Filtru propriu
 

Totdeauna caut sa aplic filtru propriu la orice atitudine ,concpetie credinta care vine din exterior . Uneori aceasta ma face sa cercetez acolo unde unora lucrurile li se par banale si de la sine intelese .Acesta poate fi un avantaj,caci voi patrunde lucrurile mai bine, dar si un dezavantaj ,caci ma voi indoi mai mult decta altii
Cred ca este de incurajat trecerea prin filtrul propriu ,pentru ca doar asa o idee sau credinta ,odata intoarsa pe toate fetele,face parte apoi,mai sigur din noi
Uneori , daca dezbat prea mult un lucru fara a gasi o solutie, imi vine in minte si atitudinea alternativa, anume credinta in acel lucru, fara a avea argumente asa clare . Deci un alt avantaj este ca cercetarea poate aduce credinta ,prin chiar epuizarea energiei de cautare,si atingerea lucrurilor care e mai bine sa le crezi.

La cei credinciosi ,cel putin prin vorbele care le spun cu atata convingere ,admir procesul prin care au ajuns sa oignore atatea intrebari si indoieli ,si au ajuns sa vorbeasca cu atata conviongere de lucruri care mie de multe ori mi se par in contradictie
La cei necredinciosi ,la atei de exemplu, respect spiritual intrebator, pentru ca si ei,nu cauta la urma urmei decat niste raspunsuri .
Raspunsul nu e intotdeauna ratiunea,poate fi si si sulfletul sau alta dimensiune greu de precizat a interiorului nostrum. dar ce e cert,ca intotdeauna ,orice atitudine am aborda,trebuie sa ne reprezinte,si sa vina cu totul din interiorul nostru
Cred ca mai mult este apreciat un om autentic, decat cineva care ,desi vorbeste si crede corect ,nu e patruns pina in ultima fibra a sa , de cele care le afirma
Sau chiar daca imi expun nehotarirea pentru una din doua variante,macar recunosc deschis starea in care ma aflu, si nu cred ca detin adevarul absolut,ci sunt cumva in asteptarea paretrii celorlalti,pentru a mi-o putea descoperi pe a mea

Dar din ce e făcut filtrul acesta personal? Are cumva vreo alcătuire? Îi putem distinge natura şi mecanismele? Are vreo istorie a formării lui? Se supune şi el vreunui alt filtru? E filtrat la rândul său?
E curăţit uneori (nu de alta, dar să nu murdărească apa ori lumina care trec prin el)?
Se poate întâmpla ca filtrul să se defecteze, ca să zic aşa, şi să nu mai filtreze bine?

Ne punem problema să filtrăm datele care vin spre noi şi din noi. OK. Dar cum suntem oare noi, cei ce filtrăm - ne preocupă?

Mulţi ani am auzit, studiat şi chiar deprins diverse tehnologii ale filtrului şi filtrării. Mai toate fac parte, dacă studiezi mai la adînc problema, din teoriile învăţării.

Până când am descoperit ceva nou: filtrarea filtrului prin sita Poruncilor.
Şi totul s-a complicat, parcă, devenind însă tot mai limpede, deşi nu tocmai curat...
Deocamdată nu cunosc proces de fiiltrare mai bun decât prin apelul la lacrimile de căinţă.
Dumnezeu să ne filtreze filtrul şi să ni-l înnoiască, atunci când a cam prins rugină!

39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?(Lc6,39)

Ce răspuns poate oferi ”un spirit întrebător” (pe care-l respecți tu), fără filtru?

Ca unul care a traversat des, in trecut, faramantari sau cel putin dileme similare cu ales dvs va pot spune o parere strict personala.Orice filtru se bazeaza pe un etalon pentru a avea o temelie corecta.Pentru aceasta trebuie ca etalonul sa fie demn de a oferi solutii corecte.Va pot spune, din putina mea experienta,ca Biblia este un etalon pe care va puteti sprijini mereu cu nadejde cand aplicati un filtru.Desi multi considera ca ea nu poate oferi raspuns pentru toate situatiile din prezent, eu va asigur ca lumea nu s-a schimbat asa de mult iar in paginile ei veti gasi foarte multe criterii, sfaturi,pilde si filtre pe care Dumnezeu le-a pus in Cuvantul Sau ca sa lumineze, prin Duhul Sau,mintea omului.De exemplu sfaturi si filtre de folos puteti gasi in Pildele lui Solomon 16.1-6. Fie ca EL sa va calauzeasca.

Sfantul Antonie cel Mare era foarte precaut, deorece stia ca necuratul ne ispiteste foarte mult prin ganduri. Ca sa fim siguri ca nu gresim, confruntam gandurile noastre cu privire la o situatie anume cu ale duhovnicului sau cu ale unui sfant care a scris o carte si a comentat problema respectiva. Sfantul Serafim de Sarov de asemenea spunea ca lui insusi i s-a intamplat sa dea sfaturi izvorate doar din mintea omeneasca, gresind. Atunci cand dadea sfaturi inspirate de Duhul Sfant, nu gresea.

Dimpotriva, Sfantul Ignatie Briancianinov spune sa nu ne bazam pe gandirea noastra, care sigur e gresita.
Iar filtrul se bazeaza pe ce cunoaste acea persoana. De exemplu, daca nu stie cum arata un dromader, degeaba cugeta in sine si rationeaza, trebuie sa vada animalul, sau sa intrebe pe cineva care stie. Dar, daca din mandrie acea persoana crede ca e intelept si stie mai multe, nu poate accepta ca altii stiu, ii considera chiar increzuti si atotstiutori.
Iata ce spune Sfantul Ignatie:

"Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca.
Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca "sanatoasa", va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental."

Scurta precizare
 

Scurta precizare clarificatoare.In postarea mea precedenta am dat drept exemplu versetele de la 1 la 6 din capitolul XVI din Pildele lui Solomon.Eu m-am ghidat dupa versiunea protestanta dar si dupa traducerea din versiunra Bibliei ortodoxe, versiunea standard, adica Sinodala. In Biblia ortodoxa versiunea Anania (cred ca aceasta este versiunea de pe site) este o complet alta traducere, nu numai ca sens dar si ca versiune a versetului.Cum s-a ajuns la aceasta ultima traducere ma depaseste, practic schimba complet versetele.Prin urmare va rog sa considerati ca exemplul meu are in vedere versetele asa cum sunt traduse in versiunea Sinodala.

Ideal este atingerea echilibrului intre inteligenta si credinta, cultivandu-se continuu amandoua deopotriva.

O inteligenta mica si o credinta mare cade in dogmatism. Refuza improspatarea intelegerii prin cugetare analitica si contemplatie in favoarea unor sabloane de gandire.

O inteligenta mare si o credinta mica cade in rationamente sterile. De asemenea, o astfel de persoana este expusa unei inalte pareri despre sine si se considera "plina de dreptate".

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui impletita cu descoperirea in noi a placerii de a urma acest bine.
Cainta ne poate duce rapid catre noi insine, atunci cand ne uram cu adevarat ,dar aceasta ura de sine,nu este tocmai inceputul alinarii ? Acolo unde noi ne recunoastem neputinta si limitarea,Dumnezeu nu varsa oare armonia si mangaierea? Chiar si atunci cand ne uram si ne dispretuim trebuie sa ne respectam . Caci smerenia nu trebuie sa fie un sablon care trebuie practicat , ci insasi ciocnirea cu limitele noastre si recunoasterea neputintei noastre.
Tot noi suntem,numai ca mult mai reali, pacatosi si neinspirati ,asa cum ne vad si ceilalti.

Cum as putea sa nu il respect cand toti dintre noi am trecut prin asta ?
Nimeni nu trebuie judecat si condamnat pentru intrebarile sale, caci in fiecare cautator fara raspuns ma vad pe mine . Oare am facut ceva de la noi ? Oare nu harul si mila lui Dumnezeu ne-au a dat singura picatura de adevar din aceasta viata?
Si atunci de ce ne mandrim ca si cum am fi ceva , si dispretuim pe fratele nostru , a carui minte este inchisa in cautare de sine si deruta ?
Ca sa raspund intrebarii tale , nu spiritul ofera solutii ,ci epuizarea tuturor cailor de cautare ,poate duce catre smerenie ,unde Dumnezeu sa gaseasca un teren bun,pentru a sadi cunoasterea Sa. Nimeni nu poate schimba un om . Dar il poate accepta asa cum e ,si astfel il va ajuta enorm.

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

Nu cred ca Biblia este suficienta singura, pentru ca,asa cum remarcati, nu poate oferi solutii concrete. Intr-o anume situatie nu e bine sa ma gandesc imediat , ce anume sa aplic din Biblie ca sa rezolv situatia . Si eu am incercat sa aplic mecanic cuvintele Bibliei , dar nu merge asa. In Biblie este Adevarul,caci este Cuvantul lui Dumnezeu. Biblia patrunde direct in inima. Dar drumul de la inima la fapta este destul de lung si anevoios,altfel ,daca ar fi usor,toti am, fi sfinti. Recunosc in mine dragostea pentru cuvantul lui Dumnezeu,dar recunosc si lipsa orcarei priceperi si intelegeri in a il aplica
Recunosc ca sper in harul Sau, desi recunosc si ,ca in fiecare zi ma indepartez tot mai mult de acesta
Iata ca in sufletul nostru pot exista tendinte contrare,de aceea e bine sa ne acceptam asa cum suntem cu aspiratii dar si cu neputinte, ca atunci cand ne va gasi harul , sa ne gaseasca in aceiasi postura smerita ca a lui Petru in corabie : "Doamne , departeaza-te de la mine caci sunt un om pacatos"

Nu inteleg nuanta ,sincer. Asa ca prefer sa subliniez ce vroiam sa zic : ca urmarea poruncilor nu se face cu linuta de la capat , bifandu-le pe cele care le respectam,ca tinarul bogat venit la Mantuitor,si care se considera ca le-a indeplinit pe toate,si vroia desavarsirea.
Urmarea pornuncilor trebuie sa vina din noi insine si din dragostea fata de aceste porunci.Iar ca sa avem aceasta dragoste ,trebuie sa mai muncim mult , sa ajungem sa iubim sincer pe altii ,apoi pe noi,ca in final sa intelegem armonia si dreptatea acestor porunci.
Poruncile nu se respecta cu vorba , ci se fac cu inima,iar acolo vrand nevrand,trebuie sa recunoastem ca e cel mai greu de ajuns.

Trebuia sa cititi putin mai atent :) Nu am spus ca Biblia nu ofera solutii concrete ci am spus ca altii cred asta.Eu cred fix contrariul. Nu am spus nici sa o aplicati mecanic si nici preponderent sentimental,ambele sunt devieri de la echilibrul ei perfect intre ratiune si simtire, ca sa ma exprim usor poetic.Totusi daca considerati ca intampinati dificultati in a aplica Cuvantul Domnului atunci cred ca rugaciunea smerita ( cred ca faceti pasi buni in aceasta directie), aplicarea graduala si studiul constant (alaturi de ce alte materiale considerati) poate va vor ajuta, incet incet, pas cu pas, sa depasiti momentele dificile. Va asigur ca nu sunteti singur pe acest drum,nici din perspectiva divina,la care sa ne rugam sa va calauzeasca si nici din perspectiva umana,cei mai multi dintre noi fiind mai mult sau si mai mult :) in aceiasi situatia ca si dvs.Va doresc numai bine si Domnul sa va calauzeasca.

Nu intotdeauna gandurile noastre sunt la fel cu ale sfintilor. Daca avem in minte problem care le aveau sfintii ,insemana ca deja suntem pe o treapta inalta spirituala. Gandurile noastre sunt de multe ori joase,si problemele noastre diverse. De aceea sfintii au fugit de lume,pentru a evita ca lumea sa le polueze gandul. Noi suntem insa,in plin process de manipulare si pervertire a gandului, care nu il putem compara cu linistea chiliei. De aceea razboiul sfintilor , cu nuantele cele mai fine ale intunecarii sufletului,nu se potriveste cu razboiul grosolan al patimilor noastre . Nu putem sulfa praful dar sa fim pina la jumatate ingropati in noroi. Trebuie sa ne asumam viata noastra asa cum o avem, ca sa putem scoate putin capul. Sfintii sunt buni pentru a ne arata contrastul,idealul,ce ar trebui sa fie . dar pentru viata noastra concreta ,trebuie sa ne intoarcem in noi insine ,sa ne recunoastem EXACT asa cum suntem, si sa ne punem toata speranta in Dumnezeu. Si poate ca intr-o zi,El va binevoi sa fim demni sa curatam macar incaltarile de la usile sfintilor

Nu prea inteleg cum se aplica Biblia "gradual" :) . Adica ,daca cineva ma loveste , azi sa incerc macar sa nu il lovesc , maine sa incerc sa nu il urasc, iar poimaine sa ajung sa ii intorc si obrazul celalalt ?
Oare nu e mai usor sa intorci din prima obrazul ,ca sa ajungi din prima sa nu urasti?

E o propunere inteleapta sa o iei gradual ,dar daca nu ai un pic de nebunie in a iubi cu totul , ma tem ca poti ramane la stadiul corectitudinii ,in care "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" poate parea o abordare corecta.

Pasii mici sunt buni si rationali in faptele noastre ,dar inima are doar salturi mari ,de la indiferenta la traire, de la deznadejde la impacare si la adoratie.

Pasii graduali sunt foarte buni,macar la inceput.Toti cred ca ne dorim sa avem, azi daca se poate, acel tip de dragoste arzatoare, eroica, sfanta, completa de care vorbiti dvs.Insa realitatea inconjuratoare spune o alta poveste.Aceea dragoste este o cruce foarte grea de dus, aduce,paradoxal,multa suferinta,nu oricine o poate purta.Acum,daca acesta este telul la care aspirati ( daca am vorbit doar dpdv teoretic ne-am pierdut deja timpul) la modul real, concret, nu pot decat sa sper ca stiti ce presupune si Domnul sa va ajute.Cam atat am avut sa va spun,ca opinii personale.Numai bine.

Ei, nu... E suficient să-ţi aminteşti de "detaşamentul de pionieri". Avea şi el un Comandament Suprem...

Ideologia e o hidră cu multe capete, mereu renăscînde.
Şi ce poate fi mai îngrozitor decât transformarea credinţei în ideologie?
Oare nu asta se încearcă peste tot în lume? În chiar viaţa Bisericii, nu acesta e morbul cel mai periculos?

Căderea în ideologie e stingerea tuturor scânteilor spiritului. Ceea ce a fost dumnezeiesc întru început şi s-a dat călăuză pentru oameni, a devenit în timp un produs doar omenesc. Iată ideologia!
Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.

În ruptul capului "Comandamentul urmării binelui" nu vrea să demisioneze, de mii de ani.
Îţi aminteşti, însă, ce le spunea Hristos? - O salbă de "Vai, vouă...!"...

Eu ma gandeam la rolul personalitatii noastre , in cadrul credintei,nu in afara ei . Nu inteleg de ce automat,cineva care are opinii, ar fi suspectat ca este in afara credintei. De unde a rezultat ca filtrul propriu ma indeparteaza de Dumnezeu,cand speranta mea era sa aud tocmai ca ma va face sa ma apropii cu partea mea cea mai adevarata ,cu sinele meu, de Dumnezeu?
Nu dau intaietate eu-lui in raport cu Dumnezeu, acesta este un inteles prea limitat al termenului in discutie , ci vreau sa subliniez rolul eu-lui nostru in raport cu Dumnezeu ,adica sa intelegem si sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii
Opusul acestei stari ar fi tocmai ideologizarea credintei, limitarea la a face ceva doar ca trebuie, si nu a intelege si a asimila de ce trebuie .
Normal ca nu te poti mantui singur ca ai nevoie de Dumnezeu in primul rand, de Biserica ,de ceilalti , de tot ce te inconjoara
Dar tot ce este in jurul tau te vrea autentic,nu fals, te vrea in armonie cu tine , si nu chiniuuindu-te singur cu legi autoimpuse,pe care nu le intelegi.
La acest aspect ma refer eu , cum sa asimilam ceea ce Dumnezeu ne descopera, si sa resusim sa integram in forul nostru interior
Iar in acest drum accept orice ,inclusiv atitudini aparent opuse cultivarii eului nostru,cum ar fi :smerenia ,golirea de sine , recunoasterea cand nu avem dreptate .
Sper sa ma fac mai bine inteles,pentru ca la astfel de lucruri as vrea sa mi se raspunda, si nu la intelesuri atat de primitive ale termenului de personalitate,care e clar ca nici eu nu le consider rodnice, atata timp cat se refera la un eu egoist situat in afara dumnezeirii

Iustin, ti se pare ca lumea nu pricepe bine ce vrei sa spui. Dar, te-ai gandit ca, poate, formularile folosite de tine sunt vagi ? Fereste-te de formulari vagi, fiindca ele corespund unor concepte vagi, fiindca merg in contra disciplinarii mintii si fiindca afecteaza comunicarea, ceilalti putand intelege totul si orice cand dumneata, de fapt, vrei sa spui un anumit lucru.

Dumnezeu nu este vag, ci, mereu cand a vorbit oamenilor, a formulat lucrurile foarte clar, incat orice elev corijent la scoala ajutatoare poate pricepe. "Sa nu furi", "adu-ti aminte de Ziua Domnului","sa nu pizmuiesti" "din toate fructele poti sa mananci, dar din fructul acesta sa nu mananci": asa vorbeste Dumnezeu si asa trebuie sa vorbim si noi. De aceea m-a amuzat exprimarea "comandamentul urmaririi binelui": e o formulare vaga si o evidenta exprimata cu pretentii. Un adevar "a La Palice": marchizul acela care, vrand sa formuleze randuri miscatoare cu ocazia mortii unui om de seama, a compus versurile: "cu un sfert de ora inainte de a muri, el inca mai traia!"

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".

Nu vreau sa inchei inainte de a observa ca este desarta pornirea de a intelege TOT ceea ce Dumnezeu ne-a revelat. Exista un mister in oricare revelatie, adica ceva ce, oricat de ascutita ar fi mintea noastra si oricat ne-am bate capul, nu avem cum sa intelegem. Daca noi am fi putut intelege, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa ne descopere aceste lucruri, fiindca le-am fi putut cunoaste folosind exclusiv glagoria noastra. Asta nu inseamna ca reflectia teologica nu are sens, ci, dimpotriva, merita a fi facuta, macar pentru frumusetea exercitiului. Dar, un lucru e clar: teologia, despre care s-a spus ca incepe acolo unde se termina filosofia, are la randul ei o capabilitate limitata. La randul ei, se termina acolo unde incepe nepatrunsul si unde nici ingerii din Cer nu cuteaza a privi.

"Producătorii vieţii duhovniceşti"
 

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

Evident, noi, cei din lume, in cele ce tin de lume, gandim lumeste. Insa si noi suntem chemati la mantuire. Ma gandesc la razboiul gandurilor care apare si la noi. Chiar in probleme de ordin practic ni se intampla sa luam decizii si sa fim foarte siguri ca am luat decizia cea mai buna, apoii sa constatam ca nu e asa.

In opinia mea, filtrul propriu functioneaza daca este curatat prin post si rugaciune si luminat de harul Duhului Sfant. De obicei, luam decizii gresite atunci cand suntem departe de Dumnezeu. Daca ne smerim un pic intrband si pe altii nu e rau, dar conteaza si pe cine intrebam, ca sa nu ne zapacim maI rau. intr-adevar, in zilele noastre incepe sa fie foamete de cuvantul lui Dumnezeu, de intelepciune in general.

Din ce cauza au luat fiinta poezia si proza populara? Din dorinta de comunicare si de transmitere a intelepciunii. Totul era oarecum orientat spre Dumnezeu, caci binele era, in general, la loc de cinste.

Care este prioritatea in zilele noastre? Circul. Daca in aceste vremuri reusim sa ne cream un scut puternic impotriva nonvalorilor, atunci putem spune ca avem totusi un filtru. Un filtru perfectibil, insa, verificabil in smerenie cu reperele acceptate de catre noi. Filtrul propriu depinde, asadar, si de reprele care ni le fixam. Pot sa ma compar cu sfintii, cu actorii, cu politicenii, cu oamenii de afaceri etc. Filtru propriu imi va arata mereu ce conditii trebuie sa indeplinesc pentru a ma asemana cu reperele alese.

E admirabil ca aveti lucrurile asa clare . Raul e rau si binele e bine, si constiinta vine intotdeauna si ne duce de mina in directia dorita . Cel putin in acest aspect oare nu este o gandire ramasa la nivelul VT ? Apostolul Pavel nu avertizeaza ca nivelul de la care Logosul preia omenirea este acela al legii morale a VT ,adresate aceleiasi constiinte de care vorbiti , dar al carui rezultat a fost exprimat astfel: 'fac raul care nu vreau sa il fac '?
NT propune o alta abordare,in care bineinteles ca se priau comandamentele anterioare : sa nu furi,sa nu ucizi , care insa nu puteau fi indeplinite doar prin simplu fapt ca avem o constiinta.
Deci nu putem identifica filtrul propriu cu constiinta . Pentru ca nu avem aceasta constiinta,ci ne zbatem sa o avem.Constiinta este pervertita,este in adormire ,sub greutatea pacatelor noastre.
Singurul lucru pe care il avem sigur , nu este cunoasterea binelui si a raului ,definitia clasica vechi-testamentara a constiintei, ci cunoasterea nimicniciei noastre . Acesta este eul nostru ,filtrul nostru ,anume smerenia ,si zdrobirea inimii . Doar unei astfel de alcatuiri interioare ,care nu mai asteapta nimic de la sine , vine si ii vorbeste vocea lui Dumnezeu .

Si inchei cu un singur exemplu,pentru a sublinia mai bine contextul in care am simtit nevoia acestui dialog.
Recunosc,cu filtrul meu personal si carcotas ,cercetator si dornic de adevar , ca nu inteleg multe din comandamentele ortodoxe. Dar totodata vad in mine si incapatinarea de a le intelege, de a crede in ele cand mintea vede peste tot contradictii , de a le simti in paine ,in ulei,in spovedanie , cand ratiunea nu are raspunsuri. Si acestea din urma tot din filtrul meu fac parte. Deci ma accept asa cum sunt ,cu toate contradictiile mele. Alternativa ar fi sa nu imi accept greutatile de intelegere si indoielile ,sa ma mint ca totul este ok, si,urmind o anumita reteta standard voi gasi impacarea cu mine. Poate intr-o zi vor apare si shortcuturile ca sa nu mai fie nevoie sa ma accept si sa trec cumva direct la actiune . Dar e cert ,ca atata vreme cat am actionat fara a fi eu insumi ,mai mult am ratacit. Prefer sa imi accept si sa imi plang nimicnicia ,decat sa nu o recunosc, si apoi sa incerc cumva,de la acel moment zero ,cu tot ansamblul personalitatii mele, sa pun niste baze mai bune, astfel ca , doar cu ajutorul lui Dumnezeu , sa pot iesi la lumina.

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

De folos remarca aceasta ca filtrul trebuie curatat.
Pedntru a ajunge sa il curatam,mai temeinic,trebuie sa constatam intai ca nu e bun
Ca sa constatam ca nu e bun,trebuie sa ii vedem lipsurile .
Dar cum poate vedea cineva barna din ochiul sau, daca vederea ii e astupata?
Doar luminat din interior de harul lui Dumnezeu,caci ochiul sau e orb .
Deci pina nu suntem convinsi ca suntem orbi,ca ochiul ne este intuneric,pina atunci lumina lui Dumnezeu nu va rasari in noi. Cine are o oarecare parere despre el insusi ,inca nu stie cum ar trebui sa fie. Filtrul nostru este neputinta noastra ,care ,prin har de la Dumnezeu,se transofrma in constiinta.

Comunicarea experientei personale,nu neaparat a binelui
As fi curios de exemple din cultura populara,care si pe mine ma fascineaza, care sa fie exemple de moralitate .
Nu inaltimea morala face deosebita aceasta literatura,ci adancimea trairii sale,care o duc in preajma divinitatii.

Mă regăsesc şi eu în frământările tale. Aş vrea să îţi spun câte ceva din cum văd lucrurile acum.
Mai întâi disting două "înţelegeri", două moduri de a fi ale înţelegerii.
Înţelegerea este una subţire, duhovnicească şi se dă ca dar prin Harul lui Dumnezeu. Nu stă în puterea eului meu lumesc să o realizez. eu nu pot cunoaşte duhovniceşte, însă eu luminat de Har, da, nădăjduiesc şi cred că pot cunoaşte duhovniceşte (Doamne ajută!).
Înţelegerea e şi grosolană, lumească. Pe aceasta o ştiu mai bine, sunt plin de ea (şi de fumurile ei). Dar ea nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu poate fi în părtăşie cu Harul, autoexcluzîndu-se. Când Harul se coboară, mintea tace deja. Inclusiv partea senzorială tace, se suspendă. Intră în joc doar simţurile duhovniceşti (ale cămăşii pe care am îmbrăcat-o prin Sfântul Botez).

Ai nevoie de un filtru, insişti. OK. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face e acesta: Cerem lui Dumnezeu să ni-l dăruiască! Prin el să ne vedem şi să vedem toate cele de folos...

Ungherele întunericului sunt construite şi automenţinute prin ataşamentul la duhul cel lumesc, la schemele noastre mintale lumeşti. Lumina la care râvnim şi care e aducătoare de sinceritate vine exclusiv prin har. E lumina harului. Să cerem har! Şi întunericul va dispărea, când harul va veni. Rugăciunea cu lacrimi de căinţă e aducătoare de lumină în ochii sufletului.

"Nimeni, rupînd petic de la haina nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche." (Lc, 5,36)
Privind prin lentila acestui verset, cred că Învăţăturile Bisericii nu ar trebui amestecate cu eul nostru cel lumesc (cum oare săfie eul nostru, de nu lumesc?). Mai degrabă îmi pare că eul lumesc trebuie să se dea la o parte. Eul nostru cel lumesc este un zid gros de stări sufleteşti, gânduri şi obişnuinţe, prin care lumina nu trece de nu retragem fie şi măcar un gând, o obişnuinţă, o mică ambiţie de-a noastră, deşartă... Eul nostru e opac tocmai prin densitatea repetării nesfârşite a aceloraşi scheme păcătoase, deprinse încă din copilărie şi, mai vârtos, din adolescenţă. Dureroasă e orice izbitură în zidul minţii noastre! Turnul babilonian al minţii, însă, trebuie cutremurat bine, aşa cum omul gospodar bate bine covoarele...


Asimilarea e pentru mine a integra un conţinut nou într-un mecanism de gândire vechi.
Cam ceea ce am constatat că facem deseori, cam ce cred că fac majoritatea teologilor scolastici, livreşti. Dar haide să ne reamintim cuvântul Scripturii: "Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi... Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra." (Lc, 5-37)
Deci trebuie schimbat burduful vechi (al duhului lumesc) cu unul nou (cel al credinţei).
Cel vechi se leapădă, se aruncă, deşertăciune fiind.
Această schimbare a burdufului e cam ce încercam să spun prin termenul de "acomodare". Adică schimbarea/transformarea vechilor scheme în altele noi - cele ale credinţei şi cugetării duhovniceşti. Cât timp coexistă (se înfruntă cu mare consum emoţional, dramatic, conflict cel puţin nevrotic) legile celor două duhuri în noi, se va întâmpla aşa:
"Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi." (Lc., 5-39)
Aceasta fiind rezistenţa la acomodare, la înnoirea minţii, la abandonarea vechilor obiceiuri de a fi, acelea ale lui Adam cel vechi. Rezultat: respingem înnoirea minţii. Batem pasul pe loc. Rămânem în apropierea Bisericii dar nu facem pasul înlăuntru.

Asimilarea Tradiţiei la eu îmi pare un proces răsturnat; o eroare. Dimpotrivă, tind să mă rog lui Dumnezeu pentru exact opusul - asimilarea mea la Tradiţie (la bolta cerească a revelaţiilor în sfinţi).
În schimb, acomodarea mea (transformarea, înnoirea minţii, pocăinţa) sub învăţătura Bisericii e posibilă şi de dorit. Calea e bunăvoinţa de a lepăda vechile ataşamente. Desigur, ajutat de har, care se găseşte în primul rând în atmosfera Duhului Bisericii.

@ Cezar

As dori sa combat o oarecare rigiditate in intelegerea termenilor duhovnicesti
Vorbesti si se vorbeste si in scriptura de dezbracarea de omul cel vechi , omorarea lui, si invierea omului cel nou ,in Biserica,prin har ,in Hristos.
"Eu nu mai traiesc ci Hristos este cel ce traieste in mine" spune apostolul Pv.
Dar pe de alta parte recunosti ca tu personal precum si majoriotatea celorlalti suntem preponderant la nivelul eului lumesc .
Trecerea de la persoana veche la cea noua nu s-a facut si nici nu se poate face aruncand pur si simplu la gunoi haina veche . Numai cineva stapinit de har face aceasta, pentru ca nu isi mai suporta trupul cel vechi al pacatului. Numai primind lumina harului si vazand si simtind in interior frumusetea dumnezeirii , toate cele vechi ni se par desarte. Deci ,ca sa aruncam haina cea veche,trebuie neaparat sa avem una noua . Cine ar fi intelept,daca si ar arunca haina in mijlocul iernii,doar pentru ca e veche,pina nu ar avea o haina si o caldura noua?
Pentru a primii harul trebuie sa facem si noi niste pasi . Desi harul este darul lui Dumnezeu, si noi trebuie sa facem un lucru,fara de care harul nu soseste nicidecum ,si anume : trebuie sa ne cunoastem starea decazuta si pacatoasa, sa ne cunoastem poftele,patimile , indoielile si razvratirile . Altfel riscam sa credem ca harul exclusiv va face totul ,printr-un procedeu mecanic,in care investim doar o cantitate de rugaciuni si de mers la biserica, si primim automat harul. Parerea mea este ca trebuie sa recunoastem ca AVEM NEVOIE de har , si asta nu o putem face fara a ne cunoaste pe noi insine.
De aceea avem nevoie sa ne cunoastem ,sa acceptam ca asa suntem,dar asta nu inseamna ca sa ne si invoim cu pacatul nostru. Recunosc ca ma indoiesc de multe dogme ortodoxe,dar nu exclud ca ele sa fie corecte , si doar eu insumi sa fiu intunecat la un anumit moment al evolutiei mele . Imi accept indoiala ,dar aceasta nu imi omoara speranta in Adevar.
Rugaciunea e buna,atunci cand vine din nevoie , din strigatul interior,din admiratia coplesitoare fata de Dumnezeu si din inima .Dogma e buna atunci cand o intelegem,chiar daca pentru aceasta trebuie sa ne recunoastem deschis toate indoielile. Participarea la slujbe e buna,atunci cand intelegem slujba , si retraim farmecul si misterul ei.
Aceasta este saminta care aduce rod,din parabola semintelor , anume intalnirea Cuvantului cu eul nostru ,precum intalnirea semintei cu pamantul cel bun,si intelegerea noastra a Cuvantului trecandu-l prin filtrul propriu , insotita apoi de revelatia Cuvantului catre noi . Dupa aceasta etapa,a revelatiei , rolul filtrului propriu se schimba , el devine doar o lentila muta de admiratie in fata perfectiunii si frumusetii divine.
Coplesit de har ,eul nostru ar vrea sa dispara, pentru a nu stingheri in nici un fel cu micimea sa, frumusetea revelatiei divine.

"16. Tăiaţi-vă'mprejur învârtoşarea inimii voastre , şi cerbicea voastră n'o mai întăriţi ." Deut.10

6. Domnul va curăţi'mprejur inima ta şi inima urmaşilor tăi, aşa ca tu să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti." Deut. 30

M-am gandit mult la acest subiect si mi-am dat seama ca din moment ce nimic bun nu suntem in stare sa facem fara ajutorul lui Dumnezeu, filtrul propriu nu prea mai e propriu. E un filtru care permanent depinde de voia lui Dumnezeu. Dumnezeu il curata cat de tare doreste, dar poate ingadui sa se si opacizeze, pentru a ne smeri sau pentru a ne descoperi ceva, asa cum se vede in povestirea despre Sfantul Antonie din materialul de mai jos:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/...age17Ian.shtml

Drept exemple de moralitate din literatura populara iti voi da in primul rand legendele. Legendele pornesc de la un fapt real si gasesc o explicatie fantastica. In legende, exista o interdictie cu implicatii morale care implica sanctiuni in cazul in care este incalcata. Soarele si Luna nu se intalnesc pentru a fi protejati de ...incest!
http://www.inffo.ro/Referate/Soarele...,_referat.html

Curiozitatea exagerata este sanctionata in legenda ciocanitoarei:
http://www.universdecopil.ro/poveste...anitoarei.html

Muresul si Oltul se prefac in rauri, deoarece ...nu o asculta pe mama lor!
http://www.e-scoala.ro/Legende/oltro.html

In basmul ,,Aleodor Imparat", eroul invinge datorita bunatatii sale. Basmele au o valoare educativa incontestabila, caci cultiva incerederea in fortele binelui, iar frumusetea fizica se ingemaneaza cu cea morala. Fat-Frumos se remarca prin calitati morale si fizice de exceptie prin care devine unic. Ileana Cosanzeana, la fel. Astfel, legendele si basmele erau povestite in primul rand copiilor, cu scop educativ.

Baladele, de asemenea au un erou neobisnuit prin calitatile fizice si/sau morale. http://www.cjvalcea.ro/hurezi/balada.htm
http://www.romanianvoice.com/poezii/..._argesului.php
http://www.versuri-si-creatii.ro/poe...l#.VAjkAKNMGQA

Prin ce filtru să ne cunoaştem? Prin ce filtru să ne cunoaştem patima?
Cu ochii lui, viciosul îşi cunoaşte patima şi ... o consideră bună. Şi continuă să păcătuiască.
Cu mintea lor, romanii îşi cunoşteau pornirile şi... le considerau bune. Iar pe creştini, prin prisma filtrului roman, îi considerau nebuni şi buni de răstignit pe Via Appia.
Cu ochii/filtrul lui, cu mintea şi credinţa lui, Saul prigonea pe creştini. Şi, până când nu a orbit de ochii aceia ai lui, nu a dobândit noul filtru, dăruit de Hristos. Abia după cercetarea lui de către Hristos a devenit Apostolul Pavel.

Cu filtrul credinţei, cu filtrul Poruncilor, când mă cercetez mă găsesc păcătos. Voiesc să mă schimb, să mă lepăd de haina veche dar mă descopăr nepriceput. Astfel înţeleg că nu îmi e de ajuns acest nou filtru, al credinţei. Nu ajunge pentru a mă înnoi substanţial. Atunci ce mai trebuie? Puterea Dumnezeiască, lucrătoare în slăbiciunea mea. Harul. El completează credinţa mea, răspunzîndu-i, şi astfel făcînd ca credinţa să devină lucrătoare, prin fapte. Fapte noi, care diferă de cele vechi pentru că izvorăsc din credinţă şi har. Aici e şi deosebirea faţă de faptele bune ale omului natural, care izvorăsc doar din ale firii.

Cât despre rugăciune, dacă e să o las cum zici tu la cheremul meu ("din nevoie"), apăi s-ar putea să nu mă mai rog niciodată... Rugăciunea nu se face "din nevoie", sau nu doar din nevoie, ci din credinţă şi har. Dintr-o altă înţelegere a mea, a lumii, a Dumnezeirii - dobândită prin lucrarea harului în om.
Şi mai e o nuanţă, desprinsă din practică: dincolo de orice nevoie, rugăciunea se face şi pentru că izvorăşte din ...rugăciune.

@Cezar

Sunt de accord cu dinamica aceasta credinta soseste ,ne arata ce e rau in noi,iar apoi harul ne si ajuta sa facem ce e bine .
Doar vreau sa detaliez si rolul eului nostru in acest proces.
Credinta si harul nu vin ca un alter ego al nostrum,ca ceva diferit de noi.
Vin peste noi,ne transforma,lucreaza cu materialul stapinului ca sa zic asa. As fi vrut sa zic cu materialul clientului,dar ce avem noi sa nu fie de la Dumnezeu?
Dumnezeu ne-a creat si tot ce a creat El este bun. Aceasta creatie a lui Dumnezeu,omul , a primit calitati asemanatoare lui Dumnezeu :libertate,discernamint ,e drept,discernamintul l-a luat omul cam peste rand,din copacul binelui si al raului.
Hristos vine pentru a restaura omul ,pentru a reface legatura cu Dumnezeu a acestuia. El nu vine pentru a elimina omul, asa cum a facut-o la potopul lui Noe,eliminind fizic oamenii. De data aceasta ii restaureaza din interiorul lor. De aceea preia ce gaseste si transforma. Gaseste pescari,ii face apostoliu. Gazseste vamesi ,ii face altruisti. Gaseste curve ,le arata dragostea adevarata. Gaseste talhari, ii face mai drepti ca judecatorii lor. Gaseste dogmatici agresivi (Saul) si ii preface in invatatori plini de abnegatie (Pavel) ,luand ce era bun dinainte
Asa si pe noi: ne gaseste inselatori,talhari,desfranati si ne preface in sfinti.
Dar se pune o intrebare .
Pe toti poescarii ii cinsteste la fel ? Pe toate curvele le vindeca? Pe toti vamesii ii face drepti?
Toti talhari devin drepti?
Iata ca dintre cei doi talhari, doar unul devine drept ,celalalt rade de Hristos. De ce?
Pentru ca nu si-a urmat dreptatea din sinea lui,ca ,si a ras impreuna cu multimea.Talharul cel dreptv,vede ticalosia sa,pedeapsa sa meritata , si face comparatie ,cu pedeapsa asemanatoare a lui Hristos,dar culmea , pentru fapte cu mult mai bune devcat ale celorlalti,care il rastignisera De aceea se revolta,pentru ca judeca correct. Talharul nedrept se complace ,pentru ca se limiteaza sa judece ca ceilalti,nu dupa dreptate.
La fel si cu Petru ,il allege pe el sa fie un fel de conducator al apostolilor,tocmai pentru ca in viata de pescar era mai daruit,dar si mai aprins,mai sincer,dar si mai dur
Deci Dumnezeu preia ce gaseste in noi , se foloseste de judecatile noastre ,de calitatile noastre,si ne transforma defecetele .
Iubirea fizica de barbat a defranatei,devine iubire de Hristos.Se pastreaza calitatea de a iubi,dar I se da un nou inteles .Ea e iertata pentru ca a iubit mult,adica a stiut ce e iubirea,dar a indreptat-o in directive gresita.
Deci nu trebuie sa ne amagim asteptind pasivi harul sa resolve totul in noi. Ci trebuie sa ne analizam , sa fim pregatiti ,autentici,[pentru ca atunci cand va veni credinta si harul sa gaseasca un teren prielnic
Nu mi se pare incurajator sa stam cu mainile in san,sa nu facem nici o fapta altruista,pentyru ca noi orcum suntem rai si lipsiti de har. Sa incepem ,asa rai cum suntem,sa daruim un leu,un zambet ,dar sa daruim, si asa harul se va lipi mai tare de noi

Aceste aspect se afla si in dogmatica,ca noi trebuie sa conlucram cu harul ,nu sa stam pasivi
Sunt convins ca toti il stim, care iubim adevarul si nu admitem afirmatii secatnte despre predestinatie sau exclusivitatea harului . Dar vreau ca sa purtam in minte si in vorbe aceste lucruri,si sa nu ne grabim sa judecam rigid o despartire a notiunilor .
As vrea ca in dialoguri sa transpara si aceste aspecte,de incurajare a germenilor buni din noi,nu numai descurajarea care pe unii ii poate indeparta.
Fiecare din noi sa fie constient ca e ok pentru faza actuala asa cum e, si el si interlocutorul sau, si mai bun de atata il va face doar Dumnezeu.
Daca nu ne acceptam pe noi,nu acceptam nici pe ceilalti, si Dumnezeu cum isi poate revarsa mila acolo unde exista cel mai mic refuz ? Trebuie sa ajungem la starea interioara in care sa constientizam ca avem nevoie de Dumnezeu ,si atunci El va veni .