![]() |
Subiectivism organizational sau eclesiologia ca si calcai ahilean al Bisericii
Salve tuturor. As dori sa discutam, daca se poate sie ira et studio, despre momentele in care Biserica a gresit in atitudinea fata de poporul credincios si chiar fata de propriile principii, de-a lungul secolelor.
As dori ca tonul discutiilor sa fie unul adecvat, iar argumentele, pertinente. Se poate observa ca evlavia si combativitatea scadaloasa, virtuala sau reala, sunt, sau ar trebui sa fie, lucruri total diferite. Voi reveni cu linkuri si alte postari, indata ce timpul mi-o va permite. Multumesc. |
Citat:
|
Citat:
De retinut, fundamental este aceasta: Biserica este poporul credincios. Biserica este fundamental asezata pe credinta poporului, cata vreme ramane macar un om dreptcredincios in lume. De aceea orice fapta a unui episcop sau a unui sinod intreg, daca nu este ghidata de Duhul Sfant, este suspecta de a fi o nedreptate, dar in acest caz (cand nu are asistenta Sfantului Duh), ea nu afecteaza credinciosia si infailibilitatea Bisericii. De aceea, intr-adevar, Biserica nu greseste niciodata (altfel am crede ca Hristos care este Capul ei real, ar fi supus greselii si si-ar incalca promisiunea pe care a facut-o, aceea ca "portile iadului nu o vor birui in veci"). |
Citat:
Va multumesc. |
Citat:
Daca sunt doi, deja s-ar putea ca parerile sa fie impartite si atunci e cam dificil de determinat care din ei este "poporul credincios". |
Citat:
In privinta exemplului dat de tine, conteaza cum e cineva cand moare, nu neaparat daca a fost sfant de la 2 ani. Protestantii cred ca sunt ca sfintii, noi credem ca facem pacate in fiecare minut, chiar daca nu le constientizam pe toate. Exemplul clasic e talharul de pe cruce, doar o marturisire a adevarului in ultimele clipe si a ajuns in Rai, facand fapte nu tocmai bune pana atunci. Dar si aici e o deosebire, pentru ca talharul de langa nu a facut asta. Tot de la Domnul i-a venit luminarea sa vada adevarul, probabil din cauza inimii lui, desi in exterior facea fapte rele. De aceea nu e bine sa judecam pe cineva dupa faptele exterioare, pentru ca nu stim ce e in inima lui. De exemplu cineva poate sa spuna ca e pacatos, dar aceasta poate sa fie de la falsa smerenie, avand de fapt o mandrie. Sau poate sa para mandru, dar poate sa fie mai retras pentru ca e timid. In al doilea rand in cazul unei erezii conteaza si impotrivirea cand este aratat adevarul. Cineva poate sa creada ceva gresit pentru ca nu a aflat de la nimeni care e adevarul. Au fost si sfinti care au mai crezut ceva gresit. Dar cei carora li s-a aratat adevarul si au sustinut tot greseala lor au fost considerati eretici. Importanta e aceasta impotrivire la adevar, cineva poate sa stie numai gresit lucrurile, dar avand smerenie, cand afla un adevar nu se impotriveste ca el stie mai bine, intelege imediat care e adevarul si il accepta. Cred ca pacatul principal al celor ce au sustinut o erezie a fost mandria, nu au putut sa recunoasca faptul ca s-au inselat. Important e sa fie in Biserica, chiar daca stie ceva gresit, din nestiinta (nu ca s-a gandit el mai bine cum e), beneficiaza de Sfintele Taine, care nu mai sunt la despartirea de Biserica. |
Citat:
Astept si alte puncte de vedere. |
Citat:
N-as mai avea de facut decat o mentiune: in general, in vremurile cand Ortodoxia a fost prigonita, drepcredinciosii au fost prigoniti iar cei care au avut smerenie au mers de obicei dupa ei, in prigoana. De exemplu prigoana iconoclasta si de asemenea perioada Sfantului Grigorie Palama. Sau cand a fost prigonit Sfantul Ioan Gura de Aur - si crestinii s-au ridicat pentru el inaintea imparatului, iar acesta l-a rechemat din exil. Cred, ca si Catalin, ca sufletul smerit in care se salasluieste Duhul Sfant are presimtirea adevarului si nu poate trai in minciuna, dar acestea sunt taine pe care numai Dumnezeu le poate deslusi si mintea mea, recunosc, este depasita. |
Eclesiologia nu este o problemă.
Probleme, însă (în cadrul creștinismului), sunt: 1. Eclesiolatria - a se vedea o mulțime de ortodocși și catolici. 2. Bibliolatria - a se vedea o mulțime de protestanți. Printre ortodocși, catolici, protestanți, neoprotestanți, buddhiști, wiccani etc. sunt oameni pentru care Dumnezeu transcede organizațiile și/sau textele religioase. Pentru acești oameni - respect. Pentru ceilalți, speranță în mai bine. Nu mai știu care părinte, des citat pe forum, spunea că pocăiții vor merge în iad cu biblia sub braț. Dacă aș mai crede în Iad, mi-aș permite să spun, parafrazându-l, că mulți ortodocși și catolici vor merge în iad cu biserica în spate. Din fericire, nu mai cred, dar tot rămâne faptul că mulți dintre noi va trebui să ne descotorosim de ideea că apartenența la o organizație și/sau aderența fanatică la un text ne va face mai buni, înainte de a putea deveni, cu adevărat, mai buni. |
In schimb, categoric vor intra in rai cu agnosticismul si firea lor buna (dupa propriile evaluari si in comparatie cu cei mai rai "credinciosi", cum altfel?), ca doar asa a spus Hristos: "Fericiti cei agnostici, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu".
Acum on topic: topicul mi se pare o prostie, daca se venea cu niste aspecte concrete se putea discuta despre ceva concret, asa e ceva de genul "sa vedem care se simte cu musca pe caciula". De altfel idei de genul asta, care e drept, au si o realitatea istorica la baza si daca ar fi sa poarte un nume s-ar numi "Biserica Romano-Catolica", au dus si la "revolutia" (neo)protestanta care de fapt nu reprezinta nici un progres substantial in acest sens decat cel mult in directia fragmentarii autoritatii exacerbate si fara Dumnezeu a BRC in mii de insulite de aceeasi autoritate fara mandat de Sus - sectele (neo)protestante. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Cum sa fie si ei la un loc cu noi, care am postit, am studiat, ne-am infranat si am indurat toate in speranta ca le vom face in ciuda dupa moarte? Doar pentru ca Tatal nostru este mult milostiv si primeste lacrima pocaintei chiar si in ceasul mortii? Asa ceva este erezie! Nadejdea unor astfel de oameni nu este ca Dumnezeu e indelung rabdator si mult milostiv. Ei se inchina, slavesc si nadajduiesc la un dumnezeu crud si razbunator care va pedepsi amarnic pe <<cei ce nu's ca noi>>. Cand dusmanul nostru pateste o tragedie si moare, tot orto-romanul se bucura: <<Na! Dumnezeu nu doarme. Ai vazut ce a patit? A murit ars de viu? Nemernic om a mai fost! Cu mania lui Dumnezeu nu te joci!>> Cand un preot ortodox peteste o tragedie similara: <<Vai, saracul! Bine ca l-a luat Dumnezeu, tare se mai chinuia. A patimit pe lumea asta ca se se bucure pe lumea cealalta.>> As intreba: Cum ii deosebesti? Dupa straie? Dupa organizatia la care cotizau regulat? Dar sunt intrebari inutile, ale caror raspunsuri nu ma vor face mai bun, nici pe mine nici pe cei care ar trebui sa raspunda. Ba! Dimpotriva. La rautate se va adauga mai multa rautate, vorbe rostite in dispret, ironii josnice si indemnuri la orbire duhovniceasca. Concluzia e mereu aceeasi: Eu sunt mai bunt ca voi pentru ca pe mine m-a botezat mama Leonte, iar pe voi nu. Ereticilor! |
Citat:
|
Citat:
Dusmanii mei vede ca am valoare, da' se chinuie si ei, ca eretici care este. Sa moara proturele din ghiveciul lui matusa-mea daca nu ajung toti in Iad. Mergi dupa sfarsitu' lu' lumea, la niste mici si niste beri? Daca da, vin si io, sa iti traiasca familia si gasca! |
Citat:
Ironizarea prostiei, indaratniciei, a incremenirii in idolatriazarea unor nume proprii, dar pe ai caror posesori nu-I cunoastem si nici nu i-am inteles (precum Hristos, Duhul Sfant, sfintii parinti) nu e motiv de ras; mai ales ca vorbim de crestinism. A ironiza in spirit moralizator, didactic, nu e tot una cu a rade de neputinta si de limitarea intelectuala a "pacientilor". Ironia este un instrument chirurgical, la care se apeleaza numai in ultima instanta, cand bolnavul nu mai corespunde nici unui alt fel de tratament. Sunt convins ca nu esti nici rau, nici idiot, doar ca te-a cam luat valul! Esti iertat de toti... |
Ora este GMT +3. Ora este acum 16:12:45. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.