De ce a inviat Hristos?
 

Hristos a inviat! Cu regret trebuie sa marturisesc ca anul acesta m-am intrebat oare de ce a facut-o? Pentru ca asa a vrut El (ca Dumnezeu) sa faca un dar, o bucurie oamenilor care L-au iubit, chiar daca ceilalti (majoritatea) nu au vrut asta? Sau pentru ca asa era in natura firii lui, fiind Dumnezeu, nu putea muri? Sau 3) intrupat fiind, asemeni noua, si inviind dupa moartea trupeasca, a vrut sa ne arate ca si viata noastra ar putea continua dupa moartea trupului ("Eu sunt Invierea si viata, cine crede in Mine va avea viata vesnica")? Ar fi foarte frumos daca ar fi asa, dar...majoritatea oamenilor nu mai cred asta :(. Si atunci, ma intreb, stiind ca nu vom crede sau nu ne va pasa, de ce a mai facut-o? Sau de ce a mai facut-o publica, dar lasand totusi loc la interpretari? A facut-o doar pt acei cativa care L-au iubit si au crezut in El? Se spune ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, ci noi Il parasim pe El :(. De ce ma simt atat de trista si nu simt si eu bucuria Invierii Lui? Cred ca din cauza ca vad pe cei de langa mine ca nu cred, iar cei care cred mai sunt o mana de oameni dar sunt in lumea lor si eu nu fac parte din ea (sunt o comunitate inchisa). Iar pseudocredinciosii, marea majoritate a romanilor, parca sunt impinsi de draci sa faca din sfintele sarbatori prilej de isterie colectiva (mancare, bautura, petrecere peste masura, calcat in picioare la luat lumina, aghiazma, trestie, salcie si orice altceva sfintit si presupus a avea puteri miraculoase). Sunt curioasa cum isi explica ateii Invierea? Care sunt posibilele variante? L-au rapit extraterestrii? L-au furat ucenicii, pecand paznicii dormeau, sau L-au ingropat romanii in alta parte ca sa nu-L gaseasca acestia?

Adevărat a înviat!

Preocuparea pe care o manifești prin această întrebare o găsesc foarte potrivită cu timpul pe care-l trăim, în care ar trebui ca bucuria Învierii să o simțim mai mult decât în restul anului, căci până la Înălțare, Domnul a petrecut cu ucenicii, adeverindu-le învierea Sa.

A înviat din motivul pentru care S-a și întrupat, adică pentru noi, ca să ne scoată din moartea în care ne-a dus neascultarea protopărinților. A unit firea dumnezeiască cu firea omenească în persoana Sa, pentru ca și pe cea omenească să o scoată din moarte, să o îndumnezeiască, să o învieze. În firea Sa omenească suntem recapitulați cu toții. Împărtășindu-ne din trupul și din sângele Său îndumnezeite ne unim și noi cu El. Și dacă El a înviat, și noi vom învia.

Sigur că nu este de ajuns să ne împărtășim doar cu gura, doar mâncând trupul și sângele Lui, pentru că ființa noastră omenească nu se reduce la trup. Trebuie ca unirea noastră cu El să fie integrală, incluzând și mintea, și inima. Și asta se face prin pocăință (sau metanoia), care înseamnă părăsirea păcatelor și înnoirea minții și a simțirii. Trebuie, adică, să ne regăsim adevărata fire, așa cum ne-a zidit Dumnezeu.
Și asta n-o putem face singuri, ci numai în conlucrare cu harul.
Deci este nevoie de lucrare din partea noastră.

Iar deznădejdea pe care o simți atunci când vezi atâta necredință ți-o împărtășesc. Mai ales atunci când și credința mea este slabă și am nevoie să mă sprijin și pe a celorlalți. Căci Dumnezeu nu ne-a făcut să fim singuri, iar Biserica înseamnă comuniune - cu Hristos, dar și între noi. Ce putem face? Doar să ne pocăim noi și să ne rugăm, sperând să putem da noi ceea ce am vrea să primim de la ei.

Foarte frumos, multumesc! Adevarul e ca Hristos a inviat odata pt totdeauna, nu doar pt o zi, sau o noapte, sau 3 zile, cum crede majoritatea. Dar acum intr-adevar ar trebui sa simtim mai multa bucurie, sa-I simtim mai mult prezenta printre noi. Poate nu o simt pt ca nu prea am mai ajuns pe la biserica, iar atunci cand am fost nu m-am integrat in comunitate, eu neavand familie credincioasa si copii, si unde nici nu m-am impartasit, alaturi de toti ceilalti, care, cred eu, daca au asteptat pana in noaptea Invierii, mai exact la 3 dimineata, nu au facut-o doar cu trupul...

Nimeni,dintre oameni,nu a fost de fata la momentul efectiv al Invierii.Toti care l-au vazut pe Iisus dupa acest moment,in prima faza,s-au speriat sau au fost complet derutati in fata unui fenomen care nu poate fi probat rational sau copiat in vreun fel.Apoi s-au bucurat dar nu inainte sa se indoiasca profund.Am fi vrut sa fie poate ceva mult mai grandios,epic,fara indoieli,gata sa ne sature toate nelinistile.Dar Dumnezeu are caile Lui,diferite decat ale noastre,nu a ales calea mai usoara in raport de gandirea noastra :) Toate aceste stari umane indica spre un clar realism atat al relatarii cat si spre o realista privire referitoare la natura umana in raport de supranatural.Ar fi fost complet mitic sa fi fost altfel,o idealizare putin credibila.Nu sunteti nici prima si nici ultima pe care o bantuie aceste ganduri si framantari,cred ca inca de la inceput au existat.Din acest punct vi-se deschid doua drumuri,depinde ce veti alege.Cum i-a spus Iisus lui Toma: ,,Ferice de cei ce nu au vazut si au crezut".Dumnezeu sa va calauzeasca mintea si inima spre Viata pe care moartea nu a putut sa o invinga.

Pt mine simbolistica Invierii are si o alta nuanta:Invingerea raului, intelegand prin asta ca raul nu poate sa triumfe la nesfarsit in fata lui Dumnezeu!

Toti cei manati de interese meschine,diabolice,toti care au dorit moartea sau au participat efectiv ca aceasta sa se intample au fost nepunticiosi in fata fortei ,a vointei nestavilite a lui Dumnezeu.
Cei rai nu-i pot face pe cei buni sa taca,sa dispara,sa-i ingroape;raul este neputincios,dezarmat in lupta cu oponentul sau.

Invierea este insasi triumful Binelui in lume!

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune
fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-
s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a
amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos
sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Sf. Ioan Gura de Aur

Invierea nu exista fara Cruce, asa cum vorbind despre Dumnezeu, nu ar fi existat Crucea daca nu ar fi fost nadejdea Invierii.
Hristos a venit in lumea pentru ca lumea, omul, de bunavoie se despartise de Dumnezeu. Prin Legea cea Veche si prin timpul indelungat de meditatie de la caderea in pacat a protoparintilor pana la intruparea Mantuitorului omul trebuia sa ajunga la concluzia ca singur nu se poate indumnezei.
Hristos nu S-a intrupat doar pentru a ne invata care este calea spre mantuire. Hristos nu a venit ca un mare teoretician cu o invatatura superioara si atat. Hristos ni S-a dat ca exemplu. Un exemplu desavarsit. Si cum prin Legea cea veche pentru stergerea pacatelor existau jertfe, asa pentru stergerea pacatelor umanitatii, de la pacatul primordial pana la cel din urma pacat savarsit in lumea S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu. Jertfa lui Hristos are atat un rol pedagogic si ne indica si noua calea de urmat, dar si un rol sacramental.
Totusi aceasta jertfa nu are semnificatia pe care i-o dau catolicii, aceea ca prin moartea pe cruce a lui Hristos i S-a dat satisfactie lui Dumnezeu pentru pacatele omenirii.
Firesc era ca Hristos, Dumnezeu sa nu moara. Dar asa cum moartea Sa a fost nefireasca, invierea era fireasca. Mai mult decat atat Invierea este simbolul nadejdii noastre in viata vesnica.

Multumesc, Doamne ajuta!

Astea sunt cuvintele după care scotoceam prin memorie, ca răspuns la mesajul anterior, și care au atâta putere, încât e greu să mai adaugi ceva.

A inviat pentru toti, insa nu toti si-au insusit-o.

Nici tu nu crezi, nici tu nu ti-ai insusit-o asa cum ar trebui, tu mai degraba crezi in omul de langa tine, in care ai aruncat ca intr-o gaura neagra, toata credinta, si nadejdea si dragostea, copilul tau, tot.

Crezi gresit, ca e mai usor sa-i osandesti pe ceilalti pentru greselile lor decat sa te pocaiesti tu pentru ale tale.

Atunci cand nu vrei sa crezi in Inviere, poti crede in orice altceva, orice alternativa e la fel de buna sau poti sa crezi ca e chiar si mai buna.
Dupa cum vezi, ai inceput sa faci pasi in directia asta.

In viata duhovniceasca nu exista stare "stationar". Mergi ori in sus, ori in jos, chiar daca nu-ti dai seama mereu ca aluneci.

Da, cu siguranta cei care se injura si se imping sa ia o creanga de trestie inaintea celorlalti prosti care n-au alta treaba pe acasa si stau la rand, au mai multa credinta decat mine :). Si aceia care se impartasesc cand e mai aglomerat, sa nu-i intrebe dc spovedit, sau dc o fac, o fac cat mai pe scurt, sa nu astepte lumea dupa ei (sau sa le scape vreo marturisire necuviincioasa). Cu siguranta Dumnezeu apreciaza ravna lor. Sa minti pt o cauza nobila, sa fii diplomat, ca sa obtii ceea ce e necesar, nu e de condamnat. Numai eu pacatoasa am nesimtirea sa marturisesc (aproape) toate mizeriile pe care le fac si le gandesc, chiar daca risc sa nu ma impartaseasca niciodata pt asta :(.

La catolici nu există așa ceva.


P.S. Apreciez restul mesajului.

Sunt multe intrebari pe care multi si le pun in mod firesc.
Una este sa stii teoretic niste lucruri si alta este cum le percepe fiecare in sufletul si mintea lui.
Stim din scripturi si de la Biserica simboluri si sensuri, dar cum intelegem noi in mod real si uman lucrurile este altceva.
Cei care au fost martorii evenimentelor in vremea aceea au avut si ei intrebari si nelamuriri si n-au inteles.
Iisus li s-a aratat apostolilor dupa Inviere, puteau sa-l atinga, au mancat cu el.
Noi astazi, dupa mii de ani nu putem decat sa acceptam tacit si sa incercam sa ne imaginam.
In diversele carti si predigi se dau mereu alte simboluri si explicatii.
In general eu cred ca una este sa stii credinta in teorie (cursul evenimentelor, simboluri, semnificatii) si alta este sa le si imaginezi si simti in tine.
Trairea aceea nu stiu cine si cum ti-o poate insufla si cum o poti invata.

Si eu imi pun intrebari si incerc sa vad niste lucruri dar se imbina mai multe lucruri si este greu. Este acea latura umana care intervine.
Noi ca oameni nu reusim sa vedem totusi latura cereasca a lui Iisus. Ne raportam totusi la latura sa umana.

Concret ma intreb si eu:

1. A suferit ca un om, i-a fost si frica tot ca un om. Si totusi latura sa cereasca cum a permis asta? Adica nu inteleg combinatia aceasta si cum de latura cereasca nu a acoperit-o pe cea umana. Avea puteri ceresti totusi.
A vindecat el insusi oameni, i-a sculat din morti. Nu putea sa moara asa ca orice om...latura cereasca a ramas cumva.

2. A inviat in trup si in spirit. S-a dus la cer si cu trupul, ceea ce contravine firii umane.
Sa inteleg ca atunci cand ne ducem la cer il vom vedea si in trup omenesc?

3. "...si celor din morminte viata daruindu-le." Adica ce trebuie sa ne imaginam? Ce fel de viata le-a dat mortilor? Numai sufletelor lor...trupurile nu se pastreaza. Nu se intorc la noi vii, asa cum s-a intors atunci Iisus la apostoli?

Cred ca aici ar trebui sa lucreze mai mult preotii cu noi. Sa ne invete cum sa intelegem lucrurile, cum sa le traim.

Imi place mesajul Yasminei, cam asa vad si eu. Dar apare intrebarea in cel fel a luat/sters pacatele oamenilor? Oamenii nu s-au schimbat totusi, pacate fac si acum. Raul nu a fost invins definitiv...

Da, le-a adus legea noua, i-a invatat Binele, dar de ce nu l-au preluat? De ce nu le-a vindecat firea umana incat sa nu mai revina la pacat?
Si ar mai fi intrebari...

Da stim ce inseamna Dumnezeu si Invierea lui Iisus, dar nu stim cum sa-l simtim, cum sa comunicam cu el. Unii ii percep mai degraba latura cereasca, il vad ca un simbol, altii ii percep mai mult latura umana si il vad in icoana ca intr-o poza, ca pe un om cu care discuta, care s-a nascut, a avut parinti, a mancat, a baut, a avut haine etc.
Acum 2000 de ani, oamenii l-au avut in fata lor ca om, au stat la masa cu el.

Ba există şi chiar a fost doctrina soteriologică a BRC vreme de secole. La originea aşa-zisei "teorii a satisfacţiei" se află Anselm de Canterbury (sec XI), sfânt şi doctor al BRC, dar ulterior şi alţi teoreticieni ai credinţei au contribuit la rafinarea şi nuanţarea ei. Teoria, în esenţa ei, era încă valabilă în catehismele catolice editate în sec XIX, abia cu ocazia Conciliului Vatican II soteriologia romană a schimbat direcţia către o concepţie mai apropiată formal de poziţia ortodoxă.

Nu pentru asta, ci pentru ca desi iti marturisesti pacatele, nu te pocaiesti pentru ele.
Practic te spovedesti stiind foarte bine ca vei persista in pacat, ca nu ai de gand sa schimbi nimic in privinta respectiva.

E bine ca totusi duci o lupta pe care altii nici nu ii intereseaza, dar sa stii ca risti sa cazi in ipocrizie la fel ca ei, doar ca de pe alt nivel.

Într-adevăr, întrebările sunt multe și, cu siguranță, nu doar tu ți le pui. Cred că merită să încercăm niște răspunsuri, poate ne vor fi nouă înșine de folos.

Păcatele omului de pretutindeni și dintotdeauna sunt purtate în ființa sa, cu trup și suflet. Adam când a păcătuit, neascultând, s-a rupt de harul lui Dumnezeu prin care era nemuritor și, ascultând de ispita diavolului, a devenit muritor. Trupul său a devenit coruptibil (a intrat moartea în el) din cauza păcatului. A început să se descompună, încet, încet, în cele din urmă murind.
Și la fel s-a întâmplat cu toată omenirea, pentru că moartea a intrat, prin el, în toți oamenii.

Hristos, întrupându-Se, a luat trupul nostru muritor și, unindu-l cu firea Sa dumnezeiască, l-a îndumnezeit, trecându-l prin jertfă și prin moarte, până la înviere.
În El este biruită moartea și păcatul.

Noi am rămas în continuare corupți (adică stricăcioși), capabili de a face păcate și muritori. Dar Vestea cea Bună este că ne-a dat și nouă posibilitatea să ne împărtășim de Viața Lui cea adevărată, netrecătoare, veșnică și deplină.

Pe aceasta o putem primi prin har, pe care îl primim în Biserică, îndeosebi prin sfintele taine. Acestea sunt mijloacele pe care ni le-a lăsat ca să ne îndumnezeim și noi, unindu-ne tainic (într-un mod imposibil de explicat) cu El.

Prin urmare, firea noastră umană nu este vindecată încă. Avem de lucrat și trebuie să creștem, să trecem de la chip (căci ne-a creat după chipul Său) la asemănare, cum spunea părintele Galeriu. Împărtășindu-ne de harul Lui, trebuie să devenim tot mai asemănători cu El. Este ceea ce au realizat sfinții. Și pe toți ne-a chemat Domnul să fim sfinți sau desăvârșiți, după cum a citat Alin, parcă pe alt topic.

Deci asta încercăm să facem, ăsta este rostul unei vieți trăite în ascultare de Biserică, pentru că ea ne învață, ne hrănește (cu hrană duhovnicească) și ne crește ca o mamă dumnezeiască.

Ar fi multe de spus, sper să încerce niște răspunsuri și alții. Și să mă corecteze, eventual.

de ce a inviat?
 

Pentru ca nu am precizat niciunde: sunt ortodox, iar cele ce le-am adaugat sunt din mintea mea si deci pot avea greseli.

Am citit undeva, legat de tema discutiei, o parabola pe care o transcriu asa cum mi-o amintesc: Un om suferea vazand randunelele cat sunt de chinuite in timpul iernii si cate mor din cauza frigului si foamei. Ar fi vrut sa le ajute si s-a gandit cum sa le faca sa migreze in tarile calde. Si atunci, pentru ca avea aceasta putere, s-a facut si el randunica si le-a aratat drumul.
Asa am inteles, ca tot parcursul uman al Mantuitotului, are ca scop sa ne invete sa inviem intru imparatia sa, de unde am cazut; sa ne invete cum sa ne comportam in aceasta viata ca sa nu mai suferim si sa dobandim si viata vesnica.
Priviti in jurul dv. si vedeti cat sunt de speriati de moarte cei care nu au speranta invierii cu Iisus, cat sunt de tensionati in aceasta existenta de acum(ce iad este viata lor!) si vedeti si ce senini sunt cei care in speranta acestei invieri, si-au curatat pacatele. Asa inteleg "cu moartea(Sa), pre moarte calcand(teama noastra de moarte) si celor din mormanturi (celor care si-au lasat pacatele), viata daruindu-le(pe langa viata vesnica si viata de acum-cea interioara, calitativ superioara celei din necredinta)"
In existenta noastra terestra trebuie sa ne purtam ca si El(desi in situatii concrete de viata este mai greu, din cauza ca nu ne putem depasi egoismul sau nu intelegem ce avem de facut). Pentru aceasta ne-a lasat duhovnicii ca indrumatori pe calea mantuirii.

"Toata darea cea buna si tot darul desavarsit..." de la Dumnezeu. Prin urmare, Lui trebuie sa-i cerem in rugaciune staruitoare.
1. pentru asta s-a intrupat: ca sa moara si sa invieze; acesta a fost stabilit de la inceput.
2. din cate am inteles din ce am citit, chiar si acolo il vedem cu trupul sau omenesc.
3. daca nu ma insel, in epistola catre evrei se spune ca oasele se vor imbraca cu vine si carne si mortii vor invia si cu trupul.

Ca sa faci binele(cu ajutor divin), trebuie sa renunti la tine(la placeri, la orgolii, la egoism, la pareri proprii etc., suportand cu rugaciunea pe buze, toate cate vin peste noi, din ingaduinta lui Dumnezeu); asa a facut Mantuitorul: a renuntat la conditia sa dumnezeiasca si s-a intrupat; a ales suferinta ca sa ne invete sa o rabdam si noi si jertfa ca sa renunta la ceea ce ne dauneaza -egoismul nostru.Renuntarea completa la sine au reusit-o doar sfintii.
Noi am cazut, noi trebuie sa ne vindecam. Dumnezeu l-a facut pe om liber sa mearga spre ceea ce vrea. Nu forteaza omul, doar il ajuta sa depaseasca situatia, daca acesta se roaga. Daca n-am fi avut libertate, am fi doar roboti, masini.

Eu il percep ca Prietenul pe care ma pot baza intotdeauna. Intotdeauna mi-a placut sa spun ca"am spate tare" (gandindu-ma la ajutorul Lui). Sper sa nu fie o necuviinta!

Poti mai mult.
Poti sa traiesti (Invierea).

Biserica, Evanghelia, Sfanta Scriptura, Vierile Sfintilor, Scrierile lor, o viata crestina, Sf. Spovedanie, Sf. Impartasanie.

Ca oameni cu o traire crestina sau fara?

Ambele laturi s-au manifestat in viata, jertfa si Invierea lui Hristos.

Uite, iti raspunde chiar Sf. Ap. Pavel:

1 Corinteni cap. 15

Nu poate sa te faca sa citesti macar Noul Testament daca tu nu vrei si preferi sa te lansezi in discutii despre carti dupa cuprins in loc de continut.

Definitiv la Parusie.

Asta depinde, de la om la om, in conformitate cu alegerile fiecaruia.

Sau nu vrem?
Tratam credinta superficial?
Ramanem la partea de suprafata si nu ne intereseaza ce asteapta Dumnezeu de la noi?

Da, dar nu a evoluat asa mult dupa aia in mediul catolic. Teorema satisfactiei a atins evolutia (ne)fireasca in mediul protestant si neoprotestant(chiar m-am certat cu un anumit DanielS pe tema asta.

La ultima slujba la care am fost, cred ca duminica trecuta, s-a vorbit despre Har, care ni s-a dat in dar (ca o premiza a mantuirii) dar care nu anuleaza celalalt dar, Libertatea (de alegere a noastra). Mai mult,harul chiar se desavarseste in aceasta libertate (daca alegem liber, hotaram sa il purtam).

Referitor la Inviere si viata vesnica...aici parerile (in lume, nu intre credinciosi) sunt impartite. In timp ce mare parte prefera sa creada in ele, sa creada ca cei morti inca mai exista undeva, in alta dimensiune si sub alta forma de existenta, si ca ne vom intalni din nou candva, o alta mare parte prefera sa creada ca s-au dus pt totdeauna, si dupa moarte nu mai exista nimic. Pe mine una m-ar deprima la maxim ideea asta, insa cei pragmatici cred ca noi suntem nebuni si cand o sa ne dam seama ca nu exista nimic si asteptam degeaba o sa innebunim de tot (desi, dc nu mai exista nimic dupa ce murim, ce avem de pierdut dc am crezut altceva?). Mai tragic e ca si ai mei au afirmat ca ei nu vor viata vesnica, le-a fost deajuns asta, vor sa se termine de tot. Oare Dumnezeu le va respecta dorinta celor care au dorit asta, daca n-au fost oameni rai, sa-i osandeasca? Desi, e clar ca nu au inteles, saracii, ca viata e un dar de la Dumnezeu, ea punand premizele, fiind o trambulina pt a obtine darul desavarsit, mantuirea. Doar pt asta ne-a facut Dumnezeu, sa ne dea ce e mai bun, nu sa-si bata joc de noi :).

A cui este vina ca au ales sa faca voia lor in loc sa respecte poruncile? N-ar mai fi avut aici viata de iad, pe care, e normal sa nu o doreasca prelungita in vesnicie!
Dumnezeu a dat lumii niste porunci(numiti-le instructiuni de folosire, regulament de organizare functionare sau ceva asemanator) mentite sa asigure chiar si dupa cadere, o existenta terestra fericita pentru cei ce le respectau. Oare o masina nu se strica daca nerespectand conditiile stabilite de constructor, o folosim necorespunzator?
Unii oameni prefera sa incalce aceste porunci(a caror incalcare se cheama pacat! Iarasi neascultare ca si la Adam!) si se mira de ce nu le e bine. Pentru ca facand pacate se indeparteaza de Bine(de Dumnezeu care este Binele).
Dupa cum spun Sfintii Parinti, indiferent de voianta noastra, vesnicia exista buna sau rea pentru fiecare. Si chiar daca asa cum spun unii n-ar exista, n-as renunta sa fiu crestin pentru ca am gasit aici "cuvintele vietii vesnice", adica imi este bine asa.
Si asta nu inseamna ca nu fac pacate! Dar imi pare rau pentru cele pe care le constientizez si ma acopera probabil pentru intentia mea subreda si sigur pentru rugaciunile sfintilor , mila lui Dumnezeu.

Ati avut vreodata impresia ca Dumnezeu ne-a alungat din rai pentru totdeauna?
Stiu ca nu e adevarat, dar...n-ati avut niciodata indoieli? Presupun ca majoritatea lumii are...privind mantuirea, reprimirea noastra in eden...sau banuiesc ca majoritatea crede ca mantuirea asta adusa pe Hristos este doar pentr unii, o mica parte, foarte putini dintre noi, care sunt cu adevarat sfinti, si nu pentru noi toti ceilalti pacatosii, care sntem mult prea intinati si ingloditi pana la gat in mocirla pacatelor noastre si ale celor dinainte, generatiilor anterioare, semenilor, etc - cati nu zic " in ziua de azi nu se mai poate trai fara pacat"; drept urmare, conseinta fireasca ar fi ca dupa viata asta, urmeaza...moartea, ce altceva??? Adica, nimic intuneric neant...Pentru unii din noi, care initial am fipreferat sa credem varianta anterioara, cea consacrata, bine cunoscuta, a posibilitatii mantuirii si intoacerii la Dumnzeu, aceasta alternativa ne suna foarte de-a dreptul deprimant....chiar sunt atei care sustin ca din cauza ca candva au crezut si ei, cand " s-au convins" ca nu exista, s-au imbolnavit grav si au suferit, drept pt care acum se straduie sa convinga si ei pe cat mai multi sa nu-si mai faca iluzii, spre a nu pati la fel...si fix asta fac, din pacate, baga si pe altii in depresie, crezand ca le fac un bine si ii elibereaza de o psihoza care i-ar putea duce la nebunie totala....
Si nu doar necredinta si sminteala acestora ne face pe noi sa ne indoim de posibilitatea mantuirii...si cand revedem rautatea si nedreptatea care ni se face noua de catre semenii nostri, posibil sa avem acelasi sentiment: ca Dumnezeu si-a luat mana de pe noi...ca diavolul conduce aceasta lume, si cne nu i se supune va avea parte de chinuri vesnice...( sau, ma rog, cat traieste, pe urma, nu se stie, poate dupa ce moare va avea lniste)

Speranta cred ca trebuie sa insoteasca si pe cel din urma pacatos,speranta ca intr-o zi Dumnezeu se va dezvalui si in inima lui. Vamesul Zaheu ,cred ca se saturase de cate nedreptati facuse in viata asta , si cati oameni nedreptatise ,. si a fostd e ajuns doar sa vrea sa il vada pe Hristos care trecea pe acolo . Iar apoi, cat de pregatit a fost in sufletul lui , ca in aceiasi zi si-a dat jumatate din avere,ca si cum tot raul dinainte nu mai conta
Iata dar,ca speranta este in noi si asteapta in fiecare zi reintalnirea cu Dumnezeu.
Talharul rastignit odata cu Iisus ,poate va fi observat si el cu admiratie faptele facute de noul proroc care uimea Ierusalimul,dar cand l-a vazut rastignit linga el pe cruce pe acesta,nu a rabdat atata nedreptate . Caci pacatele lui insusi le stia ,si stia cati omorase sau furase pina atunci , dar iata ca nici in ultimile zile ale vietii nu isi pierde admiratia pentru ceea ce e curat si sfant .
Iisus are capacitatea de a se intalni cu cea mai pacatoasa inima ,si are darul de a curate apasarea pacatului , si intr-o singura zi ,daca s-ar produce intalnirea dintre dorinta noastra de curatenie si atentia acordata de El celor care il cauta
De orice sa ne indoim pe lumea asta , dar de unica noastra credinta si unica mantuire care ne a fost aratata de a lungul intregii istorii umane , sa nu ne indoim niciodata,oricat de deznadajduiti am fi de pacat.
Speranta este mai mare decat credinta,caci se adreseaza si celui care are indoieli si cade , si doar dragostea este mai mare ca speranta,caci ,este firesc ca dupa speranta sa vina implinirea la cel care a crezut dincolo de sine insusi

Speranta desigur insoteste pe orice pacatos, care considera ca Dumnezeu e bun si il va ierta oricate pacate si nedreptati face, chiar daca nu se pocaieste. Insa pe masura ce se trezeste in tine constiinta pacatului, realizezi cat de adanc esti inglodat si cat de departe si greu de obtinut e mantuirea. Chiar spune intr-o cazanie ca atunci cand iti "prezinta" pacatul, diavolul ti-l arata neinsemnat, iar cand vrei sa te pocaiesti, ti-l arata mare, greu, de neiertat. Insa nu de asta am zis ca si-a luat Dumnezeu mana de pe noi, ci pt ca ingaduie prea multe nedreptati si prea mult egoism din partea semenilor nostri; e drept ca trebuie sa respecte alegerea fiecaruia, daca omul vrea sa fie rau si nedrept n-are ce sa-i faca...doar sa îi arate in fel si chip marea lui iubire dar totodata si mania, si judecata dreapta, sa-l avertizeze cumva ca greseste...

A inviat , de fapt a fost inviat de catre Tatal , ca sa echilibreze ceea ce a pierdut Adam ca om perfect. Ca si Hristos Iisus este numit in Noul Testament ,, al doilea Adam,,

O alta intrebare retorica( adresata de fapt Lui spre luminarea noastra):
Oare de ce Iisus nu a vrut ca nimeni sa se afle in preajma mormantului Lui in momentul invierii? De ce nu si-a dorit sa aibe mii de oameni stransi pentru a fi martorii Invierii Lui?

La Invierea lui Lazar care s-a intimplat tot in aceeasi conjunctura ca localizare Iisus nu numai ca a asteptat 4 zile sa treaca timpul si sa se stranga multimile din jur, clar facilitand acest lucru, dar a mai si incetinit procesul comunicand pe drum un timp indelungat mai intai cu cele doua surori.

De ce a inviat Domnul?
 

Pentru ca El fiind Muncitorul Suprem, (curat, smerit, harnic, sincer, bun mai ales pentru muncile cele mai de jos si mai grele) i s-au parut suficiente 2 zile de ”odihna” in iad (cam cat ar fi 266 de zile deasupra pe pamant), unde ajungand l-a dat la o parte pe satana si muncind El cu adevarat si acolo asa ca pe pamant a insuflat in sufletele cele tinute in chinuri si munci groaznice, speranta si dorinta de Inviere pe care a si infaptuit-o inaintea lor si impreuna cu ei in dimineata adanca a celei de a treia zi, dupa scripturi, prima zi de munca din saptamana, asa fel incat, odata Inviat s-a pus imediat pe lucru adunand ucenicii imprastiati si dezbinati ca sa le insufle mai departe darul Credintei adusa din Cer prin Fecioara, Focul Viu, Focul cel nou, ca sa-i puna la lucru pe ucenici sa mearga si sa-L arunce prin propovaduirea lor pe pamant, ca toti oamenii cuprinsi de acest Foc miraculos, Focul Credintei, sa poata sa iasa din lene, si impartasindu-se si unindu-se liturgic in acest foc divin sa se puna impreuna la lucru cel nou, la lucrul cel trainic, muncind de atunci toti oamenii credinciosi asemenea Muncitorului Suprem, asemena Celui mai Harnic si mai curat Muncitor al tuturor timpurilor din intreaga creatie incat toti idolii tuturor imparatilor si al tuturor imparatiilor au cazut latzi sfaramandu-se, vazand adevarata putere de munca din Credinta a Mantuitorului inviat din morti. Astfel Duminica, ziua invierii a devenit Sfanta Sarbatoare a muncii, desavarsind omul credincios prin munca pentru munca din Credinta cea noua adusa din Cer... si astfel odihna omului prin munca a fost restabilita, mantuita si binecuvantata, si de atunci omul odihnindu-se Duminica prin munca Duhovniceasca pentru munca intregii saptamani se seteaza si se pregateste prin Credinta, sa munceasca tot la fel de bine toata saptamana pana Duminica viitoare cand va intra din nou la odihna prin munca pentru munca urmand iar si iar o noua saptamana de munca rodnica pentru omul indumnezeit, munca bazata pe noua Credinta de Foc adusa de Domnul din Cer, Credinta care nu exista pe pamant sau in iad. La Cincizecime le innoieste ucenicilor Acest Foc suflat peste ei pe care-L trimite ca un vant cu shuierat puternic impreuna cu Duhul Sfant si apostolii incredintandu-se si primind puterea de Credinta din Cer a unei limbi de foc pe capetele lor se ridica din frica si orice indoieli si oboseli si merg la munca Adevarului asemenea Mantuitorului.

Deci, pentru ca sa munceasca mai departe munca cea buna, pentru aia a Inviat, cand se putea odihni si El de Sabat 3 zile in lenevie asemenea tuturor istovitilor istovitori care au preschimbat Sabatul intro sarbatoare a lenei travestita in harnicie aparand-o cu ipocrite fatarnicii ca toti muncitorii aia care fug de munca dandu-se mari... muncitori. A invins moartea de dragul muncii, a lucrului cu care a fost trimis de Dumnezeu, Tatal Lui si al nostru, la noi, chemandu-ne pe toti la munca de Credinta si Inviere insa pazindu-ne si ferindu-ne de boala profesionala a muncii duhului lumii cu care suntem ispititi si in razboi duhovnicesc pe viata si pe moarte pana la victoria finala.

Intrebarea Moroco era de ce Hristos nu a tinut sa aibe martori oculari ai Invierii?
Sa fi mentionat El inainte de a-si da duhul:

"Veniti dragilor cu mic cu mare la Mormant in trei zile, la miezul noptii"
In rest ne este clar.