Cel rau ne cunoaste gandurile?
 

Buna ziua,

cel rau poate citi gandurile omului? Aici pe forum am gasit ca nu.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15675

Si parintele Arsenie Papacioc a spus ca cel rau nu ne cunoaste gandul. Am gasit asta intr-o inregistrare de pe youtube.

Apoi citind pe net cum sa ne impotrivim gandurilor rele, am inteles ca prin trezvia mintii, impotrivire si apoi rugaciune. Dar am gasit intamplator si asta pe internet:

"-Aţi văzut ! Noi n-am văzut lumina din sacoşă şi nu am ştiut, dar diavolul a ştiut, a simţit puterea ce venea de acolo şi nu i-a convenit. De drept diavolul ştie toate gândurile omului deja gândite. Diavolul nu ştie când iei o hotărâre şi o să faci imediat, asta nu ştie. La celelalte gânduri, când iţi propui să faci ceva el ştie şi caută să-ţi strice planurile."

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro...ji-vrajitorie/ , punctul 483

Deci pana la urma, ne stie gandurile, planurile? Sau se refera ca ne stie/intuieste gandurile dupa cuvintele si faptele noastre? Cand ne propunem sa facem ceva si apoi spunem cuiva?

Cred ca diavolul stie gandurile celor nepovediti/neimpartasiti, insa nu le poate
stii pe cele ale celor spovediti si impartasiti.Dar asta nu-l opreste pe diavol
sa le ofere celor spovediti-impartisiti ispitele vechi sau sa combine ispitele vechi
pentru a iesi una noua.

Eu asa stiu: diavolul nu cunoaste gandurile noastre, pe cand Dumnezeu le cunoaste. Pe de alta parte, diavolul poate influenta gandurile, prin sugestii.

Acest lucru se explica prin aceea ca diavolul nu e omniscient. Pe de alta parte, cunoaste atat de bine natura umana, de mii de ani de cand activeaza in domeniu, incat este in mare masura in tema cu trairile noastre, cu deciziile pe care suntem pe punctul de a le lua. E un psiholog fin, a carui cariera a inceput cu foarte, foarte mult timp inainte de a ne naste noi. Si, de atunci, a avut si are extrem de multi clienti, care il platesc bine.

Pai da, dar ca sa stie cum sa influenteze, trebuie sa-ti stie inainte gandul.
Ca sa stie cum sa te ia.Deci intr-un fel trebuie sa aiba acces la gandul tau.

Ce gandesti exact nu.
Dar poate din anumite actiuni ale tale, gesturi, vorbe nu mai zic, sa deduca.
De asemeni poate sa-ti dea anumite sugestii in masura in care esti receptiva si din rectia ta fizica stie daca sa insiste sau nu, etc.

Eu ti-as recomanda sa eviti site -ul ala, chestiunea cu par. Ilarion Argatu e destul de controversata.

Duhurile cunosc gândurile care apar sub formă de dialog interior sau solilocviu. În ataşament găsiţi un scurt tratat al Sfântului Nicodim Aghioritul despre paza gândurilor.

Unde scrie asta?

Oricum,chiar daca ar cunoaste ceva din ele, totusi vointa este la noi .

Referitor la gandurile noastre se nasc niste intrebari :
Ispitele (gandurile de hula de exemplu ,care nu simtim ca ne apartin) ,sunt de la noi sau e o voce straina in noi ?
Cand pacatuim,este oare atunci diavolul in noi ?

tu te referi probabil la combinatia ispita + pacat.In care ispita e de la diavol
iar pacatul este acceptarea de catre liberul-arbitru al omului privind savarsirea
ispitei.Astfel prin acordul liberului-arbitru, ispita se materializeaza in pacat.
Daca liberul-arbitru nu accepta savarsirea ispitei, atunci ispita nu devine
pacat ci ramane la rang de ispita.(incercare)

Da,dar ispita cum vine ?Caci este ca o voce interioara ,nu pare a fi doar ceva venit din exterior .
Gandul rau ne apartine integral noua , sau este si diavolul atunci care intra in noi ?

Diavolul nu cunoaste gandurile omului, in afara de momentul cand noi insine impartasim lui gandurile noastre, prin dialogul din minte. Unii oameni, de multe ori, stau de vorba cu diavolul fara sa isi dea seama.
Cum ne dam seama cand diavolul ne ispiteste la dialog? cand gandurile aluneca pe nesimtite catre pacat, sau cand gandurile bune esueaza in neimplinirea lor. Gandesc sa fac o fapta buna si ajung, in fapta, sa o fac pe jumatate sau deloc.
Paza mintii inseamna a nu lasa nici un gand rau sa se strecoare in mintea noastra, dar mai inseamna si a nu lasa sa se preschimbe un gand bun in ceva amestecat bine cu rau sau chiar rau.
Mintea trebuie lucrata si gandurile trebuie tinute in frau. Capastrul este Cuvantul lui Dumnezeu.

Deci depinde cu cine vorbim si ce?
Putem vorbi cu Dumnezeu sau putem vorbi cu diavolul daca gandurile noastre sunt rele.
Se pare deci ca diavolul ne recunoaste doar gandurile rele .

gandul rau nu apartine omului ci este de la diavol. de aceea pacatosul este un suflet bolnav.dar asta nu inseamna neaparat ca diavolul a intrat in om ci doar ca il ispiteste in ganduri. omul lumesc nu face deosebirea in ganduri si crede ca toate ii apartin lui.
omul care se induhovniceste incepe sa deosebeasca gandurile si incepe lupta mintii. cand obosesti cu mintea sa te lasi in voia rugaciunii lui Iisus incercand sa nu mai te gandesti la nimic altceva decat la Dumnezeu.

diavolul intotdeauna va incerca sa strice gandurile bune. caci acestora le urmeaza fapta buna si lucrarea mantuirii.

Dumnezeu este un bun ascultator. ne asculta toate gandurile, rugaciunile si lucreaza cu noi si prin noi cu ceilalti.
gandurilor rele nu trebuie sa le dam atentie. ele vin ca un alai galcevitor dar trebuie sa le alungam prin nepasarea si neatentia fata de ele.

Da, interior poti "vorbi" cu diavolul, indiferent de natura dialogului daca i te adresezi ca entitate.

De asemeni poti "vorbi" cu el atunci cand iti trimite un gand rau si tu "negociezi" cu acel gand poti sa nu-ti dai seama cu cine esti in dialog de fapt.

aha, iti multumesc, eu sunt destul de confuza, de multa vreme am ganduri destul de urate si stari de panica, se mai amelioreaza in functie de ce fac sau citesc, dar nu trec de tot. Totul a inceput dupa ce in anul al 2 lea de facultate m-am apucat de fumat si de baut cu o colega, tot anul, si in post, si dupa aia m-am lasat, apoi tot in anul ala in iarna, am facut o anexita puternica, si exact dupa ce mi-a trecut am inceput sa intru in panica din cauza ca ma gandesc la lucruri urate fara sa vreau. Nu pot sa imi controlez emotiile. Oare sa fie ceva chimic, combinatia dintre alcool si hormoni? ca anexita afecteaza ovarele. Ce ma mira e ca inainte de asta eram total diferita, vesela fara nicio grija.

Multumesc pentru raspuns. asta stiu si eu. si sunt de acord cu tine. Parintele Arsenie Papacioc a spus el insusi intr-un interviu ca cel rau nu ne cunoaste gandurile, era intr-un interviu de pe youtube, spunea chiar el, deci nu se poate spune ca e un text modificat de pe internet. Poti sa imi dai o parere si la intrebarea pe care am pus-o mai sus?

Nu am cum, fiindca nu imi dau seama suficient de bine despre ce e vorba ca sa emit o parere avizata.

Sfantul Paisie Aghioratul, :

"€“ Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?

€“ Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu €“ pentru binele nostru €“ ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: €œDu-te si mantuieste pe cutare om !€“ si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine.

Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. €œCine e fratele acela ?€“ l-a intrebat avva Macarie. €œTeopempt se numeste€, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: €œToti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !€. N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

€“ Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?

€“ Cum sa-l auda daca acela nu are €œdiavol€ ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: €œVoi merge sa-l mantuiesc pe acesta€, diavolul intra la mijloc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este €œstiinta stiintelor"€.

http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...-ale-oamenilor

"Când gândurile vă necăjesc, să nu le daţi absolut nici o importanţă. Lăsaţi câinii să latre!

Şi un singur gând de mândrie dacă trece prin mintea voastră, acesta ia avânt şi pierde toate virtuţile voastre. Diavolul nu poate să cunoască gândurile bune ale oamenilor. Gândul viclean, când unelteşte cu omul trupesc, face un rău îndoit sufletului. Aşa cum diavolul când unelteşte cu omul rău, face un rău îndoit lumii."

Ce inseamna "lucruri urate"?
Sunt unele care tin de ispite, altele care tin de anumite incertitudini (legate de ce?) si care duc pe urma la stari de panica, etc.

Abia cand ai o viata duhovniceasca ireprosabila si vezi ca lucrurile tot nu sunt sub control poti sa suspectezi o cauza fiziologica.
Eviti imprejurarile nefericite care le pot cauza? Filme, carti, tovarasii nepotrivite, alcoolul (in intregime, daca exista antecedente de alcoolism) etc?

Te rogi dimineata si seara dupa canonul de rugaciune?
Mergi in fiecare saptamana la biserica sau mai des si stai pe cat se poate la toata Liturghia?
Te spovedesti si te impartasesti macar de 3-4 ori pe an sau chiar mai des daca spui ca ai tot felul de ganduri si ispite?

Nu....si am vrut sa merg postul asta..dar am asteptat sa fiu pregatita sufleteste..si iata ca mi a venit menstruatia :(
Ma stresez ca ce o sa fac in situatia cutare, ca ce parere o sa aiba ala despre mine, daca nu stiu sa ma comport, daca ma imbolnavesc, daca intru in depresie, daca vad un om cu o boala imediat ma tem sa nu am si eu, traiesc simptomele, ca un fel de empatie etc etc am fost la dr si mi a zis ca astea sunt probl emotionale si de comportament si atacuri de panica... nu mai beau de atunci, s a terminat facultatea, nu mai am prietenii aia

Da, dar nu te impiedica sa te spovedesti si poti sa te impartasesti saptaman viitoare, de ce nu?
Cu rugaciunea zilnica, dimineata, seara, chiar peste zi cum stai? E f. importanta.
Cand ai starile astea incearca sa spui "Doamne Iisus Hristoase...." ia vezi, ce se intampla?

Sa stii ca de o mare mare parte din gandurile astea scapi daca intr-adevar ai incredere in Dumnezeu, increde-te mai mult in El decat in resursele tale, gandeste-te ca tot ce ti se intampla, chiar daca aparent la prima vedere nu e tocmai bun, este/va fi intr-un fel, spre binele tau.

Si sa stii ca increderea in Dumnezeu nu vine peste noapte, se castiga prin rugaciune (zilnica sau chiar mai des) citirea cartilor sfinte, slujbele Bisericii, Sf. Taine.

Chiar am inceput din post sa ma rog dimineata si seara.. am spus si rugaciunea inimii : "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa. Amin". Si m am simtit mult mai bine.

Eu totusi nu inteleg cv, in post mi s au inmultit ispitele si am cazut..desi ma rog..si imediat dupa aia m-am imbolnavit.in fine ar trebui sa cer sfatul unui duhovnic. Nu inteleg daca ma pedepseste Dumnezeu ca am gresit, sau cel rau incearca sa ma clatine din cauza ca am inceput sa ma rog. Ma rog, ar trebui sa fiu mai recunoscatoare in loc sa privesc partea negativa.

Este o incercare, oricum si oamenii induhovniciti se imbolnavesc, Dumnezeu nu e talisman-care-ne-fereste-de-toate-relele.
Si unele lucruri aparent rele pot fi spre folosul nostru.

Cred ca si altii au obs. ca atunci cand se apropie de Dumnezeu se inmultesc si ispitele, incercarile, este o proba a credintei, ne apropiem de Dumnezeu pentru cele duhovnicesti sau ca sa ne mearga bine in cele lumesti?

Asa este. Inca nu mi vine sa cred ca este viata dupa aia, a venit ca un soc. Inainte de post credeam ca sunt doar povesti. Mi-au deschis ochii interviurile cu parintele Arsenie Papacioc, Arsenie Boca..bunica..mi am comandat luni si seria "Iata duhovnicul" despre parintele Arsenie Papacioc..dar inca nu a ajuns

Multumesc.

În "Fraţii Karamazov", de exemplu - vezi dialogul lui Ivan cu diavolul.
Sau în "Maestrul şi Margareta" sau, dacă vrei, în "Faust".
Şi în multe alte cărţi bune.

P.S. Nu îmi spune că acestea nu sunt cărţi duhovniceşti şi/sau vrednice de crezare. Pentru că sunt, după cum bănuiesc că bine ştii.

diavolul in primul rand nu poate fi concomitent in mai multe locuri, in al doilea rand, fii sigur ca acolitii(dracii) lui si-au favut cat de cat o imagine certa legata de pers ta, iar legat de cunoasterea gandurile, nu. Acel gnom idiot nu-ti poate citi gandurile, insa poate intui la ce te gandesti. Numai Cel in Chipul si Asemanarea Caruia esti creat poate sa-ti cunoasca gandurile:)

Reflecţii despre Părerea de sine; ăla şi ăia.
 

M-am surprins de multe ori stânjenit în mine însumi, tresărind chiar ca de o sperietură în faţa unui lucru anormal, atunci când cineva spune "ăla" sau "ăia" etc. Ca şi cum, brusc, o anumită pace, un anumit firesc al lumii sufletelor e violat de ceva rău, de o pornire distrugătoare, întunecată.
Am trăit mult printre oameni consideraţi duri, violenţi, agresivi însă rar m-am descoperit intimidat sau înfricoşat de violenţa lor aşa cum mă descopăr în preajma unui "ăla" sai "aia", slobozit în scris sau oral de careva.
Mirarea mea a fost şi mai mare când am descoperit, mai ales la pedanţi şi la bisericoşi, că trebuie să vorbim frumos, că nu e frumos să spui "ăla" etc. De ce? Pentru că nu e politicos. Ei bine, şi argumentul de acest tip (unul găunos, de armură cavalerească sub care nu mai trăieşte nimeni - se poate verifica nimicul dinlăuntru dacă îi ridici un pic viziera) mă stânjeneşte, mă face să mă simt în faţa unui pericol, ca şi cum aceeaşi forţă rea, aceeaşi răutate polimorfă alimentează şi pe aceşti oameni ai politeţii şi corectitudinii.
Mirîndu-mă de reacţia mea (veche, o am practic de când mă ştiu) am căutat o noimă, ceva, un sens al ei. Preocupat cu adevărat de acest subiect am descoperit că atunci când eu însumi folosesc astfel de vorbe sau când ele îmi trec doar prin minte resimt un suspin, uneori oftez involuntar. Ca şi cum m-aş simţi rănit undeva înlăntrul meu de propriile gânduri şi vorbe. Ca şi cum aş fi, brusc, exclus dintre oameni, precum am auzit că se simt uneori ucigaşii de oameni... Singur, pustietate totală... Des-fiinţare. Cădere/expulzare din omenesc, azvârlire.

Ce să însemne ăla sau ăia? Dincolo de o oarecare vorbă, de o expresie neîngrijită, să zicem.
De ce mă răneşte o asemenea formulare? Încă mai mult decât o înjurătură sau de diverse vorbe porcoase (care, culmea, în anumite împrejurări ori contexte au un farmec al lor, ori măcar o noimă şi o potrivită aşezare...).

Am descoperit că nu îmi plac oamenii politicoşi, cum nu îmi plac cuvintele ăla sau ăia.
În spatele acestor vorbe stau, cred astăzi, în primul rând o serie de poziţii care formează raportul dintre propria persoană şi lume/semeni. Aş avansa o ipoteză legat de binomul considerare-desconsiderare; consideraţie înaltă despre sine - desconsiderare a semenului, a altuia în general. Aş avansa încă mai mult, dacă aş putea, în zona inflaţionist pomenită dar prea puţin trăită/cunoscută a iubirii.
Cum sunt eu, dacă semenul meu este ăla?
Cum sunt eu, dacă semenii mei sunt ăia?
Ce raport investesc eu, fac să fie, între mine şi alter?
Cum mă mai pot simţi în pace, în oarece armonie lăuntrică dacă mă aflu între ăla şi ăia? Cine sunt eu dacă el este ăla? Dacă ei sunt ăia?

Şi cugetînd aşa am descoperit, printre altele, că eu sunt ăla şi fac parte dintre ăia, de câte ori îmi trec prin minte ăla şi ăia. Şi m-am speriat iarăşi, întrucât ăla şi ăia nu sunt ok, nu-i aşa? Că dacă ar fi, i-aş numi acela sau aceea, acelea sau aceia. Mai scurt: el şi ea, ei şi ele. Ca urmare, nici eu nu sunt ok. Zice mintea, în cugetările ei cu tente schizoide. (Notă: poziţia de viaţă "eu nu sunt ok, ei nu sunt ok" face parte din nucleul patternului schizoid - ne asigură cunoscătorii psihopatologiei.)

Când sufletul nostru trăieşte în oarecare ordine şi armonie, el găseşte, ca de la sine, mereu câte ceva din ordinea şi armonia lumii.
Un el, un eu, nu poate găsi în lume un ăla. Ci tot eu sau el, ea ori ei.
Dar dacă sunt un ăla, apoi lumea e formată din ăia şi din ăla. Şi din ăsta, care scrie acum aici.

Nu se poate merge cu adevărat la rugăciune, întru dobândirea păcii şi a rodniciei, întru bucurie şi frumuseţe dacă trăiesc într-o lume de ăia şi ăla. Nu mă lasă nici ăla nici ăia dinlăuntrul modului meu de a fi ca om.

În concluzie, pentru a spori în omenie şi pentru a gusta din bucuria vieţii, eu cred că mai întâi trebuie să izgonesc pe ăla şi pe ăia dinlăuntrul modului meu de a fi.
Apoi voi descoperi că lumea e formată din oameni, din ei şi din ele, din acela şi din aceea. Sau din aceia. Şi mă voi simţi bine atât cu mine însumi cât şi cu ei.
Şi mai ales cu El.

Doamne ajută!

P.S. Observaţie personală, simplă opinie în baza experienţei: oamenii cu oarece tendinţă spre universul Psalmului 50, care deprind alfabetul versetului "duhul umilit, inima înfrântă şi smerită" nu suferă de atacuri de panică. Şi nici foarte sugestibili şi ipohondri nu sunt. Aşa cunosc, aşa mărturisesc. Sper să fie cuiva de vreun folos.

Oameni buni va salut !
Imi cer scuze, stiu ca e categorie gresita, vreau doar sa va intreb.
Este pacat sa pui poza cu parintele Arsenie Boca pe facebook, ca wallpaper pe telefon sau pe orice altceva in mediul online ?

Daca ar fi, majoritatea site-urilor ortodoxe au pacatuit.

Nu vad de ce ar fi pacat sa pui o poza pe net...

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Numai răspunsuri bune şi mântuitoare, s-au dat aici pe acest topic.

E minunat că ştim, măcar cât de cât, cum să luptăm, măcar teoretic, în războiul nevăzut cu necuraţii.

Avem cu toţii, atât de multe de învăţat şi practicat mai departe. Dumnezeu să ne ajute; să ne rugăm şi să fim părtaţi la Sfintele Sale Taine.

Slavă Domnului !