"Heterogenitatea" Bisericii catolice???
 

Ma scuzati nu stiu cum sa ma exprim mai exact. Poate mi-am facut o idee gresita si tocmai de aceea as vrea sa o corectez.
Recunosc ca nu ma prea pricep si habar nu am cu ce se mananca, dar am tot citit in literatura universala si nu vreau sa fiu complet inculta, ca ar fi existat in decursul timpului diverse "Ordine" in cadrul Bisericii Catolice din Europa Evului mediu si chiar a epocii moderne. Cum ar fi fost de exemplu iezuitii, franciscanii, etc. Ce aveau acestea in plus fata de restul Bisericii, ce le diferentia? Sau mai bine zis de ce vroiau ei sa se diferentieze? Nu cumva erau putin excentrici, daca nu chiar eretici? (mai nou, am citit intr-o carte despre un ordin calugaresc din Spania vremurilor recente - 1960 - 1970 in care maicutele nu aveau voie sa vorbeasca, nici macar sa se priveasca, ba chiar le era permis sau chiar cerut sa se autoflageleze periodic).
Mi se pare ca in decursul timpului, unele ordine - iezuitii parca- chiar au fost interzisi de catre conducerea bisericii. Daca nu ma insel, insasi marea reforma a luat nastere tot in cadrul lumii catolice. Ce i-a facut pe credinciosii acestei biserici sa nu fie uniti, sa incerce sa se separe, sa iasa in evidenta cu ceva anume, in loc sa stea impreuna si sa asculte de biserica - mama? Sa fii fost doar neintelegerile de ordin 'lingvistic", adica traducerile eronate ale Sfintelor Scripturi care au dat nastere la intelesuri gresite, sau dezbinarea n-are drept cauza una religioasa ci doar ratiuni "politice"? Din cate stiu eu, in biserica ortodoxa nu exista astfel de "ordine", de grupari "extremiste" as putea spune - cel putin nu cu caracter oficial - si nici nu stiu sa fii incercat cineva vreodata sa faca reforma.
Inca o intrebare : Biserica Catolica din SUA este aceeasi cu cea din Europa, sau este asa-zisa biserica "anglo-catolica", care e independenta de Vatican ?
Iar Biserica Angliei este tot cea infiintata de Richard VIII, adica pe aceeasi baza, aceeasi organizare ca biserica Catolica din restul Europei,dar independenta fata de papalitate? Se spune despre ei ca nu sunt cu adevarat o biserica "reformata" pentru ca nu au schimbat nimic (sau nu prea mult) fata de religia initiala.

Si ca o curiozitate: mai este vreo religie (in lumea civilizata) care permite oamenilor sa se autoflageleze, adica sa se autopedepseasca la modul fizic? Credeam ca omul trebuie sa aiba grija de trupul sau cu sfintenie, nicidecum sa-i faca vreun rau, si ca numai Dumnezeu are dreptul sa pedepseasca. Unii ar putea spune ca si cand postim ne batem joc de trupul nostru, dar se pare ca nu e asa, ci din contra, ii facem un bine - cu conditia sa nu exageram, desigur.

Numeroase sunt ordinele, precum şi alte forme de asociere din cadrul Bisericii. Despre câteva din acestea am scris, spre exemplu aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=13607&page=9 .
Unele ordine sunt foarte vechi, altele sunt mult mai noi ori chiar contemporane, spre exemplu Surorile Carităţii, ordin întemeiat de Sf Tereza de Calcutta. Sporadic, le vedem prin marile oraşe pe aceste măicuţe cu capul acoperit de basma albă cu margine albastră. În afară de ordinele propriu-zise, mai există societăţi sacerdotale (ale preoţilor), societăţi de viaţă consacrată (ale călugărilor) şi societăţi ale laicilor, spre exemplu Mişcarea Focolarelor, Grupul de la Sant Egido, Opus Dei, Camino Neocatecumenal, Cavalerii de Malta şi multe, multe altele mai puţin cunoscute, unele de interes diecezan, cu doar câteva zeci de membri. Asta, ca să nu mai vorbim de cele 26 de rituri (corespunzând la 26 de Biserici cu propriul drept canonic), care au propriile legi, propriul calendar, propria teologie şi tradiţie liturgică. Acestea apar din cauză că oamenii sunt diferiţi şi caută spiritualităţi diferite, au preferinţe diferite, obiceiuri diferite, tradiţii diferite, năzuinţe diferite. Toţi catolicii fervenţi doresc să fie în slujba lui Isus, dar nu toţi în acelaşi mod, nici toţi nu-L laudă la fel. Să presupunem că un tânăr care doreşte să se consacre în întregime lui Isus pe calea călugăriei are o pasiune şi înclinaţie speciale pentru fizică. În asemenea caz, drumul lui propriu ar fi acela al iezuiţilor, care au înclinaţie deosebită spre ştiinţele exacte. Va fi trimis la cele mai înalte universităţi iezuite şi va deveni un fizician de forţă, alături de alţi fizicieni, fie la un Institut de Cercetare iezuit, fie la unul "din lume". Dar va fi şi va rămânea iezuit toată viaţa lui, gata ca, la chemarea superiorului său direct, să "lase neterminată chiar litera la care tocmai lucra" şi să meargă acolo unde Societatea lui Isus consideră că e mai mare nevoie de el. Sau, să considerăm cazul unei fete care nu doreşte să se căsătorească, dar nici nu vrea să se facă monahie. Ea ar vrea pur şi simplu să rămână fără o familie propriu-zisă, nici măcar cu o familie mănăstirească unde să fie la ordinele unei superioare, dar să lucreze în lume ca profesoară, croitoreasă, etc. În acest caz, ei îi corespunde cel mai bine societatea Fecioarelor Consacrate. Acestea sunt laice care depun un singur vot: acela al castităţii, considerându-se căsătorite cu Isus. De aceea poartă şi verighetă, dealtfel.

Deci, măicuţele care nu vorbesc sunt eretice ? Eu mă gândeam la contrariu, că mai degrabă vorba multă duce la erezii de tot felul...

Printre numeroasele ordine din Biserică există şi unele cu reguli foarte aspre, numite "de clauzură". Aşa cum sunt Surorile Clarisse, considerate ramura feminină a franciscanilor. Ele nu vorbesc decât o dată pe săptămână, când au dezlegare. Nu au voie să iasă NICIODATĂ din spaţiul mănăstirii lor. Acolo trăiesc, acolo mor, de aceea se numesc "de clauzură". Niciun bărbat nu poate intra în spaţiul mănăstirii lor, în afară de duhovnic care are voie să intre printr-un culoar până la nişte gratii, dincolo de care se află penitenta care se spovedeşte.

Da, timp de mai bine de 100 de ani iezuiţii au fost interzişi, mai întâi de unii cardinali, apoi Roma a dat un decret de dizolvare a lor. Dar nu din cauză că ar fi alunecat spre erezie, ci din alte motive care au legătură cu amestecul lor (pretins de şefi de state catolici sau real) cu politica. Nu a existat o acuzaţie de erezie în cazul iezuiţilor, ordin care a făcut mult pentru ortodoxia credinţei, ci numai acuzaţii de excedere a statutului de călugări.

E o istorie mai lungă şi mai complicată, să o lăsăm pe altă dată.

Cauzele dezbinărilor nu sunt nici religioase, nici politice. Cauza oricărei schisme este un duh schismatic. Restul sunt pretexte, acestea, într-adevăr, putând fi religioase ori politice.

Sunt o mulţime. Vă dau un singur exemplu: Oastea Domnului. Sunt cât se poate de oficiali, permişi prin decretul nr 1 din 1990 al "Sfântului Sinod al BOR".
Dar, comparativ, sunt considerabil mai puţine. Şi MULT mai prost văzute de "ortodocşii din Biserica mare". Nu e mai puţin adevărat că au uneori tendinţa de a deveni "bisericuţe", tendinţă care e umană, prezentă şi la catolici, unde însă există alte mecanisme de aducere pe drumul cel bun.

Comparativ vorbind, în lumea ortodoxă diversitatea e mult mai săracă. Toţi călugării mi se par la fel. Diversitatea este o mare bogăţie a Bisericii Universale.

Biserica Romano-Catolică din SUA este provincie a aceleiaşi Biserici Universale, ca şi cea din Europa. Anglo-catolicii fac parte dintr-o Biserică schismatică, dar unii dintre ei, ramura tradiţionalistă, s-au unit foarte recent cu Roma.

Aproximativ da. Am citit de mult despre asta, dar parcă era Henric al VIII-lea, nu Richard al VIII-lea. Este o Biserică Acatolică. În interiorul ei, deosebim o "High Church", care a păstrat descendenţa apostolică, şi o "Low Church", care a pierdut-o, nemaiputând fi considerată "Biserică" în accepţiunea catolică a termenului (numim aceste structuri "comunităţi ecleziale").

Cred că mai există. Spre exemplu, religia ortodoxă. Practica autoflagelării, precum şi a nevoinţelor de tot felul este întâlnită în lumea monastică ortodoxă. Un autoflagelator apare şi în cunoscutul roman "Fraţii Karamazov", este vorba de călugărul Ferrapont. Acesta este un personaj negativ al romanului, ceea ce nu înseamnă că autoflagelarea e ceva neapărat negativ. Fericitul Ioan Paul al II-lea se autoflagela, acest secret fiind descoperit după moartea lui, când s-a umblat la dulapul papal şi s-a găsit...biciuşca.

Sigur o folosea pe el? :39:

Acelasi "duh schismatic " nu e oare cel care a dezbinat biserica lui Hristos de la bun inceput?
Si oare partea lor de vina nu o au cumva si oamenii care l-au ascultat pe acel duh? Dar in fine, asa sunt oamenii, doar l-au ascultat si pe sarpe...
Daca ar fi sa ne ascultam 'vocea sufletului" am putea spune ca Hristos este acolo unde sunt mai multi oameni adunati in numele Lui. Adica, in orice (fel de) biserica sau secta. Nu insa si atunci sau acolo unde oamenii se strang intr-o biserica ca sa puna la cale, sa comploteze, cum sa le dea foc celor din biserica de peste drum sau din satul vecin. Acolo nu mai e Iisus, acolo e Satana in mijlocul lor.
Cat despre gruparile excentrice din lumea ortodoxa... nici nu prea e nevoie de ele ca sa fim rau vazuti de lume. Atata timp cat unii "credinciosi" sustin sus si tare ca merg la preot sa-i dezlege de vraji sau sa le deschide cartea... toata lumea are impresia pe care o are atat despre preotime cat si despre credinciosii practicanti. Nu cred ca aceasta atitudine de "caterinca' vizavi de biserica exista in alte tari ortodoxe precum Grecia sau Rusia, dupa cum nici in tarile catolice "autentice", in Italia, spre exemplu. Nu o sa vezi acolo ca face nimeni misto nici de biserica nici de preoti nici de cei care merg regulat la biserica. La noi nu exista zi fara o stire cu un popa betiv, care a facut avansuri sau care a delapidat. Or fi si-n alte tari asemenea cazuri, dar poate mult mai rare, si nu atat de mediatizate, decat cele cu adevarat grave. La noi insa a devenit aproape o traditie sa se ia in deradere biserica, ba unii chiar au resentimente puternice fata de ea. Poate si unde oamenii nu au cu adevarat frica de Dumnezeu. Intr-o tara catolica sau ortodoxa puternica, probabil foarte rar ar indraznio, de exemplu, o credincioasa, sa hartuiasca sexual un preot; si chiar daca ar face-o, de rusine ar tacea din gura. La noi insa... din pacate si asta a devenit o traditie.
(scuze pentru off- topic)
Multumesc pentru lamuriri.

Q. E. D.
Dintre catolici cati or fi indraznit sa faca o astfel de remarca?
No offense, Dragos. Iti inteleg spiritul balcanic. Probabil toti ne-am gandit la asta...

(si daca o gaseau la Preafericitul, probabil tot romanu' tot asa ar fi gandit, ba unii ar fi si zis-o...)

Şi ce e balcanic? Că am întrebat sau că am gândit?
Ghilimelele domnului doctor sunt şi ele balcanice? Sau cum le-ai caracteriza?

Aţi sesizat foarte bine. În paginile Genezei, în chiar păcatul ancestral, întâlnim, pentru prima dată, duhul schismatic. Corupţia a venit de la şarpe. Dar ce fel de idei insuflă şarpele, care sunt "clapele" din cugetul oamenilor pe care apasă el ? Adresându-se Evei: "Oare a spus Dumnezeu" îşi începe el opera de atragere în schismă. Şarpele nu susţine că Dumnezeu nu există, ci aruncă doar o întrebare, un dubiu, asupra a ceea ce era atunci Legea lui Dumnezeu, aceea cu articol unic. Iniţial, Eva rezistă şi clarifică ceea ce era conţinutul Legii. Mai departe, şarpele se agaţă de caracterul de interdicţie ("obligaţia de poruncă" am spune azi). "Nu, nu veţi muri" spune el Evei. Şarpele nu neagă nu numai că Dumnezeu există, dar nu neagă nici că Dumnezeu a spus ceea ce a spus. Dar relativizează ascultarea, atenuează caracterul de interdicţie absolută din poruncă. Avem aici prima teologie, în care lui Dumnezeu i se atribuie un anumit scop pentru care a dat Legea. Şarpele este un interpret al Legii lui Dumnezeu, reuşind să o facă să creadă pe Eva nu că Dumnezeu nu a spus ce a spus, ci atribuind un sens deviat spuselor Lui. În fond, demersul şarpelui este: "eu ştiu adevăratul înţeles al învăţăturii !"

Oricare schismă recapitulează cele întâmplate la păcatul ancestral. "Eu transmit adevărata învăţătură" spune schismaticul, "iată, acela a deviat!" adaugă, arătând spre autoritatea legiuită de Dumnezeu.

Dar, de fapt, care autoritate legiuită de Dumnezeu ? În Numeri cap 16, această întrebare o pun alţi schismatici: Core şi fii lui. Ei vor face prima revoltă în sânul a ceea ce era prefigurarea Bisericii: poporul lui Dumnezeu în marş, prin deşertul acestei lumi, spre Ţara Făgăduită. "De când şi de ce să ne conducă Moise" este întrebarea pe care schismaticii şi-o pun. "Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului!" (Num 16:3). Oricare schismă este anti-ierarhică. În esenţă, Core, fii lui şi cei cu ei cer: 1) preoţie universală şi 2) conducere sinodală a Bisericii.

Din păcate, iniţiatorii primelor schisme au terminat-o prost. "Nu, nu veţi muri !", dar Adam şi Eva au murit. "Suntem sfinţi", şi pe toţi ai lui Core i-a înghiţit pământul.

Iniţiatorii schismei din 1054 (şi urmaşii lor) oare cum or sfârşi?

În planul vieţii eterne, Biserica este rezervată asupra locului pe care îl ocupă iniţiatorii Schismei Orientale, ca şi cei ale altor schisme. Convingerea noastră este că schisma este un păcat grav, care, dacă atârnă asupra sufletului la Judecată, este incompatibil cu mântuirea.

În plan temporal, soarta patriarhului Mihail Cerularie este cunoscută. După ce a sprijinit un general rebel să ocupe tronul Bizanţului, a intrat în conflict chiar cu cel pe care îl protejase şi patriarhul a vrut să se facă pe sine împărat, sau pe un apropiat al lui. A fost arestat sub acuzaţia de erezie şi înaltă trădare. Nu a mai apucat să fie judecat, a murit în temniţă, la doar 5 ani după ce intrase în schismă.

Nici măcar nu pot zice 'bună încercare'.

Mesajul ajuta intelegerea ortodoxa, desi nu pare la prima vedere. Pentru ca unii ortodocsi cred ca Biserica Ortodoxa si catolicii sunt la fel, un mesaj catolic ecumenist nu ajuta deloc, dimpotriva.

Comentand informatia din mesaj, iata si adevarul, citez dintr-un articol.
"Papa raspunde prin trei scrieri: o scrisoara lui Celularie, Dialogul lui Humbert, si o colectie de texte patristice in favoarea practicilor romane. In Dialogul lui Humbert, acesta ii acuza pe greci intre altele si de simonie, contrazicandu-se deoarece in lucrarea “Adversus Simoniacos”, incercand sa combata aceasta plaga din Biserica Romano-Catolica, lauda pe greci ca respecta hotararile privitoare la persoanele si la lucrurile bisericesti.
Papa accepta invitatia imparatului si in ian. 1054 trimite pe Humbert, cancelarul Frederic si arhiep.Petru de Amalfi sa discute divergentele intre Biserici.Astazi si istoricii catolici recunosc ca delegatia nu avea sanse de succes datorita caracterului lui Humbert si ca ea nu fusese trimisa ca sa negocieze, ci sa impuna vointa latina la Constantinopol."
Ca si in timpul Sf. Fotie, incercarea de a impune dominatia papala.

"Patriarhul Mihail Cerularie,intelegand ca nu se poate astepta la nimic bun din partea delegatilor latini, le-a comunicat ca toate chestiunile si neintelegerile dintre cele doua Biserici vor fi discutate in sinod.Simtindu-se jignit, pierzandu-si rabdarea si fiind incurajat de atitudinea sovaitoare a imparatului,Humbert,fara autorizarea prealabila a papei Leon al IX-lea, care murise la 19 aprilie 1054, a compus un act de excomunicare pe care il depune la ora 9 dimineata in 16 iulie 1054 inainte de Liturghie pe masa altarului Sfintei Sofii, prin care anatematiza pe patriarhul Cerularie, pe clericii si credinciosii Bisericii Ortodoxe. Clericii din altarul Sfanta Sofia l-au rugat de mai multe ori sa-si retraga scrierea dar acesta a refuzat. Se pare ca patriarhul ar fi vrut sa nu o dea publicitatii,dar ea fusese deja vazuta de ipodiaconii catedralei. Cerularie a cerut imparatului sa-i cheme inapoi pe legatii papali pentru a discuta ,dar acestia au refuzat categoric.Patriarhul a tinut un sinod cu un numar de episcopi prezenti in capitala care a hotarat sa fie anatematizati cei care au blasfemiat impotriva credintei ortodoxe, adica legatii papali si purtarea lor la 24 iulie 1054 . Originalul odiosului act a fost rupt in mod simbolic in sinod dar s-a pastrat o copie in arhiva patriarhiei."
"De retinut ca latinii au aruncat primii anatema, ca patriarhul s-a mentinut pe terenul principiilor, criticand idei si fapte si nu personae cum au procedat catolicii. Legatii au acuzat personal pe patriarh si Biserica greaca de toate ereziile din trecut, au trecut apoi la amenintari si fapte reprobabile.Daca anatema catolica osindeste pe patriarh si pe toti credinciosii sai,cea greaca doar pe legatii papali si pe complici lor."

De fapt nu e chiar asa, pentru ca noi nu spunem ca protestantii ca doar credinta e necesara. Tot in Sfanta Scriptura scrie: " Tit 3, 9-11 10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, 11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. "
Ortodoxia spune ca Biserica s-a infiintat la Cincizecime, deci odata cu venirea harului, pentru ca ne mantuim doar prin har. Acest har se da mai departe de catre preoti prin Sfintele Taine. Ruperea de Biserica duce la pierderea harului. Exista doar Una, Sfanta, Apostolica si Soborniceasca Biserica, iar aceasta este BO. In afara ei nu pot fi alte biserici, ci doar schisme sau erezii. BC s-a rupt de Biserica in 1054, iar de atunci a adugat si mai multe invataturi gresite (erezii). Ruperea a insemnat pierderea harului, de aceea nu mai e o biserica, ci o ierarhie lumeasca, ce au un Cap, conducator, pe Papa. In BO Capul este doar Iisus, acesta conduce efectiv Biserica, cine se rupe de Biserica se rupe si de Hristos. Biserica este si Trupul lui Hristos, iar credinciosii sunt madulare, uniti prin har. Pentru cine doreste sa afle adevarul.

Ordinele calugaresti au fost intemeiate de diverse persoane care au dorit sa-L slujeasca pe Domnul nostru intr-un mod pe care nu il gaseau in ordinele calugaresti existente in acel moment. Toti calugarii si toate calugaritele, indiferent de ordinul din care fac parte, depun acelease voturi: de saracie, ascultare, castitate. Peste acestea multi calugari au simtit ca trebuie sa-L slujeasca pe Domnul intr-un mod particular. De exemplu, sfantul Ignatiu de Loyola a pus accentul pe partea de indrumare spirituala, pe deosebirea duhurilor. Iezuitii sunt in special indrumatori spirituali si din acest motiv in acest ordin sunt numai barbati. Sfantul Francisc de Assisi a considerat ca trebuie sa fie sarac asa cum a fost Mantuitorul. Franciscanii nu posedau nimic, traiau din cersit, sau munceau si pentru munca lor primeau alimente. Deasemenea, ei Il predicau pe Domnul nostru prin piete, targuri, nu neaparat in biserici. Iar cei care cerseau aduceau alimente si pentru ceilalti care se ocupau de manastire sau predicau. Maica Tereza de Calcutta a intemeiat si ea un ordin calugaresc. Aspru. Maicutele se scoala la 3 dimineata in fiecare zi, au o ora de adoratie in fiecare zi, asculta sfanta Liturghie, pregatesc masa, mananca si merg sa-i caute si sa-i ingrijeasca pe saracii lumii.In momentul in care a intemeiat acest ordin nu exista nici unul care sa fie asa cum ea a simtit ca trebuie sa fie astfel incat prin munca si viata ei sa-i aduca maxim de slujire Domnului nostru.
Intimplator multi dintre intemeietorii de ordine calugaresti chiar au fost perceputi ca excentrici. Sfantului Francisc nu i s-a aprobat initial ordinul pentru ca era prea aspru; maica Tereza de Calcuta a avut aceiasi experienta. Episcopul locului spunea ca nu poate aproba dorintele unei calugarite pentru ca asa i-ar fi vorbit ei Duhul Sfant. Sfantul Ignatiu de Loyola a fost chiar anchetat de Inchizitie.

Referitor la maicute care nu au voie sa vorbeasca, aceste ordine chiar exista. Si de barbati si de femei. La barbati stiu ca exista cistericanii si trapistii, iar la femei carmelitanele. De exemplu Charles de Foucould care a trait si a murit in desert incercand sa-L duca pe Domnul nostru beduinilor, a stat cateva luni intr-o manastire trapista si a parasit-o pentru ca i se parea ca viata din acea manastire era prea confortabila. Aveti doua link-uri despre oastfel de manastire mai jos:
http://bibliophyle.wordpress.com/200...n-%E2%80%93-1/
http://bibliophyle.wordpress.com/200...n-%E2%80%93-2/
Exista destul de multi catolici care incearca sa aduca mici jertfe de tacere pentru multele vorbe ofensatoare pe care Domnul nostru le primeste zilnic. Cei mai sfinti dintre noi se dedica total acestei jertfe si aleg sa-si traiasca toata viata in rugaciune si tacere.
Ce concept ciudat de unire aveti!!!! Aceste ordine fac parte din Biserica pentru ca au fost aprobate de biserica. Credeti ca maicutele maicii Tereza de Calcutta, care sunt singurele care merg prin gropile de gunoi ale Indiei si ale lumii pentru a cauta muribunzii si a le reda demnitatea de oameni, o fac din excentricitate? Va invit sa faceti acest lucru macar o zi, la 44 grade, in umezeala si mizerie. O sa vedeti ca nimic nu le da acestor calugarite forta de a continua decat comuniunea cu Biserca si iubirea pentru Domnul nostru. Participarea zilnica la Jertfa Sfintei Liturghii si rugaciunea. Iar asta este comuniunea cu Biserica de unde isi trag si seva sa poata continua.
Calugarii si calugaritele din Biserica Catolica nu fac reforma. Se roaga si Il slujesc pe Domnul fiecare dupa carisma pe care o are.
Biserica Catolica din SUA nu este aceiasi cu cea din Europa, evident, doar se afla in locuri diferite. Insa amandoua fac parte din Biserica Catolica. Iar Biserica Angliei, infiintata de Richard nu stiu al catalea, s-a desprins de Biserica Catolica atunci cand papa a refuzat sa aprobe o a doua casatorie a acestuia, in timp ce prima sotie traia.
Va invit sa mai meditati putin la cuvintele Mantuitorului nostru:
44.Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o! E mai bine să intri ciung în viaţa veşnică, decât cu amândouă mâinile să fii aruncat în gheenă, acolo unde focul nu se stinge.
45 Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l, căci e mai bine să intri schilod în viaţa veşnică decât cu amândouă picioarele să fii aruncat în gheenă.
47 Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Căci mai bine este să intri chior în împărăţia lui Dumnezeu, decât cu amândoi ochii să fii aruncat în gheenă, unde chinul nu se sfârşeşte şi focul nu se stinge”.

Duhul schismatic este cel care nu recunoaste autoritatea si doreste sa se aseze peste autoritate. Daca un doctor chirurg face o specializare si devine neurochirurg, iar apoi nu va mai fi capabil sa faca o operatie de apendicita nu inseamna ca si-a tradat breasla si s-a rupt de breasla lui. Inseamna ca devine mai bun intr-o mica specializare si prin asta poate face mult mai mult bine oamenilor. Asa se intampla si cu calugarii. Fiecare cauta sa-L slujeasca pe Domnul cu harul pe care l-a primit. Unul se roaga toata viata, altul sta in scaunul de spovada, altul in scoala si asa mai departe. Toti sunt slujitori ai lui Cristos si membrii ai Bisericii Catolice.
Pentru dumneavoastra si cei care cred ca mantuirea se afla numai in Biserica lor:
1. V-ati pus vreodata problema ca nasterea dumneavoastra in singura biserca mantuitoare e un dar pe care l-ati primit gratuit si ca, poate, aveti si niste obligatii in acest sens?
2. Meditati putin la cuvintele Mantuitorului nostru:
38.„Învăţătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău; am voit să-l împiedicăm, căci nu-i din rândul acelora care ne urmează”.
39 Isus i-a răspuns: „Nu-l împiedicaţi, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău.
40 Cel care nu este împotriva noastră este cu noi.

Foarte probabil.
Precum, dealtfel, Gheron Iosif folosea batul pe propriul picior, nu pe al altora. Poti citi detalii despre sfanta viata a Cuviosului in cartea "Gheron Iosif Isihastul". Modul cum si-a "pedepsit" piciorul a fost pedagogic pentru ucenicul sau. Si pentru noi, eventual...

Grija noastra pentru trup....
Ma tem ca o intelegem cu totul nepotrivit. In orice caz limitat, fara saltul spre "nebunia" sfintirii, cata vreme raminem in duhul medicalist.
Grija pentru trup consta in nevointa postului, mai intai, fiind noi sub ascultare de duhovnic. In rest e negrija, cata vreme ne judecam cu intelepciune lumeasca grija pentru trup ori pur si simplu procedam dupa capul nostru.
Oare gresesc? Rog sa fiu iertat, in acest caz.

In alt topic, unde aminteam de "adultrism", atrageam atentia ca judecam conditii umane pe care noi nu le avem (acolo era vorba despre copii) prin perspectiva noastra (acolo erau perspectiva sau "ochelarii" de adulti). Femeile judeca viata barbatului prin perspectiva conditiei feminine, barbatii judeca femeile prin perspectiva barbatilor etc.

Iar noi judecam conduita Papei prin perspectiva noastra... Si desigur folosim cuvinte istete, "justificate", tari si tendentioase - spunem autoflagelare etc. Din ce perspectiva? In ce fotoliu stam asezati cu duhul atunci cand gandim si catalogam asa? Sa fie fotoliul marii noastre smerenii si al cunoasterii in duhul Adevarului? Suntem oare atenti la mantuirea noastra cand ne asezam cu duhul asa?

Cine voieste un caz ortodox romanesc de "autoflagelare", iata aici cateva referiri: http://www.youtube.com/watch?v=F4gxyXh-nas

Minutul 4, despre "abandonul total al trupului" si mai departe, pana la sfarsit.

Feciori consacrati exista?

Care să fie laici ? Nu, nu există. Dar nimic nu împiedică apariţia lor, dacă ar exista cereri.

BC avea, spre deosebire de BO, chiar dogma ca nu se mantuieste nimeni in afara ei, inclusiv schismaticii: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14253
Cel putin pana la Vatican II, cand au adoptat unele forme de ecumenism.
Desigur, cei botezati ortodox au obligatii mai mari decat altii.
Citatul este dinainte de Rastignire, deci inainte de coborarea harului si constituirea Bisericii. Noi spunem ca la Cincizecime s-a constituit Biserica, catolicii la Rastignire (daca imi amintesc bine). Nici talharul nu era din cei ce il urmau pe Hristos, atunci era doar botezul sf. Ioan Botezatorul.
Dupa constituirea Bisericii si pogorarea harului mantuitor nu mai existau grupulete care erau in afara, pentru ca nu erau botezati. Este si un pasaj in care se spune ca era un grup care avea doar Botezul in Iisus, nu primisera si harul prin punerea mainilor. Cine putea da harul, un oarecare, magul nu a vrut sa cumpere harul? Desi el devenise crestin. Vazand ca Apostolii dau har prin punerea mainilor a vrut si el sa primeasca darul asta cu bani. Asadar doar cei randuiti de Apostoli puteau sa fie preoti sau episcopi, invatatura protestanta a rastalmacit altfel. Iisus mai spune ca cine nu e cu El e impotriva Lui.

Iar despre cei ce invata alta invatatura decat cea a lui Hristos spune doua lucruri, sa ne departam de ei si ca vor primi osanda (daca nu se indreapta):
"2 Petru 2, 1-3 1. Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; 2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; 3. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.
1 Timotei 6, 3-5 3. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, 4. Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, 5. Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia."

Parerea mea este sa va abtineti de la unele comentarii; sincer, si eu cred ca va avantati in explicatii care va depasesc. In cazul de fata realizez ca sunteti intr-un toatal absurd: practic noi nu ar trebui sa tinem cont de cuvintele rostite de Domnul nostru pe pamant pentru ca toate, fara exceptie, au fost spuse inainte de Rastignire.

Am vrut sa precizez in mesajul anterior ca desi raspundeam mesajului dvs. nu doresc sa intru in polemici inutile cu cei ce isi sustin cauza lor, si ca ma adresez doar celor ce cauta sa inteleaga, nu celor ce nici nu doresc si nici nu inteleg. Din discutiile cu dvs. am vazut ca nu aveti multe cunostinte in acest sens, chiar unii catolici v-au atras atentia. Discutia ar fi complet inutila, o dovada e ca nu v-a interesat ce am scris in tot mesajul, inclusiv acele citate.

O fi, dar observatia pe care a facut-o sora nutucutu mi se pare ca merita un raspuns din partea ta...
O iei ca provocare?
Chiar ma intereseaza, nutucutu a facut o precizare cu miza teologica reala, cred eu, si apreciez asta. Mi-ar fi de folos raspunsul tau, deci te rog nu evita replica, daca gasesti, desigur, ca e potrivit acest lucru!

Nu e greu de raspuns, era de fapt o confuzie datorata formularii folosite de mine. Eu am spus ca citatul e dinainte de Rastignire, adica se refera la o intamplare din acel timp, si s-a inteles ca eu ma refer la faptul ca Iisus a spus acel lucru inainte de Inviere. Dar cred ca se intelegea din restul mesajului la ce ma refeream. Daca nu despre confuzia asta era vorba atunci eu am explicat in mesaj ce era de explicat, as repeta ce am scris acolo.
P.S. La intelegerea mai exacta a mesajului ne ajuta relataraea din sf. Ev. Luca, la aceeasi intamplare: "Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi." Cei ce intra in schisma sau erezie sunt si impotriva ierarhiei, de aceea se despart de ierarhia Bisericii.

Am să încerc să dau, la rândul meu, un răspuns, văzând că aceste versete stârnesc interes.

Adevărul este că Marcu 9:38-40 este prilej de poticnire pentru mulţi. Inclusiv pentru unii catolici care văd aici o justificare biblica a teoriilor lor irenist-iubiriste, potrivit cărora e tot aia pentru mântuire dacă eşti catolic sau eşti schismatic.

Cum au ajuns ei să interpreteze "care nu merge după noi (apostolii)" ca însemnând "care este acatolic" ? Mister ! Nici pomeneală. Explicaţia versetului 9:40 "cine nu este împotriva noastră este cu noi" o avem în versetul...41. Aici înţelegem mai exact că apostolii, prin "care nu merge după noi" nu se referau la vreun...ortodox avant la lettre, ci la aceia care nu aveau aceeaşi intensitate, aceeaşi fervoare ca a lor şi celorlalţi care Îl urmau pe Domnul pe oriunde se ducea (fiindcă erau mulţi, în afară de cei 12). "Cine va da chiar şi un pahar cu apă", adică nu un schismatic, ci cineva care face lucruri foarte simple, minime. Banale. Deci, înţelesul întregului pasaj este: Isus răsplăteşte şi oferă graţii actuale (de exemplu capabilitate exorcistă) nu numai celor care fac mare operă, închinându-şi toată viaţa Lui, dar şi celor care fac fapte mai mici, de exemplu dau un pahar cu apă însetaţilor "în numele Lui".

Domnul ne arată, aici, că mântuirea este o lucrare de zi cu zi. Aşa cum un lucru rău, dar aparent neînsemnat, poate fi un păcat teribil în ochii Lui (precum o "banală" înjurătură de cele sfinte, de exemplu), tot aşa se întâmplă în cele bune. Faţă de Dumnezeu noi suntem ca nişte furnici faţă de un munte. Dar El este un "Dumnezeu personal", care, din motive ce scapă înţelegerii noastre fiindcă au legătură cu iubirea dumnezeiască, El ia fiecare furnică foarte, foarte în serios. Un bob de orez (ori un pic de apă) dat unei alte furnici flămânde şi însetate, dacă este făcut nu din "filantropie atee" ci "în numele Lui", şi El e gata să ne promoveze, cine ştie, poate chiar în Muşuroiul Viitor.

Nici eu nu vreau sa polemizez. Cred ca va cunosc ideile. Ceea ce vroiam sa spun este ca in graba dumneavoastra de a arata cat de fara greseala e Biserica Ortodoxa mai faceti si greseli; faptul ca cititorii nu ar avea cunostinte sau nu inteleg ar trebui sa va ingrijoreze, nu sa fie o scuza. Sa va ingrijoreze ca mesajul transmis de dumneavoastra este perceput gresit.

PS. Este foarte adevarat ca nu prea am cunostinte de teologie/dogma etc dar asta nu are legatura cu subiectul. Doar nu postati doar pentru cunoscatori. Oricum, as vrea sa fie cum spuneti, pentru ca, vorba aia: putin mi s-a dat, putin mi se va cere!

Sunt curios daca era vorba de ceea ce i-am scris lui Cezar, formularea mea gresita. Daca e cineva in Biserica unde este har nu e nevoie sa stie toate dogmele.

Iata un prilej sa revin cu precizarea mea constanta: dogmele nu se "stiu" ci se traiesc. Ele nu sunt formule omenesti ci tainice continuturi ale vietii crestine. Se traiesc si se inteleg, in ghicitura, sau nu se cunosc deloc.

Dogma nu e ceva din afara, pe care il stim sau nu. Cand dogma a devenit "in afara", crestinul e mort duhovniceste. Asa cred.

Nu este deci relevant sa spunem ca un om stie sau nu stie dogmele. Viata evlavioasa/cu frica de Dumnezeu respira toate dogmele.
Restul e scolastica. Mandrie intelectuala si salt in pierzanie.
Cred cu tarie acest lucru, fara de care nimic nu mai are sens in vietuirea crestina.

P.S. Faptul ca exista carti de dogmatica este un fapt secundar vietuirii crestine, este cel mult un corolar. Important, dar secundar. Primeaza viata cu frica de Dumnezeu si despatimirea. Nu teologhisirea dogmatica, oricat de mestesugita ar fi ea. Dogmatica expune, orice-am zice, doar invelisul (haina, vestmantul) dogmelor. Miezul lor tainic este vietuirea in duh crestin, in Biserica (credinta, faptele, slujbele, Sfintele Taine - toate intercorelate). Fara acest miez suntem pe langa Cale, suntem pe aratura - deliram pur si simplu, eventual tindem spre Cale dar nu suntem inca.
Am marturisit zilele trecute opinia ca vorba cuviosului "Intra...! Tu esti Doamne?" bate toate discursurile teologice si toata dogmatica. Cu frica de Dumnezeu cred si acum acelasi lucru.

Cezar, eu am scris intotdeauna despre har, dogma si fapte, nu am scris niciodata doar dogma, dar din pacate trebuie sa repet tot timpul acelasi lucru. Ecumenismul tocmai asta ataca, dogma, ori o face fara importanta, ori ii reduce importanta sau o face laxa. Invatatura crestina (dogma) este revelatia data de Dumnezeu, nu o putem cunoaste noi insine daca nu o aflam. Tocmai de aceea ni s-a dat revelatia, pentru ca omul nu mai putea sa cunoasca adevarul, toti devenisera idolatrii. Pe aceasta o aflam ori citind, ori de la parinti sa de la altcineva. Am intrebat si data trecuta cum sa traim Purcederea, dogma este ceea ce credem.
La temelia Bisericii sta dogma "Hristos este Fiul lui Dumnezeu", chiar Iisus ne-a spus asta (unde catolcii au inteles ca e Sf. Petru). Fara dogma este doar pietism protestant, o eroare. Si fara invatatura crestina (in totalitate) trairea este doar idolatrie. Si cei ce se inchina la idoli au o traire. Bineinteles ca trebuie completata cu rugaciune si fapte, altfel nu ar avea rost doar sa creada cineva, eu nu inteleg de ce se tot spune asta cu dogma inseamna ca nu mai trebuie fapte.
O sa scriu si o intamplare, povestita de cineva care nu prea mergea la biserica. Dadea ceva de pomana si o vecina care era in vizita a sfatuit-o sa spuna ca da pentru Hristos, pentru ca asa e primit ca fapta buna. Persoana care povestea dorea sa arate ca vecina era habotnica. Dar vedem ca de fapt vecina cunoastea invatatura ortodoxa fara sa o fi citit undeva, asa o auzise la biserica sau o invatase de la parinti si bunici. Si anume ca doar faptele bune facute din dragoste de Hristos sunt mantuitoare, nu altfel. Daca la asta te referi prin dogma traita.

...:) Desigur, desigur.
Inclusiv la invatatura de credinta, corecta, despre care scrii mereu (si cred ca bine faci). Nu contest asta, ma ingrijesc doar de a evita caderea in monotonia multumirii intelectuale. Ne indulcim chiar si asa, n-ai bagat de seama?... Ce e forumul nostru, daca nu o bombonerie intreaga in acest sens (nu fac aluzie la Glykys...:))...

Sugerez ca dogma nu se reduce la un invelis intelectual si pledez pentru cautarea vietuirii tainice... Aici e miezul dogmei. De ce sa ma opresc cu mintea la intelesuri, care, in sine, nu pot mantui un suflet de om? Dar care il ajuta totusi, desigur, sa paseasca cu buna orientare pe Cale. Altminteri, desigur, omul rataceste...
Vad asadar o continuitate si unitate intre latura formala a dogmei (invelis, vestmant) pe care o putem teoretiza la nesfarsit si in chipuri felurite, si continutul tainic la care avem acces prin experienta concreta a unei vieti imbisericite.

Teoretizarile noastre sunt adeseori contrarii, experientele duhovnicesti (firave, cum or fi ele la fiecare) ne unesc...

Mi se pare ca nu avem niciodata suficienta vigilenta in privinta continutului practic. Mai ales cand suntem ispititi sa teoretizam din greu...

Dar noi cei care ne-am nascut intr-o anumita religie, mai putem fi considerati "schismatici" de catre cei de alte religii? Cel putin cei care nu ne-am schimbat religia de buna voie pe timpul vietii? Sau care n-am gasit nici un argument temeinic, teologic, ca sa o facem? Nu cei care si-au schimbat religia pe motiv ca aveau mai aproape de casa o alta biserica, si pe deasupra era si mai confortabila, mai permisiva, mai moderna, etc... Sau pe motiv ca "altii" nu traumatizeaza asa rau copilul la botez, sa-l dezbrace si sa-l vare intr-un cazan cu apa - nu va mirati, am auzit-o si pe asta.

Totusi ideea cu acel "duh schismatic" imi place foarte mult, explica (justifica) multe lucruri pe care nu mi le explicam altfel. De exemplu imi explica de ce atunci cand sunt convinsa ca am dreptate intr-o privinta, altcineva tine cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca nu am, chiar daca nu are argumente care sa ma convinga. Pana acum lucrul asta ma macina pe interior si facea sa ma indoiesc de propriile convingeri, pana si de cele de bun simt. Acum parca admit ideea ca se poate ca pur si simplu unii chiar asta vor.

Poate ca acesta e raspunsul si marele vinovat si in cazul care se discuta la subiectul legat de razboiul duhovnicesc in casnicie. Poate ca nu sotii sunt de vina ca unul e mai credincios si altul nu, ci acest spirit destabilizator ii face sa remarce diferentele dintre ei si nu asemanarile, cauzele comune, care i-au legat.

Există multă deosebire între autorii unei schisme şi, ca să zic aşa, moştenitorii ei. Precum şi multă deosebire între cei care ştiu sau ar fi trebuit să ştie (arhierei şi preoţi, în primul rând) şi popor, care poate suferi de ignoranţă şi, mai ales, poate fi menţinut în ignoranţă. Numai primii au "duh schismatic", pe când ceilalţi sunt convins, în cele mai multe cazuri, că sunt animaţi de bune intenţii. În timp ce un patriarh Cerularie sau un călugăr Luther au fost, după părerea mea, schismatici, despre mulţi dintre ortodocşii de azi sau despre protestanţii de azi se poate spune că se află, în mod obiectiv, în schismă, dar fără a fi totuşi schismatici. Acest lucru face să existe motive de speranţă pentru ei în ceea ce priveşte viaţa eternă. Glumind numai pe jumătate, un preot obişnuia să spună: "Biserica dispune de cele 8 Sacramente". După ce obţinea uluirea generală, adăuga: "Al optulea Sacrament este Sfânta Ignoranţă. Poate că ea singură a salvat mai multe suflete decât primele 7 sacramente la un loc !"

Acestea nu sunt motive bune ca cineva să îşi schimbe religia, iar un preot adevărat ar trebui să respingă drept fără temei asemenea cereri de convertire. Pe de altă parte, se justifică convertirea numai când ai ajuns la concluzia, în inima ta, că aceea este adevărata Biserică întemeiată de Cristos şi pe care porţile iadului nu au putut-o prăbuşi. Când Duhul Sfânt lucrează şi îţi curăţeşte ochii şi te face să vezi adevărul, a refuza convertirea sau chiar şi numai a o amâna înseamnă cel mai grav păcat cu putinţă: păcatul de rezistenţă în contra Duhului Sfânt.

Cu toţii bănuim cine este adevăratul inspirator al războaielor din căsnicie. De la cei care ştiu greacă am învăţat etimologia numelui Adversarului lui Dumnezeu şi a oamenilor. "Diabolon" înseamnă, literalmente, "ceea ce desparte", după cum "sim(n)bolon" înseamnă "ceea ce uneşte". Sigur, asta nu înseamnă că oamenii nu au partea lor din vină: aceea de a se lăsa antrenaţi de Despărţitorul Oamenilor. Nu încape nicio îndoială că este acelaşi cu Despărţitorul Bisericilor.

Singura si cea mai mare problema ar fi ca datorita faptului ca Biserica Catolica zice "ceva" si Biserica Ortodoxa (sau oricare alta biserica) altceva (chiar daca e ceva minor) , asta ii face pe necredinciosi sa fie si mai necredinciosi. E ca atunci cand te duci la mai multi doctori care iti pun diagnostice diferite. Chiar daca unul e specialist in ceva si altul in altceva, tu daca nu te pricepi ti se pare aiurea ca unul iti propune o abordare chirurgicala, de exemplu, iar altul una medicala, ti se pare ca nu stiu ce vorbesc. Cum era un banc englezesc, "autopsia va demonstra cine a avut dreptate".

Si revenind la un astfel de amanunt minor, cum ramane pana la urma cu autoflegelarea? Daca e permisa, totusi, in ce scop este permisa, sau care ar fi "motivele binecuvantate" pentru o astfel de actiune? Ca am banuiala ca scopul "binecuvantat" nu in acela pe care il cred cel mai multi oameni. Sunt foarte multi pe lumea asta care cred ca pedepsindu-se, facandu-si rau singuri si provocandu-si durere se vor izbavi, vor castiga iertarea lui Dumnezeu si vor scapa de pedeapsa Lui, dar ma indoiesc ca e chiar asa ...Ar fi mult prea simplu si usor.

De parcă Dumnezeu ar aştepta plată de la noi pentru păcatele noastre, de parcă Hristos n-a dus pe cruce păcatele noastre. Sunt sigur că Dumnezeu a venit să ne dăruiască fericirea, încă de acum; care constă în împărtăşirea de Viaţă, care vine din cunoaşterea Sa.

E greu, dacă nu imposibil, pentru noi, cei de jos, care trăim în confort şi îndestulare, să înţelegem nebunia duhovnicească a îndrăgostiţilor de Dumnezeu şi motivele pentru care simt chemarea la nevoinţe tot mai mari. Au ajuns la asemenea măsuri care pentru noi sunt de neînţeles. Şi nu le putem înţelege decât parcurgând aceeaşi cale, a ascezei şi rugăciunii.

Poate că şi posturile aspre li se par unora tot nişte autoflagelări, dar pentru cel care-L caută pe Dumnezeu ele sunt aripi îngereşti care-l fac să zboare liber cu duhul. Nu putem cunoaşte noi bucuriile de nedescris pe care le au ei.

La cele (excelent) spuse de dl N. Priceputu, adaug că există o anumită bucurie a suferinţei întâlnită la mulţi mari mistici. Numeroşi au fost cei care au cerut şi au primit stigmatele, adică rănile (foarte dureroase, adesea sângerânde) în felul celor primite de Domnul Isus. În fiecare an, de Paşti, mulţi tineri credincioşi din Filipine se răstignesc şi probabil că aţi văzut imagini cu aceste lucruri. Sunt lucruri pe care noi, oamenii obişnuiţi, anevoie le înţelegem. Pentru noi, "a fi fericit" înseamnă aşa de evident în primul rând "a nu suferi" încât această voluptate mistică a suferinţei nu o putem cuprinde cu mintea. Poate că cel mai uluitor (în orice caz cel mai celebru) caz de acest fel este al Sfântului Simon Stilitul (cunoscut în lumea ortodoxă ca "Simion Stâlpnicul"). După nenumărate mortificări, care ne-ar părea extreme şi în niciun caz nu ne-ar fi indicate (precum post negru timp de 40 de zile cu refuzul hranei ŞI APEI), acest sfânt s-a urcat pe o mică platformă din vârful unui stâlp şi a vieţuit acolo ultimii 36 (treizecişişase) de ani ai vieţii lui.

În comparaţie cu aceste lucruri, autoflagelarea e nimica toată. Acuma, să nu credeţi că flagelul folosit de călugări ar duce la cine ştie ce suferinţe atroce, fiindcă anvergura loviturilor nu permite autolovirea cu forţa cu care ar permite un bici lung mânuit de un alt flagelator, care eventual ar lovi după o piruetă. Nici nu se folosesc biciuri cu bucăţi de os şi de fier, aşa cum se pare că a fost folosit la Biciuirea din Pretoriu. Obiectivul acestor biciuşti destinate autoflagelării este, pesemne, mai degrabă menţinerea penitentului în stare de trezie.

Vă mulţumesc pentru apreciere, însă aici mă despart de dumneavoastră şi de înţelegerea catolică a acestui gen de dureri. A căuta voluptatea - chiar şi mistică - în suferinţă mi se pare o greşeală şi un pericol, o deviere de la sensul ei. Sunt de acord că trebuie să purtăm şi să iubim Crucea, dar nu să ne placă piroanele şi spinii. Să le îndurăm cu smerenie şi răbdare multă întrucât slăbesc afecţiunea firească a sufletului pentru trup, eliberând duhul. Sfinţii asceţi au nevoie de cruce pentru că „la Dumnezeu se intră în stare de jertfă” (Sf. Chiril al Alexandriei). Şi oricine, că e ascet sau nu, nu-L poate întâlni pe Dumnezeu decât în această stare. De aceea unii au cerut de la Dumnezeu inclusiv boala.
Mirenii, însă, după cum spunea părintele Stăniloae, nu trebuie să-şi caute prea mult nevoinţele, pentru că acestea (necazurile) vin singure (pentru cine duce o viaţă în ascultare de Biserică)

E o diferenta intre intelegerea ortodoxa si cea catolica in privinta aceasta. Am vrut mai demult sa raspund la acest mesaj, dar uite ca N.Priceputul a evidentiat ce doream sa spun si eu.
Geron Iosif si probabil si alti nevoitori isi altoia piciorul ca sa omoare patima desfranarii din trup, atunci cand venea ispita, sa calmeze corpul de aprinderea patimii. In zilele noastre se spune ca exercitiile fizice ajuta cam in acelasi mod, de exemplu.
La catolici e un fel de intelegere ca fac aceasta pentru Hristos, de exemplu ca poarta stigmatele ca sa impartaseasca suferinta lui Hristos la Rastiginire. Si cum spunea si dl. Mihnea, e si un fel de voluptate, numai spre bine nu ne gandim ca e.

Deci, in concluzie, e mai mult un exercitiu fizic, ca un dus rece sau inviorarea de dimineata. Nu e ceva similar cu automutilarea, ceva prin care faci rau, voit, trupului tau, asupra caruia n-ai avea nici un drept sa-i aduci prejudicii.

Va multumesc pt. lamuriri. Ordinul despre care am citit se chema "cistercian".

Si inca ceva - pt. dl. Mihnea : de ce si mai ales de cand ne-ati parasit? Nu stateati in Bucuresti? Va mai intoarceti? In orice caz sper sa va fie bine acolo unde sunteti. Doamne ajuta!

Medicii romani sunt foarte apreciati in afara si bine rasplatiti , dar ce ne facem noi cei de aici , cand peste niste ani vom fi consultati si "ingrijiti"de cei fara pregatire ! Deja multi medici au parasit sistemul . Aici este MAREA durere . . . !
Concluzie : lui ii va fi bin , noua NU !

Frate, are grijă Dumnezeu de toate!

Are , are , dar Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in traista ! Noi romanii am cam uitat asta , din PACATE . . . !