Parinte, ce este adevarul?
 

"Mi-amintesc un cuvant foarte interesant pe care un parinte l-a spus maicii Maria Comptov, o maica ortodoxa, de origine rusa, plecata in Occident si moarta intr-un lagar - poate la Auschwitz - se pare ca in locul altei persoane.

Aceasta, inainte de a deveni maica, la Paris, a intrebat pe cineva in Rusia: „Parinte, ce este adevarul?”. Si acela i-a raspuns asa: „Adevarul e sa iubesti pe aproapele tau. Cine iubeste pe aproapele sau, acela traieste in adevar”.

Si a subliniat: pe aproapele tau, nu pe cel de departe. Ca e foarte usor sa-i iubesti pe cei de departe. E foarte usor sa-ti pui teoretic problema iubirii, ca iubesc pe cei din Brasov, din Bucuresti, din America. Dar pe cel cu care traiesc in casa, pe sot, pe copil, pe cel de pe strada, pe cel de la locul de munca, cu care ma intalnesc in toate zilele si care e adevaratul meu aproape, pe acesta e mai greu sa-l iubesc. Deci, adevarul e sa-l iubesti concret pe aproapele tau, nu pe cel de departe".

Un cuvant al Parintelui Rafail Noica, pe care vi-l impartasesc spre folos.

Folositor cuvant...
Cu cat te apropii mai mult de un om, in intimitatea sa, cu atat ii descoperi mai mult trasaturile sale negative. De aceea e usor sa iubesti de la distanta, dincolo de tracasarile cotidiene si greu sa il suporti pe cel de langa tine.
Parintele Teofil avea un cuvant, cum ca daca ai gasit pe cineva bun la un anumit lucru, sa nu il iscodesti, ca nu cumva sa ii gasesti rau la altceva.

Era şi o glumiţă (moralizatoare de altfel) care circula pe email: Vrei să iubeşti toată omenirea - ce-ar fi să începi cu vecinul de vis-a-vis?

frumos...foarte frumos

Părinte, ce este adevărul?
 

14. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.(In14,6)

Mântuirea, adică Viața veșnică, vine pe Calea Adevărului; de aici rezultă că Adevărul este legătura dintre faptă(cauză) și răsplată(efect).

Buna ziua, sper ca nu o sa fiu luat in nume de rau, dar de dragul adevarului, si din respect pentru alte invataturi, trebuie sa spun aceasta.
Fara a intra prea mult in detaliu, adevarul prin definitie e o informatie ce poate fi verificata pe baza unor cunostinte. Sub o anumita forma, el poate fi relativ, dar in principiu este acel ceva, care poate fi verificat ca este.
Ce a enuntat Ekaterina mai sus, este mai mult definitia umanitatii, sau a ce mai inseamna a fi om. Citatul "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața." este o hiperbolizare a calitatiilor divine, adica existenta nu-i poate fi negata, cat si faptu ca nu minte, "adevarul" fiind folosit cu sens de dreptate. De asemenea, "adevarul" subliniaza acea caracteristica a divinului, de a fi a tot stiutor. Iar concluzia la care a ajuns Demetrius se numeste dreptate retributiva.
Sper ca nu se supara nimeni, dar nu cred ca e bine sa ne batem joc de anumite lucruri, definindu-le gresit dupa cum ne place.

ia aceste vremuri ce le traim
 

eu nu stiu ce este adevarul, inafara de Hristos.

V-ati expus punctul de vedere (pe care nu il comentez, consider ca receptam pe frecvente diferite) insa ati incheiat cu o acuza din care reiese ca ne batem joc de anumite lucruri definindu-le gresit dupa cum ne place (in cazul de fata maica care a dat acest raspuns si indirect eu, care ader in totalitate celor scrise), in timp ce dumneavoastra ne-ati luminat si ne-ati explicat cum stau lucrurile si cum trebuie sa le intelegem.

Nu consider ca mi-am explicat punctul de vedere, ci doar am zis cum sunt lucrurile, definite din perioada antica. Povestioara spusa mai sus are un mesaj bun, dar pus intr-un ambalaj gresit. Din respect pentru "Sophia", trebuie sa subliniez faptul ca unii termeni sunt exact ceea ce sunt, nimic mai mult, nici mai putin. Doar pentru ca povestea este tragica, nu inseamna ca nu este gresita. Repet, morala este buna, dar temenii sunt folositi cu sens gresit. De asemenea imi cer scuze daca a sunat prea dur cu "ne batem joc", ar fi fost mai bine doar cu "nu e bine sa...".

Dreptatea(Adevărul) poate fi altfel?

Dreptatea si adevarul sunt doi termeni separati si diferiti, iar dreptatea e de mai multe feluri, in functie de nedreptate, sau de dreptatea ce trebuie infaptuita.

Am cauta pe Net cum e definit adevarul si mi-a placut definitia filozofica care prezinta adevarul ca o "reflectare fidela a realitatii obiective in constiinta omului".
Probabil din acest motiv adevarul este perceput relativ...sunt multe tipuri de oameni cu multe constiinte.
Eu as defini adevarul ca "reflectarea realitatii in Dumnezeu"..cine vede atunci crede, cine nu crede nu are cum sa vada.
Cu cat suntem mai credinciosi, mai crestin ortodocsi, vedem Adevarul mai bine...de aici si termenul de clarvazatori pentru cei induhovniciti.
Si iubirea de aproapele permite o apropiere de Dumnezeu deci o traire in Adevar.

Adevarul este cunoasterea valida, integrala, simultana a tuturor aspectelor Realitatii - fie Sine, fie fenomene.

Cel mai simplu zis, dupa cum a enuntat Aristotel, a spune ca este ceea ce este, si ca nu este ceea ce nu este, reprezinta adevarul. Ideea e ca adevarului nu-i poti atribui metafore, si nici nu il poti schimba. Iar reflectarea adevarului printr-o doctrina este gresita, deoarece aceasta poate fi relativa, in final fiind adevarata sau falsa. In concluzie, adevarul trebuie sa fie o reflectare a cercetarii.

Nu mă așteptam să fiu nevoit să subliniez că dreptatea nu se poate face fără a respecta Adevărul.
Spuneți dvs, vă rog, cum poate fi dreptatea(restaurare a adevărului) altfel decât retributivă?

Adică vreți să spuneți că Aristotel a spus că adevărul este că a e a și b e b? Că nu este adevărat că a este b și b este a?

Mai vreți oare să spuneți că cercetarea (ca reflectare a adevărului) nu e relativă pentru că nu poate fi adevărată sau falsă?

Stimate Demetrius, o sa incerc de data asta sa explic incat sa intelegeti.
Notiunea de dreptate este specifica unui grup, lucru ce o face relativa. Nu cred ca ceea ce considerati dumneavoastra dreptate, coincide cu ideea masonilor, nazistilor, triburilor africane, gruparii al-Qaeda. Sa va dau un exemplu, in perioada inchizitiei, daca spuneai ca Pamantul nu e plat, ca el se invarte in jurul Soarelui, si ca mai exista si alte planete, erai omorat, adica ei faceau dreptate. Vi se pare ca acesta este adevarul? Si in sistemul actual de justitie, castiga cel cu cele mai multe dovezi, nu cel care spune adevarul. Este adevarat ca dreptatea este intr-o relatie cu adevarul, cel demonstrat in urma unei cercetari, dar nu coincid (combustibilul nu coincide cu motorul). De asemenea, dreptatea de cele mai multe ori se face dupa principiile unei doctrine, din acestea rezultand sistemul in care functioneaza un grup al societatii.
In legatura cu afirmatia "cum poate fi dreptatea [...]altfel decât retributivă?", sa stiti ca dreptatea poate fi:
-distributiva, presupune ca atat avantajele, cat si obligatiile sa fie impartite in mod egal intre cetateni
-retributiva, adica, se bazeaza pe recompensa si pedeapsa
-corectiva, ce consta in restaurarea unei stari de fapt, care a fost incalcata (unde se merge foarte mult dupa regulile sistemului adoptat, ex. nazismul, in care daca ajutai clasele considerate inferioare, te "corectau")
-proceduala, fiind cea care presupune aplicarea corecta a legilor
-sociala, unde, fara alte comentarii, trebuie asigurat tuturor oamenilor, un nivel decent de trai.
Deci, dupa cum vedeti, dreptatea are mai multe forme, unele neavand nici macar legatura cu restabilirea adevarului.

Acum sa va raspund la urmatoarele intrebari. Da, Aristotel a rezumat esenta adevarului, aducand-o la forma a=a A. a=b F., pentru a intelege toti oamenii din polis ce este adevarul...
Iar in legatura cu ultima dintre intrebari, daca nu poate fi adevarata sau falsa, cum poate fi, plauzibila? Nu. Am spus ca adevarul nu trebuie reflectat printr-o doctrina, deoarece principiile acesteia pot fi adevarate sau false. Spre exemplu, daca spui ca adevarul este o reflectare a realitatii in Dumnezeu, este gresit. Deoarece, afirmatia "Dumnezeu exista." este o speculatie, nu un adevar, sau ca sa spun altfel, afirmatia aceasta poate fi si adevarata si falsa in acelasi timp conform teoriei pragmatiste (unde este adevarat ceea ce este util sa credem), de unde rezulta relativitatea. Iar daca exprimi adevarul prin ceva relativ, ajungi la un adevar, care poate e, sau poate nu. Din acest motiv, adevarul trebuie exprimat prin cercetare, care nu este relativa nu pentru ca nu poate fi adevarata sau falsa, ci pentru ca rezultatul ei, este unul afirmativ sau negativ. Adica, este ceva sigur, nu speculativ.

In aceeasi nota as spune si eu ca,bine-i sa iscodesti pe aproapele tau,dar cu gandul sa-i descoperi frumusetile si nu defectele.
Daca tot ti-ai pus in inima sa iubesti cauta ce-i frumos la fratele tau,caci chiar de-i putin ,valoare mare are.
Nu cauta la fratii tai doar ce-i urat,caci nu este sigur de nu vei ramane singur, si singuratatea ucide. De ce sa mori?
Oare ce ne dorim noi de la semenii nostri?Desigur ca dragoste vrem.Daruieste,dar,situ asemenea.

Mai toti incercam sa definim ceva ce este cu mult,infinit cu mult peste noi si sfarsim prin ane impiedica de lucruri marunte si reale.
Cand pui intrebarea de genul:"Parinte,ce este adevarul"nu inteleg,ce cauta aici Aristotel?
Iertati-ma,dar ceva nu se leaga. A,daca spui:"Cicero,sau mai stiu eu ce filosof-tarana,ce este adevarul"?Ei,aceasta este cu totul altceva!Ne intrebam asa,noi intre noi pamantenii, despre adevarul acesta pamantean,cum ar fi,iata cel actual de pe Dambovita.Alta rata in alta traista.
Un preot nu-ti poate vorbi decat despre adevarul suprem,care adevar este Dumnezeu si Dumnezeu este Adevar.In acest context apelam la Sf.Scriptura si discutia are cu totul alt sens.Vorba ceea,intrebam de Ion si aflam totul despre Gheorghe!
Am,asa,o impresie,ca de fapt discutam fecare de ceea ce ne place si cum ne place!
ADEVARUL nu poate fi in nici un fel,el este sau nu este adevar,vorbind chiar despre adevarul acest de care uzam toti asa cum ne convine fiecaruia.
Este minunat sa citesc expuneri de genul celei a lui Alexei,dar este placuta din punct de vedere estetic,prietenul nostru parand a fi un fan Aristotel,ceea ce nu este rau.
La fel as spune ca nici dreptatea nu poate fi de mai multe feluri,chiar daca despre aceasta nu mai intreaba un preot.Dreptatea nu poate fi mai dreapta sau mai putin dreapta decat este.INcercati sa va imaginati o femeie frumoasa pe care o privesc 10 barbati si fiecare o va vedea intr-o nota diferita de frumusete.Este corect?Eu cred ca nu,intrucat ea este la fel de frumoasa,nici mai mult nici mai putin!
Vedetidar,ca perceptia difera si nu felul adevarului sau al dreptatii.
Nu va cer sa fiti de acord cu mine,doar sa meditam la parerile ,altfel destul de diferite (ca si frumusetea).
Daca nu discutam in aceeasi "cheie"va fi greu de ajuns la un punct comun.

Îmi pare foarte rău, d-le Alexey, că vorbiți fără să vă dați seama ce spuneți.
Întrebările mele erau retorice pentru că enunțurile mi s-au părut... nu știu cum să le numesc politicos , dar chiar și dacă nu erau retorice, aici suntem pe un forum CreștinOrtodox, iar răspunsurile dvs aici, pe acest forum, se armonizează ca nuca și rigipsul.

Trebuie să admiteți că prezența pe acest forum ar presupune o minimă cateheză, adică o primă inițiere în credința cât se poate de fermă și argumentată că Dumnezeu chiar există și că Adevărul și Dreptatea(ambele dumnezeiești) sunt extrem de clare, iar relativă este doar raportarea personală față de Acestea a fiecăruia dintre noi pentru că noi suntem cu totul diferiți.

Dpdv rationalist ,adevarul este opusul falsului ,al minciunii . Adevarul unei propozitii se verifica experimental ,cu simturile. Mai apoi ,adevarul a capatat si un alt sens,mai metafizic,de cautare. Daca definitia rationalista ar fi fost suficientsa,un om ca Pillat,care era guvernator roman,si umbla cu date exacte ,si avea informatori pentru a aduna informatii precise in razaboaie,nu ar fi intrebat asa visator :"Ce este adevarul?"
Adevarul vine doar pe structura vechii definitii a rationalismului,adica o propozitie verificabila,dar ,prin Hristos,capata alte sensuri.
Adevarul devine revelat,primit din afara,ne arata o lume noua. Adevarul acelei noi lumi,lumea iubirii ,devine o esenta care o poti gusta ,cum era si inainte ,ca sa te convingi de realitate ei.
Acesta e un Adevar etern,dar care e vizibil si in lumea noastra trecatoare .Iubirea e eterna, dar e vizibila inca de pe acum. Acest Adevar va fi unicul adevar care va conta ,in lumea cea eterna ,cand nu va mai fi credinta ,ci doar vedere fata catre fata.

@grigoras gherase
Conceptele precum adevar si dreptate, nu sunt mai presus de om, deoarece el le-a creat. Adevarul nu e ceva precum intrebarile existentiale, singularitate, ce e dupa moarte. Ca sa fac o analogie, adevarul este pentru informatie, precum e starea de agregare pentru corpuri. Adica, adevarul denumeste "starea de agregare" a unei informatii, ce poate fi adevarata sau falsa. Acest concept nu trebuie sa primeasca un caracter mistic. Iar "adevarul suprem" pe care l-ati mentionat, nu poate exista, deoarece, celalalte adevaruri s-ar raporta la acesta, fiind mai mult sau mai putin adevarate. Dar ma ma bucur ca macar v-a placut discutia.

@Demetrius
Nu am adus problema in discutie pentru a fi sarcastic, retoric, etc., am incercat sa discut serios. Si stiu exact ce am spus... Iar acele enunturi pe care nu stiti cum sa le denumiti politicos, sunt definitii dezvoltate de ganditori, iar eu doar le-am explicat. Doar pentru ca nu le-a mentionat nimeni in Biblie, nu inseamna ca sunt invalide, mai ales ca au fost teoretizate pe baza ratiunii si a logicii.
Iar cat despre "Trebuie să admiteți că prezența pe acest forum ar presupune o minimă cateheză(...).", va rog politicos sa pastrati pentru dumneavoastra enunturile de genul. Am venit putin pe acest forum, deoarece pana acum am dezbatut astfel de teme doar cu tovarasii, si doream sa vad si parerea crestinilor, ca pana la urma pentru a fi impotriva a ceva, trebuie sa cunosti acel ceva. De asemenea, am intrat in discutie datorita faptului ca m-am simtit obligat sa iau apararea filosofiei. Nu consider ca trebuie acceptat ca unic adevar, ceva rostit de homo religiosus, cu o carte-n mana, si o poveste tragica, avand in vedere ca se bazeaza pe exemple metafizice, mistice si mitice. In aceste cazuri, cand defineste prin Dumnezeu, ceva ce nu ar trebui, trebuie tinut in frau. Nu mi se pare nici frumos sa-ti impui credinta religioasa in orice. Trebuie sa fii ipocrit sau fanatic, sa nu vezi ca nu poti demonstra oxistenta divinului, dar sa spui ca ai dreptate(vezi Mitul Pesterii).
Stiu ce cred, si am vointa. Nu trebuie sa mai dati si dumneavoastra acelasi raspuns, precum un preot, care nu stie ce sa mai spuna.

@iustin10
Serios? Pillat? "Pillat" este cel mai prost exemplu pe care il poate da un crestin...

Concluzie: detest cand o discutie capata un caracter agresiv, intrebarile mi-au fost raspunse, si nu cred ca mai are rost sa continuam, avand in vedere ca dialogul tinde spre conflict. Buna ziua.

17. Cel ce spune adevărul vesteşte dreptatea, iar martorul mincinos umblă cu înşelăciunea.(Pilde Solomon12,17)

Îmbucurător, mai ales pentru că studiile de teologie(evident că nu știați) fac parte din sfera filozofiei.
Când vreți să începeți?

BUCURIA SI SENSUL CREDINTEI

,,Toate ar trebui sa aiba la temelia creatiei si credintei noastre bucuria. Bucuria, daca nu fericirea este scopul, sensul de a trai, fiecare dintre noi dorind sa cunoasca si sa traiasca cat mai multe astfel de bucurii. Aceasta bucurie se transforma intr-o stare, felul nostru de a fi , de a simti, de a visa si a lucra, zidind nu cu mainile, nu cu trupul, ci cu sufletul, plamadind nu materia, nu obiectele efemere, trecatoare, ci din lumina, sufletul, dragostea si credinta noastra. Din inima noastra.A te bucura presupune a simti binecuvantarea divina de a primi si trai viata in cel mai firesc, senin mod cu putinta, in adevar, asa cum a dorit Dumnezeu sa vietuim noi, oamenii.

A trai si a te bucura. Bucuria se naste in inima omului, din sufletul sau si este legata de virtutile crestine ale acestuia : credinta, nadejdea si dragostea. Doar, trebuie sa admitem aceasta, omul este crestin in sufletul sau, structura sa sufleteasca este plamadita din aceasta fericita si mantuitoare stare, iar virtutile si constiinta pe care le primeste in dar sunt crestine. Caci sentimente precum iubirea, mila, bunatatea neconditionata, constiinta morala, lacrimile insele, omul insusi, asa cum este creat, toate acestea sunt dovada vie ca Dumnezeu Cuvantul l-a inzestrat cu aceste calitati crestine.

Credinta inseamna bucurie, o bucurie continua pe care fiecare persoana este fericita sau macar are datoria de a o trai, marturisi, asuma. Marturisirea si trairea credintei se face prin faptele, cugetele, prin inima noastra. Daca aceasta credinta a noastra nu duce la bucurie, la o stare de seninatate, de puritate, sfintenie chiar, daca nu ne zideste in launtrul nostru o inima de copil, inocenta si nobila totodata, inseamna ca ea e zadarnica, inseamna ca nu marturiseste adevarul, ca undeva am gresit. Inseamna ca nu credem sau nu putem crede in invierea noastra, in renasterea noastra spirituala. Poate ca nu iubim destul sau nu iubim deloc, fiind slabi. Poate ca nu acceptam modul de a fi al credintei care nu este alta adevarata, buna, sfanta decat credinta crestina, ortodoxa, asa cum ne-au lasat-o Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Aceasta credinta , asumata si marturisita prin viata noastra de zi cu zi presupune o permanenta, continua rastignire: rastignirea patimilor, a egoismului nostru; presupune un urcus greu, sinuos adesea spre inima noastra, spre recladirea noastra, plamadirea noastra din lumina, din cuvant, din dragoste.

Masura ei este data de cat de mult iubim, de cat de mult suntem in stare sa jertfim in numele ei si al iubirii, cat de mult suntem noi in stare sa iertam , sa acoperim din imperfectiunile, greselile, goliciunea (spirituala, morala) celor de langa noi, a celor pe care, poate ii iubim sau ar trebui sa-i iubim. Deasemenea, masura credintei noastre este data de cat de bine intelegem sa purtam haina nobletei, elegantei fara a o confunda cu haina materiala scumpa, dar dobandita adesea din lucrari dezonorante, necinstite si care oricum nu inseamna nimic pentru suflet, fiind trecatoare. In schimb noi trebuie, chiar de am fi sub chipul unor cersetori, sa dobandim haina virtutilor : a iubirii, a milosteniei, a generozitatii, a iertarii aproapelui, a sacrificiului si a jertfei din iubire. Fara a judeca pe nimeni si fara a gandi rau despre nimeni.

Sensul credintei este starea de bucurie pe care ar trebui s-o purtam, s-o pastram in suflet, iar cel mai frumos lucru, gest este acela de a impartasi din bucuria noastra, din credinta noastra, din roadele lucrurilor zidite sau dobandite din suflet tuturor.Hristos inviat le-a spus femeilor mironosite : „Bucurati-va!”. Iar ele s-au bucurat, primind in sufletul lor sensul si implinirea credintei pentru care traiau. Caci daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, ne spune si Sfantul Apostol Pavel. Sensul credintei noastre este Hristos Cel inviat, credinta in invierea noastra spirituala, dar si cea trupeasca la timpul stiut doar de Dumnezeu Tatal. Iar invierea trebuie s-o intampinam cu toata bucuria noastra, cu toata fericirea noastra, fiind mai buni, generosi in a darui, a iubi, a impartasi din ceea ce avem, din ceea ce suntem, din credinta noastra.

Multi, foarte multi dintre noi, traiesc luptand, straduindu-se toata viata sa se implineasca, sa se regaseasca in ceva, sa cunoasca poate totul, daca nu cat mai mult, sa fie fericiti. Fie ca au cunoscut sau nu au cunoscut si trait macar o clipa din bucuriile credintei.Masura credintei este data si de faptele noastre, gesturile, cuvintele noastre, zidirea noastra.Fiind plamaditi si din huma, trup care este aplecat spre profan, spre efemer, ne simtim neimpliniti, nemultumiti, nefericiti. Ne izbavesc insa, fericita situatie, gesturi, fapte, cuvinte, uneori doar unul singur, intr-o clipa, prin care daruim celor de langa noi, lumii in ansamblul ei, o picatura de bunatate, de dragoste, de compasiune, daruim o mangaiere, putina bucurie. Ne restauram pe noi ca oameni, marturisind adevarul, dand sens credintei noastre prin astfel de gesturi: daruind lumii din omenia noastra, din hrana noastra, din energia si iubirea noastra.Astfel, simtind ca a cunoaste presupune a faptui si a trai o seama de gesturi banale, marunte, dar omenesti si sfintitoare."(autor:Traian Calistru,preluare de pe crestinortodox.ro)

Stimate Demetrius, se pare ca atunci cand vi se propune incheierea conflictului, aruncati mai multe paie pe foc, lucru ce spune multe despre dumneavoastra. Inteleg ca nu v-a convenit faptul ca v-am spus si demonstrat ca dreptatea nu este doar retributiva, care nu stiu din ce motiv va obseda. Nu va mai tot agitati atat, nu se sfarseste lumea daca nu ati stiut. Dumneavoastra ati intrebat, iar eu doar v-am raspuns politicos, si am si explicat. Acum ca nu vreti sa intelegeti, si nu ma mira, nu mai are legatura cu mine. Insa, facand abstractie de la subiect, observ ca si argumentarea dumneavoastra este precum cea a acelor copii predicatori americani.
Acum, daca tot ati profitat de politetea mea, o sa mai tocesc putin tastatura, pentru a raspunde "contraargumentului" dat.
Vedeti, stimate domn, este interesant ca ati dat citatul unei persoane, a carei existenta este pusa sub semnul intrebarii de catre istorie. Ironic, pilda este atat de potrivita, incat nici daca regizam dialogul, nu iesea mai bine. Este ironic, deoarece eu doar v-am adus argumente bazate pe logica si chestia numita ratiune, in timp ce dumneavoastra, ma acuzati ca insel dar veniti cu un citat, uitand ca religia a cauzat inchizitia, cruciadele, indulgentele, vanatoarea de vrajitoare, masacrarea evreilor (ca de ce nu, hai sa ii invatam ceva pe cei din secolul XX "smintitii diavoli, care erau uratorii de Hristos evrei."-Episcopul Chiril), discriminarea femeii, distrugerea sau interzicerea anumitor scrieri, precum Evanghelia dupa Iuda (sarmanul om poate nici nu s-a sinucis). A da, inca ceva, in Noul Testament sunt scrise relatari false, adica minciuni. Exact cum ati citit, minciuni in Biblie. Guvernatorul Pilat este descris in felul acela, doar pentru a impresiona Cezarul, doar nu era sa spuna ca trimisul Romei era crud, barbar, si violent. Ca sa spunem asa, era comerciala, pentru a fi acceptata de Imperiul Roman. Dar evident, toate acestea nu se pun, si eu sunt cel care minte.
Apoi am vazut acolo, o invitatie. Nu, multumesc. Ateu cum sunt, cunosc si religia. In liceu, din gloata de elevi, printre care erau si crestini, stiam cel mai bine religie. Dupa care observ, ca ati facut acolo cu mandrie o remarca. Am zis mandrie? Vai mie, a uitat cumva crestinul de VII.Mandria? Sau o sa spuna ca citind "blasfemiile" create de ratiune, i-a intunecat Adramelech mintea? Am vazut si filosofia crestina, filosofie aproape ignora(n)ta. Mi-a luat cam 15-20 de minute sa combat o teorie a sfantului Augustin, apoi 2 secunde, sa o combat pe alta. Tot a lui, folosind argument chiar din religie. Sau sa spun altfel. Epicurienii credeau ca obiectele emana niste atomi mai mici, creand o miniatura fidela a obiectului de provenienta, ca apoi sa intre in contact cu organele noastre de simti, creandu-se imaginea realitatii. Teorie, care face parte din filosofia epicuriana. Dar sa nu credeti ca in modul acesta se creaza imaginea. S-a dovedit ca ochiul este responsabil pentru vaz, el fiind ca un mecanism optic, folosind ceva precum acele lentile optice (stati linistit, n-au fost inventate tot de Mephisto). Daca intelegeti unde bat.
Mai bine luati dumneavoastra o carte de mitologie, o istorie a religiilor, chiar si o carte de istorie ar fi buna, a da, si manualul de Logica si argumentare. Nu cititi doar Biblia si texte crestine, ca se atrofiaza neuronii. Eh, macar bine ca cititi totusi ceva.
Asa ca inainte sa aberati, mai cititi, va mai documentati, invatati sa va argumentati opinia, mai folositi si ratiunea, ca vorba aia, "D-aia ti-a dat-o Dumnezeu.". Cand am venit pe forum, am stiut ca ma arunc in gura de lupoaica, dar avand in vedere ca suntem in 2012, am sperat ca sunt oameni mai ca domnul grigoras gherase, care macar a avut bun simt, sau altii care ne-au ignorat, si au discutat despre subiect, care era "adevarul". Inteleg ca nu va convine atunci cand lucrurile nu sunt cum doriti, dar eu va propun sa mergem fiecare pe calea lui, si sa lasam discutia asta din care nu rezulta nimic, deoarece nu doresc sa mai am de-a face cu dumneavoastra, in special pentru ca sunteti un indoctrinat, o drona ce ignora faptele. Iar daca nu va convine ceva din ce am scris, nu mai veniti cu citate si argumente "relevante", ci mai bine cautati despre ce am vorbit, poate va mai treziti putin la realitate. In concluzie, daca sunteti atat de crestin, incat iradiati mendiul inconjurator cu "crestinatate", poate ma lasati in pace si nu ne mai bagam in seama. Cred ca e o idee perfecta...

Dacă în mesajul #16 ați afirmat ceea ce am citat mai sus, oare de ce să mai citesc alte ”perle”, care nu sunt nici atrăgătoare?


P.S. Îmi pare rău, dar n-am mai citit #24.