Mi-e frica!
 

Nu stiu daca postez in sectiunea potrivita, daca nu, rog sa-mi fie iertat...
Va scriu in speranta ca voi gasi la voi sfaturi si ajutor, desi poate merit sa fiu certata si-mi asum cu capul plecat mustrarile voastre.
Sunt o pacatoasa. Si nu spun asta cu falsa modestie, ci cu rusine. Am facut pacate grele de-a lungul vietii mele, pe care acum le regret si ma tem pentru ele. Am fost mereu sfasiata intre dorinta de a ma apropia de Biserica si cea de a pacatui. De multe ori am cazut. Rau. Apoi eram chinuita de regrete si fugeam spre Biserica, dar o faceam ca un hot, mergeam la un preot sau altul sa ma spovedesc, niciodata la acelasi, apoi cadeam iar. Apoi m-am indepartat cu totul de Dumnezeu, am fost revoltata cand imi doream sa am un copil si pierdeam sarcinile, am ramas departe. Domnul mi-a dat copilul, dar eu n-am stiut sa-i multumesc. Am ramas in prostia mea. Pana anul trecut cand totul a inceput sa se dea peste cap. Nimic nu-mi mai mergea, mi se intamplau tot felul de fleacuri care ma speriau, am ramas fara serviciu, mi se blocau usi (pe care altii le deschideau imediat), eram la un pas de accidente tragice (dar, probabil, Maica Domnului ma ocrotea, inca, desi nu meritam si nu am patit nimic grav, nici eu nici ai mei)... Atunci m-am trezit. Nu din prima, dar am inceput sa ma rog, cu cuvintele mele. Si sa postesc, dupa puterea mea.
Apoi, intr-o zi oarecare, din senin, am simtit nevoia sa citesc Acatistul Sfantului Nicolae (era o perioada grea in familie, cu certuri permanente, stiam de la cununie ca Sfantul Nicolae ocroteste familia, pur si simplu mi-a venit gandul asta). De atunci am continuat sa citesc rugaciuni, acasa. Apoi s-a imbolnavit tata, pe care l-am pierdut la scurt timp. Dn primul moment am simtit ca trebuie sa ma rog. Si am facut-o, chiar si noaptea cand ma trezeam, ma trezeam cu o rugaciune in gand. Cat a fost in spital si am fost cu el in Bucuresti, am mers zi de zi, chiar si de doua ori, la moastele Sfantului Nectarie. M-am rugat pentru o minune, apoi m-am rugat ca Sfantul Nectarie, Sfanta Fecioara si Bunul Dumnezeu sa-i faca drumul lin. Inca ma mai rog.
In momentul acesta, am in suflet durere si teama. De aceea va scriu. Ma tem pentru mine si ai mei, pentru ca simt ca merit sa fiu pedepsita. Ma tem ca nu merit iertarea. Si ma tem sa merg la Biserica, desi imi doresc asta mai mult ca orice. Intr-un fel abia astept postul Adormirii Maicii Domnului pentru ca simt nevoia sa ma "purific", sa ma curat macar putin de toata rautatea si pacatele mele. Dar mi-e teama sa merg sa ma spovedesc, desi stiu ca am nevoie de asta. Evident, nu am un duhovnic. Stau la tara in momentul asta, in satul meu sunt doua Biserici. Ma tot gandesc, la care dintre ele sa merg, cum sa-i spun preotului tot ce am facut eu, cum ma va privi, daca nu cumva ma va da afara din Biserica... Mi-e teama si-s chinuita si indraznesc sa va cer ajutorul si sfaturile. Va rog sa-mi spuneti, ce sa fac, cum sa-mi gasesc curajul de a ma apropia de preot...
Va rog, nu va suparati pentru ce am scris si ajutati-ma! Multumesc...

Dumnezeu nu ne da niciodata dupa cum meritam, daca ar fi asa...vai de noi. Am citit la un Parinte ce vorbea despre bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, ca toate pacatele omenirii sunt ca un pumn de nisip aruncat intr-un ocean.

Dumnezeu nu indeparteaza pe omul ce doreste sa se indrepte, sa se schimbe, chiar daca caderile sunt mari si grele.

Am mai citit un lucru ce m-a impresionat, si anume ca atunci cand omul este afundat in pacate, Dumnezeu ii este mai mult alaturi (il cerceteaza in mod special) dorind sa il scoata din acea stare.

Ai milă de Iisus... te rog ai milă.
 

Draga mea, nu te gândi la preot şi ce va zice el sau cum te va privi, ci tu du-te la oricare preot gândindu-te că mergi la omul lui Dumnezeu, sau gândindu-te că mergi chiar la Dumnezeu să-ţi mărturiseşti păcatul cel mai mare, dacă nu atunci spune-l iubitului sau prietenei cea mai bună sau părinţilor sau unui frate sau soră şi păcatul scos la lumină nu mai are putere în tine.

Dacă ai mai multe şi nu ţii minte sau ţi-e ruşine să vorbeşti atunci scrie pe o hârtie păcatele de mărturisit începând cu cele mai ruşinoase şi când te mărturiseşti începe şi mărturiseşte sentimentul cel urât al inimii şi fapta cea mai ruşinoasă, fapta aia de care ţi-e frică să o ştie şi alţii, spune Domnului ruşinea cea mai mare şi cea mai de condamnat, fapta care te îngrozeşte şi te terorizează cel mai mult şi pe care o regreţi cel mai tare căci ştii că ai făcut-o în cunoştiinţă de cauză, adică ştiind că e o faptă rea şi groaznică pentru care ai fi meritat să mori ucisă cu pietre ştiind că e cea mai de ruşine faptă.

Nu te teme s-o spui căci Domnul te iartă orice ai fi greşit şi oricât de mare ar fi fapta ta şi atunci poate vei primi canon uşor de îndreptare şi tămăduire, deci crede numai şi spune fără timiditate şi fără perdea exact ceea ce ai făcut, gândit, simţit, dorit, ce ţi+a 'plăcut' cel mai tare şi te vei mântui de spurcata 'suferinţă'.

Deci dacă vrei şi eşti hotărâtă că te vei schimba du-te la orice preot căci Domnul te aude şi-ţi vede regretul şi aşa te dezleagă de păcatele pe care El le ştie că le-ai făcut, dar are nevoie să le recunoşti şi să te întorci la viaţa curată exact aşa cum fiul risipitor s-a întors acasă, la casa aia cerească şi bună şi blândă. Nu te lăsa iarăşi cu taina păcatului făcut în tine căci Domnul nu vrea moartea păcătosului sau suferinţa lui amară sau jertfele păcătoşilor ci să se întoarcă şi să fie viu... şi nu să se mândrească în deşert ca Moab cel semeţ ce se mândrea încrezându-se în contra lui Dumnezeu.

Hristos a inviat, bucuria mea.

Sa nu uitam niciodata aceste cuvinte, oricat de pacatosi am fi Dumnezeu ne iarta daca ne pocaim, de fapt asta si asteapta Dumnezeu intoarcerea noastra. E greu stiu, nu stiu daca este cineva de aici care sa spuna ca prima spovedanie e usoara, dar trebuie sa indraznim, gandeste-te ca calendarul nostru ortodox este plin de oameni care au pacatuit mult mai mult decat tine dar s-au intors si au ajuns sfinti. Pr Arsenie Papacioc spunea mereu SA STIM SA MURIM SI SA INVIEM IN FIECARE ZI. Adica daca am cazut sa ne ridicam.

E important acum sa iei un indreptar de spovedanie si, cu ajutorul acestuia, sa-ti amintesti toate pacatele din copilarie pana acum. Scrie-le pe hartie, sa nu uiti nimic, ca e mare pacat daca te duci la spovedanie si faci marturisire incompleta.

Apoi sa te rogi sa-ti indrepte pasii spre un duhovnic cat mai exigent, ca sa te ajute pe drumul mantuirii. Sa nu-ti fie teama sa-ti marturisesti pacatele. Teama e de la necuratul, iar tu nu ai niciun interes sa faci voia lui, ci voia lui Dumnezeu. Sa nu te simti frustrata daca te opreste da la Sfanta Impartasanie ori daca-ti da vreun canon.

Unele ispite ne sunt ingaduite de Dumnezeu ca o chemare, spre trezire, in vederea mantuirii. Parintele Arsenie Boca ne sfatuieste sa spunem cand avem cate-o ispita ,,Asa-mi trebuie!'', adica sa acceptam mustrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu sa te ajute.

Uite: pe mine, inainte sa am habar ce-i aia o carte de rugaciuni si cu atat mai putin ca exista cele inainte de spovedanie despre care am scris, m-a salvat de ispita asta incapatanarea. Pacatul oricum l-am facut. Nu dispare daca trece timpul. Am variantele sa raman cu el, sa-l las acum si sa-l revad la judecata, sau sa-l dau afara la Spovedanie. Aleg si ma tin de alegere, oricat de frica mi-ar fi si orice ganduri mi-ar trimite diavolul. Scriu pacatele pe foaie. Oricat de copilareasca ar suna incapatanarea in unele momente (si necuratul are argumente care mai de care mai logice), eu pun un picior in fata celuilalt si intru in Biserica si merg la preot. Cand te-ai hotarat sa mergi, fixeaza-ti obiectivul BISERICA si nu te uita nici in stanga nici in dreapta. In momentul acela, atat te intereseaza: sa parcurgi distanta dintre tine si Biserica si sa discuti cu parintele. Se ignora orice iti trece prin minte, orice gand, orice amanare, orice planificare a discursului, ORICE. Atata timp cat esti imbracata (daca nu ai fusta, nu amani ca sa-ti cumperi, ca nu te da nimeni afara in situatia asta pt c-ai venit in pantaloni probabil, desi in fusta se merge) si spalata e perfect.
Daca tremuri mergi dupa slujba sau ia pe cineva care sa nu te lase sa pleci cu tine. Sau roaga pe cineva sa vorbeasca cu parintele inainte ca sa aiba timp.

Daca am gresit cu ceva rog sa fiu corectata. Pe forum n-am mai scris pentru ca am observat ca devin dependenta de asa ceva foarte usor.

Multumesc!
 

Dragilor, va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre. M-ati impresionat, e incredibil cata putere au avut cuvintele voastre in mine. Voi merge, negresit, in postul acesta ce vine. Stiu ca nu e legat de post, dar asa simt acum, ca e bine sa merg dupa cateva zile de curatare. Stiu ca voi fi oprita de la Impartasanie si voi primi canon, il primesc cu bucurie, ca pe o indrumare spre calea cea buna, nu ca pe o pedeapsa.
Va multumesc inca o data! Doamne ajuta!

Suflete, Domnul ne iubeşte şi ne lasă o libertate atât de mare încât noi putem inclusiv să facem mari nebunii, cum am văzut de mii de ori şi la mine.
Am trecut şi eu prin stări asemănătoare cu tine. Uneori mai trec şi acum, în ultima vreme. Dar mă bat pe mine însumi cu nădejdea în Mila Domnului.
Mult m-aş bucura să aflu că harul Domnului a lucrat în inima ta şi că ai bătut ispita grea. Mergi degrabă, cu nădejde în nemăsurată milă a Domnului nostru iubit, Care S-a jertfit tocmai ca noi să avem mereu deschisă Uşa Milostivirii. Aleargă cu braţele deschise, cum fuge copilul în braţele mamei sau în cele ale tatălui, plîngând, şi spune-i Domnului ce ţi-au făcut ţie câinii răutăţii duhurilor care vor să te sfâşie. Nu pe tine te va bate Domnul, ci pe ei, gonindu-i din jurul tău, aşa încât să fii iar copilul care se bucură, ziua şi noaptea, de dulcea iubire a adevăraţilor noştri Părinţi.
Aleargă la Domnul, soră, aleargă! O, cum ne aşteaptă El ca să ne aline rănile şi să ne dea puteri noi pentru a ne bucura de viaţă!
Mă rog şi eu pentru tine, împreună cu toţi ceilalţi care ţi-au aflat necazul.

Si mie mi-e frica.
Si inainte mai faceam tampenii, insa in ultima vreme am momente cand simt acut dorinta de a face ceva rau, necuvenit, nu stiu de ce. Parca m-as fi saturat sa fac doar ce trebuie, ce e bine, si dea semeni m-am saturat sa fiu pedepsita numai eu atunci cand fac greseli minore ( de ex. imi incarc cardul ratb, urc in autobuz, merg unde am treaba, si la intoarcere uit sa-l mai validez; rtecunosc ca s-ar putea sa fii uitat, femeia verifica, imi spune ca intr-adevar am uitat, apoi imi cere politicoasa sa ma legitimez; eu refuz si ma ameninta ca daca nu platesc acum 50 de lei imi vine acasa 150, ca mi-a scanat cardul si ai in sistem datele mele; ii zic ca vreau sa cobor si se pune-n fata mea sa-mi arate ca e ea voinica si competenta si imi promite ca ma duce la capat, cheama politia si-mi da zece milioane amenda; il sun pe al meu sa intreb ce sa fac - alminteri ar fi zis ca de ce am platit si n-am refuzat sau am fugit - si zice sa incerc sa le dau 20-30 de lei si daca nu merge sa platesc amenda, si altadata cand vreau sa merg fara sa platesc sa nu imi iau la mine acte, bani si nici cardul - el asa face de obicei) - si, bineinteles, tot eu am picat de proasta, ca doar daca nu voiam sa platesc calatoria nu bagam bani pe card, doar ca sunt obisnuita sa am abonament pe linia pe care circul de obicei si pur si simplu am uitat ( ce facea atunci ingerul meu pazitor, dormea, sau a plecat in vacanta?).
Intrebarea mea e : de ce permiote Dumnezeu sa se intample astfel de lucruri care ne fac sa ne indoim de purtarea lui de grija, si nu atat pe noi, cat pe semenii nostrii cei mai putin credinciosi? Stiti ca eu de cate ori fac vreo prostie (lucru care n-ar trebui sa se mai intample) mi-e frica ca ai mei nu ma vor mai lasa de loc sa merg la biserica? Stiti ca sunt foarte multi oameni care sustin ca "Dumnezeu si credinta n-au nimic de-a face cu biserica si cu popii"? Stiti ca sunt oameni care sunt de alte confesiuni sau liber cugetatori care sustin ca biserica noastra si slujitorii ei il slujesc defapt pe satana? ( asa cum si printre noi sunt care sustin ca alte culte ar face acest lucru). De fapt intrebarea e, nu daca dvs stiti, ca probabil stiti, ci daca Dumnezeu stie, vede aceste lucruri? O sa ia vreo masura in acest sens? (desigur, intrebarea e una retorica...)

Daca ne frica de Dumnezeu, e minunat. Inseamna ca la fiecare pas suntem atenti sa nu gresim, sa nu-L suparam cu ceva. Aceasta este o frica mantuitoare, benefica.

Daca ne frica de necuratul si de lucrarile lui, asta nu e bine. Cu acest soi de frica trebuie sa luptam pur si simplu. Ce treaba avem cu liber-cugetatorii si cu cei de alte confesiuni? Isi argumenteaza pozitia cum pot si ei.

In cartea ,,Mantuirea pacatosilor'' de Agapie Criteanul sunt explicate pe indelete aspecte care tin de mantuire. Nu intamplator e atat de pretuita. Scopul vietuirii crestine este mantuirea. Zidarul care e sigur pe ceea ce stie nu va cere sfaturi de la bucatar pentru a construi o casa.

Exista o lupta a crestinului cu fortele raului, oglindita in scrierile mai multor parinti sfinti. Iti dau doar doua exemple: Razboiul nevazut de Nicodim Aghioritul, Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii de Siluan Athonitul. Cum sa nu stie Dumnezeu de lupta noastra cu fortele raului? Insa pur si ssimplu nu ne poate iubi mai mult decat pe Fiul Sau. Asa ca mantuirea se obtine cu greu, totusi. Mantuirea este o comoara pentru care trebuie sa luptam. Mantuire fara ispite si fara incercari nu exista.

Daca pamantenii organizeaza felurite concursuri stabilind criterii pentru a desemna castigatorii, oare Dumnezeu nu are acest drept? Dumnezeu sa ne intareasca credinta si sa ne daruiasca rabdare in ispite.

Se prea poate, insa mie tot imi este ingrozitor de frica.

Marea majoritate a oamenilor de pe aceasta planeta au primit la botez harul Domnului nostru Iisus Hristos, si cu toate astea, nu se mai intorc (mai mult, sunt confesiuni care zic ca botezul nostru nu este "valabil", la fel cum si noi zicem acelasi lucru despre al lor, ca si-ar fii pierdut harul).

Mi-e teama ca de ceva vreme nu mai "primesc sfaturi" decat cel mult de la "cel viclean". Chiar si cand ma culc seara linistita,ma trezesc peste putin timp ingrijorata de obicei de ceva de la serviciu, chiar si azi noapte am patit-o, desi sunt de trei zile in CO. Si de cate ori ma trezesc peste noapte ma trezesc numai cu ganduri de indoiala fata de existenta lui Dumnezeu, chiar daca seara poate chiar ma rog si incerc sa ma culc increzatoare in purtarea de grija si dragostea Lui.

Citirea scrierilor Sfintilor Parinti ne ajuta mult. Sfantul Ignatie Briancianinov ne indeamna sa citim scrieri in care sa ne ragasim cu problemele pe care le avem:

http://invitatielaortodoxie.wordpres...ti/#more-10044

Asadar, sa vedem ce spun Sfintii Parinti despre frica si despre alte probleme cu care ne confruntam.

Intr-o vreme am citit mult si intr-adevar amdescoperit lucruri folositoare. Mai de curand, insa, doar am citit acatistul si un articol despre viata sf. Ciprian, si am luat-o razna, apoi am citit despre Sf. Antonie, care a sta inchis intr-un mormant si a fost chinuit de diavol, mai deunazi am citit despre o sfanta mucenita Marina, zilele trecute despre fata aceea Daniela, si m-am ingrozit prin ce incercari au putut sa treaca si inca nu sunt sigura ca au "scapat" cu bine pana la uirma sau doar asa credem si speram noi. Nu toate persoanele care au astfel de trairi devin sfinti sau mucenici, unii din pacate raman doar in stadiul de "nebuni" (psihopati, bantuiti, victime ale bolii sau ale batjocurii diavolului).

Cei care se smeresc trec testul , iar cei mandri il pierd. Cam asa se pune problema. Din pacate, prcatica ne omoara.

Iar acum, la 35 dea ani, ... La multi ani!

Multa ravna pentru cele sfinte, multa binecuvantare de la Dumnezeu!

Multumesc! De pe la 30 de ani e o traditie, se pare, sa fiu deprimata de ziua mea...

Exista o rugaciune care se citeste in ziua in care te-ai nascut. Te va ajuta cu siguranta daca o citesti cu tot sufletul! Doamne ajuta!

Multumesc! Sa stii ca ieri mi-am amintit abia tarziu, plecasem de acasa. Bine ca am vazut mesajul tau, ca mi-am reamintit, poate o citesc azi. Doamne ajuta!

Frumos răspunsul tău, cezar_ioan!

Multumesc!
 

Dragii mei, vreau sa va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre, gandurile bune si rugaciunile voastre. M-au ajutat tare mult, mi-ati facut un mare bine netrecand peste problema mea si rupandu-va din timpul vostru pentru a-mi raspunde si a ma incuraja.

Vreau sa va spun ca Dumnezeu si Sfanta Fecioara asculta rugaciunile pacatosilor. M-am rugat zi de zi sa imi dea putere sa-mi depasesc frica si sa-mi arate calea spre Biserica. V-am scris la inceput ca ezitam intre Biserici, intre preoti, nu stiam ce sa fac. M-am rugat si mi-a venit raspunsul atunci cand l-am cerut: intr-o zi m-am intalnit cu parintele intr-un loc unde nu-l mai vazusem pana atunci, in partea mea de sat, am vorbit, a vorbit cu baietelul meu, ne-a invitat la joaca la fetita lui... Atunci am inteles ca era semnul pe care l-am cerut si i-am spus ca as vrea sa ma primeasca la Spovedanie. M-a chemat, m-a primit cu bunatate si intelegere, am descoperit exact preotul pe care-l cautam, bland dar nu superficial, intelegator si diplomat. Nu mi-a dat Sfanta Impartasanie, nici nu ma asteptam, m-a mai chemat in postul acesta la Biserica, mi-a dat un canon, m-a sfatuit, mi-a daruit o carte de rugaciuni... Am simtit ceea ce am cautat ani de zile si n-am gasit. Ma simt linistita, pentru ca simt ca Dumnezeu mi-a mai dat o sansa. Ii multumesc Sfintei Fecioare pentru ajutorul pe care mi l-a dat, pentru ca nu ma indoiesc ca a fost mult mai mult decat o intamplare ca am ajuns la acest preot. Si va multumesc si voua, din nou, pentru incurajari si pentru ca am invatat foarte multe de la voi in aceste doua saptamani cat am citit forumul acesta.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

Da, foarte frumos, m-a impresionat enorm, nici n-am gasit cuvintele sa raspund. Nici acum nu le gasesc, pot sa spun doar ca m-a "atins" exact unde aveam nevoie si ii multumesc.

Ma bucur nespus pentru tine. Intr-adevar, nu lasa Dumnezeu nici un suflet nemiluit si ne asculta intodeauna rugaciunile. Noi cautam preot deosebit prin locuri indepartate dar de cele mai multe ori el este foarte aproape de noi. Pe fiecare data Ingerul pazitor ne aduce la credinta intr-un anumit fel. Undeva, cineva s-a rugat pentru tine! Si aici pe forum sunt persoane deosebite care in taina se roaga pentru cei aflati in nevoi trupesti si lipsuri duhovnicesti.

Bucurie!!!
Bravo, soră!
Slavă lui Dumnezeu pentru necuprinsa Lui Iubire şi Înţelepciune!

Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. (1 Ioan 4:17-18)
Hristos e dragoste, Sacrificiul Sau a impartit timpul in doua si Legea cea veche a apus odata cu moartea pe cruce. Legea talionului s-a stins intr-o piata prin Palestina unde Domnul a oprit o lapidare. Pietrele acelea s-au rostogolit pe jos si n-au mai ucis pe nimeni.
Frica? Pentru ce? Sa te duci in fata Tatalui tau si sa recunosti c-ai gresit din nou? Crezi ca el nu stie?! Nu astepta! Asa cum tu-ti privesti copilul asteptand sa vezi daca recunoaste ca iar s-a jucat cu mingea prin bucatarie (lucru evident, doar e plin de cioburi pe jos!) tot asa asteapta si El.
Mergi la biserica si vorbeste-I, cauta un preot ca sa-ti spuna cum sa-ti rascumperi gresala si doreste-ti cu adevarat sa nu mai cazi in pacat. Vorbeste cu orice preot, pentru ca de fapt, nu vorbesti cu el, ci cu Dumnezeu, functia preotului este similara cu cea a unei oglinzi in care te vezi asa cum esti de fapt.
Mai este un lucru, sunt putini cei care nu au trecut prin senzatia aceea de nod in stomac cand au intrat la spovedanie, numele lor sunt de gasit prin calendar, pentru ca i-am canonizat, dar acel sentiment nu cred ca este frica, ci mandrie. Acesta e semnalul ca mai avem de lucrat cu noi insine, trupul se supune, dar mintea inca nu.
Incet, cu vointa, cu ajutorul Bisericii (ca de-asta a fost lasata pe pamant) si in special cu Dragostea Lui Hristos, o sa invingem.

Spovedanie in afara postului?
 

La inceputul lunii octombrie am avut prima criza de nervi. Fumam pe atunci, dar tigarile n-au avut nici cel mai mic efect calmant. Acea criza a tinut pana a doua zi, cand am luat un calmant si am mers la psihiatru. De atunci am tot mers, dar degeaba. Crizele apareau aleatoriu. Cand mi-a zis medicul ca vrea sa ma bage pe pastile, n-am mai mers.

Intre timp, m-am certat ca la usa cortului cu o vecina din camin pentru o noptiera din fumoar. Ala a fost imboldul sa ma las de tigari. M-am lasat treptat, am o luna de cand n-am mai fumat. Crizele tot au aparut. De obicei, cand ma lua, plecam la sala de lectura sa invat. Pentru mine, invatatul are rol de calmant. Treptat, am observat ca acele crize apareau daca stateam cateva zile acasa. Colega de camera era foarte bisericoasa, dar foarte tracasanta. Avea ticuri muulte, ma intrerupea cu cele mai stupide intrebari, inclusiv venea dupa mine la sala de lectura pe motiv ca si-a uitat cheile acasa.

Am facut legatura intre crizele mele si persoana ei. Am dat-o afara si m-am apucat de box, ca sa nu o bat. In perioada in care o terorizam sa plece, o alta vecina mi-a spus sa incerc, strict ca experienta (eram atee pe atunci), sa ascult acatiste de pe youtube, ca sa ma calmez. Ii povestisem ca mereu facea cineva cate o obsesie pentru mine si mi-a spus ca ce am eu e boala sufleteasca si ca intoarcerea la credinta e solutia.

Am incercat intai melodii pentru meditatie, dar n-au functionat cine stie ce. Apoi am incercat un acatist, in zece minute am adormit. De atunci, cand am stat in Bucuresti, numai cu acatiste am dormit.

Intre timp s-a mutat colega si eu am plecat la ai mei, in vacanta. Aici nu-mi ajunge netul pana langa pat, deci n-am mai ascultat acatiste. In prima zi am facut o criza de nervi, ca ma durea burta. Apoi am fost calma pana aseara, cand m-a luat iar. Am zis ca sunt obosita. In seara asta, iar. Nu prea vroiam, dar mi-am calcat pe orgoliu si am pus iar un acatist si m-am calmat. E clar ca vecina avea dreptate.

Am intrat pe forum ca sa intreb cum sa ma intorc la credinta, ca simt ca e o cale lunga si grea. Din ce-am citit pe acest topic, am inteles ca primul pas e spovedania. Stiu ca se face si in afara postului, dar stiu de la religie, din scoala, ca se face doar in cazuri grave (crime, de exemplu). E adevarat? Daca nu, cum se procedeaza?

Mentionez ca n-am mai fost de cel putin 10 ani la biserica. Stiu doar cum arata cladirea si preotul, nu cunosc denumirile specifice, oricare ar fi ele.

Va multumesc anticipat pentru sfaturi :)

Care va să zică mereu e cineva obsedat de tine, hait?.... Şi faci crize (ce fel de crize, în ce constau?). Şi nici nu iei pastile recomandate de medic.
Păi în acest caz ......eşti taaaare, bre! Nici n-am auzit de una mai tare ca tine.
*
Sufleţelule, dacă tu zici că vrei să te întorci la credinţă şi regreţi că nu ai mai fost de 10 ani la vreo biserică,
păi cum nu realizezi că te-ai întors deja?
Uite, deja te-a năpădit dorul după Dumnezeu, fericitul nostru dor,
într-o formă poate camuflată sub aparenţa crizelor şi a cuiva care se ţine mereu după tine. O fi îngerul care îţi dă semne prin oameni, ştiu şi eu?...

*
Acuma dacă îmi permiţi o oarece sugestie, pe care n-aş vrea s-o urmezi deîndată ci s-o dezbaţi mai întâi cu un om cucernic (preotul duhovnic, de pildă): pune un strop de rânduială în viaţa ta, uşor-uşurel, cătinel-cătinel.
Nu ţi-e dor să citeşti din Biblie? Câteva minute zilnic, la aceeaşi oră... Adapă-te ca o căprioară însetată de la fântâna cu apă vie - slova Scripturii.
Nu ţi-e dor să şezi pitită într-un colţ al bisericii, neştiută de nimeni şi să plângi pentru unele întâmplări la care, poate, nu ai fi vrut să participi? Sau să plângi de bucurie, sub mângâierea vreunui psalm rostit ori cântat la slujbă, aducînd aşa recunoştinţă Domnului, Fecioarei, vreunui sfânt sau altei puteri cereşti.
Dă-te şi tu pe lângă preotul locului, în sensul de a-i cere să îţi dea ceva de făcut, un lucru cât de mic (cum ar fi să mături prin curtea bisericii, te asigur că e tare frumos şi liniştitor). Nu te lua după cei ce vin la biserică precum vin la un muzeu cu fosile "interesante". Ăştia nu sunt creştini, sunt măscărici şi turişti. Tu caută să vii la Domnul prin ceva activ, prin participare, făcînd ceva pentru semeni, iar nu aşteptînd miloaga şi apoi tulind-o frumuşel la ale tale. Biserica e o comuniune, un fel de stup în care fiecare face ceva, iar de nu face e bondar nevrednic şi e măturat frumuşel pe la urdiniş, afară între furnicile urât înţepătoare. Pocăinţa ta să fie, aşadar, lucrătoare. Adică să fie frumoasă, cum, pesemne, dacă nu mă înşel aşa eşti şi tu.....:)
Doamne ajută!

Raspuns
 

Persoanele care au facut cate o obsesie pentru mine sigur nu sunt ingerii. Ingerii nu bat si nici nu incearca sa violeze.

Primele crize le-am facut acum trei ani, cand eram cu un baiat violent. Nu ma deranja ca ma batea, dar daca eu vroiam in brate si el nu ma lua, urlam vreo doua ore fara nicio sansa de a ma opri. Cam de fiecare data se ajungea la tentative de suicid. Dupa ce m-am despartit de el, crizele au mai tinut vreo doua luni si au disparut subit. In astea doua luni, am luat niste calmante naturiste, care nu mi-au dat dependenta.

Urmatoarea a aparut anul trecut, dupa ce m-am certat cu un coleg, fara tentative de suicid, dar cu un plan clar de crima. M-am potolit la timp, colegul nici nu stie ce vroiam sa-i fac. Cu putin timp inainte de criza asta, acel baiat violent s-a sinucis. La cateva luni, a aparut un alt baiat obsedat. N-a apucat sa ma bata, dar era sa ma aleg cu un viol. Nu s-a lasat cu nicio criza.

Anul asta, cu vreo doua saptamani inainte sa se faca un an de la moartea primului, eram nervoasa incontinuu. La o zi dupa, cand am trecut pe la biserica sa-i aprind o lumanare, am facut iar o criza. Plangeam de frica sa nu ajung sa locuiesc iar cu el. Criza s-a extins pana a doua zi, cand ma infuriasem pe o colega ca nu mi-a raspuns la telefon(era la curs si eu incurcasem zilele saptamanii). Mi-am luat un calmant naturist de la farmacie si m-am dus la psihiatru. Urmatoarea zi m-a hipnotizat un amic si, oricum, calmantul ala m-a facut de mi-era greu si sa gandesc, darmite sa vorbesc. Aia a fost ultima criza din perioada in care fumam.

Dupa doua saptamani-o luna, la 3 zile dupa ce m-am lasat de tigari, iar am facut o criza, tot cu plansete si atat. Am zis ca e sevrajul si n-am luat nimic. M-am tratat cu mers la invatat si mancat bine. La urmatoarea criza, am luat un antidepresiv pe care il mai luasem acum cativa ani si stiam ca e foarte bun. De data asta si-a facut efectul intr-o ora si a tinut efectul doar o ora. L-am luat ca trebuia sa ajung la scoala, deja aveam cam multe absente.

Crizele au aparut tot mai des, dar, la sfatul vecinei, am inceput sa ascult acatiste. Momentan ele sunt calmantele. Partea urata e ca nu pot controla nici plansul, nici urletele, desi sunt constienta de ce mi se intampla.

Psihiatrul n-a apucat sa-mi recomande nimic, ca am refuzat clar ideea de a lua pastile. Dau dependenta si eram convinsa ca pur si simplu ma deranja ceva din mediu. Asa a si fost, se trantea colega pe pat, cat dormeam eu. De atunci n-am mai mers la psihiatru.

Legat de Biblie, habar n-am de unde se cumpara si cat costa. Cat despre preotul locului, nu stiu care e. Stau in Bucuresti, stiu doar biserica la care am aprins o lumanare, ca de aia au stiut colegii sa-mi spuna. Cat despre treaba in biserica, daca m-ai sfatuit sa fac asta in ideea ca am prea mult timp liber, tin sa-ti spun ca nu e asa. Am facultatea si incerc sa-mi dezvolt o afacere.

Vecina mi-a recomandat niste carti. Azi le caut si am sa le citesc. Am sa trec si pe la biserica. Cu spovedania cum sa fac? Ca a trecut postul.

Fii liniştită, Spovedania nu e condiţionată de post.
Dumnezeu ne aşteaptă în fiecare clipă, Domnul nu are orar de primit şi de îngrijit sufletele copiilor Lui.
Tu ţi-ai pune copilul venit de departe, copil rănit şi poate muribund, să aştepte îmbrăţişarea ta pe motiv că ai o treabă mai importantă de făcut? Ce treabă mai importantă poate avea un părinte iubitor decât să sară în întâmpinarea copilului iubit? Mai ales când acest copil e tare necăjit...
Domnul, Care este Iubire, nu te lasă să aştepţi! Deocamdată ridică-ţi gândul spre El. Chiar acum. Pomeneşte-i Numele - asta se numeşte rugăciune şi te ajută sufleteşte, chiar de nu conştientizezi neapărat în clipa asta. (Vei înţelege mai târziu, la momentul potrivit conştientizării multor lucruri din viaţa ta.)

Te poţi spovedi oricînd, în orice biserică. Poţi cere asta oricărui preot, dar nu te aştepta ca musai să te primească. E adevărat că ai dreptul, nevoia şi libertatea să ceri spovedanie, însă la fel de adevărat e că preoţii uneori nu spovedesc musai când vrem noi. Au motivele lor, de obicei foarte întemeiate. De pildă, să te cercetezi cu ajutorul unui ghid de spovedanie, pe care ţi-l va da părintele, sau poate să meditezi cu seriozitate la unele lucruri. Nu ştiu, vezi ce zice preotul. În orice caz, e vorba de ceva smerenie aşteptată de la tine (smerenie adică o oarece conştientizare a realităţii, a măsurii noastre de oameni simpli, dincolo de închipuirile minţii şi de fumuri luate de la alţii ori inventate de noi înşine), altfel în ciuda ritualului spovedaniei poţi să pici pe lângă Taină. Mulţi respectă tipicul, fac exact cum scrie la carte, dar căinţă şi limpezime a gândului bun nu au şi atunci Taina fie nu lucrează în sufletul omului fie se întâmplă altele...
Deci: mergi la prima biserică din jurul tău şi roagă pe părintele de acolo să te primească la spovedanie. Dacă nu te spovedeşte pe loc, fă aşa cum îţi zice (probabil îţi dă câteva zile să citeşti un material, un îndreptar legat de Taina Mărturisirii; mai sunt şi alte motive pentru o eventuală amânare, nu e bine să scriu eu aici mai mult, e vorba de o Sfântă Taină şi trebuie să mă opresc).
O să reuşeşti! (Aşa cred eu acum, să mă ierţi de proorocire.)
Eu te percep (poate însă doar îmi închipui aşa, prin dorinţă) ca fiind hotărâtă. Îmi pari un om dârz, dovadă printre altele că ai ajuns să te linişteşti studiind. Or, munca studiului nu e pentru suflete slabe ci pentru caractere dârze. Ştiu că poate îţi place să studiezi, poate te linişteşte întrucât îţi ţine mintea ocupată, poate că te bucură întrucât vezi că te pricepi şi că îţi merge mintea cu isteţime etc. (unde studiezi? În Politehnică? mai degrabă în Leul, la Electronică?...:)) Dar faptul că plugăreşti cu mintea şi voinţa rămâne fapt foarte bun. Mai târziu poate vei deprinde, pe fondul acestei obişnuinţe de a plugări cu mintea, vei deprinde aşadar şi taina plugăriei inimii cu rugăciunea statornică, neîncetată... Deie Domnul!

P.S. Îngerul poate lucra surprinzător. El desigur nu pune pe bărbaţi să te necăjească, dar statornicia cu care te necăjeşte cineva poate fi înţeleasă şi ca statornicia cu care altcineva te cheamă, lăsînd să se petreacă necazuri în viaţa ta... Lasă însă acum interpretările astea. Le vei face mai târziu, după ce te vei linişti binişor. Doamne ajută!

Nu, pastilele nu dau dependenţă. Nu toate, nu indiferent de doze şi de timpul cât au fost luate.
Pe de altă parte, e mai bine să fii dependentă o vreme (un an? câteva luni? câţiva ani?) de o juma de pastilă pe zi iar viaţa ta să meargă ok, decât să fii dependentă de urlete şi de crize ireprimabile, de bătăi şi necazuri în şir. Pentru că, dacă te uiţi niţel din altă perspectivă, despre un soi ciudat de dependenţă e vorba...
Nu, pastilele nu dau dependenţă cum crede lumea, ci altfel... Suntem mult mai dependenţi de ţigară (când ai stins-o pe ultima?), de băutură (o bere, ceva?), de vorbe urâte, de somn dereglat, de gânduri urâte, de spaime şi frici, de monitoare şi anime-uri, de fâţâială pe strasse, de shopăreală etc.
*
Printre psihotrope unele au căpătat o reputaţie proastă şi ca urmare au fost scoase din circulaţie. Despre Rivotril, de pildă, s-a trâmbiţat mult (din interesele firmelor concurente) că dă dependenţă şi că creşte, în câteva luni, toleranţa iar ca urmare omul are tendinţa să consume mai mult. E o gogoaşă livrată de ignoranţi şi răuvoitori. Rivotrilul se dă "la pachet" cu altă substanţă, tocmai pentru a controla eventualele acţiuni nocive (dacă sunt, că nu se ştie cum reacţionează unele organisme). Schema de tratament e gradată, după 3 luni se retrage treptat, scade doza iar după 6 luni nu mai e nevoie de nici o pastilă, nici măcar de sfert. În acest timp substanţa şterge multe, mai exact acele acumulări biochimice care intoxicau metabolismul neuronal şi dădeau stări de anxietate, nervozitate, frică generalizată, izbucniri nervoase, ţipete, urlete etc. Dacă paralel cu medicaţia psihotropă vei avea parte şi de o formă de consiliere psihologică, individual sau de grup, şi dacă vei începe să participi la viaţa unei comunităţi bisericeşti, ai toate şansele să scapi de majoritatea necazurilor şi să dobândeşti seninătate, pace, rodnicie.
*
Psihotropele nu se iau ca paracetamolul! Atenţie mare, că mulţi s-au nenorocit luînd pastile psihotrope după capul lor.
E necesar ca un medic psihiatru să îţi prescrie un tratament, pentru o anumită durată, cu o anumită gradaţie/dozare a cantităţilor şi cu supravegherea/monitorizarea evoluţiei stării tale sufleteşti şi comportamentale.
Şi Doamne fereşte să iei un antidepresiv înainte sau la scurt timp după ce ai consumat alcool. Nu face asta! E conduită suicidară, dacă vrei să înţelegi.

Ma linistesti
 

Multumesc frumos de incurajare. Cand ma intorc in Bucuresti, o sa merg sa ma spovedesc. Unde sunt acum nu mai stau mult. Daca nu imi trece cu spovedania, o sa merg iar la psihiatru.

Ultima tigara am stins-o pe 22 noiembrie. Cu alte substante dubioase n-am treaba (alcool, droguri, nici macar mancare plina de E-uri, ca primesc eco de la tara). Somnul, in schimb, e foarte dereglat, dar am senzatia ca mi-l pot repara singura, rapid. Cu shopping, cluburi si alte alea n-am treaba. Trag tare sa ma pot muta din Bucuresti in Grecia. Deci ori muncesc, ori invat, altceva nu fac in timpul liber. Ce-s alea strasse?

Curiozitatea mea: de unde stii ca-s la Politehnica? Da, am ore si la Leu, dar nu-s la Electronica.

.......:) Văd că te-ai mai liniştit/detensionat, se simte din scrisul tău. Bravo! Slavă Domnului!
Haha, uite ce sunt alea strasse: http://en.wikipedia.org/wiki/Stra%C3%9Fe
Adică să mergi toată ziua la plimbare, pe bulevard, pe unde se fâţâie fiţele să caşte gura etc. În loc să-ţi vezi de treabă. Dar tu, din fericire, zici că tocmai asta faci: munceşti şi studiezi în timpul liber. Totuşi, de relaxat nu te relaxezi? Sport, lectură, audiţie muzicală sau orice alte forme de relaxare. Studiezi încontinuu?...
*
Am bănuit că eşti la Poli, mi-am făcut mulţi ani veacul printre studenţii de la Poli şi din Leu, am detectat ceva familiar în scrisul tău şi am dat cu ipoteza...:) Eu am făcut facultatea la Leu, 5 ani şi încă vreo 10 mai apoi am tot vieţuit prin zonă. Când eram studenţi, seara mergeam deseori la Shorley (sau la Jeg), pe vremea când nu devenise ce-i acum ci era o terasă cu adevărat studenţească. Deci ştiu cultura locului, recunosc stilul....:)
*
După ce te spovedeşti vei vedea că se vor schimba multe. Va fi mai bine. Scurt şi simplu: vei primi putere, adică har. Să ai grijă să nu îl iroseşti. O să te înveţe părintele duhovnic cum să faci.

Doamne ajută!

Happy days :)

.........:)) Ce chestie... Adineauri te pomeneam pe privat şi uite, ce bucurie că ai venit!
Da, amintiri frumoase, tinereţea pe care parcă tot nu vreau să cred că am pierdut-o...

Nici eu nu vreau sa cred asta dar oglinda ma contrazice mereu cu cinism :) Dar cata vreme avem inca vie dorinta sa ne luptam pt visele de atunci..poate inca mai suntem tineri.Scuze pt interventia in afara discutiei,ciudat cum o simpla propozitie deschide usa unui sir de amintiri frumoase.Sa-l ajute Dumnezeu pe mai tanarul student de pe topic sa-si gaseasca pacea!

Pelerin_spre_Rasarit, oricat de nervoasa as fi, tot nu ma transform in barbat. Deci raman studentA. Mersi de intelegere :D

Ioan_Cezar, de obicei ascult muzica atunci cand invat. Ca relaxare, cand am timp, merg pe jos spre locul in care am treaba. Recent, m-am apucat de box. Si, daca se nimereste cineva care si-a luat bilet la teatru/opera si nu mai poate ajunge, eu sunt loctiitorul de serviciu. Daca am o perioada luunga in care n-am treaba, ma relaxez facand mancare. In restul anului, se "relaxeaza" parintii cu metoda asta.

Mi-am tras doua palme singur si m-am retras cu coada intre picioare.Scuzele mele pt regretabila eroare.

Eşti teribilă!......:))
Ştiam eu că va veni, în sfârşit, cineva să facă ordine pe forumul ăsta aiurit......:)))

Ioan_Cezar, m-am apucat de box ca ma enerva foarte tare colega de camera. Am zis ca decat s-o bat pe ea, mai bine ma duc la box.

Pelerin_spre_Rasarit, astea-s cele mai comice scuze :)) Nu face nimic :)