Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca?
 

Am citit articolul de azi de pe prima pagina a site-ului si gasesc ca ar fi foarte interesant sa discutam pe marginea lui.
De aceea l-am pus aici si nu la rubrica din josul forumului (acolo unde scrie ca ar trebui sa dsicutam pe amrginea articolelor). In paranteza fie spus titlul rubricii se cheama (Intrebari de la useri) si atunci lumea pune intrebarile pe care le are. Dedesubt scrie sa se dscute despre articole acolo. E un pic nereusita combinatia.

Revin la subiect.
Iata articolul:

http://www.crestinortodox.ro/editori...at-138679.html

Este o tema care mie mi se pare foarte interesanta si importanta mai ales in perioadele de post (in acest conetxt, al postului) dar nu numai.

Articolul mi se pare interesant si frumos, dar pe alocuri nu vad diferenta intre ironie/sensul figurativ si realitate/cel propriu.

Se vorbeste mai intai despre importanta mesei in familie, a fi cu ceilalti (socializarea),despre prilejuri de bucurie si tristete.

Pe urma vine un alineat pe care nu stiu cum sa-l interpretez:

"In al doilea rand, faptul ca nimic din ceea ce ai - bogatie, serviciu sau femeie - nu te poate impiedica sa fii cu Hristos! Daca nu erai dorit la cina, nu ai fi fost invitat! Pentru tot ceea ce ai da-I Slava lui Dumnezeu si incearca ca nimic sa nu-ti devina prilej de refuz la chemerea Lui… Acesta este pacat capital si ucigator de suflete: orice lucru sau fapta te impiedica sa fii cu Hristos! Cu atat mai mult, sa-L iubesti…"

Deci "...bogatia, serviciul sau femeia" te impiedica sau nu te impiedica sa fii cu Dumnezeu. Adica piedica in sensul de incompatibilitate, sau de opreliste (nu ma duc la ospat ca am sotie sau...).

Pe urma vine cu un fel de explicatie care ma incurca si mai mult:

"Ingaduiti-mi sa subliniez amanuntul ca nici femeia nu este un impediment pentru a te mantui! Casatoria, ca si calugaria, sunt doua cai ce duc la aceeasi destinatie: Raiul. Te poti mantui, poti sta la Cina Mirelui, in orice conjunctura binecuvantata de El!"

Deci nu e vorba de incompatibilitate si mai mult, e vorba de conjuncturi binecuvantate de El ( de ex. Taina Cununiei).

Mai sus, se recunoaste dificultatea imbinarii celor doua tipuri de vieti:

"Este greu sa pastram masura, un echilibru intre ceea ce am si Dumnezeu, intre viata lumeasca si cea duhovniceasca. Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce vrea si lumea, si sa fie cu Dumnezeu, se aseamana cu cel ce vrea sa calatoreasca privind cu un ochi la cer si cu celalalt la pamant". Este aproape imposibil sa pasim asa! Cred si marturisesc ca pana vom ajunge sa avem puterea de a privi numai la Domnul, putem incepe prin a-I incredinta tot ce avem: casa, masa, familie si nu in ultimul rand, pe noi. "Ale Tale, dintru ale Tale" spune Preotul in timpul Sfintei Liturghii, ridicand Sfintele Daruri catre Mantuitorul."

... dar se poate cumva incredintandu-i Lui tot ceea ce avem: casa, familie, masa, etc.

Deci cumva este o alternanta intre da, se poate, dar...totusi nu se poate.

Concluzia este ca nu se poate, pentru ca trebuie sa putem privi numai la Domnul.

Deci nu ori viata duhovniceasca si stam cu Domnul, ori viata lumeasca si numai stam cu el. Eu asa inteleg din articol.

Acum intrebarile mele:

1. De ce totusi se sustine (multi spun asta) ca trebuie sa fim numai cu Domnul (deci numai viata duhovniceasca)?
Totusi in pericopele Sale, Iisus nu cere asta. El spune sa facem oamenilor, ca in felul acesta facem Lui. Deci sa ne uitam la oameni.
Spune asa? Sau nu?
Spune sa ne iubim unul pe altul?

Deci nu cere sa neglijam omul. Ci tocmai, sa fim oameni cu oameni si in felul acesta vom fi cu El, in spiritul Lui.

2. Daca noi daruim zilnic, in orice clipa, prin faptele noastre Lui, casa, masa, familia, inseamna pentru mine ca suntem cu El. Sigur comportandu-ne ca atare. Dar in acelasi timp suntem si cu semenii nostri. Putem deci trai si lumeste.

Eu cred ca este vorba mai mult de niste limite si moduri, pana la urma.
Ce avem voie sa facem in lume care sa-i placa si Lui si care sa nu deranjeze nici pe El. In ce mod trebuie sa ne comportam in lume, cu semenii, in asa fel
incat sa nu-l suparam nici pe El.

As vrea sa stiu unde scrie lucrul acesta, ca trebuie sa fim numai cu El?

De multe ori se citeaza poruncile lui:
Sa iubesti pe mama ta si pe tatal tau...
Dar altundeva se spune: lasa ...si urmeaza-mi.
Aici este o confuzie pana la urma.

El scrie si cum sa ne purtam ca sa-I fim pe plac: sa facem milostenie, sa fim modesti, sa nu ne maniem, sa nu ucidem, sa ingrijim, sa nu fim lacomi (sa impartim si cu altii) etc.

Si atunci? Care este raspunsul?

Daca noi, ca sa fim in exemplul dat de Prea-sfintitul, stam la masa cu familia, sau cu oameni, inseamna ca nu suntem cu Dumnezeu?

In pericopa cu cina, mie imi lipseste ceva si cred ca am mai spus-o pe undeva.
El invita mai inati pe cei bogati. Unul zice ca are si-a luat sotie si nu poate (n-am inteles sensul, dar poate se refera la postul trupesc?), de ce atunci nu este invitat impreuna cu sotia? Presupun ca inseamna ca omul s-a casatorit, deci are binecuvantarea Lui.
Ala bogat nu vine ca si-a luat pamant sau boi. Deci un om bogat automat este exclus de la Cina cu El, de la mantuire? Eu in predici in biserica am auzit altceva, si anume ca Dumnezeu nu este impotriva bogatilor, a bogatiei, decat numai daca nu ai grija si de cei saraci.

Si pe urma in pericopa spune ca nevenind acesti, ii invita la masa pe toti cei sarmani. Adica cine sunt acestia? Oamenii de rand? Sau monahii (care nu au de nici unele)?
Pana la urma se spune in articol ca noi toti suntem invitati la Cina, dar asta inseamna si ca nu suntem alungati sau refuzati pentru vreun motiv de mai sus.
Sau nu?

Nu e nimeni exclus de Dumnezeu, Sophia. Daca citesti cu atentie pilda, ei insisi se exclud singuri, din cauza grijilor lumesti... Toti sunt invitati, dar fiecare e liber sa aleaga daca sa raspunda invitatiei sau nu. Unii aleg sa nu raspunda, atata tot...

Așa cum spune glykys cred și eu. De altfel, parabola așa și se intitulează de către Biserică: „Despre grijile vieții”.
Cei implicați în ale lumii sunt mai puțin cu inima la Dumnezeu, de obicei.
Însă nu se condamnă bogăția în sine, întrucât poate fi folosită în scopuri bune (tânărului bogat îi spune s-o dea săracilor), căsătoria la fel, pentru că viața în familie poate fi o permanentă nevoință, dacă soții au dragoste de Dumnezeu.

Rectific: E vorba de „pilda celor poftiți la cină”, nu de „grijile vieții”.

Si raspunsul acestora din urma e foarte clar.

Acum este f. dedimineata si ma grabesc la Sf. Liturghie iar pt. acest motiv nu am sa iau in discutie decit prima mare greseala : a socializa !

Acest termen este necunoscut crestinilor traitori in duh si adevar .
Ca notiune il cunosc , dar ca practica , ba !
Cind in lume fiind , birfesti de te fringi, adica asa cum facem noi aici pe forum, se cheama ca socializam .
Crestinul nu socializeaza nici o data , el este sau nu in comuniune !
Si sa fim f. clari : vorbesc de cei ce practica viata in duh si adevar si nu de simulanti , sau de disimulanti !

Ca este asa cu noi , inafara exemplului arhigraitor, mai este cel al parintelui Rafail Noica si prietenul sau Ioan din Albestii Albei-Iulia .
Cit timp parintele a stat in marginea acestui sat , pina sa se mute mai la pustie a fost ajutat mult de acest taran cu care s-a imprietenit . Si desi parintele spovedea numai ierarhi (pt. ca nu avea timp sa intre pe marele ogor al duhovniciei) a acceptat sa il spovedeasca si pe Ioan .
Cu timpul insa parintele a parasit acest loc si a mers mai inspre munte tocmai pt. a se feri de lume si a schimnici mai desavirsit .
La un moment dat Ioan s-a confruntat cu o problema deosebita si nu-i putea gasi rezolvare . In cele din urma s-a gindit sa mearga la parintele .
Parintele este ajutat mereu de o maica tinara dar schimnica , Sofronia, iar aceasta l-a intimpinat pe Ioan cind a sosit la poarta si i-a spus ca parintele nu mai primeste pe nimeni si nici nu este acasa.
Dar taranul nu a desnadajduit , nu a plecat si a indrasnit sa intre in curte dupa ce maica a intrat in casauta ei .
A stat prin curte pret de o jumatate de ceas si apoi a indrasnit sa urce in pridvorul casei si sa mai astepte acolo inca un pic pina va veni parintele . Dar la un momet dat i-a venit in minte sa se uite pe geam si l-a vazut pe parinte in casa . Astfel a indrasnit sa intre .
Parintele era in genunchi la rugaciune iar Ioan incet-incet s-a dus si s-a asezat pe patul de linga parinte, asteptind .
A sta asa cam pret de o ora , in liniste , astepttind ca parintele sa termine , dar acesta nici nu s-a sinchisit de la rugaciune .
Dupa o ora Ioan s-a ridicat de pe pat si s-a dus acasa .
Cind a sosit nevasta l-a intrebat ce a rezolvat iar el a raspuns : am stat un ceas linga parintele care se ruga iar in tot acest timp la fiecare idee sau necaz pe care il aveam imi venea in minte si rezolvarea lui cea mai buna . Dupa un ceas am aflat raspuns la toate intrebarile mele , iar apoi am plecat !

Iacata , o forma de comuniune ... in care socializarea nici macar nu are iz de existenta .
Cei ce isi zic crestini imprumuta obiceiurile , cuvintele , vorbele si apucaturile lumii , mai ales pe cele stiintifice, si se lupta cu ele toata viata crezind ca astfel fac ceva sau ajung undeva .
Cei ce traiesc in duh si adevar (dupa putinta lor, dar care traiesc !) nu simt nici o data nevoia de comunuicare sau de socializare dar tinjesc dupa comuniune !

Daca de la inceput punem problema SOCIALIZARII , pai de socializare ne vom ocupa iar Hristos va fi dat in laturi . Traim doar aparenta ca noi am fi interesati de Hristos ! Nu , noi suntem interesati de socializare !
Si atunci de ce ne intrebam ca nu intelegem ceva sau altceva cind defapt din plecare noi dorim inca cu totul altceva , decit cele ale vietii duhovnicesti ?
Astfel ajungem in starea in care nu mai stim sa intelegem nimic , chiar cu textul inainte !

Viata lumeasca? Daca avem bine implementate principiile duhovnicesti, nu vom avea o viata lumeasca, ci tot timpul vom avea pe Hristos si sfintii cu noi !

credeam că vorbim de situaţii reale.
simplul fapt că ai un loc de muncă, te face sa ai şi o parte de viaţă lumească.
iar lumesc nu înseamnă obligatoriu păcătos.

Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.

Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).

Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.

Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.

Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.

Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.

Suntem toti invitati la cina la El, dar nu inseamna ca trebuie sa uitam de cei din jur.
Ne ducem, ne ocupam de sufletul nostru: rugaciune, post, impartasanie. Dar oare de asta va intreba El la judecata? Numai de asta? Nu. Eu cred ca ne va intreba si ce am facut sau n-am facut pentru oameni.

La ce ne foloseste daca raspundem la invitatie si mergem la cina, dar lasam de izbeliste sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc.?

Eu cred ca trebuie sa mergem la cina, asa cum suntem, cu saracie sau bogatie, cu singuratate, sau cu cei pe care ii avem.

Si de multe ori noi vrem sa mergem dar suntem opriti (femeile ca au ale lor, cei casatoriti ca au fost cu sotia sau sotul, ca am mancat inainte ceva etc.)
De aceea am intrebat daca e vorba de impiedicare ca incompatibilitate, sau ca obstacol.

Era discutia cu ne-a invitat sau servit cineva cu ceva de dulce si noi din iubire pentru om am intrerupt postul. Deci am fost pusi sa alegem intre viata duhovniceasca (postul) si cea lumeasca (omul de langa noi pe care nu vrem sa-l ranim).

Si suntem pusi in fiecare zi in fata unor astfel de situatii ( de a alege).

Cina este mantuirea, la care ne cheama Dumnezeu necontenit, iar unii sunt retinuti de treburi lumesti: boi. tarina, nevasta.
Asadar, la chemarea lui Dumnezeu e indicat sa lasam "de izbeliste" toate cele lumesti, "sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc."
37. Cel ce-si iubeste pe tatal sau ori pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-si iubeste pe fiul sau ori pe fiica sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. (MT 10:37)

Depinde pe cine iubesc mai mult.

Sf. Bernard:
"Cum se inseala cine crede ca poate impaca fericirea cereasca cu acest lut al trupului, ..acele daruri ale Duhului Sfant cu placerile pamantesti."

Insusi Iisus Hristos a fost pus in situatii asemanatoare, ex. cu Petru:
23. Iar El, intorcandu-Se, i-a zis lui Petru: "Mergi inapoia Mea, Satano!; piatra de poticnire-Mi esti, ca nu le cugeti pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!" (MT 16,23)

dam Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu

Problemele pe care le ridica Sophia sunt bune, f. bune de discutat duhovniceste si folosite pt. lamurirea si sporirea multora .
Pacat insa ca aceleasi subiecte propuse nu ii pot fi ei insisi de folos , ea raminind o vesnica indoielnica , fiind in vesnica pendulare intre ceva si altceva , o doritoare eterna de a imbina ceea ce nu este de imbinat niciodata, o perpetua comersanta dar care lucreaza cu 2 masuri, o persoana care se indoieste de insasi existenta ei sub multe aspecte .
Aceste legaturi si le-a pus singura si nu se va izbavi din ele decit in momentul in care il va alege pe Hristos cu tot sufletul . Cind in inima ei nu va mai fi decit Hristos singur .

Stapinitorul veacului acestuia nu este Hristos , ci este altcineva . Lumea aceasta ,care este doar ingaduita de Dumnezeu , are un alt stapin .
A vrea sa fi si cu lumea aceasta si si cu Hristos este un sofism de mare subtilitate .
Se pomeneste de Evanghelia de astazi si se fac citeva comentarii , ba chiar se spune de anumite directii pe care preotul Sophiei a condus predica ...
Dar aceasta predica are si alte puncte de vedere, de interpretare . Eu am sa le amintesc doar pe cele aratate si de parintele Steinhard care spunea ca la chemarea Domnului nu se raspunde cu politeturi lumesti (de genul : te rog sa ma ieti) . Cind te cheama Domnul lasi totul , dar totul si fugi la El deoarece El este Viata, Adevarul si Calea . In alta parte nu mai gasesti asa ceva . Doar el este isvorul vietii si al nemuririi.
Iar chemarea Domnului la cina este chemarea la masa lui , la a prinzi cu El, adica la Sf. Liturghie , in forma cea mai concreta !
Iar omul se scuza politicos motivind ca si celelalte tot Dumnezeu i le-a dat si ca drept urmare , trebuie sa se ocupe si de ele .
Asta nu stie omul (este adevarat, cel care nu vrea sa stie), care lucruri sunt ale lui Dumnezeu si ca atare nu se amina nici se refuza si care sunt ale lumiin acesteia .
Exact cum spune Steinhard : scuze marunte pt. o cauza mareata .
Sau cum spune David in Psaltire : tot omul este minciuna (si nu mincinos cu transcriu versiunile moderne ale Psaltirei !) , caci minciuna si este . Omul adevarat , care nu era minciuna este zidirea curata a lui Dumnezeu , cea din Rai, neschimbata de intrarea mortii in om .

Iar eu ... nici pe departe nu proferez viata monahala .
Dar stiu ca daca sotia voieste impreunare simbata seara sau noaptea , adica exact atunci cind nu trebuie, este ispitita si aprinsa cu trupul si voi incerca cu multa tarie sa o linistesc pina va renunta sau chiar sa dorm in alta camera . Caci este mult mai de folos ca sa nu cadem amindoi in aceiasi ispita ,si cu siguranta peste 2 zile ii va trece ,decit sa fiu fara de judecata si eu. Cu totii stim ca atunci cind te napadeste imageria si saliva sexului mintea se imputineaza din ce in ce mai repede si mai mult !
Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei .
Omul , prin cinstea la care a fost ridicat de Dumnezeu judeca cu mintea si nu cu fundul , adica mintea este conducatoare si nu dosul !

Si iarasi stiu ca daca trebuie sa postesc atunci cind rinduieste biserica iar ea ma invita la restaurant sau la prieteni , eu refuz , ca vorba aceea , post la restaurant (unde modurile de ispitire abunda)nu a vazut ortodoxia de cind este ea , iar de este la prieteni nu este musai sa maninc de frupt ca astfel sa ma arat ca sunt gascar si nu sunt vreun inapoiat.

Si iarasi mai stiu ca daca este de mare folos duhovnicesc sa pastrez tacerea cit mai mult (nu de dragul tacerii ci al lui Hristos , facind astfel o nevointa simpla si nu cine stie ce !) sa nu las mintea sa se imprastie si mai ales stiu clar si sigur de la Hristos ca vorba mea trebuie sa fie ce este da, da si ce este nu, nu,ca ce este mai mult de atit este de la diavol, pai atunci nu ma apuc la serviciu sau cind ajung acasa sa nu ma mai opresc din birfa si judecarea aproapelui si din limbutie, si din riderea de aproapele meu s.a.m.d. ci din contra !

Si tot asa stiind multe lucruri caut sa le aplic musai in practica , adica sa le traiesc . Ca daca doar le stiu cu mintea si cu fapta nu fac nimic pai atunci eu nu traiesc in Hristos ci traiesc in lume , ori stim bine ca Hristos le spunea de multe ori ucenicilor ca " voi (adica cei ce il urmeaza) nu sunteti din lume" !
Dar daca vreau sa fiu cind cu Hristos cind cu lumea (mintindu-ma cu tot felul de justificari : ca pe toate le-a dat Dumnezeu si ca pe toate trebuie sa le implinesc ! Vai ce minciuni si ce inselari !) , cind sa socialize , cind sa ma rog (in cazul acesta doar eu cred ca ma rog, ca adevarul este altul !) cind sa merg la biserica (adica sa ma falsific, sa ma schimb asa deodata, sa ma buseasca pietismul si dorul de rugaciune , sa dau cu capul de icoane si sa bat metanii pe la sfinte moaste) cind sa imi vad de treburile mele, la casa mea (unde devin eu cel adevarat : ma despoi in fata icoanelor , aprind candela numai duminica si nu tin in casa mai mult de o candela ca de, eu nu sunt la minastire, pe pereti nu am decit cite o icoana ca nu o sa acopar peretii cu icoane , ca iarasi zic, nu sunt la minastire ; nu tamiiez casa zilnic ca tot nu sunt la minastire dar folosesc odorizante de apartament ca ce, alea nu e bune sau din cele aiurvedice , indiene, ca asa frumos miros; mai ma minii , mai ma rastesc, mai injur, mai mint , etc, etc ... ca vorba aceea , eu nu sunt habotnic , eu sunt instruit, curatel , elegnat, si eu stiu sa pastrez un "raport optim" intre Dumnezeu si lume , nu sunt eu asa, un batut in cap dintraia de ti-e si scirba sa ii vezi prin lume !) cind sa fiu om de societate , respectat si apreciat , atunci deja eu nu mai sunt demult cu Hristos !
Si asta este situatia marii majoritati a celor ce se numesc ortodocsi.
A socializa, de exeplu, nu are nici o legatura , dar nici una cu a fi in comuniune , indiferent care sinonim il folosim pt. situatia in care mai multi oameni aflati laolalta vor sa faca ceva dar fara de Hristos .
De aceea niciodata cei ce fac socializare nu vor ajunge nici pe departe la folosul pe care il dobindesc cei care sunt in comuniune .
Comuniunea este in duh , socializarea este in trup !
Una-i una si alta-i alta !

Fiecare face ce voieste cu sufletul sau dar daca nu ai sora un duhovnic imbunatatit care sa te faca sa treci pragul lumii acesteia si sa te invete sa traiesti in Hristos mai ai un ajutor de la Dumnezeu prin multimea de carti pt. zidire sufleteasca din care poti invata cel putin ABC-ul vietii duhovnicesti .
Dar trebuie sa te pazesti tare bine de orice gind sau fapta care voieste sa te rupa macar putin de Hristos si pe o perioada scurta . Ruptura mare se face din multe "ochiuri" duse incet-incet .
Si dracul se supara rau de tot nu pe betivul care zice ca nu mai bea de miine ci pe cel care jura ca de miine nici macar nu va mai gusta bautura !
Ruperea de Hristos se face cu picatura si nu cu sacul sau cu butoiul .
Cind deja esti rupt de jumatate de Hristos nici nu mai vezi bine starea in care esti , nici nu mai simti gravitatea care te apasa , nici nu mai sti de cind nu ai mai avut frumos si bine in viata ta , nici nu mai intelegi de ce cele mai grele lucruri ti se intimpla numai tie , nici nu mai sti ce este bine si ce nu, ce iti este deadevaratelea de folos si ce nu ... desi tu te crezi ca fiind aproape de Hristos si respectind cite din poruncile lui .

In sfirsit, pacat ca nu suntem fata catre fata ca sa putem discuta live . Folosul ar fi incomparabil mai mare . Asa doar ... vorbim si de facut nu facem nimic !

Pai, nu inseamna altceva decat pacatos; oare ce a facut Iisus Hristos lumesc? A baut vin cu pacatosii propovaduind CUVANTUL?
In imparatia lui Dumnezeu nu exista neutralitate, exista numai mantuire si desertaciune.
30. Cel ce nu este cu Mine e impotriva Mea, iar cel ce nu aduna cu Mine, risipeste. (MT 12:30)

Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este realitatea(despre care ne place sa vorbim ca o cautam), iar cea "lumeasca" este desertaciunea, care incearca sa ne indeparteze de imparatia lui Dumnezeu si sa ne induca parerea("zugravita" atragator de diavol) ca n-ar fi pacatoasa.
Credeai ca vorbesti de situatii reale?

Si cite alte multe argumente scripturistice si din traditie se pot aduce in a arata desertaciunea si pacatosenia lumii...
Exact cum spune Sf. evanghelist Ioan : daca am scrie toate acestea , ele fiind din invatatura si cuvintul lui Hristos, pai s-ar face atita material incit nu ar incapea in lumea aceasta !


Aaaa, ca nu vrem noi sa recunoastem pacatosenia lumii , pacatosenia noastra care ne imbuibam de lume ca si de coca-cola, ca nu ne place starea aceasta, ca noi nu ne credem sfintisori dar macar ceva acolo, copacel-nene de sfintisor, ca nu putem dar mai ales ca nici nu vrem sa ne rupem de ce este lumesc (traind insa in lume si nu fugind pe vreo insula din Pacific), ca nu voim infrinare , smerenie si umilinta ci consum , demnitate, personalitate, viata administrata intravenos, placere sub orice forma; ca a trai in Hristos si a I Te darui lui in totalitate este vazut de noi ca un doliu magistral si o moarte dramatica;ca nu vrem sa fim asemenea saracului Lazar, fecioarelor intelepte, samarineanului milostiv, femeii cananeence ... ci din contra, bogatului nemilostiv, fecioarele nebune (care erau convinse ca este suficient sa fie fecioare !) , preotului si levitului care au guri de hranit acasa si de facut studii in strainatate, ... si cite si mai cite alte exemple care sunt sufocant de multe , pai asta este cu totul si cu totul altceva !
Dar asta nu inseamna ca vezi-doamne nu poti fi cu Hristos in totalitate deoarece tu nu esti monah . Monahii au jurat toate acestea si le si cauta !
Nimic mai fals . Sunt sumedenie si de monahi care desi in minastire fiind ei nu prea au treaba cu Hristos ci tot cu ... lumea ! De aceea nici toti care vietuiesc intr-o minastire nu ajung sfinti , decit rar de tot !

Lucurile sunt atit de simple si de adevarate incit citatul de mai sus , al fratelui cu postul imediat anterior : "... cine nu este cu mine , este impotriva mea , si cine nu stringe cu mine risipeste" sau cum ne spune in apocalipsa : "... vai de cei caldicei in credinta" este mai mult decit adevarat !
Nu ca ar pati ceva , ca li s-ar scoate ochii sau ca li se vor smulge limbile celor care nu vor sa tina lumea la respect, nu ! Ci vai de ei pt. ca pierd timpul si aici, in aceasta lume , crezind ca totusi fac ceva, si si pe urma nu vor avea parte de comuniunea cu Hristos .

Dar asa cum spun de fiecare data : de la Adam incoace , omul face doar ce vrea ! Deci , unii cu lumea si altii cu ce stiu ei !
Si 'om vedea care cum ajung !

Demetrius si Zaharia - am inteles mesajul vostru.
Voi propovaduiti manastirea, izolarea, singuratatea. Pentru voi nu exista omul.
Totul lasat pe lumea asta de Dumnezeu este rau si pacatos, dar absolut totul. De la piatra la animal si la om.

Este parerea vostra si o respect. Daca voua va foloseste, e bine si asa. Cum am mai spus fiecare intelege lumea si credinta in felul lui. De altfel voi nici nu prea vedeti ortodoxia in oameni, in laici. Din spusele voastra nici macar preotii de mir nu sunt ortodocsi adevarati.
Este trist si grav si cred ca sunt niste lucruri pe care si voi trebuie sa le corectati, cu un duhovnic. A desconsidera imparatia lui Dumnezeu (pe pamant) si omul in general, este cel mai mare pacat, zic eu.

Intre timp a mai aparut un element, tot uitandu-ma pe acest fir.
Exista mai multe variante cu privire la aceasta cina: Sf.Liturghie, Sf. Impartasanie, credinta in general.

De aici apar diferentele. Fiecare interpreteaza altfel.
Cei care compara cu Sf. Impartasanie (ex. Zaharia si Demetrius) sigur ca merg pe calea cea mai severa si vad o totala incompatibilitate. E normal. Ca sa te impartasesti trebuie post absolut. Mai trebuie niste lucruri, dar din pacate in credinta lor ele nu exista (iubirea de oameni, ajutor, mila, smerenie).

La Sf.Liturghie se duce fiecare asa cum este: bogat, sarac, cu sotie/sot sau fara si etc. Nu exista incompatibilitate (exista niste piedici - femeia nu este invitata/chemata din anumite motive - considera unii (exista si preoti care considera altfel))

Iar daca acea invitatie o comparam cu invitatia la credinta, atunci totul devine si mai larg. Nu exista incompatibilitate si nici piedici.

In concluzie, daca ne referim la pericopa in sens de Sf. Euharistie, atunci, da are dreptate Zaharia. Trebuie o pregatire speciala si severa.
Sunt invitati toti, dar nu toti pot sa vina. Exista incompatibilitati.
Tot aici s-ar potrivi si monahismul. Poate ca este cel mai potrivit.
Votul saraciei, postul, lasat totul, sa nu fii casatorit.

Daca ne referim la pericopa in sens de credinta, atunci cele doua lumi trebuie si se pot imbina.

In afara de post alimentar si trupesc, de Sf. Euharistie, mai exista elemente in credinta, pe care Dumnezeu ne indeamna sa le pazim. Acestea de mai sus nu au nici un efect fara iubirea de aproape.
Adica: a ajuta pe bolnavi, a face milostenie, a boteza/cununa, etc.
Si eu ma refeream si la acestea.

Comuniune sau socializare sau cum vreti s-o numim, nu inseamna numai pacat (vai m-am dus cu sotul/sotia, sau am mancat nu stiu ce).
Inseamna si a trai in colectivitate.

Nu poti sa te izolezi de lume, decat in manastire si numai ca eremit.
Si nici nu ai voie sa te izolezi, sa desconsideri omul, sa-l ocolesti. Fie si numai pentru post si rugaciune. Le faci si pe alea si apoi te intorci si ajuti oamenii.

Eu cred ca trebuie masura in toate.
Si un preot sau o manastire are obligatii lumesti si duhovnicesti.
Maici sau calugari se ocupa atat cu rugaciunea, postul si izolarea, dar au si munci de facut (chiar lucreaza pentru lume), exista bolnite unde ingrijesc bolnavi, altele au copii orfani de ingrijit, sau se duc si ingrijesc bolnavi si batrani pe la casele lor.
Si cred eu ca daca au un caz mai grav renunta la "cina" lor si ajuta omul.

La fel si un preot de mir - are viata lui duhovniceasca, dar principalul la el este tot omul. Si cate nu au de facut pentru el! Si sunt si ei invitati si la nunti si la botezuri si la inmormantari.
Si au si ei viata de familie.

Asa ca depinde cum intelegem si privim pericopele.
Iisus a cerut de multe ori monahismul, ce-i drept (abandonul lumii intr-un cuvant), dar a cerut si altele. Si nu putem sa le stergem pe unele asa cum ne convine noua.

Acum m-am lamurit.

Un P.S pentru Zaharia:
"Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei."

Nu e chiar asa. Sunt foarte putine si daca ai si un anumit program de lucru care nu-ti permite sa respecti asta (vii numai la sfarsit de saptamana acasa, sau lucrezi in schimburi, etc.), daca mai tii cont si de boli alte neputinete ale amandorura...
Si ce faci daca sotul sau sotia nu se linisteste dupa cele 2 zile si ia alte drumuri?
Exista situatii si situatii.

Viata este foarte grea si sensibila. Nu-i numai gata, imi iau jucariile si plec, sau ma duc in alta camera.
Uite numai ce usor se pune mana pe arma si se trage. De divorturi nu mai spun.
Da, ar mai fi casnicia alba. Dar atunci ajungem la pacatul ca nu mai concepem copii. Si tot asa.
Ocolim o groapa si cadem in alta...

Era numai un exemplu dat de tine.
Omul si casatoria sunt o mare loterie. Nu stii niciodata...si se mai si schimba in timp.

Vorbim , dar nu ne intelegem . Iacata de ce nu facem comuniune ci doar ... discutii !
Crestinii adevarati , traitori in duh si adevar , nu sunt niste paria, nu traiesc in izolare ci tot in lumea aceasta fizica, nu sunt clanuri elitiste (precum visarionistii, oastea domnului , fratii ortodocsi), nu sunt specie de protestanti catre ceva anume , catre viata .
Daca mergem la spital sa ne tratam nu luam cu noi si ambalajele d ela medicamente si nu incercam sa le consumam si pe acelea, caci depasim firescul lucrurilor .
Daca imi cumpar masina nu inseamna ca trebuie sa si maninc sau sa dorm in ea fiindca este a mea, deoarece nu mai este normal asa ceva .
S.a.m.d., din lume iau ceea ce nu ma vatama , sau pina cind nu ma vatama, nu imi caut idoli in ea , nu o las sa imparateasca in mine , nu o las sa faca ea ce vrea din mine si cu mine , nu o pun pe ea pe primul loc in viata mea , ci pe Hristos .
Cind ma trezesc dimineata linga sot nu ii spun : Pusi , ce bine am dormit cu tine ! Ci ma ridic din pat si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a mai ingaduit inca o zi pe acest pamint ... si apoi pot trece si la minciunele in legatura cu sotul !
Sotia , casa , copii , averea si sanatatea mea sunt bune , toate imi sunt date sa ma folosesc de ele fara a le lasa sa puna stapinire pe mine , fara a le lasa ca prin ele sa ma impotrivesc lui Hristos , sa ma vateme .
Cind lucruile si oamenii tind sa depaseasca firescul lor si sa ma conditioneze mai mult decit le este ingaduit , atunci din bune ele devin vatamatoare , atunci ma stapinesc ele pe mine si nu eu pe ele!
Orice lucru si fiinta au un firesc al lor, o buna rinduiala si o dreapta socoteala . Depasirea acestuia schimba radical situatia .
Nu ma inchin la oameni si la obiecte , la serviciu , la prieteni si nici nu ii las sa imi conditioneze viata dupa bunul lor plac vazind cu ochii mei cum incet-incet renunt la Hristos imbratisindu-le pe acestea .
Si nici nu fac sedinte de psihoterapie sau seri literar-duhovnicesti in care tin sa ma mint pe mine ca nu am ce face, daca traiesc in lume pai trebuie sa fac toate cele ale lumii ca de la Dumnezeu sunt toate .

Aceste lucruri se invata , se exerseaza, se deprind . Nu devi credincios intelegind ca trebuie sa fugi din lume .

încercând să facem bine tot ceea ce trebuie să facem.
nu poţi să spui că eşti bun creştin, dacă la serviciu fentezi munca, de exemplu.

Exista un pattern pe forum:cei care deschid subiecte de discutii,deoarece au nenumarate intrebari si dileme-le deschid nu ca sa iasa din ele,ci sa gaseasca noi adepti la situatiile respective si astfel sa se inece impreuna.Cand te ineci separat este mai trist,dar daca ai o gasca...
In felul acesta,dilemele nu sunt niciodata depasite,decat daca vrea Domnul,cu totul si cu totul accidental.

Exemplu:X foloseste in viata particulara prezervativul...are o dilema,pe marginea acestui fapt,deschide un topic si cand apar comentariile unor frati mai experimentati,mai studiati,mai cititi intr-ale ortodoxiei,care isi subliniaza spusele cu exemple din Biblie,cu extrase din vietile Sfintilor-X contraataca spunand ca"parerile sunt impartite" sau"multam fain de contributie,asta este parerea dvs".Aceasta discutie,va atrage,evident si persoane care impartasesc opiniile lui X si sa vezi atunci ce spor la taraboi...

In felul acesta,intotdeauna vor exista 2 cai de urmat,2 adevaruri,2 pareri,2 opinii,asa si asa;ori deja stim ca acest lucru nu este posibil in viata duhovniceasca.Este ori-ori NU asa si asa.

Nu stiu de unde vine aceasta atitudine?Sa fie oare mandria persoanei respective?De unde aceasta inflexibilitate a introspectiei individuale?


Parerea mea despre subiectul in discutie,este ca din start nu poti sa "impaci" aceste 2 componente la fel cum nu poti sa pui intr-o cusca un tigru si o caprioara gandindu-te ca-i faci sa vietuiasca in pace sau sa lipesti o bucata de caramida de o aripa de albina.
Nu trebuie sa impaci nimic,trebuie sa dai intaietate uneia in detrimentul alteia.
Cum se face asta?Eiii,aici este greul greului.Greu pt cei indaratnici,ca mine,carora le ia mult timp,usor pt altii care s-au pocait si s-au despartit de lume intr-o secunda.

Izolarea de lume nu este sinonima cu izolarea de aproapele,ci inseamna doar refuzul exceselor de socializare:fuga de barfa,de judecare a aproapelui,discutii fara rost-de complezenta,evenimente mondene cu idoli ai prezentului,lipsa preocuparii de a place societatii -intr-un cuvant dezinteresul de a trai in conformitate cu dictatele vremii ci cu ce ne invata Iisus.

Nu trebuie sa ocolesti oamenii pt a ocoli problemele,desi in unele cazuri extreme ac. poate fi o solutie temporara.
Exemplu:in Vinerea Mare si alte sarbatori mai de soi,mai degraba nu ma duc la serviciu deoarece stiu ca ma voi da cu gandurile lumesti sau voi fi ispitita de vreo colega artagoasa si voi pierde spiritul sarbatorii si-mi va parea rau acasa,seara sa observ ca in loc sa ma gandesc la insemnatatea acelei zile si sa ma rog,eu m-am certat sau am barfit cu vreo colega(acestea fiind cazuri prezente in ultimii ani in State).

Ei,partea proasta sau grea consta in a face ca toate zilele printre colegi si oameni cu duh diferit sa para ca acelea cu care am stat izolata.
Adica sper ca in fiecare zi sa-mi aduc aminte sa nu mai discut de complezenta-asa cum se practica in occident,sa nu mai barfesc,sa nu mai spun glume sa fiu persoana simpatizata de toti etc

Cu toate ca este foarte greu,la nivel teoretic,eu tot mai sper ca nu este imposibil o astfel de traire.Inca nu am renuntat;mai greu este sa omori omul vechi din tine care are anumite apucaturi si s-a format altfel.


Despre dilemele in viata conjugala,aici ar trebui sa vina cu exemple cei casatoriti,ma indoiesc ca nu ar exista exemple in care viata conjugala poate fi dresata in felul in care ii dictam noi,fara a interfera cu alte aspecte ale vietii noastre...?!
La serviciu ai ora fixa cand trebuie sa te prezinti,nu poti motiva ca ai intarziat deoarece sotia a vrut impreunare trupeasca chiar atunci.S-ar prapadi si curcile...Sau ai programat un interviu pt un job si nu te poti duce din acelasi motiv.
Este ceva cam intre ras si plans...
Pai daca esti atat de atent si precaut cu programul la serviciu,nu poti fi la fel si cu programul de Biserica?

Totusi,chiar si cu aceste subiecte deschide,dar nu si clasate in vreun fel,exista un folos cuiva.
Nu doresc ca spun ca temele in discutie sunt inutile,poate ca aduc cuiva un folos implicit,unul mai aduce un citat,mai aminteste de o carte de care nu s-a auzit,nu se stie cum sare samanta...

Nu pot sa cred ca Dumnezeu care s-a intrupat in om , s-ar putea feri de oameni .
El,care nu s-a ferit sa intre in casa hotilor vamesi ,care a ingaduit sa fie atins de curva la masa , care s-a insotit cu pescarii ,care a ajutat pe sutasul dictatorilor romani , care nu a fugit de cei bogati , care nu a intors spatele celor care sufereau datorita pacatelor , care nu a fugit de leprosi , cae l-a tinut de ucenic pe cel care avea sa il tradeze, care s-a rugat Tatalui pentru iertarea celor ce il scuipau , care din prigonitorul si ucigasul Pavel a facut vestitorul sau cel mai intelept, Dumnezeu niciodata nu a fugit de oamenii reali.
El doar i-a transformat ,asa cum a transformat-o pe femeia adultera prin intelepciunea judecatii Sale. Dar nu a intors spatele, nu a suflat intr-o candela care inca mai fumega putin , nu a fugit de oameni ,nu a ocolit pe pacatosi,nu s-a scarbit de cei ce il judceau nedrept,si nici pe cruce nu s-a scarbit ,ci s-a rugat .
Dumnezeu iubeste pe oameni asa cum sunt. Dar ,ca si un parinte,i-ar vrea mai fericiti si mai buni .
Daca am aplica poruncile sale ,lumea ar deveni un paradis,caci toti am trai in iubire,si nu ar mai exista uratul si hidosul in lume.
Dar noi nu le aplicam,nici macar noi care ne numim crestini si spunem ca le cunoastem. Nu avem sufletul plin de iubire,in schimb il avem plin de teorii . Nu suntem ca o lumina in mica noastra lumea,si,deoarece nu putem sa luminam ceea ce ne inconjoara,ca si vulpea,dam vina pe lume ,si spunem ca ea e amara. Nu lumea e amara ,ci noi ,care umblam intristati si imbufnati,care de a lungul unei zile nu fericim nici un suflet ,care suntem prizonieri egoului nostru ,si nu ne aplecam macar o clipa sa ascultam pe fratele 'necredincios' si pierdut,dar totusi om si el.
Duhovnicia nu poate fi rupta de iubire si de relatia cu semenii .
Nu exista rugaciune, nu exista slujbe ,nu exista duhovnic,care sa te povatuiasca altceva decat sa iubesti pe Dumnezeu si deci si pe aproapele .
Nu exista alta porunca a lui Dumnezeu mai mare, decat sa avem sufletul deschis ,si sa traim in iubire ,in primul rand fata de Dumnezeu,iar apoi fata de semeni.
Cine nu se regaseste in lume ,sa fuga in pustie .Acolo poate fi cu Dumnezeu si cu sine , si e suficient .Caci acolo unde este Dumnezeu ,este si iubirea
Dar cine ramane in lume ,sa nu cuteze vreodata a nu zambi portarului cand intra la servici , pentru ca in clipa aceea , a pierdut toata credinta care o stransese singur in casa spunind acatiste.
Iubirea nu se negociaza , caci daca nu o avem cu cei mici,cum o vom putea avea fata de Creator ?

Si ca o paranteza,care mi se pare adevaratul sens al parabolei mai sus mentionate. Nu trebuie sa ne inchinam lumii : nici femeii, nici bogatiei , nici puterii . Ci trebuie sa ne inchinam doar lui Dumnezeu ,si atunci nimic nu ni se va mai parea pacatos,caci El va fi in toate : si in femeie si in feciorie,Si in bogatie,si in saracie ,si in putere si in slabiciune

Eu am înțeles altceva din poveste spusa despre Parintele Rafail si acel taran.Faptul ca parintele dorea sa se retragă intr-un mediu mai singuratic nu este un lucru de judecat.In al doilea rând refuzul inițial primit de acel taran putea fi o încercare a tariei dorintei sale de a găsi un răspuns duhovnicesc sau lumesc problemei lui.In al doilea caz mulți ar fi cedat impulsului de moment si ar fi plecat,dorind poate doar o socializare comoda.Acel taran este pt mine pe sistem ,,bate si ți-se va deschide,caută si vei găsi".Fără sa procedeze violent acesta a dat dovada de determinare si cred ca a fost un semn al si sinceritatii sale,un om sincer si credincios,de multe ori,trece peste aparentele dificultati si lupta pt a-si găsi alinarea.In ultimul rând comuniunea dintre sinceritatea si nevoia sa reala de ajutor,nu uitati ca el a căutat sa afle ajutor din perspectiva lui Dumnezeu printr-un om al lui Dumnezeu,si sfintenia in rugaciunea in Duh si Adevăr a parintelui a facut ca revarsarea binecuvantarii peste părinte sa-i folosească si lui,fiind chiar dovada unei reale comuniuni in Duh,mai presus de cuvinte.Cred ca a fost rasplata pt credință si sinceritatea lui in căutare.Nu mulți au parte de asa ceva pt ca nu caută asa asa ceva si nici nu vor sa lupte.Pe mine poveste domnului Zaharia m-a pus pe ganduri pt ca se confirma,daca mai era nevoie,multe aspecte din Scriptura.Omul nu a fost respins ci încercat si poate a primit mai mult decât si-ar fi imaginat,vrednic fiind gasit.Eu asa am înțeles povestea.

Da,adevarat in ceea ce spui,in unele cazuri.
In alte cazuri,situatia nu este roz;daca nu ai un sistem imunitar puternic stai deoparte de cei pe care-i vezi bolnavi de gripa,nu?

Iar ca Iisus,a"socializat"cu unii pacatosi este adevarat,totusi nu a si pacatuit laolalta cu ei aratand ca este flexibil,asta-i diferenta.
Noi cei de rand,suntem usor coruptibili;prietenia cu un betiv sau cu un barfitor ne va afecta si pe noi.
Nu ne-am nascut nici sfinti nici invatati,trebuie sa parcurgem niste nivele.Este bine cat suntem mici duhovniceste sa ne inconjuram cu oameni mai sporiti,de la care sa putem invata mai mult.

Eu daca incep sa pun limite :cu ala nu vorbesc,pe ala il evit,ma ratacesc. Vorbesc cu toti,dar bineinteles, nu ma imbat cu toti. Nu trebuie sa pacatuiesc eu pt ca acela pacatuieste . Ci e un prilej excelent de a arata ca invatatura crestina te face sa fii altfel decat restul lumii,dar ,in mijlocul lumii,nu afara din ea .Poate vei culege oprobiul fratelui betiv, ca nu bei cot la cot cu el , sau poate doar multumirea lui ca totusi a fost cineva si linga el, dar in mod sigur vei culege lauda lui Dumnezeu ,ca nu ai intors spatele.
Ca de unde putem stii noi prin care imprejurare si prin care om,Dumnezeu ne va mai invata ceva? De regula situatiile care le dispretuiem,si le consideram sterile,ne aduc pina la urma cel mai mare folos .

P.S. Leacul gripei nu este decat tot un virus de gripa ,care te face astfel imun la gripa.
Fara acesti virusi,si sistemul imuintar ar dormita . Nu a trai intr-un glob de sticla te fereste de boli ,ci a umbla printre cei bolnavi,si a incerca sa ii ajuti ,si prin ei,si pe tine

Nu pot sa cred ce topic ziditor am descoperit! Iar asta in conditiile in care, cu ceva timp in urma cineva se plangea ca gaseste numai aiureli pe forum!... Multumesc bunului Dumnezeu ca exista si traitori ai ortodoxiei de la care, numai daca te incapatanezi prea tare, nu ai de invatat.

Din pacate aici nu putem vorbi nici macar de neincrederea apostolului Toma. Macar el avea o problema de perceptie intre Hristosul care murise pe Cruce si situatia ireala de a fi totusi in viata la cateva zile dupa aceea... Ca un bun crestin, daca nu suntem incredintati ca lucrurile acestea se intampla pur si simplu, inseamna ca participarea la Sfanta Liturghie are caracter de "obligatie de serviciu", nicidecum de "dor de Dumnezeu", sau de constientizarea existentei noastre efemere... Cat despre gandul de iertare, probabil ne punem serios problema daca Dumnezeu are ce sa ne ierte?!...

Eu cred ca nu este crestin care sa nu fi trecut macar odata prin asa ceva, si nu ma refer neaparat la cazuri similare, cand cineva "primeste" printr-un intermediar (in cazul nostru Parintele in rugaciune) raspunsuri la intrebarile care-l macina. Ma refer la Sf Liturghie pur si simplu, cand anumite vorbe sau talcuiri, parca sunt spuse anume pentru noi. Sau nici macar nu neaparat la Sf Liturghie, ci oriunde: pe strada, intr-o discutie cu un amic, sau cu un vecin de cumparaturi, sau pur si simplu aici pe acest forum. Dumnezeu nu ne lasa "neluminati", daca noi chiar vrem sa aflam "cate ceva". Trist este ca, atunci cand vine acea "revelatie", noi sa avem ochii inchisi sau urechile conectate la alte sunete...
Si apropo de predica de duminica, parintele nostru a incheiat prin a ne spune o povestioara pe care am sa v-o repet si eu aici. Se spune ca erau doi prieteni care vorbeau despre o a treia persoana si se tot contraziceau: unul sustinea ca este un neispravit, incapabil sa faca o treaba "sa mearga", iar celalalt considera doar ca omul cu pricina pur si simplu nu are noroc. Si tot contrazicandu-se ei, ajung la concluzia ca decat sa vorbeasca, mai bine l-ar ajuta pe om, dandu-i o suma de bani, pe care acesta s-o chiverniseasca cum stie el mai bine. Chemat, omul multumeste din toata inima pentru bani, iar ca sa nu fie pradat pana acasa, hotaraste sa si-i puna in fundul caciulii. Pe drum, trece prin fata unei troite, isi scoate caciula, se inchina ca de obicei si pleaca mai departe, in timp ce in urma lui ramaneau banii cazuti pe jos. La cateva zile cei doi prieteni il reintalnesc pe om si il intreaba ce-a facut cu banii, iar el le raspunde ca i-a pierdut pur si simplu. Cei doi se retrag si iar incep sa se contrazica: "Nu ti-am zis ca-i prost?" "Ba nu! Pur si simplu nu are noroc!" Si iarasi hotarasc sa-i mai dea o suma de bani, sfatuindu-l sa fie mai atent de aceasta data, unde-i pune. Ajuns acasa, omul merge direct in magazie unde avea o galeata cu graunte, si baga banii mai pe la fund, evitand sa-i mai spuna sotiei, ca nu cumva aceasta sa-i risipeasca nechibzuit, cum o stia in stare. Dar in timp ce era plecat de-acasa, un negustor cu margele si alte sulemeneli femeiesti, striga la poarta si ii arata femeii podoabele, iar ea cum nu avea bani, dar voia sa se faca frumoasa, ii da negustorului galeata de graunte in schimbul margelelor... Afland cei doi prieteni, continua sa sustina fiecare in felul lui, cum ca omul ar fi prost sau lipsit de noroc... Hotarasc astfel sa-l ajute pentru ultima oara, dar indirect, cercetandu-se pe ei insisi, ca poate de fapt, ei sunt cei care-i poarta omului ghinion. Astfel ca se hotarasc sa-l urmareasca. Stiau ca in fiecare dimineata, el trecea un pod, si au dcis ca atunci cand il vad ca se apropie, sa-i puna banii in cale, iar ei sa se ascunda. Cand omul a ajuns in dreptul podului, i-a venit o idee geniala: "Oare cum o fi sa fii orb? Ce-ar fi sa incerc sa trec peste pod, ca si cum as fi orb?" Prietenii, vazandu-l cum inchide ochii si trece pe langa bani, s-au uitat unul la altul si au spus: "Numai bunul Dumnezeu stie ce o fi in mintea omului astuia!"...
Dumnezeu e peste tot. Cand se-aude toaca sau clopotul la biserica, e o "chemare" si pentru noi! Cand trecem prin fata unei biserici, duminica dimineata in drumul nostru spre targ, tarina sau plaja, nu trebuie sa inchidem ochii constiintei ca si cum nu ne priveste si pe noi ce se petrece dincolo... Iar daca totusi "am intrat", sa cautam in interiorul nostru binele si raul, nu la ceilalti care nu se incadreaza in standardele noastre...

Adevarat spun tie ca si eu am crezut ca sunt bun, pana am citit:

10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.
12. Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.(Rom3,10-12)

Desi nu este threadul meu (deschis de mine , propus de mine) totusi multumesc mult fratilor care au postat.
Parerile lor/voastre , modul lor de a-L vedea pe Dumnezeu, de a_L cerceta , de a cauta sa-i inteleaga cuvintul si ceea ce ne daruieste si ne trimite zilnic, modul lor de nevointa si de cugetare cit mai deasa la El, povestile , exemplele si dorinta sincera (inima deschisa) de a face vorbire intru folos despre cum sa traim zilnic, ceas de ceas, cu Hriostos in inima mi-a produs multa bucurie .
Asa de frumoase, de dulci, au fost interventiile voastre incit astazi este o zi in care am mai invatat ceva, un nou sens la : "nimic nu puteti fara Mine " , "... ramineti intru Mine!"

Sa fiti binecuvintati , frati intru Hristos, cu pace si multa bucurie !


NB : "Poporul slab credincios, care îşi manifestă evlavia prin a se da după lume, nu poate pricepe ce înseamnă a trai intru Hristos , de aceea el traieste aproape in totaliate intru lumea aceasta crezind astfel ca sunt in Hristos !
Pe unii ii salveaza din aceasta instrauinare necazurile si nenorocirile care vin peste ei , pe altii nici macar atit ..."
ANONIMUS !

Tocmai asta este problema. Multi asta sustin: izolarea de aproape.
Si exact la modul de socializare a lui Iisus ma gandesc si eu. A venit printre oameni, sa-i ajute pe ei. Si s-a dus si la unii mai pacatosi, in casa lor.

In fond putea sa ramana sus, la Cer si sa faca ordine de acolo, ca sa nu se amestece cu cei care gresesc.

Si nu se poate vorbi asa la general. Sunt situatii si situatii.
Este Liturghie si tu nu poti sa mergi, ca te duci la serviciu.
Este un exemplu de alegere pe care o ai de facut. Cum este mai bine?
Ma duc la serviciu sau la biserica?
Dumnezeu cum o vrea?

Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?

Acestea sunt cazurile la care faceam referire de ales intre viata lumeasca si cea duhovniceasca.

Povestea lui Zaharia:
Acum am citit comentariile unor frati de forum.
Da, pe de o parte poate ca este o lectie. Omul acela a avut rabdare si a fost ajutat, sa spunem asa, ori prin telepatie de la monah, ori poate de la Dumnezeu.
Dar depinde de oameni. Oamenii de la tara sunt cumva mai tari, au nervii mai sanatosi. Nu se lasa dusi asa cu una cu doua.
Sunt insa si altii care cine stie ce traume au, prin ce au trecut si un refuz din asta, cand ei se duc sa cauta ajutor ii darama si mai mult.
Ca in povestea de la lacul Vitezda: cauti Om! Si ala te trimite la plimbare.
Eu as fi intrerupt rugaciunea si l-as fi ascultat pe om.
Aici este diferenta de intelegere.
Iata alt exemplu: monahul, intre rugaciune in izolare si lume (ajutatul unui om), pe cine trebuie sa aleaga?
Si daca il ajuta pe om inseamna ca l-a uitat pe Dumnezeu? In mod indirect, poate ca ajutand omul, o facea si pentru Dumnezeu.
In locul taranului poate ca as fi asteptat o vreme (stiu cum este la monahi si preoti si stiu si povestea asta cu incercarea). Dar mai pe urma mi-ar fi dat lacrimile si as fi plecat cu durere in suflet: "n-a avut timp de mine si nu m-a ajutat".
Depinde cat esti de lovit (sufleteste) in viata.
Sunt monahi si preoti care nu te lasa niciodata sa pleci fara ajutor (de ex. parintele Galeriu), altii sunt altfel.

Poate ca ar trebui sa ne punem fiecare in situatiile celor doi din aceasta poveste. Si poate ca si femeia aia care il ajuta pe monah ar fi putut sa faca ceva, sa intervina.

Si sunt multe situatii din astea de indoieli si luari de decizii intre doua lumi.
La asta ma refer.
E mai importanta mantuirea mea personala, viata mea intru Dumnezeu, sau iubirea de aproape?

Ne ducem la cina si nu-l refuzam pe Dumnezeu, dar suntem de mana cu aproapele. Eu asa ma vad.


Va multumesc si eu pentru raspunsuri.

Eu nu cred ca putem pune problema sub aceasta forma. Din punctul nostru de vedere, nu e foarte important ce vrea Dumnezeu, ci ce vrem noi. Este alegerea noastra sa mergem intr-o directie sau alta. Ce vrea Dumnezeu? Sa ne lumineze, sa ne tina in Harul Lui cel sfant, iar asta se intampla doar daca noi alegem biserica, spre binele nostru, nu pentru a-I face lui Dumnezeu un hatar!

Cum adica "ramanem mandri"? Despre ce mandrie vorbim? Eu cred ca nu mandrie se numeste, ci acel soi de bun-simt, peste care nu intra nimeni. Daca tinem post, nu trebuie sa trambitam ca tinem post, iar daca se intampla sa fim invitati la o masa care nu se incadreaza in smerenia noastra, nu trebuie sa devenim fatarnici fata de Dumnezeu sau sa dam doar ce interpretare vrea orgoliul nostru. Invocarea unei indigestii, sau a unei minciuni nevinovate "Tocmai am servit masa mai devreme, si chiar nu doresc sa abuzez!"... etc, nu ne osandeste, daca avem loc de intors. Iar daca suntem undeva pe termen lung si chiar nu putem sa evitam masa, stie Dumnezeu ce-i in sufletul nostru si n-o sa ne ia gatul. Noi suntem datori "sa nu cautam" astfel de ocazii!

Telepatie??? Oare cu asta se indelednicea Parintele acolo in genunchi? Facea yoga? Sau... avrut sa-i dea... "o lectie" sa se invete minte sa nu mai intre fara binecuvantare?... Sau poate o fi o simpla poveste inventata de taranul Ioan, ca sa nu se faca de ras fiindca Parintele nu l-a luat in seama?... Eu cred ca raspunsul este atat de simplu incat nu se poate sa nu inmoaie si cele mai catranite inimi: acesta este harul lui Dumnezeu. Asa lucreaza El cu oricare dintre noi, atunci cand NU suntem ocupati cu altceva, sau nu alegem sa fim ocupati cu altceva!...

Cum putem crede ca inaintea lui Dumnezeu se face distinctia "oameni de la tara/ oameni de la oras/ oameni cu sapca/ oameni fara sapca..."? Daca suntem de la oras, nu tot mantuirea trebuie sa fie in sufletul noastru? Nu-i acelasi Dumnezeu pentru toti?...

Nu stiu cum sa spun... Pentru unii, orice-ai spune, nimic "nu-i atinge"! Fiindca "nu vad" si "nu aud" decat ceea ce vor ei. Oare e vreun om amarat, care sa alerge la Dumnezeu, iar Dumnezeu sa se intoarca cu spatele? NU! Cel care se intoarce cu spatele este insasi mandria noastra! Daca pornim de-acasa cu ifose de merite si cu ochii dupa "celularele" parintelui, ceea ce ne loveste in plin, nu e reactia lui Dumnezeu fata de noi, ci personalitatea mandriei noastre care ne scutura din toate incheieturile. Smerenia este cheia de la intrare catre mila lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand ti se pare ca nimeni nu te ia in seama, asculta numai. Atunci chiar si pietrele "vorbesc". Nu in limba engleza sau greaca, ci in acel limbaj unic pe care sa nu-l intelegi decat TU! Iar asta tot har se numeste!


In fiecare dintre noi, ipotetic, trebuie sa existe rabdarea lui Iov, iar "vindecarea" va veni negresit!

Iata de ce, unii sunt oranduiti sa ajunga monahi, iar altii liber-cugetatori! Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa coboare, trebuie sa se indeplineasca o anumita armonie intre Dumnezeu si om. cand renuntam la "armonie", involuntar, daramam pe om cu har cu tot. Cel ce "cauta" cu adevarat, ii este mai de folos ca rugaciunea sa continue, pentru ca el "sa gaseasca" raspuns framantarilor sale!

De ce fel de ajutor este vorba? Cumva era cazut "in groapa cu lei", si era important sa se intervina urgent? Si pentru asta exista uneori sfinti care apar de niciunde, cand exista Har! "A ajuta", cel putin aici are un sens mult mai adanc, si numai daca nu cunoastem cum lucreaza Dumnezeu, tindem sa bagatelizam dragostea fata de aproape!

Mergand pe aceiasi idee, daca m-as fi nimerit eu in locul taranului, nu cred ca as fi rezistat mai mult de 30 de secunde, sa nu izbucnesc in lacrimi si sa nu ma asez in genunchi, in spatele Parintelui... Pentru ca asa imi imaginez eu o reactie fireasca fata de Dumnezeu alaturi de un rugator, caruia nu sunt vrednic sa-l inchei la sandale!

Eu zic sa nu scoatem din context. Indrazneala de a intra peste un monah in rugaciune, nu-i chiar un caz obisnuit! Doar mintea noastra "cauta" nuante si umbre, in loc sa gaseasca fapte folositoare si ziditoare!

Intotdeauna SUNTEM in situatia celor doi. Doar ca nu realizam. Cat despre "feieie", ea face aici parte din decor, pentru ca intelepciunea Harului lui Dumnezeu sa ajunga mai lesne la inima omului. A omului induhovnicit!!

"Mantuirea mea personala"!... NIMENI nu se mantuieste singur. Dar asta nu inseamna ca putem lua de manuta pe cine vrem noi, ca sa-l bagam in Rai. Asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastra. Cum vrei sa-l mantuiesti tu pe aproapele? Dispui tu de bilete de intrare? Nu cumva trebuie ceva anume pentru acest lucru? Si care ar fi acest "ceva anume"? Nu cumva tocmai rugaciunea pentru aproapele? Nu cumva intrerupand rugaciunea pentru noi si pentru aproapele, facem doua greseli intr-una singura?...

Din pacate NU exista aceasta varianta. Intr-un astfel de caz, nu te invita nimeni "la cina". Adica... eu vin, dar in nici un caz fara pretenu' meu care mi-a dat de baut!... Grija mea este sa "raspund" afirmativ si sa ma straduiesc sa fiu "imbracat" cum-se-cuvine, in "haina smereniei"!...

cum impacam?
 

Mie imi place sinceritatea intrebarilor tale.

De ce sa impacam pe cele doua? sunt ele despartite? Poate da, in mintea duala.

Ce ar fi daca ele de fapt, in realitate si putinta sunt unite? Daca Dumnezeu se uita in inima noastra cand stam la masa cu ai nostri si vede ce mult ne bucuram si ii suntem mutumitori ca suntem TOTI acolo?
daca in mijlocul unei grandioase barfe, eu, in loc sa ii judec, zic: " Doamne, ce necaz e in sufletul acestiu om de arunca asa flacari? linisteste, Doamne, fierbinteala...Eu cand fac la fel, asa se vede???"


Sa fii cu Dumnezeu inseamna nu numai sa dai ceilorlalti dar sa le si prilejuiesti ocazia de a da .......

Cred ca ii cheama pe bogati caci inima lor e mai surda la cuvantul Lui....poate ii cheama sa se uite mai adanc/nu superficial la bunurile lor.. dar, buna intrebare.. nu stiu de ce ii cheama pe saraci dupa...????

Oricum,
Cred ca o inima recunoscatoare si dorinta de a te uita la ceilalti cu drag si intelepciune, te ajuta, ca prima treapta, sa traiesti duhovniceste in lume.


De ce vrea omul sa separe/ dez-unifice totul???

Cu drag, K.

Sincera sa fiu imi placeau alte postari ale tale, fiind mai blande si mai de inteles.
Aici ai scris cu rautate si mi-ai rastalmacit vorbele si ideile dupa cum ti-a placut.
N-ai inteles nimic (si am scris cu suflet) si nu are rost sa mai discutam.

Doar un singur lucru am sa-ti spun: preotul meu spunea la o predica odata ca noi putem sa ajutam la mantuirea altora. Ca noi putem face mult pentru altii, atunci cand ei insisi nu (mai pot). Pana si prin rugaciunea noastra putem schimba lucruri.
Intr-adevar nu noi alegem, dar suntem chemati sa luam si pe altii cu noi.

Ai scris frumos si cam in spiritul meu.

Iarta-ma, daca te-am dezamagit. Ca intotdeauna, dealtfel. Noi doi ne cunoastem atat de bine!!! Mai mult decat crezi tu, Sophia!... Tocmai de aceea imi cer de doua ori iertare!...

Sophia nu te supara,dar incearca sa culegi idei si de la cei care"nu scriu in spiritul tau".
Cum spuneam la inceput,cel care initiaza topicul refuza de multe ori ideile altor useri,pe motivul ca nu sunt pe aceasi linie de afinitati.

Oare cautam raspunsuri sau fani?

:) Se pare ca toti suferim de aceasta dorinta .
Ideile trebuie ambalate in simtire . S-ar putea inventa un program de calculator,care prin combinatii, sa ne dea idei corecte despre un domeinu. Dar intotdeauna vom tanji si dupa intelegere,ca sa nu zic afectiune
Inca nu va este evident asta ,chiar plecand de la acest forum?
Intotdeauna postarile insotite de idei logice,in care sa poti simti opinia celuilalt,si care sunt insotite si de blandete,smerenie , nejudecare ,politete vor castiga aprobarea celor mai multi.
Iar ideile chiar valoroase sau corecte unele ,dar care sunt insotite de judecata,de contrazicere de dragu contrazicerii ,de respingere,de superioritate ,nu vor castiga inima celuilalalt/celorlalti
E perimisa contrazicerea ,dar trebuie facuta cu grija ,ca celalalt sa nu simta prin ea respingere
:) E o arta ,nu avem ce face,uneori ne iese,uneori nu.

Si e o alta ilustrare a faptului ca fara Dumnezeu,nici macar un singur cuvant nu putem scoate , ca sa fie bun. Orice cuvant care il scoatem are o importanta maxima ,si in el trebuie sa punem toata dragostea si talentul nostru,ajutati de har.
Asa este si cu duhovnicia. Orice fapta,oricat de mica o facem,in viata de zi cu zi , fara sa cerem ajutorul lui Dumnezeu ,va iesi ciuntita si strimba .
De aceea viata de zi cu zi nu se poate separa nicidecum de induhovicirea noastra

Cum poate cineva sa-si demonstreze curatenia incalcand-o?

Duhovnicul mi-a spus: poti face ce vrei, dar ziua de post nu are "pardon".

Este foarte simplu. Ceea ce intra pe gura nu este spurcat, insa mandria si tinerea de minte a raului sunt.

p.s. Nu mai stiu ce mare ecumenist a spus asta. Mi se pare ca era evreu; unul Iisus din Nazaret.

Iata ca omul a reusit sa demonstreze ca si ce intra si baga in gura este spurcat si mult mai mult de atat !
Te rog sa te gandesti la cate baga omul zilelor noastre in gura , caci mie personal imi este rusine sa dau in scris aici toate spurcaciunile care intra pe gura . . . !

Iata o solutie: sa te rogi mereu in sinea ta pt tine si pt ceilalti spunand "Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi".

Este o nevointa, o lunga vreme necesita sa te silesti spre rugaciune, insa daca stai in mijlocul barfei si in loc sa pleci urechea la ce spun ceilalti, te rogi in sinea ta Doamne Iisuse miluieste-ne pe noi, ceilalti te vor percepe prezenta fizic intre ei si poate chiar atenta lor (in general cei ce barfesc sint atat de centrati pe ei insisi ca nici nu observa detalii legate de interlocutor), rugaciunea iti va aduce tie pace si bucurie si probabil dupa un timp vei zambi (iar americanii adora sa le zambesti), ba chiar zambetul tau va fi autentic, nu reflex, nici fortat, deci mai mult apreciat de cei din jur, in timp ce tu traiesti bucuria rugaciunii. In timp, ai sa vezi ce frumos ii vei privi pe ceilalti si cu cata dragoste, daca ii vei privi prin bucuria si binecuvantarea pe care ti-o aduce rugaciunea.
In felul acesta te feresti si de pacat (caci nu aduci in suflet murdaria barfei, nici nu pleci atentia la ea, ci spre rugaciune), si vei face un lucru bun si pentru tine si pt ceilalti - sa te rogi si pt tine si pt ceilalti (si in felul asta ii ajuti si pe ei, rugandu-te pt ei - sa fi convinsa ca daca ceri Lui Dumnezeu mila Lui si asupra lor, negresit Dumnezeu ii va milui si ii va ajuta si pe ei!), iar ceilalti nu te vor simti ca pe un strain (strain de ei, de subiectele lor), ci poate chiar vor considera tacerea ta senina, cu pace si bucurie, alaturi de ei, ca fiind un fel de prietenie / apropiere fata de ei (ceea ce pina la urma si este - caci daca te rogi si pt ei, este o reala apropiere, dar cea mai frumoasa apropiere - anume cea in rugaciune).
In felul acesta nici nu trebuie sa iti mai aduci aminte sa nu mai barfesti, etc, pt ca oricum nu o vei mai face (si nici macar nu iti vei da seama ce frumos si fara efort te va ajuta Dumnezeu sa te lasi de pacate in urma rugaciunii tale), vei tine mintea spre Dumnezeu mereu si in loc sa iti amintesti de pacate, iti amintesti in permanenta de Dumnezeu, iar toate zilele petrecute printre colegi in rugaciune in sinea ta chiar vor fi ca cele in care ai stat izolata (izolata de pacat in masura in care te silesti sa te rogi), dar in acelasi timp in mijlocul lor ducand o viata normala si frumoasa.

Iata un dar care merita sa ti-l faci de Craciun - comanda si citeste cartea aceasta (este o carte care mie mi-a placut foarte mult si consider ca merita sa o citeasca orice crestin) -

http://www.librarie.net/carti/102114...if-Vatopedinul

in aceasta carte, la sfarsit sint publicate niste scrisori ale monahului atonit Gheron Iosif Isihastul, printre care si niste scrisori catre niste monahii (calugarite - femei) in care le indemna sa se roage rugaciunea inimii si descrie (intr-o maniera cum eu nu as fi in stare sa iti explic) "de ce" / "ce" si "cum" sa se roage.

Craciun fericit! Iar in anul ce vine si in toti anii vietii tale iti doresc sa te ajute Dumnezeu in tot ce iti este de folos!

"De voim in rai sa fim,
Pe Domnul sa-L preaslavim,
Porunca sa I-o pazim
Pe aproapele sa-l iubim.

Biserica s-o cercetam,
Pe preoti sa-i ascultam,
In Scripturi noi sa citim,
De eretici sa fugim.

De rau noi sa ne ferim,
Fapta buna s-o cinstim,
Curat sa ne pocaim
Si sa ne marturisim.

Pe-nsetati sa-i adapam,
Pe bolnavi sa ii cautam,
Pe inchisi sa-i cercetam,
Pe cei goi sa-i imbracam,

Fecioria s-o pazim,
Curatia s-o cinstim,
Limba sa ne-o stapanim,
De rele sa nu vorbim.

Mintea noastra s-o pazim,
La rele sa nu gandim,
De pacat sa ne ferim,
Pe Dumnezeu sa-L iubim.

Iar cine are copilasi,
Frumosi ca niste ingerasi,
De ei foarte sa grijeasca,
In credinta sa ii creasca.

Dac-asa vom vietui,
Noi raiul vom mosteni,
In veci ne vom veseli,
Pe Domnul vom proslavi.".......versuri ale Parintelui Cleopa,in cartea intitulata "Cum putem intra in rai".......Doamne Ajuta!!!!

Multumesc foarte frumos pentru urari si pentru sfaturile alese.
Am sa caut bucuroasa si cartea.
Va doresc la randul meu multa pace si bucurii duhovnicesti pentru noul an.
Numai bine!