Starețul Efrem Vatopedinul despre sentimentalism, feciorie, căsătorie și altele
 

foarte frumos
 

multumim Vlad! foarte frumos spus.. asadar fara sentimentalisme... :)))

:)..chiar mai mult decat atat: in masura in care este posibil, fara sentimente!

Da, însă nu prin reprimarea lor, ci prin depășire duhovnicească, adică prin atingerea iubirii celei adevărate, dumnezeiască și liberă. Altfel riscăm să ajungem niște oameni reci, seci la inimă, poate chiar urâcioși. Și atât.

Omilia este, cu adevărat, foarte bună.

Absolut. Dar eu am lasat doar „fara sentimente” in sperata ca poate iese scandal :D

Să mai așteptăm. Poate, poate ... :)

Este vorba de a însulfeţi acest topic? Atunci postez şi eu un răspuns trimis anerior pe privat:

In afara de ideea ca iubire nu trebuie sa fie un sir de sentimentalisme, ci iubire prin Hristos, am mai retinut ca rodul Bisericii este experienta. Intr-adevar, in ceea ce ma priveste, as putea spune ca am o multime de amintiri legate de experienta mea in Biserica, amintiri de momente importante in consolidarea credintei mele. Amintiri legate de depasirea unor stari patimase, deznadajduite etc., care imi dau incredere si speranta si pentru viitor. Biserica este locul unde gasesc vindecare si reinnoire a vietii.

Sper ca nu am aberat....

o opinie..
 

da.. da.. fara sentimente prin depasirea lor. Iar depasirea nu se poate realiza decat prin trairea intensa a emotiilor, trairea pana dincolo de limita lor iar acolo unde incepe acest dincolo doar harul poate lucra sa scoata pe cineva din acea gaura neagra din care nu exista alte sanse de izbavire. Si cand harul te scoate din emotia distrugatoare poti sa faci comparatie si sa vezi ca exista doua lumi: una guvernata de emotie si una de har iar omul penduleaza intre cele doua. Eu prin cadere inteleg cadere in aceasta lume guvernata de emotii... si ca sa inchei opinia, imi petrec cea mai mare parte a vietii in aceasta "cadere" :) (respectiv in emotii). Emotia te face sa faci cele mai mari greseli..

Foarte frumos ce spui si ce spune Parintele! Aceste sentimente nu sunt transferabile. Dupa cum spune si Sfanta Scriptura, Dumnezeu nu ne-a ispitit cu nimic din ceea ce ne-a dat, asa ca si sentimentele astea definesc insusi fidelitatea! Ele trebuie daruite cu masura si nu cu desfrau unui singur om, sotului si jumatatii lui sotia! Restul trebuie sa se iubeasca ca fratii! Nimic din ce a daruit Dumnezeu nu ispiteste si nu intina pe om, decat atunci cand ia din este fara masura, cu desfrau! Daca in viata avem multi iubiti, sentimentul isi pierde valoarea, ajungem sa ne indragostim in fiecare saptamana si pana la urma sa alegem tot cu sentimentul jumatatea si nu cu ceea ce inseamna Adevarul! Sentimentul devine precum bogatia, de ce avem, de ce vrem mai mult si mai nou, sa vedem cu o fi altul, sa incercam cu o fi cu altul! Si iar ne ratacim! Parintii vorbesc bine si cred ca a fost destul de clar mesajul pentur cei care nu sunt mireni, nu sentimentelor, iar pentu cei care sunt mireni sa le foloseasca pentur ceea ce ni le-a dat Dumnezeu! Cale de mijloc nu este, decat pentru cei care cauta dinadins desfraul!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui!

Mantuirea este pentru cei multi
 

Sa nu uitam ca mantuirea este pentru cei multi si sa vegehem toti, pentru ca cei multi sa faca Voia Lui Dumnezeu si nu cu atat de multa grija, precum cu multa dragoste fata de adevar!
Sa iubesti cu adevarat jumatatea ta, inseamna sa ii spui Adevarul, asumandu-ti riscul ca o vei pierde si nu sa ii faci pe plac sa musti dintr-un mar al ispitei, care o aduce langa tine! Daca iti doresti sa stapanesti pe cineva, ii dai dreptate si atunci cand se arunca in gura lupului, daca vrei sa ii slujesti, ii spui adevarul chiar daca apoi ia vorbe grele in gura ei si le arunca dupa tine cu rautate, viclesug si minciui care fac rani adanci in inima ta!
Atunci iti jertfesti sentimentele pentru Adevar! Nu ar fi nevoie de asta, daca s-ar intalni doi oameni care sa caute Adevarul si nu sa se ascunda in spatele unei legi cu care sa se laude ca o respecta cu strictete, dar sa continue sa minta sau sa tina cu viclenie mistere care creeaza basme in mintea celuilalt! Vai de noi, daca nu intelegem asta si ne jucam cu sentimentele!
Sarutari ale placerii si ale tradarii in loc de logodna si unirea trupurilor pentur placere si moartea sufletului in loc de casatorie!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui!

Nu stiu ce sa zic...eu aici am inteles un pic diferit.....cred ca majoritatea emotiilor trebuie ocolite....Nu prea imi vin exemple pt a ilustra reprezentarea pe care mi-am format-o eu...sa incerc totusi: daca imi vine o stare de dragalasenie la adresa cuiva drag nu trebuie sa o starpesc neaaparat dar nici nu caut sa o incurajez, nu ma duc sa il imbratisez, etc. fiindca simt ca e o treaba afectiva. Daca in schimb simt nevoia sa odihnesc pe cineva drag facandu-i ascultare, sau luandu-i o povara asupra mea sau spunandu-i un cuvant care izvoraste din mila, etc. atunci traiesc starea respectiva cat pot de mult fiindca ea cu adevarat tinde a fi kenotica....

si eu tot asa privesc caderea

join the club! :)

Din ce am invatat eu de la sentimetalisme
 

Si daca cadeti in emotii va speriati si fugiti de ele? Chiar daca celalalt va spune ca va iubeste cu adevarat si va dovedeste ca asa e? Aveti impresia ca vrea sa va stapaneasca? Asta e un sentiment al celor mandrii care cred ca sentimentul ii face irationali! Sentimentul te face irational atunci cand nu mai slujesti Adevaruli! Iar sunt nevoie sa spun asta si simt ca ma repet, nu mai respecti adevarul prin a minti, ascunzi, esti viclean, faci planuri, vrei libertate si sa incerci ceva nou, pentru ca sa nu te cucereasca intru totul sentimentul pentru o singura persoana, iti lasi loc sa te refugiezi undeva! Da astea nu sunt de la adevar sunt de la frica care se naste in noi din pricina neincrederii! Daca astea sunt starile si nu frica ca nu vei face Voia Lui Dumnezeu, ci frica ca vei fi stapanit si controlat de cineva, trebuie stiut ca nimeni nu va va controla vreodata, doar voi va puteti infrana sau face robul cuiva din dragoste! Asta pentru cei care spun eu sunt stapanul!
Spun asta pentru cei care au astfel de trairi nu am spus ca voi aveti astfel de trairi!
Spuneti si voi aceste lucruri in mintea voastra si vedeti daca nu piere un sentiment de atasare?!
Daca spui adevarul piere atasarea, e ca si cum la prima vedere i-ai spune cuiva ca il iubesti si el simte ceva pentru tine, a inteles din faptul ca il iubesti ca vrei sa te culci cu el sau mai stiu eu ce si atunci se sperie sa recunoasca ca are ceva sentimente, ca sa nu creada ca accepti, cu toate ca el a spus altceva si fuge de tine speriat! (E un exemplu exagerat) Asa ca formularea este imi place cum gandesti=una mai vicleana, asta chiar nu are legatura cu sentimentul iubirii, dar care spune hai sa mergem mai departe sa fim prieteni si oi mai vedea eu! Pana aici totul e bine, dar daca in timpul asta mai cercetezi alti doi trei cu acelasi sentiment, apoi o sa vezi ca sentimentul devine desfrau si abea atunci ii pierzi controlul! Asta din pricina ca sentimentele nu au fost binecuvantari cu care sa ne jucam, ci pe care sa le folosim chibzuit pentru ceea ce au fost lasate! In rest se intra in pacatul curviei si curvia nu e numai cu trupul!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui!

Incerc sa explic cum e cu trairea intensa a emotiilor. Un om emotiv stie ce inseamna asta, nu ca neaparat isi doreste sa treaca prin tornada cand apare, din contra o ocoleste cu toate puterile lui dar tornada se tine lant dupa el si-l doboara. Lupta in cea mai mare parte se da in interior, nimeni nu stie cat freamat este in acel suflet doborat de emotie. Emotia in sens generic spun, nu ma refer la ceva anume... dar as putea sa exemplific pentru a contura mai bine speta. Panica spre exemplu, este o emotie negativa, extrem de negativa care mai are si magica proprietate de a se amplifica progresiv dupa legi necunoscute, subterane. Poti ocoli panica? Daca reusesti, esti un adevarat luptator. Cand traversezi adancurile fricii nu te poti agata decat de numele Domnului. Intr-un film am auzit o replica pe care am retinut-o, era o diferentiere intre frica si panica "frica este sanatoasa, panica este mortala". Ambele sunt emotii, prima te impulsioneaza, te obliga sa iei decizii, a doua te doboara, te injecteaza cu veninul ei paralizant.
La iubire nu vreau sa fac nici o referire, e un subiect prea amplu, o variabila cu nuante infinite.

Eu nu inteleg materialul.
Suntem sentimentali intr-o oarecare masura,altii mai mult altii mai putin;cand vedem ca nu se mai poate cu atata sentimentalism si simtim ca ne vine de hac,sa nu uitam sa ne rugam si sa-I spunem Domnului neputintele noastre.

Iar Sfanta Fecioara a suferit cumplit vazandu-si Fiul atat de aspru maltratat,ca doara nu L-a privit cu o pace duhovniceasca si cu resemnare?!?!

Cum adica homesexualismul este sentimental?:39:

1. Materialul este din categoria "largiti si voi inimile voastre" :)

2. Trebuie sa mai largesc putin inima ca sa inteleg notiunea de suferinta fara emotie. Trebuie sa fie si aici o paleta larga de nuante pe care "aparatul nostru emotional" sa nu fie capabil sa le analizeze. (ma refer la suferinta Maicii Domnului)

3. Cred ca staretul s-a referit la atasamentul excesiv pe care il dezvolta homosexualii. Nu am stat niciodata sa ma gandesc la categoria lor cu adevarat, nu m-a interesat sa-i inteleg, am evitat sa ma mai informez si cu asa ceva.. dar luand in calcul caracteristicile comune pe care le auzim fara sa vrem, tangential, fie din materialele de la stiri, fie din propaganda care se face si pe care este inevitabil sa o ocolim in totalitate, consider ca ei trebuie sa fie o categorie de oameni cu un sentimentalism dus la extrema raului, cu un atasament dus dincolo de limite, cu o frica de a nu fi acceptati de societate care se manifesta tocmai prin balacirea in aceasta patima nefireasca, e ca afundarea in mlastina in momentul in care faci toate eforturile sa iesi afara.

Bine zis,

Vai de noi si ale noastre toate, ca acum daca ar veni un om de la Dumnezeu sa ne vorbeasca, l-am arde pe rug noi cei de aici si nu doar sucitii de care zicem ca nu fac Voia! Aspru voi fi judecat petntru judecata mea! Ieri Papa a spus ca ateii sunt buni daca fac binele! Vai de noi, pentru ca aceia care fac rau cred ca fac bine! Mesaj de pace a fost si stiu ca nici oamenii drepti nu au fost drepti, decat dupa ce au inceput sa faca binele si sa se lapede cu adevarat de gandul necurat care era ascuns in ei! Nu vedem binele, pentur ca nu vedem raul din noi si spunem ca facem bine! Dar trebuie sa incepem sa facem binele, nu e suficient sa il cunoastem, asta pentru ca sa vedem gandul cel rau ascuns in noi si sa il lepadam! Sa nu cadem in cealalta extrema, incat sa nu mai fim capabili sa vedem Cuvantul Lui Dumnezeu si sa ajungem sa ne fie teama de Cuvant, din pricina unei legi gresite sau nici te miri ce lege a mai fabricat mintea noastra!
Nu uitati ca Pavel a fost izgonit de farisei, cu toate ca a fost fariseu si circumcis si asta mai ales din pricina ca nu a sustinut legea circumciziei si nu s-a lasat induplecat de mandria fariseilor! Dar nu uitati ca Pavel a fost binecuvantat pentru asta precum el insusi spune si nu a facuto din propriile puteri, ci din mila Lui Dumnezeu, in Dumnezeu sa ne fie toata nadejdea! Nu a spus niciodata ca fariseii au o lege nepotrivita, ci ca nu o respecta cum se cuvine, iar ei l-au alungat! Nu uitati ca oamenii l-au rastignit pe Iisus Hristos si l-au ales spre eliberare pe Baraba, un raufacator!
Oamenii merg in turma si merg asa cum da pastorul cu bota! Pastorul care da cu bota vrea sa tina oile de firca, pastorul bland si bun lasa oile sa mearga de drag dupa glasul lui! Pastorul care stapaneste asupra oilor le tine in tarc, pastorul bun le tine in pajisti inverzite! Oile care ajung la pastoru cel bun, le va fi frica sa nu ajunga la bota pastorului si cu luare aminte sa se tina dupa glasul pastorului si sa il urmeze, pentru ca cele care uita grasul si stau sa se indestuleze, sa nu se rataceasta si sa le prinda lupul sau sa le duca iar cararile gresite la pastorul care tine bota si incinge ciaunul si lasa cainii sa intoarca oile!
Davind a cazut in pcat din mandrie si incredere in sine, asa cum cel iubit de om cade azi in mandrie si noi toti cei iubiti de Dumnezeu! Tot el, a pornit pacatul din pricina curviei, pe care noi azi o avem adanc infipta in inima! Si nu uitati ca curvia nu este doar cu trupul, aceea e curvia desavarsita! Ne tot legam de suciti, dar si unii dintre noi cei din ziua de azi reprezentam o pricina de poticnire pentru ei! In ziua posibilitatilor de azi, omul se imbuieceste in prea mult bine, in desfatari si in placeri, drept urmare sa pui sa se uneasca doua suflete, unul al femeii si unul al barbatului atat de diferite si atat de greu de induplecat intr-o lume a desfatarii si a lipsei de sacrificiu, e greu! Mai ales ca cel necurat se bucura daca oamenii se vad diferiti si nu se vad dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, asa cum s-a bucurat in Eden cand Adam si Eva nu se vedeau vesnici si nu au crezut ca daca vor cadea in pacat, vor muri! S-au increzut mai mult in minciuna celui necurat care nu i-a creat, decat in Adevarul Lui Dumnezeu care i-a creat!
Iata ca au ales sucitii cale cea larga, autostrada! Ei vor clar placerea trupului si nu bucuria sufletului! Vai de noi, sa nu ajungem pe de o parte sa se nasca copii nedoriti in pacatul curviei, ca aruncati din lipsa de dragoste, sa fie crescuti de suciti in pacatul placerii, din ratacire si imbuieceala!
Suflete buimace avem langa noi si nu asta ma revolta, ci ma inraieste, asa cum ne inraieste pe toti cei care strigam catre ei si suntem mai responsabili de judecata pe care o graieste gura noastra! Sa nu te simti vinovat pentru gresala fratelui tau, ci pentru judecata ce iese din inima ta in loc de iertare! Doar gandul necurat arunca asupra ta vina ce nu o ai, cu atat mai greu vei duce ispita daca ai o vina pentru care sa fii invinuit! Pentru gresala ta sa te caiesti, prin a te lepada de pacat si sa nu il mai faci, pentru a nu cadea mai rau!
Doamne nevrednic sunt eu si slaba este credinta mea, caci daca as fi bun si credincios cu adevarat, ruga mea ar fi destula pentru indreptarea acestor oameni si vorba ar fi de prisos! Fratilor sa ne rugam pentru cei rataciti sa se indrepte si binele va veni la noi, caci de unde sa aduca rau un frate intors la Dumnezeu!?
Cei care nu se indreapta, au inteles din libertate desfrau si au ales placerea si nu bucuria!
Azi auzeam o doamna, vorbind la telefon in troleu cred ca vorbea cu sotul, ii reprosa cu cate iese in oras, pentru ca il intalnise intr-un loc si el a spus ca e in alt loc! Cand s-a dat jos a izucnit in lacrimi si a inceput sa vorbeasca apasat si greu! Nu trebuie sa judeci omul dupa imbracaminte, defapt nu trebuie sa il judeci deloc, judecata nu e a noastra, dar ma gandeam dupa tinuta, pe cati a mai necajit si ea si de cate sentimente a unor barbati poate mai plapanzi si-a batut joc! Poate de nici unul, poate de multi! Si cum nu isi bate acel barbat joc acuma de altele! Nimic nu facem gresit, fara sa platim, ca sa cunoastem pretul, sa simtim bota!
Mintea care spune poate, ea se indoieste si nu este de la Dumnezeu, mult mai am de lucru pana ma voi lasa de judecata si gura mea si mintea mea se va linisti si va ajunge sa stie ca doar Dumnezeu ne poate indrepta pe calea mantuirii! Noi trebuie doar sa il lasam in imima noastra sa zideasca cum se cuvine, dupa Voia Lui! Cei ce se incred in ei si vor sa zideasca Templul Lui Dumnezeu dupa priceperea lor, nu stiu cand din pricina oboselii si a sigurantei de sine, a mandriei vor pune piatra gresit, piatra care se va desprinde si le va strivi capul, aducandu-le moartea!
Sa nu ajungem intracolo incat sa ii facem nebuni pe oameni! Nu stim cand din pricina mandriei fariseice vom arde pe rug omul prin care ne vorbeste Dumnezeu! Va spune, sa nu facem ceea ce noua ne place sa facem, ne va spune cu dragoste si noi vom crede ca vrea sa ne stapaneasca, ne vom infrica, dar cu o frica pana la panica, care aduce curajul nebunesc al unui soldat in mijlocul luptei! Ravna cea rea de a sta in viata de dragul tau si nu din spirit de sacrificiu! Soldatul cuceritor e stapan pe sine si lupta pentru o rasplata, cel care se apara e robul celor dragi pe care ii apara!
Cel priceput nu are nevoie de invatatura, dar cine e priceput?! Cel priceput il cunoaste pe cel nebun si il face de ras in fata celor multi, dar cine e priceput?! Nu radeti de slabiciunea celui care cade in genunchi si va roaga sa nu faceti ceva gresit, caci nimeni nu este mai tare decat el! Acesta va sta drept in fata voastra cand il veti judeca! Lasati pe cel mandru care vorbeste in piata sa vorbeasca singur si va striga de ura! Mergeti la cel smerit si il laudati si vi se va inchina cu lacrimi de bucurie!
Duhuri necurate vor veni si invatatori falsi, dar Sfanta Scriptura e pentru noi ajutor si trezire, iar pentru cei care sunt impotriva Cuvantului e pricina a pierzarii si a nebuniei omenesti, plina de ura!
Da-i celui stapanit de gand necurat dragoste adevarata si cheama-l la tine si te va alunga, iubeste-l si te va ura, mustra-l si te va ocara, invata-l si te va certa, iarta-l si te judeca, vorbestei bine si te va huli, marturiseste-ti pacatel in fata lui si se va ascunde de tine, ai rabdare cu el si se va grabi, plangi langa el si va rade in sinea lui, inchina-te lui si te va stapani, lauda-l si te va huli, mangaie-l si te va imbranci, spune-i povesti blande si te va opri, fugi dupa el si te va parasi, spunei ca te bucuri pentru prezenta lui si se va umple de panica, crede in el si se va infrica, da-i daruri si le va arunca, mutumeste-i si se va supara, ajuta-l si te va rani, salveaza-l si te va injunghia, hraneste-l si te va infometa, adapa-l si te va inseta, da-i ceea ce doreste si va razgandi, da-i ceea ce are nevoie si te va respinge, nu te satura de el si se va satura de tine, da-i ceea de ce are nevoie si te va face sa ai nevoie de el, adu-i pace si iti va aduce razbi, adu-i bucurie si iti va aduce necaz, fa liniste si iti va aduce tulburare, spune-i sa isi puna scutul pentru a se apara si va crede ca esti impotriva lui si vrei sa il ataci, fii cinstit cu el si te va acuza de viclenie, da-i libertatea adevarata si te va acuza de posesivitate, fii fidel lui si te va insela, bucura-te si se va intrista, fii demn cu el si va fi viclean, fii smerit si va fi mandru, pentru el nimic din bunatatea ce vine nu e de la Dumnezeu, frica sta in inima lui, cere dar nu primeste ce i se da, cere iertare, dar nu o primeste daca i se aduce si continua sa fie mandru si sa fie impotriva Cuvantului! Dar nu pierde nadejdea, roaga-te pentru el si nu lua ura nici dupa ce ai facut toate acestea si mai multe de atat si se va indrepta, pentru ca ceea ce nu este cu putinta la om, este cu putinta la Dumnezeu!

Continuare
 

Ne da Dumnezeu toate astea si gandul necurat din noi le intoarce indarat, dupa voia lui si nu lasa in noi loc Vointei Lui Dumnezeu cel care ne-a creat, pentru ca Mandria ajunge pana acolo incat ne face sa credem ca ne-am creat singuri si ne vom lepada singuri de pacat fara Dumnezeu si iar ne lepadam de Dumnezeu! Iubeste-l pe Dumnezeu care te iubeste necontenit si pe omul Lui Dumnezeu si te va iubi si nu ura pe vrajmas, ci roaga-te pentru el! Dreptatea Lui Dumnezeu e cu noi sa nu pierdem nadejdea, asteptand rasplata, rasplata este in puterea de a face aceste fapte cu dragoste, fara asteptari! Iubeste pe omul Lui Dumnezeu si te va iubi si atunci iubirea este impartasita, atunci familia nu va mai trai in pacat, pentru ca fidelitate va fi intre ei, pentur ca a fost mai inainte credinta (fidelitate) intre fiecare din ei si Dumnezeu! Dar nu cauta sa ai doi stapani pe pamantul aceasta pentru ca ori il vei iubi mai mult pe unul si il vei ura pe celalalt, ori vei miti pe unu si ii vei spune adevarul celuilalt, ori il vei ajuta pe unul si il vei trada pe celalalt, ori il vei asculta pe unul si vei fi impotriva celuilalt! Nici in cer sa nu crezi ca o sa ai doi stapani Fa-te rob, celui care vrea sa iti fie rob! Vegheati unul asupra celuilalt pentru ca daca adoarme unul de oboseala, celalalt sa fie treaz! Iata astea sa porneasca din familie, caci a lasat Dumnezeu ajutor pentru Adam si nu ispita si ia dat una si nu harem si Adam era unul si nu erau mai multi, Dumnezeu a intemeiat familia de ajutor si nu de batjocura de minciuna sau pentru ganduri ascunse, ci pentru iubire desavarsita pe pamant! Nu va mai intra ispita intre ei daca se vor respecta acestea, la inceput din pricina legii si prin infranare, pentru a nu cadea in desfrau, iar mai apoi din dragoste deplina si sa nu uitati de Dumnezeu, caci fara de Dumnezeu nimic nu puteti face si inima vi se va impietri si nu va mai fi bucuria cu care v-a binecuvantat Dumnezeu intre voi! Sa incepeti cu Inceputul sa incepeti cu Cel care ne-a creat sa incepeti cu Dumnezeu! Cine nu poate face acestea pe pamant, cum crede ca le va putea face in ceruri?! Ne lipim cu dragoste pentru ce alegem!
Nu lepadarea de sentimente o vrea Dumnezeu, Dumnezeu e drept si nu ne-a pedepsit cu binecuvantarile care ni le-a dat pentru a ne bucura, ci ni le-a dat pentru a simti bucuria! Folositi-le acolo unde trebuiesc folosite si pentru ceea ce au fost date si veti simti bucuria si veti trai raiul pe pamant! Sa nu cazi in ispita sentimentului nu sa ajungi sa nu mai simti! Foloseste-l unde se cuvine si sa tii in inima Ta Cuvantul Lui Dumnezeu lasat noua prin Iisus Hristos si sa ne rugam sa il folosim asa cum se cuvine si sa folosim asa cum se cuvine toate binecuvantarile Lui, noi si fratii nostrii!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui! Amin!

Foarte frumos! Imi place mult cum vorbeste staretul acesta. :1:

Ma bucur ca iti place. Majoritatea femeilor (chiar a crestinelor ma tem) l-ar considera misogin.

Arhim. Zaharia: SĂ PRESCHIMBĂM STĂRILE NOASTRE PSIHOLOGICE ÎN STĂRI DUHOVNICESTI
 

- Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimentelor în viaţa noastră?

- Toţi avem sentimente, dar acestea sunt în realitate o expresie a „omului vechi” şi Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de acest „om vechi” (Ef. 4:22) şi de sentimente. Trebuie să convertim aceste sentimente, care sunt de natură psihologică (sufletească) în simţiri şi trăiri duhovniceşti.

- Aţi putea defini sentimentele?

- De exemplu, mi se întâmplă ceva şi, din această cauză, simt o mare bucurie. Pot să trăiesc aceasta psihologic, să mă bucur şi să fiu cu adevărat fericit, sau pot preschimba acest sentiment de fericire în trăire duhovnicească. De îndată deschid o conversaţie cu Dumnezeu şi încep să-I dau mulţumită Domnului, aşa încât, în loc ca acesta să fie un sentiment pur psihologic, el devine o bucurie duhovnicească, o energie spre împreuna-vorbire cu Dumnezeu. Dacă am un sentiment de tristeţe şi sunt grozav de necăjit pentru că, să spunem, mi-a murit mama sau cel mai bun prieten sau altă năpastă a căzut asupra mea, îmi voi vărsa inima înaintea lui Dumnezeu, precum Prorociţa Ana (cf.1 Împ. 1:4-28), şi voi folosi această energie a tristeţii prefăcând-o în energie de rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

Părintele Sofronie obişnuia să spună că nu putem trăi o viaţă monahală adevărată dacă nu învăţăm să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti. Şi cum facem aceasta? Îngăduim(...)

sursa:http://acvila30.ro/arhim-zaharia-de-...-duhovnicesti/

Materialul este mai greu de inteles si pentru ca este rostit intr-un anumit context. Cu siguranta suntem sentimentali, insa depasirea acestui nivel este de dorit, este ca si cum am nazui spre o traire duhovniceasca superiora (fara Dumnezeu nu putem face asta).

Sunt multe lucruri profunde in cuvantul Staretului Efrem, care cer mai mult de o simpla citire, insa este important ca sentimentalismul trebuie si poate fi depasit, pentru a accede la o traire superioara lui.

Cum sa-l consideram misogin cand da asemenea sfaturi sotului? :-) Rar intalnesti un preot care sa acorde o atentie atat de mare femeii (sotiei) si sa il convinga pe barbat (sot) ca trebuie sa fie atent, nobil, rabdator, iubitor, tandru, etc. sa il faca constient de calitatile femeii dar si de defectele ei, pentru care intr-o mare masura responsabil este comportamentul gresit al sotului.

Sunt multe sfaturi care pot salva o casnicie, sau sa faca ca aceasta sa fie una odihnitoare, in care cei doi soti sa traiasca fericiti. Imi place in mod deosebit acest sfat: Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. :-))

da... superb exprimat :1:

sa luam aminte :)))))))))))

chiar ca :)...si in pasajul ce urmeaza da un exemplu care cumva vine sa clarifice si aritcolul staretului Efrem:

„Părintele Sofronie obişnuia să spună că nu putem trăi o viaţă monahală adevărată dacă nu învăţăm să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti. Şi cum facem aceasta? Îngăduim oricărui fel de energie să vină asupra noastră, dar preschimbăm gândul şi-l întoarcem către Dumnezeu, spre a vorbi cu El. De exemplu, îmi amintesc de bunica mea, cât de credincioasă era ea; cum era prima în biserică şi ultima la plecare. În timpul nopţii, făcea mereu metanii şi mama avea obiceiul să o urmărească prin uşa întredeschisă cum îşi făcea ea metaniile; şi îmi spunea: „Ştii, bunica ta face tot timpul metanii“. Îmi amintesc de toate acestea şi mă simt cuprins de duioşie. Nu-i nimic, las simţirea să vină, dar îmi ridic mintea la Dumnezeu şi folosesc energia acestui sentiment pentru ceea ce voiesc eu. „Duhurile prorocilor, prorocilor se supun” (1 Cor. 14:32), spune Sfântul Pavel. Aşadar, întorc această energie spre păcătoşenia mea şi încep să mă rog pentru iertarea păcatelor mele sau pentru altceva, îmi schimb direcţia concentrării minţii şi îi dau altceva pe care să se fixeze.”

Panica (şi atacurile de panică) ţin de asfixia unui suflet închis perfect în el însuşi, autobetonat cu convingeri ferme, ca un buncăr.
Greu de suportat, într-adevăr, mai ales că apare impresia morţii iminente.
Pentru omul trupesc această stare afectivă este într-adevăr resimţită ca o catastrofă. Ne e frică de panică!

Există însă ceva extraordinar de important în panică şi mai ales în tulburările de panică (anxioase): şansa ca mintea conştientă să descopere (la o analiză retrospectivă) cât de închis în sine e omul, persoana în cauză. Cât de rupt de semeni, în sensul pierderii compasiunii şi al încrederii, ori în sensul egotismului celui mai narcisist. Şi cât de întors cu spatele la Dumnezeu.
Dacă omul sesizează ce i se întâmplă de fapt, începe să privească panica cu recunoştinţă: ea a fost semnalul, poate mic precum un punct în zare, de care conştiinţa de sine avea nevoie pentru a înţelege câtă nevoie are sufletul de Dumnezeu, de Acasă.

Panica e varianta extremă a dorului de Dumnezeu.
Şi nu, nu e mortală. Pare aşa, dar nu e.
De fapt, e exact invers: deschide fereastra sufletului, uşor, spre Înviere.
Doare niţel acel scârţâit al unei uşi masive (mândria egotică) demult neunse (lacrimile căinţei şi pocăinţei), sună urât, ce-i drept. Însă prin fanta abia întredeschisă începe, în sfârşit, să se înfiripe Lumina.

Parintele Staniloaie in cartea "Rugaciunea lui Iisus si experienta duhului sfant" vorbeste despre liturghia zilnica a gandurilor. Este aceeasi idee exprimata un pic diferit. O sa caut un citat mai relevant sa-l postez.

De meditat.... multumesc.

Da, daca gasesti pasajul ar fi fain de facut o comparatie intre similaritatea celor doua idei :)

Iacata si pasajul (cred)

„A aduce ofranda reprezentarea fiecarui lucru sau persoane, pe care o privim sau la care ne gandim, inseamna a-I multumi lui Dumnezeu pentru acest lucru sau aceasta persoana sau a-L preamari si a-I cere ajutorul Sau pentru a infaptui slujirea ceruta de la noi.
Parintii au numit acest act rugaciune sau chiar liturghie. Aceasta liturghie poate deveni neincetata. Astfel ne putem obisnui sa facem din fiecare gand, din fiecare intalnire, ocazia unei rugaciuni neincetate. Aceasta intalnire cu lucrurile si fiintele este o cale de a ajunge la o stare de rugaciune si chiar de liturghie personala neincetata, unita cu rugaciunea continua lui Hristos Arhiereul nostru, Care a sfintit toate si vrea sa sfinteasca toate neincetat prin noi, primind jertfele noastre si oferindu-le Tatalui impreuna cu propria Sa jertfa.”

Da, asta e. :1:

Adaug si eu un fragment pentru intregirea ideii:

Dumitru Staniloaie "Rugaciunea lui Iisus si experienta duhului sfant", editura Deisis, 2003, pg. 34-36:

Sfantul Maxim Marturisitorul ne-a cerut sa eliberam sensul ontologic, si am putea spune si teologic, al lucrurilor de patima pe care i-o asociem. El spune:"Altceva este lucrul, altceva este intelesul lui si altceva patima. Lucrul este de pilda: barbat, femeie, aur s.a.m.d. Intelesul (sensul) este reprezentarea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este afectiunea irationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai inainte."
"Inteles (sens) patimas este gandul compus din patima si din inteles. Sa despartim patima de intels si va ramane gandul simplu. Si o despartim prin iubire duhovniceasca si infranare, daca vrem". Deci ni se cere nu infranarea ca atare, ci iubirea adevarata fata de lucruri si persoane, capacitatea de a le veda in semnificatia si realitatea lor ontologica inradacinate in gandirea si in actul creator al lui Dumnezeu.
Atunci privirea noastra curatita nu se mai opreste asupra lucrurilor si persoanelor, ci trece si la Dumnezeu, care devine transparent prin ele si atunci descoperim ca El ni le-a dat pentru iubire, pentru cresterea noastra in iubire.
Iubirea de Dumnezeu primeste in noi o putere curatitoare fata de raporturile noastre cu lucrurile si cu celelalte persoane, pentru ca Dumnezeu nu poate fi inchis de nimeni in granite stramte, ca sa slujeasca numai unei singure persoane, ci El se daruie numai in masura in care fiecare Il primeste numai in comuniune cu toti ceilalti. Astfel a te apropia de Dumnezeu si a te deschide Lui inseamna curatire, pentru ca in Dumenzeu noi vedem lucrurile si persoanele dincolo de limitatiile lor, in legatura unele cu altele, iar pe noi insine in comuniune cu ele. De aceea pentru a avea o privire adevarata asupra lucrurilor, Sf Marcu Ascetul recomanda sa oferim ca pe o jertfa lui Hristos reprezentarea (sau gandul) fiecarui lucru in chiar momentul cand ea apare in gandul nostru. Aceasta ofranda a reprezentarilor lucrurilor adusa lui Hristos se identifica cu intrarea lor in profunzimea cea mai launtrica si cea mai sensibila a fiintei noastre. Aici locuieste in noi Hristos de la Botez. Demersul nostru cuprinde, asadar, trei aspecte: gandirea intr-un mod adevarat si deci dezinteresat la fiecare lucru; oferirea acestuia lui Hristos, si prin El, tuturor celor care Il iubesc; si cautarea centrului nostru cel mai launtric si actualizarea lui de fiecare data cand ne gandim la un lucru, deci practic in mod neintrerupt.