Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri
 

Cred tot ceea ce scrie in Biblie , dar nu reusesc mereu sa fac legatura cu ortodoxia.
Pe de o parte ,nici Biblia singura nu e suficienta, caci nu imi zice ce sa fac mai departe ,in viata, pe de alta parte ,ortodoxia da aceste indrumari practice, dar nu e mereu asa credibila ca si Biblia. Sau cel putin ,nu e asa de simplu sentimentul aderarii la orotodoxie, ca si credinta in Biblie.
Sunt multe lucruri contradictorii ,greu de inteles, reci in ortodoxie , desi aceasta poate fi o parere subiectiva, a mea , venita din neintelegerea legaturii lor cu Adevarul,sau din nepracticarea lor.
Sentimentul cu care inchizi Biblia este urmatorul : dragostea fata de Dumnezeu , datorata lui Hristos, si dragostea fata de oameni ,datorata tot lui Hristos.
Cum regasim mai departe aceste sentimente si invataturi in Ortodoxie ?
As vrea sa enumar cateva din principalele nelamuriri care le am:
- De ce se da un rol asa mare Tainelor ,incat se ajunge mai mult la excluderea altor persoane care nu le indeplinesc , decat la a arata care e semnificatia lor ? Porunca a fost sa iubim , nu sa intelegem niste taine ,care prin insasi semantica acestui cuvant sunt abstracte,iar daca nu,sa fim condamnati.
- De ce s-a mutat accentul de la stilul simplu si natural al Bibliei ,care patrunde direct la inima, la tratate teoretice,complicate si abastracte,ale sute de autori,fie ei si sfinti ? Acestea,ori sunt prea abstracte si greu de urmarit, ori folosesc un sir de termini consacrati de adorare a lui Dumnezeu,care pentru cei multi nu trezesc emotie . In Biblie se foloseau cuvinte si exemple simple ,sau venind de la Dumnezeu catre om ,care trezeau instantaneu interesul orcui.
- Cum se ajunge de la rugaciunea individuala, care e la inima omului , la rugaciunea colectiva si slujba , care e prea abstracta si mecanica ? De ce nu e lasat omul sa indeplineasca intai ce simte ,si pe masura ce intelege si lucrurile mai complicate sa le indeplineasca ? Si Tatal Nostru e o rugaciune colectiva ,dar exprima sentimente fundamentale ale noastre fata de Dumnezeu ,deci are o putere mare de patrundere si unire a celor care se roaga. Dar exista pericolul ca urmarea slujbelor in sine sa devina mai importanta decat capacitatea de a te ruga din inima , si astfel slujba colectiva devine plictiseala si conventie
- Jumatate din Biblie se refera la dragostea de oameni ,care este calea catre dragostea de Hristos. Ori,daca citesti dogmatica , acest aspect e expediat undeva la sfarsit ,ca si cum alte lucruri sunt mai importante . Ca si cum intai il iubesti pe Hristos citind teorie , si la sfarsit mai si aplici cate ceva . Nu regasesc aici spiritul invataturii lui Hristos ,care spune : "Aveti dragoste unii fata de altii,iar prin aceasta toti vor cunoaste ca sunteti ucenicii Mei "
- In viata de zi cu zi a credinciosilor se pune accentul pe participarea la slujbe, pe rugaciunea din carti ,pe citit eventual ,pe post in anumite perioade,si pe fapte bune dintr-o anumita lista . Dar nu se pune accentul in aceiasi masura ,pe fapte si motivatia lor interioara,asa cum abunda in Biblie : sa avem mila pentru ca asa simtim , sa descoperim nevoile celorlalti nu sa asteptam sa ni se ceara , sa iubim omul iar nu fapta in sine, sa ne abtinem sa judecam chiar de am avea dreptate , sa nu ne maniem , sa nu ne rusinam daca avem ceva frumos de zis .
- De ce harul sfintilor se masoara in posturile care le-€“au tinut ,si nu cu faptele care le-au facut ? Oare nu vrem toti sa vedem cum harul care era peste ei ,implineste Cuvantul lui Dumnezeu din Biblie? Daca citesti vietile sfintilor gasesti un lung sir de chinuri la care s-au supus , dar nu gasesti modele cum poti face sa iubesti , ceea ce ne intereseaza de fapt pe toti

Exista de asemenea cel putin tot atatea puncte unde Orotodixia e o continuare fireasca a Bibliei si enumar pe scurt :
- Biserica in acceptiunea apostolica.Ordinea si pastrarea traditiei.
- Impartasirea cu Trupului lui Hristos prin mancare ,nu virtual
- Spovedania care ii premerge.
- Tezaurul de rugaciuni,mai ales cele personale, pastrate de la sfinti
- Maslul
- Explicatiile dogmatice despre rolul mantuitorului
- Teologia sfintilor despre invingerea patimilor si smerenie
- Teoria harului care conlucreaza cu libertatea

Rolul nedumeririlor mele nu e de a combate suprematia ortodoxiei, ci de a intelege legatura cu Biblia,care unoeri pare ignorata sau contrazisa

Cred că Tainele sunt mari prin ele însele, nu le dăm noi, unii, un rol prea mare. La ce excludere te referi de fapt? La alte confesiunui, sau de exemplu la oprirea de la Euharistie a unui orotdox? Te contrazici când ceri a li se arăta semnificaţia, iar apoi spui că nu am primit porunca să înţelegem Tainele. De altfel, cine suntem noi, cei condamnaţi de care vorbeşti?
O taină nu e ceva abstract, ci este ceva personal, o trăire/ un fapt concret. Pentru Tainele Bisericii trebuie să ne pregătim aşa cum s-a împământenit. Dacă însă punem prea mult accent pe a le înţelege raţional, putem avea surpiza neplăcută a unor rătăciri.
De exemplu, acum mulţi ani, după o perioadă lungă în care nu avusesem prea multă treabă cu Biserica, cu atât mai puţin cu Tainele ei, mi-am dorit să mă îndrept şi să revin în sânul Bisericii. O prietenă mi-a recomandat să mă spovedesc la un părinte, destul de tânăr şi care avea experienţă în relaţiile cu tinerii (slujind la biserica Sf Grigorie Palama din Politehnică). Acesta a venit şi acasă să îmi facă sfeştanie, să mă cerceteze în necazul meu, nu mi-a luat bani, că o duceam prost atunci, a fost blând şamd. M-a sfătuit să păstrez o anumită conduită până la Paşte, să vin la biserică... şi poate de Paşte mă va împărtăşi. Era toamna.
Între timp, având destule probleme stringente de rezolvat, am umblat din biserică în biserică până când am ajuns la una unde sufletul meu a început să vibreze mai viu. Am spus pe scurt părintelui ce vânt mă aduce pe acolo, mi-a dat un acatist şi am început să-l citesc aşa cum îmi spusese. La scurt timp lucrurile au început să se mişte în bine, iar eu am continuat să merg la acea biserică. Eram încă destul de tulburată ... în viaţă, în suflet... În postul Crăciunului fiind, cam la începutul lunii decembrie, am stat şi eu la coadă, să vorbesc cu părintele, aşa cum aştepta toată lumea. I-a spus cu năduf ce aveam pe sulfet, el îmi spune ce să fac, iar apoi îmi face semn să mă duc să mă împărtăşesc! Eu fac ochii mari, cer confirmare, să nu fi înţeles greşit (sub influenţa prejudecăţilor celor care ştiu mai bine ca preoţii ce şi când să se lege sau să se dezlege) - dar da, era adevărat, primisem dezlegare să mă împărtăşesc... (Să fi fost cam 10 ani de când nu mai făcusem asta)
Aşa am fost eu inclusă, din nou, în viaţa bisericii, primind acest mare dar, această Taină, când/cum nu mă aşteptam, când nu cerusem explicit...

Dar în biserică nu se citesc tratate teoretice, ci se citesc Apostolul, Evanghelia, psalmi... se cântă... Ne rugăm şi Îl slăvim pe Dumnezeu.

Iustin, cine nu te lasă să îndeplineşti ce simţi?

Păi din predica părintelui se pune accent şi pe lucrurile care ţie ţi se par importante, şi aşa şi sunt.
Poate nu ai nimerit tu o comunitate pentru sufletul tău??

Chiar voi încerca să găsesc istorisiri aşa cum îţi doreşti. De altfel s-au mai postat destule pe forum. Imi aduc aminte de două:
1) un frate care se plângea că nu poate dărui iubire, este sfătuit de un părinte călugăr să se poarte ca şi când ar avea iubire... iar după mai mulţi ani Domnul i-a dăruit acest har;
2) un frate întreabă ce să facă dacă vede un alt călugăr dormitând la slujbă; alt frate îi spune că în acest caz el i-ar pune capul în poala sa, să se odihnească mai bine.

Sper să-ţi fie de folos, sau cel puţin să te înveselească puţin.

Doamne ajuta
 

Oameni fiind, nu le stim noi pe toate, harul lui Dumnezeu este cel care lumineaza pe om. Si suntem atat de departe..
Sfanta Scriptura e cartea de capatai, iar ortodoxia este credinta cea dreapta.
In urcusul acesta al cunoasterii exista trei trepte: faptuirea, contemplatia,teologia. Pe aceasta ultima treapta sunt cei ce se nevoiesc, traitorii, cuviosii, mucenicii, pustnicii; oameni simpli ca noi, care urmand chemarea evanghelica au lepadat cele lumesti si l-au urmat pe Hristos. Sfintii Parinti fiind in partasie cu Dumnezeu au fost si sunt adevaratii marturisitori ai evangheliei.
Sfanta Scriptura raspunde omului oricaror necesitati ale vietii, bineinteles omului cu gand curat, cu intentie buna, care nu considera ca le stie pe toate. Ceea ce este de folos Dumnezeu ii descopera omului in anumite etape ale vietii pe masura staturii sale duhovnicesti. Biserica este cea care de-a lungul veacurilor a aparat invatatura cea dreapta de nascocirile ereticilor, protestantilor, neoprotestantilor; in acelasi timp anumite invaturi evanghelice a incercat sa le creioneze pe intelesul oamenilor. Biserica ortodoxa este cea care naste, hraneste, pazeste si intareste credinta cea adevarata, care duce la fericirea cea vesnica.
Care este invatura noastra, crezul nostru, ce trebuie sa stim..?
Sa vedem ce ne spun Sfintii Parinti: Sfantul Serafim de Sarov ne invata ca scopul vietii noastre este dobandirea Duhului Sfant, iar Duhul Sfant se revarsa oamenilor prin savarsirea Sfintelor Taine. Avem numerosi Parinti ai bisericii care au iubit simplitatea si nu au scris tratate. Si in zilele noastre sunt cuviosi care traiesc in simplitate si impartasesc dragoste din putinul lor, celor din jur. Sa fim oameni cu bunavointa si sa stim incotro sa privim. Tratatele, dogmele, formularile bisericii, sunt reactii firesti impotriva erezilor. Este necesar ca cineva sa ia atitudine impotriva invataturilor gresite. Un scurt exemplu: termenul "deofiinta" este mai academic, dar oamenii invata astfel si marturisesc ca Fiul este deofiinta cu Tatal.
Sunt si scrieri ale Sfintilor Parinti, foarte accesibile care patrund si il modeleaza pe om: Mantuirea pacatosilor, Patericul egiptean..sunt sute si sute de scrieri, sa nu fim carcotasi.
Slujbele din biserica ortodoxa sunt o adevarata comoara. Sa nu uitam ca in liniste ni se descopera Dumnezeu, cand vom dobandi linistirea cea adevarata vom auzi glasul lui Dumnezeu, uneori ne vorbeste El Insusi, alteori prin cei din jur. Fie ca aducem slava lui Dumnezeu prin rugaciune, prin cantare, sau prin tacere este o mare bucurie. Uneori buzele noastre "tac" dar inima ii canta lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata sa participam cat mai des la sfintele slujbe, dar e o bucurie ca omul sa se roage si prin cuvinte simple, Insusi Dumnezeu ne indeamna sa cerem si cele de folos le vom primi.
Parintii bisericii ne spun ca intr-o minte stramba totul este stramb. Mintea mea e tare stramba, nu stiu de oi fi reusit sa indrept ceva, dar Bunul Dumnezeu este Cel care lumineaza, noi oamenii departe, tare departe..
Harul Sfintilor nu se masoara nicidecum, postul, rugaciunea, milostenia sunt aripi care ne inalta catre Creator.
Cel care face o fapta buna, este cel care slujeste Binelui, slujeste lui Dumnezeu; este cel care implineste legea cea veche si legea cea noua. Sfintii Parinti au fost cei care au daruit totul lui Dumnezeu si aproapelui.
Dragostea lui Dumnezeu se revarsa si asupra noastra, poate intr-o zi vom pune si noi inceput bun si ne vom schimba purtarile si astfel vom intelege lucrarea Sfintilor Parinti, lucrarea lui Dumnezeu.
Iertare

Ma refer la rolul lor de excludere in general , si nu la rolul de excludere al unui ortodox care este amanat de la impartasanie.Acela e un rol benefic , caci duce la ravna celui care este astfel amanat.
Daca citesti Biblia si vii de acolo cu idea de iubire fata de toti prin impacarea cu Hristos , dintr-o data, daca incerci sa continui acest demers in Ortodoxie te lovesti de acest prim zid.
Stai asa putin,ca iubirea ta nu trebuie sa fie chiar asa generala . Trebuie sa incepem sa excludem : pe cei care nu s-au nascut in mediu ortodox , sau nici macar crestin , pe cei care s-au nascut intr-un mediu popular care promoveaza o anumita indiferenta fata de Biserica ( de exemplu tigani ) ,pe cei care nu intleleg de ce mai trebuie sa fie restrictii dupa ce Hristos s-a rastignit, si ne-a dat Trupul sau pentru impacarea cu Dumnezeu
Cu Tainele sunt de accord ,dar cu folosirea lor in sensul excluderii altora nu sunt de acord. Nu sunt de accord cu atitudinea de respingere, de definire a Bisericii in perimetrul strict al acestor Taine, al practicarii lor ,fara a cauta sa le descoperi intelesul.
Orotodoxul se defineste ca cel ce respecta aceste taine , cine nu le respecta nu e ortodox. E ca un fel de buletin. Dar nu se zice nimic despre porunca lui Dumnezeu ,a iubirii, care te-ai astepta sa aiba rolul primordial.
Unde este asa evidenta legatura de la porunca iubirii din Biblie, la porunca respectarii unor ritualuri , asa cum par Tainele , daca nu sunt intelese ?
De aceea trebuie mai multa intelegere pentru cei care au un dram de dragoste de Dumnezeu in suflet si de respect fata de ceilalti , si sa nu le ceri dintrodata sa respecte niste slujbe,care par prea neatractive pentru ei. Iubirea atrage ca un magnet ,slujba plictiseste si decodificarea ei e abstracta.
Trebuie ajutati sa treaca de aceasta prima impresie prafuita la intrarea in Orotodoxie , si sa vada legatura dintre Cuvantul lui Dumnezeu si Tainele bisericii, intr-un limbaj simplu ,asa cum si Cuvantul lui Dumnezeu e simplu si plin de putere.
Cel mai simplu cu tainele e sa le practici,nici nu trebuie sa le intelegi asa bine .Dar intai trebuie sa iti pui intrebari,sa vezi de ce li s-a atribuit un rol asa de important, ca apoi , negasind toate raspunsurile,sa vezi cat de usor si benefic e sa le practici.

cuvânt, îţi mulţumesc pentru mesaj, căci eu nu puteam scrie aşa bine.

Păi dacă suntem îndemnaţi să ne iubim şi vrăjmaşii, unde e zidul între Ortodoxie şi iubire? Acuma, na, nu putem să-i luăm pe toţi acasă, cum e o vorbă, dar atâta vreme cât vorbim de oameni, semenii noştri, încercăm (cel puţin încercăm) să îi iubim.
Nu instigăm la ură.
Nu îi excludem pe cei enumeraţi, dar dacă ei nu bat la uşa noastră, sunt indiferenţi, nu crezi că se auto-exclud?

Citisem că ortodox înseamnă drept-măritor creştin, aşa, ca definiţie... Oricum nici măcar un ortodox nu are parte de toate tainele, de exemplu şi a călugăriei şi a cununiei (doar ca excepţie, dacă după ce ai fost căsătorit ajungi să te călugăreşti); în orice caz, o femeie nu va primi nicicând taina preoţiei... Sau tu nu vorbeşti de a primi/ participa la aceste taine ci la faptul de a crede în ele?

Un set de reguli există în orice, nu ar trebui să ne scandalizăm de existenţa lor.

Cred că ele au fost puse pentru a ne călăuzi mai bine spre Iubire, pentru a nu cădea în înşelare, şi nu pentru a restricţiona iubirea. Sunt sigură că există atâtea feluri de a iubi, sau noi, oamenii, înţelegem iubirea diferit. Eu una cred că mergând doar pe mâna mea pot să mă rătăcesc. De aceea caut sprijinul Bisericii.

Iartă-mă dacă mă învârt în cerc. Nu cred că ţi-am răspuns prea clar, dar acum... las aşa...

Voi folosi iar un exemplu personal: atunci când am început, după mulţi ani, să frecventez biserica, slujbele mă odihneau, prin atmosfera lor, prin cântări... nici eu nu ştiam prin ce. Şi acum la fel. Diferenţa faţă de situaţii anterioare, în care slujbele mi se păreau plictisitoare, a fost că abia mai târziu am căutat cu adevărat sprijinul în Biserică. Înainte vedeam biserica doar ca o anexă în viaţă, acum e însăşi dătătoarea de Viaţă.

@cuvant
Bineinteles ca multe din faptele sfintilor te ung pe suflet. Si abtinerea si postul peste limitele umane tradeaza credinta lor . Dar ma asteptam sa vad mai multe cuvinte si fapte ale lor , care sa imi arate rodul desavarsirii la care au ajuns ,si care sa arate chipul lui Hristos in oameni. In Biblie nu pare a se pune accentul primordial pe asceza vazuta , ci mai degraba
pe faptele izvorate din autocunostere. Daca as vedea acest fel de exemple de iubire,totul mi s-ar parea mai usor si mai posibil . Dar daca mi se arata sfinti care nu maninca ani intregi ,si nu dorm , si nu se imbraca iarna ,pe mine ma sperie putin ca vad ce departe sunt ,si cand stiu ca eu daca stau o zi fara mancare mi se pare ca am facut ceva extraordinar.
In schimb ,daca mi se arata mila fata ceilalti , dragoste de oameni, incredere in Hristos asa cum il stim , atunci incep sa mai prind si eu putin curaj,caci acolo simt vocea Domnului, care se indura de neputintele noastre.
Nu zic ca nu imi place Patericul,dar prima impresie cand l-am citit,dupa ce citisem firesc inainte Biblia , a fost de soc, ca nu regaseam nimic din Biblie. Foarte rar era cate o pilda care sa semene putin cu invatatura lui Hristos. Foarte multa asceza, dar putina dragoste am vazut aratata explicit . Ea poate va fi fost in sufletul acelor nevoitori , dar , cum modul de exprimare e prin cuvinte , nu o vedeam concret. Acum ,daca ma gandesc, nu se poate sa faci atata asceza fara o mare dragoste fata de Dumnezeu. Probabil ca alti parinti au explicat ulterior mai bine legatura dintre asceza si iubire , si de ce este suficienta singuratatea .
Aparent,citind Biblia,toti se mantuiesc in mijlocul multimilor : si Zaheu, si femeia cu pilda despre painea aruncata la caini, si sutasul, si talharul
Acum se propune o altfel de mantuire ,in singuratatea chiliei,cu un set nou de reguli ,pentru care nu suntem pregatiti .Nu mai este valabila simpla iubire , trebuie sa o exerciti intr-o forma sofisticata ,singur, si despre ea nu exista detalii prea multe ,dar roadele ei se vad
Nu contrazic nimic, caci cu sufletul aprob si iubesc pe sfinti, incerc doar sa explic reactiile care le am avut ,ca sa ma inteleg si sa inteleg mai bine. Si nu consider ca nu trebuie sa intelegem,si sa luam totul ca atare, pentru ca acel soi de credinta ,care nu patrunde pina in ultima fibra a indoielilor noastre,nu are stabilitate . Daca nu am indoieli ,foarte bine , Dumnezeu m-a fericit cu un suflet care crede usor. Dar daca am indoieli provenite din neintelegere, mi se pare firesc sa le recunosc, si sa vreau sa vad unde gresesc ,sau sa inteleg mai bine tema in discutie

Nedumeririle tale sunt din ce in ce mai comune printre credinciosi.

Ortodoxia, si religia crestina in general, a deviat mult de la mesajul biblic lasat de Iisus. Lumea s-a legat mai mult de forma, de partea fizica a religiei, si nu de fondul ei.

Care este cel mai important mesaj al crestinismului? Sa-ti iubesti aproapele, si pe Dumnezeu. Atat; nu sa postesti cand iti zice biserica; nu sa pupi moaste, icoane, si maini de preoti; nu sa faci cruce cand treci pe langa o biserica etc.

Toate asta sunt lucruri de forma, care, intr-adevar, sunt modul oamenilor de a-si arata respectul fata de Iisus si de Dumnezeu. Dar din pacate, multi oameni se pierd in aceasta forma, si uita cel mai important lucru: sa iubeasca. Inclusiv pe acest forum avem cateva exemple, care cred ca habotnicia, fara iubire, ii va inalta.

80% din Biblie reprezinta invatatura evreiasca invechita. Restul (noul testament) are, in mare, mesajul iubirii.
Cartile de dogmatica? Toate aceste ritualuri si forme? Complicatii pentru un lucru asa de simplu. De aceea eu, personal, am ajuns la concluzia ca toate aceste lucruri complicate sunt de prisos, si ca o divinitate infinit de inteligenta, atotputernica si iubitoare n-o sa judece oamenii niciodata numai pentru faptul ca au mancat un ou miercuri.

Daca toti crestinii ar renunta la habotnicia religioasa, si ar vedea adevaratul mesaj al religiei lor, am trai intr-o tara... nu, intr-o lume mai buna.

Sa iti iubesti vreajmasul spune Biblia. Ortodoxia,cel putin in dogma ,nu am intalnit sa se insiste pe asta . Acum,vorba ta,nu putem sa ii luam acasa pe toti :) Doar ca nu toti au sufletul asa de pur ca al tau,si confunda de multe ori diferenta de dogme,pentru care ceilalti nu sunt integral vinovati, cu jignirea acestora. Si incalca astfel porunca Domnului care spune "Cine va zice prostule sau nebunule fratelui sau , e la fel cu cel care ucide"
Si nici a lor nu e integral vina, daca in dogmqa ortodoxa se spune clar ca cei care nu respecta tainele Bisericii sunt in afara ei,ba mai mult,impotriva ei . Ei nu fac decat sa aplice ce scrie acolo. Si incearca cumva sa trezeasca pe cei de alta opinie.
De aceea imi mentin neintelegerea ,de ce dogma incepe cu aceasta prima regula,a respectarii tainelor, care din start separa oamenii ,si diminueaza oerice alte eforturi ar face ceilalti in sensul binelui
Fundamentele teorectice le stiu, dar de ce nu s-a gasit o alta formula,care intai sa uneasca oamenii in Hristos,iar apoi sa explice necesitatea tainelor.

.Foarte bine crezi,dar care e legatura dintre taine si iubire in mod concret ? Chiar ai un bun simt innascut,care te duce la a simti rolul Tainelor,desi unele notiuni teoretice le mai gresesti ,cum ar fi calugaria ca fiind o taina. Si ai dreptate ca singuri nu putem razbate , si ca e nevoie de Biserica ,dar si noi trebuie sa fim un teren prielnic pentru invataturile ei,sa ne pastram candoarea care numai credinta in Hristos ne-o da. sa nu luam de bune niste dogme,ca sa stricam in alta parte a conbstrucitiei complicate a sufletyului nostrum , sa devenim agresivi ,dispretuitori , de dragul unor dogme

.Superb, acest fel de experiente imi intaresc si mie increderea in Biserica, chiar mai mult decat citate prea des copiate

Cred ca aici e "cheia" nedumeririlor tale: faptul ca n-ai reusit inca sa descoperi simplitatea ortodoxiei curate, care urmeaza intocmai fiecare Cuvant al Sfintei Scripturi, fara sa se contrazica vreodata. Contradictia consta in slaba noastra credinta.

Ceea ce spui este un paradox. Sfintii Parinti au trait ortodoxia exact asa cum ar trebui ea sa fie traita dupa cele scrise in Sfanta Scriptura. Practic, noi, ortodocsii, nu credem in "biblie", ci in invataturile ei. Nu "biblia" ma apara si ma vegheaza, fiindca eu ca om nu am nicio putere sa ma conduc dupa propriul rationament pe care il descopar acolo fara ajutorul Duhului Sfant. Mintea mea, da propriile interpretari, iar eu sustin sus si tare ca urmez cu sfintenie cele scrise acolo (vezi sectarii!), dar e o ratacire si o auto-orbire in acelasi timp.

Daca esti sau nu subiectiv, cred ca nu e cazul sa mai vorbim. Cat despre "rece"-le din ortodoxie, e foarte trist sa aflu ca cineva gaseste astfel singura credinta blanda si calda din lume, care nu cere altceva decat iubire curata si iertare pentru tot cel care-ti greseste.

Aceasta este o simpla teorie, cand doar credem ca ne-am lumintat. Daca ar fi asa, n-ar mai exista nicio contradictie, ci doar dorinta clara de a merge la biserica, de a avea un duhovnic, de a ne spovedi la timp si de a primi pe cat se poate de curati si vrednici, Sfintele Taine, astfel sa devenim cu adevarat parte din Trupul lui Hristos, adica Biserica Ortodoxa in sine, la care facea referire ca o va ridica in trei zile.

Nu e vorba de o excludere, ci de o auto-excludere. Fara sa fi absolvit facultatea de medicina, nu poti avea trupeul sa fii acceptat medic in cadrul unui spital. Fara sa urmezi pasii necesari, fara a-ti lua Crucea, fara a intelege rostul smereniei in propria mantuire, nu poti cere nici macar unui preot sa-ti dea Sfintele Taine, fiindca in primul rand, tu savarsesti un sacrilegiu pentru care vei plati amar, iar preotul ar consimti la savarsirea acestui fapt, ceea ce... nu e nici macar logic!!!

Diavolul nu are odihna. El inventeaza mereu ceva nou, pentru a zadarnici puterea credintei curate. Asa au inceput sa apara oameni precum Arie care a zguduit din temelii Biserica lui Hristos, asa au aparut cei ce o excludeau pe Maica Domnului sau Sfintele Icoane... Fara ajutorul acelor sfinti mari lucratori si traitori, a caror har nu putea fi pus la indoiala intrucat erau inca din viata facatori de minuni, si care au dat in vileag toate vicleniile diavolului astfel incat lumea sa vada si sa inteleaga, acum n-ar mai existat nici "biblie", nici Hristos, n-ai mai fi existat nici tu, nici eu, fiindca fara Harul si dragostea lui Hristos si a Maicii Lui, nici macar o furnica n-ar mai fi existat pe pamantul asta...

N-ai inteles nimic. Imparatul David si-a dorit din toata fiinta lui sa ridice Templul lui Dumnezeu, dar nu i-a mai fost incredintat lui aceasta promisiune, fiindca savarsise destule pacate, ci fiului sau, Solomon, renumit pentru intelepciune si dreptate. Pentru ce era nevoie de Templu? Sa mearga un singur om acolo sa se roage? Nu pentru toti in acelasi timp, in ziua special dedicata lui Dumnezeu? De ce credem noi ca suntem mai intelepti decat... Solomon (ca sa nu spun mai mult)?

Pai e simplu. Atat timp cat n-am cunoscut smerenia (la care se ajunge urcand toate acele trepte initiale), nu vom putea niciodata sa fim capabili de dragoste de aproape (si deci nici de Hristos). Dogmatica ii spunem noi, dar in sine, orice om poate face asta. Sa ne amintim de acel simplu cizmar (din Alexandria) la care a fost trimis Sf Anton cel Mare, pentru a primi cea mai simpla lectie de smerenie: "Doamne - spunea mereu cizmarul - toti acesti oameni se vor mantui, si eu nu?"

Sa ai mila si sa faci bine, aproapelui, nu-i rau, dar esti dincolo de staulul "oilor" impreuna-lucratoare. Tu, desigur, poti SINGUR sa faci ce vrei, dar... o sa te pape lupul cel rau, ca pe Scufita Rosie!...

Aceste ipoteze sunt atat de lipsite de sens incat nici macar nu merita luate in discutie. E nevoie de ceva maturitate (in credinta, ma refer) sa porti astfel de discutie. Deocamdata ce spui tu sunt nedumeriri "ale tale" datorate unor mari lacune!...

Daca ai fi inteles ce-ai scris aici, nu mai era nici o... nedumerire

Iti inteleg ideile , doar ca eu ma incapatinez cu Orotodoxia asta invechita si dogmatica. De regula dispretuim prea usor o invatatura ,si devenim la randul nostru superficiali,ca si invatatura pe care o acuzam. Vedem doar unele neajunsuri exterioare ale ei, dar nu cautam si la continuitatea ei logica cu Biblia, si la ajutorul suplimentar care il da fata de Biblie, si la precizarile si calauzirile fara de care Biblia nu este suficienta.
Spovedeste-te o singura data,vezi ce simti in fata mainii putin grase a preotului , fii atent doar la reactile din sulfetul tau,la spaima si goraza care te cuprind fata de pacate in fata lui Dumnezeu, si o sa vezi ca Ortodoxia nu e chiar asa de lepadat.
Credinta se face,se intelege ,nu neaparat se discuta
Eu discut ceea ce nu inteleg,ca sa inteleg mai bine,ajutat poate si de altii . Dar in nici un caz nu ignor ceva pina nu incerc. Si de cele mai multe ori,am surprize placate...

mea culpa pentru gafa tainei călugăriei :-(

nu ieşeau la numărătoare...

Esti intelegator si deschis. Imi place asta. Destul de rar pe aici.

Preotul unde ma spovedesc eu e asa, mai slabut, dar inteleg ce spui :D

Este adevarat. Invatatura traditionala nu trebuie aruncata. Poate doar inteleasa altfel... Vad ca tu esti printre putinii care trec si dincolo de forma, ceea ce ma bucura.

Intre primul mesaj si acesta... e mare diferenta. Sau cel putin, asa o vad eu. Concluzia insa, nu-i foarte diferita. In principiu, in ce conditii ajungem sa gasim Sfanta Liturghie, plicticoasa si conventionala? In ce conditii ajungem superficiali in credinta? Cum ne putem noi invrednici sa primim sau sa dorim sa primim Sfintele Taine, din moment ce dispretuim ceva anume? Cine se face vinovat de "locul" in care noi ne aflam? Preotul, care este rotofei, dascalul care canta fals dar crede ca are voce de aur, cel de la pangar, care se considera indeajuns de inteleptit ca sa-si permita sa fie arogant cu anumiti credinciosi, colturile mai intunecate ale bisericii, care mai ascund uneori panze de paianjeni?... Pai nu primim noi exact ce meritam, oare? Daca ceea ce primim sunt doar lectii prin care sa ne invrednicim de Harul Sfantului Duh, sau sunt efectul propriei noastre superficialitati in credinta, nu e greu de inteles in constiinta fiecaruia. Calea, insa, este aceeasi. Prin staruinta, iertare si ne-judecare, primim un loc mai bun, cand va veni vremea!

Desigur, Dumnezeu nu va judeca niciodata oamenii pentru faptul ca au mancat un ou miercuri. Problema este ca acest ou sa nu devina idol, adica mancarea sa nu devina idolul nostru si pantecele stapanul.

Pentru a te desavarsi si astfel a fi capabil sa iubesti asa cum se cuvine trebuie sa iti stapanesti trupul si sa iti curatesti mintea. Si nu este usor lucrul aceasta. Biserica incearca, prin ascultarea de duhovnic, sa ne invete sa ne stapanim si sa ne curatam.

Postul nu ne da mantuirea insa este un mijloc care ne ajuta sa ne apropiem de mantuire. Si Hristos a postit, iar in Vechiul Testament oamenii posteau si ei.

Habotnicia este intradevar o ispita de dreapta in care cad foarte multi oameni. Cu toate acestea nu toti sunt habotnici chiar daca par ca ar fi.

Legea cea veche evreiasca desi pare invechita, reprezinta fundamentul legii noastre pe care Hristos a implinit-o iar legea talionului - dinte pentru dinte -, Hristos ne-o da acum complet rasturnata prin inversarea subiectilor adica „Pe toate câte voiţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor".

Indemnurile la curatie, la sfintenie, la iubirea de Dumnezeu, la fidelitate si statornicie, la ascultarea de Dumnezeu ce o implinim prin respectarea poruncilor Lui, sunt si in legea veche si in Legea cea noua. In legea veche oamenii erau chemati la a fi drepti in fata lui Dumnezeu prin respectarea poruncilor ce vine din teama de Dumnezeu. Si era si normal, neavand sansa mantuirii prin Hristos. Era nevoie de duritatea aceasta. Astazi la aceeasi sfintenie suntem chemati insa avem usa mantuirii , avem pe Hristos. Cel mai minunat dar pe care Dumnezeu l-a daruit omenirii.

Cu toate ca astazi suntem chemati la aceeasi curatie si sfintenie insa de data aceasta prin iubirea de Hristos, foarte putini crestini sunt cu adevarat crestini. Ei sunt evrei prin fapte, caci daca un om il supara, el se razbuna, si daca cineva ii face o nedreptate nu se lasa pana nu il vede pedepsit si nedreptatea lui razbunata. Astazi multi oameni merg pe principiul: nu ma saluta, nu il salut, nu ma ajuta , nu il ajut. Poate de aceea sunt atat de multi oameni buni confuzi, in ceea ce priveste credinta.

Orice am face, omul porneste intai de la forma, ritual si simbol ca apoi sa ajunga si la interior si la profunzime. Caci auzul si vazul vin inainte ca mintea sa judece. Unii se opresc la exterior si raman ancorati intr-o credinta exterioara dar cauzele sunt tot interioare: mandria in primul rand. caci daca mandria am invinge-o nu am mai vedea "mana grasuta a preotului" si nici "habotnicia vecinilor".
Primul pas pentru a putea intra cu ochii mintii in interiorul nostru este sa reusim sa devenim orbi si surzi la exteriorul celorlalti sau mai bine zis sa devenim orbi la pacatele lor si buni vazatori la virtutile lor.

Problema nu este ca oamenii nu vad mesajul de iubire a lui Hristos ci ca nu inteleg si nu vor , din mandrie, sa paseasca pe calea de a dobandi aceasta iubire. In clipa in care noi spunem: x e habotnic, deja iubirea s-a indepartat de noi, iubirea care ne face sa iubim pe x. Daca noi spunem: preotul e gras, deja iubirea s-a indepartat de noi, acea iubire care ne face sa iubim pe preot. in fiecare clipa respingem cate o farama de iubire. si astfel iubirea noastra este sparta si gaunoasa.

Ortodoxiastin10;566924]Iti inteleg ideile , doar ca eu ma incapatinez cu Orotodoxia astatica. De regula dispretuim prea usor o invatatura ,si devenim la randul nostru superficiali,ca si invatatura pe care o acuzam. Vedem doar unele neajunsuri exterioare ale ei, dar nu cautam si la continuitatea ei logica cu Biblia, si la ajutorul suplimentar care il da fata de Biblie, si la precizarile si calauzirile fara de care Biblia nu este suficienta.
Spovedeste-te o singura data,vezi ce simti in fata mainii putin grase a preotului , fii atent doar la reactile din sulfetul tau,la spaima si goraza care te cuprind fata de pacate in fata lui Dumnezeu, si o sa vezi ca Ortodoxia nu e chiar asa de lepadat.
Credinta se face,se intelege ,nu neaparat se discuta
Eu discut ceea ce nu inteleg,ca sa inteleg mai bine,ajutat poate si de altii . Dar in nici un caz nu ignor ceva pina nu incerc. Si de cele mai multe ori,am surprize placate...[/quote]

Ortodoxia..asa cum o numim, iat-o imbracata chiar si in vremurile noastre, in haina stralucitoare. Si cine straluceste precum Soarele dreptatii.. Capul bisericii, Insusi Hristos lumineaza intunericul neputintelor noastre. Da, fara Hristos, nu ar exista biserica, Sfanta Scriptura, credinta, nadejdea invierii. Mantuitorul este Cel care a intemeiat biserica, o apara si o sfinteste.
Putine cuvinte simple Iustin:omul sincer si cu bunavointa nu cade prada formalismului.. Postul, rugaciunea, Sfanta Cruce, milostenia, Sfintele Taine,dogmele toate au o semnificatie bine intemeiata si sunt necesare mantuirii omului. Tocmai Sfintii Parintii ne invata sa ne ferim de formalism, ma intristez cand intelegem si expunem sucit lucrurile.
Toate cele mentionate (postul..Sfintele Taine) au si temei scripturistic. Sa ne aplecam doar la doua puncte esentiale care au fost asa mai neglijate (denigrate), postul si dogmele.
Cel mai mare om nascut din femeie, fost-a om trimis de la Dumnezeu..Stim foarte bine viata ascetica a Sfantului Ioan Botezatorul.
Acest neam de demoni, nu poate fi alungat decat prin post si prin rugaciune. Sunt cuvintele lui Dumnezeu, nu ale unui om, care El insusi a postit.
Sfintii Parinti ne indeamna sa avem dreapta socoteala, fiecare dupa putinta, mai intai postul cel duhovnicesc, iar apoi cel trupesc.
Feriti-va de aluatul saducheilor si al fariseilor, feriti-va de invatura cea inselatoare. Prin dogme, care sunt adevaruri revelate de Dumnezeu si formulate de biserica, sunt combatute ereziile.
Cand vom ajunge parinti, vom vedea multimea indatoririlor noastre. Biserica, precum o mama, iubeste hraneste si pazeste. Si crestinii la randul lor impartasesc iubire celor din jur, implinind poruncile. "Cel ce ma iubeste implineste poruncile Mele".
Ar fi multe de spus, noi oamenii suntem neputinciosi, Duhul intelepciunii este Cel care il lumineaza pe om.
Doamne ajuta

Sunt de acord cu afirmatia ta ca se porneste intai de la ritual si forma . Si ca unora, aceasta le tine si loc de suflet. Ca se pierde legatura cu umanitatea si dragostea , ramanand ancorarea in dogme. Si sunt de accord ca aceasta are cauze interioare ,inlocuirea iubirii cu mandria .Si solutia propusa, a nejudecarii celorlalti,este de asemenea in acord cu Scriptura si cu sfintii parinti. Si acest demon este foarte subtil, se foloseste de logice si frumoase invataturi ,ca si cum invatatura sfintilor le -ar spune asta .Iar daca le atragi atentia ca nu invatatura e rea,ci felul in care o folosesc , spun ca esti impotriva sfintilor. Daca le spui sa fie atenti la ochiul interior ,si nu la pacatele altora , te contrazic ca aparatori ai dogmei . Si strica astfel si frumusetea dogmelor si sufletul lor. Caci oriunde nu prisoseste dragostea , invatatura nu aduce rod,si mai mult ameteste.




[/quote]
Si nu respingem doar preotul ci si Taina preotiei ,si succesiunea pina la apostoli si la capul Hristos , si puterea sfintitoare a Bisericii data de insusi Hristos,iar nu de oameni.
Daca nu intelegem rolul preotului ,rol care exista inca din Biserica apostolica , daca nu vedem pe Hristos in el cu tot harul ce i-a fost dat unui om ca si noi ,atunci ne limitam la a judeca si barfi impotriva oamenilor, ca si cum biserica ar fi srl-ul preotului
De aceea sunt adeptul intelegerii lucrurilor in toata complexitatea lor, sa intelegem Biserica doar in legatura cu Hristos,chiar daca pentru aceasta trebuie sa ne razvratim unori ,cand nu intelegem . Caci chiar si razvratirea noastra, ne ajuta sa sporim in cunoastere .Si nimeni care isi pune intrebari nu trebuie condamnat si dispretuit , ci ajutat cu rabdare , si cu adevar, asa cum si Hristos a purtat neputintele noastre

Fiindca acestea doua sunt instrumentele de mantuire pe care ni le-a lasat Cristos: Biserica si Tainele. Altele nu cunosc. Cand spunem "Cristos mantuieste" spunem un adevar. Dar cum mantuieste El ? Prin Biserica si prin Taine.

In ce priveste "excluderea altor persoane", nu inteleg la ce va raferiti.

Daca imi aratati mie un text al unui episcop care porunceste "sa intelegem Tainele", ori care ii condamna pe cei care nu e inteleg, promit sa ader la ateism.

Fiindca, spre deosebire de Biblie, tratatele teoretice nu sunt pentru cei multi si fiindca ma indoiesc ca scopul lor este sa trezeasca emotie.

Alung cu greu ideea ca nu ati citit Biblia de care vorbiti. Poate ca nu ati remarcat cum se rugau evreii si cum decurgeau slujbele Poporului lui Dumnezeu ? Scrie pe larg, chiar daca "pe sarite". Slujbele erau (si sunt, prin definitie) rugaciuni si jertfe colective. Si conforme unor randuieli. Scrie in Biblie, pe pagini intregi. La aceste slujbe participa si Isus Cristos. Iarasi, scrie in Biblie cum mergea, impreuna cu apostolii, la slujbe in ceea ce era, pe atunci, Ziua Domnului.

Aici imi pare logica enciclopedistilor francezi, potrivit carora oamenii vin pe lume curati, dar lumea (familia, anturajul, societatea in general) ii face rai. Exact inversul este adevarat. Cand ne nastem, ne nastem pierduti. "Inter feces et urinam nascimur": asta e conditia umana. Suntem viermi. E suficient sa dati la doi copii o singura bomboana, ca sa vedeti ce inseamna "bunatatea" umana naturala. Daca ajungem sa ne mai cizelam un pic, este numai datorita societatii sfinte a Bisericii, este numai gratie lui Dumnezeu care lucreaza prin familia noastra spirituala. Daca ar fi lasat omul "sa indeplineasca intai ce simte" fara un ghidaj spiritual al celor initiati de Cristos, am ajunge repede vai de capul nostru. Exista un singur lucru care ar duce la pierirea mai multor suflete decat o Biserica guvernata de preoti apostati: o Biserica care ar fi guvernata de laici si in care oamenii ar fi lasati sa indeplineasca ce simt. Nici nu e nevoie de un prea mare efort de imaginatie: ajunge sa consultati, pe Net, rubricile de "comentarii" ale ziarelor care sunt nemoderate.

Intre "expediat la sfarsit" si "ca si cum alte lucruri sunt mai importante" e un non sequitur de toata frumusetea.

Pe ce baza ati ajuns la ideea ca un tratat prezinta la inceput lucrurile mai importante ?

Cred ca am citit Biblii foarte diferite. In a mea, nu imi amintesc sa fi gasit lucruri enumerate de dv aici. Nu imi amintesc de "mila pentru ca asa simtim", in schimb imi amintesc foarte bine ca exista o porunca a milei. Etc.

Daca imi aratati si mie tratatul dogmatic ortodox in care scrie ca harul sfintitor s-ar masura in posturile tinute, mananc cartea! Uneori, am si eu impresia, ba chiar convingerea ca ortodoxia a luat-o pe aratura, dar chiar pana acolo inca nu a ajuns!

Fie ati citit editii dubioase ale Vietilor Sfintilor, fie inca nu ati inteles pe deplin ce este iubirea crestina si prin ce este ea diferita de intelesul comun al termenului "iubire". Cel mai important pont vi l-am dat deja: iubirea crestina este comandament (=porunca) si nu sentiment. Il iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele fiindca VREAU asta. Si vreau asta, fiindca Dumnezeu vrea asta. Iubirea crestina nu inseamna asa, ca niste fluturi in stomac. Este vointa, nu este afect. Cel care iubeste asa cum intelegeti dv iubirea nu se cheama "sfant". In cazul cel mai optimist, se cheama "erou".

Postul e necesar ,caci insusi Mantuitorul a postit 40 de zile . Este o vreme a postului ,dar presupun ca este si o vreme a bucuriei ,asa cum se vede din urmatorul fragment :

" Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?
Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. "

Nu putem sa stam in permanenta tristi si chinuiti , ci trebuie sa ne si bucuram de frumusetea datorata lui Hristos.
Si postul insusi ar trebui sa fie o bucurie
" Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. "

Daca nu aducem acest post aproape de Dumnezeu , riscam ca postul sa devina o sperietoare,un scop in sine. Eu sunt doar impotriva separarii lucrurilor de semnificatia lor originala , postul trebuie vazut ca un act de dragoste si incredintare totala catre Dumnezeu.El trebuie sa vina din inima omului , si nu masurat cantitativ ,ca un sport in care sfintii ar fi campionii .De asemenea ,desi e buna o oranduiala ,aceasta poate sa para o corvoada, prin aceea ca stim ca incepe la date fixe .
Oricine trebuie sa posteasca si din suflet , cand simte el,nu numai la date planificate.Si sa extinda postul si la abtinerea de ganduri si intentii rele,care ne vin cu putere pe limba


Avcest citat se da mecanic pentru a arata erezia . Dar,daca stam sa ne gandim ,farisei erau tocmai aparatorii invataturii lui Dumnezeu,erau cultivati ,erau credinciosi. Singurul repros in ce priveste invatatura este ca mai adaugau cate ceva la porunca divina,cum ar fi unele lucruri ce tineau de datina.
Ceea ce li s-a reprosat lor de catre Domnul,este tocmai ca aparau porunca in litera ei, dar in inima lor nu o primeau,si in faptele lor ascunse nu o respectau. Respectau doar forma lustruita in afara ,dar nu si semnificatia interioara a poruncii .
Referitor la erezie,exista eretici care contrazic dogmele Bisericii,cum a fost Arie .
Ei micsooreaza in expunerea lor puterea lui Hristos, puterea harului ,propovaduind o credinta stirba si lipsita de elementele ei esentiale .
Dar acum nu toata lumea trebuie sa se creada sf Nicolae si sa ii ia la palme pe cei care contrazic o dogma . Cu cat intelegem noi insine o dogma,vom fi mai patrunsi de ea, si vom sti si sa o aparam cu mijloace rationale si cu exemple din Biblie. Si vom sti ca nu dogma in sine trebuie aparata,caci de nu vom reusi noi,va reusi altul care vine dupa noi,mai iscusit ca noi.
Ideea nu e de a o apara ci de a o promova,de a ii arata frumusetea ,logica si utilitatea ,asta bineinteles daca le am inteles noi insine . Caci daca nu le am inteles,vom inlocui expunerea cu obligativitatea lor,si vom inlocui pedagogia cu jiognirile la adresa celuilalt.
Prima dogma care trebuie sa o avem in vedere este iubirea intai a lui Dumnezeu,iar apoi a aproapelui .Nici o alta dogma nu o putem sustine , daca contrazicem aceasta prima dogma

O sa va raspund pentru ca a-ti avut rabdare sa despicati mesajul meu in atatea parti.
Totusi ,scopul meu este sa imi arat nedumeririle ,ce am simtit eu,nu sa sustin ca as fi detinatorul adevarului . Sunt simple impresii care pe mine ma impiedica sa inaintez in credinta ortodoxa ,si de aceea am ales ,nu fara strangere de inima ca voi deranja , sa le fac publice.

Ce inseamna "instrumente de mantuire" ? De ce credeti ca a fost nevoie de aceste instrumente ? De ce nu ajungea Cuvantul lui Hristos ? Eu nu neg ca acestea sunt instrumentele de mantuire ,doar vreau sa inteleg mai bine legatura lor cu Hristos,caci dupa cum am aratat in postarea initiala,prima impresie a fost ,cel putin in privinta tainelor,ca difera destul de mult de spiritul care strabate Scriptura, si care se referee la cu totul alta arie de probleme

. Cred ca asocierea dintre termenii 'intelegere ' si 'taina' v-a prilejuit observatia , caci intradevar taina este dincolo de intelegere . Mai précis vroiam sa spun ,nu sa inteleg taina in sine,de exemplu impartasania,caci sunt destule carti pe aceasta tema. Si cea mai sigura intelegere este tot experimentarea ei. Vroiam sa inteleg de ce tocmai o astfel de taina , a fost aleasa ca punct central al bisericii primare. De ce in ultimele zile ale vietii mantuitorului si dupa aceea creste brusc interesul aspectelor legate de frangerea painii ,desi de-a lungul predicilor sale au fost doar cateva referiri la aceasta ? Pe parcursul predicilor sale a predominat transparenta ,pentru cine avea urechi , dar apoi ,totul se incheie cu actul frangerii ,si apoi instituirea tainei

.Dumnezeu a vorbit pentru cei multi , pe intelesul lor,asa cum numai El putea sa o faca.
"Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! " spune cel care l-a rastignit pe Hristos

.Ordinea cuvintelor din cadrul unei slujbe are uneori si acest efect secundar ,ca cineva sa o aplice formal ,dar sa nu o patrunda prin interior .Spre deosebire ,rugaciunea venita din interiorul fiecaruia nu are reguli :
Diferenta dintre cel ordonat si correct si cel spontan se vede in urmatoiarea pilda :

"Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. "

Orcum sustin ca trebuie sa existe randuiala in slujbe ,dar inainte de aceasta sa existe rugaciune proprie.

.Nu e o observatie consistenta, nu intelegeti ce ma framinta . Pe mine chiar ma framinta subtirimea acestui capitol din dogmatica,referitor la iubire ,in conditiile in care in Noul testament pare a fi principala tema. In dogmatica este abordata scolastic tema iubirii ,cu o clasificare a virtutilor si a pacatelor, a poruncilor si datoriilor . Se pare ca sufletul meu trebuie sa se multumeasca cu abordarea din Biblie , iar dogmatica are doar un rol de clasificare ,dar nu poate veni cu ceva in plus fata de ce scrie in Biblie

.Mila trebuie facuta pentru omul din fata noastra , nu pentru virtutea sau porunca milei .
"Domane , cand ti-am dat noi sa maninci?" intreaba cu candoare la capitolul despre judecata , oile cele de-a drepta . Iata,ele nu stiau ca exista o porunca a milei,ci stiau ca omul din fata lor are nevoie de ajutor

.Nu de un tratat dogmatic vorbeam ,desi postul e unul din mijloacele prin care chemam harul
Vorbeam despre vietile sfintilor ,asa cum le gasesc acolo unde sunt expuse mai sumar . in sinaxar sau pateric si unde am regretul ca nu se spun mai mult despre ce faceau sau spuneau ei, si ramane peste veacuri doar asceza lor ,care are oarecum un aspect cantitaiv,masurat in ani de truda.
Daca a-ti citit bine, e doar o nedumerire , de ce Dumnezeu a ales sa se intample asa , odata ce in Biblie nu asceza e punctual principal,sau cel putin nu cea exterioara

.Nu am comparat iubirea sfintilor cu iubirea umana .
Am comparat iubirea sfintilor ,exprimata intr-un mod mai greu de perceput , cu iubirea care reiese din Noul testament .,care este si destul de omeneasca sa o inteleaga toti ( hrana, cercetare bolnavi ,mila) dar si dumnezeiasca ,prin legatura permananta care se face intre un act de iubire si Dumnezeu.
Ma asteptam sa gasesc in vietile sfintilor o prelungire a Bibliei , sa gasesc noi pilde de iubire,asemanatoare cu cele din Biblie.
Nu zic ca nu exista astfel de exemple ,sunt destule,si sfintii au acelasi scop ca si noi sa ajunga la mantuire prin iubire ,de Dumnezeu in primul rand,si apoi de oameni .Dpoar regretam ca nu sunt mai multe si mai emotionante
Forever a inteles ce ma framinta si mi-a dat 2 minunate example

Ca o concluzie va multumesc pentru analiza dv. ,dar nu imi dau seama de ce nu ma fac inteles in ce vreau sa zic, si extrageti tot felul de aspecte particulare . M-ar interesa sa intelegeti care e natura framantarilor mele, si sa veniti cu detalieri adecvate, caci stiu ca puteti sa le dati.

Iustin, chiar în Scriptură sunt majoritatea răspunsurilor la întrebările tale.
În NT mai întâi.

Tot in Biblie aveti raspunsul. Inca din primele pagini ale Genezei intelegem ca pe om, Dumnezeu l-a facut altfel si decat astrii de lumina, si decat plantele ori animalele. Fiindca, in al doilea caz, a fost suficient cuvantul Lui. A spus "sa fie lumina!" si a fost lumina. Si tot asa a creat si plantele si animalele, prin simpla Lui vointa, exprimata de cuvantul Lui. Nu scrie, dar mai mult ca sigur asa a creat si ingerii, spunand "sa fie ingeri!". Doar pe om l-a creat altfel, l-a plamadit din pamant si a suflat asupra lui. Si pe Eva a creat-o nu spunand "sa fie Eva!", ci facand prima operatie de exereza a unei coaste cu anestezie generala.

"Materialitatea" Tainelor strabate Biblia ca un fir rosu. O regasim si in vindecarea orbului din nastere, in Ioan, cap 9:1-9. Vedem in aceasta, iarasi, cum opereaza Doctorul Sufletelor si a Tot Trupul. Vedem aici un element material, rezultat din amestecul pamantului cu saliva Mantuitorului, care e folosit la vindecare. Mai vedem o contributie personala a orbului care vrea sa se vindece, care a fost trimis si s-a dus sa se spele la o anumita fantana. Si dupa aceea s-a vindecat.

La fel il vindeca si pe surdomut, in Marcu 7:32 si urm, unde vedem ca Doctorul face manevre, foloseste scuipat (iarasi!), rosteste o formula pe care Evanghelistul a avut grija sa o consemneze in aramaica, in original.

Avem, in aceste doua exemple de vindecare, toate elementele unei Taine: administratorul (Cristos), receptorul in dispozitie necesara (merge la scaldatoare), ritual (amestecare), element material (tina, scuipat), formula ("Deschide-te!"). Asa cum elementele Tainei pot fi gasite si in Geneza, la crearea omului.

Si pe noi, orbii si surzii, ne poate vindeca Doctorul asa cum i-a vindecat pe aceia. Numai ca noi, spre deosebire de aceia, strigam ca vrem sa fim vindecati, dar sa vina doctorul fara instrumente si fara niciun medicament. Ce ne trebuie noua Taine ?

"Bine", ar putea spune cineva, "dar pe sclavul centurionului roman l-a vindecat numai prin cuvant, si inca de la distanta". Si cu acela, zicem si noi "dar spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu!" Va las bucuria ca, recitind textul evanghelic, sa vedeti de ce, in acel caz, a procedat Isus astfel si in ce consta caracterul exceptional al cazului.
.

Inca o dovada ca, intr-o carte, lucrurile cele mai importante nu sunt neaparat la inceput...
Vedeti dv, cat a fost Domnul printre noi, nu a fost absoluta nevoie de Taine. Nu va fi nevoie de Taine, nici de vreo mijlocire nici in lumea celalta, in care Il vom vedea fata catre fata. Dar acum, cat suntem in trup de tina, avem nevoie de Taine, si mai ales avem nevoie de Preasfantul Sau Trup. Daca sunt femeia garbova din Luca 13:10 seqq, contemporana cu Cristos si El imi pune mainile pe cap, ce nevoie as mai avea de Trupul Sau euharistic ? Dar acum, cand a venit noaptea "si niciun lucrator nu poate sa lucreze", dupa ce mainile Lui sunt la Cer, cu tot trupul Lui viu, atunci cum sa fac sa ma vindec ? Din fericire, El, pregatindu-si Ascensiunea, m-a pregatit si pe mine, in ultima parte a misiunii Lui, lasandu-mi tot ce este necesar vindecarii betesugului meu: mi-a lasat Preasfantul Sau Trup, viu si intreg in Euharistie.

Si, daca vom citi Biblia cu ochii deschisi de Domnul, atunci vom vedea ca Taina Tainelor nu apare chiar asa, netam-nesam, la sfarisitul Evangheliei. Omul a fost pregatit de primirea ei inca din Vechiul Testament. Am putea spune, chiar, ca a existat acest "plan B", de rezerva, inca dinainte de caderea primilor nostri parinti. Ce inseamna, pentru dv, "Pomul Vietii ?", acela din care cineva, mancand roadele, va avea viata vesnica ? Oare nu la acel Pom al Vietii face aluzie si Apostolul Neamurilor in Galateni 3:13, si Verhovnicul Apostolilor in 1 Petru 2:24 ?

"Bine, dar lucrurile nu sunt chiar asa clare" ar putea spune cineva. Sa citim mai departe de Geneza, si vom vedea ca lucrurile devin tot mai clare, ca sa pricepem pana si noi. Ce altceva decat prefigurarea Euharistiei este mielul pascal, pe care, daca cineva il va sacrifica SI IL VA MANCA, atunci va trai el si primul lui nascut ? Si ce altceva decat prefigurarea Preacinstitului Sange este sangele acelui miel, cu care, daca cineva va stropi tocurile usei lui, Ingerul Mortii trimis de Domnul nu se va atinge de acela, nici de toata casa lui ?

Mai departe, sa vedem in Exod 24:8 cum se incheie Vechiul Legamant (=testament): "Acesta este sangele Legamantului, pe care l-a incheiat Domnul cu voi". Sa punem "pe coloane" cu Matei 26:28, folosit in Sfanta Formula: "Acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iartarea pacatelor".

In chiar capitolul urmator, in Exod 25, vedem instructiunile precise date de Dumnezeu privitor la cum trebuie facut altarul si sfintele vase "din aur curat". Ce or fi "painile punerii inainte" din versetul 25:30 ?

Nu mai vorbesc depre mana cazuta din cer si despre apa vietii care curge din piatra seaca lovita de toiagul lui Moise, etc, etc. Cititi Biblia asa cum o citeste Biserica, si veti vedea antitipurile Sfintei Euharistii acolo unde nu le vazuserati.

(continuare)
Justa observatie. In acest caz, spunem ca o problema are cel care o aplica "formal" (inca un termen al carui sens e corupt!) si nu ca e o problema cu ordinea cuvintelor.

Realizati ca, aici, in chiar exemplul furnizat de dv, atat vamesul cat si fariseul se roaga in "formulare libera"? Fiecare pentru el, ei se roaga cu cuvintele lor, fara nicio ordine prestabilita.

Exact contrariul e adevarat: incepem cu rugaciune comuna, dupa prima binecuvantare ("Binecuvanteaza, parinte!"). Avem si rugaciune proprie, dar mult mai incolo, la Intentie. Avem si la sfarsit, cand nu uitam sa-i multumim Domnului ca ne-a invrednicit cu inca o invitatie la Masa Sa.

Si, cum rugaciunea individuala de acasa e o "slujba mai mica", chiar cand ne vom ruga "cu cuvintele noastre", vom intra in atmosfera de rugaciune folosind cel putin formula fixa a Devotiunii Sfintei Cruci, spunand "In numele Tatalui, al Fiului si al Sf Spirit/Duh, Amin!". Asta inseamna sa ne acordam cu ceilalti, cu cei care se roaga acum si cu cei care s-au rugat inaintea noastra, adica cu Biserica. Asta inseamna sa profitam de experienta lor privind rugaciunea si practica de credinta in general si nu sa reinventam noi roata.

Pe ce va bazati cand spuneti ca, in Noul Testament, tema iubirii e principala tema ? De ce nu ar fi tema credintei ? Sau tema sperantei ? Desigur ca tema iubirii apare pregnant si repetitiv atat in Vechiul Testament (Cantarea Cantarilor de ex, care e o carte numai despre asta), cat si in Noul Testament (ca in "Marele Imn al Iubirii" din 1 Cor 13). Dar, de aici si pana la a face din ea principala tema, e o distanta care trebuie sustinuta cu argumente.

Vedeti dv, cei vechi reprezentau cele trei virtuti teologale ca un arbore in care radacina e credinta, trunchiul (seva) e speranta, iar coroana sau rodul e iubirea. Cultivand dogmatica, adica adevarurile de credinta plus rugaciune si dispozitie necesara, fiti sigur ca va aparea in dv si iubirea. Asa cum un copac cu radacini adanci si bine infipte, cu un trunchi sanatos, nu se poate sa nu dea rod. Dar nu faceti greseala, comuna in zilele noastre (cultivata, din pacate si de un nefericit discurs al Bisericii care se vrea "pastoral") sa incepeti cu iubirea, ca rasturnati copacul pe care l-a lasat Domnul cu radacinile in sus. Baobabul acela nu e iubire, e iubirism, iar roadele lui rasturnate vor putrezi repede. Despre iubirism, am scris aici.


Dv stiti ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu ? Ei bine, a-L iubi pe Dumnezeu inseamna a-L asculta pe Dumnezeu. A practica virtutea, a evita pacatul, a-ti face datoria, a asculta poruncile. Asta scrie in Biblie. Un exemplu ? "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte" (Ioan 14:21). Cuvantul Domnului!

Deci, conform Bibliei (partea care va place: Noul Testament), ca sa il iubim pe Dumnezeu, trebuie sa:
1. cunoastem si sa aprofundam poruncile Lui ("cel ce are poruncile Mele"). Este ceea ce face dogmatica
si sa
2. aplicam poruncile lui la viata de zi cu zi. Asta e chestie de efort personal, totusi dogmatica ne poate ajuta si aici, explicandu-ne mai sistematic ("scolastic", cum spuneti) decat o face Biblia, care, din fericire, nu e un tratat: ce e acela pacatul, care ne sunt amenintarile, etc.


Erori protestante peste erori protestante: mai inainte, va straduiati sa despartiti Sfintele Taine de Sfanta Scriptura. De asta data, sa despartiti Sfanta Doctrina de Sfanta Scriptura. Nu stiti, oare, cine este Despartitorul ? Noi (adica noi, catolicii si ortodocsii) credem ca dogmatica poate veni cu ceva in plus fata de ce scrie in Biblie. Sfanta Traditie este cealalta sursa majora a credintei noastre. Ceea ce, intr-adevar, nu poate face o carte de dogmatica (aprobata de un episcop in stare nerupta de Biserica) este sa vina nu cu ceva in plus, ci cu ceva contrar Bibliei. Cand veti vedea ceva contrar, alertati-ma, nu stati cu mainile in san.

.

In textul biblic de mai sus, candoarea se refera nu la faptul ca oile de-a dreapta nu stiau ca exista porunca milei. Stiau prea bine, din moment ce Dumnezeu le-a spus asta de-a lungul Vechiului Testament si Isus le-a spus-o inca si mai apasat. Candoarea vine din faptul ca nu identificasera pe receptorul milei cu Isus. Ei nu stiau ca Isus se poate identifica cu oamenii si, in mod deosebit, cu cei mai napastuiti.

A propos, observati cum, in Duminica Infricosatoarei Judecati, Isus face dogmatica cu noi ?

Nu recomand de loc Patericul, care nu este o carte pentru laici. Totusi, daca ati adus in discutie Patericul, inteleg ca ati citit ceva din el. Nu ati remarcat situatiile cand nu aspectul cantitativ al ascezei se dovedeste cel mai important ? Sunt, totusi, situatii foarte frecvente in Pateric.

De la un capat la altul, Biblia ne vorbeste despre asceza. (Termenul "asceza exterioara" nu il cunosc, din cate stiu asceza nu e de doua feluri, exterioara si interioara). De la un capat la altul, dar, mai ales, in Noul Testament. E greu de gasit vreun calugar care sa practice atata asceza cata a practicat Domnul nostru Isus Cristos. E greu de gasit vreun imparat al imparatilor, la numele caruia tot genunchiul se pleaca, sa fi ales, chiar din prima zi a vietii lui exterioare, sa se nasca intr-o grota, in ieslea dobitoacelor si in tovarasia lor. E greu de gasit un calugar care sa manance, cu ucenicii lui, timp de aproape 4 ani, ce primeste de mila, mai impartind si altora. E greu de gasit, fie si in Pateric, un calugar care sa nu manance NIMIC timp de 40 de zile in desert, dupa care sa mai dogmatizeze si cu diavolul despre ce inseamna ispitirea lui Dumnezeu, despre ce inseamna post, despre ce inseamna sa fii imparat. E greu de gasit un calugar care sa se lase biciuit asa cum Isus s-a lasat biciuit.

Noi toti, calugari si laici, e bine sa urmam, fiecare cat poate si potrivit starii noastre de viata, pe Marele Ascet, pe Domnul Isus Cristos si pe cel Lui inainte mergator, care a trait in desert unde manca lacuste si miere.

Excelentă prezentare, Mihnea. Te felicit pentru răbdare, bunăvoinţă, elocinţă.
Aş voi doar să mai adaug că nicăieri ca în Sfânta Liturghie nu e cuprinsă (ca o vie recapitulare) Scriptura. De la Facere la Apocalipsă, totul e prins în dumnezeieştile cuvinte şi fapte ale Liturghiei. De fapt e mai mult de atât, e însăşi veşnicia, "vremea" fiind "acum şi pururea şi în vecii vecilor".
De aici şi o consecinţă practică: cine voieşte să cunoască Scriptura, să participe la Sfânta Liturghie.

*

Aş mai dori să spun ceva legat de ceea ce s-ar putea numi caracterul eliptic al Scripturii.
Mulţi oameni am auzit plângîndu-se că din Biblie lipsesc unele date, detalii etc. Că Biblia nu e completă, că e contrafăcută etc. De aici elanul heirupist de a completa, chipurile, "lacunele" prin cercetări istorice, arheologice, ştiinţifice etc. Sau chiar prin unele "tâlcuiri" hazardate...

Eu nu mă pricep prea bine să scriu despre asta, poate mă ajută alţi colegi.
Cred doar că Biblia nu e un "jurnal de bord" exhaustiv al faptelor mântuirii, ci un "semn" suficient de clar pentru cei care caută pe Dumnezeu. Legat de asta, încheierea Evangheliei după Ioan este lămuritoare.
Subiectul mi se pare însă unul vast şi frumos şi voi propune un topic aparte intitulat chiar aşa: caracterul eliptic al Scripturii. Sper să avem parte cu toţii de mai multe lămuriri din acest topic.

@Mihnea
Referitor la primul mesaj, cel cu legaturile Tainei cu Biblia. Sunt perfect de accord cu ce a-ti scris ,sunt curios de unde a-ti luat textele . Le-ati citit repede dintr-o carte de dogmatica? Sunt mai bine organizate aceste carti la catolici? Sau chiar le stiati pe dinafara?
Sunt de accord ca tainele sunt prefigurate in VT si NT in pasajele care le-ati subliniat.
Torusi aceste pasaje ,comparativ cu celelalte ocupa un anumit procent, 10 % sa zicem, Deci afirmatia ca idea de taina strabate ca un fir rosu, poate fi adevarata tinind cont mai ales de semnificatia tainei ,dar cantitativ nu e chiar punctul central al expunerii biblice.
Cu adevarat Taina aceasta ocupa un punct central la Cina cea de Taina ,cand frangerea painii este gestul de despartire fata de ucenici , dar si o prefigurare a faptului ca Hristos va ramane totusi si fizic ,prezent cu ei, chiar daca prin intermediul painii .
Iarasi frangerea painii devine un element de baza la doua din intalnirile Mantuitorului de dupa invierea sa,cu cei 2 ucenici care mergeau pe drum , precum si cu intreaga ceata a ucenicilor .
Ceea ce o insitituie ca taina a Bisericii ,este insa la cincizecime ,cand vedem ca din toata activitatea primei comunitati crestine sunt relatate doar 2 lucruri : "staruiau in frangerea painii si in rugaciune".

Imi explicati toate acestea ca si cum nu le-as sti si nu as fi de accord cu ele. E drept , nu le stiu pe dinafara,dar le-am citit si eu in dogmatica si cred in ele . Eu altceva caut , e o nuanta mai fina . Nelinistea mea e partial satisfacuta cu explicatia ca aceasta ca taina se prefigureaza in Biblie, din VT pina la apostoli. Si admit si ca ajunge sa joace rolul central in Biserica ,odata ce Hristos nu mai e vazut cu ochii fizici, trebuia un element fizic . Dar lipseste explicatia de ce tot timpul vietii sale Hristos ne indeamna sa facem anumite lucruri ,iar la sfarsit nu ne mai indeamna decat sa mancam din painea Trupului Sau .
E un fapt extrem de important caci intreaga misiune a Bisericii se bazeaza pe acest ajutor de la Hristos.
Sa zicem ca eu iubesc exagerat de mult Noul Testament,- desi e doar o presupunere. Atunci as fi tentat sa cred ca imi este sufficient,ca nu am nevoie de Biserica, ca acolo gasesc totul. E suficient sa inteleg porunca iubirii de acolo, sa rememorez pildele si invataturile lui Hristos , si El va veni si va locui impreuna cu mine,asa cum spune un pasaj din Ioan.
Dar nu este deloc asa . Pe cat este de dumnezeiasca Biblia,ea nu este suficienta celor multi . Si Hristos stia asta ,stia si ca cuvantul sau nu e suficient pt generatiile urmatoare,pt ca nu au crezut pe deplin ucenicii care erau cu el,cu atat mai mult cei care doar vor auzi sau citi . De aceea ne lasa un ajutor la indemina si simplu : harul venit prin Duhul Sfant,si mancarea care sa ne tina astfel legati de El. Adica Painea vietii.
E atat de mare acest miracol,incat aproape ca nu trebuie sa facem nici un efort , decat sa stam la masa si sa fim servit . Dar desigur,cei care stau la masa,trebuie sa aiba haine curate , de nunta,pentru a arata ca respecta pe Cel care a luat asupra sa toate nedumeririle lor, si a murit, ca ei sa aiba totul de a gata .
Fara a face aceasta legatura intre Hristos si taina ,cineva ca mine,poate cadea in pericolul de a dreapta , sa iubeasca prea mult Biblia,si sa o creada suficienta. Asta se intampla de fapt si cu majoritatea sectarilor ,care numai acuzati ca nu cunosc Biblia nu pot fi . Aceasta e de fapt solicitarea mea pe acest thread, sa aud pareri despre continuitatea Cuvantului lui Dumnezeu in Biserica care s-a nascut dupa inaltarea lui Hristos.
Ceea ce spui tu Mihnea se refera la radacinile tainei in Biblie . Dar eu vreau invers roadele Bibliei in taine .

Păi, frate Iustin, Mihnea a zis fir roşu, nu a zis frânghie ori parâmă....:))) Normal că nu e vorba de cantitate, ci de prezenţa constantă, sugerată ici-colo.
Ştii, Mihnea e medic şi, probabil însăşi profesia l-a învăţat că o operaţie care îţi salvează viaţa se face cu un firicel subţire şi rezistent, şi dacă se poate firul nici să nu se vadă...
Deci nu trebuie să fie o reprezentare cantitativ masivă, e suficient să îşi simtă fin prezenţa, ca susurul unui pârâiaş când rătăceşti însetat şi dezorientat prin pădure prin Bucegi iar şipotul apei îţi dă nădejde să cauţi mai departe şi te simţi deja salvat, deja izbăvit de sete. Te simţi aproape...

Hristos ne îndeamnă, ne învaţă şi ne porunceşte cum să vieţuim şi, pentru ca aceasta să atingă deplinătatea instituie şi Taina Euharistiei. Altfel spus, pentru a ajunge pe vârful muntelui ai de făcut câteva demersuri preliminare (mai întâi să ai echipament adecvat - asta ar însemna: învăţătură dreaptă, faptele milei creştine, rugăciune). Pe scurt, să te caţeri. Şi Hristos arată în ce constă acest suiş. Euharistia e punctul culminant, al pregustării Veşniciei în Împărăţia lui Dumnezeu.
Invers, fără Împărtăşanie creştinul ar fi nedeplin. Deplinătatea omului fiind prin îngemănarea lui cu Hristos.

Dar cum să te repezi direct la Hristos, să te împreunezi cu El, dacă în prelabil nu ai o pregătire sufletească în acest sens? De aceea în vechime catehumenii nu erau primiţi nici măcar în lăcaşul de cult când avea loc această Taină. De aici a rămas cuvântul preoţesc "Uşile!, Uşile!...", ca un semn al cerinţei acelei condiţii de curăţie interioară şi înnoire duhovnicească pe care o presupune Taina Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.


Hainele curate nu sunt doar pentru a arăta că Îl respectăm pe Hristos. El este mult prea desăvârşit în bunătate, în iubire, ca să se încurce în "respectul" nostru. Dacă a plâns pentru cei care L-au hulit, scuipat, pălmuit şi răstignit - oare va suferi pentru lipsa noastră de respect? Domnul nu este "boier", nu e nici din clanul Mafiei ca să preţuiască "respektul", iertat să fiu de formulare... Nu, nu de asta e vorba (deşi fireşte Împăratului i Se cuvine respect) ci mai degrabă despre faptul că NOUĂ ne e de folos să fim în starea corespunzătoare, să fim străpunşi la inimă şi înnoiţi în cuget, să fim pătrunşi de dorul după Dumnezeu şi de măreţia Tainei înfricoşate... Tot ce face Domnul e doar pentru noi, pentru mântuirea şi fericirea noastră, întrucât ne iubeşte cu dragoste părintească şi frăţească desăvârşite.
Iar de nu suntem în aşezarea potrivită ratăm Întâlnirea şi, încă mai grav, Dumnezeu devine "foc mistuitor"... Căci împărtăşirea fără vrednicie vatămă pe necugetat, se întoarce împotriva lui.
Treaba asta e extrem de serioasă, e de-a dreptul înfricoşătoare.

Nimeni nu are "totul de-a gata". Ci doar acela care s-a străduit să participe după toate puterile sufletului său la Taină. E, iarăşi, împreună-lucrarea dintre Dumnezeu şi om fără de care nu se poate concepe şi practica vieţuirea în Biserică.

Daca recitesti cu atentie, vei constata singur... ce nu e in regula: "Eu altceva caut!" Pai cauta, dar nu te precipita asa cum lasi impresia, ci priveste asezat si vei intelege si acele aspecte care, in iuresul entuziasmului tau, acum iti scapa pur si simplu.
Explicatii si teorii putem gasi oriunde, iar daca nu gasim... le inventam noi. De unde ai dedus ca toata invatatura de pana atunci a Mantuitorului, cade, ramanand doar... sfatul de pe urma? TOATE invataturile Lui raman prin scrierile sfintilor apostoli, esenta credintei, iar fara acest "jug" pe care ne invita sa-l luam, asigurandu-ne ca "nu e greu", nu putem fi indreptatiti sa participam la aceasta Cina. "Multi chemati, putini alesi!" Cum am putea fi alesi, asa, fara nici un altfel de merit? Ce-am facut cu Talantul care ni s-a dat? Cum am indraznit sa intram necuratiti, la aceasta masa atat de speciala? Totul este lipsit de sens si nu stiu cum sa ma exprim ca sa ma fac mai lesne inteles. In principiu, Cina este tocmai aceasta "gustare" a Trupului, dar fara a fi vrednic, degeaba ne intindem sa ne cuminecam, fiindca aceasta cuminecare devine otrava si foc. "Camara Ta, Mantuitorul Meu, o vad impodobita! Si imbracaminte nu am, ca sa intru-ntransa! Lumineaza-mi Haina, sufletului meu, datatorule de Lumina, si ma mantuieste!" Oare ce putem spune mai mult si mai frumos de-atat?

Pai de ce vrei tu invers?

Cezar
Hai ca incepem sa ne apropiem :) Eram gata sa fiu exasperat de primul tau mesaj ca tot nu sunt inteles si se observa doar lucruri secundare in ce scriu , dar m-am bucurat ca am asteptat ,si al 2 lea tau mesaj se apropie de intrebarile mele
Sunt de acord cu ce ai scris, sustin totusi idea ca forma daruirii prin paine are un caracter de usurare a eforturilor noastre ,intr-o anumita privinta . Pentru ca nu trebuie decat sa o mancam ,atat ,nu ne trebuie o suta de ganduri si cautari ,acestea le-a rezolvat Hristos dinainte . Cred ca de aceea a ales aceasta forma pasnica si hranitoare si plina de bucurie a painii , pentru a ne da cea mai usoara forma prin care sa putem ajunge la El. Aveti nevoie de Mine? Sunt aici,stau la usa si bat. Va e foame? Luati,mancati. A-ti obosit ? Luati odihna.
Te rog sa nu imi contrazici deocamdata aceasta opinie, ca am ajuns greu la ea :)
Bineinteles ca efortul ramane ,si este la fel de mare ,dar in alta directie. Nu mai este un efort mental de a il gasi pe Hristos,caci acesta vine El singur la noi. Efortul devine acum ,cum sa il primim pe Hristos. Facem eforturi inainte de a il primi ,ca sa scapam de pacate ,dar si aceste eforturi ,nu le putem face fara El . De aceea e necesar in permanenta ciclul -impartasire-trasnfigurare si schimbare -iarasi impartasire -iarasi desavarisrea starii noastre
Si tot asa ....
Este ca o hrana de care vesnic avem nevoie,dar care , cu cat o mancam ne ajuta sa vedem si mai mult ca avem nevoie de ea

Sunt în asentimentul tău!
(Deocamdată te las să te bucuri de descoperire şi fac mai încolo o mică precizare completivă.)

Pai ca restul invataturilor nu le vedeam exprimate cu atat putere in Biserica la fel cum apareau ele in Biblie.In schimb era exprimat cu putere maxima de catre Biserica frangerea painii .Si acest lucru ma deruta ,caci eu iubeam cuvantul lui Hristos si nu il gaseam ,decat partial in invatura Bisericii . Nu ca nu exista , ci faptul ca nu era pe prima pozitie ,pe prima pozitie fiind tainele , dogma despre treime sau alte aspect ale Bisericii

Acum insa incep sa inteleg ,recunosc ,si cu ajutorul vostru . Euharistia pare a fi punctul de legatura intre Biblie si Biserica ,de aceea primii credinciosi 'se ocupau cu frangerea painii si cu rugaciunile' . Ea cuprinde multe aspecte : trup,frangere,sacrificiu,renastere ,simplitate ,har, palpabil , taina , unire , transfigurare ...
Probabil ca dupa ce se suie aceasta treapta,ajungi si la intelegerea mai profunda a Cuvantului .


Ca asa sunt eu mai invers,nu ai inteles :)?
Pentru ca aspectele normale,ale legaturii tainei cu Biblie le cunosteam si eu deschizand orice carte de dogmatica, Mihnea a facut efortul de a mi le reaminti.Si nu am nici o problema in a le accepta Insa nu aceea problema ma afecta.
Eu acceptam legatura tainei cu Biblia,adica acceptam taina, dar nu intelegeam primordialitatea acestei taine ,caracterul ei de a excliude de la mantuire pe cel care nu o practica

Dintr-un folder de apologetica antiprotestanta (de tip "raspunsuri la chestiuni frecvent ridicate de protestanti").

Ati sesizat foarte bine. Desi, dupa cum am vazut, problema Euharistiei nu lipseste nici in Geneza, unde e foarte palid prefigurata, devine mai frecvent abordata in perioada misiunii publice a lui Cristos, si mai ales in a doua parte a ei. Pentru prima data Dumnezeu intra in detaliile chestiunii euharistice in Ioan cap 6 versetele 48 si urm, care se refera la sarbatoarea Pastilor. Este, deci, o Cina avant la lettre (Ioan 6:4). Aflam ca nici ucenicii Lui nu prea credeau ce auzeau, certandu-se si zicand "cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa il mancam ?". Si, abia dupa Cincizecime aflam ca Euharistia devine practica in Biserica. Vedeti dv, axul central al Bibliei, dupa care toate se invart, este Cristos. Mai precis, venirea Lui. Timpul Vechiului Legamant este un timp al lui Adventiului prefigurat si promis in diverse feluri. Timpul Evangheliilor este timpul lui Cristos Incarnat. Noi traim acum intr-un timp, despre care gasim tot in Evanghelii, in care Cristos e pe munte. In Cer, de-a dreapta Tatalui. Nu doarme, ci se roaga si mijloceste, in timp ce ucenicii Sai se afla in Corabia de pe marea in furtuna. Va veni din nou, intinzand iarasi mana lui Petru exact cand acesta va incepe sa se scufunde. Noi traim, acum, in timpul lui Cristos Euharistic. Asa cum a trimis mana hranind Poporul Sau in desert, in marsul sau spre Tara Fagaduita, asa trimite acum Euharistia, hranindu-ne pe noi. In Euharistie este El, cu toata maiestatea Lui ascunsa. Vom vedea aceasta maiestate, asa cum Petru, Iacob si Ioan au vazut-o la Metamorfoza. O vom vedea chiar cu ochii nostri si nu ai altuia.

Asadar, Biblia vorbeste, dar poate nu cat am vrea, despre Misterul Credintei din acelasi motiv pentru care vorbeste, dar poate nu cat am vrea, despre Duhul Sfant. Noi traim, acum, exact in Epoca Duhului Sfant, El este cel care permite Euharistia. Duhul Sfant s-a pogorat asupra Mariei, vas nepretuit, ca sa nasca, fecundand materia Preacuratei, pe Cristos in carne si oase. Acelasi Duh Sfant, implorat la Epicleza, se coboara in Sfintele Vase si materia de acolo sufera dumnezeiasca Prefacere. A nu crede in a doua minune, inseamna a nu crede in prima si invers. Tatal ne-a daruit pe Fiul, iar Acesta ne-a dat marele dar al Euharistiei.

La Cina cea de Taina nu a avut loc instituirea unei Taine, ci a doua: Taina Euharistiei a fost instituita in acelasi timp cu Taina Preotiei. Cat de mare e lagatura dintre cele doua! Atat de mare, incat a nu crede in Euharistie inseamna a nu crede in Preotie. Dar, despre aceasta, cu alta ocazie. Atunci cand vom putea intelege nu numai Cine este in Euharistie, ci si Cine o administreaza. Nu e curios sa credem cu toata inima ca Isus se poate identifica cu flamanzii, bolnavii si puscariasii, dar avem dificultati in a crede ca El se identifica cu preotul din cartier ?

Sa fie din cauza ca nu merge unul fara altul ? Nu stiu, intreb la randul meu. Poate e din cauza ca, daca facem "anumite lucruri", dar nu ne impartasim cu El, nu e suficient. Poate ca e din cauza ca, facand anumite lucruri, suntem impinsi ca de o forta la impartasirea cu El (forta careia, desigur, ii putem rezista). Un singur lucru nu scrie. Ca ar fi o incompatibilitate. O problema de tip "sau-sau". Si cu atat mai curios e comportamentul acelor filantropi, altfel de toata lauda, gata sa vina la masa leprosilor, dar nu si la masa lui Cristos. De fapt, ce sens are una fara alta ?

Si iata ca, in finalul intrebarilor, va dati si raspunsul potrivit. Asa este, singura noastra preocupare trebuie sa fie sa pastram hainele de botez curate pentru nunta.

Acesta nu e un pericol de dreapta. Dimpotriva, daca vrem neaparat sa-i punem o stampila, e un pericol de stanga.
Pericol de dreapta este sa cred in caracterul esential al Euharistiei, dar sa ma indoiesc ca Taina a fost valida. Vinul a fost cu sulfiti, Potirul nu a fost aurit, ci argintat. Preotul a tusit la Epicleza. Iar eu mai aveam de spus trei pacate, cand preotul mi-a dat dezlegarea. ASA sunt ispitele de dreapta.

In vremea tineretii mele zbuciumate, eram convins, ca atatia altii, ca un barbat adevarat e unul care bea zdravan si injura gros. Mai eram convins ca Dumnezeu mi-a dat organe sexuale si milioane de spermatozoizi cu fabricatie continua ca sa ma acuplez cu un numar cat mai mare de femei. Si, dimpotriva, ca a fi sotul unei singure femei e un lucru nu doar absurd, ci, in cazul meu, imposibil. Pe care nici nu-l vroiam, nici nu puteam. Culmea culmilor este ca eram credincios (adica asa ma consideram, as fi raspuns afirmativ daca cineva mi-ar fi dat un chestionar cu aceasta intrebare). Mergeam si la biserica. La sferturi de slujba, pe urma aprindeam o lumanare. Alegeam ce imi place, iar din slujbe cel mai mult imi placea predica. Nu ma schimbau cu nimic predicile astea, le colectionam asa cum un entomolog colectioneaza fluturi. Dar nu ma imparteaseam. Nici nu credeam in Euharistie. Credeam in Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu, patruns in lume printr-un miracol unic. Da! Pe vremuri, intr-o casa din Nazaret, a putut avea loc asta. Dar ca Isus se infiripa la coltul strazii, in acea bucata de paine prin bolborosirea acelui popa cu discurs frumos, dar cam fudul de felul lui, asta era la rubrica "Mos Craciun". Eram om cu studii, pozitivist, imi spuneti ca painea aceea se preface in Cristos? Faceti misto de inteligenta mea, hai, plimbati ursul de aici!

Dar, lucrurile s-au schimbat la scurt timp dupa ce copiii mei au ajuns la pregatirea pentru impartasirea solemna. Au facut cateheza primara, in care au invatat niste lucruri foarte simple despre impartasanie, pe care pareau sa le inteleaga. Ce nu intelegeau, ma intrebau, iar eu trebuia sa le raspund. Ba chiar sa le dau si un exemplu. Si asa am ajuns sa ma impartasesc. Ca sa ma vada copiii. De atunci, totul s-a schimbat. O duminica in care sunt nevoit sa nu ma impartasesc e o duminica in care imi lipseste ceva. Si singura mea teama este ca as putea sa raman neimpartasit atunci cand voi avea nevoie cel mai mult de Cristos. Rugaciunea liturgica "sfarsit crestinesc vietii noastre (...) de la Domnul sa cerem!" are un cu totul alt sens, mult mai concret, decat avea inainte.

Eu sunt raspunsul viu despre cum Biblia rodeste in Taine. Si, privind inapoi la viata mea, pe cand eu nu intrasem in Epoca Euharistiei, groaza si greata ma cuprind.

Sfânta Scriptură este, aşa cum înţeleg eu, un rod al Sfintelor Taine din Biserică. Adică un rod al Veşniciei lucrătoare în istorie. În Istoria Bisericii.
Apostolii şi ceilalţi Autori biblici nu au scris cărţile care alcătuiesc NT din afara Tainelor, ci tocmai dinlăuntru. Adică din modul de vieţuire propovăduit de Hristos, cu aportul necontenit al Sfântului Duh.
Viind în Taina Botezului şi în Taina Preoţiei, cei 4 autori sfinţi au alcătuit variantele Evangheliei şi au scris Epistolele şi Apocalipsa.
Dacă ar fi trăit în afara Tainelor, ar fi scris cel mult nişte apocrife dubioase, pline de neînţelegeri şi exagerări. Cum dealtfel s-a şi întâmplat cu unii...

Mă tem că adeseori vedem Sfintele Taine doar ca acte exterioare, materiale şi psiho-sociale. Dacă ar fi alta realitatea, dacă am avea conştiinţa clară a caracterului sacru, supralumesc al Tainelor, atunci nu am vorbi despre Acestea decât cu sfânt cutremur şi nu am petrece cum petrecem în lăcaşurile de cult.
Pe scurt, reducem Taina la caracterul ei de manifestare exterioară, ca un fel de reprezentaţie teatrală. Un joc, acolo, cu nişte actori... Iar replicile le cam ştim deja, pe de rost şi, of, până se termină actul ăsta mai dăm un sms, mai şuşotim de una de alta, mai facem cu ochiul, mai privim pe sub sprânceană etc.
Dar Taina nu e deloc ce pare unora a fi. E manifestare a Sacrului, de aceea o şi numim Sfântă, nu doar Taină. Ne-ar prii un picuţ de zdrobire, de uimire, de sfântă frică...

Sfintele Taine nu pot decurge din Scriptură, deşi Scriptura a fost mereu un îndreptar şi o memorie colectivă. Apostolii nu consultau Scriptura ca să vieţuiască în Taine, ci invers, avînd Tainele şi vieţuind înlăuntrul lor au scris Scriptura, Noul Testament. Pentru ca noi să avem mereu, peste arcuri de timp, un reper/o dovadă/un dreptar. Ca să nu rătăcim.

Deci, Iustin, e decisiv să punem raportul corect între Sfintele Taine şi Scriptură şi să înţelegem că primele sunt primordiale faţă de ultima, iar nu invers.
A participa la Sfintele Taine are ca rod, printre altele, o înţelegere mai bună a Scripturii. După cum şi invers, a studia Scriptura oferă un anumit înţeles pentru Taine. Dar el pică repede în eroare, dacă omul nu vieţuieşte înlăuntrul Tainelor.

Nu Scriptura se împlineşte şi rodeşte în Taine, ci Tainele au rodit sub numele de Scripturi. Ele mai rodesc şi sub forma vieţii noastre, aşa încât unii dintre creştini devin, cu Harul Domnului, Scripturi vii, însufleţite, cum erau Apostolii.

Să nu căutăm un sens livresc al Tainelor. Ele sunt moduri de a fi, omenesc ŞI Dumnezeiesc împreună.
Nu Ortodoxia vine din Biblie ci, ca rod şi expresie a vieţii Bisericii, a Ortodoxiei, această colecţie de cărţi numită Biblie exprimă Ortodoxia, viaţa Bisericii. Firescul vieţii oamenilor, viaţa în Biserică, naşte Scriptura. Pentru a rămâne în dar peste secole, eventualilor necredincioşi sau puţin credincioşi ca noi. Pentru a rămâne semn şi poartă către Împărăţie următorilor căutători.
Faptele Apostolilor, de pildă, sunt numite chiar aşa: Evanghelia Duhului Sfânt. Pentru a nu mai avea nici un dubiu că Scriptura este rodul vieţuirii în Biserică, în Sfintele Taine.

Mulţi se miră de cuvântul bisericesc - nu există mântuire decât în Biserică. M-am mirat şi eu, neîncrezător, cândva şi mă mir şi azi (dar în alt sens...).
Eu îmi explic cumva lucrul ăsta, destul de naiv şi poate prea descriptiv: mă gândesc la un embrion uman. Iar Biserica o văd ca pe un mare pântec matern unde are loc germinaţia noului/viitorului potenţial locuitor al lumii "de afară".
Aşa cum un nou-născut care nu s-a dezvoltat normal, căruia îi lipseşte vreun organ sau părţi ale unui organ, adeseori nu supravieţuieşte ori se naşte mort (ori monstru) - aşa şi creştinul: dacă nu s-a dezvoltat şi nu funcţionează duhovniceşte (nu are puls, nu îi bate inima) nu va fi viabil în Noua Lume.
Eu aşa îmi reprezint, mai accesibil pentru mintea mea.

Omul duhovnicesc născut prin Botez are în el un întreg potenţial care, odată împlinit, îl face apt pentru vieţuirea în Împărăţia lui Dumnezeu.
Are văz şi auz duhovnicesc, are miros duhovnicesc, are gust duhovnicesc, are gândire şi simţire duhovnicească, are grai duhovnicesc, are fapte duhovniceşti.
Dacă nu are, înseamnă că e încă în stadiul de morulă ori blastulă sau că e diform sau că e mort şi va avea soarta, vai, a oricărui avorton - ghena, respectiv Gheena...

Dar cum se dezvoltă şi cum creşte acest om duhovnicesc "programat" şi mult dorit pentru Veşnicia lui Dumnezeu?
Cum creşte el câtă vreme noi suntem suflete în acest trup?
Răspunsul ni l-a dat mereu Dumnezeu şi ni-l dă azi tot Dumnezeu, prin Biserică. Răspunsul, Calea... "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa."
Biserica este pântecul care deţine toţi "hormonii", toate nutrimentele necesare vieţuirii şi dezvoltării embrionului duhovnicesc până la stadiul de "făt" viabil. Că unii vor fi fiind deja bărbaţi desăvârşiţi la terminarea acestei vieţi vremelnice - asta e măsura şi taina sfinţilor, iar nu a noastră. Noi, care credem că în Casa Domnului multe lăcaşuri sunt, vrem mai întâi colţişorul acela de Rai... TREBUIE să fim în stare "măcar" de asta, măcar să candidăm cu şanse reale la acest statut (alegerea finală fiind tot a Domnului).

Aceste bogăţii interne ale Bisericii, aceste conţinuturi cu adevărat nutritive şi vitale sunt: Sfintele Taine şi toate celelalte ale vieţuirii în Biserică (rugăciune, post, milostenie etc.).
Să învăţăm aşadar să primim în noi (şi să participăm prin schimburile vii ale metabolismului duhovnicesc) tot ce ne ajută să vieţuim duhovniceşte, să facem acestea sfinte ca parte a metabolismului vieţii noastre, să trăim viziunea organică ioannită a Viţei şi a mlădiţei.
Altminteri cred că vom avea o surpriză oribilă în "sala de naşteri" (adică în trecerea prin moarte). Vom fi consideraţi monştri sau morţi pentru Viaţă.
În orice caz, nu vom fi viabili şi compatibili cu noua noastră Lume.

Justa observatie. Intr-adevar, in aceasta problema de tip "oul sau gaina?" raspunsul e unul singur: mai intai au fost Tainele, pe urma a fost Scriptura.

Fiindca, atunci cand, la Cina cea de Taina crestinii se impartasesc pentru prima data cu Trupul si Sangele lui Cristos, nu exista nicio Scriptura. In mod evident, Noul Testament nu exista. Iar cartile Vechiului Testament circulau separat, amestecate cu apocrife, doar cartile lui Moise (Thorah, careia noi ii spunem "Pentateuh") erau date "spre neschimbare" si copiate cu cea mai admirabila acribie.

Faptele Apostolilor au fost scrise (si realizate), Evangheliile au fost scrise (si anuntate) ca urmare si efect al Euharistiei si nu invers. Noi nu ne impartasim fiindca asa scrie in Biblie, ci fiindca asa au facut aceia dinaintea noastra pe care vrem sa-i urmam. Asta inseamna sa fim Religia Vietii, si nu Religia Cartii. Desigur, cuvintele tari ale Mantuitorului despre caracterul salvific al Euharistiei si Tainelor in general, pe care le gasim in Biblie, ne sunt reazem in credinta, dar prezenta lor acolo nu e nici indispensabila, nici suport ultim.

Daca, in urma unei intamplari dramatice, toate Bibliile din lume ar disparea subit, Biserica ar subzista. Ar fi trist, fiindca nicio Evanghelie nu s-ar mai deschide la slujbe, si totusi ar fi Euharistii spre salvarea sufletelor si viata de veci. Daca, insa, nu ar mai exista niciun preot sa faca Euharistii (si niciun episcop sa sfinteasca noi preoti), atunci Biserica ar muri, cu tone de Biblii frumos imbracate mucegaind prin sacristiile lumii. Acesta e motivul principal pentru care dusmanul lui Dumnezeu si al oamenilor uraste Biblia, dar inca si mai mult pe preoti, iar pe episcopi in mod deosebit. El face orice este draceste posibil pentru ca sa-i tina pe oameni cat mai departe de Preasfantul Sacrament.

Iustin, fiecare om capata cunostintele pe parcursul vietii, pentru ca ne nastem fara sa stim ceva.
Mai intai trebuie sa vezi de unde vin aceste idei, de unde le-ai capatat. Si raspunsul e simplu, pentru ca am mai discutat despre asta. Daca o sa cauti pe net vei gasi ca tot ceea ce scrii sunt ideile protestante. Dar tu nu mergi la prostestanti si, probabil, nu citesti nici carti protestante. Cum am mai spus, ideile protestante sunt aduse de ecumenism, care e poarta de patrundere a dogmelor protestante nu doar in ortodoxie, dar si in catolicism, de exemplu.
Iar dogmele protestante sunt complet diferite de cele ortodoxe, crestine. Multi se lasa inselati crezand ca avand unele in comun cu invatatura ortodoxa sunt aproape la fel, dar si crestinismul si paganismul au cate ceva in comun, fie si numai ca se bazeaza pe credinta in ceva.
Ce spune dogma ortodoxa si ce spune dogma protestanta?
1. Iisus a venit sa aduca harul (Care e in Sfintele Taine), nu doar credinta sau sa dea un exemplu de urmat, cum spune protestantismul. Asadar, Iisus a adus Botezul, pentru ca omul nu mai putea avea har si nu se mai putea mantui, oricate fapte bune ar fi facut si oricata credinta avea. Pentru ca avea firea cazuta, si nu se mai putea ridica la nivelul lui Adam, cand a fost creat. Dumnezeu a trimis harul, gratis.
2. Iisus a instituit Biserica, prin care se primesc Botezul si Sfintele Taine, iar nu Biblia, care a aparut ulterior. Ce este de fapt Biblia? Se spune ca protestantismul a facut un idol din ea. Cei patru sfinti au facut cate o Evanghelie, probabil si datorita invataturilor false care incepusera sa apara. Interesant e ca doar Sfantul Ioan a scris o Evanghelie, nu si ceilalti Apostoli. S-au mai adunat apoi scrisori ale Apostolilor, adresate unor comunitati, dar nu cu scopul de a face o carte. Abia in secolul IV Biserica a adunat toate acestea impreuna, intr-o carte, la fel ca Vechiul Testament. Vedem ca, spre deosebire de Vechiul Testament, unde e descris si cel mai mic amanunt din ritual si Lege, Noul Testament nu contine toate aceste prezentari si descrieri cu privire la practica. De ce? Pentru ca Biserica deja exista si se faceau toate dianinte.
3. S-au dat mai intai cele 10 porunci, dar nu era suficient ca omul sa se poata mantui. Si oricum nu le puteau implini deplin. Doar harul primit la Botez il schimba pe om si il apropie de Dumnezeu (harul fiind chiar energia necreata izvorata din Dumnezeu). Dar toti au aceleasi sanse, toti care au o inima buna si fac fapte bune ii ajuta Domnul, la fel ca pe sutasul Corneliu. Chiar daca s-ar afla in Coreea de Nord, tot vor gasi drumul spre Biserica, pentru a primi harul. Dar ii e mai greu cuiva care a invatat altceva de la parinti, dar depinde tot de el.

Biserica da.
Dar nu secta papistaseasca eretica si schismatica.
„Biserica” de care tot faci vorbire desarta a murit deja.
Atunci cand a acceptat ereziile și a schimbat dogmele si crezul.
Când a inceput sa-l slaveasca pe „papa” si sa-l ridice deasupra Episcopilor si a Bisericii.
Atunci cand s-a despartit de Biserica, secta papistaseasca a murit.

Dalian, iar incepi? Te incadrezi la banala reactie psihologica de tip talibanoid, de divizare in gasti isteroid delimitate, reactie tipica speciei asteia imature si crude din care avem canonul sa facem parte, reactie pe care eu o numesc poetic "pentru cauza latram, sub steag ne aglutinam".
E la fel de valabila si pentru orto fanatici si pentru (neo)protestantii fanatici si pentru catolicii fanatici. (A propos, Mihnea o fi avind defectele lui, ca doar un om e, numai un fanatic/batut in cap nu este. Spre deosebire de altii).

Cand spui adevarul, esti numit fanatic si taliban