Poti agresa prin dorinta de a ajuta?
 

Oare sunt contexte in care poti agresa pe cineva dorind sa-l ajuti? Agresa in sensul de a interveni prea des/agresiv (?) - poate nu e cuvantul potrivit - in viata lui?

Bineînţeles. Atunci când omul nu vrea să fie ajutat.

Sigur ca da, dragoste si bine cu forta nu se poate! Trebuie sa respectam si liberul arbitru al celuilalt.

Uite, eu luna trecuta vad o nevazatoare incercand sa urce in autobuz. Cum ma aflam chiar langa ea, am apucat-o de mana ca sa o ajut. A inceput sa tipe, cum de indraznesc sa pun mana pe ea... Vezi, trebuia mai intai sa ii cer permisiunea si apoi sa actionez.

Sunt dati cand efectul scontat este cel negativ, de exemplu, cand incerci sa ii vorbesti despre Dumnezeu unui ateu si mai mult il indepartezi decat il apropii. Pentru ca nu ii respecti liberul arbitrul. Semenii nostri sunt niste fiinte delicate, cu ratiune. Nu poti tu sa vii si sa zici: uite, eu stiu ce e mai bine / util pentru tine! (chiar daca tu esti convins ca stii).

Poţi. Un astfel de caz, de care îmi amintesc, s-a petrecut pe când eram copil. Odată, am văzut pe stradă un om mergând în cârje, având un picior amputat. Semăna mult cu unii pe care îi văzusem la poarta bisericii, care aveau picioare amputate. M-am dus la el, să-i dau un ban. Mi-a spus: "puştiule, eu am mai mulţi bani ca tine !". În mod vizibil, a fost deranjat de gestul meu, deşi a avut delicateţea să nu îmi reproşeze acest lucru. Atunci m-am învăţat minte să nu mai dau de pomană celor care nu cer acest lucru.

Da, poate fi "agresat", sau cel putin deranjat. Si nu cred ca este neaparat o forma de mandrie a celui care nu se bucura de ajutorul pe care i-l ofera altii, ci se poate ca omul sa vrea sa stea pe picioarele proprii, sa se descurce singur.
In general nu imi plac insistentele. Daca am nevoie de ajutor, cer. Daca se ofera cineva fara sa cer, uneori poate fi bine venit. Dar daca cineva insista, nu e chiar ok. Fiecare avem lectia noastra de invatat si pana la urma fiecare isi alege solutia la probleme.

Daca o persoana, povestind cum povesteste lumea in mod normal, isi exprima niste dorinte pe care le-ar avea in mod special, dar rosteste totodata clar ca nu doreste sa primeasca nimic pe degeaba si daca tu poti sa ajuti la indeplinirea dorintelor, contextual, fara ca in mod expres sa figureze ca ajutor, dar totusi sa poata fi constientizat ca un soi de interventie - o ajuti sau nu pe acea persoana? Sau respecti intocmai cuvintele rostite de ea?
Ce situatii aiurea in viata asta. Omul daca n-are probleme, isi face.

Eu facut aceasta greseala de vreo 2 ori aici in America...
Desi oamenii aratau o vadita stare saracacioasa,au fost foarte socati si probabil neplacut bruscati de milostenia mea care nu-si avea sensul.Si eu am fost cumplit rusinata...
Alta data mi-a fost mila de un batran orb de un ochi(chior)si i-am platit masa la restaurant.Cand a auzit l-a apucat rasul...Eu nu-l cunosteam,apoi am aflat ca este destul de avut,tocmai se intorsese dintr-o croaziera in Caraibe :)

Acum nu mai dau bani decat celor care poarta mesage(pancarte) de genul:HElp,Homeless!

Foarte usor poti agresa , pentru ca,cu mintea vrei sa iubesti ,dar nu ai priceperea de a o face si mai mult daunezi celuilalt. A simti adevarata nevoie a celuilalt ,e deja un har, si arata o iubire desavarsita.Caci iubirea adevarata nu face rau.
Iubirea este printre cele mai mari surse de agresiune ale acestui veac,din iubire apare gelozia,din iubire apare amestecul in viata celuilalt,din iubire apare posesiunea asupra celuilalt,pretentiile exagerate ale parintilor fata de copii , incercarea de a converti pe celalalt , sufocarea celuilalt ,si lista poate continua
Dar aceea este o falsa iubire.Adevarata iubire este doar cea cu sacrificiu de sine,cu micosrarea egoului nostru.Doar aceasta poate duce la intelegerea adevarata a nevoilor celuilalt.
Iubire este cand intuiesti fara nici un efort nevoile celuilalt,ca si cum ai fi tu in locul lui.

Unul din lucrurile pe care le-am învăţat în timpul meu petrecut pe pământ este să nu îti oferi ajutorul atunci când acesta nu este cerut. Şansele sunt că vei provoca mai mult rău decât bine.

Această teorie trebuie finisată, dar în esenţă am descoperit că este validă.

Daca ajutorul tau nu este cerut si esti insistent, da. Cred ca mai corect formulat ar fi: Poti face rau cuiva dorind sa il ajuti?

Vin pentru a intari parerea publicului larg, daca mai e nevoie. Mie nu imi place ajutorul oferit de ceilalti. Nu prea pot sa explic de ce, am crescut invatand sa ma descurc singura singurica, iar cand altii se uita si la mine si spun "pari a avea nevoie de ajutor" o iau ca pe o insulta, ca si cum mi'as expune slabiciunile in fata lumii, mai mult sau mai putin voluntar/constient. Cand am cu adevarat nevoie de ajutor nu ezit si il cer acelor persoane care imi sunt foarte apropiate si care sunt in numar mic. Dar sa se bage cineva in "zona mea de confort" si sa ma tot impunga in coaste cu ajutorul lui e foarte deranjant.

mie-mi sună mai deranjant a-ţi fi refuzat ajutorul, ca şi când e o insultă, decât a-ţi fi oferit ajutorul pe care nu-l necesiţi, deşi n-ar trebui...

Trebuie să căutăm la inimă în primul rând. Dacă nu ai nevoie de ajutor, şi totuşi cineva se oferă să ţi-l dea, atunci mi se pare de bun simţ să refuzi politicos, dacă ţii cu tot dinandinsul să fii independent. Nu zic să te gândeşti care ar fi motivele pentru care aceea persoană vrea să-ţi sară în ajutor, dar măcar răspunde-i cu respect. Răspunde cu căldură. Răspunde cu dragoste. Hristos spune să ne iubim vrăjmaşii, atunci noi cum să ne permitem să privim cu răutate un om ce ne vrea binele? Păi ne permitem pentru că suntem liberi. Om fi noi liberi, dar nu e chiar aşa. Ori nu-i cumva vorba de cunoştiinţa noastră mai veche...mândria bat-o vina. Nu ea ne-o orbi, de fapt? Căci dacă un om, prost, îmgâmfat, şi prea plin de sine, aşa cum barda judecăţii noastre aspre ni-l ciopleşte, îţi oferă totuşi o mână, şi tu îl scuipi între ochi, simţindu-ţi lezată libertatea şi zona de comfort... atunci nu mai e vorba de iubire de aproape, drăguţilor.

Deranjant e că nu avem pic de smerenie...

Iertare! nu vă supăraţi pe mine! sunt mai mândru şi îmgâmfat decât voi toţi la un loc, fără să-mi dau silinţa prea tare. Dar eu, păcătosul, cred cu tărie că nu-i bine să ne simţim deranjaţi de un ajutor, fie că avem sau nu avem nevoie de el. Trebuie să ne gândim din ambele puncte de vedere. Şi din al celuia care nu are nevoie de ajutor, dar şi al celuia care-l oferă fără să fie nevoie. Eu am expus aici o opinie referitoare la cazul în care ne este oferit acest pseudo-ajutor, şi la modul în care ar trebui să-l privim pe cel ce oferă..

Nu cred ca am spus undeva ca i'as respinge cu brutalitate sau lipsa de politete pe cei care vor sa ma ajute. Ceea ce am spus in mesajul anterior sunt sentimentele mele vis-a-vis de problema, nu reflecta reactia mea fata de cei ce incearca sa faca bine semenilor. Si nu e vorba nici de libertate, in mod special. Nu simt ca daca cineva imi ofera o mana imi lezeaza libertatea in vreun fel. Dar daca sunt libera, am dreptul si sa aleg sa refuz, nu? Poate pentru ca ma descurc singura si nu consider ca am nevoie de ajutor. Sau poate pentru ca asa imi place mie si asa ma simt eu bine, sa imi rezolv singura ce am de rezolvat, atata timp cat pot [daca vei citi cu atentie, vei observa ca am spus ca nu ezit sa cer ajutorul cuiva, cand am nevoie cu adevarat de el].
Dar mai sunt persoane ca initiatorul acestui topic, care isi pun intrebarea "daca omul a spus ca nu are nevoie de ajutor, ar trebui totusi sa ma bag in problemele lui si sa i le rezolv?". Ca sa ce? Ca sa il foloseasca pe cel in cauza ca instrument de mantuire, fara voia lui? Haha! O portita ar fi cazul in care persoana pe care vrei sa o ajuti iti e foarte apropiata si stii tu sigur ca refuza ajutorul numai din rusine si atunci il ajuti oricum si ii faci un bine. Dar sa te joci de'a bunul samarinean cand ceilalti nu sunt dispusi e o incalcare a unor limite in ceea ce priveste spatiul personal.

Sunt de acord. Mă refeream la modul în care ar trebui să-i privim pe aceia care intră în contact cu noi, şi nu iau în calcul acest aspect. Că le răspundem cu respect e una, dar să-i şi iubim, şi să conştientizăm bunătatea din ei, e alta. Inima noastră nu trebuie să se tulbure nici măcar o secundă, din cauza unor astfel de gesturi "generoase" oricât de mari ar fi ghilimelele...Cât de buni samarineni sunt ei, nu noi decidem.

Da, ar fi ideal sa putem vedea bunatatea in toti oamenii. Eu, personal, cred ca exista. In fiecare din noi. Ca mai gresesc in felul in care ma comport cu ceilalti si esuez uneori in incercarea de a gasi bunatatea in fiecare, e alta poveste.

Bineinteles ca poti agresa incercand sa ajuti, asta e clar si sunt atatea exemple. Chiar poti face rau incercand sa ajuti fara sa stii exact de ceea ce are nevoie o persoana si stii exact ceea ce faci.
Am citit odata o mica povestioara...Era o mama cu un copilas in brate in tren, trebuia sa ajunga undeva...era iarna frig...si a intrebat pe controlor unde trebuie sa coboare pentru statia respectiva. Atunci un domn binevoitor din compartiment s-a oferit el sa-i arate. Ea s-a linistit si au mers....pana cand domnul binevoitor ia spus, aici trebuie sa coborati doamna. Doamna a coborat, trenul a plecat si ea s-a trezit in mijlocul campului si a murit inghetata si ea si copilasul...
Domnul binevoitor calculase bine a cata statie e buna pt a cobora doamna, insa trenul a avut o oprire neasteptata, el fiind foarte stapan pe ceea ce stia...n-a mai verificat.....de aici nenorocirea...
Asa ca...atentie si atunci cand vrem sa facem binele!

Nu ca nu ar fi fost agasant prin simplu fapt ca s-a "bagat in vorba" cand doamna intrebase clar controlorul. Sunt genul de oameni care sunt prea bagaciosi. Nu asta inseamna sa fii "un bun samarinean".

Povestea imi pare cusuta cu ata alba.
Multe lucruri nu se potrivesc.Personal cred ca e o poveste inventata ptr a sustine o anumita idee.

Citind parerea fiecaruia, am realizat ca multe mai avem inca de invatat. Pe de o parte, gestul de a plati masa acelui om pe jumatate orb, care tocmai se inapoiase dintr-o croaziera, sau gestul de a da un banut unui om care avea un picior amputat, nu i-a facut pe nici unul dintre ei sa se simta ofensat. Dar daca cineva simte nesiguranta in ochii nostri si vrea, fara ipocrizie, sa ne ofere ajutorul, sarim ca si arsi. Oare nu cumva e vorba de un exces de mandrie?
Am fost de multe ori in situatia de a spune "Mai bine taceam." Parintele Arsenie Boca spunea uneori: "Nu-l certa pe pacatos, cand il vezi pacatuind, ca s-ar putea sa te sminteasca si pe tine. Roaga-te, numai, pentru el si veti primi folos amandoi de la Dumnezeu." Cu ani in urma imi amintesc cum unul dintre amicii mei cam injura cum ii venea la gura, iar cand mi s-a parut momentul potrivit, l-am intrebat politicos, de ce o face si daca sfintii sau Dumnezeu l-au suparat intr-atat incat sa merite injuriile lui?... Ce a iesit a fost foarte trist, fiindca s-a dezlantuit in toata rautatea de care putea da dovada...
Dar, in general, intalnesc oameni care "cred in felul lor". Ei stiu ca au o relatie "frumoasa" cu Dumnezeu, chiar daca nu merg la biserica, nu se spovedesc, chiar daca si-au intrerupt relatiile cu parintii sau fratii, chiar daca nu pierd ocazia sa spuna despre cutare sau cutare ca sunt vrednici de focul iadului, ei cred... in felul lor. Iar daca indraznesti sa le spui cu blandete cam ce s-ar cuveni sa mai faca, se zbarlesc precum un arici. Pai cum adica? Sa nu mai fumeze chiar deloc? Dar macar atata bucurie sa-si mai poata permite... Sa tina post? Ce-o mai fi si cu postul asta? Postul este pentru cei de la manastire care vor sa devina sfinti. Noua, celor de rand, nu ne cere Dumnezeu asa ceva decat daca vrem noi... Si-apoi, lasa ca stim noi ce fac cei care tin post... pe o parte tin si pe alta fura... Pai de-aia tin, ca sa-i ierte Dumnezeu... Cat despre preoti... tocmai datorita lor, ca nu stiu decat sa ceara bani toata ziua, de-aia ne piere cheful sa mergem la biserica...
Ei, ce poti sa faci cand ai astfel de prieteni sau amici? Ce poti sa le spui? O simpla abordare discreta te poate eticheta ca "pocait", "habotnic", "dus cu capu'". Adevarat: "Dragoste cu de-a sila, nu se poate."

Cunosc o persoana care din cauza unui esec sentimental, s-a cufundat in patima alcoolului. Patima aceasta a devenit atat de mare incat deja il conduce ea pe el. Vazand cum isi distruge viata, sanatatea si sufletul m-am gandit ca are nevoie de ajutor si deasemenea m-am gandit ca ori nu isi da seama ca are nevoie de ajutor si de aceea nu cere ajutorul ori isi da seama dar se complace asa, renuntand.
Am inceput sa ii spun efectele negative asupra trupului si sufletului, am inceput sa ii vorbesc de credinta fiind credincios acel om, am incercat sa ii spun ca nu il mai primesc in vizita la noi decat treaz si cat sta la noi nu consuma nimic, insa nimic nu a mers. pana cand intr-una din zile mi-a spus asa: Miha, eu stiu ca am o problema, nu trebuie sa imi spui. insa te rog nu mai incerca sa ma salvezi , pentru ca insistenta ta devine agresiva. Lasa-ma, ca eu nu mai pot sa ma indrept si nici nu mai vreau, am renuntat.
Am fost foarte mahnita, dar asta e.

Omul refuza ajutorul si considera agresiune din doua motive: unul ca nu vrea, renuntand la bine cu buna stiinta sau fara buna stiinta (nu stie si nu accepta ca are o problema), al doilea refuza din mandrie, din prea multa mandrie d9e sine.

Aici in Ellada am invatat un lucru frumos de la oamenii greci: acestia niciodata nu se refuza unii pe altii, considerant ca cel care doreste sa daruie, orice si un zambet, o face cu placere, din inima si nu vor sa strice bucuria celuilalt de a darui chiar daca nu au nevoie de darul respectiv. Iar daca sunt refuzati , se necajesc considerand aceasta un afront.
Am aflat-o din prima clipa cand am pasit aici, romanca care m-a prezentat unei familii grecesti mi-a spus sa nu-i refuzi daca iti ofera o cafea sau ceva dulce ca nu le place. iar daca accepti ii faci fericiti.

Monahul este invatat sa fie smerit si sa primeasca ce ii este oferit ca sa faca o bucurie celui ce ofera. Daca nu are nevoie, atunci la randul lui ofera celorlalti care poate au nevoie.

Parintele Paisie Aghioratul avea totdeauna dulciuri (rahat) primite de la inchinatori. Si pe fiecare om ce ii trecea pragul il primea cu dulciurile respective.

Eu cred mai degraba ca aici e marea problema la noi, romanii. Gestul cuiva de a ne ajuta poate duce la interpretari eronate: "Oare ce urmareste? In tara asta amarata, nimic nu-i gratis? De ce sa-mi duca el bagajul? Nu cumva vrea sa mi-l fure? Nu cumva vrea sa vada unde stau si sa imi sparga casa in lipsa mea? Nu cumva vrea sa ma fraiereasca in vreun fel?"... Cred ca societatea ne-a facut deosebit de suspiciosi.

Nu consider ca e condamnabil faptul ca suntem suspiciosi fata de strainii care ne intind cate o mana, a carei murdarie sau curatenie nu le putem cunoaste. Acesta e doar varful iceberg'ului, radacina problemei e mult mai jos si mult mai puternica decat intuieste publicul larg. Lipsa increderii in cei din jur, cu precadere in persoanele necunoscute, nu e o problema strict romaneasca si pe undeva, e chiar scuzabila. Faptul ca in dulcea noastra patrie aceasta e mai acuta si e mai adanc inradacinata in sufletele oamenilor este, intr'adevar vina unei societati putrede, care tine neaparat sa ne dea peste nas cand incercam sa lasam astfel de idei preconcepute deoparte. Cel putin mie. Si vorba aceea... "te'ai ars cu supa, sufli si'n iaurt". E perfect normal!

Se intampla cateodata sa am nevoie de ajutor, spre exemplu nu am destui bani la mine si vreau sa cumpar ceva. Ma duc la un prieten si spun: "As vrea sa cumpar o carte dar nu am bani deajuns la mine." Daca se ofera el sa imi dea ma simt mult mai bine decat daca ii cer direct.

Daca un om spune ca are nevoie de ceva nu este necesar sa imi ceara direct, daca pot sa il ajut ma ofer eu.

Daca cineva se ofera sa te ajuta si nu ai nevoie trebuie sa refuzi foarte politicos si cu multumiri pentru ca s-a oferit. Daca este invers persoana care s-a oferit sa ajute se simte rau si data viitoare nu va ajuta cu aceeasi usurinta pe cineva, va ezita, se va gandi de mai multe ori inainte sa faca acest lucru.

Acesta este un subiect tare interesant si nu cred ca nu exista om care sa nu se fi fript incercind dezinteresat dar sustinut sa ajute pe cineva iar acel cineva sa il huleasca .
Ca cineva sa poata primi ajutor , trebuie sa fie adus in situatia (vorba Sf. Vasile Cel Mare) de a avea mare nevoie de mintuire (ca termen generic) si sa nu poata sa o gaseasca /obtina . Dar trebuie sa-i friga buza dupa isbavire si nu gluma , altminteri dracul il buseste cu tot felul de mindrie irezistibila incit nu-si poate vedea starea in care este si nevoia implicita de ajutor . De asemenea acelasi cineva trebuie sa aibe si un pic mai multa credinta in Dumnezeu decit deobicei (adica un pic mai sus de genunchiul broastei) ca sa poata intelege ca ajutorul/milostenia se face si se primeste in numele lui Hristos si nu al tau personal . Daca asta nu intelegi sau nu crezi atunci geaba te ridica temporara cineva din rau pt. ca tot acolo vei cadea chiar daca viitorul rau are alta fata .
De aceea este de mare folos sa cunosti invatatura ortodoxa despre viata in duh si adevar , pt.a sti sa actionezi exact cum trebuie dar fara a deveni tu ridicol si fara a ridiculiza pe celalalt .

Exista un exemplu arhiintilnit in viata in care unii crestini se rup, dar se rup rau de tot, de dorinta de a aduce un ,,sarman" necredincios la credinta sau de a-l isbavi din cine stie ce necaz, iar acesta , ba !
Trebuie sa stim si sa traim realitatea ca a invata pe cineva credinta , in sensul de a-l ajuta, de a-i fi cu un folos, sau a milui pe cineva nu inseamna neaparat sa-i impunem vointa noastra . Adica nu-l putem obliga sa faca cum vrem noi , chiar daca il invatam de bine . Il putem sfatui, invata , etc, dar ceea ce face este doar la alegerea liberului sau arbitru sa faca .

Subiectul este vast, dar vast ... aici pe forum au fost nenumarate exemple in care unii voiau sa faca binele cu forta iar cei nefericiti nu puteau, de exemplu, citi rugaciuni mai multe ca nu obisnuiau sau nu stiau exact daca toate ar avea vreun folos... nici nu putea posti mai mult si mai bine deoarece ei nu se considerau a fi calugari... nici la toate slujbele publice ale bisericii nu mergea deoarece biserrica era departe de el si mai ales ca nu a fost obisnuit nici o data sa faca astfel... nici nu voia sa se smereasca in port, in petreceri si serbari,cu lecturi preponderent duhovnicesti deoarece la ei acasa nu este minastire iar ei sunt cert mireni ... si multe alte asemenea exemple, in care nefericitul nici ca habar nu avea el de mina intinsa de cei din jur , ba chiar avea eccese de violenta cum ca ar fi luat peste picior, si la urma urmei punea intre el si bineintentionati piatra filosofala : cu ce autoritate indrasnesti sa ma sfatuiesti , cine esti tu fata de mine, ce ai tu in plus fata de mine... ? Si cu asta si-a pus stampila drept in frumte !
Asadar , a ajuta pe cineva se rezuma la orice gest si intentie de bine facatoare pina la limita liberului arbitru al fiecaruia .
Daca celalalt nu vrea ajutorul ... nu ai ce ii face ! De acolo in colo este numai treaba lui !
Sau putem concluziona ca tinind cont de multitudinea tipurilor psihoemotionale si intelectualculturale ale oamenilor trebuie sa ai ,,scoala duhovniceasca" a facutului de ajutor, altminteri nu poti reusi de fiecare data .
De asemenea nu trebuie uitat ca esentiala conditie a datului de ajutor este dezinteresul dar ca de f. multe ori in spatele unui dezinteres aproape sigur , cu timpul, se descopera mindria !

Si in sfirsit, multe se pot spune , cu folos, despre cum se face si cum se primeste orice gen de ajutor !
Dar mai sunt si alte multe imprejurari in care minat de dorinta de a face bine sa devi chiar agresiv , exagerat de insistent , penibil de prost orientat catre persoana de ajutat sau in cel mai fericit caz , jenant de cicalitor !

Totul tine de formarea psihica si sufleteasca a celui pe care vrei sa il ajuti.
Perioada copilariei este de o importanta majora pentru modul de a fi al fiecaruia.
Daca un om creste nefiind ajutat fara sa o ceara, va fi de greu ca el sa accepte interventia oricui.

Prieten se spune ca este acela care te ajuta mai inainte ca tu sa ii ceri ajutorul.
Din pacate, acest lucru nu poate fi valid in cazul de mai sus.

Poti sa il superi pe om chiar si atunci cand isi doreste sa il ajuti, din mandrie neputand accepta usor ajutorul dorit.

Se simte cineva dintre noi agresat de Dumnezeu in dorinta Sa de a ne ajuta? Ma indoiesc. Cu toate acestea nimeni nu poate spune ca Dumnezeu nu este prezent sau ca nu lucreaza in viata sa.

Este nevoie de multa noblete si discretie in dorinta de a ajuta pe cel de langa noi, fara ca aceasta sa insemne lipsa de concretizare a faptei. Orice fapta pe care o facem spre binele aproapelui, este o conlucrare cu Dumnezeu, ce il cheama pe cel caruia i se adreseaza, la un raspuns. In virtutea darului libertatii, raspunsul sau poate insemna refuz. Dar poate insemna si asumare constienta a conclucrarii cu Dumnezeu, intru Asemanarea cu El, la care este chemat.

Se simte cineva dintre noi agresat de Dumnezeu in dorinta Sa de a ne ajuta?
Ce frumos, ce frumos? Splendida remarca! Ce imensa diferenta intre cum lucreaza Dumnezeu, Infinitul, Atotputernicul, cu cata gingasie, cu cata delicatete, cu cata noblete, si cum lucram noi, uneori, culmea chiar in numele Sau!
Har, smerenie si jertfa de sine.

In asentimentul domnului MariS adaug:

Cand trebuie sa mustram?
http://www.crestinortodox.ro/editori...am-137555.html

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.