De ce trebuie sa iertam
 

Iertarea, primita uneori cu greu si daruita cu efort si lupta interioara, este o conditie pentru inaintarea in viata duhovniceasca si pentru dobandirea mantuirii. Citind cuvintele Parintelui Efrem Filotheitul, am inteles importanta pe care o are iertare si de ce trebuie sa o implinim. Dumnezeu sa ne ajute sa punem in practica aceste cuvinte si sa ne despovaram de greutatea neiertarii.

"Pe pamant nimeni nu este fara pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam cu noi pacatele cu care ne-au impovarat neatentia, patimile si slabiciunile noastre. Toti avem nevoie sa luam iertare de la Dumnezeu. Ca sa reusim iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem seama de cuvantul evanghelic care spune: daca le iertam oamenilor greselile lor, Parintele Ceresc ne va ierta si noua greselile noastre.

Implinind acest cuvant vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povara a pacatelor pe care le purtam in spate. Ducem toti un catastif cu pacate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, in afara de Dumnezeu. Asadar, daca iertam, vom fi iertati, daca lasam, ne va lasa si noua Parintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putinta, in nici un caz, sa luam iertare de la Dumnezeu, daca noi nu-l iertam din inima pe aproapele nostru."

Se spune că virtuţiile se verifică unele pe altele, iar cu disponibilitatea de a ierta poţi să-ţi măsori smerenia şi dacă o ai cu adevărat. Roada cea mai importantă a iertării e pacea, care, spune Sfântul Ioan Sinaitul, este de patru ori mai mare decât dreptatea. În aritmologia antică, patru este numărul universalităţii, a întinderii cosmice dar şi a unităţii în diversitate, a armoniei celor diferite şi chiar opuse. În Evanghelie, Zaheu spune că întoarce împătrit paguba celor pe care i-a nedreptăţit, ca să se împace cu ei. Iertarea face posibilă transfigurarea dreptăţii (raţiune) în iubire (simţire înţelegătoare), sau a legii rigide în har dinamic şi eliberator.

Nu trebuie pierdut din vedere ca iertarea (similar cu smerenia) reprezinta unul din darurile Duhului Sfant.

Adevarat , Andra , dar sa nu uitam ca orice dar nu se face cu forta si in momentul nepotrivit , iar toate cele de folos se obtin cu multa truda , in ani si ani . Cat despre smerenie , ea este atat de greu de atins practic , caci teoretic simplu este .
Parintele Sofian Boghiu bine spunea :
Foarte rare sunt fiintele care sa fie smerite cu adevarat.
Smerenia autentica, spun Sfintii Parinti, este singura virtute care nu poate fi infectata sau umilita de diavol.

Multe sunt motivele pentru care trebuie sa iertam. Unul din ele este acela de a nu fi mincinosi, pentru ca spunem in Rugaciunea Tatal nostru - "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri".

"12. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
[...]
14. Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre."

(Matei, cap 6)

Primim cea ce merităm până la urmă , pe cât iertăm, suntem iertaţi , nici mai mult, nici mai puţin, iar de minţim, ne minţim pe noi înşine , şi nimic mai mult !

Deci, daca:

"Primim cea ce merităm până la urmă , pe cât iertăm, suntem iertaţi , nici mai mult, nici mai puţin, iar de minţim, ne minţim pe noi înşine , şi nimic mai mult ! "

atunci cei care se Spovedesc dar nu iarta, sunt iertati? Iar cei care iarta fara sa se Spovedeasca (alte religii sau atei) vor fi iertati?

Multumesc de raspuns.

La Sfânta Spovedanie îţi mărturiseşti păcatele , şi-ţi vor fi iertate ( dezlegate ) , printre care şi minciuna , dar dacă continui apoi a păcătui ( a greşi ) din nou păcatul respectiv trebuie mărturisit . Important ca -naitea morţii să nu purtăm povara păcatelor neândreptate , nespovedite , nedezlegate aici în astă lume . Referitor la celelalte religii pe mine personal nu mă interesează , căci fiecare e liber în alegerea sa . A noastră, a celor de aici e ORTODOXIA !

Teshuva/Techouva
 

Procesul de pocainta si iertare in iudaism se numeste Teshuva/Techouva (in ebraica: תשובה‎, care inseamna reintoarcere). Daca cineva comite o greseala, o eroare, un act interzis, el poate fi iertat de pacat daca realizeaza aceasta Teshuva/Techouva. Avand in vedere ca omul nu este perfect, el trebuie sa aiba mereu un ochi critic asupra prorpiului comportament pentru a se putea angaja intr-un demers de pocainta Teshuva care include:

- constientizarea si parerea de rau pentru pacatul facut
- abandonarea pacatului (lasarea de pacat)
- constientizarea amplorii si a consecintelor viitoare ale pacatului
- comportament si vorbire umila
- actionarea intr-un mod opus pacatului (de exemplu cel care are pacatul minciunii trebuie sa vorbeasca adevarul)
- abandonarea si a pacatelor mai mici pentru a nu fi tentat sa comita apoi pacate mai mari
- marturisirea pacatului (vezi mai jos in ce fel)
- rugaciune pentru ispasirea pacatului
- corectarea greselii pe cat posibil (de exemplu, daca s-a furat un obiect acesta trebuie dat inapoi, sau daca s-a calomniat cineva trebuie sa i se ceara iertare celui calomniat)
- tinerea de minte a pacatului pentru toata viata
- evitarea de a comite din nou acelasi pacat daca se iveste din nou oportunitatea
- invatarea si a altora sa nu pacatuiasca

Spovedania pacatului (Viduy) este parte integranta a procesului de ispasire a pacatului. Nu este suficient a regreta pacatul si a se lasa de acest pacat, chiar daca acest pas este obligatoriu. Penitentul trebuie sa isi puna sentimentele in cuvinte si sa zica: "am facut asta si cealalta si imi pare rau". Scuzele pentru justificarea pacatului nu sunt acceptate in acest proces de pocainta. Spovedania verbala nu trebuie neaparat sa se faca unei alte persoane, ci prin ea insasi permite penitentului sa fie mai sincer cu sine insusi.

Aceasta Spovedanie este usor diferita atunci cand penitentul a comis pacatul contra lui Dumnezeu sau contra lui insusi, fata de cazul in care pacatul este comis impotriva altei persoane. Dumnezeu poate ierta doar pacatul comis impotriva Sa, nu si pe cel comis impotriva altor oameni pentru ca raul nu poate fi sters printr-un ritual. Responsabilitatea omului fata de aproapele este atat de mare incat Atotputernicul nu este atat de puternic incat sa anuleze raul facut altui om. Daca am ranit sau umilit pe cineva este necesar sa obtinem iertarea lui si corectarea pe cat posibil a acelui rau. Doar apoi poate continua cu procesul de cainta interioara descris anterior.

Renuntarea la pacat este un proces complex care depinde de la persoana la persoana. Cei care sunt obisnuiti sa evite pacatul, reusesc mai usor atunci cand se mai intampla sa pacatuiasca fata de unul care a facut din pacat o obisnuinta. Pentru acesta din urma, simplul regret al pacatului nu este suficient, este recomandata evitarea situatiilor care il imping la pacat, realizarea unui sistem propriu de pedeapsa si recompensa, etc.

Marile sarbatori sunt momente privilegiate pentru a face Teshuva in special ziua Yom Kippur (Ziua ispasirii). Conform Talmudului, ispasirea este printre primele lucruri create de Dumnezeu, chiar inainte de a crea universul fizic. Cand Templul din Ierusalim era activ si se aduceau sacrificii animale pentru iertarea pacatelor, partea esentiala ramanea Teshuva, persoana care aducea sacrificiul marturisea astfel pacatul sau.

Distrugerea Templului de catre romani a dus la o schimbare in ritualurile evreiesti, concentrandu-se mai mult pe milostenie, pe rugaciune si pe studiu Bibliei (Torah). A studia Torah este superioara sacrificiilor animale si astfel studiul Torah poate fi utilizat in procesul de ispasire a pacatelor. Cand Rabinul Y'hoshua a vazut Templul in ruine a inceput sa se lamenteze pentru faptul ca locul in care se efectua ispasirea pacatelor poporului Israel era in ruine. Maestrul sau insa, Rabbi Yohannan ben Zakkai l-a linistit spunandu-i sa nu se necajeasca pentru ca exista alta cale la fel de buna pentru a obtine ispasirea, chiar daca Templul este distrus: se poate obtine ispasirea prin faptele de iubire si bine-voire pentru ca este scris:
"Ca mila voiesc, iar nu jertfa, " ( Osea 6:6)

Rabinul Elazar a spus: "Faptele de milostenie sunt mai mari decat oferirea tuturor sacrificiilor, pentru ca este scris:
"Faptuirea dreptatii si a judecatii este mai de pret pentru Domnul decat jertfa sangeroasa." (Pildele lui Solomon/Proverbe 3:21 - am dat aici varianta ortodoxa a versetului dar in cea ebraica nu este "dreptatii si judecatii" ci "milosteniei si dreptatii")

De aceasta Teshuva depinde atat binele individual cat si colectiv, pentru ca prin Teshuva raul este transformat in bine iar greselile sunt inlocuite cu merite.

Si mai exista la evrei ideea ca Dumnezeu iarta pacatosul dupa masura iertarii acestuia pentru ceilalti de aceea sunt sfatuiti sa ierte repede si sa nu tina supararea.

Revenind la semnificatia cuvantului Teshuva - reintoarcere, primul lucru pe care mi l-a evocat cand am descoperit aceste lucruri a fost parabola Fiului risipitor sau al Tatalui mult milostiv, in care Fiul parcurge intr-adevar un drum spiritual de intoarcere la Tatal, adica la Dumnezeu. Iar Tatal, pentru cainta pe care o are fiul cu lasarea de cele vechi, il primeste cu bratele intinse...

Multumesc de raspuns.

Intrebarea mea era alta: daca la spovedanie este dezlegat pacatul si deci este iertat dar acea persoana nu iarta la randul ei, cum se aplica atunci versetele:

"12. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
[...]
14. Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre."
(Matei, cap 6)

?

Aceste versete sunt anulate prin spovedanie?

Si mai sunt si altele asemanatoare ca de exemplu sa nu ducem ofranda noastra la Altar inainte de a ne fi impacat cu dusmanii nostrii.
Citind cele de la evrei, am regasit in practica lor aplicrea acestor versete. La noi cum se aplica daca spovedania la preot sterge pacatul fara ca persoana in cauza sa fi iertat la randul ei si sa se fi impacat cu dusmanii? Nedumerirea asta am avut-o mereu si cel putin pana acum nu i-am gasit explicatie in Ortodoxie. Am gasit o singura explicatie pe un site care nu era ortodox, si care se imbina perfect cu tot restul, dar nu o sa o dau aici, ca iar imi primesc ceva pietre.

Multumesc de raspuns!

Discuţia cu dumneavoastră nu este roditoare pentru mine , pentru că dumneavoastră aveţi complet alt scop pe acest forum Ortodox . Eu îmi urmez calea dată prin Botez , dumneavoastră sunteţi liberă a urma ce şi pe cine doriţi. O zi bună vă doresc. Punct !

Ia pune mâna şi citeşte rugăciuniea pe care o face preotul înainte de începerea spovedaniei. Şi te lămureşti dacă vrei,

Scopul meu este cunoasterea si cercetarea adevarului dupa cum ne invata Biblia in nenumarate locuri, a cauta si a cerceta adevarul legat de credinta. Am cerut explicatii ortodoxe la intrebarea pusa. Daca nu este roditor pentru dvs. inseamna ca dvs. nu aveti nevoie de atatea cautari si raspunsuri. Fiecare cu masura lui, de aceea si Dumnezeu nu da la toti la fel, ci da la fiecare dupa cat cauta si poate duce.

Va multumesc de raspuns.

De fapt ce doreşti? Să vezi dacă te poţi hirotoni? Nup, nu poţi.

Multumesc de raspuns.


Uitati ce am gasit:

"Lucru deosebit de insemnat nu este insa numai marturisirea pacatelor, ci cainta, adica parerea de rau si durerea sufleteasca pe care o simte crestinul pentru pacatele savarsite in felurite chipuri. Caci fara de cainta, Sfanta Marturisire sau Pocainta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si impacarea cu Dumnezeu . Iar cainta trebuie sa fie sincera, deplina (pentru toate pacatele) si sa izvorasca din credinta, nadejdea si iubirea lui Dumnezeu.
[...]
Marturisirea sau insirarea pacatelor fara cainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor (Luca XIII, 5)."


http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortod...a-spovedaniei/

Doar mie mi se pare o contradictie intre faptul ca preotul da dezlegare de pacate si crestinul pleaca deci cu convingerea ca pacatele i-au fost iertate, insa de fapt, conform celor scrise mai sus, pacatele nu sunt deloc iertate fara cainta pacatosului?

Scrie apoi:

"Dupa ascultarea celor marturisite de crestin, daca din ele se vadeste cainta si hotarare de indreptare, preotul-duhovnic il dezleaga pe acesta prin cuvintele: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.

Cum poate preotul judeca cainta unui om cand inima omului doar Dumnezeu o cunoaste? De cate ori am fost la Spovedanie nu am vazut sa fi analizat preotul nivelul meu de cainta, pe langa faptul ca este nevoie de o empatie pe care putini preoti o au cu adevarat, dar toti te asigura ca prin puterea data lor, pot ierta pacatele. Si iata ca se contrazice flagrant cu cele scrise mai sus.

Iar daca cer lamuriri, sunt catalogata in fel si chip. Ma intreb de ce nu se poate purta o discutie constructiva si pasnica. De aceea ajung mereu la aceeasi concluzie: pentru ca nu sunt suficiente raspunsuri.

Si uitati ce mai scrie:

"Potrivit cu greutatea pacatelor marturisite si dupa cea mai buna socotinta a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se da, inainte de dezlegare , un canon de pocainta, ca de pilda : rugaciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si indeosebi la Sfanta Liturghie din duminici si sarbatori, fapte de milostenie, infranari de la anumite mancaruri sau fapte. Toate acestea nu urmaresc pedepsirea celui ce s-a marturisit, ci indreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre insanatosire duhovniceasca, spre intarire in virtute si indepartare de pacat.


Niciodata nu am primit canon inainte de dezlegare ci mereu dupa, si doar am citit intr-o istorie a bisericii ca asta a fost practica bisericii intr-o anumita perioada: de a da intai un canon si doar dupa infaptuirea lui, daca se vedea cainta penitentului si dorinta lui de a se reintegra in comunitate, era iertat si reintegrat.


Si daca tot este deschis subiectul iertarii, ce trebuie inteles dintr-o situatie de genul urmator (nu rara la noi): oameni spovediti si impartasiti ajung pe la cate o manastire unde se spovedesc si duhovnicul de acolo le spune ca preotul parohial nu ar fi trebuit sa le dea dezlegare, ca pacatele sunt prea grave si astfel de preoti ajung in Iad impreuna cu enoriasii lor? Daca nu ati intalnit astfel de caz, cred ca, cu o simpla cautare pe net veti gasi marturii. Eu am primit marturie si in mod direct, si bietul om convins ca duhovnicul calugar l-a salvat pentru ca i-a dat canon greu, in timp ce, ceea ce ii dadea duhovnicul parohial de ani de zile nu il ajuta cu nimic...


Multumesc de raspuns.

Iertarea pacatelor fara cainta ar deveni o investitie pusa intr-un sac cu fundul spart. Doar o actiune repetitiva,neconstructiva,care nu-ti este de nici un folos, necreindu-se nici un precedent.

De unde stie preotul cand are de-a face cu cainta autentica sau nu?
Bineinteles,din harul cu care a fost investit+ experienta in lucrul cu oamenii,ca orice functionar de relatii cu publicul.Fara a mai pune in discutie emotiile oamenilor care in general nu pot fi controlate, fiind foarte usor de reperat.

Este adevarat ca inima omului numai Dumnezeu o cunoaste,dar de unde stiti dvs ca la o spovedanie chiar insasi Dumnezeu nu insufla preotului un raport al celui pe care il are in fata??
La asta v-ati gandit???

Multumesc de raspuns.

Eu vorbesc din experienta, a mea si a altora. Din practica pot spune ca preotul nu isi da seama daca este cainta sau nu. Au fost unele pacate spovedite pentru ca asa scria in cartea de spovedanie, si nicidecum pentru ca eu le-as fi considerat pacate. Am primit mereu dezlegare de ele si permisiunea de a ma Impartasi. Era ca un ritual pe care il faceam pentru ca trebuia facut. Cainta am avut si am numai pentru ceea ce eu consider greseala, nici nu se poate altfel. Asta una la mana.

Doi la mana, daca preotul si-ar da seama intr-adevar de cainta omului prin harul primit, nu s-ar ajunge la situatia ca duhovnici din manastiri sa ii condamne pe unii duhovnici din parohii ca ar da dezlegare prea repede, si ca atare nu ar fi aparut povesti cu care sa te sperie ca poti ajunge in Iad cu preot cu tot pentru ca este preotul prea generos cu dezlegarile. Si nici nu s-ar ajunge la situatia in care om cu cainta adevarata pentru pacatele lui pe care le-a spovedit la duhovnicul din parohie sa fie apoi speriat de cel din manastire care ii spune ca, daca nu face un canon foarte aspru nu ca ala usor primit de la preotul parohial, nu i-ar fi iertate pacatele.

Si trei la mana, exista preot care in timpul studentiei spunea ca o sa aplice la sange canoanele, dar cand a ajuns preot a renuntat la idee gandind ca altfel nu ar mai veni aproape nimeni la el sa se spovedeasca.

Deci?...

Deci desigur.

Daca ati cere cu adevarat scuze, nu ati mai raspunde in felul in care o faceti, parerea mea.

Mare adevar , cunoscut de toti , dar aplicat din ce in ce mai putin ! Ce mare inselare zace in cel ce crede ca simpla Spovedanie fara cainta e de folos ! ! !Da , e de folos celui cu cornite , care te indeamna sa te spovedesti doar asa de ochii lumii , sau sa mai bifezi inca o data anume in marturisirea pacatelor . Poate fi vindecare acolo unde tratamentul e luat la intamplare si chiar in batjocura ? Fara cainta adevarata suntem pierduti , si repetam la nesfarsit cam aceleasi pacate !

Dragos prietene , discutia cu astfel de suflete ratacite nu este de folos , te rog sa ma crezi din propria experienta , si discutile se lungesc la nesfarsit ! Aceste suflete ratacite , banate de N ori , nu au alta grija decat tulburarea credintei noastre ! Hai sa nu le mai facem jocurile !
Pace si multa bucurie , frate !

Deci... Dvs nu sunteti interesata de religie,de iertarea pacatelor sau de mantuire ci doriti sa cunoasteti situatiile din toate lacasurile,manastirile samd.
Doriti sa stiti ce face X si Y,si ce se intampla colo si dincolo,ii trageti de limba pe altii sa vedeti cum a fost pt ei spovedania sau alte servicii...
In primul rand spovedania trebuie tratata cu respect si este ceea ce este: o taina care ramane intre tine si preot.

Degeaba trambitati lumii cum v-a fist aplicata aceasta taina si aveti chestionare pregatite pt ceilalti,cu intrebari dintre cele mai originale.

Cred ca aceasta curiozitate morbida de a stii ce se petrece in ograda celuilalt ,te impiedica la propriu de a avea preocupari personale,fara putinta de a te concentra la viata ta religioasa. Este ca si cum,constati ca ai urmarit un film cu gandul in alta parte si cand a luat sfarsit nici nu stii despre ce era vb!

Aveti exemplul Sfintilor,care nu au fost niste sociologi cu chestionare sa masoare gradul de satisfactie pe care oamenii il au in diverse biserici,la anumite servicii religioase,cu anumiti preoti sau monahi.

Se pare ca va pregatiti cu indarjire pentru o licenta sau Olimpiada cu Dumnezeu...cat mai multe raspunsuri bifate,cunostiinte,teorie,analiza...
Credeti ca va veni o zi cand veti cunoaste raspunsurile la orice intrebare?

Cât de importantă este iertarea în viața omului, cât de importantă este ea pentru bunaviețuire a întregii omeniri? Dacă ar fi ca oamenii să aibă minimul dispoziției de iertare cu siguranță că fața acestei lumi ar arăta cu totul altfel. Biserica - ca loborator al învierii și ca antecameră a vieții veșnice - având învățătura lui Hristos ne învață ce este iertarea ca mijloc de mântuire. Părintele Epifanie ne dă câteva pilde din propria sa viață:
Un monah oarecare a coborât de la Sihăstria la dentist, în Paros. După puțin au venit acolo și alți bolnavi. Unul dintre ei era dintr-un sat îndepărtat, care de ar fi întârziat, ar fi pierdut și ultimul autobuz pentru întoarcere. Atunci monahul îi dă lui rândul său, ca să apuce să se întoarcă, dar pentru asta chiar monahul a pierdut ultima cursă pentru a se întoarce la mănăstire.
A început, deci să urce de la drumul principal până la mănăstire pe jos. Starețul în aceea vreme a pornit spre Atena cu câțiva din fiii lui duhovnicești. Când au întâlnit pe monah, l-a mustrat deoarece a întârziat atât de mult. Și, înainte de a apuca acela să se îndreptățească, a dat poruncă șoferului să pornească.
Un cleric dintre cei care călătoreau cu starețul, și care știa totul din înștiințarea telefonică a monahului, a explicat Starețului care e realitatea. Atunci și-a schimbat îndată înfățișarea și, cu simțământul că a nedreptățit pe monah, a completat:
- Aa, deci, așa e! Și eu l-am nedreptățit! Când vom ajunge la Atena, să-mi aduceți aminte să-i telefonez și să-i cer iertare. Ia aminte, să nu uiți!
-Nu, părinte! Cum să-i ceri iertare? A spus unul din mașină. Deja părintele X a și uitat.
- Nu, fiule!
-Nu mă costă nimic să cer iertare, când sunt vinovat. Și într-adevăr, abia ajuns la Atena, după ce s-a închinat, și înainte ca să-i aducă aminte cineva, a telefonat la mănăstire și a cerut iertare de la ucenicul său.
I-am cerut odată să ne explice stihul „Mai întâi mergi și te împacă cu cei ce te-au mâhnit” din stihurile de la începutul rugăciunilor Sfintei Împărtășanii, care, logic, se pare că cer împăcarea cu cei ce noi i-am mâhnit și nu cu cei ce ne-au măhnit pe noi. El însă voind să ne învețe foloasele din punerea în lucrare a stihului de mai sus, ne-a povestit întâmplarea de mai sus:
- Odată liturghisem la Sfinții Trei Ierarhi și printre cei din biserică era și cutare (teolog, fiu al său duhovnicesc și cântăreț desăvârșit). Cum era firesc s-a urcat la strana și împreună cu el și cântăreții permanenți ai bisericii, niște bătrânei evlavioși și neiubitori de argint, care, deși nu știau să cînte prea bine, totuși nu i-au dat aproape nimic să cânte. Eu, fiind în altar, m-am tulburat de purtarea lor. Am ajuns până la chinonic. Cum să mă împărtășesc tulburat? Ca să pun în practica deci, pe: „Mergi și te împacă cu cei ce te-au măhnit” și ca să mustru indirect pe cântăreții bisericii, am chemat în altar pe protopsalt, înainte de a mă împărtăși, și i-am cerut iertare pentru tulburarea și neliniștea ce am simțit-o din pricina „nemolistivirii” lui.
Așadar, deci, și eu m-am împărtășit fără tulburare și el și-a cunoscut greșeala sa și și-a cerut, la rândul său, iertare. Crâmpeie de viață. Din viața și învățătura părintelui Epifanie Teodoropulos – Ed. Evanghelismos

Multumesc de raspuns.

Nu am tras de limba pe nimeni, ei singuri mi-au spus ce au avut pe suflet. Iar dvs. vad ca nu aveti nici un raspuns la cele scrise. Si nu numai dvs.

Nu fac nici o Olimpiada cu Dumnezeu ci El a spus sa cautam, sa batem etc. Iar Sf. Ap. Pavel a spus exact la fel, sa cercetam toate si sa retinem ceea ce este bun.

Si dupa cum vedeti preotul nu are chiar asa putere sa ierte pacatele din moment ce spovedania fara cainta nu are valoare. Insa nici unul nu o spune. Iar daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi celorlalti, si nu ne iarta cand noi nu iertam la randul nostru, nu vad in ce consta puterea preotului astazi. La primii crestini totul era altfel, dar daca cineva vrea sa se intoarca la ce a fost atunci primeste o piatra. Dar sa primeasca si un raspuns civilizat pentru cele de astazi mai greu.

Iar un alt user tocmai a judecat ca ar fi bataie de joc, a judecat fara sa cunoasca. Unul din pacatele intalnite in manulaul/Indreptarul de Spovedanie (pe care nu eu l-am alcatuit si nici eu nu am venit cu ideea de a fi consultat si de a bifa pacatele din el!!!) era faptul de a fi facut Medicina iar preotul m-a intrebat daca am facut disectii. Bine-nteles ca am facut, i-am raspuns, si am inteles ca din cauza disectiilor eram pe lista neagra. Nu mi-a zis nimic verbal, ci doar m-a privit lung, a dat din cap a dezaprobare si pana la urma mi-a dat dezlegarea. Dar sa nu credeti ca l-am considerat pacat si ca m-as fi cait vreo clipa ci am continuat sa fac disectii si am inceput sa caut de ce disectiile sunt pe lista neagra. Paganii ii considerau necurati pe cei care se atingeau cadavre si la fel considerau si evreii de aceea preotii evrei pana in ziua de astazi nu au voie sa le atinga. Crestinii insa se ating de moaste dar ceva tot au pastrat ei sub forma interdictiei pentru disectii. Pentru mine sunt pure superstitii, si dintr-acestea sau alte exagerari, am mai gasit suficiente prin manualele de Spovedanie. Daca le-am gasit, le-am spus, dar nici vorba sa ma caiesc pentru ele, nici acum si nici niciodata. Si nu o consider bataie de joc in nici un caz, bataie de joc ar fi fost daca nu le-as fi spus si le-as fi tinut ascunse.

A zis Domnul ca o sa dam socoteala pentru orice cuvant spus, dar ascultandu-va pe unii dintre voi imi dau seama ca o sa dam socoteala pentru mult mai multe decat ne putem inchipui, pentru ca vad ca voi nu va dati seama de judecatile nedrepte pe care le emiteti ci sunteti ferm convinsi de concluziile pe care le trageti despre altii. Si la randul meu am facut si eu de multe ori ca voi. Si plus ca va contraziceti mereu. Acum aratati cum Dumnezeu ne iarta daca iertam si noi, acum fara Spovedanie nu este mantuire, acum preotul are puterea de a dezlega totul, acum dezlegarea facuta este nula fara cainta etc. Nimic coerent in toate astea. Dar luate doar separat si nu impreuna, ce minunate sunt toate! Si sunt minunate, cu asta sunt deacord. Insa aceasta unitate de gandire lipseste, aceasta incadrare globala, de aceea lipsesc raspunsurile pe care le caut.

Si toate astea fara macar sa fi intrat si mai adanc in problema: daca Dumnezeu ne iarta atunci cand iertam si noi, si nu ne iarta atunci cand noi nu iertam, iar principiul asta se aplica la evrei inca din Vechiul Testament (si se aplica pana in ziua de astazi), si Domnul l-a confirmat prin Cuvantul Sau, care a fost atunci rostul venirii Domnului? Cineva mi-a raspuns ca fara El noi oricum nu putem face nimic. Asa spunem noi, dar eu am vazut oameni evrei si din alte religii capabili sa ierte complet si profund si sa se detaseze complet de aceasta lume fara sa aiba nici o credinta in Domnul Iisus. Conform celor scrise, ei vor fi iertati la randul lor de Dumnezeu. Mi s-a raspuns ca poate si acela primeste ajutorul Domnului fara sa stie. Ok. poate, dar in cazul asta multe teorii ortodoxe nu isi au fundament in realitate.
Sau poate pur si simplu Domnul nu a vorbit degeaba atunci cand a zis ca nu pentru sanatosi a venit ci pentru cei bolnavi. Daca sanatosii nu ar fi existat, aceasta remarca nu si-ar fi avut locul. Sau poate cine stie ce altceva, dar dupa ceea ce vad aici (si nu numai aici, la fel am trait si in viata de zi cu zi), nu este Ortodoxia locul in care sa se aplice cu adevarat "cauta si vei gasi".


Multumesc oricum de interventii.
Multa pace!

Vă poftesc, vă rog şi vă implor, ca aici să plângem pentru păcatele noastre, aici să suferim pentru dânsele.
Aşa că vă poftesc, vă rog şi vă impor, ca aici să plângem pentru păcatele noastre, aici să suferim pentru dânsele. Aici trebuie să ne arunce în întristare cuvintele cele de pedeapsă ale preotului, ca să nu ne înspăimânte în acea lume adevăratele pedepse ale lui Dumnezeu. Aici trebuie să ne rănească predicarea, pentru ca să nu ne roadă în acea lume viermele cel neadormit. Aici arde-ne dojana şi mustrarea, pentru ca să nu ne ardă acolo focul iadului. Este drept ca aceia care suferă aici, acolo să se mângâie, iară aceia care aici trăiesc în desfătari şi cu uşurătatea minţii, şi nu le pasă nicidecum de păcatele lor, este drept ca acolo, neapărat, să plângă şi să se vaiete şi să scrâşnească din dinţi.

SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Sa stiti ca nu mi-a fost usor sa va dau raspunsul precedent,pt ca in general urmaresc sa nu dau lectii nimanui,fiind ocupata mai mult cu"disecarea"vietii mele religioase;totusi,nu m-am putut abtine sa nu va indrum si spre o alta optica a problemei,aceea de a va impaca cu mersul lucrurilor si de a va concentra pe actiunile dvs.

Aratati-mi si mie manualul de spovedanie care incrimineaza studierea medicinei!
Disectiile pot conduce la ideea de pacat,deoarece conditia primordiala a unui crestin este MILA,compasiunea pentru oameni si apoi pt fiintele vii,care fac parte din Creatie.
Ce drept ai sa omori niste fiinte pe care nu tu le-ai putut crea??

Mai mult decat atat,a efectua o disectie presupune(din nou)o curiozitate morbida care ia locul afectivitatii(milei) pt acea fiinta;raceala care sacrifica dragostea.

Largind ecuatia,preotul poate a simtit o parere de rau pt lipsa dvs de mila,care se poate rasfrange si asupra semenilor dvs!

Poate tocmai in aceasta consta: in a ne face sa intelegem de ce sa iertam, cum sa iertam si a ne conduce catre iertare.

Este regretabil ca tocmai in aceasta zi mare de praznuire se duc asemenea discutii.
Preotul e lasat sa lege si sa dezlege si PRIN EL sa se dea iertarea pacatelor de catre Dumnezeu. Cine doreste cu adevarat sa se informeze despre rolul preotului in scaunul de spovedanie sa citeasca rugaciunile pe care le spune preotul inainte de spovedanie!

"Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată şi sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte‑mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele îndoite le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat."

Socotesc ca am dat un raspuns foarte clar.

Multumesc de raspunsuri.

Sa va dau manualul acela de Spovedanie nu este posibil acum pentru ca se intampla prin '96, ori de atunci nu l-am pastrat, am invatat ceea ce scrie in Indreptare. Dar daca o sa cautati manuale amanuntite care se vindeau in biserici in acea vreme, o sa gasiti. Sau daca intrebati preoti va pot spune.

Disectiile nu inseamna a taia fiinte vii ci oameni morti, si nu este lipsa de mila sau curiozitate morbida ci asa se invata anatomia in anul I de facultate, asa isi mai fac mana unii chirurgi tocmai pentru a nu gresi pe oameni vii, si asa se practica in anumite specialitati pentru a putea stabili cauza mortii unui bolnav, si nici aceasta nu este o curiozitate morbida sau lipsa de mila ci dimpotriva, disectiile pe om au permis imbunatatirea cunostintelor medicale si a tratamentelor de care beneficiaza astazi oamenii. Biserica insa, din cauza ideii de inviere in trup a mortilor, a dezvoltat multe supertitii sau tabu-uri legate de corpul uman. Disectia este doar una dintre ele, dar mai sunt si altele ca incinerarea, tatuajele etc.

Intrebarea legata de puterea preotului se referea la puterea de a dezlega pacatele: daca inca din Vechiul Testament si pana astazi Dumnezeu iarta greselile celor ce iarta la randul lor, si nu iarta celor care la randul lor nu iarta, care este atunci puterea de dezlegare a pacatelor pe care o are preotul? Nu inteleg de ce se ocoleste o explicatie clara.

Asta pe langa faptul ca inca din Vechiul Testament Dumnezeu a iertat celor care s-au cait (sunt multe exemple in Vechiul Testament si sunt si psalmi folositi si de noi tocmai din acest motiv), deci ce rol mai are preotul in acest caz? Ca fara pocainta, dezlegarea lui nu este valida, iar cu pocainta, Dumnezeu ierta deja si fara preot. O explicatie va rog, nu trimitere la o rugaciune fara sa dati explicatia pe care o aveti in vedere.

Multumesc!

Scuzati,am crezut ca a fost vb despre disectii pe animale vii,asa cum se intampla la ora de anatomie in liceu.
Din acest pdv iertati-mi interventia!

O zi senina tuturor!

Dumnezeu iarta doar celor care iarta si ei la randul lor.
Preotii au primit puterea iertarii , direct de la Mantuitorul ,si sunt continuatori si administratori ai iertarii universale venite prin Hristos.
De aceea preotii au putere sa ierte si pe cei care nu iarta.
Si mai mult,sa ii ajute pe acestia sa ajunga la capacitatea de a ierta
Logic?

Am impresia ca am gresit forumul in seara asta ! Mai ,Iustine iti este bine ?:13:

Salut cristi :)
Ma lauzi sau ma critici :P ? Du-ti ideea pina la cap sa inteleg ce vrei.
Si concentreaza-te sa dam un raspuns logic fetei aleia.
Eu am incercat cum am putut

Nu vezi mai , ca nu-i bine nici sa lauzi si nici sa critici ? Of , of , of !:3:
Sunt lucruri elementare de ABC crestin-ortodox , si chiar nu inteleg de ce cazi si tu in plasa cameleonului sectar , ce brusc devine "ortodox" , apoi isi arata coltii si invataturile sectare ! Mai , chiar voi nu vedeti ca suntem luati drept fraieri ?

http://www.biserica.ch/docs/Invatatu..._pocaintei.htm

Inteleg acum.

Pe animale vii am refuzat mereu sa fac experimente, si cand am fost fortata, o singura data s-a intamplat, a murit biata broscuta si am avut mari mustrari, si am sperat sa nu se mai intample si nici la examen sa nu imi cada experiment pe animal. Din fericire, ruga mi-a fost ascultata.

Obiectiv insa, nu pot nega ca oamenii beneficiaza acum de multe tratamente gratie animalelor sacrificate pentru el, acesta este un alt motiv care ma intristeaza legat de meseria pe care o fac (pentru ca, chiar daca nu lucrez in mod direct in cercetare pe animale - am avut "noroc" pana acum, am insa contact frecvent cu cei care o fac), deci este un motiv care ma intristeaza legat de faptul ca vindecarea prin credinta este atat de rara ca pare inexistenta (asta apropos si de topicul legat de credinta deschis de mine si unde iar am fost judecata pe nedrept). Ma doare sa vad cum oameni credinciosi minimizeaza faptul de a vindeca prin credinta, nu isi dau seama cate sacrificii animale, cate daune se fac naturii si chiar sanatatii unora pentru vindecarea altora. Ca la sanatate omul tot nu renunta. Daca nu o are prin credinta, o cauta pe alte cai, dar asta nu il impiedica sa vorbeasca cum ca vindecarea prin credinta nu este chiar atat de necesara. Si nu vad nici copiii avortati (si ma refer aici la avorturile spontane, multe cauzate de o boala materna sau de cauze inca necunoscute, nedecelabile prin mijloacele medicinii de astazi) pe care eu ii vad si trebuie sa ii disec pentru a intelege de ce au murit si pentru a da un sfat mamei pentru sarcinile urmatoare, pentru a evita o astfel de tragedie. Ei nu vad rugaciunile care se fac pentru a nu mai exista astfel de cazuri si durerea de a constata ca in continuare copiii nenascuti si nevinovati mor. Ei judeca si trag doar concluzii despre mandrie si vanatoare de minuni, iar apoi vorbesc de mila pentru aproapele etc. Domnul Iisus avea multa mila si nu spunea nimanui: ei lasa ca iti face bine boala si necazul, ca te mai trezeste putin, i-a mai caieste-te si fa acolo si un canon pe masura si mai stiu eu ce. Nu! Domnul ii privea si avea mila de ei, asa scrie, avea mila, si ca atare ii vindeca si ii ajuta. A dori acelasi lucru astazi, aduce o mare revarsare de pietre si judecati din partea unora. Fara insa a uita sa puna citate cu "cer iertare daca am suparat", "sa avem mila" si altele la fel de frumoase, si bine-nteles fara a uita sa vorbeasca de traire si a critica intelectul si ratiunea.

In fine, Domnul a spus de ce va fi fericit cel insetat de dreptate, nu de faptul de a fi nedreptatit, ci de faptul ca va veni momentul sa se faca aceasta dreptate. Trebuie doar rabdare in continuare.

Multa pace!

Multumesc de raspuns.

Spuneti: "preotii au putere sa ierte si pe cei care nu iarta."
iar eu intrebasem: asta inseamna ca se anuleaza Cuvantul Domnului care spune ca celor ce nu iarta altora, nici Dumnezeu nu le iarta lor ?

Daca imi raspundeti :
"Da, anuleaza Cuvantul Domnului", atunci este logic insa nu se explica cum poate fi anulat Cuvantul Domnului care a spus ca lumea aceasta va trece dar Cuvantul Lui nu,

daca insa raspundeti "nu anuleaza", atunci nu mai este logic.

Multumesc!

Pentru Iustin si nu numai . . . !
 

Uite iti mai dau un pont , ca sa vezi adevaratele preocupari "ortodoxe":
Adrianna http://www.crestinortodox.ro/forum/i...ser_online.gif
Member
Data înregistrării: 22.06.2012
Mesaje: 90


http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon1.gif
Imi spuneti si mie va rog, in Budism exista Botez cu Duh Sfant si Impartasirea cu Trupul si sangele Domnului sau idei echivalente? Ce se intampla dupa moarte in conceptia lor?

Mai cristi,eu nu-s asa destept ca tine
Zi mi si mie lucrurile alea elementare
Eu inteleg ca Hristos a fost rastignit pentru pacatul lumii,si pentru noi toti,si ca prin El ,a venit iertarea lui Dumnezeu ,asupra omului,in general.
Si mai inteleg ca dupa aceasta,la Inaltare,Domnul spune :"Luati Duh Sfant,carora veti ierta pacatele vor fi iertate "
Deci de abia dupa ce iertarea lui Dumnezeu coboara asupra oamenilor ,ea e continuata si de preoti
ce e asa gresit ?

Ideea , da . . . !
 

Nu e nimic gresit , doar fosta ta exprimare era complet straina noua , in rest totul e ok!
Asta m-a dus in deruta :"administratori ai iertarii universale venite prin Hristos."