![]() |
SUA: război între Administrația Obama și episcopat
De mai multe luni, episcopatul american s-a opus sporadic unor inițiative punctuale ale politicii executivului american. De exemplu, cererile de admitere a "căsătoriei" homosexuale în state precum California au fost întâmpinate cu "așa, nu !" de către episcopii americani. Dar ceea ce a fost un adevărat Pearl Harbour, care pare a fi scos ierarhia catolică din non-combatul politic este recenta inițiativă ca serviciile medicale obligatorii să acopere contracepția și avortul, inclusiv în numeroasele spitale și universități catolice din SUA. Cu alte cuvinte, dacă vrei să exiști ca spital, trebuie să practici avortul la cerere și să recomanzi contraceptive.
"Niciodată până acum", a declarat ieri primatul SUA, Arhiepiscopul Dolan, "nu a mai obligat guvernul federal indivizi și organizații să meargă în piață și să cumpere un produs care violează conștiința lor. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple într-o țară în care liberul exercițiu al religiei ocupă primul loc pe lista Drepturilor Omului." În numai o săptămână, episcopii numeroaselor dieceze americane au postat pe sit-urile lor materiale care alertează asupra acestui lucru. În multe catedrale, omiliile au vizat această temă, fapt care arată o acțiune coordonată și pregătită din vreme a episcopilor americani. Administrația Obama riscă mult menținându-și poziția de impunere a obligativității avortului și contracepției în spitale, instituții și case de asigurări. Mai ales în an electoral. Pe de altă parte, nici riscul asumat de episcopi prin ieșirea la luptă nu este unul mic: vor fi păstorii urmați de turmele lor, în condițiile unei culturi tot mai secularizate, pentru care "dreptul la libera alegere" înseamnă moarte pentru nenăscuți ? "Nu i-am văzut nicicând pe episcopi să se mobilizeze atât de repede" a declarat directorul unui institut politic din Washington. Cel puțin Arhiepiscopul Broglio, supraveghetorul capelanilor militari, și-a dat foc la valiză. El a cerut preoților din cazărmi să citească o pastorală după Liturghia duminicală, care se încheia cu cuvintele: “We cannot — and will not — comply with this unjust law.” A doua zi, oficiali ai US Army i-au cerut să nu treacă această linie, care ar putea însemna îndemn la nesupunere civică. Dar episcopii Bisericii știu încă de la primul sinod pe care l-au ținut la Ierusalim că "de Dumnezeu trebuie să ascultăm mai mult decât de oameni". Noi, cei din turmă, mai știm asta ? Suntem gata de o confruntare directă cu artizani ai unor legi nedrepte ? Suntem gata să-i urmăm pe episcopii noștri ? |
Citat:
|
53 de episcopi ortodocși din SUA de diverse naționalități (majoritatea greci și ucrainieni) și-au exprimat și ei dezacordul asupra planurilor aiuritoare ale Administrației Obama de impunere a contracepției și avortului în spitale. Ei se alătură, astfel, celor 171 de episcopi catolici.
Sursa: http://www.catholicvote.org/discuss/index.php?p=25591 |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Daca am promis trebuie sa ma tin de cuvant. Chiar nu conteaza cine organizeaza miscarea, conteaza scopul. Ar fi bine sa o mediatizam noi si sa ne prezentam cat mai multi. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim naivi. Nu se va schimba nimic. Dar trebuie sa luam atitudine. Avotul nu va fi interzis, dar daca cineva se va razgandi si se va mai naste un copil tot e o realizare. Normal ca nu se mediatizeaza. Nu ies bani, nici putere din astfel de proteste. Si daca ar iesi 50000 de mii de oameni nu ar fi atat de mediatizata cum e mediatizat un protest la care ies 200. |
Citat:
|
Încălcare gravă a libertății religioase și a libertății de conștiință!
Citat:
Foarte bine că ierarhii au luat atitudine. Încă o dată, Dumnezeu să-i întărească în acest act de mărturisire a credinței! P. S. Atitudinea președintelui american nu mă surprinde... Probabil că vă este cunoscut episodul din Ziua Recunoștinței, când "excelența sa" n-a binevoit nici măcar să menționeze numele lui Dumnezeu... :( |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Deocamdată, Administrația Obama a propus episcopilor ceea ce numește "un compromis". Spitalele și așezămintele catolice ar fi scutite de necesitatea de a face avorturi la cerere și de a prescrie anticoncepționale în cazul în care ar fi vorba de pacienți (paciente) de religie catolică. "Compromisul" este nesatisfăcător din punctul de vedere al episcopatului, trădând o insuficientă înțelegere ale comandamentelor morale ale religiei. Astfel personalul medical catolic este legat să nu practice avortul și să nu prescrie anticoncepționale în general, și nu doar pacienților catolici.
Episcopul de Bridgeport a făcut o analogie care va rămânea de pomină. "Este ca și când s-ar da o lege ca magazinele de delicatese să vândă carne de porc. Inclusiv cele care aparțin evreilor" a declarat Preasfinția Sa. Ce folos, dacă după aceea apar instrucțiuni prin care ai libertatea să nu vinzi, dar numai dacă clientul e cu perciuni ? Prescripția este să nu vinzi porc în general. |
avort?
nu am citit tot ce s-a scris, dar mi se pare interesant daca il compar cu o stire venita din Japonia.
acolo, ingrijorat din cauza scaderii drastice a natalitatii si imbatranirii populatiei, guvernul incearca disperat sa gaseasca solutii. si face campanii in care cetatenii japonezi sunt indemnati sa faca ... sex. problema este foarte serioasa si tratata ca atare. s-a ajuns pana acolo incat sa roage cultele religioase sa fie mai blande in ce priveste interzicerea sexului inaintea casatoriei. problema e ca lipsa apetitului se manifesta cel mai mult la tineri. si cand citesc despre americani ... ajung la concluzia ca nu peste multi ani, planeta o sa fie populata de chinezi, indieni si arabi. |
Un episcop din SUA declară că a vota în favoarea unui candidat despre care știm că face apologia a ceva ce este păcat intrinsec (așa cum este avortul) este un lucru care pune mântuirea în pericol.
“a vote for a candidate who promotes actions or behaviors that are intrinsically evil and gravely sinful makes you morally complicit and places the eternal salvation of your own soul in serious jeopardy.” sunt, exact, cuvintele rostite de Monsenior. http://ct.dio.org/bishops-column/59-...tion/text.html Această declarație episcopală, de un radicalism puțin obișnuit în ultimele decenii, vine la câțiva ani după ce arhipăstorul greco-catolicilor români din SUA, preasfințitul Michael Botean, declarase în contextul invaziei americane asupra Irak-ului că războiul respectiv este injust și că participarea liberă la un război injust este un păcat de moarte, incompatibil cu mântuirea. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 13:24:59. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.