Copiii,un dar de la Dumnezeu
 

Am citit numeroase minuni infaptuite de bunul Dumnezeu prin sfintii sai,insa intotdeauna cele mai impresionante (chiar mai impresionante decat vindecarile de cancer) mi s-au parut cele cu femei care s-au chinuit ani de zile sa nasca si,dupa numeroase rugaciuni catre sfinti,au primit de la Dumnezeu,prin mijlocirile acestora,un copil (sau poate chiar mai multi).

Imi aduc aminte de minunea Sfantului Ioan Rusul care i-a aparut unei femei ce nu putea avea copii,spunandu-i ca voia Lui Dumnezeu este ca ea sa devina mama abia peste 2 ani.Si,intradevar,dupa 2 ani,femeia aceea a devenit mama a trei copii.Sa nu uitam ca si Maica Domnului a fost un copil asteptat de catre parintii ei care n-au deznadajduit in mila si ajutorul Lui Dumnezeu.

Am deschis acest topic dornica sa aflu povesti noi,minuni noi-pentru ca nasterea unui copil e intotdeauna o minune.Daca sunt parinti care nu se sfiesc sa vorbeasca despre minunea nasterii copiilor lor,mi-ar placea daca ar impartasi cu noi povestile lor.Poate ca la un moment dat sarcina a fost in pericol,poate ca un copil s-a nascut prin mijlocirile unui sfant si acum ii poarta numele,poate ca nu a fost de la inceput un copil dorit sau,din contra,poate ca s-a lasat mult asteptat.Daca sunt parinti dornici de impartasit povesti cu si despre micutii lor (mai exact cum au venit pe lume) sunt invitati sa ne spuna si noua-si sa ne asigure inca o data-ca UN COPIL E UN DAR DE LA DUMNEZEU.

cu adevarat ca sunt un dar de la DUMNEZEU....cand aveam 2 luni de sarcina mi-a fost descoperit cancerul ovarian,,iar soarta fetitei mele era aproape pierduta....doctorii m-au si programat pt avort si histerectomie totala...dar MAICA DOMNULUI nu ma lasat,,,catre ea ma rugam mereu,,chiar daca eram doar un copil de 17 ani si habar nu aveam despre ce implica totul,toata aceasta nenorocire...MAICUTA Sfanta nu ma lasat.....am mers la un alt medic,,,,cred ca al 8-lea si mi-a spus sa duc sarcina la bun sfarsit.....bineinteles ca a fost la risc,,,riscam sa avanseze cancerul....dar a trecut timpul si acum cu ajutorul LUI DUMNEZEU SI AL MAICII DOMNULUI am o printesa de 6 anisori....acum nu mai pot face copii,,,iar daca renuntam atunci la sarcina acum nu mai stiam ce inseamna bucuria de a fi mama...

Poate atasezi o poza cu printesa ta :1:

Doar 17 ani si cancer!Greu ai fost incercata,dar si mare rasplata ai luat.Cum te simti acum?

acum sunt bine multumesc.......http://www.crestinortodox.ro/forum/a...ictureid=13227

E foarte frumoasa printesa ta sa-ti traiasa si tu sa fii sanatoasa sa te bucuri de ea.

multumesc frumos.......

Prietena mea, maritata de un an, a ramas insarcinta. Si pentru ca lucra intr-un mediu stresant i-a scazut sistemul imunitar si a facut o complicatie in urma careia doctorii i-au zis ca va avea un copil bolnav si ca ar fi mai bine sa avorteze.
A venit si in Bucuresti si s-a interesat la 2 doctori: primul i-a zis sa avorteze si celalalt a intrbat-o daca vrea copilul si daca il vrea sa il nasca. Ea a zis ca il vrea desi incepuse sa ia in calcul si avortul.
Desi situatia parea nefericita a nascut o fetita sanatoasa, Stefania
Sunt unii doctori care mijlocesc parca minuni. M-a mirat intrebarea lui dupa ce nici macar nu o consultase ci doar ascultase diagnosticul pus de alti medici...si rezultatul: parca dorinta de a veni Stefania a facut-o sanatoasa.

telenovela comunista :)
 

Eu stiu o poveste a unei familii care seamana cu o telenovela sud americana:

O femeie tanara ramane insarcinata cu un barbat care o asigura ca se vor casatori;cand este anuntat ca vor face si nunta si botez,barbatul da bir cu fugitii la propriu,isi strange putinele lucruri,paraseste orasul si facultatea si se muta intr-un alt oras,la o alta facultate.
Femeia doborata si tradata chiar de propria-i naivitate cere sfaturile unor femei "deschise"care prescriu solutia avortului!

Zis si facut,au stabilit ele detaliile,ziua,punctul de intalnire si persoana care va opera avortul clandestin,cum se obisnuia in vremea comunismului.
Numai ca in aceasta familie se gaseau si unii cu frica de Dumnezeu si nu stiu prin ce minune afla si de sarcina si de planul avortului,au o intrunire si se duc toti deodata la casa femeii insarcinate.
Acolo,are loc o confruntare,ei spun ca sunt la curent cu evenimentele ,isi ofera fiecare sprijinul de care sunt in stare in cresterea copilului insa ei nu sunt de acord cu avortul in familia lor;drept urmare viitoarea mama a fost amenintata cu politia si inchisoarea(chiar de parintii ei,care o iubeau de altfel,dar in situatii ca astea...)

In fine,vazand ca amenintarea este serioasa dar simtindu-se si pe maini bune fiindca au promis ajutor si nu au marginalizat-o si ocarat-o pt pacatul ei,femeia a dus sarcina la bun sfarsit si a avut copilul.
Rudele,asa cum au promis, s-au mobilizat si au ajutat fiecare dupa puteri,care sa stea cu copilul,care sa-i croseteze cate o haina sau caciula,care sa-l tina in vacanta...

Femeia si-a refacut viata insa la putini ani dupa ce a avut copilul,in urma unei banale infectii a ramas sterila nemaiputand avea alti copiii.
Ce mult se bucura acum ca a avut macar unul si ca toate lucrurile sunt pe un fagas bun!

O poveste cu happy end :)

Am vazut la schimb de mame o familie care are o pov. interesanta. Sotul, in urma unui accident, din punct de vedere medical, nu mai putea avea copii niciodata. Insa, cu ajutorul Lui Dumnezeu in prezent are 2 copii superbi, iar ca multumire ptr. acest dar, familia cumpara in fiecare luna, cate o icoana. Mi-au placut tare mult.

Slava Domnului ptr. toate!

Ce ma bucur ca ai deschis acest subiect. Eu sunt un astfel de caz. Am mai postat pe forum povestea noastra insa mai spun o data pentru ca nu invetez sa ii multumesc Domnului pentru minubea din viata noastra. Sunt casatorita din 2006 insa am decis sa avem copii abia dupa 3 ani de la casatorie... (credeam ca noi decidem ce si cand... naivii de noi). Din fericire nu a fost cum am crezut. Acest lucru ne.a intors catre Dumnezeu atat pe mine cat si pe sotul meu. Medicii nu imi puteau gasi o problema anume. Pur si simplu nu ramaneam. Sotul meu era sanatos, eu imi facusem toate analizele si.... nimic...

Am vorbit cu duhovnicul nostru si ne.a spus ca trebuie sa postim si sa ne rugam. Doctora mea a spus ca sunt nebuna, ca asa n.am sa mai raman insarcinata daca tin post...
Am decis sa imi ascult duhovnicul si am facut exact ce mi.a spus. Post 40 de zile si 4 acatiste pe zi. M.am rugat impreuna cu sotul meu. N.a fost usor pentru ca trebuia sa mergem la sv, sa facem si treburile casei. Ne.am rugar Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si Sfanului Nicolae...

Dintr.o intamplare a trebuit sa ajung la Constanta pentru niste cursuri. Era iarna lui 2010. Autostrada era blocata de nameti. Am mers cu sotul la acele cursuri si ne tot gandeam cum sa procedam acolo. Am trecut cu greu peste saptamana aceea dar am reusit sa indelinim poruncile parintelui.

Am mers si la Prislop la parintele Arsenie Boca si ne.am rugat si dansului sa ne fie mijlocitor. Dupa aceea la doua luni distanta am ramas insarcinata. A fost cea mai mare bucurie din viata mea. Eramcoplesiti de bucurie ca Dumnezeu ne ascultase , prin mijlocitorii Lui, pe noi pacatosii.

In rugaciunile mele mi.am dorit ca bebe sa fie baietel ca sa il aduc Dpmnului. Sa ma bucur de copilaria sa apoi sa il duc Lui, daca va fi vrednic.

Acum avem o minune de baietel care poarta numele Sfantului Nicolae si al Domnului Iisus Hristos - Nicolas Emanuel.
Domnul le poate indeplini pe toate. Nu incetam sa ii multumim Domnului si mijlocitorilor pentru aceasta minune.

Foarte frumos thread intradevar si multe povesti cu adevarate miracole.
Asteptam mai multe comentarii :)

Toate povestile sunt minunate!Spunea cineva ca nu e greu sa faci un copil,greu e sa-l cresti.Eee,uite ca nici sa-l faci nu-i asa usor.

Eu am citit intr-o revista despre o preoteasa care avea un baietel (Pantelimon) si care isi dorea inca un copil.A ramas insarcinata,insa a pierdut sarcina.S-a dus la o manastire (exact unde se casatorisera ea si sotul ei) si,rugandu-se in fata icoanei Sfantului Pantelimon,ocrotitorul copilului ei,a vazut ca pe acelasi perete,chiar langa Sfantul Pantelimon era pictata icoana Sfintei Mucenite Filofteia.A citi apoi de mai multe ori Acatistul Sfintei Filofteia si,dupa cateva luni,a ramas insarcinata.A nascut o fetita pe care a numit-o Filofteia.

Toate minunile mele au fost un dar al Domnului.
Anastasia, prima a fost un dar atat de asteptat. A venit abia dupa 3 ani jumate de la casatorie, desi atat ne doream un bebe! Si ptr ca am aflat ca sunt insarcinata in ziua sfintei Anastasia Patriciana, am nascut in preajma sfintei Anastasia Romana si mai ales ca tot timpul sarcinii, am cantat Hristos a inviat I-am pus numele Sfintei Invieri(adica Anastasia).
Sufletul meu de mama isi dorea un baietel, care sa il cinsteasca pe Dumnezeu. Dupa 11 luni de la nasterea primei fetite a venit pe lume Timotei(adica cel ce il cinsteste pe Dumnezeu). Apoi la un an si patru luni a venit si Andrei(dupa ce statusem, cateva saptamani cu el in spital pe perfuzii ptr ca era"sa-l scap").
Nasterea lui Andrei a fost extrem de grea, am pierdut mult sange....Eram pe punctul de a pleca dincolo. Incepusem sa pregust trecerea...Dar Domnul nu m-a lasat. Aveam o misiune de indeplinit. Au urmat momente grele, eram extrem de epuizata cu trei bebelusi(cea mare avea 2 ani si 3 luni, mijlociul 1 ani si patru luni).

Si totusi dupa o vreme sufletul meu s-a aprins iar de dragoste, dorindu-mi un alt copilas.Poate o fetita...Promisem sfintilro Brancoveni ca de voi ramane iar insarcinata , copilul meu va purta numele unuia. Imi doream atat de mult Stefan!
Si iata ca minunea s-a produs. Desi, spream sa fie fetita pruncul nostru este baiat.
Inca nu am ajuns la capat de drum, mai avem vreo 2 luni dar asteptam cu bucurie ,minunea.

A fost o sarcina extrem de grea. Era sa o pierd de cateva ori. Medicul m-a atentinat asupra acestui aspect.Au urmat tratamente, repaus total la pat. Inca de la inceput aveam contractii, neputinte, slabiciuni. A fost o sarcina purtata mai mult in pat.
"Doamne, nu mi-l lua inapoi, te rog.Daca tot e nevoie de o jerfa, mai radbda-ma putin sa se nasca pruncul si atunci te rog, ia-ma pe mine, dar lasa-l pe el." In fiecare zi ma rugam sa ramana bebe acolo. Fiecare zi era o minune ca traieste, ca creste, ca nu se duce. De sfintele Pasti am reusit, dupa o lunga perioada sa ma tin pe picioare. Prin darul Domnului, m-am impartasit. Apoi s-a intamplat ceva inexplicabil: am inceput sa simt cum puterea in revine in trup. Prind forta. De atunci nu am mai stat 24 de ore in pat. E drept ca stau destul de multisor in pat, dar reusesc sa fac si o mancare, sa spal copii, sa ma ocup de ei, sa strang cate ceva prin casa. Inainte nu puteam nimic. Si mersul la toaleta era insotit de dureri.
Oscilam in privinta numelui. Eu imi doream atat Stefan, iar sotul Matei. Si nu mi se parea cinstit sa cedez eu, dupa cat sufeream zilnic. Si iata, ca intr-o seara dupa rugaciunea obisnuita, am facut otpustul zicand:"Doamne, Iisuse Hristoase ptr rugaciunile...." Iar cand am ajuns sa pomenesc si sfintii Brancoveni, la pomenirea numelui Sfantului MAtei pruncul a saltat voios batand de trei ori(din maini sau picioruse). Atat...nici inainte, nici dupa nu a mai batut. Asa am inteles ca voia Domnului si a micutului era sa poarte numele sfantului MAtei Brancoveanu. Atunci am cedat si am acceptat numele cu bucurie.

La noi a inceput numaratoarea inversa. Mai avem putin....Nadajduim in mila Domnului sa il mai tina acolo cat sa scape de incubator, desi semne ca ar veni mai repede apar.

Cel mai frumos dar pe care mi l-a facut Domnul, dupa ce mi s-a descoperit au fost tocmai ei, copilasii mei. E foarte greu, mai ales ca sunt singura in majoritatea timpului.
Dar e singura ascultare pe care as putea sa o duc cu bucurie.Si care ma implineste chiar daca tremur de oboseala noaptea cand ma pun in pat, ca nu am putere decat sa zic un Tatal nostru.
Desi adesea, ochii mi se umplu de lacrimi si ma intreb ce bine am facut eu in aceasta lume de Domnul imi da atatea bucurii, ptr care nu as putea sa-i multumesc"Mii de vieti daca-as trai".
Acum ma rog doar sa pastrez curate darurile incredintate spre pastrare...

Marturisire ta m-a impresionat profund, sunt multe de invatat din tot ce ai scris. Ma gandeam citind faptul ca ati asteptat 3 ani si jumatate, ca e nespus de bine sa Il lasi pe Dumnezeu sa hotarasca, El stie cel mai bine cand trebuie sa vina un copil si daca accepti voia Lui, bucuria si ajutorul primit sunt greu de descris.

Iti doresc din suflet sa nasti un baietel sanatos, la termen, fara complicatii si sa ai o nastere usoara. Si eu am stat la pat cu primul bebe, dar asta in ultima parte, iar la cel de-al doilea nu am avut parte de odihna, dar a ajutat Dumnezeu si Sfantul Maxim si a fost bine.

Cel mai mare dar pe care l-am primit in viata (pe langa un sot minunat) sunt copiii nostri si cred ca cele mai fericite femei sunt cele ce au primit acesta mare binecuvantare de a avea mai multi copii.

Vin si eu sa va povestesc cate ceva despre darurile mele si despre minunea pe care am trait-o, la Domnul toate sunt cu putinta.

La 2 ani dupa casatorie ni s-a nascut primul copil, o fetita frumoasa si sanatoasa, sarcina fara probleme, nascuta la termen, natural. Dupa ce fusesem diagnosticata cu sterilitate primara...

3 ani mai tarziu a venit si un baietel, sarcina cu probleme, col deschis si contractii, am reusit sa o tin pana la 36 de saptamani.

Dupa 10 luni am ramas insarcinata iarasi, tot baietel, am avut placenta praevia centrala, multe internari si hemoragii si la 35 de saptamani mi s-a facut cezariana de urgenta, am intrat in stop respirator si am fost la limita. Ne-a ajutat Dumnezeu si bebe a fost bine. A venit interdictia medicilor de a mai ramane insarcinata, mi-au zis ca o sa pierd sarcina si uterul nu va rezista, fiind taiat vertical, plus riscul de inca o praevia.

Au fost temeri, ganduri negre, ma gandeam la copiii mei in caz ca mi s-ar intampla ceva, ma rugam sa fie cum e mai bine. Si ceea ce s-a intamplat a depasit orice logica omeneasca.

Toamna trecuta ma investigam pt. amenoree, eram deja prin ziua 50 si ceva, aveam teste negative, nu am gasit cauza. Apoi m-am trezit intr-o dimineata cu certitudinea ca am un bebe. Nu m-a crezut nimeni si am asteptat 10 zile sa fac testul de sange, care a confirmat sarcina. :1:

Au inceput hemoragiile, ecografia a aratat ca embrionul se desprindea si era f jos implantat. Mi-am dat seama ca e o sarcina speciala si m-am rugat la Domnul sa nu-mi ia copilasul. Am inceput tratamentul, repaus nu prea aveam cum, eram singura cu cei 3 pitici. Pana la urma sarcina s-a fixat si a urcat, pe la 16 saptamani a disparut sangerarea.
Am aflat ca este o fetita, tare mult ne-am bucurat mai ales ca fetita mare isi dorea o surioara.

Apoi au inceput contractiile si s-a scurtat colul. Ne-am hotarat sa mergem pana la Prislop de Bunavestire. Pe drum a intrat un tir in masina noastra, n-am patit nimic in ciuda socului imens, masina era f putin avariata in spate si am zis sa nu cedam ispitei de a ne intoarce din drum. Am ajuns si la mormantul parintelui a inceput bebe sa se zbenguie in burta de nu stiam ce se intampla. :1:

Merg mai departe cu sarcina, taras-grapis, toti dr mi-au spus ca voi naste prematur, colul incepuse sa se deschida si contractiile nu cedau cu nimic. La 32 de saptamani am facut injectiile de maturare pulmonara, m-am externat miercuri, joi m-am simtit f rau si ne-am rugat la Sf. Nectarie sa ne ajute.
Vineri ne-am hotarat sa mergem in Grecia, in Eghina, la Sf. Nectarie. A fost o decizie f f grea pt. ca riscam sa nasc pe acolo. N-am spus nimanui, am plecat si m-am simtit f bine pe drum, desi stateam in masina si sotul meu a condus f mult. Am ajuns noaptea, ne-am cazat la manastire si a fost crunt, au inceput niste dureri cumplite si deja ne gandeam si ne rugam sa apuc macar dimineata, sa luam primul feribot pana in Atena si sa ma intorc cu avionul in tara. Sf. Nectarie nu ne-a lasat si am ajuns sa ne inchinam lui, cu o bucurie imensa in suflet. Din acel moment am stiut ca totul va fi bine.

Ne-am intors acasa si, cu toate contractiile care n-au incetat, am ajuns cu sarcina la termen, s-a declansat travaliul si am facut cezariana. In timpul operatiei am aflat ca mi s-au rupt muschii abdominali si aveam o eventratie mare. Am primit totul cu zambetul pe buze, m-au reparat cum au putut si nu-mi era gandul decat la minunea mica ce aparuse in viata noastra, mica si roz...:8:

Are deja 3 saptamani si noi ne bucuram de cei 4 copilasi pe care ii avem. Cum spuneam, la Dumnezeu toate sunt cu putinta...

Lore, ai incredere ca va fi totul bine si vei ajunge la termen. Sa-ti dea Domnul o sarcina fara probleme pana la final, un bebe sanatos, sa va bucurati de toti 4. Nimic nu se compara cu asta si, chiar daca e greu singura cu ei (si eu sunt in aceeasi situatie ca tine), rasplata e imensa cand le vezi zambetul pe fetisoarele lor mici :1: .

Numai bine tuturor mamicilor si viitoarelor mamici!Povestile voastre sunt impresionante,ma bcur ca le-ai impartasit cu noi!

Sunteti foarte curajoase, dragi mamici. Va felicit din suflet si va doresc multa sanatate, voua si piticilor vostri. Povestile voastre de viata sunt minunate. Eu nu am curajul nici macar pentru al doilea copil... Dar nu stiu ce imi rezerva Domnul.
Sa fiti sanatoase. Va pup.

Minunate marturisiri, mamicilor! Sa va dea Dumnezeu putere sa le duceti pe toate la capat, ca mare nevoie avem, noi romanii din tara asta mereu incercata, de copii nascuti si crescuti de mame evlavioase. Fara voi, fara credinta si jertfa voastra, eu cred ca neamul acesta se va pierde.
Dar mai cred si ca nu ne va lasa Dumnezeu, n-o sa va lase pe voi, care va cresteti pruncii cu dragoste sfanta.
Minunatelor mamici, Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea voastra cu preaplinul Puterii Dragostei Lui!

Tot ce vad pe-aici ma uimeste si ma impresioneaza. Fiecare poveste pare deosebita si nu poti sa nu descoperi lucrarea lui Dumnezeu. Dar povestea lui @Dianami trebuie sa spun ca a intrecut de departe eventuala traire subiectiva pe care o are orice persoana cand vorbeste despre sine. Uneori imi puneam problema daca erati inconstienti sau pur si simplu v-ati lasat cu totul in voia lui Dumnezeu.
Eu zic ca atat timp cat Dumnezeu mai face inca minuni si ne mai da copii in ciuda tuturor aparentelor potrivnice, viata va dainui pe pamant, iar acesti prunci veniti pe lume in mod cu totul minunat, vor fi buni "semanatori" ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Si mie mi-a placut povestea lui Dianami :)
Si mi-a mai placut si altceva la dansa,faptul ca desi este pe forum din 2009 nu are decat cateva comentarii pe aici ,asta da exemplu de smerenie; in rest noi ceilalti scriem carti pe aici...

Cea mai curioasă relatare despre miracolul maternităţii aparţine unei prietene a mamei mele. Este atât de incredibilă încât, dacă nu aş fi fost, de-a lungul anilor, martor pas cu pas al celor ce s-au întâmplat, ci doar aş fi auzit sau citit acestea, aş fi pus, fără discuţie, diagnosticul de fabulaţie.

Este vorba de doamna D, care, la momentul când am cunoscut-o, avea cam 35 de ani. Soţul ei, o brută alcoolică, o ţinea tot într-o bătaie şi un scandal. Avea trei copii cu el (al treilea cu cezariană), asta o făcea să nu divorţeze. Dar, până la urmă, bestia a părăsit-o şi a venit să o consulte pe mama mea, care era avocată. Aşa am cunoscut-o.

După o vreme în care a fost singură, împărţind cu greu un codru de pâine cu apă la trei copii mici, l-a cunoscut pe dl D. Un om minunat, lucrător CFR. Pâinea lui Dumnezeu. Omul avea, totuşi, o hibă, de care nu ştia cum să-i spună ei. Dar, cu timpul, şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus. Omul era bolnav. Suferea de impotenţă. "Dar asta nu-i nimic!" i-a spus ea, care părea chiar mulţumită cu un viitor soţ impotent. "Eu nu vreau un soţ pentru pat, eu vreau un tată pentru copii". Dealtfel, doamna D, deşi încă relativ tânără, suferea şi ea de o boală de inimă: stenoză mitrală. Şi incredibilul s-a produs. Cei doi s-au căsătorit. El a ţinut mult să adopte copiii, ceea ce însemna că au renunţat la pensia de întreţinere. Soţul anterior a fost foarte mulţumit să nu i se mai poprească bani şi a acceptat adopţia cu entuziasm.

Toate ca toate, dar, la un timp după căsătorie, a avut loc un al doilea miracol. Dl D s-a vindecat de....impotenţă. Amândoi ar mai fi vrut un copil. Al patrulea pentru ea. Primul pentru el. Şi a rămas însărcinată, în anul 1988. Când doctorii au realizat că vrea să păstreze sarcina, deşi se califica pentru aprobarea avortului potrivit rânduielilor de atunci, şi-au pus mâinile în cap. Au încercat să o convingă în fel şi chip că o bolnavă cu stenoză mitrală, în plus cu cezariană în antecedente, nu poate păstra sarcina. Dar ea, nu şi nu: nu-şi omoară copilul. Au pus-o să semneze tot felul de declaraţii prin care a luat la cunoştinţă că..., insistă ca... i s-a comunicat că... etc. Şi sarcina avansa. Dar, prin luna a şaptea, de ce se temeau doctorii, de aia nu au scăpat. A fost internată de urgenţă în urma unei eclampsii. Au decis cezariana de urgenţă şi au reuşit să salveze copilul prematur. Dar, doamna D a murit pe masa de operaţie. Cel puţin asta a constatat echipa operatorie. Stop cardio-respirator iresuscitabil. Linie izoelectrică. Potrivit bunei practici în asemenea cazuri, au lăsat-o pe masă cel puţin o oră. Apoi, au mai constatat decesul odată, au completat protocolul operator cu "pacientă decedată" şi au trimis-o la morga spitalului.

Şi aici începe, abia, povestea care, dacă nu ar avea final amuzant, ar fi de groază. În seara aceleiaşi zile, un medic de gardă tocmai aranja de un avort cu un tătic. Erau vremuri grele pentru obstetricieni, practic toţi erau în colimatorul procuraturii. Unde poţi să vorbeşti mai liniştit într-un spital, despre avorturi ilegale şi despre bani, decât în anticamera morgii ? Medicul, ca şi tatăl cu avortul, doar aveau impresia că sunt netulburaţi acolo, fiindcă în liniştea serii s-au auzit zgomote în camera morţilor. Speriat mai mult de poliţie decât de posibilitatea ca morţii să învie, medicul de gardă a intrat acolo. Şi a văzut "cadavrul" doamnei D stând în şezut, cu cearşaful pe cap cu care o acoperiseră. A dat cearşaful la o parte şi doamna D a spus ceva ce nimeni nu-şi mai aminteşte, probabil ininteligibil. Cert este că medicul, ca şi tatăl care intrase după el, au fost atât de speriaţi încât au luat-o la fugă şi s-au oprit la poarta spitalului, unde era paznicul de noapte. Mai târziu, paznicul relata că medicul avea părul măciucă şi clănţănea din dinţi.

Pe doamna D au băgat-o, din nou, în sala de operaţie chiar a doua zi la prima oră, după raportul care i-a lăsat pe toţi mască. Trebuia lucrat serios, fiindcă, după ce o operaseră şi constataseră decesul, n-au mai închis-o chirurgical, adică plan cu plan, ci au cusut-o ca pe un sac de cartofi, cum se cos morţii la autopsie. Într-adevăr, ce rost are să te complici cu suturi chirurgicale şi să consumi bunătate de catgut pe oameni morţi ? Mai mult, fusese depozitată, mai degrabă trântită, peste alte cadavre, peste femei care muriseră de septicemie (chestie frecventă, pe atunci). Şi totuşi, doamna D s-a înzdrăvenit. Ea era foarte credincioasă şi înainte, dar acum credinţa ei se întărise. Relata că s-a întâlnit cu Dumnezeu, cu Care a avut un dialog faţă către faţă (i-a fost imposibil să Îl descrie, ceea ce am reţinut este că vorbea cu El "gând la gând"). El a întrebat-o dacă îi place acolo. Era minunat, dar ea era îngrijorată de copilul ei prematur. "Vrei să te întorci ?" a întrebat-o El. Ea I-a spus că ar vrea. El i-a permis să se întoarcă, spunându-i că o va chema, din nou, atunci când copilul nu va mai avea nicio nevoie de ea.

O duceau greu. Aveau cu toţii, părinţi şi patru copii, o singură cameră. Nu disperau, dar erau cam înghesuiţi. "De ce nu depui,măi omule, cu trei copii mari şi cu un sugar acum, cerere de repartiţie la Sindicat?" l-a întrebat un coleg, pe soţul ceferist, în 1989. Pe atunci se mai dădeau apartamente prin sindicat, dar după vreo 15 ani de stat pe nişte liste de aşteptare. Totuşi, omul a depus o cerere, să fie acolo.

Şi a venit Revoluţia. Sau ce o fi fost. Cert este că s-a înfiinţat Frontul Salvării Naţionale şi la ei, la CFR. Venise şi televiziunea, care filma cât de rău o duceau oamenii în comunism. Şeful FSN-ului de acolo spunea spre camere că, de acum, va fi dreptate pentru muncitori. "Iată în ce condiţii au trăit ceferiştii, iată câte cereri pentru locuinţe !" a declarat noul potentat, arătând spre un dosar, ce e drept, impunător şi plin cu cereri. Acuma, cererea tovarăşului D, fiind ultima, ajunsese prima în teanc. "Iată, stimaţi telespectatori, muncitor de categorie, cu soţie şi 4 copii, unul sugar, locuind într-o garsonieră, în timp de burghezia roşie se lăfăie în Centrul Civic!!!" Şi, în faţa camerelor de luat vederi, a şi pus rezoluţia. "Se repartizează familei D apartament de 4 camere în Centrul Civic". Nu după mult timp, fiind nerevendicate (erau blocuri noi), familia D şi-a cumpărat mega-apartamentul primit în dar, pe bani puţini şi în rate. Apoi, cum erau oricum învăţaţi să o ducă prost, l-au închiriat pe o sumă frumuşică, ei găsind un "două camere" la periferie şi trăind din diferenţa de chirii.

Cu doamna D am vorbit ultima dată prin anul 1998 sau 1999. Îi pierdusem urma, nu ştiam că îşi închiriase apartamentul. Am sunat şi mi-au răspuns noii locatari. Am spus cine sunt, dar mi-au răspuns că nu ştiu numărul doamnei. Mi s-a părut curios ca nişte chiriaşi să nu ştie numărul proprietarilor, dar ce să fac ? Am mulţumit, am spus că dacă o văd să-i spună că o caut, şi am închis telefonul. După vreo săptămână, m-a sunat dna D. Ce se întâmplase ? Aflând de tărăşania cu moartea clinică, Evenimentul Zilei i-a solicitat un amplu interviu. Ea i-a cerut permisiune medicului care o operase să vorbească despre ceea ce se întâmplase cu 10 ani în urmă, dar omul a reacţionat neaşteptat. "Sunt om bătrân acum, în pragul pensiei. Ce vor spune oamenii ? Că nu ştiu să deosebesc omul viu de omul mort. Te rog, te implor, nu le spune nimic!" Aşa se face că dna D ceruse chiriaşilor să nu dea numărul ei de telefon nimănui, nici chiar dacă cineva se declară vechi prieten.

Dna D a fost enoriaşa păr Galeriu, cu drepţii să-l odihnească Dumnezeu.

Cu adevarat impresionanta poveste de viata! In general, omul nu este dispus sa renunte la ratiune si sa se lase cu totul in mana lui Dumnezeu, dar iata ca mai exista si oameni cu multa credinta, care pun mai presus legea lui Dumnezeu. Multumim pentru relatarea in stilul specific (talent+umor de cea mai buna calitate), postarea dumneavoastra m-a marcat in sens pozitiv si mi-a intarit credinta ca Dumnezeu nu il lasa pe cel ce se increde in El.

Mosh-Neagu, asa este, se poate zice ca am fost inconstienti. Chiar si eu, uitandu-ma in urma, ma gandesc ca am avut mare curaj. Insa nu e vorba de asta, pur si simplu atunci cand ai nevoie simti bratele Domnului in jurul tau si vine si curajul de a face lucruri de care, in mod obisnuit, te-ai teme.
In ultimii ani m-am luptat cu asta si inca este enorm de greu. Sa accepti tot ceea ce primesti, cu inima senina si cu increderea ca va fi bine, nu e usor. E un razboi pe care cred ca il ducem toata viata din cauza sufletului nostru cazut.

Yasmina, nu am scris pt. ca am considerat ca nu am multe de spus. Plus ca, scriind ceva, te lasi in mana interpretarilor si nu stii cat de departe pot ajunge. Am trait-o si eu pe pielea mea si nu mi-a fost bine stiind ca am generat o problema in sufletul cuiva.
Insa o minune trebuie marturisita si voi spune de cate ori am ocazia ceea ce am trait :1: . Asa cum si eu am fost intarita sufleteste cand am auzit ceea ce au trait altii, asa poate si cuvintele mele vor da curaj cuiva. Curaj sa ne acceptam cu bucurie viata asa cum este ea, dar mai ales sa ne acceptam copiii, indiferent cand si cati vin. Au ei un rost in lumea asta devreme ce ni-i da Dumnezeu :1: .
Fetita mea cea mare (care maine implineste 7 ani) a stiut din primele zile ca astept un bebe, fara sa-i spuna nimeni, mi-a zis ca in burta mea e o fetita mica. Am intrebat-o de unde stie si mi-a raspuns ca ea s-a rugat seara sa aiba si ea o surioara, ca fratii nu mai vor sa se joace cu ponei :1: . De atunci ar fi trebuit sa fiu sigura ca totul va fi bine, dar a fost f greu cu atatea probleme si ispite.

Mihnea Dragomir, e cutremuratoare povestea doamnei, minuni se intampla mereu in jurul nostru, trebuie doar sa avem ochi sa le vedem.

Nadejdea nu m-a parasit niciodata. Am simtit, acum mai mult ca niciodata purtarea lui de grija, in tot ce fac. Chiar de va fi la termen sau nu, am incredintarea ca Domnul ii va purta de grija. Asa cum le poarta de grija de grija si fratiorilor lui.

M-am ingrijorat ca un om putin credincios gandindu-ma la perioada de lauzie, cele 2 saptamani de dupa nastere stiind ca sotul e mai tot timpul plecat, eu sunt singura ....dureri mari, bebe mic care va trebui sa se acomodeze intr-o lume noua, alti trei copii mici in grija, mancare, curatenie. .. Acum am nadejdea ca Domnul nu ma va lasa, nu stiu cum va face dar cu siguranta voi simti din plin purtarea lui de grija.

Sa iti dea Dumnezeu si tie putere multa, rabdare sa iti creasca sanatosi cele patru daruri minunate, sa va bucurati de ei.

O sa ajute Dumnezeu si o sa trimita persoane potrivite la timpul potrivit. Ca una ce am trecut prin perioada lauziei te inteleg perfect, nu exista perioada mai grea pentru o femeie (din experienta mea) ca lauzia. Daca ar cunoaste cineva ce fapta mare este sa ajuti o lauza, ar fi pe lista faptelor bune, dar pana nu treci prin asa ceva nu intelegi. Daca ai la cine sa apelezi sa nu eziti, chiar si in schimbul unei sume de bani, sa ii scoata pe cei mici afara, sa faca o mancarica, macar pentru o luna pana te pui cat de cat pe picioare. Ma ierti Lore, nu vreau sa dau sfaturi, dar stiu cat de greu este si poate te gandesti si la posibilitatea asta.

Marturisesc ca nu prea inteleg.
Am citit acest fir si altele si sunt cutremurata.
Am unele intrebari la cele cu povesti din astea speciale:

1. De ce nu tineti totusi seama de sfatul medicului?

La ce mai este nevoie de ei, daca preferam sa ne bagam singuri in pericol de moarte?

2. Povestile astea speciale si copii astia facuti in ciuda unor probleme medicale si a pericolului asupra voastra si a copiilor, va face mai bune ortodoxe? Aveti credinta ca va cere Dumnezeu asta?

Sau ce anume ganditi voi cand luati astfel de decizii (eu vreau un copil, indiferent ce se intampla)?

3. Va ganditi cum le este celorlalti copii daca se intampla ceva?

4. Va considerati martire intru credinta, cand luati astfel de decizii de viata si moarte?

Intreb pentru ca incerc sa inteleg ce ganditi voi cand va hazardati in astfel de riscuri. Mi se pare cam egoist vis-a-vis de familiile voastre, de medici, de toti.

Dumnezeu va da 1-2 copii. Bucurati-va de ei si ingrijiti-va sanatatea si viata si pe ei. De ce cereti atat de mult de la Dumnezeu (mereu mai multi copii si sa va scape pe urma de probleme de sanatate si greutati)?

Lore tu spui ca ti-e teama si ti-e greu singura cu atatia copii. Mai doresti si altii?
Tu cum gandesti? Ii ceri tu, sau ei sunt dar de la Dumnezeu?

Incerc sa pricep.
Eu m-as fi bucurat si macar de unul singur. Si as ajuta pe cineva cu copii.
Imi sunt dragi bebelusii.

Sanatate si nasteri usoare. O fi stiind Dumnezeu ce face...

Imi cer iertare... Ma bag si eu, ca nea Ion...
Sophia, poate tocmai de aceia "nu pricepi". Ti-s dragi copii si nu neg acest fapt. Nu i-ai putut avea, dar ai incercat. Mereu.
Viata de cuplu, in voia lui Dumnezeu comporta anumite aspecte. Daca te folosesti de "gaselnite" ca sa "nu faci" copii, esti inafara "legii". Tu vorbesti despre celelalte, pentru ca nu stii cum e cu "taierea voii", cel putin din punctul acesta de vedere. Tu tot "incerci" si "e bine" dintr-un anumit punct de vedere. De ce n-ar fi bine si pentru altii din aceleasi punct de vedere? Iar daca "e bine", sunt foarte multe sanse sa apara un copil. Chiar daca mai ai. Si-atunci ce faci? Oare nu-i cel mai bine sa-L lasi pe Dumnezeu sa decida? Stiu, si tu ai dreptate, fiindca pe undeva parem ca "fortam" pe Dumnezeu sa faca dupa placul nostru, dar lucrurile astea sunt atat de subtile incat mintea omului nu poate discerne ce-i bine si ce nu.
Si-apoi... am vazut familii cu copii mai multi; am vazut si cu un singur copil, desi nu se punea problema resurselor... Am crescut la randul meu intr-o familie cu multi frati si surori. Sentimentul pe care-l au fratii cand se intalnesc, este ceva unic si cu totul binecuvantat de Dumnezeu. Ca sa nu mai vorbesc de bucuria parintilor. Si nu vorbesc de parinti ipocriti care raman pe "foc automat" de la o betie la alta si nici de casatorii "ciudate" cu descantece (vezi "Morometii"), sau nu-mai-stiu ce clanuri de tigani sau secte, ci de acea voie a lui Dumnezeu care nu mai poate fi pusa la indoiala. In aceste cazuri, cred eu ca daca te increzi in "sfaturi" mai mult decat in Dumnezeu, nu te mai poti numi un "crestin" adevarat. Asta nu inseamna ca eu m-as considera un astfel de crestin, dar nu pot sa nu admir pe cei care sunt capabili de atata credinta...

Un interviu minunat pe aceasta tema cu actrita Anca Sigartau:
http://www.revistatango.ro/celebrita...-el-35-p3.html

Mama Ancai Sigartau mi-a fost profesoara de fizica :11:
Mereu cu zambetul pe buze,a fost o "profa" iubita!

Regizor chinez, anchetat pentru ca are prea multi copii
 

Oare ce citeşte actriţa? Care îi sunt cărţile preferate?
http://www.revistatango.ro/ce-citest...arti-4594.html