locul de cult. Mi-au părut absurzi, mai ales cu ce catastrofe sunt în ţările lor majoritare.

De ce aţi hotărât să plecaţi din America?

Au fost mai multe motive. În America viaţa politică mi se pare o farsă. Se vorbeşte mult despre democraţie iar în unele state este ilegal ca un al treilea partid să propună un candidat pentru o funcţie. Americanii susţin că sunt o naţiune creştină dar încep mereu noi războaie indiferent de cine e la putere. Că şi creştin ortodox am fost deranjat să văd ce se întâmplă cu creştinii, când America începe un război. Comportamentul trupelor americane din timpul războiului din Kosovo a fost supărător. Au încetat războiul de Ramadam, dar au aruncat bombe cu inscripţia Paşte fericit! de Paşte. Economia de asemenea a fost o problema. Nu mai aveam de lucru că programator IT, pentru că majoritatea posturilor de acest fel sunt externalizate. Era mai inteligent să lucrezi într-o ţară unde acest domeniu este în cretere şi nu în descreştere.

Dar motivul cel mai important a fost acela că e foarte greu să practici ortodoxia în America, nu?

Avem biserici ortodoxe, frumoase şi cu membri foarte activi, însă cultură americană este în total contrast cu ortodoxia. În America, avortul este un drept, iar bisericile sunt încurajate să căsătorească tinerii homosexuali. Ortodoxia nu face aşa ceva. Sau să îi spui unei femei să îşi acopere capul în timpul rugăciunii este că şi cum ai face o discriminare. Când lucrurile acestea sunt din Biblie. America va ajunge rău.

Credeţi că originile dumneavoastră ruseşti au contat în această decizie?

Deşi am caţiva strămoşi ruşi din partea mamei, pe care nu i-am văzut niciodată, acest lucru nu a avut o importanţă prea mare. Înainte să vin în Rusia, nu ştiam ruseşte deloc. Nici mama n-a ştiut. Că să fiu sincer, am început să învăţ rusă pentru că am văzut limba pe un CD al unei formaţii pop şi am fost curios cum se pronunţă R invers. Aş vrea să aflu mai multe despre rudele bunicii de la mamă, emigrată în SUA, dar avem puţine informaţii despre părinţii săi, întrucât a fost adoptată de mică. M-a interesat mai mult cultura, potenţialul şi stilul de guvernare din SUA, decât stramoşii mei. Dar am devenit foarte interesat de cultura slavonă, în general.

Cum au reacţionat prietenii şi familia când le-aţi vorbit despre decizia de a pleca din S.U.A. pentru totdeauna pentru Rusia?

Din acest punct de vedere a fost foarte ciudat. Până şi prietenii care au principii liberale şi care pot fi acuzaţi într-un fel de spirit anti-american au crezut că e o idee rea. Şeful meu de la vremea aceea mi-a spus că Rusia este o ţară înapoiată şi infricoatoare. Unul din prietenii mei nu vrea să mai vorbească cu mine pentru că are impresia că CIA îmi urmareşte fiecare mişcare şi se teme să nu fie trecut pe vreo listă. Tata a fost şi este împotriva acestei decizii. De asemenea, nu este de acord nici că m-am creştinat ortodox. Târziu, cam la doi ani după ce m-am botezat, a intrat în francmasonerie, şi deşi eu cred că grupul nu este foarte activ, au destul de multe elemente de propagandă anti-ortodoxă, lucru pe care tata mi l-a mărturisit.

Cum vi s-a părut Rusia? Ce aşteptari aveai de la Moscova? Ai fost dezamăgit?

Cât de cât ştiam cam la ce să mă aştept întrucât vizitasem de câteva ori Moscova în anii de dinaintea venirii mele definitive în Rusia. Am fost dezamăgit atunci când firma pentru care trebuia să lucrez mi-a spus că nu mai au locuri libere pentru că patronul s-a hotărât să lucreze cu altă firmă. Până la urmă s-a mutat înapoi în Anglia. Cred că i-a mers bine cu afacerea doar pe perioada dinaintea crizei şi apoi nu a ştiut cum să se mai descurce. Din cauza asta am fost forţat să plătesc o chirie scumpă şi mi-a fost greu să găsesc ceva de lucru. La început, nu am găsit nimic să muncesc aici.

Cum de nu aţi fost dezamăgit de Rusia nici măcar după ce aţi fost bătut şi jefuit? Nu aţi vrut să vă întoarceţi în America după incident ?

Există oameni răi în fiecare ţară. Într-un fel a fost vina mea pentru că am stat până târziu într-o zona rău famată, vorbind cu oamenii, deşi era evident după accentul meu că sunt străin. Nu am avut niciodată astfel de probleme în Manhattan pentru că acolo ştiam ce locuri şi ce oameni să evit. Nu cred că în Moscova sunt mai multe infracţiuni decât în New York, cred că sunt chiar mai puţine, asta-i clar. Am fost dezamăgit de unii oameni răi, dar în niciun caz de ţară în sine. Câteva zile mai târziu am fost plăcut surprins să văd cu câtă amabilitate spontană şi susţinută, m-au ajutat poliţiştii ruşi, când m-am rătăcit.

Nu am vrut să mă întorc în SUA, ci m-am înfuriat că indivizii nu au fost prinşi. Am fost dezamăgit de abilităţile mele de a evita pericolul. Cred că întoarcerea ar însemna un fel de eşec personal. Nu am prea multe lucruri la care să mă întorc, mi-am vândut toate bunurile de valoare când am plecat. Să mă întorc ar însemna să duc un standard de viaţă mediocru, cu şanse mici de a găsi de lucru şi să mă transform într-o povară pentru familia mea.

Ce ai făcut după ce aţi fost bătut şi jefuit?

Am mers foarte încet spre hotel. Stătusem inconştient cam o oră înainte de asta. Fusesem bătut foarte tare. M-am gândit să sun la poliţie dar nu ştiam multe despre atacatori. Ar fi trebuit să sun imediat după incident, poate aş mai fi avut vreo şansă dar până mi-am revenit şi m-am gândit să fac asta nu mai avea deja niciun rost. M-am hotărât să-i iert, pentru că înţelegeam Ortodoxia.

De ce pentru adresa de e-mail şi pentru reţelele sociale folosiţi nume ruseşti în loc de numele adevărat?

Folosesc Vasile pentru că este numele de botez. Dar mă feresc în acelaşi timp şi de spionajul Statelor Unite. Contul de Facebook a fost spart în Beltsville, MD din apropierea sediului NSA din Fort Meade. Să rămâi anonim pe internet este o idee bună uneori. Spuneam că numele meu este Georgy, pronunţat cu accent grecesc şi numele lui tata tot George este, astfel încât numele de Georgy Georgiyevich este unul potrivit. Am mai folosit şi pseudonimul Alexandru, care face referire la numele ţarului meu preferat, Alexandru al III-lea, pentru viaţa şi acţiunile lui dedicate în întregime poporului său.

Aş vrea să observaţi însă, că atât George, Vasile cât şi Alexandru sunt nume greceşti. Aşa că toată lumea de aici îmi spune Georgi sau Iura (numele ucrainean pentru George). Unii voiau să îmi spună americanul, dar le-am spus scurt că nu îmi place. Sunt mulţi ruşi sau ucraineni care ar vrea să meargă în America şi ar face orice să ajungă acolo. Cred că mai degrabă lor ar trebui să li se pună porecle precum americanul.

Ce părere au oamenii din Rusia despre povestea dumneavoastră? Cred ei că aţi făcut o greşeală plecând din America?

Uni mă cred adesea idiot pentru că am plecat de acolo, dar după ce le explic motivele încep să îneleagă. Ruşii cred că totul este mai uor acolo, că americanii au tone de bani. Părinţii mei au datorii la bancă, deşi au cinci proprietăţi şi multe bunuri, practicile bancare din timpul boom-ului imobiliar i-au afectat. Banca vrea să le ia două dintre proprietăţi în curând.

Membrii Bisericii Ortodoxe mă înţeleg mult mai bine. În biserică, mulţi oameni, nu ştiu de unde au auzit asta, cred că în viitor americanii vor veni în Rusia, iar America va deveni săracă iar dolarul nu va mai valora nimic. Dacă e să se întâmple aşa, sunt bucuros să fiu primul american care a plecat pentru Rusia. De fapt, cred că dacă America nu se gândeşte serios să îşi schimbe atitudinea, se va întâmpla curând, alte dezastre pentru America. Poţi doar să agiţi o sabie condusă de o armată cumpărată cu împrumut extern, dar nu va dura prea mult mai ales cu o medie, de un conflict nou pe an.

Puteţi să comparaţi cele două stiluri de viaţă: rusesc şi american? Care vi se pare mai atractiv? Putei să explicaţi?

Moscova mi se pare foarte asemănătoare cu Manhattanul. Îmi place să vizitez Manhattan-ul, obişnuiam să merg acolo odată sau de două ori pe lună, dar nu aş vrea să locuiesc acolo. Nici în Moscova nu prea îmi place să stau, deşi regiunea nouă care se dezvoltă pentru promovarea tehnologiei mi se pare atractivă, dar e multă agitaţie şi gălăgie şi oboseală. Voiam să mă mut în Nizhny Novgorod sau Vladimir. Am avut ocazia să lucrez în St. Petersburg dar nu era convenabil din cauza taxelor. Nu am fost acolo decât odată. Mi-a amintit de Praga şi mi s-a părut un loc drăguţ de locuit. Dar am ales Rusia. Nopţile albe păreau interesante dar să se repete de la an la an, ar fi devenit deranjante. Viaţa din ambele oraşe este asemănătoare cu cea din America.

Oraşele mai mici din Rusia şi Ucraina seamănă mai mult cu locul unde am crescut. Lake George, NY, este un oraş turistic care se învecinează cu un orăşel micuţ unde principala sursă de locuri de muncă este spitalul şi câteva comunităţi agricole. Merele, porumbul şi laptele sunt încă materie primă pentru industria de acolo. Cu toate acestea, nu am văzut pe nimeni să folosească caii pentru transport iarna (aşa cum am văzut în apropierea Lavrei Poceaev), şi să cobor din autobuz şi să văd într-un oraş mare vaci păscând în faţa blocului (cum am văzut în Lvov).

Pare mai uşor să găseti mâncare sănătoasă în Rusia. Mulţi ruşi se plâng de chimicalele din mâncare, dar în America e dezastru alimentar, chiar şi cea organică are o mulţime de chimicale pe care nu le-a verificat nimeni să vadă dacă sunt bune sau nu. Spun că e imposibil fără chimicale. Avem multe ferme de lapte în New York care s-au chinuit să nu dea faliment, dar tot hrănesc vacile cu multe tipuri de hormoni, ca să dea mai mult lapte. Acei hormoni ajung în corpul nostru şi ne fac mult rău.

În mod clar prefer Rusia. Doar faptul că pot să găsesc o biserică ortodoxă la orice oră deschisă, este incredibil. Bisericile ortodoxe de acolo sunt deschise numai sâmbăta şi duminica şi trebuie să mergi o oră până la ele. Alţii trebuie să meargă în alt stat ca să găsească una. Îmi place mult limba rusă şi îmi place să aud oamenii că o vorbesc în jurul meu. În multe feluri Rusia pare mai liberă decât America, şi mai simplă, mai frumoasă, mai curată, acolo din cauza tehnologiei a devenit un fel de stat poliţist. În cazurile în care America susţine că este mai liberă, precum liberatatea protestelor, totuşi se pare că bunul simţ dispare. Sunt uimit să văd câţi americani sunt de acord cu pângărirea bisericii prin sexualitatea de toate formele, invocând libertatea de exprimare.

Care este cel mai bun lucru din Rusia, pe care nu îl găseti în America?

Pentru mine cel mai important beneficiu rămâne acela că pot intra într-o biserică ortodoxă în orice zi şi oră a săptămânii. Nici comunismul, care a fost finanţat din vest şi care nu ar fi luat puterea fără bani străini, nu a putut să înfrângă instituţia Bisericii, deşi Vestul a dorit asta, ca un experiment, dar Biserica a înflorit rapid, mai frumoasă, după prăbuşirea blocului comunist.

Ce tip de relaţii credeţi că vor fi în viitor între Rusia şi America ?

Experienţa pe care o am ca programator şi analist financiar mă face să cred că vor veni vremuri grele pentru America. În loc să rezolve problemele care au provocat criza, i-au răsplătit pe făptaşii bancheri, şi au dat legi care să îi protejeze. Ţara şi poporul american, au datorii pe care nu le pot plăti în realitate niciodată. Cultura este decadentă iar conducătorii duc războaie care nu sunt nici în interesul oamenilor nici al naţiunii. Este un haos organizat, dar care poată scăpa de sub control oricând, iar oamenii îşi văd de viaţa lor în timp ce aceasta se destramă lângă ei. Cu sistemul bi-partid nu au prea multe şanse să schimbe ceva.

În cazul Rusiei conducătorii vor să o menţină puternică şi competitivă şi să îmbunătăească traiul ruşilor de rând. Am întâlnit şi oameni ce îl critică pe Putin, dar până şi acetia ştiu că nu există o alternativă mai bună care să avantajeze ţara. În America nu există aşa ceva. Ei merg la alegeri să îl voteze pe cel mai puţin rău. Rusia este o ţară care are o clasă de mijloc înfloritoare, o armată din ce în ce mai modernă şi o cultură creştină de nezdruncinat. Este un loc bun unde să îţi întemeiezi o familie şi care îţi oferă oportunităţi de investiţie majore. Dacă China va fi următoarea putere economică mondială, după America, Rusia, va fi după China şi asta pentru oportunităţile tot mai multe ce le au oamenii în Rusia.

Vă mulţumim pentru timpul dvs.

Şi eu vă mulţumesc. Doamne ajută.

sursa: doxologia.ro

Frank Shaeffer: De ce m-am convertit la Ortodoxie?

Marturia unui renumit profesor de universitate, protestant calvin, care s-a convertit la ortodoxie in 1999.

"Scânteia" care l-a determinat să facă acest lucru a fost reprezentată de faptul că nu era satisfacut de viaţa sa spirituală din cauza lipsei progresului duhovnicesc în drumul său spre Hristos şi de faptul că există foarte multe denominaţiuni în protestantism cu multe interpretări ciudate ale Bibliei, că există multe căi spre adevăr, şi care nu aveau nici o logică în sensul absolut al Adevarului.
A început să-şi pună multe întrebări filozofice cu privire la istoria protestantismului, pe de o parte, iar pe de alta parte întrebări despre viaţa sa spirituală.
La început nu a fost interesat să studieze biserica primară din punct de vedere al tradiţiei ci mai ales din cel istoric pentru a afla dacă creştinii protestanţi nu au "deraiat" de la cale...

https://www.youtube.com/watch?v=9-CJhPlmznA

Apoi a făcut o mărturisire mondială, cutremurătoare, foarte sinceră şi organizată:

Frank Shaeffer : The Defense of Orthodoxy (Against Protestantism) : Part 1:
https://www.youtube.com/watch?v=M4YP-4oZ3mI

Frank Shaeffer : The Defense of Orthodoxy (Against Protestantism) : Part 2:
https://www.youtube.com/watch?v=VLtApJdxcbQ

Frank Shaeffer : The Defense of Orthodoxy (Against Protestantism) : Part 3:
https://www.youtube.com/watch?v=DDOBPij4SGU

(urmaţi din nou, paşii pentru subtitrare, precum sunt prezentaţi mai sus, la postarea nr. 3 a acestui topic)

Sfântul Alexie Toth

Pomenirea adormirii întru Domnul a Sfântului Alexis Toth, mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei în America împotriva întunericul Greco-Catolicismului la lumina Ortodoxiei, 7 mai.

Preluat din cartea "Portrete de Sfinţi americani", editura Anestis, 2008, pag. 77-82:

http://www.tezaurul-ortodox.com/uplo...58_5_43030.jpg

Alexie Toth (fiu al părintelui Gheorghe şi al preotesei Cecilia Toth) s-a născut pe data de 18 martie 1854, în apropiere de Epeyis, Ungaria (Slovacia de azi). El a studiat în seminarii romano-catolice şi bizantine, şi în cele din urmă a absolvit Universitatea din Preşov, cu doctoratul în teologie. S-a căsătorit cu Rozalia Mihalici curând după absolvire. Alexie a fost hirotonit preot în anul 1878 în cadrul Bisericii greco-catolice uniate. A slujit timp de doi ani ca preot paroh, înainte de a fi numit de episcopul său în calitate de administrator de eparhie. Prezbitera Rozalia a adormit curând în Domnul, ca şi unicul copil al familiei Toth.

În anul 1881, părintele Alexie a devenit directorul Seminarului din Preşov, unde a predat dreptul canonic şi istoria Bisericii în următorii opt ani. În anul 1889, părintele Alexie a fost trimis în America pentru a sluji acolo ca preot misionar. El şi-a început slujirea sa în America la Minneapolis, la noua Biserică greco-catolică-ortodoxă rusească Sfânta Maria. Credincioşii de la Sf. Maria erau imigranţi din Munţii Carpaţi ai Galiţiei austriece. Aceşti imigranţi din Munţii Carpaţi erau cunoscuţi sub numele de carpato-ruşi, urgro-ruşi, galiţieni şi ruteni. În satele Carpaţilor, strămoşii lor fuseseră ortodocşi dintru începuturi, dar Biserica oficială de stat a Imperiului austro-ungar era Biserica romano-catolică, şi, în acest chip, oamenii au fost obligaţi să se unească cu Roma.

În calitate de uniaţi sau catolici bizantini, li s-a îngăduit să urmeze mai degrabă ritualurile bisericeşti. Biserica romano-catolică din America era pe atunci într-o stare de permanente conflicte lăuntrice. Mulţi dintre episcopii săi au simţit faptul că imigranţii romano-catolici ar trebui pe deplin asimilaţi în cadrul culturii din America. Totuşi, imigranţii din răsăritul Europei doreau să-şi păstreze identitatea lor de nou veniţi din ţările vechi. Acest lucru a avut un efect uriaş asupra greco-catolicilor care au fost obligaţi să vieţuiască sub jurisdicţia episcopilor, având credinţa de rit latin (adică romano-catolică).

Aceşti episcopi îi socoteau pe greco-catolici drept o sectă rătăcită. Dar imigranţii doreau doar să se închine într-o limbă şi într-un chip pe care să-l poată înţelege. La sosirea sa în Minneapolis, părintele Alexie şi-a vizitat ierarhul, arhiepiscopul romano-catolic John Ireland. Iată cum descrie această întâlnire părintele Alexie cu propriile sale cuvinte:

Eram uniat când am sosit în America M-am înfăţişat dinaintea episcopului Ireland pe data de 19 septembrie 1889. I-am sărutat mâna după obicei şi i-am prezentat scrisorile de acreditare, uitând însă să îngenunchiez dinaintea lui (lucru care, aşa cum am aflat mai târziu, a fost greşeala mea de căpetenie). Îmi amintesc că de îndată ce a citit faptul că sunt greco-catolic, mâinile au început să-i tremure. Ai soţie? Nu. Dar ai avut una?. Da, sunt văduv. Acestea fiind spuse, îmi aruncă hârtiile pe masă şi exclamă cu glas tare: Am scris deja la Roma, protestând împotriva unui astfel de preot ca dumneata!. Ce fel de preot vreţi să spuneţi? De felul dumitale. Sunt preot catolic de rit grec. Sunt uniat şi am fost hirotonit de un catolic.. Eu nu socotesc că nici tu, nici acest episcop de care vorbeşti sunteţi catolici Nu-ţi voi oferi nici o garanţie juridică de a lucra aici.

Arhiepiscopul Ireland în mod oficial şi public a interzis oricărui romano-catolic să participe la slujbele săvârşite de către părintele Alexie, aşa încât părintele Alexie a făcut apel la episcopul său din Europa răsăriteană, apoi la Roma, dar se pare că nimic nu s-a rezolvat. Alţii preoţi uniaţi i-au scris părintelui Alexie că şi ei fuseseră trataţi în acelaşi chip de către episcopii romano-catolici, atunci când au sosit în America.

M-am hotărât să fac ceva ce purtasem vreme îndelungată în inima mea: adică să devin ortodox. Dar cum se putea săvârşi aceasta? Trebuia să fiu foarte prudent. Nefericita Uniaţie (adică formarea Bisericii catolice uniate), izvorul declinului nostru şi al tuturor relelor, se înfiripase printre oamenii noştri de prea mult timp. Purtasem deja acel jug pe umerii noştri timp de 250 de ani. M-am rugat fierbinte lui Dumnezeu să-mi dea putere să limpezesc toate aceste lucruri parohienilor mei lipsiţi de lumină. În majoritatea cazurilor, oamenii aveau nevoie să fie convinşi. Aceştia au propus ca el să ia legătura cu episcopul ortodox rus.

Unii spuneau că acesta locuia la Siotka; alţii spuneau că acesta locuia la San Francisco Nu ştiam absolut nimic. Ştiam doar că în San Francisco locuia un consul rus. Prin urmare, folosind numele de Andrei Potociniak, am trimis următoarea cerere la consulatul rus Este adevărat că un episcop ortodox locuieşte în San Francisco? Dacă este adevărat, cum îl cheamă şi unde locuieşte el? după zece zile a sosit o scrisoare adresată lui Mihail Potociniak, informându-l că numele ierarhului conducător era Prea Sfinţia Sa, episcopul Vladimir şi că acesta locuia pe strada Powell North, 1715, în San Francisco.

Un reprezentant din Minneapolis s-a dus la San Francisco să afle dacă acest episcop era într-adevăr ierarh ortodox, sau dacă era credincios de rit vechi sau membru al vreunei secte eretice ruseşti. Episcopul Vladimir Sokolovski l-a invitat pe părintele Toth să-i facă o vizită pentru a discuta posibilitatea primirii sale în cadrul Bisericii Ortodoxe. În cele din urmă, episcopul Vladimir s-a dus la Minneapolis, iar în luna martie a anului 1891, în Duminica Ortodoxiei, părintele Alexie şi comunitatea sa de aproximativ 361 imigranţi ruteni au fost primiţi în cadrul eparhiei ortodoxe de Alaska şi insulele Aleutine. Acest lucru a fost recunoscut oficial şi aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ruse şi anunţat la slujba specială ţinută la catedrala Sf. Vasile cel Mare (aşa cum se numea ea pe atunci) al San Francisco, pe data de 28 august 1892.

Desigur, această faptă i-a nemulţumit pe mulţi dintre tovarăşii de credinţă uniată ai părintelui Alexie. Aceştia l-au socotit drept un renegat care a provocat schismă. Totuşi, şi alţi preoţi uniaţi şi-au urmat conducătorul şi au îmbrăţişat credinţa ortodoxă.

Pe parcursul a doi ani, părintele Alexie s-a mutat din Minneapolis în Wilkes-Barre, Pennsylvania. Zona care înconjura Wilkes-Barre fusese punctul central de importanţă majoră pentru imigraţia carpato-rusă în America. Părintele Alexie a continuat să lucreze cu imigranţii. El a ajutat la înfiinţarea Societăţii de ajutor reciproc ruso-ortodox spre binele poporului său. Pentru a-i educa pe cei pe care el voia să-i readucă în sânul Bisericii, părintele Alexie a scris un catehism elementar de credinţă ortodoxă, intitulat Unde trebuie căutat adevărul.

Spre sfârşitul vieţii sale, numai el singur primise aproximativ 15.000 de uniaţi greco-catolici, la Ortodoxie. Pentru eforturile sale, părintele Alexie a fost ridicat la treapta de protoiereu stavrofor. A primit ordinul Sf. Ana (pentru serviciul deosebit adus poporului rus) din parte ţarului Nicolae al II-lea şi ordinele Sf. Vladimir şi Sf. Alexandru Nevski (pentru slujirea plină de abnegaţie adusă Bisericii) din partea Sf. Tihon, pe atunci arhiepiscop al Americii de Nord. Părintele Alexie a adormit întru Domnul la vârsta de 56 de ani, pe data de 7 mai 1909. el este înmormântat în mânăstirea Sf. Tihon din Canaanul de Sud, Pennsylvania. El a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor Bisericii în luna mai a anului 1994, fiind socotit mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei în America.

Interesant mod de a face propaganda cultului, Remus. Totusi, ce zici, nu ar fi, pentru echilibru, necesar un topic despre parcursul invers al altora?

Nu. E suferinta prea mare sa vezi un topic de cinci ori mai gras.
Si ar fi in van pentru ca se stie: "numai putregaiul cade din BO". Pe cand invers...

Nu fac propagandă nimănui, mărturisesc Adevărul, care-I Unul, nu 100, Hristos e Unu, nu sunt hristoşi mincinoşi.
Prefer Igor, Vitiate, (viciosule) înnoitule (înnoirea minţii?) din Barsaumas, sau preferi Alin ? Iertare dacă te-am smintit.

Dacă eşti înnoit, eşti pentru care confesiune te-ai înnoit ? Că Barsaumas era "căldicel extra-eclesia". Tu acuma din care confesiune vrei să obţii mântuirea ? Sau devii ecumenist ? Spui că toate sunt bune ? Sau rămâi extra eclesia ?

Frate rătăcit, "Penticostalul Tradiţional", uite te invit pe tine să faci un topic, cât mai obiectiv cu putinţă, cu surse şi resurse obiective, în care să arăţi câţi oameni au trecut la alte religii, plecând din Ortodoxie. Oameni care au cunoscut Ortodoxia, mă refer, nu baba Valentina şi moşu David, că nu i-or plăcut că preotul ţine predici, vorbind rar şi au mers la penticostali, de exemplu. Aceşti oameni, sunt semidocţi, cazurile astea sunt destule, ca migraţie de la erezie la Ortodoxie şi de la Ortodoxie la erezie. Mă refer la oameni cu studii, care au ştiut ce fac, au avut motive de nezdruncinat, ca să plece de la Ortodoxie la erezie, la fel cum oamenii care au venit la Ortodoxie, şi o înţeleg şi o trăiesc, nu sunt oameni simpli, ci ingineri, tehnicieni, IT-işti, medici, etc. La fel cum oamenii care au venit la Ortodoxie, au ştiut bine de unde pleacă, şi unde ajung, au studiat amănunţit Ortodoxia, înainte să intre în ea.

Eşti invitatul meu de onoare, şi vom vorbi cât de amănunţit doreşti, acolo, pe topicul tău, despre acei oameni, care au ieşit din Ortodoxie, pentru alte religii, sau alte culte.

La fel, cum desigur, vă invit, pe oricine doreşte, să vorbim despre oamenii care au venit la Ortodoxie, din alte religii, sau "confesiuni".

Da, numai putregaiul cade din Ortodoxie, asta spune Biblia, nu spun eu: "Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit." - I Ioan 2, 19.

Mulţumesc.

Paslusnice, eu am incercat din greu, de multe ori, sa ma integrez in Biserica, sa imi infrang deopotrtiva orgoliul si nelinistea de a sti poate prea multe despre istoria lumeasca a religiilor, indeosebi a crestinismului. Deaceea imi stersesem contul anterior,cumva ca o luare de la capat. Nu imi foloseste la nimic.Nu pot crede ca voi, ortodocsi, catolici traditionali, modernisti,penticostali,adve, calvini,etc. Nu pot sa ma integrez ca si credincios; mereu ma intreb multe, prea multe. Nu pot crede, si gata.
Din teama de ce va aduce viitorul, cf. profetiilor Sf. Kuksa, Laurentiu al Cernigovului, si Sf. Serafim de Virita, chiar am incercat sa fac pe/devin un supus si integrat, un iregimentat speriat si netezit. Imposibil. Intotdeauna, pentru cei ce mai intai vor sa cunoasca si eventual sa creada ulterior, va fi imposibil. Ezio avea dreptate. Supusenia nu mi se potriveste. Da, cred ca toate religiile sunt bune, daca sunt traite cu sinceritate. Si cred ca exista Vesnicii, pe Care ii percepem ba ca Zei, ba ca Sf. Trinitate, ba ca Dumnezeul Unic, exact cum a sugerat acel Meggid la Medjugorje.
De ce "Vitiate"? Nu, nu are legatura cu viciul. Joci SWTOR? Ei, e vorba de personajul cu acel nume. ;)

Sunt chiar si preoti si calugari, Igor.
Si sunt romani, nu adunati de prin toate tarile.
Dar nu iti voi da nici numele, nici numarul si nici marturisirile lor.
Pentru ca tu chiar ai suferi. Iar mie nu mi-ar folosi la nimic. Iarta-ma dar nu intru in acest concurs.

Dimpotriva, pentru mine, privind prin prisma Biserica Universale, e un castig faptul ca un pastor penticostal american a trecut la ortodocsi romani. Mult mai bine ar fi daca mai multi pastori romani ar face aceasta miscare. Pentru ca asta ar fi cu adevarat misiune contextualizata. Si implinirea principiului apostolic "Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii."

Aş vrea să-ţi scriu atât de multe...

E profundă căderea ta, dar există şi izbăvire, şi ridicare. Sunt convins, că vei înţelege şi vei dori bucuria Adevărului, măcar în ultimul ceas al vieţii, ceasul morţii, al trecerii în nematerie, despre care şi ştiinţa vorbeşte şi face experimente cu ea. Atunci, măcar atunci, poate te vei întoarce, în ceasul morţii, Dumnezeu va primi şi atunci pocăinţa ta, îndreptarea ta, asumarea şi... iubirea ta.

Credinţa nu are legătură cu raţiunea. Sunt opuse. Cum să explici raţional că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a luat în pântece pe Dumnezeu Fiul, Hristos, prin umbrirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt ? Începi să te gândeşti la alte comparaţii de "zei" născuţi din femei, din antichitate. Aceia sunt invetaţi, ca să combată creştinismul, ca să slăbească credinţa. Dar din iubire, îi acceptăm şi pe ei. Mitologia, păgânitatea, nu urâm pe nimeni. Dar prin comparaţie. Dar câtă diferenţă ! Hristos, Dumnezeu Iubire, Iertare, Cale, Adevăr, Viaţă. Cea mai înaltă concepţie de gândire umană, din ce a existat vreodată pe pământ. Hristos ! Omul !

Aş vrea să vorbim, despre orice nelămurire care o ai. Vreau să-ţi slujesc, să-ţi explic, să te ajut. Dar să ştii, că nici pe Hristos nu l-au ascultat mulţi şi nu L-au crezut. Nici pe Sfinţii Apostoli. Toţi au murit ucişi. Nimeni nu a murit de moarte bună, sau de bătrâneţe. Nici pe Sfinţii Martiri, nu i-au ascultat toţi. Mulţi oameni, chiar L-au urât pe Hristos şi pe Sfinţi. Pe Hristos, vedem din Biblie, că au vrut să-L arunce de pe stâncă, să-L ucidă, (Luca 4, 29) şi chiar L-au ucis, din ură, împlinind Scripturile.

Deci, nici eu şi nimeni din toţi care ţi-ar vorbi, nu promitem ajutorarea ta, dacă tu nu accepţi ajutorul. Noi, suntem semănătorii, din pilda semănătorului. Depinde apoi de pământul sufletului tău, ca sămânţa să aducă rod spre mântuire.
Oricine ţi-ar explica, dacă rămâi în raţional, demonii te vor birui mereu. Dacă te ridici, în credinţă, prin, cu ajutorul dragostei, atunci nu vei cădea niciodată. Fiindcă "dragostea nu cade niciodată". (I Corinteni 13, 8) E singura virtute, care nu cade niciodată. Fiindcă e izvorul tuturor virtuţiilor. E Dumnezeu.

Iar apoi, când crezi, atunci, compari cu alte copilării de religii, apoi ca creştin, adânceşti ce ştii, cercetezi, să ştii mai mult. Devi autodidact. Cum am fost şi eu. Am studiat singur, m-am zbătut am cercetat. Ba chiar am avut timp şi de jocuri pe computer, de care cu mila Domnului, m-am vindecat.
Poţi începe şi tu, să pui început bun, renunţând să mai joci jocuri la calculator. Mai bine, te uiţi la filme. Mai câştigat eşti. E prima treaptă spre vindecarea de jocuri.

Am vorbit destul. Uite, a venit Hristos, şi prin Duhul Sfânt vrea să-ţi spună câteva cuvinte. Îl primeşti ?

"Dacă dau ascultare şi vin la supunere, ei îşi isprăvesc zilele lor în fericire şi anii lor în desfătări; Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile morţii şi se sting nepricepuţi şi orbi." - Iov 36, 11-12.

"Unde nu este ascultare, nu cheltui vorba" - Isus Sirah 32, 5.

"De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu." - Ioan 8, 43.

"nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?" - Romani 6, 16.

"Şi să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr." - Tit 1, 14.

"Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie" - Iacov 1, 19.

"Prin Care am primit har şi apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinţei, toate neamurile, întru care sunteţi şi voi chemaţi ai lui Iisus Hristos" - Romani 1, 5-6.

"Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi." - Romani 5, 19.

"Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă," - Romani 15, 18.

"Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău." - Romani 16, 19.

"Şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos" - II Corinteni 10, 5.

"Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?" - Galateni 3, 2.

"Bine încredinţat de ascultarea ta, ţi-am scris ţie, ştiind că vei face chiar mai mult decât cele ce-ţi spun." - Filimon 1, 21.

"Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, şi desăvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veşnică." - Evrei 5, 8-9.

"Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa" - I Petru 1, 22.

Citeşte, fratele meu preaiubit, cu toată dorinţa inimii, aceste versete de mai sus, citeşte-le cu "inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi" - Psalmul 50.

Te iubesc în Domnul. Hristos a înviat !

Ba să avem pardon, nu toţi Apostolii au murit ucişi.

Nu, fratele meu drag rătăcit, asta-i doar în mintea ta. Nu există decât maxim 5-6 preoţi la nivelul întregii Romînii, care au trecut la secte. Şi vreo 2000-3000 de familii la nivelul ţării. E alegerea lor, fiindcă nu au cunoscut nimic din creştinismul adevărat, nu au fost mulţumiţi cu simplitatea şi bunăttea, cu discernământul şi iubirea necondiţionată şi nepărtinitoare, care există în adevărata Biserică a lui Hristos şi au ieşit. Trebuiau să iasă, spune Biblia. Iadul e soarta lor, pe care îl trăiesc încă de pe pământ, prin stările extatice, de care devin dependenţi, ca de patimă, cu iubire falsă şi superioară faţă de cei siimpli şi smeriţi şi curaţi, ortodocşii.

Dar la nivel global, numai în America, în 5 ani, perioada 2009-2014, s-au botezat la creştinismul adevărat, ortodox, peste 3 milioane de americani, ajungând la aproape 2 milioane, faţă căteva zeci de mii, cât erau în urmă cu 10 ani.

În Mexic şi Brazilia, au trecut parohii întregi de protestanţi şi romano-catolici, la Ortodoxie, prin misiunile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei sau a Rusiei. Şi peste tot în lume, la fel. Zeci de mii de protestanţi, lutherani, calvini, şi neo-protestanţi, toate sectele, au devenit ortodocşi. Au înţeles, înainte de-a simţi, că asta-i casa Domnului, asta-i Biserica cea adevărată şi vie, care a adus martiri, în fiecare secol, efectiv, în fiecare secol ortodocşii erau ucişi, prin progoane externe sau interne, ale fiecărei ţări. Ăsta-i doar un aspect.

Frăţior rătăcit, poţi pune nume şi mărturisire, dar dacă îi vei întreba, ce ştiu despre Ortodoxie, nu îţi vor spune nimic. Fiindcă nu ştiau nimic la momentul când au devenit eretici.
Aşa lucrază necuratul. Când simte că vrei să te apropii de Biserică, îţi dă sentimente şi gânduri spurcate, să mergi la secte şi erezii şi să spui că acelea sunt Biserica, ca să nu găsească omul Casa, Adevărul şi mântuirea. Şi reuşeşete la destui creduli şi naivi, tactica asta.

Tu suferi când vezi că oamenii au descoperit Adevărul şi L-au îmbrăţişat? Suferă. Mai mult ca mine, nu ai suferit niciodată. Deocamdată. Nu ştiu ce va fi. Dar suferinţa mea, este inexprimabilă în cuvinte, faţă de credinţa mea, că oamenii sunt neîntăriţi şi faţă de credinţele mincinoase de pe pământ, toate, multe, care seceră destule suflete, peste tot.

Da, sufăr deja de multă vreme, o suferinţă mică în plus sau în minus, e tot acolo. Dar aş fi curios, acei oameni, ce au mers în întunericul ereziilor, cât au cunoscut din Ortodoxie, biblic, dogmatic, patristic, istoric, canonic. Şi apoi cât de mult au iubit oamenii şi bisericile toate din lume, şi eretici toţi, cât de mult i-au iubit, în momentul când au plecat. Sunt foarte curios.

Da, vorbeşti frumos. Dar e semi-adevăr. Şi semi-adevăruri nu există. E Adevărul sau neadevărul. Un adevăr mascat, parfumat, aranjat, copi fidelă a Adevărului. Dar simţi, că duhul e altul, nu e al Adevărului.

Aşa şi tu, "prin prisma Bisericii Universale"... Biserica Universală, se luptă cu ereziile, eşti de acord ? Există eretici şi erezii, şti prea bine asta, nu ? Biserica Universală, nu poate fi în 5 confesiuni, sau 5 culte, etc. Da ? E imposibil. Ne spune Biblia clar, că Adevărul e Unul, Biserica e Una. Deci din alea 5, 4 mint şi una spune Adevărul. Rămâne ca omul să descopere, după cât de mult iubeşte, care-i aia, cea adevărată, şi care sunt cele care mint.

Să dea Dumnezeu, precum şi tu bine spui, cât mai mulţi pastori penticostali şi de alte secte şi culte protestante şi neo-protestante, să devină preoţi ortodocşi. Români şi nu numai. Amin. Ăsta-i scopul Bisericii, să aducă oamenilor Adevărul şi Evanghelia creştinismului, să îi ferească de minciuni, de eretici şi întuneric. Asta-i "misiunea contextualizată", lupta cea bună, cum spune Sfântul Apostol Pavel.

Dar măcar cu idea asta să rămâi: nimic, absolut nimic, din ce există în Ortodoxie, nu este înafara Bibliei. Totul este din Biblie. Dacă tu îmi găseşti un singur aspect, oricât de mic, care să nu fie din Biblie, şi să fie practicat de Ortodoxie, eu îţi recunosc adunările voastre de "lingvişti" bipolari, că sunteţi şi voi în Adevăr.

Citeşte-i şi pe Sfinţii Părinţi, care, în primul mileniu, nu erau nici ortodocşi, nici romano-catolici, nici vreun soi de neo-protestanţi, erau creştini. Citeşte-i să vezi ce înseamnă azi creştinismul şi unde anume mai găseşti acel creştinism curat şi sfânt. Răspunsul va veni de la sine.

Hristos a înviat !

Deci s-au botezat 3 milioane şi au rezutat aproape 2 milioane. Ne spui şi nouă de unde ai inventat cifrele astea ?

Ortodoxia inseamna dreapta credinta.
Iar dreapta credinta se gaseste in Biblie, aici chiar ai dreptate.

Nu știu cum, dar se pare că penti au un fel aparte de a își educa și catehiza credincioșii. Toți penticostalii pe care îi știu, bașca cei de pe forum, au bun-simț, tact, profunzime.
Noțiunea de Biserică Universală, care de fapt izvorăște din definiția dată de Domnul, merită o aprofundare aparte, transconfesională. Penticostalul Tradițional are mare dreptate.
Și când am pus citatul din Sfântul Augustin, la Biserica Universală mă gândeam.

Atunci vino la dreapta credinţă, nu mai sta în ereziile neo-protestante, vino şi fi ortodox, căci nimic din Biserica Ortodoxă, nu este înafara Bibliei, precum afirmăm amândoi.

Nu ştiu dacă eşti sincer în ce spui, sau spui cu subînţeles, cu viclenie.

Am întâlnit în multele dialoguri, avute cu neo-protestanţii, câţiva care se numeau ortodocşi, spuneau că ei sunt drept creşdincioşi. Dar i-am pus să îşi facă semnul Sfintei Cruci şi au spus nu, că aia nu e din Biblie. Şi le-am arătat clar versetele biblice şi Sfinţii Părinţi ai primului mileniu creştin, şi în final au recunoscut că erau penticostali, dar în euforia lor, ei chiar credeau că fac parte din Biserica lui Hristos. Dar n-au putut să mărturisească dogmele Adevărului, ci au rămas în nebuniile lor.

Aşadar, nu ştiu tu, cu ce scop o spui. Că dacă chiar ai înţelege că Ortodoxia, este cu adevărat drepata credinţă, ai deveni ortodox imediat, ţi-ai găsi un duhovnic, conform Bibliei, te-ai spovedi de toată erezia în care ai fost şi ai face adevărata pocăinţă, ai începe despătimirea, curăţia, ai practica isihia, rugăciunea inimii, ai primi harul Sfintelor Slujbe, şi ai începe să alergi după luminare, ca mai apoi să ajungi la îndumnezeire, sau dobândirea Duhului Sfânt.

Dar ceva îmi spune, o simţire, că nu vei lepăda ereziile penticostale, cel puţin nu foarte curând şi tu chiar crezi că faci parte dintro Biserică Universală, unde toţi care mărturisesc învăţătura Bibliei (pe segmente, trunchiată) se vor mântui.

Poate, mai grav, te consideri deja mântuit, salvat, consideri poate că ai şi dobândit Duhul Sfânt, şi darurile Duhului Sfânt, sau mai grav, consideri că eşti făcător de minuni... Doamne, fereşte şi ai milă de turma Ta cea mică.

Cine ştie ce întuneric ascuţit e în mintea ta...

Dumnezeu să-ţi ajute.

Biserica Universală, sau altfel numită Sobornicească, a luptat întotdeauna cu ereziile şi va lupta până la sfârşitul veacurilor, dând mucenici şi sfinţi. Ea este din anul 1054, Ortodoxia, sau Biserica Ortodoxă. Singura care a păstrat toate practicile ca în primul mileniu creştin. Ea e Biserica Universală.

Penticostalii sunt alunecoşi, ascunşi, vicleni, făţarnici, prefăcuţi, şireţi, dulci la cuvânt şi la vorbă, cu mult bun simţ, dar cu scopuri bine cunoscute, ei se cred superiori faţă de toţi ceilalţi, exact aşa cum va fi şi antihrist.

Ocolesc tot ce nu le place şi exprimă doar ideile care le plac, sau le transformă în ideile în care cred ei, la ascund adevăratul înţeles sau îl pervertesc. Sunt unşi cu toate alifiile, ca să atragă. Se consideră foarte biblici, dar când îi iei la teste adevărate, îşi dau arama pe faţă.
Cunosc tipologia lor, îndeaproape. De aceea ei şi baptiştii, sunt cei mai mulţi neo-protestanţi din lume. Baptiştii apăruţi la 1883 şi penticostalii la 1901. Dar nu numărul contează, numărul e neesenţial.

Pe când noi ortodocşii, suntem sinceri, curaţi, nevinovaţi, nu putem să fim prefăcuţi, suntem precum copii, "până nu vă veţi întoarce şi nu veţi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor", Matei 18, 3, spune Hristos. Iar în altă parte, spune: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." - I Corinteni 13, 11. Deci noi, ortodocşii, suntem copii-bărbaţi. Noi nu putem să fim vicleni. Şi nu putem să facem compromisuri. Dacă indispunem şi suntem acuzaţi că nu avem "bun simţ", pentru că mărturisim Adevărul, noi nu ne sfiim, pentru că ştim că Adevărul e deasupra ideilor prosteşti trecătoare ale oamenilor.
Ba mai ajungem cu drag şi mucenici, fără să ne fie frică de moarte, fiindcă ştim pe Cine mărturisim, în Cine credem şi unde mergem, dacă ne vor ucide oamenii. "Nu vă fie frică de cei ce ucid trupul", spune Sfântul Apostol Pavel şi prin el, Duhul Sfânt, desigur. Noi suntem inocenţi, suntem sfioşi, dar îndrăzneţi când trebuie, ne spune Hristos. Sunt adevăraţii creştini. Fie că place celorlalţi ce se numesc creştini, sau nu le place. Noi dovedim că Biserica lui Hristos, este doar Ortodoxia. Şi din anul 1054, doar Ortodoxia, a rămas Biserica care aduce şi oferă mântuirea.

Revin, deci ca să înţelegi ce este Biserica Universală, trebuie să studiezi teologie. În special Patristică. Apoi istorie şi dogmatică.
Şi asta e valabil pentru orice făptură umană.

Fără aceste 3 elemente, nu poţi înţelege niciodată ce este Biserica Universală/Sobornicească. Ea niciodată nu va accepta în sânul ei, ereziile. Fiindcă nimic necurat nu intră la nunta Mirelui Ceresc. Ereticii, vor sta afară, şi vor căuta să intre şi nu vor putea, spune Scriptura, ne spune chiar Hristos asta.

De ce crezi că Sfinţii Părinţi, la Sinoadele Ecumenice, se băteau pentru o literă, o singură literă, în exprimarea lor ? De ce puneau atât de mare preţ pe combaterea ereticilor ? Fiindcă e Biserica Universală, nu ? Nu putea să fie şi ea un pic mai tolerantă, mai înţelegătoare ? Să caute un compromis ?
De ce Sfinţii aceia au ţinut aşa puternic piept contra ereticilor la fiecare sinod şi ăn fiecare secol, la alte şi alte erezii ?
De ce crezi că sunt numite erezii ? De ce trebuie să existe aşa rigorism şi disciplină în exprimările dogmatice ? Acestea se află studiind. Asiduu. Cu râvnă, cu dor nestins. Şi Dumnezeu va descoperi celui ce caută cu inima curată.

Sunt lucruri, care le trecem cu vederea, dar avem pretenţia să ştim bine ce este Biserica Universală, sau mai grav, să spunem că suntem profund adânciţi în ea şi în trăirea ei, lucruri care se dovedesc adesea, că sunt înşelări şi defapt aceia sunt foarte departe de Biserica Sobornicească, de gândirea ei, de atitudinile ei, de calea ei, strâmtă şi îngustă şi grea, pe care puţini o află.

Doamne, ai milă de noi, turma Ta cea mică.

Sinoadele ecumenice au multe în comun cu congresele partidelor comuniste și nu numai, și anume faptul că au fost în principal scene de lupte pentru putere, îmbrăcate în haine dogmatice. Facțiunea câștigătoare la momentul Tn era "ortodoxă/catolică", iar înfrânți, "ereticii/schismaticii". Citește, Paslunice, istorie a bisericii și din surse independente, necorupte de narcisism instituțional și subiectivism dogmatic.

Nu predici rau, fratioare.
Domnul sa-ti dea vointa si puterea de a implini ceea ce inveti pe altii.

E adevărat că au participat şi Împăraţii la câteva Sfinte Sinoade Ecumenice şi deci, au vrut să influenţeze politic rezultatele Sinoadelor.

Dar ştii ce? N-au putut. N-au fost lăsaţi. Sfinţii Părinţi, le-au spus clar, că nu se pot băga cu politică omenească trecătoare, în chestiunile dogmatice mântuitoare. Şi au avut dreptate.

Au fost eretici care şi-au înţeles erezia şi au acceptat lepădarea ereziei, îndreptarea lor şi mărturisrea limpede dogmatică, înţeleasă şi asumată, explicată şi dreaptă, a Sfinţilor Părinţi. Unul e Nestorie.

Deci când ne referim la Sfintele Sinoade, nu vorbim deloc de chestiuni politice. Nu putem spune că seamănă cu adunările comuniştilor. E imposibil, fiindcă nu se vorbea deloc politică, ci numai empiricul creştinismului, exegeză biblică, analiza expresiilor fiecărui participant, tratări biblice ale cuvintelor Episcopilor de acolo şi aşa.

Când studiem Sfintele Sinoade Ecumenice, cele nouă, vedem că la toate 9, nu există implicat politicul, deşi au participat Împăraţii şi au vrut să infleunţeze politic, nefiind lăsaţi niciodată. A biruit Adevărul, efectiv de fiecare dată.

Prin urmare, când citim despre cele 9 Sfinte Sinoade Ecumenice, nu putem, e imposibil să ne limităm să citim despre istoria Sinoadelor, că atunci nu înţelegem nimic. Trebuie să citim obligatoriu, pentru a înţelege complexitatea Sfântului Sinod, părţile lui dogmatice. De ce s-au adunat, despre ce vroiau să vorbească, despre ce au vorbit în definitiv, ce spuneau în amănunţime fiecare parte, fiecare tabără. Ce reprezentanţi au avut, ce răspunsuri dădeau fiecare la fiecare. Strict dogmatic. Iar din dogmatică, se intersectează, şi merg în paralel, ideile neunite, cu cele patristice.

Dogmatica şi patristica, fiind elementele definitorii şi categorice la fiecare Sfânt Sinod Ecumenic, cu temelia pe Biblie, sub insuflarea Duhului Sfânt pentru o tabără şi sub gândire omenească neinspirată, pentru cealaltă tabără.

Dogmele Bisericii, nu urmăresc nici un interes. Sunt absolut neutre faţă de persoane, de cultură, de exprimare, faţă de timpul exprimării lor, de locul unde au fost vorbite şi exprimate, de aceea ele sunt veşnice, valabile în fiecare secol, până la sfârşitul omenirii căzute. Dogmele Bisericii au fost dăruite oamenilor de Dumnezeu, prin Sfinţii Lui, tocmai pentru mântuirea Bisericii, ele nu pot fi inventate, fiindcă sunt din Dumnezeu, sunt perfecte. Dacă ne gândim profund la ele, observăm că nu le găsim nici un cusur, nici un reproş.

Scopul lor, este tocmai de a feri omul de minciună, de a-l ajuta să înţeleagă ce, de ce, cum, când, pentru ce, din ce, pentru cine, din cine, unde, este mântuirea, Biserica, Hristos, şi toate cele bune, faţă de cele rele.

Deci să-i citim pe Sfinţii care au participat la Sfintele Sinoade Ecumenice, mai mult decât pe istorici, să citim scrierile Sfinţilor Părinţi, cu privire la aspectele biblice, ale dogmelor/ereziilor, să mergem pe firul lor, de la rădăcini, până la vârf, şi cu rugăciune, smerenie, discernământ, şi multă râvnă de cunoaştere prin credinţă şi iubire, ne va da Dumnezeu să înţelegem.

E pur şi simplu fascinant, uimitor, să citeşti ce scriau Episcopii, Preoţii, Monahii, Creştinii, de la fiecare Sfânt Sinod Ecumenic, şi cum se ajungea să se stabilească cine vorbeşte drept şi cine vorbeşte strâmb, cine sunt ereticii şi cine sunt creştinii, cine-i în Adevăr şi cine-i în minciună.

Dar toate astea nu le poţi cunoaşte prin prejudecăţi, când spui: "ei, acolo la Sinoade, e politică, n-are rost să citesc." Atunci noi suntem cei ce pierdem, fiindcă nu citim. Dar când aflăm defapt ce s-a petrecut acolo, nu mai putem spune prostioare, ci rămânem uluiţi şi dobândim multă învăţătură şi sănătate sufletească şi trupească.

Iertare, dacă te-am obosit, scriind prea mult.

Am explicat cât de simplu şi de sincer am putut.

Slavă Domnului pentru toate. De la El sunt toate, spre ajutorul mântuirii noastre.

Şi ţie să-ţi ajute Dumnezeu să te lepezi de satana, de hristoşii mincinoşi, de lanţurile lor, de hulirile, iluziile, minciunile lor, să ceri ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Prietenilor lui Hristos, Sfinţii care vor judeca lumea, să te poarte în sfintele lor rugăciuni, ca să biruieşti urîciunile pustirii, să studiezi Dogmatică, Patristică, Istoria Bisericii, că să lupţi drept, pentru mântuirea ta în fiecare zi, să fi mlădiţa care aduce rodul cel bun, prin virtuţi, în Biserica lui Hristos, Cea Una, numită azi Ortodoxă, să nu fi mlădiţă ruptă, care se taie şi se aruncă în foc, să te ferească de iad, de viermele cel neadormit, de întunericul cel mai dinafară, să te ferească de calea cea largă şi uşoară, pe care mulţi o află, pe care cle mulţi oameni sunt, pierzându-se în false credinţe şi vieţi pierdute pentru materialism, indiferenţă faţă de Biserică, iubind ereziile, sau alţii iubind banii, sau chiar luptând împotriva Mântuitorului Iisus Hristos Domnul Dumnezeu, în Sfânta Treime, Savaot Iubire, prin ateism, sau păgânism; El, care e Calea, Adevărului Viaţa şi luptând împotriva Sfinţilor care din veac au bineplăcut Lui, care ne ajută în fiecare zi, să te ajute şi pe tine, să fi pe calea strâmtă şi îngustă şi grea, pe care puţini o află, ca să poţi fi pregătit cu hainele şi candela sufletului tău, pline de untdelmnul, mirul, lumina şi tămâia curată, spălate de toate întunericurile, înşelările, neascultările, de toate ereziile sectelor, de toată slujirea demonilor, să te pregătească Dumnezeu pentru nunta Mirealui Ceresc, Mielul lui Dumnezeu, alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria şi de Sfinţii Apostoli, cei 12, cei 72, de toţi Apostolii de după ei, care sunt Sfinţii Părinţi din fiecare secol, de Sfinţii Mucenici Martiri din fiecare secol, de Sfinţii Pustnici de pretutindeni şi de toţi Sfinţii, alături de ierarhiile slujitorilor îngereşti şi cei fără de trupuri şi fără de număr, în negândita, inexprimabila, infinita Împărăţie a Cerurilor. Amin.

Domnul sa ne ajute pe amandoi si pe toata lumea.
Multumiri pentru rugaciuni si gandul bun.

Slavă Domnului.

Mulţumesc şi eu pentru gândul bun, dar eu sunt deja ajutat, frate risipitor drag, am acceptat Adevărul, fac parte din Biserică, în comuniune cu Sfinţii din toate secolele, merg pe drumul spre mântuire, deşi nu ştiu dacă voi ajunge la mântuire, fiindcă sunt foarte păcătos, totuşi nădăjduiesc şi mă silesc, în neputinţele mele, cele grele, mari şi multe.

Dar tu, ca un fiu risipitor, ai luat partea de avere a Tatălui (viaţa ta) şi o risipeşti cu desfrântatele (ereziile).

Te aşteaptă Domnul acasă, stând în pragul uşii, uitându-se după tine, până departe, întrebându-se: oare vei veni azi Acasă ?

Şi Sfinţii, fraţii tăi, stau pe lângă Tată adunaţi şi plâng după tine.

Mai ai şi nişte fraţi mai mari, demonii, care nici nu vor să audă de întoarcerea şi de reprimirea ta... Dar Tatăl nostru, care e în Ceruri, Sfinţească-se numele Său, vie Împărăţia Sa, precum în Cer aşa şi pe pământ, se milostiveşte, e Iubirea, numai de vei veni...

Hristos a înviat !

Asta ce mai e, Igor?
O nouă tâlcuire la parabola fiului risipitor?

Am niste prieteni neoprotestanti care, la fel ca si tine, au ajuns pe treapta "deja".
Sunt deja ajutati, deja in "singura" Biserica mantuitoare. Ba unii au ajuns chiar si mai departe.

Dar eu inca mai am nevoie de ajutor, frate.
Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!

Una este să fi în Biserică şi să fi ajutat deja, ca mădular al ei, luptând pentru mântuire, alta este să fi înafara Bisericii şi să crezi că eşti ajutat deja, dar să fi înşelat, iar alta este să conştientizezi că eşti înafara Bisericii şi să doreşti să fi ajutat.

Dumnezeu să te miluiască pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi.

P.S.: Da, frate Ioan, teologia are un infinit de înţelepciune. De aceea un duhovnic bun, pentru exact acelaşi păcat, la 3 oameni diferiţi, dă 3 canoane diferite. De aceea seminţa din pilda semănătorului, cade pe foarte diferite locuri, iar oamenii pot schimba locul.

Nu schimba subiectul, Igor, nu-i cinstit! Nu mă duce cu vorba, te rog.
Ai făcut o afirmaţie în legătură cu pilda fiului risipitor (iar nu cu pilda semănătorului).
Te-am întrebat dacă, în contextul acestei pilde pe care tu ai propus-o drept cadru, prin fraţii demoni ai colegului forumist înţelegi pe fratele fiului risipitor care a rămas acasă cu tatăl.
Trecînd peste faptul că l-ai blagoslovit pe colegul forumist cu eticheta de frate al demonilor, eu te-am întrebat, aşadar, altceva. Nu vrei să răspunzi, totuşi, la întrebare? Că nu-ţi pricep teologhisirea, nu de alta...

Da, iubesc să fiu direct, deci concis, afirm şi susţin:

Dumnezeu iubeşte pe demoni, ca pe Maica Domnului ! Aşa iubeşte Dumnezeu ! Dumnezeu este Iubire.
Iar Sfinţii, înconjoară iadul cu dragostea lor.

Iar ideea de mai sus, o spune Sfântul Isaac Sirul, în Filocalia 10, asta ca să îţi mai opreşti din sperietură.

Demonii şi ereticii, sunt fraţi. Nici unul, nici altul, nu se vor mântui şi vor merge în acelaşi loc comun: iadul, gătit din început, doar pentru diavoli, nu şi pentru oameni, cum spune Hristos.

Dumnezeu nu vrea ca nici demonii, şi nici un om, să nu ajungă în iad, conform Bibliei. Şi conform combaterii ereziei apocastazei, ereticului Origen, la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic, "mântuirea dracilor". E un subiect prea vast şi nu-l dezbat acum.

Deci colegul de forum, fratele nostru drag, rătăcit în minciunile demonilor responsabili pentru penticostalism, este precum fratele cel mare din pilda fiului risipitor, care nu vroia întoarcerea acasă a fratelui mai mic, cum nici demonii, mai mari ca noi, ca vârstă, nu vor mântuirea noastră, a oamenilor, rătăciţii.

Dar oamenii, sunt primiţi acasă prin jertfa lui Hristos. Acasă este Biserica. Iar unii nu vin acasă, rămân în risipire a vieţii lor, cu desfrânatele, adică ereziile şi astfel sunt împreună lucrători cu fraţii mai mari, demonii, care sunt tot creaturi ca şi noi, dar care se întorc împotriva noastră a acelora care venim acasă, în Biserică, la mântuire.

Şi nu suportă să-i chemăm şi pe ceilalţi, din rătăcirile cu desfrânatele-ereziile, fiindcă cei mari, nu vor să se mântuiască nimeni. Vor ca "ei", să fie în locul Tatălui, prin mândrie, să moşteanească averea rămasă, căci cei mici, noi, am primit partea de avere ce ni se cuvenea şi am risipit-o cu desfrânatele (ereziile şi neascultarea) care tot de "fratele cel mare" a fost pusă în Rai (neascultarea).

Dar Dumnezeu îi spune vrăjmaşului, ca şi la Pilda lucrătorilor viei, când se mirau de ce primesc un dinar cei veniţi în al 11-lea ceas la lucru (pentru mântuirea lor): "Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?" - Matei 20, 13-15.

Deci Dumnezeu vrea să se mântuiască toţi, şi tot cheamă şi cheamă, în ceasul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11. La al 12-lea ceas deja va fi prea târziu, va fi Parusia. Şi tuturor care vin, le dă un dinar, deci un loc în Împărăţia Cerurilor, le dă Raiul.

Celor ce nu vor să vină, sunt înţeleşi cu "fratele mai mare", vrăjmaşul, care le spune că mai bine le este lor să stea acolo, în rătăcire, cu desfrânatele (ereziile şi neascultarea) decât să vină înapoi acasă. Minţindu-i desigur.

Iar chemarea Domnului, este prin semănătorii Lui, noi, creştinii, mirenii, episcopii, preoţii, diaconii, profesorii, noi suntem "fraţii cei mici", întorşi acasă, care tot strigăm la ceilalţi fraţi, Dumnezeu lucrează şi strigă prin noi, către cei care încă sunt departe, strigăm, dăm telefoane, trimitem emailuri, scrisori, trimitem semne, jertfe, milostenii, trimitem drone teleghidate, tragem clopotele, edităm cărţi, înmulţim virtuţi, facem tot posibilul şi imposibilul, în fiecare secol, prin fiecare om ce vrea să se facă vas al lui Dumnezeu. Fie el acel vas, de ceramică, de lemn, de argint, de aur. Dar să vrea ca Dumnezeu să lucreze prin el, să cheme pe fraţii risipitori acasă, din curvie cu ereziile şi neascultarea.

Dar ştii ce nu vom face niciodată? Fiindcă nici Dumnezeu nu face? Nu-i vom mântui cu forţa. Hristos nu face asta. Sfânta Treime, nu face asta.
Le-ar încălca libertatea şi liberul albitru.

De aceea, semănătorii, noi, aruncăm seminţa, dar "cine are urechi de auzit, să audă", seminţa cade exact acolo unde vrea omul să cadă. Asta-i libertatea lui. Dacă omul ne ia şi ne pune să semănăm printre pietre, rodul va fi zero. Căci pietre sunt în sufletul lui şi acolo pune seminţa lui. Sau ne pune să plantăm printre mărăcini. Rodul va fi înăbuşit. Sau ne pune să semănăm prin locul unde diavolul este şi el acolo şi unde fură rodul.

Dumnezeu respectă libertatea omului. Şi continuă să strige la el, până la ceasul rânduit lui, să plece din viaţa această, când şansele spre mântuire, i s-au terminat.

Toate pildele, sunt surori. Sunt strâns legate una de alta. Pildele rostite de Hristos, au un singur scop şi ţel: Iubirea. Mântuirea. Îndumnezeirea. Împărăţia Cerurilor. Dar aici, deja, sunt tărâmuri, care sunt scopul şi finalitatea pildelor, şi pe mine, mă depăşesc.

Ce am ştiut şi am învăţat de la Sfinţii Părinţi, ţi-am spus, spre mântuirea ta şi a celui ce citeşte.

Mai departe e munca fiecăruia să vină Acasă, din risipiri, din curvie cu ereziile, din nebuniile fraţilor care flămânzesc după Adevăr, dorind să mănânce din "roşcovele porcilor", spune Biblia, la Pilda fiului rispitor, dar nici de acolo nu era lăsat.
Demonii, la demonizatul din ţinutul gherghesenilor au cerut să intre turmă de porci. Hristos spune să nu dăm mărgăritarele noastre porcilor. Fiul risipitor, nu era lăsat să mănânce nici din mâncarea porcilor, aici e altă taină teologică.

Dar despre asta, poate vom vorbi altădată.

Acum ai priceput ceva spre folosul sufletului tău, frate Ioan Cezar ? Şi alţii care au citit...

Iertaţi-mă şi pomeniţi-mă.

Vă iubesc în Domnul.

Igor, eu mă tem că interpretezi abuziv şi ciudăţel o mulţime de lucruri. Te cam grăbeşti, frăţia ta, mi se pare, să suceşti cum îţi vine, aşa la focul/rugul zelului nestăpânit, texte şi fapte cărora Părinţii le-au dat tâlcuirea în Duhul după multă liniştire şi silire de sine.
Igor, o întrebare: faci vreo distincţie între interpretativitate şi tâlcuire duhovnicească?

*
Acuma hai să revedem puţin, atât cât e la îndemâna oricărui cititor onest, o frântură cât de mică din pilda fiului risipitor.
De unde ai scornit ideea că fratele cel mare nu vroia ca fiul risipitor să se întoarcă acasă?
În Scriptură găsim doar că fratele mai mare se supără, simţindu-se nedreptăţit/nerăsplătit cu dreptate, atunci când află de darul tatălui ("Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos." Lc 15,27) pentru fiul risipitor care se întoarce acasă.
Nu scrie nimic despre dorinţa fratelui mai mare de a nu se mai întoarce acasă fiul cel mic. De unde ai scos asta?

În pericopa respectivă, găsim pe de o parte bucuria tatălui pentru fiul reîntors acasă. Iar pe de altă parte supărarea fiului cel mare pentru cinstea şi dărnicia cu care fiul cel mic a fost întâmpinat la întoarcere.
Citim cu toţii, negru pe alb. Supărarea fiului cel mare e foarte explicită în text şi are ca obiect nu întoarcerea acasă a fratelui, ci reacţia tatălui la întoarcerea acasă a fratelui. Vrei să fii bun şi să operezi distincţia?

"Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta..." îşi începe fiul cel mare plângerea, îndreptăţindu-se înaintea tatălui. "Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei." - exprimă el, limpede, motivul supărării sale.
Vedem că, aşa cum se întâmplă de multe ori între fraţi, fiul cel mare se simte răsplătit mai puţin decât fratele cel mic, deşi el a fost ascultător, merituos, iar nu rebel şi vagabond, risipitor şi ruşinat de faptele rele. El contestă dreptatea tatălui, îşi strigă propria dreptate, se mânie pentru aceasta, protestează. Şi îşi judecă aspru fratele.

"Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat." (Lc 15, 31-32)

Igor, frate, pilda aceasta atât de frumoasă, care ne stârneşte cele mai bune simţăminte şi ne ajută să întrezărim o dată în plus distincţia dintre dreptatea noastră şi dreptatea/iubirea lui Dumnezeu
îmi pare că nu merită pângărită prin interpretări abuzive
şi nici nu merită folosită pe post de bâtă pentru a lovi în fratele risipitor căruia i-ai găsit ca fraţi taman pe draci.

Mai cuminte ar fi, zic eu, să ne uităm încă o dată cu atenţie înlăuntrul nostru ca nu cumva să ne găsim taman în postura mâncătorului de roşcove şi, duşi de febra visării, să ne credem fiul cel cuminte, ori, încă mai deplasat, să nu cumva să ni se pară că suntem, vai, însuşi tatăl!
Până una alta m-aş bucura să îţi ceri iertare de la penticostalul tău adversar pentru cuvintele mizere pe care i le-ai adresat, iar mie să îmi mulţumeşti (ca să mă dau şi eu mare că am primit azi măcar o mulţumire din partea unui om) pentru că , în loc să merg cu băiatul cel mijlociu la fotbal în curtea şcolii, uite că am ales să îţi pun ţie sub ochi ceea ce ai fi putut să îţi aşterni singur, dacă nu bătea atât de tare alizeul deşertăciunii prin foilea alea pe care le exhibezi degeaba la avatar.

Doamne ajută.

În primul rând, frate Ioan, niciodată să nu mai dai prioritate domeniului digital, pentru domeniul real, mai ales când e vorba de familia ta. Niciodată. Că uite, acum poţi să acuzi domeniul virtual pentru lenea frăţiei tale. :) Cu iertare.

Da, îmi cer iertare tuturor fraţilor noştri risipitorilor, că nu le pot/putem fi de folos mai bine spre mântuire, decât acum, din cauza neputinţelor noastre, luptei care şi noi, la fel ca ei, o dăm pentru mântuirea noastră. Doar că ipostazele sunt diferite. Noi dăm lupta din interiorului Bisericii, ei o dau din exterior. Lupta, care spun Sfinţii Părinţii e de 3 feluri: cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.

Ştiu demult că frăţia ta, ai dezvolat tente ecumeniste, mai mult sau mai puţin conştiente. N-am nimic împotrivă atâta vreme, cât rămânem lucizi, în Biserică, prin Biblie, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Ei, ereticii, trebuie să conştientizeze, că NU se vor mântui dacă rămân şi stăruiesc în erezie. Fie că le place sau nu. Există Biserică, întemeiată de Hristos, pentru oameni şi prin oameni, să vină mântuirea. Sfinţii Apostoli, prin punerea mâinilor, au lăsat în fiecare comunitate nou înfiinţată, câte un episcop, preot şi diacon. Dintre ei, au ieşit Sfinţii Părinţi, scoşi şi trimişi pentru oameni, de Dumnezeu Duhul Sfânt, ca să ne arate unde-i erezia şi unde-i Adevărul. Unde-i Biserica şi unde-i înşelarea.

Revin.

Pilda fiului risipitor, este una şi din preferatele mele. Dar niciodată nu mă gândesc la o pildă numai la ea singură. Că de aceea sunt mai multe pilde şi toate în acelaşi loc, Biblia. Şi de aceea nu toate sunt tâlcuite de Hristos, precum Pilda Semănătorului. Când ne gândim la o pildă, trebuie să ţinem cont de toate celelalte în acelaşi timp. Altfel, nu-i vom înţelege rostul. Şi cnd reuşim asta, cu mila Domnului, ni se deschide ochilor minţii, prin har, o "dimensiune", dacă-i corect spus, pe care n-am mai trăit-o niciodată în viaţă. Dimensiuni, care sunt date şi ereticilor, dar de ceilalţi, de demoni, nu de har. Căci puterea interioară, este pusă în om, încă de la creaţia lui, ca să înţeleagă, să asimileze înăuntrul lui creaţia, prin drumul spre îndumnezeire. Dar aici e alt subiect.

În Pilda fiului risipitor, pentru secolele 1 - 21 şi câte-or mai fi, sunt 3 mari categorii în 3 mari atitudini. Categoriile le vedem din pildă, dar atitudinile le vezi ? Sunt şi ele în pildă. Cum integrezi creaţia căzută în Pilda fiului risipitor? Ţinând cont că iadul există, la fel ca Raiul, şi toate creaturile, create de Dumnezeu, vor ajunge în unul din aceste două locuri. Şi versete abundă, nu le mai amintesc, să nu ne lungim prea mult. Doamne iartă-mă.

1. Categoria "Tatălui", unde aici avem Împărăţia Cerurilor, în cele 2 mari componente ale ei: Biserica Biruitoare şi Biserica Luptătoare. Ambele sunt locul, unde-l numim Acasă. Cei care au biruit şi cei care încă se luptă, aici pe pământ. În Biserica Biruitoare, Sfânta Treime, cu Sfinţii toţi, şi în Biserica Luptătoare, Ortodoxia, noi, creştinii, care ne mântuim prin silire şi muncă, prin dreapta credinţă, fapte bune şi har, aici pe pământ.

2. Categoria "fraţilor mari": aici intră toată creaţia căzută: demoni, eretici, păgâni, atei şi toţi cei în starea de dinainte de "venirea în sine" (Luca 15, 17). Dumnezeu îi iubeşte şi pe ei. Vedem că stă Domnul cu demonii de vorbă, în cartea lui Iov. Fratele cel mare, vrea să moştenească restul din averea tatălui, şi să nu-i mai rămână nimic fratelui cel mic, care şi-a luat partea sa. Fratele cel mare e întruchiparea răului. Rău pe care Dumnezeu, tot îl iubeşte. Ne amintim că zice: "nu răspundeţi răului cu rău, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă", deci să răspundem răului cu bine. Cu binele. Fratele cel mare, se supără, în egoismul lui, că pentru fratele cel mic, care nu mai are dreptul la nimic din averea tatălui, primeşte totuşi înapoi inelul în deget de fiu, mantia de fiu, şi chiar se taie pentru el viţelul cel îngrăşat. Asta-l scoate din sărite pe fratele cel mare, încât nici nu vrea să intre să-şi vadă fratele cel mic, risipitor, că s-a întors şi e bine. Şi Tatăl îi spune, să-l liniştească: "ale mele toate, ale tale sunt".
Adică cu alte cuvinte: ale Mele toate, sunt pentru voi, oamenilor, fie că sunteţi eretici, păgâni, atei. Vă vreau împreună, vă vreau mântuiţi, dar "nimic necurat nu intră la nunta Mirelui Ceresc", trebuie să vă curăţiţi de egoism, de ură (contra fiului mai mic risipitor). Deci păcatul e o atitudine care trebuie vindecată. Dată de demoni, pentru care a fost gătit în mod expres iadul, un loc pe care îi adună Dumnezeu pe toţi cei ce nu suportă slava, iubirea lui Dumnezeu, adică nu suportă deciziile Lui: de a primi înapoi acasă pe cei risipitori, care vin înapoi, care nu suportă să fie dată aceaşi plată de un dinar, şi celui din ceasul al 3-lea, la fel cu cel din ceasul al 11-lea, adică demonii şi oamenii care prin atitudinile lor, nu suportă creştinismul aşa cum trebuie el să fie, ca să mântuiască, Ortodox, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu încă de când a ales Hristos, primul Apostol, pe Andrei, apostolul românilor şi a făcut prima comuniune şi comunitate cu oamenii, cum azi mai sunt doar cei din Ortodoxie, conduşi de Hristos prin Patriarhi, cum erau şi atunci ei, conduşi toţi de Hristos prin Apostoli.

3. Categoria "fraţilor mici risipitori": toţi oamenii care nu fac parte din Biserică, dar care vin spre ea, care o studiază, care conştientizează, care o doresc, adică cei de după starea de "venire în sine" (Luca 15, 17). Adică după ce a început să conştientizeze că nici măcar din roşcovele porcilor nu era lăsat să mănânce, îşi doreşte să devină creştin. Tot aici sunt şi ereticii, păgânii, ateii, care se gândesc totuşi la Biserică şi la mântuire, la Ortodoxie, la Sfinţii Părinţi. Şi fiecare sunt mai aproape sau mai departe de întoarcerea la Tatăl şi la Biserica Luptătoare şi Biruitoare. Alţii, nici nu au plecat din grajd, numai se gândesc. Pentru fiecare, stadiul de întoarcele le ia un timp diferit, în funcţie de râvna lor, de voinţa lor, de jertfa lor, de mulţumirea cu ce au a lor, de nemulţumirea cu păcatul, de foarte multe criterii depinde, la fiecare eretic, păgân, ateu. Se smereşte şi spune: "Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi."
Cei din categoria fratelui mai mare, sunt încă cei care desfrânează cu curvele, ereziile, minciunile demonilor, care nu, nu mai vor să-şi vină nimeni "în sine" (Luca 15, 17) că atitudinea este ca nu cumva să vină şi să intre în Împărăţia Cerurilor.

Demonii pot intra şi ieşi din Împărăţia Cerurilor, până la Judecata de Apoi, dar lor nu le place acolo, de aceea nu suportă locul acela. Vedem că demonul era intrat în Rai, când a ispitit pe Eva, vedem că tot în Rai era, când stătea de vorbă cu Dumnezeu, despre Dreptul şi Sfântul (acum după Învierea Domnului) Iov. Ei n-au nici o putere decât să mintă, să înşele, să amăgească, să tot sape le temelia Bisericii, dar pe care nu o vor birui. De ce sunt lăsaţi demonii să circule prin Rai? Ca să vadă exemplele Sfinţilor, să vadă că sunt biruiţi constant, prin Hristos. Dar ei nu mai vor să intre în Rai, că au fost în starea de ascultare de Dumnezeu, înainte de căderea lor. Iuda, de asemenea era demon, era diavol. Adică vrăjmaşul poseda pe Iuda. "Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!" - Ioan 6, 70. În joia mare, când Iuda se pune cu Hristos la masă, la Cina cea de Taină, Hristos vroia să-l vindece pe Iuda, fiindcă diavolul nu mai era atunci în el, fiindcă era la Cina cea de Taină, era taină, ascunsă, nu ştia nimeni unde e Hristos cu ucenicii Lui, aşa vroiau să serbeze Paştele evreu, ieşirea din prizonierat. Adică să-i ofere lui Iuda, acea stare de a nu mai intra diavolul în el, niciodată. Dar Iuda, nu a vrut acea stare, se gândea la bani şi cum să facă bani. Şi atunci, spune Scriptura, după ce s-a împărtăşit de Hristos, a intrat diavolul în el (iar) şi a mers să... facă bani. Să-l vândă pe Hristos pe 30 de arginţi. Deci iadul, cum spune Sfântul Isaac Sirul, este locul unde vor ajunge oamenii, care nu sunt mulţumiţi că mântuirea se dă acelora care au atitudinea de a veni acasă, de a-şi "veni în fire", ca fiul risipitor. Şi venindu-şi în fire, să lepede desfrânările, ereziile, roşcovele, păcatele, materialismul, patimile şi să pornească spre casă, spre Biserica Luptătoare, altfel, nu-i mântuire pentru el.
Ba mai mult, vedem că şi diavolul este tată. Dar al minciunii. Dar el fiind creaţie, creatură, nu putem să-l punem la altă categorie, decât la fiul cel mare, nemulţumit, care nici nu vroia să audă de întoarcerea fiului rispitor, fratele lui mai mic.

Înţelegi acum ? În această pildă a fiului risipitor, e cuprinsă toată omenirea căzută. Şi la fiecare din aceste 3 categorii, sunt mai multe subcategorii,, care şi unde prin atitudini, sunt mai departe sau mai aproape de casă, de Biserică, de mântuire, sau mai bine spus, de lupta pentru mântuire.
Acum înţelegi de ce demonii şi ereticii sunt fraţi şi fac parte din categoria fratelui celui mare, care nici el, asemenea, celor risipitori, cu desfrânatele, nu era "venit în fire", atitudine, care plină de egoism, era la fel de rea ca a fratelui rispitor, era strict legat de trup, de avere, de bani, de partea tatălui, care i se cuvenea, de materialism, de egoism, de neiubire, de neiertare, de nevirtute.

De aceea, noi creştinii, suntem fraţii cei mici, ajunşi acasă, neacceptaţi de fratele cel mare, care frate, deşi acasă, atitudinea lui era departe de casă, înafara casei, era dus cu mintea şi sufletul, la roşcovele din care noi ne-am întors. Şi acasă fiind, Tatăl, ne dă voie, să ne construim, din nou partea ce ni se cuvine: " adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură." - Matei 6, 20.

Am explicat foarte plastic, din cauza neputinţelor mele, dar aşa am primit gândul cel bun de la Dumnezeu, nădăjduiesc că ai înţeles, totuşi, câte ceva, dacă mai ai nelămuriri, cu drag, mai explic cât de bine pot, orice e nevoie pentru mîntuirea noastră.
Am explicat pilda fiului risipitor, prin prisma celorlalte pilde, dar fără să le amintesc deloc, şi mi-a fost greu. Ca să-ţi fie mai uşor de înţeles, frăţiei tale, frate Ioan. Dar în pilda fiului risipitor, sunt toate celelalte pilde, a femeii şi măsurile de aluat, a semănătorului, a drahmei pierdute şi toate. Toate se referă la Biserică, Acasă, la cei care sunt în ea, la eretici, păgâni, atei, la cei care vor să vină, la cei care nu vor să vină şi nici nu vor să audă de ea, fiindcă nu şi-au "venit în fire", la mulţi, la toţi.
E mult de explicat, dar e atât de frumos. Cuvintele noastre sunt omeneşti, le simt grele, pietre, dar Dumnezeu lucrează prin ele, fiindcă aşa ne mântuim. Hristoase Dumnezeule, ai milă de noi.

A început Sfântul Post al Sfinţilor Apostoli. Petru şi Pavel. Toţi cei 12. Toţi cei 72, ca simbol, că sunt mulţi Apostoli. Sfinţii lui Dumnezeu. Cu ale lor sfinte rugăciuni, mijlocitori către Hristos, ca şi Hristos să fie mijlocitor către Tatăl, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi păcătoşii. Mântuitorule preadulce...

Abuz în interpretare, Igor.
Cercuri prea largi, precizie mică, inexactităţi la tot pasul.
Păi aşa, frate, putem zice orice...
Sper să revin săptămâna viitoare cu unele comentarii pe textul frăţiei voastre. Deocamdată spun doar atât: mai domol, frate, mai domol... Şi un pic mai atent, mai cu reţinere, de înţelegi unde bat...

Actorul adventist de ziua a şaptea, Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin România


Într-o lume în care majoritatea celebrităţilor aleg să-şi trăiască altfel viaţa, câştigatorul a patru Premii Emmy, Jonathan Jackson, actor, cântăreţ, compozitorul şi scriitor, cunoscut mai ales graţie interpretării lui Lucky Spencer din serialul General Hospital, a ales calea Ortodoxiei, tranziţia lui de la adventism spre vechea credinţă trecând prima dată prin România, botezându-se la Sfânta Înviere a Domnului.

Jonathan s-a căsătorit cu Lisa Vultaggio, o colegă de platou din serialul General Hospital, la vârsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatăl a trei copii. Nu prea există vedete americane credincioşi ai Ortodoxiei, excepţii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu, toţi aceştia fiind ortodocşi.

Într-un interviu acordat Părintelui Andrew Stephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, actorul fost adventist, Jonathan Jackson povesteşte despre devenirea lui ca ortodox practicant şi cum se împacă smerenia cu statul de star, vedetă de Hollywood.

Născut la 11 mai 1982 în Orlando, Florida, şi-a început cariera in 1991, după ce i-a călcat pe urme fratelui său, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatăl său, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. În afară de Richard, mai are o soră, Candace, care studiaza Dreptul.

Pe Jonathan l-aţi văzut şi în seria "Terminator", a apărut alături de Al Pacino în Insomnia, dar a împărţit ecranul şi cu Ben Kingsley sau David Arquette.

Ambii lui părinţi au fost adventişti de ziua a 7-a, timp de patru generaţii.

Am crescut aşa până la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles şi am primit un rol în serialul Genera Hospital, povesteşte Jackson. Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o Biserică Ortodoxă. Iar eu şi fratele meu, care e şi el actor şi membru al formaţiei noastre de muzică Enation, ascultam înregistrări ale predicilor părinţilor ortodocşi din America în fiecare seară.

Aşa că, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la Biserică, ci doar ascultam aceste înregistrări noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început şi să citesc cărţi de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atenţia când aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum bun. Însă încă nu vedeam ce sens are să mă duc la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însă biserica era un concept care mă făcea confuz. Mă gândeam că pot citi cărţi, pot asculta înregistrări, ce sens are să mă duc şi la slujbe?

http://tezaurul-ortodox.com/topic/37...-prin-romania/

Emiliane, poţi să ne dai şi nouă un exemplu din Tradiţia Bisericii, care să-ţi susţină interpretarea asta aiuristică ?