Ce este si ce NU este Biserica Cincizecimii ?
 

Din pacate eu nu sunt absolvent de istorie, nici de teologie, iar pentru eventualele nepotriviri in afirmatiile pe care le voi face, sunt dispus sa primesc mustrarile de rigoare.
De asemenea, tot ceea ce este intre paranteze patrate [...],in cadrul unor citate, este adaugat de mine, deci imi puteti face critica linistiti.

Despre evenimentul care s-a petrecut la Cincizecime, sarbatoare cunoscuta in Ortodoxie ca Duminica Mare, cred ca nu este nevoie sa evocam. Ceea ce ma intereseaza pe mine este cum s-a raspandit[dezvoltat] Biserica lui Hristos, din acel moment si pana la marea schisma.

Un eveniment EXTREM de IMPORTANT, care s-a petrecut inainte de chemarea lui Savl si pe care Apostolii l-au gasit demn de mentionat ca sa ne ramana drept mostenire peste veacuri, a fost cuvantul fariseului Gamaliel, adresat sinodului jidanesc (necrestin); Fapte V: 34-41.
Voi da citire numai concluziei, restul sa citeasca fiecare ca este de mare folos pentru momente de cumpana si care preced de regula o noua dezbinare in sanul Bisericii.
"38.Si acum va zic voua: Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca lucrul acesta [propoveduirea apotolilor] este de la oameni, se va nimici; 39. Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti; ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu."

Foarte relevant, gasesc si cuvantul sf. Arhidiacon Stefan, despre ce NU este Biserica lui Dumnezeu, proaspat infiinta atunci prin Pogorarea Duhului Sfant; (Fapte VII: 39-54). Sper sa nu se gaseasca cineva care sa suspecteze pe intaiul mucenic Stefan de colaborare cu masoneria; si sa stiti ca nu-mi arde de glume proaste, spunand acestea!
Voi da citire doar la urmatoarele:
47. Iar Solomon I-a zidit Lui casa. 48. Dar Cel Preainalt nu locuieste in temple[catedrale] facute de maini, precum zice proorocul: "Cerul este tronul Meu si pamantul asternut picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi voi Mie - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? 50. Au nu mana Mea a facut toate acestea?"

precizare: Daca nu catedralele din piatra sunt Casa Domnului, cum nici bisericutele mici, din lemn, de ce totusi, este bine sa ne rugam in biserica? Pentru ca la -15 grade, nu ne putem ruga in aer liber, la marginea orasului.

Evenimentul cu nr2, EXTREM de IMPORTANT, este relatat in FAPTE XI - Primirea paganilor la Hristos si se raspunde la intrebarea: Cine detine monopolul asupra Duhului Sfant?
1. Apostolii si fratii care erau prin Iudeea au auzit ca si paganii au primit cuvantul lui Dumnezeu. 2.Si cand Petru s-a suit in Ierusalim, credinciosii taiati imprejur se impotriveau, 3.Zicandu-i: "Ai intrat la oameni netaiati imprejur si ai mancat cu ei!" [...sfinta traditie a Legii iudaice de la acea vreme, Lege in care s-a nascut Iisus Hristos si pe care a fagaduit ca o va implini.]
Fapte XI:15. Si cand am inceput eu sa vorbesc, Duhul Sfant s-a pogorat peste ei, ca si peste noi la inceput. 16.Si mi-am adus aminte de cuvantul Domnului, cand zice: "Ioan a botezat cu apa, voi insa va veti boteza cu Duh Sfant." 17.Deci, daca Dumnezeu a dat lor acelasi Har ca si noua, acelora care au crezut in Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca sa-L pot opri pe Dumnezeu?
Recomand citirea intregului capitol, pentru o edificare suplimentara.

ATENTIE! Faptele sfintilor apostoli nu e o carte inventata de sectari, ci parte a Sfintei Scripturi, pe care Biserica Ortodoxa [din orice tara] o aseaza mai presus de interesele pamantesti ale unor clerici sau teologi.

va urma...

Cei care doresc sa ma conteste pe acest topic, sa o faca punctual cu citate din Sfanta Scriptura, sau din Filocalii, iar nu din lucrarile de doctorate sau din ce i-a spus lui duhovnicul!
Dragii mei contestatari! Nu pentru alt motiv va rog aceasta, ci pentru ca suntem pe un spatiu public si se poate intampla ca citind un tanar emo de16-18 ani, si vazand cum ne luam peste picior ca betivii in carciuma, sa aleaga drogurile in locul lecturii din Sfanta Scritura, ne mai pricepand, saracutul de el, nimic din ce se intampla cu lumea asta!
Va rog tare mult!...

@leonte: de fapt care-i problema ta?
Iar ne napadesc insectele...

[quote=leonte;482522]

precizare: Daca nu catedralele din piatra sunt Casa Domnului, cum nici bisericutele mici, din lemn, de ce totusi, este bine sa ne rugam in biserica? Pentru ca la -15 grade, nu ne putem ruga in aer liber, la marginea orasului.

asta ar fi concluzia ta a ceea ce "NU ar fi" Cincizecimea?

mesaj șters

Cuvântul lui Gamaliel, foarte preţios de altfel, nu poate fi înţeles în toată profunzimea lui dacă este izolat de contextul în care a fost spus, şi anume
pe fondul înmulţirii roadelor mărturiei creştine prin lucrarea puternică a apostolilor, precum şi a eforturilor depuse de liderii religioşi iudei de a stopa, prin orice mijloace, fenomenul plantării Bisericii mai întâi în Ierusalim şi apoi în zone din ce în ce mai extinse.
Primul lucru care trebuie observat este faptul că sinedriu îşi pierdea autoritatea în popor, cu excepţia lui Gamaliel despre care FA precizează că "era un învăţător al Legii cinstit de tot poporul". Cum marea majoritate a membrilor sinedriului îşi exercita stăpânirea prin metode mai ales politice, şi tot mai puţin spirituale, cuvântul lui Gamaliel rostit pe fondul uneltirilor criminale ale consinedriştilor, a căpătat o greutate neaşteptată, referindu-se la un aspect ignorat aproape cu desărvârşire: sprijinul divin fără de care nimio mişcare cu impact spiritual autentic nu supravieţuieşte istoric.
Însă acest criteriu de identificare a proniei dumnezeieşti într-o situaţie de conflict intern pândit de pericolul rupturilor şi schismelor, nu conţine nişte parametri atât de clari prin care putem trage concluzii definitive în măsură să dea câştig de cauză unei tendinţe sau alteia. Bisericile ortodoxe sunt un exemplu de îndelungă răbdare cu tendinţele contrare, centifuge, cvasisectare pe care le adăposteşte, ezitând, spre disperarea multor analişti inchizitori, să acţioneze chirurgical în rezolvarea acestor frământări intraecleziale. De multe ori, în ochii poluaţi de postmodernism revoluţionar, această tactică pare mai degrabă somnolenţă decizională şi lipsă de curaj în a se autoigieniza eficient, dar în realitate Biserica are acestă conştinţă de sine în ceea ce priveşte identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei aflată într-un stadiu de derivă "controlată" a libertăţilor persoanelor care o alcătuiesc. Din această cauză, ortodoxia bisericească oferă lumii profane imaginea unei lumi insuportabil de incoerente pentru amatorii de unitate mecanică, de tip romano-catolic.

Cât priveşte pledoaria sfântului Ştefan, aceasta este prima mare dezvoltare teologică a universalităţii Cinzecimii şi a libertăţii ei faţă de cultul şi cultura sacrale ale iudaismului, şi, prin extensie, faţă de orice ethos religios încremenit în sine. Este o temă de reflecţie mereu actuală, cum a reuşit creştinismul să cadă mereu (fără să rămână căzut, însă) în capcanele cadrelor religiose potenţial idolatre care l-au precedat.
Înainte de trage concluzii pripite legate de ortodoxia extrem de viguroasă afirmată de către sfântul Ştefan, ar trebui să vedem ce fel de mentalitate este aceea desfiinţată de arhidiaconul teolog şi mucenic. Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci dai dovadă de mândrie luciferică şi rişti să ai parte de soarta celui care a inaugurat în existenţa Creaţiei acest tip de atitudine.

Templul si Casa Domnului nu sunt ale noastre pentru a-L gazdui pe El, Cel necuprins, cat pentru ca noi sa fim intru El.
Imi amintesc acum de scena de pe muntele Tabor: apostolii voiesc sa faca Domnului, lui Moise si lui Ilie cate o casa... Sa fie mereu impreuna, cu totii, in acea nespusa mangaiere...
Imi pare aceasta ca fiind o induiosatoare naivitate, cu totul minunata prin simtamantul de dragoste copilareasca pe care omul harazit sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu o traieste.

Dar sa nu fim copii la minte!, parem sa intelegem prin cuvantul Domnului... Nu Domnul are nevoie de case construite de noi, ci noi suntem aceia care avem nevoie sa ne strangem intr-un loc consacrat Lui, spre a ne intari in credinta si spre a-L chema si lauda pe El.

Eu cred ca atunci cand Dumnezeu ne aminteste Cine Este si unde "locuieste", nu o face pentru ca noi sa renuntam la biserici (care, evident, nu Ii pot fi salasul intreg si nu-l pot "tine" pe pamant, mundan si casnic), ci mai degraba pentru ca noi sa fim mai treji decat cei 3 Apostoli pe Tabor. Sa reusim, adica, sa ne bucuram cu cutremur. Sa devenim constienti de conditia noastra si de conditia Lui.

Domnul ne reasaza in raportul cuvenit fata de El. Creatorul si Gazda este El, nu noi. Nu noi Il cuprindem si miluim pe El, ci Domnul ne invaluie si ne poarta de grija.

Iar aceasta o reimprospatam mereu in noi tocmai in casele consacrate Domnului, unde ne strangem laolalta spre a lauda Numele Lui, traind clipa de acum in puterea vecilor vecilor.
Pentru folosul nostru sunt toate acele cuvinte, precum si intru bucurie in Ceruri cand ne vadim folosindu-ne de harul Lui. AMIN+

Ai uitat sa precizezi pe care sfant parinte l-ai citat.

1. Cum anume sa fim intru El? Trupeste, semnad o condica si platind o cotizatie(zeciuiala evreilor)? Cu siguranta ca nu la asta te-ai referit, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare, pentru ca tot ceea ce lasa loc de interpretabilitate poate fi atacat de dusmanii adevarului, iar cel mai periculos dintre toti nu doarme niciodata, ci vesnic sta la panda.

Iti voi lasa tie dreptul de a clarifica mai concret, ceea ce ai vrut sa spui spre lamurirea tuturor celor ce vor citi (de la generatia Emo, pana la doctoranzii universitari).

2.Foarte frumos ai punctat. Iti multumesc pentru aceasta precizare!
Dumnezeu nu ne opreste sa mergem la biserica, ci doar sa nu-L intemnitam in materialnicul nostru pe Cel ce a creat materia.

3. Multumesc pentru aceste cuvinte frumoase!

1. Dragul meu frate de arme! Toate sunt bune cate le spui, dar nu toate sunt pe intelesul oricui. Din mila lui Dumnezeu am terminat si eu o scoala in plus, pe care am inceput-o la indemnul mandriei, dar tinde sa se transforme in folos duhovnicesc. (Desi ma duce mintea sa spun lucrurile astea, inima mea este inca impietrita, din lipsa pocaintei, si nu poate sa datuiasca pentru asa o minune pe care a facut-o si inca o face cu mine Cel Milostiv.) Ceea ce nu prea apreciez la tine, este limbajul academic si foarte exact, dar pe care nu tot omul reuseste sa-l priceapa. E un paradox al intelctualitatii care ne indeamna sa cadem in capcanele exhaustivizarii concretului, pana ajungem sa ne pierdem in meandrele desertaciunii, desi brainstorming-ul cortexului nostru atinge praguri maxime in procesul evocarii paradigmelor.
Sper sa nu te mahnesc prin aceasta observatie a mea si sa nu ma consideri asemeni celui care spune mereu despre fratii sai : "este baiat bun, DAR..."

Cat despre problema de fond, nu sunt foarte sigur ca am inteles ce-ai vrut sa spui prin : identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei. Primul lucru spre care ma duce gandul, este ca biserica e pe pamant, si noi mergem la aceasta biserica de pe pamant, pentru a ne procura "bilete" pentru Imparatia care nu e de pe pamant. Probabil cuvantul terestru nu a fost cea mai inspirata alegere. Astept totusi sa lamuresti singur ideea pe care ai cautat sa ne-o impartasesti.

2.Cat despre aspectul al doilea: Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...
nu pot decat sa ma inclin, ca semn de multumire si apreciere pentru aceasta precizare.

Cu ce a gresit fratele nostru atat de grav, ca a trebuit sa-i stergeti mesajul? Sunt foarte surprins de situatie pentru ca il stiam ca om cu duhul blandetii.

Frate Leonte, va multumesc pentru solicitarea de a face unele precizari si pentru cuvintele calde. Cu dragoste frateasca intru Hristos Domnul, va marturisesc ca:
1. La primul punct eu ma gandeam, ca si acum, ca e cu totul in firea celor ce Il iubesc pe Hristos si care se ingrijesc de mantuirea lor, sa se adune impreuna pentru rugaciune, pentru intarirea credintei, pentru Sfintele Taine. Comuniunea euharistica este pentru mine, fara nici un dubiu, o adunare a persoanelor care iubesc pe Domnul sau, in cazuri cum a fost si al meu, desi nu Il cunosc prea bine pentru a-L iubi au insa nadejde ca la Hristos vor gasi vindecare sufleteasca si trupeasca, alinare, bucurie fara de asemanare, lucrare de pocainta etc. In biserici ne botezam copiii, ne cununam, ne luam ramas bun de la raposati, ne sustinem tara si neamul ca ultima reduta a unitatii, etc....
Celelalte aspecte , care tin de administrarea bunurilor, sunt pentru mine chestiuni secundare. Nu le cunosc prea bine si marturisesc ca nu ma preocupa prea mult. Stiu doar ca, in traditia noastra crestina autohtona, preotul era ingrijit inclusiv material de oamenii din parohie, ceea ce mi se pare o dovada de dragoste si cinste din partea credinciosilor pentru sfintitul slujitor al lui Dumnezeu.
Am auzit ca se petrec si lucruri regretabile, uneori, insa nu ma mai consider deloc in masura sa le cantaresc. Personal nu am avut de pierdut nimic pana acum din relatia mea cu biserica parohiala, in schimb am avut enorm de castigat, si eu si familia mea, pe toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu, mai intai, pentru aceasta!

2. Desigur ca nu se pune problema sa/L intemnitam, deoarece, pe de o parte, nici nu dorim aceasta (eu si alti frati crestini pe care ii cunosc nu dorim aceasta) si ... nici nu ar fi posibil! Ceea ce putem schimonosi insa, prin iluzia noastra ca Il putem "captura" pe Domnul in mica noastra socoteala lumeasca, este insusi sufletul nostru, insasi credinta noastra. Nu Domnului ii facem vreun rau, nu pe El Il intemnitam (cum ar fi posibil?), ci este evident ca ne lezam si ne intemnitam propriul suflet in nebuneasca iluzie. Nu Domnul traieste prin noi, ci noi traim prin Mila Lui.

Adeseori am suferit diverse dezamagiri in raport cu practicile din bisericile noastre, eu avind diverse asteptari pe care, poate, le-am exaltat in mod nerealist si lipsit de umilinta. Insa azi inteleg ca treaba mea este sa ma concentrez pe propria devenire intru Hristos, pe lucrarea despatimirii mele (care merge ca vai de ea, din pacate). Si sa sprijin, dupa puteri, indreptarea lucrurilor in Biserica, acolo unde sunt chemat sa slujesc sau ravnesc sa o fac.
In rest, gandurile mele de critica si de nemultumire ... eu le consider caderi, piedici de genul autosabotarii.

3. Si eu multumesc pentru bucuria prilejuita. Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze viata! AMIN+

Mulţam de atenţionare în privinţa limbajului, cred că până la urmă o să-mi răresc intervenţiile până găsesc o altă stilistică a comunicării, asta dacă oi mai găsi-o cândva. Probabil că nu mă crede nimeni dacă spun că nu caut, sub nicio formă, să mă exprim "academic şi exact", pur şi simplu aşa vin ideile şi aşa le notez aici, dovadă numeroasele erori "tehnice" conţinute de postările mele croite adeseori în grabă şi fără răgaz pentru corecturi.
Dincolo de orice promovare de sine, cultura nu mântuie şi nici nu-ţi umple existenţa cu sens, cel mult îţi oferă un instrumentar mai complex de cântărire şi selecţie a mărfii de pe marea piaţă a informaţiilor. Dacă nu se reduce doar la achiziţia de mobilier intelectual pentru suprasolicitarea creierului, atunci cu siguranţă îţi slefuieşte sensibilitatea până într-atât că ajungi să te afecteze chiar şi conştiinţa faptului că nu te mai doare nimic.

Bun... cu biletele alea pentru cealaltă Împărăţie... mi-e teamă că aici e marea capcană a creştinismului mai recent, această trăire proiectivă în viitor, alimentată doar la nivelul minţii şi a emotivităţii autoinduse. Or Hristos din euharistie este Acelaşi cu cel din eshaton, doar modul de împărtăşire şi de percepţie a acestei împărtăşiri diferă, iar dacă acolo unde este prezent Domnul este şi Împărăţia împreună cu El, nu-i greu să pricepem că Biserica este Împărăţia, Cerul pe pământ, cum s-au exprimat unii părinţi. Există chiar şi o învăţătură ecleziologică destul de populară, care vorbeşte despre Biserica luptătoare (adică din timp şi spaţiu) şi Biserica biruitoare a eshatonului, adică cele două ipostaze ale Împărăţiei.
De-aia templul bizantin nu poate să arate ca un cămin cultural sau sală de concerte şi congrese, el este realmente o icoană a Împărăţiei în act, un fel de prezent care adună laolaltă trecutul şi viitorul într-o pregustare a veşniciei. Prin urmare, în Biserică noi nu căutăm să ne facem rost de bilete pentru o realitate care se va întâmpla "undeva, cândva" , ci învăţăm să trăim precum se vieţuieşte în Împărăţie, întrucât acest mod de existenţă reprezintă de fapt mântuirea în proces, sau, ca să fiu mai ortodox în exprimare, îndumnezeirea.
Că nu mai avem atât de clară conştiinţa a ceea ce suntem şi confundăm mântuirea cu o compensaţie transcendentală pentru o viaţă ratată pe pământ, este altă poveste.....

Eu te cred.

Admirabil spus. Multumesc!

Și eu îl cred.

Mi-ar părea tare rău să dispară și Mihai de pe forum, în căutarea unei stilistici mai accesibile și mai mundane, să zicem așa.

Vlad este un om deosebit într-adevăr, cu duhul blândeții dar și al umorului. Iar mesajul nu i-a fost cenzurat, ci și l-a șters/editat singur, pentru că nu i-a mai plăcut ceea ce exprimase, probabil. De fapt, chiar mi-a spus că vrea să se lase de forum, ptr că îi dă o dependență nedorită. :(

Eu m-aş bucura, din contră, să le înmulţeşti. Dacă uneori trebuie să citesc de 2-3 ori o frază de-a ta ca s-o înţeleg sau să caut vreun cuvânt în dicţionar, e vorba de un neajuns al meu, nu al tău. Dar de zis le zici tare bine.

Biserica este necesara pentru comuniune cu Dumnezeu ("unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" Matei, 18, 20), pentru a apropia de Dumnezeu pe cei ce prin forte proprii nu se pot apropia (exemple ar fi copii/adolescentii/cei cu multe preocupari), pentru a intari Cuvantul Domnului in inima noastra (la cei ce vor aceasta).
Daca biserica nu mai indeplineste aceste functii ci trezeste in noi raul sau noi consideram ca nu mai avem nevoie de biserica atunci ...dar sa speram ca nu vom trai asa ceva.

Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu prin forte proprii. Altminteri, Hristos nu ar fi fost nevoit sa patimeasca pentru a se face pilda vie in lupta cu rautatea nevazuta.
Domnul se manifesta in inima noastra, noi trebuie doar sa Il lasam. Cand reusim sa aprindem o scanteie de iubire in inima noastra, este "pentru ca El ne-a iubit mai intai". Cand biruim o ispita, este pentru ca El ne intareste, cand facem o fapta buna este pentru El ne lumineaza, cand suferim pentru aproapele, este pentru ca El ne mangaie mai intai pe noi.

Cat de limpede! Cat de adevarat! Intr-adevar Hristos da cuvant celor ce-L cauta din toata inima; cuvant impotriva carora gurile cele pamantesti ale "mortilor" nu pot grai.
Din economie de spatiu am decupat din mesajul original, dar merita citit si rascitit pana vom pricepe diferenta dintre Imparatia lui Dumnezeu si Campiile Alizee ale Atenei si ale Romei; numai prima fiind vie si reala, cealalta o inchipuire omeneasca.

Cu totii il credem, pentru ca stim ce este acela un obicei profesional. Fratele nostru a glumit cand a zis ca va sta deoparte pana va gasi alt stil, pentru ca el stie la fel de bine ca stilul se poate midifica si perfectiona doar scriind si stie ca numai adresandu-se unui public mai primar isi poate descoperi capacitatile artistice.

Din pacate, aceasta viziune nu este recenta. Cum bine spune p.Ioan, este necesar sa intelegem procesul de alcatuire a unor crezuri, numai in contextul care le-a generat, alminteri riscam sa traim in somnul ratiunii.

Pana la primele sinoade ecumenice, propoveduirea Evangheliei in spatiul bizantin (din seva caruia s-a hranit si neamul nostru) impunea sa se faca unele analogii la folclorul vremurilor respective. Singurul risc ar fi fost ca unii mai capsomani, adica asa... ca si mine, sa interpreteze analogia respectiva in litera ei, pierzand din vedere Adevarul spre care indica.
Este ca si cum tu ai arata cu mana spre stele, iar eu as privi si as pretui degetul tau, iar nu ceea ce indica.

In sprijinul celor spuse de tine, iata ce spune si Scriptura; Luca XVII:
20. Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
21. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.

Probabil ca formularea metaforica "Imparatia Cerurilor", a contribuit la supravietuirea unor concepte idolatre, pana in zilele noastre.

Ce ne invata sfintii Apostoli ca este invatatura Evangheliei lui Hristos, prin care s-a intemeiat Biserica cea una sfanta si mireasa a lui Hristos?

Ep. 2 Sob. Ioan:
5.Şi acum te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie poruncă nouă, ci pe aceea pe care noi o avem de la început, ca să ne iubim unii pe alţii.
6.Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire.
9. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.
10. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!
11. Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.

Ep.3 Sob. Ioan:
7.Căci pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri.
8.Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceştia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr.
11. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu.
15. Pace ţie! Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe prieteni, pe fiecare după numele lui.

Ep.1 Sob. Ioan:
I.
7. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat.
8. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
9. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.
II.
1. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.
2.El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
3. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui.
4.Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.
5. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El.
6. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble.
7. Iubiţilor, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care o aveaţi de la început; porunca cea veche este cuvântul pe care l-aţi auzit.
8. Iarăşi, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El şi întru voi, pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară.
9. Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum.


Trairea care si intelegerea care se desprind in urma citirii unor astfel de scrieri nu are nimic in comun cu ingamfarea celui care se pretinde stiutor al adevarului, a celui care marturiseste despre sine ca este singura salvare pentru cei din cetatea sa. Faptele celor care nu sunt din Dumnezeu, sunt fapte de rusine, sunt fapte pentru care cei fara de lege se smintesc si mai tare ajung sa ia in ras invatatura adevarului si sa batjocoreasca Evanghelia lui Hristos.
Ce alt lucru este mai placut uratorului de bine, decat ca rostirea adevarului sa fie lipsita de orice credibilitate?

Este o mare diferenta intre omul care cauta adevarul, si omul care cauta sa i se dea dreptate; este o diferenta uriasa. Cel care cauta adevarul, se bucura atunci cand i se demonstreaza ca a gresit. se bucura pentru are sansa ca incepand de astazi sa fie mai aproape de adevar. In schimb, cel care cauta sa i se de-a dreptate, se necajeste teribil, i se pare ca i s-a dat peste nas si ajuge chiar sa refuze adevarul, gandurile lui hranindu-se din seva unui duh de impotrivire. Astfel de oameni sunt oameni firesti, care nu au Duhul si propovaduiesc ceva ce li s-a "servit" drept doctrina obligatorie si pe care au inghitit-o sub amenintari carnale.

Pe Hristos il iubim pentru ca El ne-a iubit mai intai, nu pentru ca ne-au poruncit stramosii sau ierarhii bisericesti. Iar daca nu suntem in stare sa-I raspundem cu iubire, este pentru ca nu L-am inteles, nici pe El, nici "poruncile" sale. Si daca implinim doar randuiala legii, dar nu il iubim pe Dumnezeu din inima sincera, cum ne deosebim de Anna si Caiafa? Oare prin muzica pe ritmuri bizantine sau gregoriene sau anglicane? Oare prin stilistica iconografiei suntem mai aproape sau mai departe de adevar?

Daca eu spun ca nu randuiala ne mantuieste ci mila lui Dumnezeu, oare prin asta sufar de idei protestante? Din dorinta de a evada de sub tirania impostorilor care au indraznit sa se dea ucenici ai lui Hristos, iar nu pentru ca sunt contra frumoaselor noastre traditii. Daca am inteles motivul pentru care fariseii s-au lepadat de Hristos si eu observ acelasi comportament la mai bine de jumatate dintre clericii neamului, oare este ilegitima intrebarea daca sa-i mai urmez sau nu pe ei?

Hristos a poruncit la vremea aceea: "Sa ascultati invatatura fariseilor, dar faptele lor sa nu le faceti!" Dar sa intelegem si contextul. Cati stiau carte la vremea aceea? Cati si-ar fi permis sa cumpere o "Biblie"? Cate carti se tipareau?

Oare ce este diferit intre a spune adevarata biserica si biserica cea mai placuta? Prin ce se strica mesajul si unde este indemnul la ratacire? Iar daca nu este indem la ratacire, de ce il desfiintam? Pentru ca iubim adevarul, sau pentru ca iubim sa avem dreptate?

Iosif Iromonahul, intru a sa "Inainte cuvantare catra cetitori" la traducerea si adaptarea facuta din greceste a Filocaliei X a cuv. Isaac Sirul, incheie in felul urmator:

<<Pre aceasta dar citindu-o si deaca cineva din cititori, undeva intr-ansa vreo nenemerire va afla, si mai bine va intelege, intru umilinta sufletului il rog, ca cautand mai mult la oserdiia vointii decat la neputinta mintii, ertare sa imi dea, stiind ca nu iaste cu putinta a fi om fara de gresala, macar ori in ce chip ar fi, si sa se roage si pentru mine ... >>

Bun lucru este noua a intelege ca invatatura cea din scriitura omeneasca, de-ar fi chiar si mostenire directa de la unul din Apostoli, este supusa neintelegerii intru totul a duhului ce trebuie desprins din vorbele acelui sfant. Mai grav este pentru noi si pentru fii nostri, cand nu pricepem nimic din duhul invataturii si sugrumam intelegerea si dogma doar la literele acelei scrisori. Iar cand scrisoarea nu este cea originala, ci o talmacire la talmacire la spusele cuiva, care a citit de la cineva care a auzit din insasi gura Apostolului, apoi este clar ca pericolul rastalmacirii este si mai mare.

Atunci dar, cum putem afla adevarul? Caci a ne intoarce in timp ca sa-L auzim pe insusi Hristos predicand, este cu neputinta. Da, este. Dar a lua aminte la noi insine, in toata vremea si in tot ceasul NU este cu neputinta. La inceput pare a fi o grea lucrare, si este. Dar tot trudind, apare deprinderea cea buna si rugaciunea si apar lacrimile. Si putin cate putin, mintea se spala si leapada pornirile cele ucigatoare, se limpezeste, se despteapta, se ascute si se invata de la Hristos insusi, care este vesnic viu, fara sa avem nevoie a ne intoarce in timp.

Abia dupa o astfel de curatire putem avea nedejde ca vom pricepe adevarul din cele ce citim, in ciuda amprentelor pe care timpul le-a pus peste cele scrise.

Cuvinte de invatatura ale unui...
 

...ale cuiva care a fost nevoit sa isi iubeasca vrajmasii, daca nu cumva era deprins cu asa o
iubire inca de la nastere.

<<Dumnezeu e dincolo de iubire, ... te accepta, te vrea asa cum esti tu. Numai sa fii sincer!
[...]
-De exemplu eu sunt curvar, fumez, sunt pacatos...
-Acestea nici nu conteaza domnule. Cu o simpla dezlegare, cu o simpa cainta cu o singura strigare si te-ai curatit!
...
O clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune.
- Dar asta nu suspenda importanta pravilei?
-Asta, pravila e... tipic tipic si la inima nimic.
>>

interviul pe larg aici: http://www.youtube.com/watch?v=ALAAGw8NvNo

Unii, cu o intelegere mai putin fericita a ortodoxiei, vor spune ca e vorba despre aceeasi placa ecumenista... sa zicem si pentru dasii Doamne Miluieste!

Cum deosebim ucenicii lui Antihrist de preotii lui Hristos!
 

Mindria ne lupta si ne biruie pe toti, dar cei ce se imperecheaza cum mandria, socotind aceasta spurcaciune ca fiind un comportament nobil sunt cu totul lipsiti de Hristos si de Harul Sau. Pe acestia ii auzim puindu-se mai presus decat ceilalti oameni, decat celelalte popoare si au o abordare si o intelegere a lucrurilor total anapoda fata de invatatura sf. Parinti.

"Toata lumea comploteaza impotriva noastra! Suntem prigoniti precum erau prigoniti sfintii mucenici! Hristos pentru noi a spus : <<Nu te teme turma mica...>>. Noi suntem Biserica pe care portile Iadului nu o vor birui!"

Iata si un citat din Filocalie, foarte lamuritor despre viziunea pe care o aveau sfintii parinti asupra necazurilor vietii si asupra caderilor in pacate: " - De unde vine pornirea trupului? – - Pornirea trupului vine din negrija caci negrija te mâna sa judeci fara sa-ti dai seama si sa osândesti pe aproapele si asa te tradeaza. Când Israil slujea cu adevarat lui Dumnezeu, Acesta îl pazea de dusmani, dar când nu se mai îngrijea sa-I slujeasca cu adevarat, Dumnezeu îi lasa pe dusmanii lui sa-l asupreasca."

Fiecare dintre noi este om adult, inzestrat de la Dumnezeu cu discernamant. Si pentru ca am fost inzestrati cu discernamant avem a da socoteala daca ne-am folosit sau nu de talantul acesta.