Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Postul (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5059)
-   -   Originile postului ortodox. Postul primilor creștini (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=17109)

Florin-Ionut 24.02.2014 10:41:36

Originile postului ortodox. Postul primilor creștini
 
Referințe despre subiectul de față sînt extrem de puține, la fel ca și oamenii care au abordat tema. Dar, cu ajutorul vostru, poate adun mai multe informații.

O sursă care confirmă faptul că inițial creștinii nu mîncau nimic în timpul Postului Paștilor cu excepția weekendului:

<< The writer of Peregrinato Silviæ, in describing how Lent was observed in Jerusalem, when she was there about 386 A.D., says: "They abstained entirely from all food during Lent, except on Saturdays and Sundays. They took a meal about midday on Sunday, and after that they took nothing until Saturday morning. This was their rule through Lent." >>

De ce dezlegau în weekend? Datorită Canonului 66 apostolic:
Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbătă (afară numai de una), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
(51, 53 ap.; 16 sin. IV ec; 13, 55 Trul.; 14 Ancira; 18, 21 Gang.; 29, 49, 51
Laod.)

Ieri la biserică s-a citit despre post și am remarcat următoarea idee de la 1 Corinteni: ”nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește.” Ceea ce mi-a amintit de textul către Romani ”Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.” În ambele locuri faptul de a mînca e pus în antiteză cu faptul de a nu mînca. Pavel vorbește și despre legume versus carne, respectiv despre consumarea cărnii jetfită idolilor, dar în citatele de mai sus zice strict despre mîncare și ne-mîncare.

Cu timpul sînt sigur că voi găsi și alte surse care să confirme continuitatea stilului primilor creștini de a posti nemîncînd, ca și cei din VT, cu sau fără apă.

AlinB 24.02.2014 12:03:33

Deci tu Florine cand tinusi post negru de 10 zile trebuia sa fii afurisitt, ai? :)

Pelerin spre Rasarit 24.02.2014 13:41:41

,,Primii crestini"este o sintagma complexa in context istoric intrucat poate defini fie primele adunari iudeo-crestine(evreii din Ierusalim si cei din Diaspora)fie adunarile crestine ulterioare,cu relevanta mai ales in cadrul neamurilor(in contextul disparitei graduale a elementului iudaic).Primii crestini,stricto sensu,fiind evrei este foarte posibil sa fi postit in mod traditional iudaic,adica luni si joi,abia(aprox)spre finele sec I AD,in contextul ciocnirilor teologice tot mai aprinse cu iudaizatorii,se trece la un post in zilele de miercuri si vineri(a se vedea in acest sens Didahia VIII:1).Postul la evrei,fie ei si crestini,in contextul existentei(inca)unui atasament fata de valorile fundamentale iudaice(FA 3:1 poate fi un exemplu in acest sens)comporta o alta discutie,intrucat in perioada incipienta a crestinismului,nu exista inca o demarcatie clara,precum azi,intre diverse practici.Ele coexistau insa exista tendinta clara de a evolua intr-o directie oarecum diferita fata de matca iudaica.Modul si motivatiile cum tineau evreii post sunt foarte interesante si nu se poate spune ca nu au influentat ulterior.Oricum foarte interesant topic din perspectiva ideii propuse spre aprofundare.

Florin-Ionut 24.02.2014 21:28:15

Citat:

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 551999)
,,Primii crestini"este o sintagma complexa in context istoric intrucat poate defini fie primele adunari iudeo-crestine(evreii din Ierusalim si cei din Diaspora)fie adunarile crestine ulterioare,cu relevanta mai ales in cadrul neamurilor(in contextul disparitei graduale a elementului iudaic).Primii crestini,stricto sensu,fiind evrei este foarte posibil sa fi postit in mod traditional iudaic,adica luni si joi,abia(aprox)spre finele sec I AD,in contextul ciocnirilor teologice tot mai aprinse cu iudaizatorii,se trece la un post in zilele de miercuri si vineri(a se vedea in acest sens Didahia VIII:1).Postul la evrei,fie ei si crestini,in contextul existentei(inca)unui atasament fata de valorile fundamentale iudaice(FA 3:1 poate fi un exemplu in acest sens)comporta o alta discutie,intrucat in perioada incipienta a crestinismului,nu exista inca o demarcatie clara,precum azi,intre diverse practici.Ele coexistau insa exista tendinta clara de a evolua intr-o directie oarecum diferita fata de matca iudaica.Modul si motivatiile cum tineau evreii post sunt foarte interesante si nu se poate spune ca nu au influentat ulterior.Oricum foarte interesant topic din perspectiva ideii propuse spre aprofundare.

M-aș mulțumi să aflu din orice scriere ceva concret, indiferent dacă e vorba de secolul I sau secolul IV sau chiar mai tîrziu. Și sînt curios cum s-a produs tranziția către modul în care postesc astăzi ortodocșii, că sigur rînduiala nu a fost exact așa de pe vremea Apostolilor - mă refer la perioade și la metodă.

Florin-Ionut 24.02.2014 21:43:58

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 551995)
Deci tu Florine cand tinusi post negru de 10 zile trebuia sa fii afurisitt, ai? :)

În sfîrșit și-a dat seama cineva de treaba asta. N-am vrut s-o spun eu. :)

Orice regulă poate fi încălcată ocazional, cu aprobare de la duhovnic și dacă scopul pentru care faci abatere este unul folositor (detoxifiere, vindecarea unor boli vechi sau grele, lupta cu păcatul desfrînării șamd). Dacă cineva vrea să postească o lună bînd doar apă și o face pentru sănătate și duhovnicul lui e de acord, nu văd de ce nu ar face-o. Doar asta se întîmplă o dată sau de cîteva ori în viață la urma urmei, nu e o practică săptămînală la nimeni.

Dar de ce e musai ca noi să întrerupem postul (ăla cu nemîncarea totală) în weekend? Ca să ne împărtășim, altfel postul negru s-ar contrazice cu Canonul 9 apostolic care îi afurisește pe cei ce nu se împărtășesc de fiecare dată.

Dar ce înseamnă afurisenia? E tocmai [auto]separarea de Biserică prin lipsirea voită de Trupul și Sîngele Lui Hristos. Postești negru Duminică? Automat nu te cumineci. Refuzi Împărtășania, indiferent de motive? Te rupi de Trupul hristic. Simplu.

Florin-Ionut 24.02.2014 21:47:46

Ca să-mi pun un memo online pentru mai încolo, ar mai fi două argumente indirecte că în zorii creștinismului metoda postirii presupunea nemîncarea: la 1 Corinteni 7 (parcă) și dezlegarea de la post (!) a femeilor însărcinate.

Pelerin spre Rasarit 24.02.2014 21:56:03

Imi este teama ca va pot ajuta putin in aceasta privinta intrucat am lucrari pe aceasta tema dar sunt in engleza si fiind concepute si publicate la nivel universitar sunt protejate de un fel de drepturi de autor si nu prea se gasesc in format PDF.Ar fi o varianta sa caut si sa traduc din ele dar tinand cont de dificultatea subiectului ar trebui cumva sa fac si o parte introductiva,ca sa fie o legatura logica.Desi timpul liber nu este aliatul meu o sa incerc sa vad daca gasesc ceva disponibil pt o expunere succinta dar decenta.Daca voi gasi voi posta pe topicul deschis de catre dvs.Totusi o lucrare care imi vine in cap,tradusa in romana(daca preferati inclusiv aspecte specifice sec IV) ar fi ,,Viata cotidiana a Parintilor desertului in Egiptul sec IV" a lui Lucien Regnault.In lucrarea mentionata(desi suntem departe de timpurile dezvoltarii incipiente)exista un capitol intitulat ,,Regimul alimentar".Cred ca daca il veti analiza il veti gasi cel putin interesant.De la acest punct,de exemplu,puteti pleca pe firul istoric,in cercetarea dvs,in sens invers,spre originile practicii la primii crestini.

Doua opinii personala,nu stiu cat de corecte,dar totusi le mentionez:este dificil de analizat punctual cum tineau primii crestini evrei postul fara a se analiza problema si dpdv al istoricului practicii in iudaism.In al doilea rand pt a avansa la faza ulterioara va va fi necesara expertiza unui profesor la teologie,intrucat practica nu poate fi analizata decat in contextul ideii de ,,lex orandi-lex credendi-lex vivendi"si atunci contextul in care va trebui sa integrati ideea,pt a sesiza toate detaliile si ratiunile,se va mari proportional.Ma intreb daca nu cumva teologi precum Diacon Ioan Ica Jr sau Preot Doctor Constantin Coman au lucrari/articole/traduceri pe aceasta tema,a evolutiei practicii postului.O sa mai caut si eu,regret ca nu v-am putut fi de folos mai mult pt moment.

Numai bine si spor duhovnicesc in cautarea dvs :)

N.Priceputu 25.02.2014 08:32:54

moduri de postire
 
Nu știu, Florin, dacă în căutările tale ai dat și peste acest articol cu privire la felul în care a evoluat postul creștin de-a lungul timpului.

Dincolo de detaliile postirii îmi par esențiale precizările din final, anume cele în care se arată că postul era (și este) în primul rând un timp liturgic, o pregătire și o intrare în timpul Împărăției, al Bisericii (aici și acum), o participare a ființei umane în integralitatea ei – după cum înțeleg.

Annyta 25.02.2014 08:34:22

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 552192)
Nu știu, Florin, dacă în căutările tale ai dat și peste acest articol cu privire la felul în care a evoluat postului creștin de-a lungul timpului.

Dincolo de detaliile postirii îmi par esențiale precizările din final, anume cele în care se arată că postul era (și este) în primul rând un timp liturgic, o pregătire și o intrare în timpul Împărăției, al Bisericii (aici și acum), o participare a ființei umane în integralitatea ei – după cum înțeleg.

Bună dimineața și bine ai revenit! :-)

Florin-Ionut 25.02.2014 09:18:05

Citat:

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 552147)
Imi este teama ca va pot ajuta putin in aceasta privinta intrucat am lucrari pe aceasta tema dar sunt in engleza si fiind concepute si publicate la nivel universitar sunt protejate de un fel de drepturi de autor si nu prea se gasesc in format PDF.Ar fi o varianta sa caut si sa traduc din ele dar tinand cont de dificultatea subiectului ar trebui cumva sa fac si o parte introductiva,ca sa fie o legatura logica.Desi timpul liber nu este aliatul meu o sa incerc sa vad daca gasesc ceva disponibil pt o expunere succinta dar decenta.Daca voi gasi voi posta pe topicul deschis de catre dvs.Totusi o lucrare care imi vine in cap,tradusa in romana(daca preferati inclusiv aspecte specifice sec IV) ar fi ,,Viata cotidiana a Parintilor desertului in Egiptul sec IV" a lui Lucien Regnault.In lucrarea mentionata(desi suntem departe de timpurile dezvoltarii incipiente)exista un capitol intitulat ,,Regimul alimentar".Cred ca daca il veti analiza il veti gasi cel putin interesant.De la acest punct,de exemplu,puteti pleca pe firul istoric,in cercetarea dvs,in sens invers,spre originile practicii la primii crestini.

Doua opinii personala,nu stiu cat de corecte,dar totusi le mentionez:este dificil de analizat punctual cum tineau primii crestini evrei postul fara a se analiza problema si dpdv al istoricului practicii in iudaism.In al doilea rand pt a avansa la faza ulterioara va va fi necesara expertiza unui profesor la teologie,intrucat practica nu poate fi analizata decat in contextul ideii de ,,lex orandi-lex credendi-lex vivendi"si atunci contextul in care va trebui sa integrati ideea,pt a sesiza toate detaliile si ratiunile,se va mari proportional.Ma intreb daca nu cumva teologi precum Diacon Ioan Ica Jr sau Preot Doctor Constantin Coman au lucrari/articole/traduceri pe aceasta tema,a evolutiei practicii postului.O sa mai caut si eu,regret ca nu v-am putut fi de folos mai mult pt moment.

Numai bine si spor duhovnicesc in cautarea dvs :)

Mulțumesc pentru idei și pentru timpul acordat, deja ați petrecut vreo 20 de minute scriindu-mi.

Din lucrările protejate aș fi bucuros să văd chiar și poza unui fascicul în care să fie măcar două vorbe despre ce mă interesează, dacă e voie, pe privat. Altfel, fie și dacă durează un an, am răbdare să scrieți un scurt eseu oricînd aveți timp.

M-am gîndit și eu la Ioan Ică Jr, el e o sursă excelentă mai ales cînd e vorba despre subiecte mai „ezoterice”. Cît despre ceilalți teologi ca părintele Coman, poate vreun student ar putea să le pună o întrebare, altfel nu știu cum aș putea căuta în lucrările lor care tratează de regulă cu totul alte probleme.

Florin-Ionut 25.02.2014 10:02:56

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 552192)
Nu știu, Florin, dacă în căutările tale ai dat și peste acest articol cu privire la felul în care a evoluat postului creștin de-a lungul timpului.

Dincolo de detaliile postirii îmi par esențiale precizările din final, anume cele în care se arată că postul era (și este) în primul rând un timp liturgic, o pregătire și o intrare în timpul Împărăției, al Bisericii (aici și acum), o participare a ființei umane în integralitatea ei – după cum înțeleg.

Oau, așa da articol, mulțumesc! Gabriel Radasanu este conducătorul corului de psalți?

Redau conținutul eseului, că linkul m-a trimis prima oară spre adresa de ”acasă” blogului:

”[COLOR=#000000]Pătrunderea în atmosfera Postului Mare este precedată de titlul solemn și emoționant al iertării reciproce a păcatelor (la slujba Pavecerniței) din Duminica lăsatului sec de brânză, numită și „Duminica iertării”.[/COLOR] [COLOR=#000000]Originea acestui rit al iertării se găsește în Palestina, după mărturiile Sf. Sofronie al Ierusalimului.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Monahii, spune el, se curățau mai dinainte pentru dumnezeiasca patimă și pentru închinarea Învierii lui Hristos. În mănăstire se păstra din vechime o rânduială anume în Duminica ce s-a obișnuit să se numească întâia din săptămânile Postului Mare:se săvârșea Sf. Liturghie ca de obicei și fiecare se împărtășea cu preacuratele și de viață făcătoarele taine și mâncau puțin, după cum era obiceiul.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Se strângeau în biserică și făcându-se rugăciune îndelungată și metanii, urma ritualul „iertării” cu metanie și sărutare între ei și la stareț care-i binecuvânta pentru ajutor și stăruire în nevoințele ce le stăteau înainte.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Urma „pelerinajul” în pustie, fiecare luându-și de ale mâncării după trebuința trupului: pâine, smochine, finice, legume uscate muiate în apă iar cei mai îmbunătățiți se hrăneau cu ierburile ce creșteau în pustie. Această rânduială era păzită cu sfințenie de fiecare dintre ei fără a ști unul cum se înfrânează și petrece celălalt.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Petrecând toate zilele postului, se întorceau la mănăstire în duminica dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, duminică pe care Biserica a primit-o să se prăznuiască cu stâlpări. Atunci se întorcea fiecare având rod al ostenelilor sale conștiința sa, care cunoștea cum a lucrat și semințele căror osteneli a adunat. Aceasta era rânduiala mănăstirii și ea se împlinea în chip desăvârșit.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Postirea a fost privită ca o formă de sărbătoare ori celebrare solemnă. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian și ale Sfântului Dionisie al Alexandriei, unii posteau numai în Vinerea Patimilor, o zi, alții două, vineri și sâmbătă în Săptămâna Patimilor, alții trei, o săptămână iar alții mai multe zile. Această variație a ținerii postului începuse cu mult mai devreme. Un secol mai târziu mărturiile arată că acest post pre-pascal, cel puțin în unele regiuni, s-a extins la întreaga săptămână a patimilor. Astfel în Didahiile Apostolice citim: „astfel, trebuie să postiți în zilele Paștelui din ziua a doua a săptămânii (luni) și trebuie să vă hrăniți cu pâine, sare și apă numai după ceasul al nouălea până în ziua a cincea (joi)…Iar Vineri sau Sâmbătă postiți deplin și nu gustați nimic. La mijlocul celui de-al doilea secol biserica cunoștea un post foarte scurt înainte de prăznuirea anuală a Paștelui, dar și așa postul se ținea (diferit) deosebit în locuri diferite[/COLOR]
[COLOR=#000000]În această perioadă, existența postului Patruzecimii este confirmată și de canonul 5 al Sinodului de la Niceea. Începând de la sfârșitul secolului III înainte, Postul cel Mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite, Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau prepascal – până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, și Postul Paștilor (pascal) care ținea o săptămână, cea a patimilor, fiind foarte aspru. După cum observăm, săptămâna Patimilor nu era socotită în cadrul Paștelui Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Săptămâna Paștilor, a „Paștilor” în sensul originar al cuvântului, adică Paștile Crucii sau suferinței Domnului.[/COLOR]
[COLOR=#000000]În Ierusalim, Postul Paștelui consta din opt săptămâni fiecare incluzând cinci zile de post, ceea ce dă exact 40 de zile de post deplin. Cu alte cuvinte, aici termenul de „patruzeci de zile” a fost înțeles ca 40 de zile de postire. Aceeași practică este atestată de Sf. Epifanie al Ciprului și de Ioan Hrisostom în 387, pentru Antiohia. Totuși în Constantinopol, ca și-n Egipt și Apus, 40 de zile însemnau întâi de toate o perioadă de pregătire de-a lungul căreia unii posteau de fapt 5 zile pe săptămână, fapt care, ca și perioadă liturgică, includeau cele 2 zile euharistice săptămânale. Sf. Atanasie al Alexandriei vorbește despre timpul Postului Paștelui și Postul Săptămânii Sf. Patimi. Deci, în Constantinopol, cele 40 de zile includeau sâmbetele și Duminicile dar exclude Săptămâna Sf. Patimi, sâmbăta lui Lazăr și Duminica Stâlpilor.[/COLOR]
[COLOR=#000000]În Apus și Egipt, Postul Paștelui includea deopotrivă Săptămâna Sf. Patimi și zilele euharistice săptămânale rezultate care au dus chiar la un post mai scurt.[/COLOR]
[COLOR=#000000]În secolul IV, canonul 50 al Sinodului din Laodiceea, osândind obiceiul unora de a întrerupe ajunarea din Joia Patimilor, dispune să se țină post aspru (mâncare uscată) în toată Patruzecimea. Iar în vinerea și sâmbăta Patimilor să nu guste nimic până la cântatul cocoșului din noapte. Iar de nu poate cineva să ajuneze în șir aceste două zile, să păzească cel puțin sâmbăta, căci zice undeva Domnul vorbind despre Sine: Când se va lua de la ei Mirele, vor posti în zilele acelea.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Pâinea, sarea și apa erau inițial singura hrană autorizată în timpul Sf. Patimi numită din această pricină „săptămâna mâncării uscate”.[/COLOR]
[COLOR=#000000]La Ierusalim această xirofaghie din Săptămâna Mare se întindea la toate cele 40 de zile, regulă instituită de sinoadele de la Laodiceea și apoi Trulan, dar și îndulcită mai apoi îngăduind consumarea de legume și fructe.[/COLOR]
[COLOR=#000000]La Mănăstirea Studion, în Săptămâna Patimilor nu se servea nici untdelemn, nici legume verzi, ci numai legume uscate însoțite de poame uscate.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Tot în sec. IV, peregrina Egeria ne dă informații interesante despre aceia care practicau postul cel mai sever – numiți „hebdomaderi” – care nu mâncau decât de două ori pe săptămână, sâmbăta și duminica după liturghie, când se împărtășeau. Hrana acestora era cum nu se poate mai simplă; ei nu gustau nici pâine, nici ulei, nici fructe, ci numai apă și puțin terci de făină.[/COLOR]
[COLOR=#000000]În general deci, în vechime, postul era mult mai aspru decât cum se ține azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abținere completă de la orice mâncare și băutură până la Ceasul IX din zi (spre seară) afară de sâmbete și duminici care erau exceptate de la ajunare.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două (vineri și sâmbătă) din Săptămâna Sf. Patimi se recomandă post complet sau ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite) iar sărbătoarea Bunei-Vestiri când se întâmplă să cadă în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin. După canonul 5 al Sf. Nichifor Mărturisitorul, se pot gusta pește și vin, dacă Bunavestire cade în Joia sau Vinerea patimilor.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Tradiția timpurie pre-constantiniană și pre-monastică înțelegea postirea în primul rând ca o singură zi de post, implicând abstinența completă de la mâncare și nu o abstinență de la anumite alimente, așa cum aceasta va fi înțeleasă mai târziu. Această abstinență completă continua până la ceasul IX. Un asemenea concept de postire (împrumutat de iudaism) ar putea fi definit ca liturgic. Acesta era legat de conceptul de Biserică ca fiind nu din această lume, dar totuși existând în această lume.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Postirea a fost starea de veghe a Bisericii înseși, a poporului lui Dumnezeu pregătindu-se necontenit, așteptând Parusia Domnului. Accentul nu s-a pus pe valoarea ascetică a postirii, ci pe expresia – în refuzul hranei, în negarea oricărei supuneri la necesitățile naturale – acelui caracter eclezial, eshatologic al Bisericii înseși și a credinței ei.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Postirea a fost legată de cult, de ritmul liturgic al vieții Bisericii, deoarece acestea corespundeau Bisericii ca veghe și așteptare.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Cât despre conținutul liturgic al Postului, un factor decisiv l-a constituit reforma liturgică realizată în secolul IX de mănăstirea Studion, în mod deosebit de Sf. Teodor Studitul, în Constantinopol.[/COLOR]
[COLOR=#000000]Multe texte bizantine aduc mărturie despre nivelul preocupării liturgice și de precizare a indicațiilor tipiconale încă din timpul vieții lui Teodor, continuată, de asemenea, și de către succesorii săi. Tradiția studită e remarcabilă în special pentru creativitatea sa imnografică și, mai presus de orice, pentru compunerea Triodului Postului Mare.[/COLOR]”

N.Priceputu 25.02.2014 10:12:15

Dacă ți-a plăcut articolul, să-ți dau o mână de ajutor și în postarea lui fără acel „color black” (l-am trecut prin Word și i-am scos culoarea), ca să fie mai ușor de citit:

„Pătrunderea în atmosfera Postului Mare este precedată de titlul solemn și emoționant al iertării reciproce a păcatelor (la slujba Pavecerniței) din Duminica lăsatului sec de brânză, numită și „Duminica iertării”.
Originea acestui rit al iertării se găsește în Palestina, după mărturiile Sf. Sofronie al Ierusalimului.

Monahii, spune el, se curățau mai dinainte pentru dumnezeiasca patimă și pentru închinarea Învierii lui Hristos. În mănăstire se păstra din vechime o rânduială anume în Duminica ce s-a obișnuit să se numească întâia din săptămânile Postului Mare:se săvârșea Sf. Liturghie ca de obicei și fiecare se împărtășea cu preacuratele și de viață făcătoarele taine și mâncau puțin, după cum era obiceiul.

Se strângeau în biserică și făcându-se rugăciune îndelungată și metanii, urma ritualul „iertării” cu metanie și sărutare între ei și la stareț care-i binecuvânta pentru ajutor și stăruire în nevoințele ce le stăteau înainte.
Urma „pelerinajul” în pustie, fiecare luându-și de ale mâncării după trebuința trupului: pâine, smochine, finice, legume uscate muiate în apă iar cei mai îmbunătățiți se hrăneau cu ierburile ce creșteau în pustie. Această rânduială era păzită cu sfințenie de fiecare dintre ei fără a ști unul cum se înfrânează și petrece celălalt.

Petrecând toate zilele postului, se întorceau la mănăstire în duminica dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, duminică pe care Biserica a primit-o să se prăznuiască cu stâlpări. Atunci se întorcea fiecare având rod al ostenelilor sale conștiința sa, care cunoștea cum a lucrat și semințele căror osteneli a adunat. Aceasta era rânduiala mănăstirii și ea se împlinea în chip desăvârșit.

Postirea a fost privită ca o formă de sărbătoare ori celebrare solemnă. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian și ale Sfântului Dionisie al Alexandriei, unii posteau numai în Vinerea Patimilor, o zi, alții două, vineri și sâmbătă în Săptămâna Patimilor, alții trei, o săptămână iar alții mai multe zile. Această variație a ținerii postului începuse cu mult mai devreme. Un secol mai târziu mărturiile arată că acest post pre-pascal, cel puțin în unele regiuni, s-a extins la întreaga săptămână a patimilor. Astfel în Didahiile Apostolice citim: „astfel, trebuie să postiți în zilele Paștelui din ziua a doua a săptămânii (luni) și trebuie să vă hrăniți cu pâine, sare și apă numai după ceasul al nouălea până în ziua a cincea (joi)…Iar Vineri sau Sâmbătă postiți deplin și nu gustați nimic. La mijlocul celui de-al doilea secol biserica cunoștea un post foarte scurt înainte de prăznuirea anuală a Paștelui, dar și așa postul se ținea (diferit) deosebit în locuri diferite
În această perioadă, existența postului Patruzecimii este confirmată și de canonul 5 al Sinodului de la Niceea. Începând de la sfârșitul secolului III înainte, Postul cel Mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite, Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau prepascal – până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, și Postul Paștilor (pascal) care ținea o săptămână, cea a patimilor, fiind foarte aspru. După cum observăm, săptămâna Patimilor nu era socotită în cadrul Paștelui Păresimilor, ci se socotea aparte, sub denumirea de Săptămâna Paștilor, a „Paștilor” în sensul originar al cuvântului, adică Paștile Crucii sau suferinței Domnului.

În Ierusalim, Postul Paștelui consta din opt săptămâni fiecare incluzând cinci zile de post, ceea ce dă exact 40 de zile de post deplin. Cu alte cuvinte, aici termenul de „patruzeci de zile” a fost înțeles ca 40 de zile de postire. Aceeași practică este atestată de Sf. Epifanie al Ciprului și de Ioan Hrisostom în 387, pentru Antiohia. Totuși în Constantinopol, ca și-n Egipt și Apus, 40 de zile însemnau întâi de toate o perioadă de pregătire de-a lungul căreia unii posteau de fapt 5 zile pe săptămână, fapt care, ca și perioadă liturgică, includeau cele 2 zile euharistice săptămânale. Sf. Atanasie al Alexandriei vorbește despre timpul Postului Paștelui și Postul Săptămânii Sf. Patimi. Deci, în Constantinopol, cele 40 de zile includeau sâmbetele și Duminicile dar exclude Săptămâna Sf. Patimi, sâmbăta lui Lazăr și Duminica Stâlpilor.

În Apus și Egipt, Postul Paștelui includea deopotrivă Săptămâna Sf. Patimi și zilele euharistice săptămânale rezultate care au dus chiar la un post mai scurt.

În secolul IV, canonul 50 al Sinodului din Laodiceea, osândind obiceiul unora de a întrerupe ajunarea din Joia Patimilor, dispune să se țină post aspru (mâncare uscată) în toată Patruzecimea. Iar în vinerea și sâmbăta Patimilor să nu guste nimic până la cântatul cocoșului din noapte. Iar de nu poate cineva să ajuneze în șir aceste două zile, să păzească cel puțin sâmbăta, căci zice undeva Domnul vorbind despre Sine: Când se va lua de la ei Mirele, vor posti în zilele acelea.

Pâinea, sarea și apa erau inițial singura hrană autorizată în timpul Sf. Patimi numită din această pricină „săptămâna mâncării uscate”.
La Ierusalim această xirofaghie din Săptămâna Mare se întindea la toate cele 40 de zile, regulă instituită de sinoadele de la Laodiceea și apoi Trulan, dar și îndulcită mai apoi îngăduind consumarea de legume și fructe.
La Mănăstirea Studion, în Săptămâna Patimilor nu se servea nici untdelemn, nici legume verzi, ci numai legume uscate însoțite de poame uscate.
Tot în sec. IV, peregrina Egeria ne dă informații interesante despre aceia care practicau postul cel mai sever – numiți „hebdomaderi” – care nu mâncau decât de două ori pe săptămână, sâmbăta și duminica după liturghie, când se împărtășeau. Hrana acestora era cum nu se poate mai simplă; ei nu gustau nici pâine, nici ulei, nici fructe, ci numai apă și puțin terci de făină.

În general deci, în vechime, postul era mult mai aspru decât cum se ține azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abținere completă de la orice mâncare și băutură până la Ceasul IX din zi (spre seară) afară de sâmbete și duminici care erau exceptate de la ajunare.

Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două (vineri și sâmbătă) din Săptămâna Sf. Patimi se recomandă post complet sau ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite) iar sărbătoarea Bunei-Vestiri când se întâmplă să cadă în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin. După canonul 5 al Sf. Nichifor Mărturisitorul, se pot gusta pește și vin, dacă Bunavestire cade în Joia sau Vinerea patimilor.

Tradiția timpurie pre-constantiniană și pre-monastică înțelegea postirea în primul rând ca o singură zi de post, implicând abstinența completă de la mâncare și nu o abstinență de la anumite alimente, așa cum aceasta va fi înțeleasă mai târziu. Această abstinență completă continua până la ceasul IX. Un asemenea concept de postire (împrumutat de iudaism) ar putea fi definit ca liturgic. Acesta era legat de conceptul de Biserică ca fiind nu din această lume, dar totuși existând în această lume.

Postirea a fost starea de veghe a Bisericii înseși, a poporului lui Dumnezeu pregătindu-se necontenit, așteptând Parusia Domnului. Accentul nu s-a pus pe valoarea ascetică a postirii, ci pe expresia – în refuzul hranei, în negarea oricărei supuneri la necesitățile naturale – acelui caracter eclezial, eshatologic al Bisericii înseși și a credinței ei.

Postirea a fost legată de cult, de ritmul liturgic al vieții Bisericii, deoarece acestea corespundeau Bisericii ca veghe și așteptare.
Cât despre conținutul liturgic al Postului, un factor decisiv l-a constituit reforma liturgică realizată în secolul IX de mănăstirea Studion, în mod deosebit de Sf. Teodor Studitul, în Constantinopol.

Multe texte bizantine aduc mărturie despre nivelul preocupării liturgice și de precizare a indicațiilor tipiconale încă din timpul vieții lui Teodor, continuată, de asemenea, și de către succesorii săi. Tradiția studită e remarcabilă în special pentru creativitatea sa imnografică și, mai presus de orice, pentru compunerea Triodului Postului Mare.”
Gabriel R.

P.S. Despre Gabriel Rădășanu nu știu nimic în afara articolului de mai sus.
p.p.s. Mulțumesc, Annyta.

AlinB 25.02.2014 10:12:50

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 552145)
Dar de ce e musai ca noi să întrerupem postul (ăla cu nemîncarea totală) în weekend? Ca să ne împărtășim, altfel postul negru s-ar contrazice cu Canonul 9 apostolic care îi afurisește pe cei ce nu se împărtășesc de fiecare dată.

Stim ca tu ai dezlegare in acest sens, de bine sau nu, s-a mai discutat pe alt topic, dar nu-i mai da cu canoanele ca nu stiu daca pricepi exact care e treaba cu ele.

Citat:

Dar ce înseamnă afurisenia? E tocmai [auto]separarea de Biserică prin lipsirea voită de Trupul și Sîngele Lui Hristos. Postești negru Duminică? Automat nu te cumineci. Refuzi Împărtășania, indiferent de motive? Te rupi de Trupul hristic. Simplu.
Cred ca traiesti o confuzie aici.

Adica ala care de exemplu are canon de la duhovnic sa nu se impartaseasca este "afurisist"?
Ala care nu se poate impartasi din motive obiective (nu are o biserica in apropiere, este privat de libertate, etc) este "afurisit"?

AlinB 25.02.2014 10:13:52

Citat:

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 552147)
Imi este teama ca va pot ajuta putin in aceasta privinta intrucat am lucrari pe aceasta tema dar sunt in engleza si fiind concepute si publicate la nivel universitar sunt protejate de un fel de drepturi de autor si nu prea se gasesc in format PDF.Ar fi o varianta sa caut si sa traduc din ele dar tinand cont de dificultatea subiectului ar trebui cumva sa fac si o parte introductiva,ca sa fie o legatura logica.Desi timpul liber nu este aliatul meu o sa incerc sa vad daca gasesc ceva disponibil pt o expunere succinta dar decenta.Daca voi gasi voi posta pe topicul deschis de catre dvs.Totusi o lucrare care imi vine in cap,tradusa in romana(daca preferati inclusiv aspecte specifice sec IV) ar fi ,,Viata cotidiana a Parintilor desertului in Egiptul sec IV" a lui Lucien Regnault.In lucrarea mentionata(desi suntem departe de timpurile dezvoltarii incipiente)exista un capitol intitulat ,,Regimul alimentar".Cred ca daca il veti analiza il veti gasi cel putin interesant.De la acest punct,de exemplu,puteti pleca pe firul istoric,in cercetarea dvs,in sens invers,spre originile practicii la primii crestini.

Doua opinii personala,nu stiu cat de corecte,dar totusi le mentionez:este dificil de analizat punctual cum tineau primii crestini evrei postul fara a se analiza problema si dpdv al istoricului practicii in iudaism.In al doilea rand pt a avansa la faza ulterioara va va fi necesara expertiza unui profesor la teologie,intrucat practica nu poate fi analizata decat in contextul ideii de ,,lex orandi-lex credendi-lex vivendi"si atunci contextul in care va trebui sa integrati ideea,pt a sesiza toate detaliile si ratiunile,se va mari proportional.Ma intreb daca nu cumva teologi precum Diacon Ioan Ica Jr sau Preot Doctor Constantin Coman au lucrari/articole/traduceri pe aceasta tema,a evolutiei practicii postului.O sa mai caut si eu,regret ca nu v-am putut fi de folos mai mult pt moment.

Numai bine si spor duhovnicesc in cautarea dvs :)


Sa speram ca ai timp sa revii cu detaliile promise :)

Ma bucur ca ai inceput sa postezi iar, sunt lucruri de un real folos.

Florin-Ionut 25.02.2014 10:22:23

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 552206)
Adica ala care de exemplu are canon de la duhovnic sa nu se impartaseasca este "afurisist"?

Dacă are canon, atunci a comis păcate grave și tocmai de aia e despărțit de Biserică pînă face dovada că s-a cumințit, ca mai apoi să fie reprimit în Biserică avînd voie să se împărtășească din nou.

Citat:

Ala care nu se poate impartasi din motive obiective (nu are o biserica in apropiere, este privat de libertate, etc) este "afurisit"?
Nu participi la Liturghie, deci nu te împărtășești - cu excepția asceților pustiei care poartă cu ei Sfintele Taine. Dar noi nu discutăm cazurile particulare, ci la modul general, și dacă vrei pe topicurile dedicate subiectului.

Pelerin spre Rasarit 25.02.2014 12:13:50

Florin bucuria postarii a fost de partea mea,prilejuita de ideea topicului tau,o idee frumoasa si generoasa care indeamna la studiu aprofundat dar,cred eu,cu benefice rezultate.O sa fac tot posibilul ca undeva im viitor sa alcatuiesc un mic material pe aceasta tema.Pana atunci salut si eu prezenta si contributia lui NPriceputu,unul dintre membri forumului de la care,de-a lungul timpului,am avut multe de invatat,mai ales din perspectiva calitatii umane.Alin sper ca in viitor critica ta sa nu ma ierte :),mai ales ca intentionez(desi cred ca ma cam hazarez crezand ca voi avea timp)sa incep un topic la sectiunea ,,Iudaism" despre istoria fariseilor,saducheilor,zeoltilor(cu tot cu sicarii),esenienilor si a aripii lor radicale,comunitatea de la Qumran.Ma gandisem la o prezentare pe scurt dar cu elemente interesante care sa le aduca celor ce citesc o imagine vie a lumii in care au trait apostolii si Ioan Botezatorul dar si a celor cu care a intrat in dispute Mantuitorul,pentru a se vedea cadrul istoric al acelui moment.

Documentatia cercetatorilor pe acest subiect este uriasa dar,daca as avea timp,cred ca as putea realiza o mica si modesta sinteza din lucrarile pe care le am eu.Oricum ramine un plan de viitor,cu o probabilitate incerta din pacate.Vom trai si vom vedea cum vom hotari Dumnezeu,dupa cum spunea Apostolul Iacov in epistola sa ( 4:13-15).Numai bine tuturor,postarea lui Priceputu ma scuteste sa mai spun prostii pentru moment :)

Florin-Ionut 25.02.2014 12:15:44

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 552146)
Ca să-mi pun un memo online pentru mai încolo, ar mai fi două argumente indirecte că în zorii creștinismului metoda postirii presupunea nemîncarea: la 1 Corinteni 7 (parcă) și dezlegarea de la post (!) a femeilor însărcinate.

1. Pavel ne sfătuiește așa:

”Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.”

Din experiența mea și a altora am dedus că într-o perioadă de abstinență totală de la mîncare, organismul activează un mecanism de conservare a energiei esențiale pentru funcționarea organelor importante supraviețuirii. După cele 3 zile metabolismul se schimbă și starea de ketoză începe cu o serie de modificări printre care presiunea sîngelui redusă în membre și alte ”periferice”. Pofta sexuală se diminuează pînă la 100%, aproape orice activitate la bărbat încetează pînă ce corpul primește din nou hrană.

Mai mult, însăși ideea de a cheltui o cantitate enormă de energie practicînd împreunarea în timpul unui post negru e un nonsens. Din contra, postul corect presupune odihnă cît de multă pentru regenerare, reparații și dezintoxicare. Se pare că Pavel știa ce spune cînd a scris textul de mai sus. Pe de altă parte, orice post cu mîncare vegetală diversă și pe săturate nu slăbește poftele, iar împreunarea nu este decît o opțiune sau o ascultare de duhovnic, nicidecum nu e o consecință naturală a conservării energiei.

2. Biserica spune că femeile însărcinate și cele care alăptează au voie să nu țină post. Cred cu tărie că derogarea asta e o consecință deformată de-a lungul vremii de la regula care la început se referea la postul negru. În perioada abținerii de la mîncare, în organismul mamei și în general al omului se declanșează un proces de eliminare a toxinelor acumulate, care vor fi eliminate pe toate căile posibile. Asta poate cauza intoxicarea fătului sau a copilului alăptat. Dumnezeu însă a gîndit totuși și aspectul ăsta, drept urmare femeilor care alăptează li se oprește laptele dacă nu mai mănîncă vreo cîteva zile - din motive independente de voința lor. Urmează o perioadă cînd atît mama, cît și copilul postesc de nevoie, pînă găsesc hrană, după care lucrurile reintră în firesc. S-a constatat că în situații extreme, nou născuții au rezistat 18 zile fără mîncare, deci un copil poate trăi mult mai mult fără să mănînce, într-o situație nedorită de supraviețuire.

Cît despre femeile însărcinate, nu e de dorit să se facă experimente, dar probabil că fătul e afectat de postul mamei. Dar logic ar fi ca mama să jertfească resursele în scopul menținerii dezvoltării normale a fătului.

Oricum, e clar că mama nu are voie să postească (nemîncînd o perioadă deloc, ca să nu existe dubii) pînă naște și nici după. Pe cînd la atîta diversitate de vegetale la alegere orice mamă poate duce o sarcină cu brio fără deficiențe. Evident că părerile sînt împărțite, dar ideea de bază e că regula dezlegării la alimente de origine animală pentru viitoarele și proaspetele mame e o simplă confuzie care s-a produs o dată cu scurgerea veacurilor.

ovidiu b. 25.02.2014 23:33:00

Florin, îți recomand o carte, Triodul Explicat: http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=92

Florin-Ionut 26.02.2014 08:13:49

Citat:

În prealabil postat de ovidiu b. (Post 552286)
Florin, îți recomand o carte, Triodul Explicat: http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=92

Mulțumesc. Ai citit-o?

M-am uitat peste comentariu și cuprins, sună foarte interesant. Dacă a tradus-o Ioan Ică Jr, trebuie să fie de foarte mare calitate.

ovidiu b. 26.02.2014 10:40:37

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 552330)
Mulțumesc. Ai citit-o?

Nu, dar inteționez.

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 552330)
M-am uitat peste comentariu și cuprins, sună foarte interesant. Dacă a tradus-o Ioan Ică Jr, trebuie să fie de foarte mare calitate.

O consider potrivită perioadei în care ne aflăm. Sper să-ți fie de folos.

Pelerin spre Rasarit 26.02.2014 18:40:15

Ovidiu sa stiti ca are dreptate,lucrarea despre care vorbeste va va fi mai mult decat folositoare,mai ales in aceasta perioada.Desi nu se concentreaza pe subiectul evolutiei practicii postului este o exceptionala sinteza a Triodului iar notele de la final(de la pag 387 inainte),ca sa nu lungesc vorba,va pot fi de folos si pt subiectul propus de dvs intrucat acele note contin o ampla bibliografie in care este foarte posibil,la o lectura atenta,sa se regaseasca si lucrari care va vor fi de folos in ceea ce va intereseaza.Buna recomandare intradevar.

AlinB 26.02.2014 19:52:13

Citat:

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 552215)
Din experiența mea și a altora am dedus că într-o perioadă de abstinență totală de la mîncare, organismul activează un mecanism de conservare a energiei esențiale pentru funcționarea organelor importante supraviețuirii. După cele 3 zile metabolismul se schimbă și starea de ketoză începe cu o serie de modificări printre care presiunea sîngelui redusă în membre și alte ”periferice”. Pofta sexuală se diminuează pînă la 100%, aproape orice activitate la bărbat încetează pînă ce corpul primește din nou hrană.

Eh, cred ca depinde de la caz la caz. :)

Citat:

Mai mult, însăși ideea de a cheltui o cantitate enormă de energie practicînd împreunarea în timpul unui post negru e un nonsens. Din contra, postul corect presupune odihnă cît de multă pentru regenerare, reparații și dezintoxicare.
Zicea cineva pe un blog de posteala neagra ca tragea si de fiare in timpul postului negru.

Asta cu energia la modul abstract si absolut nu prea e fondata.

Citat:

Se pare că Pavel știa ce spune cînd a scris textul de mai sus. Pe de altă parte, orice post cu mîncare vegetală diversă și pe săturate nu slăbește poftele,
Iarasi depinde de la caz la caz.
Iti garantez ca nu e aceeasi chestie cand maninci friptane si cand maninci doar fasole.

Citat:

S-a constatat că în situații extreme, nou născuții au rezistat 18 zile fără mîncare, deci un copil poate trăi mult mai mult fără să mănînce, într-o situație nedorită de supraviețuire.
Depinde de starea de sanatate.

Tu vrei sa sugerezi ca pana si copiii tineau post negru de cate 40 zile?

In primul rand, cat de mult se poate merge inapoi in istorie pentru a gasi astea 40 zile de post ca regula?

Theodore_of_Mopsuestia 26.02.2014 22:20:47

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 552414)
Eh, cred ca depinde de la caz la caz. :)

Zicea cineva pe un blog de posteala neagra ca tragea si de fiare in timpul postului negru.

Asta cu energia la modul abstract si absolut nu prea e fondata.

Iarasi depinde de la caz la caz.
Iti garantez ca nu e aceeasi chestie cand maninci friptane si cand maninci doar fasole.

Depinde de starea de sanatate.

Tu vrei sa sugerezi ca pana si copiii tineau post negru de cate 40 zile?

In primul rand, cat de mult se poate merge inapoi in istorie pentru a gasi astea 40 zile de post ca regula?

Alin, iti imaginezi o familie de crestini cam pe la inceputul secolulului al II-lea, sa zicem, care sa includa copii de virsta pubera si pre-pubera, si care sa nu posteasca, la o nevoie, post negru cu toti membrii ei? Nu prea cred. "Julianus, sa nu il punem la post si pe Olynthus, saracul, de abia a implinit zece ani, are nevoie de vitamine, calciu, etc." :)))))

Florin-Ionut 27.02.2014 09:40:36

Citat:

În prealabil postat de AlinB (Post 552414)
Eh, cred ca depinde de la caz la caz. :)

Zicea cineva pe un blog de posteala neagra ca tragea si de fiare in timpul postului negru.

Dacă a avut resurse și a vrut neapărat să le dea jos... Vezi că în bodybuilding se poartă moda postului intermitent prin care omul beneficiază în mod natural de factori de creștere fără să ia pastiluțe cu efecte nedorite. Poate că acela practica stilul alternativ sau poate că a ținut doar perioade scurte de 10 zile să zicem. Un post mai lung de o lună la munca de jos sau mergînd constant la sală nu cred că se poate, că din cîte am citit chiar și cei mai grași ard surplusul în prima perioadă a intervalului, deci mai încolo de unde rezerve și pentru buna funcționare a corpului, și pentru a mări masa musculară?

Citat:

Iti garantez ca nu e aceeasi chestie cand maninci friptane si cand maninci doar fasole.
Nu e. Dar nici vegetarienii nu se plîng de lipsa libidoului... :)

Citat:

Tu vrei sa sugerezi ca pana si copiii tineau post negru de cate 40 zile?
Nicidecum. Copiii pot posti perioade scurte de maxim o săptămînă DOAR în caz de boală. Nenea Shelton a supravegheat mulți copii și bebeluși și a văzut că puterea lor de recuperare e mult mai mare ca a adulților. Oricum, ideea e că și copiii pot posti mai mult sau mai puțin, în caz de nevoie.

Personal, eu cred că dacă duminică dimineața toată familia sare peste micul dejun pentru a se împărtăși nu e nici o tragedie. Exceptînd copiii alăptați, bineînțeles. După o vreme nici senzația de foame nu va reveni în acel moment al săptămînii.

Citat:

In primul rand, cat de mult se poate merge inapoi in istorie pentru a gasi astea 40 zile de post ca regula?
Cine caută găsește. Uite, de cînd am deschis subiectul am aflat informații prețioase.

Chiar dacă nu toți practicau post de 40 de zile cu versiunea 5 zile nemîncare / 2 zile dezlegare cu ajunare sau mîncare puțină, vreau să arăt că în primele veacuri creștinii țineau post negru mult mai mult decît ortodocșii practică astăzi.

Mai vreau să demontez ideea că a posti 40 de zile (doar cu apă) nu e un fapt miraculos și supranatural hărăzit doar Sfinților aleși de Dumnezeu. Lucru de fapt demonstrat de oameni simpli, religioși sau nu, care nu au mîncat chiar mai mult de 40 de zile. Evident că nu oricine poate face așa ceva dacă nu are bateriile încărcate suficient sau dacă randamentul sistemului e mic, căci dacă se termină energia și reapare foamea, postul trebuie încheiat treptat, cu mare grijă.

Florin-Ionut 27.02.2014 10:05:11

Citat:

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit (Post 552402)
Ovidiu sa stiti ca are dreptate,lucrarea despre care vorbeste va va fi mai mult decat folositoare,mai ales in aceasta perioada.Desi nu se concentreaza pe subiectul evolutiei practicii postului este o exceptionala sinteza a Triodului iar notele de la final(de la pag 387 inainte),ca sa nu lungesc vorba,va pot fi de folos si pt subiectul propus de dvs intrucat acele note contin o ampla bibliografie in care este foarte posibil,la o lectura atenta,sa se regaseasca si lucrari care va vor fi de folos in ceea ce va intereseaza.Buna recomandare intradevar.

...de unde reiese că ați parcurs-o deja. Mulțumesc încă o dată.

Florin-Ionut 21.04.2014 01:00:09

"Thus, the early Christian ascetics often refuses to eat
and water, but did so mainly out of religious motives."

Dry medical Fasting - Myths and Reality
Sergei Ivanovich Filonov


Ora este GMT +3. Ora este acum 06:24:05.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.