Cum ar trebui
 

Sa inteleg libertatea data de Dumnezeu daca El nu raspunde la nevoile mele sufletesti? Nu mai inteleg unde-I este mila si dragostea pentru un suflet pierdut care nu Ii cere decar sa iubeasca si sa se simta iubit, spre mantuire. Daca cer gresit atunci de ce nu imi arata unde gresesc? Daca nu cer gresit atunci de ce este indiferent si are grija sa mi arate ca sunt ultimul om de parca nu ar fi de ajuns ca simt asa?

Poate pentru că trebuie să mai înveţi smerenia?
Sau poate că nu-ţi pui îndeajuns de mult încrederea-n Dumnezeu?

Arata-ti-mi un mirean care are suficienta smerenie cat sa nu se considere mandru

Recunosc ca acum nu mai am, cum as putea sa mai am cand Il simt mereu indiferent?

AGabriela, e o parere, chiar daca vine de la cineva care e ortodox mai mult cu numele, dar care crede in Dumnezeu... Dumnezeu nu ne ajuta neaparat in modul in care vrem noi sa ne ajute. Trebuie sa descoperi si ce poti tu face ca sa fie mai bine. Dumnezeu te poate ajuta sa reusesti. Sti probabil vorba "Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune si in traista". Totul vine de la constientizarea noastra ca ceva nu facem bine si se la vointa noastra de schimba lucrurile in bine.. Eu cred ca Dumnzeu ne ajuta. Si mai cred ca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce/face. Trebuie sa gasesti undeva, ceva. Sigur Dumnezeu te ajuta, dar poate inca nu iti dai seama cum.

Nu inteleg, de ce te simti ultimul om? Si cati ani ai?

Pentru ca de ceva vreme, si nu este putina, caut raspunsuri, caut o vorba buna, caut un duhovnic, caut si am ajuns nici sa mai stiu ce caut, dar caut ceva/pe cineva care sa-mi strapunga inima si sa patrunda acolo...nimic mai mult. Si stiu si ce anume ma poate ridica: dragostea. Dar oare cum sa te mai faca implinit doar dragostea mamei si a prietenilor de la o varsta incolo, mai ales ca nu mi doresc calea monahismului.
Si daca vine o vreme si zambesc si indraznesc sa-mi fac sperante sunt trantita de nu ma vad, de parca as indrazni mult prea mult si nu as avea dreptul sa zambesc

hm... urata situatie.

De obicei cand cautam atat de intens nu gasim, sau nu ne dam seama ca gasim. Am trecut si eu prin situatii de genu, prin momente in care ma sinteam singura si nimanui. Dar culmea, cand am renuntat sa mai caut si sam multumesc cu e am, am gasit in scurt timp ce cautam inainte. Am pornit fara mari pretentii si vise, dar in timp mi s-au materializat si acele vise care le aveam inainte. Am avut noroc, m-a ajutat Dumnezeu, amansoua...

Nu am cautat decat un pic de liniste si...dragoste. In momentul acesta nu mai caut nimic. Acum eu sunt cea care vrea sa fie singura si lasata in pace. Din pacate mi-e cam indiferent si ce este in jurul meu. Ma simt ca un leu ranit si as face rau si celor ce nu mi-au facut sau care ar indrazni sa se apropie macar un pic de mine in aceste momente

Incearca sa fi putin mai optimista, lasa nagativismul la o parte. Stiu ca e greu, mai ales cand esti ranit, dar nu iti faci nici tie, nici celor din jur bine cu atitudinea negativa. Lasa lucrurile sa curga de la sine, ia viata asa cum vine si fi tu un om mai bun, iarta si mergi inainte cu capul sus. Lucrurile se vor schimba odata cu atitudinea ta, optimismul o sa te ajute putin cate putin. Si increderea in Dumnezeu la fel.

Am ajuns sa cred ca nici optimismul nu-mi mai ajuta. Au fost si momente de optimism in viata mea....am relatat mai sus. Apoi in momentul asta prefer sa raman jos decat sa mai fiu inca o data si inca o data trantita. Negativismul este urmarea tuturor momentelor de optimism care s-au naruit, si odata cu ele si sufletul meu. multumesc frumos pentru cuvintele de imbarbatare. Cu siguranta va trece si asta, dar pana va trece eu voi ramane tot un "leu ranit"

Incearca sa te ridici de jos putin cate putin. O viata avem pe pamant...
Imi pare rau ca nu te pot ajuta concret, dar sper sa reusesti sa devi persoana optimista care erai. Sau macar realista, dar in nici un caz negativista.

Poate aici e buba.

Si fara pocainta, si cu har..cam greu.

Nu v-as dori sa fiti in situatia in care sa ma intelegeti.

..si fitzos, ca un caine raios dar cu coada pe sus.

Pai vorbeste la concret.
Uimeste-ne.

Uimeste-ma si dumneata cu mai multa inteligenta. Multumesc!

Oricat de ciudat ti-ar parea dar dragostea care implineste cu adevarat (implineste <> satisface) nu este dragostea care o primesti ci cea care o oferi.

Ce si cata dragoste ai oferit tu pana acum?
Desi nu stiu daca ar trebui sa pun intrebarea asta pentru ca nu stiu sigur daca intelegi cu adevarat definitia dragostei.

Depinde ce fel de sperante, sunt oameni care, cu disperare, isi pun sperantele orbestei in locuri de care in mod normal ar trebui sa stea de(o)parte.

"Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" - sigur raspunsul pe care-l voi primi la intrebarea "Cum obtin Duhul Sfant?" o sa fie "Prin smerenie!". Iar acum va intreb domnule Alin "Cum obtin smerenia?" Astept un raspuns la fel de destept si reusit pe masura dvs....sau poate o sa-mi spuneti prin "Pocainta, Sf. Spovedanie!", iar eu va spun ca ma spovedesc fara sa ascund nimic, dar cum fac sa ma pocaiesc cu adevarat, sa simt, sa il iubesc pe Dumnezeu in situatia in care eu il percep insensibil? Sincer ma cam invart in jurul cozii si sunt satula de astfel de rapunsuri pe care sa nu le pot pune in practica. Si de raspunsuri sarcastice sunt satula. Daca nu veniti cu o solutie concreta si/sau nu va intereseaza situatia la ce mai postati aici?

Sigur ca definitia dragostei o gasim in Biblie la I Corinteni , cap. 13. Oare nu se leaga tot de prezenta Duhului Sfant?

Am spus foarte clar: speranta spre mantuire, speranta de a fi fericita, iar acea fericire sa se reflecte si la persoanele din jur... este gresita speranta mea?

Si acum va intreb pe dvs....puteti iubi fara sa va simtiti iubit? Daca da va felicit inseamna ca sunteti desavarsit, daca nu la ce trageti la raspundere pe altii ca nu o pun in practica daca nici dvs nu o puteti pune?

Citeste scrierile parintelui Arsenie Boca si vei gasi raspunsul pe care-l cauti. Acest tip de necazuri reprezinta chemare speciala spre viata placuta lui Dumnezeu sau chiar spre sfintenie, deci reprezinta o dovada de iubire.

Asa cum un baiat care iubeste o fata care nu-i acorda atentie o mai si necajeste pentru a atrage atentia asupra lui, tot asa si Dumnezeu, prin necazuri, ne atrage atentia asupra faptului ca El exista si i se cuvine ,,toata slava, cinstea si inchinaciunea'', asteptand cu multa rabdare sa ne ofere un coltisor de rai.

Nu te razvrati, asadar, ci iarta, ca sa fii iertata, iubeste-ti vrajmasii, ca sa fii placuta lui Dumnezeu. Deocamdata, trebuie sa lupti cu mandria si sa intelegi ca prin incercarile pe care le ai, Dumnezeu te poate ajuta sa obtii smerenia. Mantuirea e o comoara care se obtine greu si nu fara smerenie. Sa vedem in incercarile noastre mila lui Dumnezeu. Altminteri, facem voia celui rau care nu ne poate aduce decat deznadejde care este cea mai paguboasa pentru suflet.

Asadar, pentru inceput, sa fugim de deznadejde, amintindu-ne ca Hristos, Care a patimit pentru a face posibila mantuirea noastra este bucurie, este inviere. A fost atat de bland si smerit! S-a rugat pentru rastignitorii sai. A fost Dumnezeu si totusi nu si-a dorit nici comori materiale, nici luxuri.

Trebuie sa ne rugam pentru cei care ne gresesc, deoarece si ei au ispite si patimi ca si noi. Pacea sufleteasca ne permite in primul rand sa intelegem altfel oamenii si pe noi insine.

Sa avem rabdare si vom observa ca, daca suntem exigenti cu noi insine, un pacat care acum ni se pare mic ( de exemplu mandria), peste catva timp ni se va parea un mare izvor de alte pacate si de tristete. Iar Dumnezeu celor mandri le sta impotriva.

At trebui in primul cand ca AGabriela sa iasa din depresie...

sunt cuvinte frumoase si adevarate dar care intra doar in inimile sanatoase. Si nu am spus ca nu am mandrie, dar nici smerenia nu stiu (sau poate atunci cand sunt ranita nici nu vreau) sa o capat. Toate sunt daruri de la Dumnezeu dupa cum spunea un parinte cu care am vorbit, iar daca Dumnezeu nu vrea sa mi ofere acel cuvant/gest/traire care sa mi strpunga inima asa voi ramane in veci. Si cine a spus ca eu vreau castele si averi? Eu am spus ca nu imi doresc decat pace si dragoste. Wow....ce mult imi doresc. Sunt lucruri de neatins pentru mine

In primul rand probabil ai o definitie sentimentalista a dragostei.
Adica faci un gest de dragoste daca te trage inima, daca nu, da-o incolo de morala, de principiu, de crestinism, Evanghelie, Dumnezeu, etc.

Daca nu gandesti asa sau crezi ca pot indrepta chestia asta, sa-ti mai spun un secret: nimeni nu e perfect, nimeni nu are o dragoste perfecta dovandita peste noapte, dragostea nu e ceva cu alb si negru, dragostea se construieste.

La inceput o sa-ti fie greu sa invingi ura, comoditatea, dar stiind ce e bine si ce e rau si facand gesturile iubirii, in paralel cu rugaciunea, pocainta, smerenia, cu timpul ai sa dobandesti si dragostea ca sentiment afectiv si roadele ei.

Altfel, ai sa continui sa te plangi de lipsa ei, pana ai sa inchizi ochii de tot in acesta lume.

Nu deznadajdui. Poti mai mult decat crezi. Dar cuvintele mele sunt neputincioase. Sfantul Siluan Athonitul sa te ajute sa iesi din aceasta stare:

http://www.scribd.com/doc/124818895/...adul-smereniei

Sa stiti ca nu am nici principii, nici moralitate, iar de crestinism ce sa mai spun: in conditiile acestea nici nu ma pot numi crestina. Mi-ati spus ceea ce stiam deja. Nu va doresc decat o ora sa vedeti lucrurile cum le vad eu acum, sa intelegeti dragostea cum o inteleg eu si sa il percepeti pe Dumnezeu cum il percep eu...poate veti intelege mai apoi si pe ce nivel ma aflu ca sa primesc mustrarile dvs, caci se pare ca nu stiti decat sa mustrati fara a va osteni sa pricepeti. Multumesc

Smerenia este o consecinta a pocaintei si la pocainta se ajunge printr-o sincera evaluare a propriei persoane, prin recunoasterea sincera a deciziilor gresite luate in viata care te-au dus la nemultumirile din prezent.
Atat timp cat orgoliul o sa fie sus si asumarea greseilor pe jos, nici nu se pune problema sereniei.
Atat timp cat vei da vina pe cei din jur, pe duhovnic, pe viata, pe Dumnezeu, este clar ca pocainta nu exista nici macar la nivel de intentie asadar ce sa mai vorbim de smerenie.

Spovedania lipsita de pocainta si faptele credintei, este egala cu zero.
Ca sa nu mai vorbim ca a da vina pe Dumnezeu pentru lipsurile noaste este chiar la opusul pocaintei.

Am vazut si postarile tale mai vechi, si desi pe alocuri recunosti ca ai niste probleme serioase, practic refuzi sa lupti cu ele dand bir cu fugitii inclusiv de cei care te-ar putea ajuta, orice doar sa nu te schimbi.

E drept ca in cazul unor patimi grave omul pierde controlul asupra sa, insa situatia nu e niciodata atat de grava decat in cazul celor care ori sunt bolnavi psihic ori aleg sa se statorniceasca in rau, spunandu-i "bine" indiferent cat de mult viata incearca sa le arate ca gresesc.

Sarcastic este pentru ca descrie exact tragicomicul situatie, "caine raios cu coada pe sus" desemneaza o o persoana care desi are destule pacate si prea putina virtute, tot flutura steagul unui orgoliu intact, ca ultima avere care i-a ramas.
Ei bine, "averea" asta este cea care sta in calea schimbarii si probabil nu de putine ori pana acum a stat si in calea binelui cautat.

Cineva spunea ca noi toti suntem sub sipotul Harului. Ca Harul este asemena Soarelui, care rasare si peste cei buni si peste cei rai, Diferenta o face alegerile noastre, unii aleg sa stea in lumina, altii sa fuga de ea.
De asta lumea se imparte in sfinti (sau cei care merg pe drumul sfinteniei) si pacatosi (cei care refuza sau bat pasul pe loc).

Speranta care nu e urmata de actiuni concrete este o speranta desarta.

Va multumesc

Atunci de ce continui sa dai vina pe Dumnezeu?

Seamana a blestem..

Ba am inteles foarte bine asa cum inteleg ca preferi sa nu faci mai nimic dar vrei lucruri la care altii au ajuns cu multa osteneala si rastignire de sine.

Era un raspuns ironic cand am spus ca nu am principii si moralitate daca nu v-ati dat seama

De o ora de blestem va pierdeti cu firea? Asta chiar m-a facut sa zambesc. Fiti fara grija...il retrag, asa ca va las in seama lui Dumnezeu sa va descopere cum sa tratati sufletele care pur si simplu nu mai pot astfel incat sa va ia mustrarea de pe buze si din inima.

Daca va uitati mai bine in posturile mele de mai sus chiar am recunoscut acest lucru si anume ca in momentul de fata nu mai sunt in stare sa fac ceva

Toate bune domnule AlinB

Pentru ceilalti colegi de forum: sunt convins ca sfaturile dumneavoastra sunt bine intentionate, insa numai cineva care a trecut/trece prin ce a trecut colega "aGabriela"" o poate intelege!
E cumplit sa iubesti pe cineva iar persoana respectiva sa nu aiba acceleasi sentimente!

Dar stiu ca stii sa te auto-ironizezi..

Facusem o constatare, nu m-am speriat.
Probabil ai fi dezamagita daca ti-as spune ca am trecut deja pe acolo pe unde esti tu.

Cum sa nu. Pentru ca faci totusi si acum, dar nu faci ceea ce este bine, ci ceea ce dicteaza orgoliul si fuga de responsabilitate.

E asa greu sa va re-evaluezi deciziile de viata sa vedeti unde ai gresit?
Atunci cand ai intors spatele unor oameni?
Atunci cand ai sarit in bratele altora desi trebuia mai multa prudenta?
Atunci cand poate trebuia sa depui un efort in plus si ai preferat sa lasati lucrurile balta?
Atunci cand trebuia sa faci ce stiai ca e bine si nu ce dicteaza orgoliul?
etc.

Schimbarea poate incepe de la un lucru foarte simplu, sa accepti ca ati ajuns aici pentru ca ai facut alegeri gresite, cu mult "EU" si foarte putin "Dumnezeu".

Crezi ca poti face asta macar?

Ti-am mai spus-o si pe alt topic si te-ai facut ca nu vezi.
Aia nu e dragoste e indragosteala.

Ma rog- daca dumneavoastra sunteti specialist in chestiunile astea, asa o fi!
Dar pentru a fost dragoste- cel putin asa am simtit!

"asa am simtit" nu e normativ pentru ce e bine si ce e rau sau adevar/minciuna.

La fel de bine puteai simti ca trebuie sa iei viata persoanei care nu se pliaza vointei tale - din pacate unii au facut-o si o fac, sau au fost cazuri destul de recente in care de la "dragoste" s-a ajuns la razbunare si s-au sinucis cu copii cu tot, dar asta nu inseamna ca sufereau din "dragoste" desi probabil si ei asa au "simtit".

Pai atunci dupa dumneavoastra pe ce criteriu ar trebui sa apreciez atunci cand iubesc o persoana, daca nu dupa ceea ce simt ?!
Capacitati paranormale sau talente de "mama Omida"" ca sa prevad viitorul sau sa ghicesc gandurile oamenilor prin telepatie nu am!

Domnule Florin

Nu sunt indragostita, desi mi-ar placea sa fiu. problema este ca nu am de cine

Si daca nu pot face ce simt (ma refer la simtiri frumoase/bune/adevarate) atunci sa fac totul ca pe o norma, sa traiesc ortodoxia intr-un mod fad, fara sa mai tin seama de ceea ce simt si ceea ce nu simt. Faptul ca nu simt dragoste nu ar trebui sa constituie o problema domnule Alin nu? Nu de alta dar nu inima (simtirea) mi se cere.... ci doar lucrurile pe care le fac pur rational si atat... asa-i?

Sincer, nu prea pare ca ati trecut prin acest nivel de jos prin care trec eu si multi alti oameni (caci sunt sigura ca nu sunt singura). Altfel ati avea si cuvinte de imbarbatare nu numai mustrare

Aici cam exagerati!

1. Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, chiar daca persoana respectiva nu are acceleasi sentimente, nu ai putea sa-i faci rau nicioadata. Acele cazuri de "barbati"" care s-au razbunat pe fostele iubite, prietene, sotii denota boli de natura psihica sau alt gen de äpucaturi"", de competenta organelor de politie si justitie;

2. Cu luarea vietii altei persoane v-am mai spus si pe alt topic in ce conditii extreme ar fi scuzabila: legitima aparare (pentru a-ti apara viata si integritatea fizica in cazul unui atac direct, neprovocat asupra ta sau a celor dragi; daca de exemplul sare unu'sa dea cu cutitu sau toporu in tine, atunci evident ca-i dai in cap cu ce nimeresti), folosirea armamentului din dotare pentru indeplinirea atributiunilor de servici si participarea la un razboi de apararea patriei.

Da- as fi curios cum ar reactiona domnul AlinB daca ar trece prin asa ceva- oricum, sincer nu-i doresc! Daca si atunci ar reusi sa ramana asa calm si cerebral, sa ne spuna si noua cum reuseste, ca tare as vrea sa aflu "secretu''!

Pana la urma asta ne defineste ca oameni- suferim, ne bucuram, plangem, dansam, etc! Altfel am fi doar niste roboti, care ar face tot timpul numai "ce trebuie"" si nu am gresi nicioadata!

Iar ca sa revenim la subiectul topicului si sa incerc sa va dau si poate un ajutor:

-La servici, printre colegi, nu va place eventual mai mult de cineva ? Sau printre prietenii de familie, sau atunci cand iesiti in oras (si in Bucuresti cel putin ar fi destule locuri frumoase de iesit seara) nimic ?

-Apoi nu stiu daca meseria care o practicati este si cea care va place-ar fi un lucru benefic!

-Apoi acolo ar fi mai multe posibilitati de petrecere a timpului liber: un film, un cinematograf, teatre, concerte, locuri unde sa practicati un anumit sport, etc! Ma gandesc ca tot trebuie sa existe o activitate care sa va faca placere!

Nu este fad, chiar deloc, este dureros.

Nu degeaba exista expresia "sa-ti calci pe inima".

La inceput, trebuie "sa-ti calci pe inima" ca sa inlocuiesti raul din tine cu bine, sa faci ceea ce este bine, desi nu simti, in locul raului pe care te simti indemnata sa-l faci.

Si asta e un proces nu fad, ci dureros, dar vezi tu, asta e si mesajul Crucii, Hristos nu a murit pe cruce doar pentru a da satisfactie unor legalisti vizavi de plata pacatului, ci a murit pentru a da un exemplu.

Adica da, Hristos a murit pe cruce pentru pacate si eu ca sa primesc raiul, nimic mai simplu decat sa-l urmez pe Hristos (dupa cat/cum ma taie capul) ca el a platit deja pentru pacatele mele, nu?
Gresit.
Cei care vor sa-L urmeze pe Hristos, trebuie sa fie pregatiti sa-L urmeze inclusiv si pe Cruce.
Mesajul Crucii tocmai asta este: mantuirea nu e posibila fara Cruce.
Nu Crucea de pupat, ci Crucea de urcat.

Daca astepti ca doar pupand Crucea, sa se intample cine stie ce miracol in viata ta, iti dau o veste trista: nu mai astepta ca nu o sa se intample.

Daca ai curajul sa urci pe Cruce sau o data ce viata te-a pus acolo, sa ai curaj asemenea talharului cel de-a drepta, sa-ti recunosti greselile si sa te pocaiesti, o sa ai parte de aceeasi promisiune de care a avut si el parte: "Adevar iti spun tie: astazi vei fi cu mine in Rai".

O clipa de pocainta autentica, este Raiul. Incearca si ai asa vezi.

Dar daca ai sa fii asemeni celuilalt talhar, care chiar si pe cruce isi batea joc de Dumnezeu, ei bine..nu cred ca trebuie sa-ti mai spun ce urmeaza.


In firea omului exista doua zidruri de aparare in fata raului: inima si mintea.
Omul le poate folosi pe amandoua in lupta de a impiedica raul sa-si faca salas in firea lui si mai mult, pentru a merge spre sfintenie.

In momentul insa in care lupta impotriva raului este abandonata, zidurile sunt cucerite si devin salas al raului.

Se pare ca in cazul tau, inima nu-ti mai poate fi de folos, ca si discernamant , nemaigasind placere in bine si gasind satisfactie in rau, dar de vorbit vorbesti totusi ca o persoana care are inca mintea intreaga.

Mintea ta poate ajuta sa impingi raul afara, inclusiv din inima, care o data restaurata duhovniceste va incepe sa simta iarasi placere in a face binele si durere in a face raul.

Dar daca mintea refuza sa dea aceasta batalie pentru a salva inima, sau mai rau, ajuta raul gasindu-si scuze si impotrivindu-se a recunoaste binele drept bine si raul drept rau, omul este pierdut.

Nu eu ar trebui sa te mustru, tu ar trebui sa te mustri, dar constructiv, ca Petru, nu autodistructiv, ca Iuda, dar se pare ca esti mai ocupata sa-ti gasesti scuze sau sa te ascunzi in spatele altora.

Sau poate vrei sa spui cum poti separa dragostea de interesul personal?
Ca despre asta este vorba pana la urma.
Iubesc iubesc, dar sa-mi iasa si mie ceva. Daca nu-mi iese, sufar.

Ei bine, stii ca iubesti cu adevarat atunci cand chiar daca tu nu te alegi cu nimic, esti fericit pentru ce ai daruit.