Cea mai mare dovada, ce o putem da despre credinta noastra
 

Sfantul Apostol Pavel, vazand omul prabusit sub propria povara, ii indeamna pe crestini sa il ajute in drumul spre mantuire astfel: "Dati-i dovada de dragostea voastra, ca nu cumva de un necaz prea mare sa se piarda unul ca acela", iar Sfantul Ioan Gura de Aur interpretand acest sfat spune: "Prin aceste cuvinte el ne indeamna, a intinde indata mana de ajutor celui nenorocit, pentru ca nu cumva, pe cand noi intarziem si ne codim, el sa se cufunde si sa se inghita de valuri (...)

Aceasta este cea mai mare dovada, ce o putem da despre credinta noastra; caci intru aceasta zice Hristos, va vor cunoaste oamenii, ca sunteti ucenici ai mei, de veti avea dragoste intre voi. Iar dragostea cea adevarata se arata nu numai prin aceea, ca cineva da unui om mancare si bautura, vorbeste cu el si-i arata prietenie, ci prin aceea o pune in vileag, cand cineva se ingrijeste de adevarata norocire si de mantuirea sufleteasca a aproapelui, cand iarasi ridica pe cel cazut, cand intinde mana de ajutor celui rasturnat la pamant, care nu se poate ingriji de mantuirea sa, cand cineva prefera binele aproapelui folosului sau propriu. Asa lucreaza dragostea cea adevarata; caci dragostea nu cauta ale sale".

Frumoasă teoria... mai rămâne și ca acela să vrea să fie ajutat. De fapt, asta e condiția sine qua non a mântuirii. Sau nu?!

Caile spre mantuire sunt nenumarate. Mi-a placut aceasta pilda:

Se spune despre Sf. Antonie cel Mare ca, spre sfarsitul vietii, l-ar fi intrebat pe Dumnezeu: "Doamne, mai este vreunul pe lumea aceasta mai bun decat mine?"

Dumnezeu i-a trimis un inger care l-a povatuit asa: "Du-te in orasul Alexandria si primul om pe care-l vei intalni, sa stii ca e mai bun decat tine". S-a dus. Si a intalnit pe un om oarecare, curelar si l-a urmat pana la locuinta lui. Lucra obiecte din piele, carpea incaltaminte, hamuri de cai si atat. N-a vazut nimic deosebit la dansul. Ba mai avea si o familie grea. A crezut ca s-a inselat. L-a intrebat pe om: "Ce faci tu in mod deosebit in fata lui Dumnezeu?" Omul i-a spus: "Nu fac absolut nimic deosebit. Ma scol dimineata si-mi fac rugaciunea si trec la lucru, in atelier. La amiaza imi fac rugaciunea, mananc impreuna cu familia si multumim toti lui Dumnezeu, dupa obicei. Seara nu ma culc inainte de a-mi face din nou rugaciunea. Ma port bine cu sotia si am grija de copii sa aiba cele trebuicioase hranei si imbracamintei. Nu iau mai mult decat mi se cuvine pentru lucru pe care il fac altora si, dupa cum se cuvine, nu fac rau nimanui. Atat".

Așa este Costel, frumoasă este și pilda, dar asta nu infirmă condiția de care ziceam : trebuie să vrei. Apoi, găsești și calea.

Multumesc celor care m-au ridicat de jos si care s-au ingrijit sa imi arate drumul spre mantuire!

Dar poate că tocmai de dragostea noastră are nevoie pentru a îşi da seama că vrea...

Da, da, sigur ca da ! :26::103:
Eu personal la capitolul dragoste stau când foarte bine, când foarte prost. (adică n-am răbdare cu încăpățânații :))

Dar, ca să nu învârtim discuția în jurul cozii, să ne aducem aminte că fiecare este dator să facă primul pas către Dumnezeu, iar El va face restul de 99 pași către noi și astfel, nu va lipsi de la întâlnire. Asta-i ideea. Go get it! :53:

Cea mai mare dovada a credintei este intradevar dragostea. Dar dupa cum se vede nu e asa usor sa iubesti. Nu ajung faptele,iar cu inima ,e un drum lung pina sa ajungi sa iubesti.
Cel mai frumos este ca,chiar daca iubirea desavarsita e departe ,fiecare gest pe care il facem din inima,chiar daca mai rar,este la fel de desavarsit ca atunci cand tot sufletul ne ar fi strabatut de dragoste.
Adica ce vreau sa zic: ca si cel mai mic pas ,daca e din inima facut,e la fel de important ca si cel mai inalt munte urcat
Din acest punct de vedere cred ca si pilda data de costel e edificatoare
Nu conteaza inaltimea la care esti, ci intensitatea trairii tale.

Cea mai frumosă pildă din Patericul Egiptean:

"7) Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si
daca au intrat in targ, s-au despartit unul de altul. Iar unul cu mestesugul si
indemnarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei. Dupa aceea,
aflandu-l pe el fratele, i-a zis: sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre.
Acesta a zis: eu, frate, astazi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvant,
s-a minunat si l-a intrebat zicand : pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine?
El a oftat si i-a spus, zicand: eu, frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai departat de
mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea nu voi merge acum cu
tine la chilia mea. Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, scarbit si
deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii, i-a zis:
frate si eu daca m-am despartit de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea
dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si
Dumnezeu ne va ierta greseala si pacatul nostru. Si asa, ascultand fratele, a mers
la chilia sa si mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea
lor in pacatul curviei. Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu
dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand
Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele cel ce nu cazuse in pacat
pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste putine zile i-a iertat pacatul. Si
l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a
gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis batranul, aceasta este
dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru mantuirea
fratelui sau."

Cele spuse de tine , au fost oglindite atat de bine de Sfantul Ioan Scararul , in cartea sa numita : "Scara ", care mult timp a fost manual de formare duhovniceasca a calugarilor .
Sa avem nadejde , Iustin draga !:1:

Cu adevarat minunata pilda, multumim ca ne-ai impartasit-o. Nu cred ca exista ceva mai tare, mai puternic si mai profund ca dragostea. Nu vreau sa idealizez, stiu ca este masura inalta sa ajungi la o asemenea dragoste, incat sa te doara greseala fratelui si sa-ti pui sufletul pentru indreptarea lui, dar am convingerea ca daca am iubi in felul acesta, multi necredinciosi din jurul nostru s-ar intoarce la credinta.

Și mie mi-a plăcut foarte mult pilda aleasă de Ionuț.


A zis avva Grigore (Grigorie de Nazianz.): pe acestea trei le cere Dumnezeu de la tot omul botezat: credinţă dreaptă de la suflet, adevăr de la limbă, curăţie de la trup.


Tot din Pateric, despre preotul Euloghie :

Un oarecare Euloghie, ucenicul fericitului Ioan episcopul, era mare preot şi nevoitor, postind câte două zile la rând, uneori săptămâna întreagă, mâncând doar pâine cu sare, şi era slăvit de oameni. A venit la avva Iosif la Panefó, aşteptându-se să vadă la el un trai mai aspru. Bătrânul l-a primit cu bucurie, întinzându-i masă cu orice avea, ca să-l mângâie. Ucenicii lui Euloghie i-au spus:
– Bătrânul nu mâncă decât pâine şi apă.
Avva Iosif mânca fără să zică nimic. După trei zile, nu i-au auzit nici rugându-se, nici cântând psalmi, căci lucrarea lor era ascunsă. Şi au plecat nedumeriţi. Şi din orânduirea lui Dumnezeu se făcu negură, şi s-au rătăcit, întorcându-se la bătrân. Şi înainte ca să bată la uşă, i-au auzit cântând. Şi au stat aşa multă vreme, bătând apoi la uşă. Ei au încetat să cânte, primindu-i cu bucurie. Şi din pricina căldurii au luat ucenicii lui Euloghie apă în pocal şi i-au dat – apă de râu şi de mare amestecată, de n-a putut să bea. Venindu-şi în fire, a căzut în genunchi înaintea bătrânului, voind să afle felul lor de trai:
– Avvo, ce e asta? Căci întâi nu cântaţi, ci acum după plecarea noastră, şi luând acum pocalul, am găsit că apa e sărată!
– Fratele e aiurit şi din zăpăceală a amestecat-o cu apă de mare.
Euloghie îl rugă însă pe bătrân, voind să afle adevărul. Bătrânul îi spuse:
– Acel pahar de vin era al dragostei; aceasta e apa pe care o beau fraţii totdeauna.

Şi l-a învăţat pe el deosebirea gândurilor, şi a stârpit din el toate cele omeneşti, de s-a făcut mai iconomicos (şi pogorâtor), şi după aceea mânca tot ce i se punea înainte, şi a învăţat şi el să lucreze pe ascuns, şi-i spuse bătrânului: negreşit, voi vă faceţi lucrarea întru adevăr.

Omul care aducea flori in Biserica
 

Un om care-l va iubi pe Dumnezeu din toata inima sa isi va iubi si aproapele,pana la sacrificiu,nu-i va face nici un rau,implinind cuvintele Mantuitorului(Matei 22,36-40).Ioan Ianolide spunea despre Valeriu Gafencu:,,Il vad pe Valeriu la Galda, seara, pe dealuri, cantand, culegand flori, unind albastrul ochilor sai cu albastrul cerurilor. Il vad ziua si noaptea ingenuncheat in bisericuta, rugandu-se rapit in duh, cu mainile impreunate precum copiii, cu ochii stralucind de bucurie. Il vad daruindu-si bucata de paine unuia mai slab ca el. Il vad jucandu-se cu copiii si incercand sa fie ca ei. Il vad adancit in sine, pregatindu-se de spovedanie. Il vad stralucind de bucurie dupa ce s-a impartasit. Il aud vorbind cu insufletire tuturor celor care cautau cuvantul lui Dumnezeu. Il vad chinuindu-se sa munceasca si sa-si faca norma. Il aud cantand colinde, pricesne ori propriile lui cantece. Era plin de dor sfant. Purta in el ceva serafic, mai presus de fire si era cel mai frumos om pe care l-am intalnit."

Ar trebui si noi,sa mergem cu flori la Biserica,mai ales deca sunt florile sufletului,nu doar sa cerem ci sa-i mai si dam.Sa nu aducem in lacasul lui Dumnezeu doar pe noi insine ci sa impodobim ziua pe care i-o dam Lui cu ce avem mai bun in noi,mai frumos,mai curat.Intr-un mesaj cutremurator adresat mamei sale,trimis din detentia grea in care se gasea,Valeriu spunea:

,,La inceput a fost greu de tot. Dumnezeu insa a fost mereu cu mine. Nu m-a parasit nicio clipa. Incet – incet am inceput a gusta din bucuriile noi. Am vazut ca sunt un om pacatos. M-am cutremurat de pacatele mele, de neputinta mea. Mi-am dat seama atunci ca eu, care doream cu toata inima o lume ideala, eu insumi eram un pacatos. Deci mai intai trebuia sa devin eu un om curat, un om nou. Si am inceput sa ma lupt cu raul din mine.Incet – incet a coborat peste mine lumina adevarului. Am inceput sa traiesc fericirea in suferinta. Si golul din inima mea pe care eu asteptam sa-l umple iubirea iubitei mele, L-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Si am inteles atunci ca mare cu adevarat este cel care are o dragoste mare, ca mare cu adevarat este cel care se vede pe sine mic.Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toti. Este o cale atat de greu inteleasa si acceptata de oameni! Dar sunt convins ca este singura care duce spre fericire…"

Ultimele cuvinte ale acestui adevarat model de traire a credintei curate cea fara de sfarsit au fost:„Nu uitati sa va rugati la Dumnezeu sa ne intalnim acolo cu totii.Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul“.Si de piatra sa fim,si morti sa fim,si tot ar trebui sa ne miste.

Sa aducem flori la Biserica oameni buni,impotriva oricaror adversitati ale timpurilor vitrege.Sa biruim raul lumii prin binele din inima credintei,sa avem speranta,dragoste,putere de sacrificiu si mai ales incredere in Dumnezeu.Cum aratam asa va fi si marturia noastra despre EL in acesta lume.Ne-a spus ca suntem lumina lumii,atunci sa facem tot ce putem sa fim asa,sprijinindu-ne unii pe altii,ingaduindu-ne,legandu-ne ranile si mergand impreuna spre Cer.Sa nu ne lasam descurajati de aparente,raul a fost invins,capul sarpelui a fost zdrobit de Hristos,sa calcam pe urmele Lui,sunt ultimele zbateri ale intunericului.Dupa cum spunea Apostolul Pavel ,,Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii."

Sa aducem flori in Biserica.Doamne ajuta!+

Superb mesajul. Doamne ajută!

Flori la Racla Sfântului Spiridon - Biserica Sf. Spiridon Nou, Paraclis Patriarhal, București.
http://inlinethumb35.webshots.com/50...600x600Q85.jpg

Amin. Si ce floare este mai frumoasa decat insasi viata noastra intru Hristos Iisus in Sfanta Sa Biserica... acolo unde "apa cea vie" o uda continuu in eterintatea zilei a 8-a?

Doamne ajuta. Har si pace sa ne dariuiasca Domnul Iisus Hristos.

Scrie într-un acatist, nu mai ştiu care: "Crinul cel bine mirositor al faptelor creştine"...
Sau, din acatistul Sf Parascheva:
"Bucură-te, floare neveştejită a Bisericii lui Hristos;"
"Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;"

Sunt frumoase, în acelaşi timp, şi florile "adevărate"...

Ce frumos, da, sa aducem flori, dar sa ii aducem si prinoase Domnului, pe masa, la Sfanta Liturghie. Prinoasele care spre slava Domnului s-au pus inainte de catre robii Tai acestia si spre cinstea sfintilor din ziua respectiva si inca spre pomenirea celor care s-au savarsit intru dreapta credinta... :53: Prinoasele, aduse din cele mai bune bucate, ale Tale dintru ale Tale, care apoi se impart celor nevoiasi din biserica, nu cunoscutilor si vecinilor.
E asa neplacut sa vezi o masa aproape goala, pe care sunt asezate doar cateva paini aduse de babutele evlavioase...