Rusinea
 

hmmmm......

Rusinea de la spovedanie e un canon pentru pacatele noastre. Renuntam la pacatele mari si scapam de rusine. Alta cale ortodoxa nu exista. Trebuie sa ajungem sa ne rusinam de Dumnezeu si sa ne abtinem de la cat mai multe pacate cu vorba, cu faapta si cu gandul. Duhovnicul este in primul rand un martor al incercarii noastre de a ne corecta.

Când ai învăţat să mergi te ruşinai să cazi la fiecare încercare?
Sau să te ridici după fiecare buşitură?....:)

Mai sunt cateva miliarde de oameni ca si tine care cad toti in acelasi pacat... si lupta sa se ridice.

Spovedeste-te, dar sa incerci sa iesi din pacat.

Pai... daca ti-e rusine, e un semn bun. Constiinta lucreaza inca. Dar sa nu exageram, fiindca in principiu, cel ce ne indeamna sa facem pacatul, tot el ne exagereaza drama in fata parintelui-duhovnic.
Cazul tau este frecvent la toata lumea. Pacatul difera, in raport cu osteneala si treapta pe care a reusit fiecare sa se ridice. Doar ca... nu pentru orice pacat repetat, rusinea are temei categoric. Dar, asa cum nu ti-a fost rusine sa savarsesti pacatul, tot asa nu trebuie sa-ti fie rusine sa-l si marturisesti. Mereu, iarasi si... din nou. Daca l-ai facut, asta e! Rezolvarea, insa, nu vine de la sine si nici prin... ambitie. Ambitia rezolva una, dar iti aduce doua! Tu detii deja un element important: rusinea! Apoi sa stii ca rusinea ne scoate din multe belele. OK, esti constienta ca esti slaba in fata ispitei, dar daca dupa savarsirea pacatului, te mustra constiinta, esti pe jumatate salvata, fiindca Dumnezeu cunoaste zbuciumul tau. Ca sa fugi din fata ispitei... nu intotdeauna ai cum. Ea vine pur si simplu fiind ingaduita tocmai pentru a te intari. Concret? Singura NU POTI! E nevoie de mila lui Dumnezeu. Iar la mila lui Dumnezeu se ajunge prin multa rugaciune, dar nu rugaciune de... mantuiala, ci de mantuire. In mod normal, preotul trebuia sa-ti dea un canon care, prin rugaciunile lui, sa-ti intareasca credinta si constiinta. Dar, initiativa poate veni si din partea ta. Tu poti sa-l rogi daca iti da dezlegare sa citesti macar o catisma pe zi... Si ai sa vezi ca dupa o vreme (destul de greu de depasit, fiindca vrajmasul va pune in joc tot arsenalul pe care tu i l-ai pus la dispozitie) nu vei mai simti slabiciunea, decat daca tu personal o provoci. Altfel... te lasa rece. Iar asta nu e altceva decat marea mila a lui Dumnezeu! De-acum inainte nu te mai incearca aceasta ispita, dar nu pierde veghea... Incep altele... Apoi altele, din ce in ce mai greu de sesizat, dar mai ales de stapanit, care nu mai tin de slabiciune, ci de sensibilitatile amorului propriu: orgoliu, vanitate, lasitate, etc...
Viata e o scoala. La sfarsitul ei, putem spune ca am ramas repetenti mareu si n-am trecut de clasa I, sau ca ne-am invatat lectiile, le-am pus in practica, ne-am luat examenele (ce sunt ispitele, daca nu examene?), si de-acolo, iarasi depindem de mila lui Dumnezeu, dar e altceva. Macar un 5 tras de par daca reusim sa scoatem, poate se indura Dumnezeu si ne primeste macar dincolo de poarta Raiului, dar pe dinauntru, nu pe dinafara.

Si mie mi-e rusine, tot din acelasi motiv. Si pe mine m-a certat ca repet aceleasi pacate over and over again, la nesfarsit, mi-a zis ca daca o tin tot asa nuo sa se schimbe nimic in bine in viata mea nici in urmatorii 10 ani... . Si eu am intrebat pe aici si mi s-a spus ca nu ar mai avea rost sa ma mai spovedesc in situatia asta, si eram confuza, asa ca pana la urma am intrebat parintele si a zis ca sa-mi scot prostiile astea din cap...
( adica, cu alte cuvinte, daca vreau, pot sama mai duc )

Bine, acum daca ar fi sa ma duc, probabil s-ar putea sa nu am destula pocainta, nici parere de rau pt tot ce am facut si ce nu am facut, si nici cne sie ce dorinta de indreptare...am cam abandonat aceasta lupta, se pare :(...nici prea multa dragoste pt Dumnezeu, cata vreme am renuntat la orice efort de a intelege si a iubi pe oameni, nici prea multa dragoste sau macar respect, ascultare pt duhovnic, din moment ce nu l-am ascultat si am continuat sa fac ce mi-a spus sa nu fac, nici macar prea multa dragoste pt myself, ca pana la urma poate toate sfaturile si indemnurile erau si pt binele meu :)....

Acum ce sa zic ? Si cand suferi de o boala cronica se intampla la fel: mergi la doctor, iti da reteta, iei tratamen cateva luni, te simti mai bine, apoi ti-e bine inca cateva luni si fara tratament, apoi, dupa alte cateva luni, incepi iar sa te simti rau si trebuie sa o iei de la capat :(...si s-ar putea cu timpul sa nu mai iti fie bine dupa o per scurta de tratament sa nu mai ai nevoie de el, ci sa trebuiasca sa il iei in permanenta :(; si hiar si nici cu el, sa nu mai fie totul perfect; lucru care pe unii ii poate descuraja: d c sa ma mai duc, dc am fost si acum 6 luni, s-a rezolvat pe moment, si acum a recidivat ??? Daca ma mai duc, vreau sa gasesc un tratament care sa ma vindece definitiv...ei bine, asta o sa gasesti probabil abia la Dumnezeu, daca o sa ajungi acolo :D; pana atunci...orice doctor iti poate da o reteta, asa cum orice preot iti poate da iertarea pacatelr si sfanta impartasanie; insa nu orice dr te poate vindeca de boala, si nici orice preot nu te poate convinge sa n mai pacatuiesti asa mult; asta insa depinde in mare masura si de tine, daca chiar vrei asta, sau daca macar te simti dator fata de omul care a incercat sa te ajute, sa incerci si tu sa il asculti, sa nu il dezamagesti...

Parintele Ilarion Felea are o carte in 3 volume "Drumul spre Tabor" ,unde e vorba de urcusul nostru duhovnicesc.
Primul volum se refera la curatirea de pacate.E prima etapa a vietii noastre duhovnicesti.
Si daca tu stai fara cununie ,deci persisti in pacat ,cum sa te mai imbunatatesti ,caci pacatele mici nu ti se vor mai parea ingrijoratoare deoarece tu persisti in un pacat mai mare.
Se mai oficiaza si azi cununii la biserica fara starea civila ,in biserici mai izolate ,in alte localitati.

Pai de-aia nici nu voiam sa ma mai duc, pana nu ma indrept...nici acum inainte de Craciun nu cred ca mai ajung, sa vad... . Adevarul e ca nu mi se pare corect sa iau timpul care se cuvine altora mai credinciosi, care merita sf impartasanie, atata timp cat eu n-am nicio sansa la mantuire :(, cel putin in acest moment; peste ani si ani, nu se stie ce are sa mai fie, cum vor evolua lucrurile, poate nu e corect sa credem ca cineva are soarta pecetluita, nici nu e crestineasca o asemenea judecata...

Ascultă de duhovnic! Dacă el ți-a spus să nu te lași de spovedanie, mergi în continuare și te spovedește. Nu te depărta mai mult de Biserică. Hristos, deși i-a spus samarinencei că a avut 5 bărbați și că cel pe care-l are acum nu-i este bărbat (legiuit, înțeleg), a stat de vorbă cu ea (deși nu se obișnuia ca un bărbat să-i vorbească unei femei, cu atât mai mult un iudeu; dar El S-a purtat ca Dumnezeu, nu ca om), descoperindu-i taine adânci.

Dacă Hristos binevoiește să stea de vorbă cu tine, nu-L refuza nici măcar din motivul, invocat cu smerenie, de nevrednicie. Cine este vrednic? Sunt doar oameni care au intrat într-o rânduială - bună, sfântă - și oameni care n-au intrat, unii pentru că nu pot, alții pentru că nu vor.

Asta cu "pana nu ma indrept", trece dincolo de... ultima statie. Diavolul inventeaza in mintea noastra "comoda" absolut orice scuza, numai sa nu facem ce trebuie, cum tebuie si cand trebuie.

Pai n-are sens!... Sunt atatea altele mai importante de facut!...

Adevarul este ca avem constiinta imaculata, iar aceasta eventualitate risca sa ne strice imaginea in fata lui Dumnezeu. Spunea Parintele Savatie Bastovoi, odata: Sa nu-i facem noi program duhovnicului, dupa mintea noastra, spunandu-i: "Parinte, eu m-as spovedi, dar poate n-aveti timp acum... vin altadata... Nu vreau sa deranjez si nici sa intru inaintea altora..." Nimeni nu intra inaintea nimanui. Domnul oranduieste pentru fiecare momentul potrivit, iar cand auzim chemarea lui Dumnezeu, sa nu amanam nicio clipa, spovedania!

Asta cu "nicio sansa" numai sinucigasul o poate spune, dupa ce a inghitit paharul cu cucuta... Altfel, sansele sunt absolut egale pentru fiecare!

Serile precedente, cand veneam de la munca, nu mai era nimeni. Vineri insa, spusese parintele ca ramane pana se spovedeste cat mai multa lume, ca se apropie Craciunul si sa nu ramana toata lumea pt ajun.... . Nu mi-am facut sperante ca ajung pt ca asteptam sa apara niste probleme fiziologice, insa vineri cand am vazut ca nu se intampla, am hotarat sa ma pregatesc si daca pana seara e ok, ma duc si vad. Da nu am vrut sa spun la nimeni de aceasta hotarare a mea, din superstitie, sa-i zicem.... . Se pare ca Dumnezeu a fost de partea mea si mi-a ajutat sa imi duc planul la indeplinire, si Ii sunt recunoscatoare pt asta si pt toate celelalte, dealtfel...

PS : nu stiam de cele scrise de par Savatie B., multumesc! Ma simt mai bine acum, sa stiu asta!