Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu
 

Întrucât învățăturile părintelui Constantin Galeriu le consider deosebit de valoroase, prin tâlcurile adânci pe care sfinția sa le-a scos din cuvintele Evangheliei, m-am gândit să inițiez un topic dedicat predicilor sale, dar și altor cuvinte, eventual publicate în cărți, în ziare sau pe net.

Am intitulat topicul astfel pentru că mi-am dat seama că ceea ce dobândești ascultând/ citind cuvintele Părintelui nu este altceva decât o gândire nouă, mai adâncă, avându-și sursa evidentă în Duhul Sfânt de care este plină Biserica, Evangheliile, scrierile Sfinților Părinți - din care s-a adăpat ca nimeni altul Părintele Galeriu și, trecându-le prin filtrul propriei viețuiri și gândiri, le-a dăruit cu dragoste arzătoare tuturor celor care le-au dorit.

Sper ca topicul să devină unul viu, comentat.
Nu știu dacă este necesar să o spun: orice contribuție este binevenită.

logica pocăinței
 

Și dacă astfel am intitulat topicul, găsesc potrivit să încep cu un cuvânt de seară (o cateheză) al Părintelui având exact această temă: Sensul (sau logica) pocăinței.

Un mic fragment:

Parintele Galeriu despre Mihai Eminescu .Poate are legatura in diagonala cu topicul dar am considerat-o o analiza exceptionala, ce merita citita.

Fără îndoială, are legătură. Sper că voi găsi vreme mai târziu să o citesc.

Citind eseul părintelui despre Eminescu (indicat anterior de Pelerin) îl redescoperi pe cel din urmă într-o lumină nouă, îți lasă impresia că îl citești cu adevărat pentru prima oară:
Cât de adânc a pătruns cu înțelegerea acest om, dezgropând comori, atât din scrierile sfinte, cât și din cele ale poeților, scriitorilor sau cercetătorilor!

Esti un frumos idealist.Un topic despre un om nefiresc, pentru lumea asta, de discret,care nu-ti permite,dintr-un minim respect,sa bati campii sau sa raspunzi doar ca sa te auzi pe tine,fara nimic senzational,fara polemica,fara titluri-carlig,fara replici semidocte....greu de tot.Eu ti-as propune sa nu mai astepti,sa tot postezi tu,macar o faci din pasiune.Poate pe parcurs,cine stie...vorba Parintelui Galeriu: ,,In viata fiecaruia dintre noi exista un drum al Damascului".

Mulțumesc de îndemn, prieten bun. Nu mă aștept încă la comentarii și, de altfel, cele mai mari așteptări le am de la mine însumi.

Întrucât predicile părintelui sunt la îndemâna oricui le vrea, pe net, m-am gândit să le postez însoțite de mici comentarii fără pretenții, care să se refere la o temă sau o idee de-a părintelui.

Îmi propun, de fapt, un studiu - dacă nu-i prea mult spus, având în vedere nepriceperea mea -, pentru că părintele avea anumite teme predilecte, pe care le aborda în predici diferite, după cum găsea prilejul.

Nu am de gând să extrag temele din toate predicile și să le adun, ci, mai degrabă, să le semnalez atunci când ele se ivesc.

Am început cu pocăința din motivele arătate în introducerea topicului. Fragmentul postat nu l-am transcris încă, din lipsă de timp.

Evident, despre pocăință părintele va mai vorbi și în alte predici, după cum va vorbi despre înviere, despre jertfă (și răscumpărare), despre lumină și întuneric, despre iubire și ego(centr)ism, despre Cuvânt și despre rațiune, despre buna relație dintre știință și religie, despre normalitate, despre sfințenie ș.a.m.d.

Toate sunt teme actuale și, cred eu, de maxim interes pentru noi.
Și tocmai preocuparea pentru ele cred că ne îndreptățește să le luăm în discuție, indiferent cât de puțin ne-am pricepe, sau poate tocmai de aceea.

Având mereu modelul Mântuitorului înainte, Părintele Galeriu nu vorbea doar pentru cei cu multă carte, ci căuta să se facă înțeles de tot omul, nu era un elitist. Și cu atât mai mult se făcea respectat și iubit de către toți.

Voi continua, cu ajutorul lui Dumnezeu, iar lucrul la acest topic ar putea dura mai mult de un an, însă am nevoie de timp. Doamne ajută!

Cristian daca nu astepti nimic de la nimeni (daruind tu totul) si judecandu-te pe tine(un avva din Pateric a spus odata ca un frate a adormit langa el la Liturghie.Un alt frate l-a intrebat ce a facut si el a spus ca l-a lasat sa se sprijine pe el,fara sa-l trezeasca)atunci chiar cred ca esti persoana potrivita pentru un topic despre un asemenea om sfant,caci cei blanzi ca el vor mosteni pamantul.Sa-ti ajute Dumnezeu.

Foarte frumos topicul...
Eu nu sunt in masura sa discut pe asa un subiect inalt si teoretic.
Stiu ca parintele Galeriu avea un dar deosebit de a vorbi oamenilor.
Predicile poate ca nu sunt pe nivelul tuturor, ba as spune ca sunt de un nivel prea inalt pentru multi.
Pentru mine insa cea mai mare valoare o are persoana lui, faptele lui, modul de a fi si trai credinta si modul in care se purta cu oamenii.
Caci pana la urma asta cred ca este cel mai important la un preot: sa fie un model prin el si sa stie sa lucreze cu oamenii, sa-i ajute, sa-i invete in credinta.

Sfintia Sa cred ca traia credinta cu sufletul lui si cu blandete si asa o si impartasea. Nu spune lucrurile oricat ar fi ele de teoretice si abstracte, decat cu blandete si iubire. Niciodata nu cu bata, sau cu asprime, sau amenintand.
Eu asa il stiu si il port in suflet.

Inainte de orice ii pasa de om si nevoile si suferinta lui. Si modul lui de a fi influenteaza si modul in care vedea credinta, in care isi compunea predicile.

El mi-a aratat ca totusi credinta inseamna fapta si trairea si mai apoi (pentru cine are acest har deosebit), talcuirea in scrieri si predici.

Nu-i tin minte predicile, dar n-am sa uit niciodata felul in care mi-a fost aproape atunci cand am fost la mare necaz si cum pentru fiecare avea ceva de daruit din suflet: o rugaciune profunda, o carticica de povete cu dedicatie, o mangaiere, un sfat, o carte de imprumutat pentru a citi. Ce mult as fi avut nevoie de Sfintia sa si acum...!

A fost un sfant pe pamant...

Tuturor celor care l-au cunoscut le lipsește, cred. Multora le-a fost ca un părinte bun.

În privința predicilor, chiar dacă are o abordare profund teologică, cred că ele reușesc să transmită ceva oricărui om, indiferent de nivelul intelectual. Sufletul e important să fie curat, adică receptiv.

Ca exemplu, îmi vine în minte ce mi-a spus un fost coleg, a cărui fetiță în vârstă de 1 an a început să se închine auzind la casetofon vocea Părintelui.

Probabil în tonul vocii Părintelui a sesizat nimic altceva decât harul, cu care va fi făcut cunoștință când au dus-o părinții la biserică.

Ieșirea diin criza economică prin pocăință
 

Căutând și alte referințe al Părintelui la pocăință, am dat peste articolul lui Costea Munteanu, Părintele Galeriu - tâlcuitor al duhului vremurilor.
Nu o dată a arătat sfinția sa legătura dintre starea economică și starea morală, duhovnicească a omului. „Cum poți face o economie sănătoasă cu oameni bolnavi?”, obișnuia să spună.

Sfânta Treime
 

Cum ziua de luni care a trecut a fost închinată Sfintei Treimi, vă pun la dispoziție predica Părintelui din 1998, audio: Sfânta Treime, și text, în ataș.

după chipul Lui Dumnezeu-Cuvântul
 

O temă adesea întâlnită în predicile părintelui - Omul, creat după chipul lui Hristos:
Un proiect precede fiecare om și fiecare făptură. Omul este proiectat după chipul lui Dumnezeu:

A-L cunoaște pe Dumnezeu din făpturile (lucrurile) Sale, care sunt urmele Sale în Creație:

...și împărtășirea de harul Său, ce vine dintr-o astfel de cunoaștere:

Citat:

Dar dacă simţi că atingi raţiunea divină, Logosul, sensul, dumnezeiescul, te împărtăşeşti de harul veşniciei şi birui muritorul din tine; simţi nemuritorul, harul cel fără de moarte, lumina aceea a cărei strălucire nu se stinge.

Despre modul în care se cuvine a face mustrarea/ îndreptarea cuiva:

La duminica primului sinod ecumenic, înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, se citește rugăciunea Mântuitorului cea numită arhierească (Ioan 17, 1-13), sau, cum spune Părintele:
Redau câteva cuvinte din predica pe care am pus-o în ataș:

Citat:

Aşadar, de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu, căci Adam, despărţindu-se de Dumnezeul cel viu, de lumina din eternitatea lui Dumnezeu, a dus la stricăciune şi moarte trupul. Şi Fiul lui Dumnezeu – vedeţi ce legătură sfântă în toate! – a luat trupul ca să arate că trupul nu este menit stricăciunii şi morţii. “Iată, Îi spune Tatălui, Mi-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să-i dau viaţă”; căci oamenii îi dăduseră stricăciunea şi moartea. Nu este adevăr mai luminos decât acesta, în toată înţelepciunea lumii, sărmana, pentru că ea vrea să plece de jos, de la ea, nu de la Tatăl. Aici e durerea. “I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat”. Aceasta este menirea creaţiei întregi, dar prin om e făcută cunoscută. Întâi prin Dumnezeu-Omul; iar din Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne împărtăşim şi noi, cei botezaţi, şi toţi oamenii. Pentru că în toţi oamenii dintru început a fost întipărit chipul lui Dumnezeu. Omenirea de la un capăt la altul, de orice religie, de orice neam, în toată istoria, poartă în ea chipul lui Dumnezeu. Toţi sunt chemaţi, şi în cele din urmă vor veni la botez toţi, dar chipul lui Dumnezeu e în toţi dintru început. Toţi sunt fraţii noştri. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fratele nostru, prin Fecioară, şi, prin cruce şi moarte, stricăciunea şi moartea au fost distruse. Căci Învierea a însemnat biruinţa stricăciunii şi a morţii. Iar în trupul lui Hristos, să nu uităm, e trupul nostru, trupul întregii lumi, materia întregii lumii. Şi atunci, trupul şi materia întregii lumi e menită învierii, e menită vieţii veşnice. Acesta este viitorul lumii: învierea şi viaţa veşnică.

Grijile vieții
 

Tema aceasta, a duminicii de azi, este deosebit de actuală, problema grijilor sufocante pentru duh fiind una la care fiecare dintre noi căutăm soluție.
Cum să le împaci? Cum să trăiești în lume, cu toate îndatoririle pe care le ai, fără, însă, a stinge duhul, fără a pune preocuparea pentru Împărăția Cerurilor în plan secund, dar și fără a renunța total la lume, socotind-o rea, opusă viețuirii în duh.
Soluția vine din înțelegerea adecvată a grijii, nu din respingerea ei. Părintele spune: „Să te îngrijești, dar să nu te îngrijorezi!”

Însă la începutul frumoasei pericope a duminicii de astăzi este vorba despre ochi, despre lumină, despre buna vedere:

O temă reluată adesea de Părinte este cea a celor trei lumini:

Apoi, despre libertatea slujirii lui Dumnezeu și robia, aparent liberă, a slujirii lui mamona - lumii acesteia:
Ajungând la grijile vieții, aflăm un tâlc, pornind de la etimologia cuvântului grijă și bazându-ne pe Sfinții Părinți, că:
Ceea ce este o trimitere la însăși căderea din Rai și la înțelegerea grijii ca urmare a păcatului primordial, ce continuă să ne sfâșie până acum.

De la grija care sfâșie sufletul, mintea, inima, însoțită de teamă, până la gândurile negre nu mai este decât un pas, numite de Grigorie Sinaitul „rațiuni ale dracilor”. Medicamentul îl aflăm, bineînțeles, la Hristos:
Lumina din făpturi și din scripturi:
Fișierul audio pentru predica din 2001 nu-l am, însă cine dorește poate s-o asculte pe cea din 1999, aici.

Vindecarea slugii sutașului
 

Atașez predica duminicii de astăzi.
Pornind de la smerenia sutașului, care este, după Sfântul Isaac Sirul, însuși Raiul („adâncul smereniei”), ajunge părintele la iubirea pe care o constată cel aflat în boală, în suferință, atunci când este ajutat de ceilalți:
[va urma]

Credința, ca început al virtuților:

problema răului
 

În predica la duminica de azi, a vindecării celor doi demonizați din Gadara, este abordată problema răului. Cum și de ce este posibil răul în creația lui Dumnezeu, dacă El este doar afirmație, fără negație (căci nu are contrariu, cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul?)?
Omul, fiind adus de la neființă la ființă, poartă în sine și negația, posibilitatea de a spune nu:
Cei doi demonizați trăiau în morminte - loc al morții - și izolați, singuri, despărțiți de oameni (ce poartă pecetea chipului lui Dumnezeu):
Răul nu are existență în sine, moartea nu are ființă:

continuare
 

În orice stare de păcat, chiar și în cea mai profundă cădere, când omul este stăpânit de diavol, adâncul său, pecetea pusă de Dumnezeu pentru totdeauna în sufletul omului, nu se distruge:
Omul (noi toți) alienat se înstrăinează de acest adânc al său, nu mai este conștient de el, nu mai păstrează legătura. Dar când este de față Hristos, se petrece o recunoaștere: a Sa și a ta. Căci nu te poți cunoaște cu adevărat pe tine însuți, dacă nu-L cunoști pe El, care te-a făcut și care este Prototipul fiecăruia dintre noi.

„Ai venit înainte de vreme, să ne chinuiești?” - spun demonizații. Înainte de Judecată, adică:
Probabil suntem cu toții contrariați pentru faptul că Mântuitorul le-a îngăduit demonilor să intre în turma de porci:

taina libertății
 

[continuare]
Libertatea nu poate veni din cele ale lumii create, legătura cu ea ducând inevitabil către un sfârs™it:

Vindecarea slăbănogului din Capernaum
 

După ce, vindecându-i pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei, locuitorii acelei cetăți Îl roagă să plece, Iisus se urcă în corabie și trece pe celălalt țărm al Mării Galileii, în Capernaum, cetatea unde locuia adesea. Ajungând aici, este înconjurat de mulțimi în scurt timp, și i se aduce înainte, coborându-l prin acoperișul desfăcut al casei, un slăbănog, pe care Mântuitorul îl vindecă iertându-i păcatele.

Slăbănogul în fața Mântuitorului, atunci, noi, acum, la Liturghie sau în fața icoanei, la rugăciune, când ne împărtășim, când ascultăm Evanghelia, dacă avem simțire duhovnicească.

„Iertate îți sunt păcatele”.
Această predică o găsim și în format audio, aici.

Păcat că un topic de o asemenea anvergură a apărut într-un sezon secetos al forumului, când pustiul bântuie pe-aici ca la el acasă!

Adevărat, de o vreme e secetă mare pe forum. Poate cu ajutorul sfântului Ilie de mâine să vină și ploaia.

Oricum, sper că topicul se va întinde pe o durată destul de lungă, încât să poată fi descoperit de cei care îl vor găsi util.

În continuarea cuvântului de mai sus, cu referire la păcat, părintele adaugă:

Iar dacă prin păcat ne facem fii ai diavolului, eliberarea de el ne-o aduce Dumnezeu prin Hristos, înfiindu-ne din nou. De aceea Îl numește pe slăbănog „fiule”: Iată, prin urmare, legătura dintre păcat și boală, precum și posibilitatea vindecării.

Înmulțirea pâinilor în pustie
 

Evanghelia de astăzi se cites™te după Matei, capitolul 14, versetele 14-22. Este vorba despre înmult›irea, de către Domnul Hristos, a pâinilor în pustie.

Încă de la început, părintele trece de la pustiul fizic, material, la cel dinlăuntrul nostru, spiritual:
Ucenicii spun: ''€žlocul e pustiu''€, ''€žvremea e târzie''€, evocând cele două categorii existent›iale, spat›iul s™i timpul. ''€œSlobozeşte-i, dă drumul mulţimii să meargă să-şi caute pâine''€.
Mântuitorul le spune că nu trebuie să plece.
Din răspunsul Mântuitorului dat ucenicilor: ''Dati-le voi să mănânce''€ rezultă menirea lor de acolo înainte: să hrănească; împlinind cuvântul profetuliui Amos, ce spusese: ''€œVa veni vremea când va fi foame în lume. Dar nu numai foame de pâine, ci şi foame de cuvântul lui Dumnezeu''.

Cuvânt s™i pâine. Împărtăs™™anie:

continuare
 

sensul minunii dumnezeiești
 

Sau între semn s™i minune:
Mai departe, iarăs™i o temă interesantă desprinsă si din această evanghelie: retragerea lui Dumnezeu din lume; aparenta Lui absent›ă:
Interesant îmi pare, mai departe, clasificarea lui Viktor Frankl, evocată de către părinte, cu privire la om: homo faber, homo amans, homo patiens, acestea reprezentând trei stadii, cel mai înalt fiind al suferint›ei, unde totul se destramă, totul se pierde, s™i numai atunci pot›i afla adevăratul sens, transcendent, care te unes™te cu Dumnezeu.

În încheierea predicii, părintele ne lămures™te:

Schimbarea la Față - pregustare a Învierii
 

Câteva cuvinte despre semnificația de excepție a sărbătorii de astăzi, în care revedem cu ochii duhului pe Domnul cum l-au văzut ucenicii Săi de taină - Petru, Ioan și Iacov - în lumina cea neînserată, netrecătoare, a Învierii.

Mai departe, mărturia Sfântului Petru cu privire la Schimbarea la față a Domnului, la care participând, o descrie atât de frumos:

În finalul predicii, părintele redă o frumoasă s™i rară mărturie a unui alt mare duhovnic român, părintele Petroniu Tănase, martor si el, în Duh, la Schimbarea la fat›ă, la 2000 de ani după sfântul Petru:

Ce frumuseţe de mărturisire...
Mulţumiri, Cristian şi slavă lui Dumnezeu!

Într-adevăr, minunată. Așa putem înțelege ce înseamnă că Biserica este (sau coboară) cerul pe pământ; aici și acum.

,,Fiecare dintre noi are o chemare si un dar.Iar a-ti cunoaste darul inseamna a-ti cunoaste sensul vietii.A sti pentru ce traiesti si pentru ce te jertfesti" Parintele Galeriu, trecut in pacea lui Dumnezeu in data de 10 august 2003.

Un om al lui Dumnezeu transforma prin puterea Duhului pe cei din jurul sau.Cumva dragostea sa de oameni,calcand pe urmele Mantuitorului,nu poate ramane prizoniera intr-un singur trup,se revarsa luminand in intuneric,alinand in suferinta,incurajand in deznadejde.Este o dragoste unica in felul ei,izvorata din sacrificiul de sine,nu are,de multe ori,nevoie de cuvinte,o simti si o traiesti,neputand sa o uiti vreodata.Este smerita si blanda,tainica si totusi puternica,te invaluie si te ridica la adevarata ta menire.Este o dragoste pe care numai Dumnezeu o poate pune-n oameni si mai ales in cei ce-L iubesc,fara vorbe mari,fara discursuri grandioase,extraordinara prin simplitatea si curatia ei.O asemenea dragoste si un asemenea om nu manipuleaza,nu te seduc cu chipul lumii ci se lupta sa-ti arate adevarata ta menire,iti pune in suflet acel mic graunte al credintei pe care,mai tarziu,il vei privi cu uimire.Pasii unui asemenea om prin istorie sunt precum flori in desert,aduc viata si speranta,credinta si bucurie.Pe un asemenea om si o asemenea dragoste pentru oameni nu le uiti niciodata,iti raman mereu ca un semn de la Dumnezeu ca pana si in cele mai tulburi timpuri EL nu va inceta sa-si arate dragoste pentru oameni prin sfinti Sai.In memoriam Parintelui Galeriu, un sfant bland si bun,un om intre oameni.Darul lui a fost iubirea de oameni asa cum a spus Hristos, pe urmele caruia a calcat cu smerenie:,,Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul precum v-am iubit Eu"

Mă bucur, Pelerin, că ne-ai amintit de această zi, la 11 ani de la trecerea Părintelui la Domnul. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu sfinții Săi!

Iar mărturia ta arată că l-ai cunoscut cu adevărat, că ai simțit acea dragoste, blândețe, mângâiere și lumină pe care le dăruia tuturor. Și pentru că mă întreb adesea cum făcea de primea mereu aceste daruri pe care la rândul său le împărtășea celorlalți, cred că răspunsul se află chiar în citatul pe care l-ai dat la începutul postării.

Adormirea Maicii Domnului
 

Evanghelia care se citește la praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea care redă antiteza Marta/Maria. Și explică părintele:

Umblarea pe mare; potolirea furtunii
 

Aceasta este predica la duminica precedentă, pe care n-am apucat să o postez și o fac acum întrucât este o predică de o frumusețe și adâncime deosebite.

De la Schimbarea la fat›ă la vindecarea lunaticului:

problema suferinței
 

Abordată s™i pe un alt topic, unde Cezar ne-a oferit un citat al părintelui Galeriu, iată că s™i în această predică părintele atinge problema suferint›ei:
Continuarea în predica atas™ată.
P.S. Ulterior am observat că citatul dat de Cezar este din aceeas™i predică a părintelui, respectiv a vindecării lunaticului.

nu atei, ci revoltați
 

În continuare, din predica de azi:
Și iată cum se leagă între ele, praznice și duminici:

Datornicul nemilostiv
 

Între Dumnezeu și semeni.
„ datoria infinită a mea faţă de Dumnezeu, în raport cu datoria semenului meu faţă de mine şi a mea faţă de semenul meu.”

Primul tâlc îl află părintele pornind de la cuvântul logon - să se socotească, ce trimite la Logos - Dumnezeu-Cuvântul, despre Care Evanghelia după Ioan spune: Toată judecata i-a dat-o Fiului (Logosului).

Așadar, „prin Hristos, prin lumina şi iubirea Lui e judecata lumii acesteia şi judecata mea; a lumii mele.”

Din faptul că nu doar datornicul este pedepsit, ci și familia lui, reiese că:
Iertarea înseamnă vindecare: