Gratia sfintitoare si gratiile actuale
 

Doctrina despre Graţie (Har, în limbaj răsăritean) poate părea dificilă, din cauza obiceiului teologilor de a se exprima alambicat. Ani la rândul, când citeam ceva despre acest subiect, mă durea capul şi îmi ţiuiau urechile tot aşa cum îmi ţiuie şi acum de câte ori fac o tentativă (de regulă sortită eşecului) de a citi ceva din clasici ai filosofiei germane, precum Kant ori Hegel.
De fapt, lucrurile nu sunt nici pe departe aşa de complicate. Ăsta e rostul acestui topic, de a împărtăşi şi altora ceea ce am priceput cu multă trudă, spre a le fi lor mai uşor.

Dar, până la a începe să o disecăm spre a vedea dacă e simplă ori compusă, dacă e o singură Graţie sau mai multe specii de graţii, să vedem cam ce ar putea fi graţia în general. Ei bine, Graţia asta este un ajutor supranatural pe care ni-l dă Dumnezeu ca să ne mântuim. Potrivit numelui, Graţia este ceva gratuit, adică vine moca. Altfel spus, este un dar ("har" şi "dar" sunt de multe ori interşanjabile în liturgică). Mai exact, asta înseamnă că, într-o primă aproximaţie, vine independent de meritul nostru. Atenţie, deci: spun că independent de meritul nostru vine Graţia, adică ajutorul spre mântuire, nu mântuirea însăşi. Aşa cum ploaia vine şi peste drepţi, şi peste păcătoşi, aşa cum soarele străluceşte pentru toţi, tot aşa vine graţia, peste toţi oamenii. Două deosebiri există între acest model "meteorologic" şi felul cum vine graţia: mai întâi, ploaia o vedem şi soarele îl vedem cu ochii noştri, pe când graţia, cum spuneam, e ceva supranatural, adică scapă vederii noastre naturale. Mai apoi, în timp ce ploaia cade peste toţi şi soarele străluceşte tuturor în acelaşi timp, graţia nu vine în acelaşi timp pentru toţi şi nici în aceeaşi formă tuturor. Dumnezeu operează foarte individualizat şi dă acest dar la momentele pe care El le consideră potrivite. Dar de dat, îl dă tuturor şi nu doar unora (în viziune catolică, viziunea protestantă poate diferi).

Acuma, este sau nu este graţia ceva important pentru mântuire ? Răspunsul este afirmativ. Nimeni nu se poate mântui fără acest ajutor supranatural oferit de Dumnezeu. Chiar şi îngerii beneficiază de graţie, cu atât mai mult oamenii a căror natură este îmbolnăvită de Cădere. Dar, despre acest lucru, ca şi despre în câte feluri este acest ajutor, în postări viitoare, dacă topicul va trezi interesul cuiva.

Foarte interesant topicul.
Am cateva intrebari pentru inceput.
In ce consta acest ajutor supranatural? Ce face efectiv? In ce sens ingerii beneficiaza de gratie.

După cum probabil ştiţi, diferenţa între graţie şi har nu este doar terminologică. Ceea ce numesc ortodocşii har este diferit de graţie.

Spre deosebire de catolici, care văd în graţie un dar, o energie creată, Ortodoxia vorbeşte despre energiile divine necreate, care sunt în strânsă legătură cu persoanele Sfintei Treimi, iradiind din acestea fără să se identifice cu Ele, aşa cum lumina e nedespărţită de Soare, fără a fi totuşi Soarele sau aşa cum cel care te iubeşte îţi dăruieşte dragostea, bunătatea, mângâierea sa fără a se dărui pe sine în fiinţă.

Şi după cum Soarele răsare şi peste buni şi peste răi, la fel şi Dumnezeu dăruieşte lumina Sa tuturor, însă de ea se împărtăşesc numai cei care vor; numai cei care îşi deschid inimile, numai cei care îşi curăţesc vederea duhovnicească lucrând poruncile lui Hristos. Numai cei care răspund iubirii lui Dumnezeu cu iubirea lor.

Mântuirea este a trăi viaţa lui Hristos. Iar viaţa întru Hristos, în relaţie vie cu El, e o viaţă în har.

Mă bucur să văd că aceste lucruri stârnesc un oarecare interes. Ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă prin Graţie este însăşi îndumnezeirea noastră. Sfinţii Părinţi leagă conceptul de Graţie de îndumnezeirea omului. La rândul ei, această îndumnezeire este văzută într-un mod foarte concret, ca sălăşuire a lui Dumnezeu în sufletul nostru. Ce se întâmplă, deci, când sufletul nostru este animat de Graţie ? Sf Atanasie explică: "atunci Spiritul, fiind stabilit în noi, Fiul şi Tatăl vin şi îşi găsesc sălaş în noi". Clement din Alexandria, vorbind în contextul în care se referă la Botez, spune: "Această lucrare este numită felurit: graţie, iluminare, perfecţie ori spălare". E departe de a fi singurul care compară Graţia cu o iluminare. Sf Chiril al Ierusalimului, vorbind despre cei care se pregătesc să primească Botezul, spune că sunt "pe punctul de a fi iluminaţi". Sf Augustin observă că Graţia "lucrează înăuntrul nostru iluminare şi îndreptăţire".

Dar analogia care îmi place cel mai mult (păcat că nu mai ţin minte la ce autor am întâlnit-o) este aceea dintre Graţie şi oxigen sau aer. Ceea ce este oxigenul pentru trup, este Graţia pentru suflet. De aceea, adesea sufletul căzut din starea de Graţie este numit "suflet mort", nu cu înţelesul de a fi extinct, ci cu înţelesul de "rupt de Dumnezeu". Fiindcă principiul sufletului este Dumnezeu. Aşa cum trupul nu-şi poate fabrica singur oxigenul de care are absolută nevoie, tot aşa sufletul nu poate avea viaţă fără ca Cineva să i-o ofere. Iar această oferire o numim, simplu, "graţie".

În cele de mai sus, am vorbit despre Graţia Sfinţitoare (sau, pe scurt, "Graţia" scrisă cu majusculă iniţială şi la singular). Dar, pentru a ne pregăti să o primim, Dumnezeu ne mai dă un fel de ajutoare punctuale. Acestea sunt graţiile actuale (harurile lucrătoare, în terminologie răsăriteană). Dacă tot suntem la rubrica de terminologie, să observăm că "actual" în latină are un înţeles uşor diferit de română. "Acta" înseamnă faptă (mai înseamnă lege sau registru în care se păstrează deciziile), ştim asta din binecunoscutul dicton "acta, non verba!" (fapte, nu vorbe!). Deci, dacă în loc de "graţii actuale" am spune "ajutoare spre fapte" am înţelege mai bine despre ce e vorba. Dar termenul s-a impus prin uz.

Când primesc eu, aşadar, o graţie actuală ? Ori de câte ori simt impulsul de a face ceva plăcut Domnului. Când un schilod îmi întinde mână şi mă roagă să-i dau un ban, iar eu simt impulsul de a-l ajuta, înseamnă că tocmai am primit o graţie actuală. Când simt impulsul de a merge în faţa lui Isus şi de a-I cere îndurare mărturisindu-mi păcatele, am primit o altă graţie actuală.

Să observăm că graţiile actuale sunt ajutoare temporare, adică determinate în timp. Le primesc ca să trec un hop. Imediat după ce am dat o pâine schilodului, imediat ce m-am dus să mă spovedesc, graţia actuală respectivă îşi încetează existenţa. Dimpotrivă, Graţia Sfinţitoare este dată de Dumnezeu cu intenţie permanentă, ceea ce nu înseamnă că nu se poate pierde.

Am văzut cam ce sunt graţiile actuale, să vedem acum când le primesc. Cel mai scurt răspuns acesta este: le primesc atunci când vrea Dumnezeu. Da, dar Dumnezeu vrea să îmi dea mai multe graţii actuale atunci când vede că am tras folos de la graţiile pe care mi le-a dat deja. Graţiile actuale vin în urma rugăciunilor mele, dar când eu încep să mă rog, El a făcut deja primul pas. Fiindcă însăşi intenţia de a mă ruga este în urma unei graţii actuale trimise de El. Desigur, graţiile actuale mai vin şi în urma Sfintelor Sacramente şi Sacramentalii (Taine şi Ierurgii). Prin post, prin pomană, prin alte fapte de credinţă. Deci, lucrurile se petrec în felul următor: Dumnezeu îmi dă, la început, o şansă şi îmi şopteşte: "Hai, vino !". Dacă eu mă las dus de mânuţă, dând curs acestei graţii actuale, El nu îşi împuţinează darul său de la început, ci îl creşte, ajungând la supraabundenţa de graţii observată de mulţi mistici. Rugându-mă, voi simţi şi impulsul de a ajuta pe alţii, şi de a ţine post, etc. Dar, dacă eu refuz acest prim dar ? Dacă simt impulsul de a mă ruga (presupunând că Domnul mi-l dă pe acesta, deşi poate foarte bine să îmi trimită mai întâi un alt fel de graţie actuală) şi totuşi refuz să-i dau curs, din lene, de exemplu ? Atunci, se întâmplă că Dumnezeu se va întrista, dar nu mă va părăsi. Nu va face aşa cum fac eu, care, dacă îmi refuză cineva darul şi mi-l aruncă în faţă, păi acela este duşmanul meu pentru tot restul vieţii. Nu, Dumnezeu vrea să fiu al lui, obstinaţia mea îl întristează, dar nu îl face să îşi schimbe în mod fundamental planul de mântuire cu mine. Cu alte ocazii, îmi va oferi alte graţii actuale, şoptindu-mi: "hai, nici acum nu vii ?"

Precedenţa în timp a graţiei actuale asupra actelor a fost demult inclusă în materia de credinţă de Sfinţii Părinţi. Iată cum sintetizează Conciliul din Orania (din anul 529, canonul 3 sqq) ideea prin hotărâre dogmatică:

Gratia divina este data nu la cererea omului, ci gratia insasi ne face sa o cerem.

Dumnezeu nu asteapta vointa noastra de purificare, ci dorinta aceasta e opera Lui.

Ascultarea si umilinta sunt darul Gratiei.

Prin simpla forta naturala nu se poate concepe un gand bun

Aşadar, Dumnezeu, prin graţiile actuale, ne dă "şi voinţa, şi putinţa".

Mai rămâne să răspund la o singură chestiune în această postare: cui dă Dumnezeu graţiile actuale ? Tuturor oamenilor aflaţi în trup, şi drepţilor, şi păcătoşilor. Şi celor aflaţi în stare de Graţie Sfinţitoare, ca să o păstreze şi celor căzuţi de la faţa lui Dumnezeu, ca să o primească. Îngerii primesc Graţia Sfinţitoare şi nu au nevoie de graţii actuale ca să o păstreze. Probabil că nici noi nu am fi avut nevoie, dacă primii noştri părinţi nu ar fi căzut.

Foarte adevarat si frumos cum ai explicat aici invatatura ortodoxa. De aceea si spuneau sfintii ca ne indumnezeim, pentru ca devenim astfel asemanatori cu Dumnezeu, dupa har, primim harul care este energie divina. Din pacate catolicii au schimbat aceasta invatatura.
Aici e putin diferit, e de fapt o conceptie ce tine de protestantism.
Invatatura ortodoxa spune ca harul se primeste gratuit incepand cu Botezul (si Mirungerea), chiar scrie explicit in catehism ca nimeni nu poate dobandi altfel harul, in ciuda faptelor bune facute. Aceasta este poarta de intrare, apoi omul prin faptele bune isi pastreaza harul. Dar fara Botez nu se poate primi harul interior. Exista altfel doar un har exterior, asa cum era si in Vechiul Testament, dar cu care nu se poate mantui. Acest har exterior e cel care a lucrat prin prooroci si e cel care ii ajuta pe cei din alte religii sa vina in Biserica.

Reiau pasajele din catehismul ortodox: http://www.credo.ro/catehism2.php?q=6
"Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune. Adica acela se mantuieste care face parte din adevarata Biserica, unde se poate impartasi de dumnezeiescul har, prin Sfintele Taine, unde dobandeste dreapta credinta in adevarul mantuitor si unde este indrumat sa savarseasca fapte bune.
Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire..."

"Harul se da in urma rascumpararii sau impacarii omului cu Dumnezeu, savarsita de Mantuitorul Hristos. Fara har nimeni nu se poate mantui."
"Sfanta Taina este o lucrare vazuta, asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in Biserica, prin care se impartaseste credinciosilor harul cel nevazut al lui Dumnezeu."

"Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale. Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale. inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca. Omul poate face anumite fapte bune, dar nu le face asa de statornic si dintr-un cuget asa de curat, incat sa se sfinteasca prin ele si sa se mantuiasca. Omul are libertatea de a face binele si cata vreme e in robia pacatului stramosesc, dar aceasta e o libertate slabita. Ea e marita tocmai de harul care vine la inceput fara nici un merit al omului."


E simpla, adevarata si fara contradictie toata invatatura ortodoxa.

Iartă-mă, Cătălin, probabil o să te scandalizez, însă eu nu sunt un mare fan al catehismului. Sau nu al celui de acest tip, pe care îl găsesc foarte tributar spiritului scolastic, rece, analitic, precis... pedant.
De aceea ţi-am spus, când a mai venit vorba de catehism, despre cartea „Viu este Dumnezeu”, o carte căreia chiar i se potriveşte titlul, scrisă într-o manieră mai apropiată, mai caldă, mai vie.

Ai dat un citat din Efeseni capitolul 2 versetul 8. Dar mai departe in versetul 9 zice
8 *Cãci în har sunteti mântuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;*
9 *Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni.*

Nici nu e nevoie sa fim fani ai vreunui catehism, ci ai invataturii ortodoxe. Si orice catehism marturiseste aceeasi invatatura ortodoxa, nu are cum sa spuna altceva.
Ca forma exterioara e cum spui, catehismul sub forma de intrebari si raspunsuri e preluat dupa modelul vestic, catolic. Nu cred ca are vreo importanta forma, ci continutul.
Cartea scrisa de tine scrie ca e tot un catehism, alcatuit de ortodocsi francezi. Probabil e la fel de buna, dar catehismul de pe site-ul Patriarhiei, cel aprobat de Sinodul BOR contine toata invatatura. Pot exista catehisme care sa se opreasca doar asupra unor parti din invatatura. Nu stiu, inca n-am citit acea carte.

Daca observi e exact ce am spus si eu in mesaj, si asta reiesea si din citatele date de mine din catehism. Harul este primit in dar, nu e conditionat de fapte, trebuie ca cineva sa creada in Iisus si Biserica pentru a primi harul. Harul este primit in dar la Botez si Mirungere (de fapt prin Mirungere, Botezul e pentru iertarea pacatelor).

In citate zice "Conditiile mantuirii sunt: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bine"
In Efeseni 2:9 zice ca nu prin fapte suntem mantuiti ca sa nu se laude nimeni. Mi s-a parut a fi o contradictie acolo si de aceea am scos-o in evidenta.

Harul e primit gratuit, dar faptele sunt esentiale pentru mantuire dupa primirea harului. Pacatele duc la pierderea harului, faptele bune duc la cresterea harului. Cum ar fi sa se impartaseasca cineva si apoi sa se apuce sa fure, omoare si sa fie tot in har.
Asadar pentru mantuire sunt necesare toate acestea trei simultan, concomitent: harul, credinta si faptele bune. De asemenea, cineva poate fi luminat sa vina in Biserica si sa primeasca harul in urma faptelor sale bune. Spre exemplu sfantul Corneliu sutasul. Si cei ce nu ajung in Biserica si la mantuire vor fi judecati tot in urma faptelor lor.

Nu reusesc sa gasesc nicaieri in versetele acelea ca ai avea nevoie de fapte ca sa fii mantuit, de fapt e exact opusul. Spui ca pacatele duc la pierderea harului dar Apostolul Pavel spune ca acolo unde pacatul s-a inmultit harul s-a inmultit si mai mult.
Peste tot in noul testament se spune ca suntem mantuiti prin har si nu prin fapte. Eu cred promisiunea aceasta. Nu pot sa vorbesc pentru altii dar daca mantuirea o primesc bazat pe faptele mele atunci cu siguranta voi arde in iad. Nu trebuie sa ma duc mai departe decat la porunca iubeste pe Dumnezeu cu toata fiinta ta. Nu pot sa cuantific de cate ori o incalc pe zi.

Să revenim la tema acestui topic, care nu este aceea dacă ne mântuim prin har plus fapte ori numai prin har, ci este aceea a naturii şi felurilor harului dumnezeiesc.

Am văzut, aşadar, că graţiile actuale vin în multe feluri: prin rugăciune (a mea ori a celorlalţi pentru mine), post, alte fapte de credinţă, precum şi prin Sacramente şi Sacramentalii. Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente. Dar toate Sacramentele, ori numai unele dintre ele au ca efect Graţia Sfinţitoare ? Răspunsul scurt este: toate. Dar, imediat, trebuie precizat că, în cazul în care Graţia Sfinţitoare lipseşte cu totul, adică omul este în stare căzută, ceea ce se întâmplă chiar şi în urma unui singur păcat de moarte (moştenit sau personal), atunci numai două sunt Sacramentele care pot restaura sufletul din starea căzută: Sacramentul Botezului şi Sacramentul Penitenţei. Desigur, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile lor, dintre care unele ţin de validitate, altele ţin de dispoziţia necesară. Acestea şi numai acestea pot fi administrate oamenilor în stare căzută, de aceea se mai numesc "Sacramentele pentru cei morţi". Dimpotrivă, celelalte 5 Sacramente au ca efect o amplificare şi întărire a Graţiei Sfinţitoare preexistente, dacă, din nou, sunt îndeplinite condiţiile de validitate şi dispoziţie necesară.

Acum, înţelegem mai bine de ce nu se pot căsători nebotezaţii, ori de ce trebuie făcută mai întâi spovada şi după aceea hirotonia şi nu invers.

Dacă am văzut modurile în care se dobândeşte Graţia Sfinţitoare, să vedem care sunt modurile prin care se poate pierde. De fapt, e un singur mod: păcatul. Trebuie observat că nu orice păcat duce la pierderea Graţiei, ci numai păcatele de moarte, care sunt încălcări cu deplină voinţă şi cu liber consimţământ ale uneia dintre poruncile lui Dumnezeu ori ale uneia dintre poruncile Bisericii. Celelalte păcate, numite şi uşoare ori lesne-iertătoare, au şi ele un anumit efect asupra Graţiei Sfinţitoare, ducând la slăbirea ei, astfel încât, în ochii lui Dumnezeu, sufletul nu mai are strălucirea dată de Botez ori de Penitenţă, ci devine pătat. Bineştiind acest lucru, precum şi faptul că păcatele uşoare atrag, în cele din urmă, păcate grele în toboganul căderii, şi având în vedere că ţinta noastră nu trebuie să fie Purgatoriul, ci Raiul, creştinul înţelept trebuie să se ferească de păcatele uşoare întocmai ca de cele grele. Dacă, totuşi, din cauza slăbiciunii şi prin lucrarea înşelătorului, ajunge să le comită, trebuie să se căiască de ele şi, la simplul dubiu asupra grevităţii lor, să le considere păcate grele şi să le mărturisească în cadru sacramental. Cristos, prin duhovnic, va observa dacă e vorba de supra-scrupulozitate (care e ispită de dreapta) şi îi va atrage atenţia penitentului. Dar, simplul dubiu că nu mai suntem în stare de Graţie Sfinţitoare în urma unui păcat despre care nu ştim dacă este greu sau uşor, trebuie să ne facă să ne îndreptăm spre confesional fără să amânăm acest lucru periculos de mult timp.

Pe mine ma duce topicul cu gandul la episodul: ''Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu; Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?; Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.;''.

Si eu am cugetat mult la ideea de ''har''. Am tras ceva concluzii, care cred si sper ca nu sunt nepotrivite. Recunosc ca ar trebui sa consult mai cu insistenta pe Parinti inainte de o lua pe cont propriu. Oricum...

Tin minte cand eram mai tanar, ca ''fosnea'' in jurul meu ideea cu balanta ''faptele bune versus faptele rele''. Si stiu ca s-a nimerit ca in zilele acelea sa vad un film, in care personajul negativ, interlop cu multi bani, facea donatii des in conceptia ca asa isi anuleaza faptele rele si ajunge oarecum la ''0'' cu constiinta lui. Mi-am dat seama ca balanta aia nu e valabila sau cel putin nu e completa.

In ultima vreme, o insusire la care am staruit in sinea mea si care cred ca e esentiala pentru mantuirea noastra, este VOINTA. Nimic fara Dumnezeu, vorba aceea...e valabil la tot ceea ce exista, la orice om, indiferent de culoare, rasa, etc. Dar ca sa ma rezum la felul nostru de a trai, o sa analizez treaba asta din punct de vedere crestinesc. Harul este rezultatul vointei noastre de a face ceva pozitiv, placut lui Dumnezeu, El il trimite celui ce vrea sa faca binele. Nu exista fapta buna fara har. Omul nu poate face nimic de la sine fara interventia divina. Omul nu are puterea de a crea, singura lui insusire independenta, este de ''A VREA''. Deci orice cuget, idee, sentiment se face prin har, adica raspunsul lui Dumnezeu la vointa noastra. Eu cred ca dupa asta vom fi judecati, dupa cat de mult ''am vrut'', cat de mult am stat treji si am pastrat o vointa activa, caci acolo e radacina oricarei fapte a noastre.

Citatul cu care am inceput pune in evidenta ceea ce zic...adica: Omul bogat primeste totul de-a gata si atunci e aproape inevitabil ca el sa nu devina pasiv, un om fara vointa, el nu mai vrea sa evolueze, sa-si depaseasca conditia umana, sa fie mai bun pentru ca se complace in confortul sau lumesc.

La final, in text, cand oamenii realizeaza ca este greu sa ne mantuim, caci toti suntem slabi si inclinati spre pacat, Dumnezeu spune ca desi pare imposibil, la El toate sunt cu putinta. Aici cred ca vrea sa zica, ca desi toti vom muri plini de pacate care ne-ar putea osandi, El va cerceta vointa noastra si ne va ierta, chiar dupa moarte pacatele, daca noi am vrut si am pastrat trezvia vointei noastre si uite asa prin mila si dragostea Sa, mult nevrednici vor intra in Imparatia Cerurilor.

Ar mai fi multe de adaugat, cuvintele sunt prea limitate ca sa reflecteze cugetul, adica partea infinita din om, insa sper ca am conturat clar ideea la care am vrut sa ajung. Sa ne ajute Dumnezeu sa ramanem treji toata viata!

In acceptiunea protestanta faptele nu sunt dispretuite ci doar acele fapte care sunt fundamentate pe un zel de a-l cumpara pe Dumnezeu,fara a le insoti de o traire constanta,ci doar un targ in care omul da ceva,in diferente momente,pentru ca Dumnezeu sa inchida ochii la ticalosia permanenta,sau sa o ierte desi pacatosul va persevera in greseala sa,dar acum cu o constiinta usurata.Aceste fapte,izvorate dintr-un zel orbesc si bigot,meschin si care il reduc pe Dumnezeu la rolul de negustor,da,sunt dispretuite.Crancen.

Insa acele fapte care sunt roada Sfantului Duh(Galateni 5:22-23),asa cum sunt ele enuntate biblic,si care dovedesc trairea efectiva si nu doar dorinta unei targuieli,ele fiind rodul Duhului lucrator in om,sunt si pretuite si considerate ca o dovada evidenta a unui crestin adevarat.In ceea ce priveste mantuirea,da,consideram ca este exclusiv prin har,prin credinta,faptele fiind in acest caz efectul Duhului care depune marturie cu privire la starea credinciosului dar nu o conditie in sine.Adica cei care le fac le fac ca urmare a lucrarii Duhului,nu ca si urmare a unui merit personal al lor,si prin urmare nu le pot invoca ca fiind ale lor ci ei doar umbla in ele,acestea fiind pregatite de Dumnezeu dinainte(Efeseni 2:10).Fara lucrarea Duhului nu ar fi umblat in ele sau ar fi practicat acele fapte de schimb cu Dumnezeu,o iertare ieftina in aparenta si nu si o transformare in esenta,precum in cazul celor izvorate din Duh.O singura precizare as dori:a nu se face din credinta un idol,o justificare,o indreptatire umana,suficient de buna si de meritorie pentru a sta in fata lui Dumnezeu de una singura.Respingem categoric asa ceva,ea,credinta, fiind un dar de la Dumnezeu(Efeseni 2:8).Resping si ideea ca un credincios poate trai oricum motivat doar de o aparenta credinta.Este o lasitate,o dovada evidenta si logica a lipsei lucrarii Duhului Sfant in el.

Din cele scrise de Apostolul Pavel rezulta ca acele fapte bune sunt pregatite de Dumnezeu dinainte,nu sunt nici creatia si nici meritul omului,ele sunt roada Duhului Sfant in om,nu din el singur izvoarasc,iar credinta care le precede este la randul ei un dar de la Dumnezeu.Este o lucrare a harului de la primul pana la ultimul act care nu exclude omul,ci il transforma,doar ca nu ii da lui,omului,meritul principal,ci lui Dumnezeu.Darul inseamna ceva gratuit iar harul nu poate fi echivalat intr-un act uman de aceiasi valoare.Sau se poate?

Daca totusi doriti sa mergeti pe linia meritului uman atunci sectiunea ,,harul este sau nu irezistibil?"este un loc potrivit,in sensul ca se poate discuta daca omul poate sau nu respinge harul divin.In situatia in care liberul arbitru(desi modul cum l-am vazut inteles pe aici seamana a anarhie nu a liber arbitru)permite respingerea harului sau acceptarea sa,da,se poate vorbi si de un merit uman,de o conclurare cu pretentii de justificare umana.Asta este insa o alta discutie,pe care nu am vazut-o aanalizata in acel text,cu privire la abordarea protestanta,ci doar redusa la sintagma,zic eu nedreapta, prin care se spune : ,,Iubirea lui Dumnezeu, în concepţia protestantă, se izbeşte de un zid care niciodată nu se deschide".Sunt curios cine ar fi putut sa creada,dintre noi protestantii,in Dumnezeu in acesta ipoteza,intr-un Dumnezeu incapabil sa convinga pe cineva.Asta in situatia in care suveranitatea absoluta si harul irezistibil,cel putin la calvini,ma rezum la ei,sunt pietre de temelie ale Credintei.

Cu scuze pentru initiatorul topicului pt offtopic.

Mr. Scotty, observatia ta este justa, sunt unii care gandesc pacatul prea aritmetic si uneori asta vine dintr-un act de ne-credinta dar in practica nici un om nu este capabil sa judece alti oameni, la modul generic si absolut, vizavi de faptele care le face, daca sunt cu adevarat rodul unei credinte autentice si a Duhului Sfant sau a unui impuls lumesc, a unei slabiciuni, sau chiar a unui pacat.

Dar din pacate in mediul NP faptele bune sunt condamnate teologic in baza falsului lui Luther "numai prin credinta", fals perpetuat daca nu in litera cel putin in duh.

Intr-un fel sau altul eu cel putin am observat ca se insinueaza ideea ca straduinta (implicare laturii volitive a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu) de a face fapte bune este inutila pentru mantuire si se confunda in practica un impuls sufletesc oarecare, care asa cum ai subliniat si tu, poate fi pacatos, cu "roada Duhului".

Darul Duhului nu poate fi echivalat de nici un act uman dar trebuie sa fie urmat de un act pozitiv constient si volitiv.

De asta in ortodoxie de ex. se face distinctia teologica f. practica intre mantuirea obiectiva (Darul lui Dumnezeu catre om) si cea subiectiva (raspunsul omului la Darul lui Dumnezeu).

Ambele sunt necesare pentru ca mantuirea sa fie efectiva si omul sa intre in bucuria vesnica.

Din pacate, cum spuneam, din obs. personale, silinta catre mantuire a fost intai lepadata de Luther in favoarea unei false certitudini, un artificiu mental si intelectual de fapt (ca in cartile alea de "gandire pozitiva", stii tu) iar importanta participarii volitive a omului la actul mantuirii neglijata pana la dispret.

Despre impactul asupra mantuirii ca fapt implinit, nu cred ca mai are sens sa comentez.

Aline,Parintele Staniloaie se referea la noi,la protestanti,nu la puii ulteriori,unii de Crevedia,nu toti.Nu doresc sa-l critic,nu sunt de nivelul dansului, ci doar sa inteleg cum a ajuns la acea concluzie,pentru ca eu la noi nu am auzit asta.Am auzit des in alte parti ce spui tu,dar periodicitatea cu care se afirma ceva nu presupune si ca acel ceva contine implicit si un adevar,ci doar ca se spune des :) Opinia mea este ca modul cum un om isi traieste viata este o dovada a lucrarii Duhului.Chiar daca omul mai cade dar stradania(eu o atribui si pe acesta tot lucrarii progresive a Duhului,chestia cu ,,arvuna"la Pavel,alta discutie),si faptele care se vad,cele din Galateni chiar pot fi observabile,pot depune o marturie despre el.Daca imi spune un om ca ordinea este fapte rezulta credinta atunci eu spun har rezulta credinta rezulta fapte.Problema este unde plasezi elementul generator,in om sau in Dumnezeu.Evident ca omul are rolul sau,nu sunt adeptul unui Dumnezeu care arunca-n Rai oameni dand din picioare impotrivindu-se(am meciurile mele cu hypercalvinistii) ci un Dumnezeu care chema la Sine oameni schimbati prin lucrarea Duhului,constienti,dornici,care aplica roadele lucrarii Duhului.Cred ca Raiul este altceva decat un lagar de concentrare :) Personal nu mi-as dori sa ajung acolo pe post de servant plictisit,indiferent si rece al unui Dumnezeu tiran si dornic de osanale ale unor ipocriti adusi cu pusca la cap.Thanks, but no thanks :)

Sa stii ca nu e chiar atat de simplu.
Dupa cum ai spus chiar tu, motivatia faptelor care le vad cei din jur poate fi foarte diversa..
Intre judecata lumii si judecata omului insusi, ambele subiective dar din motive diferite, in ortodoxie sta judecata duhovnicului, el are datoria sa-l aduca pe individ cu picioarele pe pamant, sa-i ofere un reper solid ca sa zic asa.

El cu el insusi si cu un Dumnezeu care nu de putine ori poate fi creat dupa chipul asteptarilor sale, poate nu tocmai realiste, risca sa nu o scoata la capat.

Sa privim lucrurile altfel.
Harul cum este descris in teologia ortodoxa este ca o ploaie - se revarsa si peste cei buni si peste cei rai.
Diferenta ultima insa o face individul, raspunsul care il da har.

Acum nu stiu daca in doctrina ta intra si conceptul de liber arbitru macar la modul ca omul este capabil sa accepte sau sa respinga harul.
A inceput o discutie pe tema asta pe alt topic, dar n-am apucat sa-i urmaresc finalitatea.

Insa daca accepti ca acest lucru este posibil, o mica inclinare a vointei individului spre Har este ceea ce e nevoie ca Harul sa lucreze. O data intarit omul prin lucrarea harului, poate sa dea un raspuns si mai ferm.
Si tot asa, Harul devine din ce in ce mai lucrator in om.

Dar, inca o data, este nevoie de ambele: Har si fapta.

Stim foarte bine ca fara jertfa lui Hristos, n-ar fi existat mantuire.
Dar la fel de bine, fara raspunsul pozitiv al omului la acest Dar, omul nu se poate mantui.

Ambele au o egala valoare in procesul mantuirii, in sensul ca una fara alta nu se poate.
Ca valoare absoluta, cred ca nici nu are rost sa le comparam, ce are bun omul al sau daca n-ar fi pus deja Dumnezeu in el?
Dar mai exista si liberul arbitru. Toate pildele Evanghelice insista asupra acestui aspect - a omului care alege sa faca intr-un fel, sau altul.

Inca o data, din pacate, Luther a anulat din planul mantuirii raspunsul pe care trebuie sa-l dea omul la chemarea lui Dumnezeu.

De ce? E mai usor sa presupui ca esti mantuit (absolut, irevocabil) decat sa porti responsabilitatea de a lupta pentru asta.

E mult mai usor sa presupui ca ai un har lucrator prin prisma unei judecati personale si subiective, in loc sa te intrebi daca el exista cu adevarat si daca nu cumva ceea ce apreciezi ca este har in viata ta sa nu fie mai degraba rodul unei filosofii crestine asezonate cu nitel pietism si sentimentalism.

Aline,eu cred in harul irezistibil,de aceea sunt calvinist,altfel iti raspundeam in numele lutheranilor.Referitor la duhovnic am dubiile mele pentru ca nu-i consider infailibili.Parerea mea este ca pot gresi si uneori o si fac,si am si vazut cazuri concrete.Cu privire la liber arbitru:hai sa-ti exemplific cum vad eu si sa te intreb ceva,probabil asta va duce discutia la diferenta esentiala,pe care cumva o anticipez.Este cu privire la efectele pacatului asupra omului,de acolo pleaca optica diferita.

Sa zicem ca intr-o clasa(care simbolizeaza viata)este un profesor(Dumnezeu)si un elev(omul).Clasa nu este deloc cum ar trebui sa fie,are insa si aspecte bune dar si rele.In clasa este o usa care da intr-o clasa perfecta(Raiul).Profesorul vrea ca elevul sa ajunga acolo.El are trei optiuni sa-l convinga:
a).sa-l forteze.In acest caz nu se poate vorbi de liber arbitru iar esenta profesorului(Dumnezeu este drept si sfant)este afectata.
b).sa-l ameninte.In acest caz elevul se duce din frica,nu din liber arbitru,sau dintr-un liber arbitru influentat de frica.Ca si in primul caz esenta profesorului este afectata.
c).sa-i prezinte acele argumente,intr-un anumit mod convingator,care sa-l determine pe acesta,de bunavoie,sa se duca acolo.In acest caz este un liber arbitru,este si partea divina si parte umana dar acel liber arbitru s-a exercitat totusi ca urmare a initiativei profesorului,nu independent(asta ar fi critica).Propunerea ar fi putut fi respinsa teoretic dar modul cum este facuta asigura pe profesor ca cel caruia ii este facuta va intelege(harul irezistibil).Aici ma incadrez eu,ca si calvinist.

Mai exista doua variante.Profesorul face actiunea,da propunerea,poate explica gradual in timp dar decizia apartine exclusiv si finalmente elevului si in acest caz intreaga soarta a umanitatii sta doar in mainile noastre,ceea ce ar contrazice Biblia,si nu stim cum se termina sau elevul,din proprie initiativa,fara nici un ajutor,decide el sa se duca acolo si apoi profesorul il sprijina.Asta l-ar face pe om egal cu Dumnezeu,sau mai precis cu harul Sau.Tu unde te incadrezi,cum vezi tu problema? :)

PS:asta cu luptatul pentru mantuire este general valabila,nu am auzit la noi ceva de tipul ,,esti mantuit,stai la tv si bea bere nene ca e totu bine".Nu ne considera retarzi pls :) Problema este ca in momentul cand unul spune ,,Sunt mantuit"celalalt care considera ca mai are de tras da pe afara de nervi,e perfect logic si explicabil :)

Ioanna, apreciez faptul ca ai pus atata energie in a-mi raspunde la post dar op si-a manifestat dorinta de a nu discuta pe acest thread despre mantuirea prin fapte sau har ci despre natura si felurile harului. Desi consider ca exista o foarte stransa legatura intre pacat, har si mantuire vreau sa respect dorinta op de a nu discuta specific pe tema manturii prin fapte sau har. Sunt nou pe forumul acest si nu stiu daca se poate trece discutia pe un nou thread sau nu. Poate poti tu sa deschizi un nou thread cu ceea ce ai spus mai sus. Nu stiu exact cum functioneaza tehnic dar cred ca ar fi interesant sa discutam mai mult pe ceea ce ai spus.
Multumesc.

Probabil nu le gasesti pentru ca Luther nu s-a impacat deloc cu ele si chiar a vrut sa le scoata din Sfanta Scriptura pentru ca ele contraziceau teza sa cu Sola Fide. Le gasesti de aproape 2000 de ani in Iacov cap. 2
De exemplu: "14. Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?
17. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.
20. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?
26. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este."

Trebuie evidentiat ca protestantii au partial dreptate. Chiar s-a ajuns ca protestantii sa inteleaga ce nu mai inteleg unii credinciosi ortodocsi.
E adevarat ce spun ei, ca doar prin har suntem mantuiti, nu prin fapte, dar au interpretat gresit acele pasaje. Asa a sustinut si Biserica tot timpul, dar acum din cauza propagarii unor conceptii ecumeniste unii ortodocsi nu mai inteleg.
Intelesul dintotdeauna a fost ca nimeni nu se mantuie doar prin fapte, numai Botezul pune inceput mantuirii prin primirea harului. Apoi e primit harul prin Sfanta Impartasanie si faptele noastre ne pot duce la mantuire.
Luther si protestantii nu au inteles exact pasajul si au spus ca faptele nu mai conteaza, doar harul, dar intelesul e cel de sus.
Unii ortodocsi au ajuns sa creada ca faptele il pot duce pe un om la mantuire, nefiind necesar Botezul si primirea harului. Asadar mantuirea se obtine doar prin Sfintele Taine prin care primim gratuit harul, imbinate apoi cu faptele si credinta noastra. fitnele Taine trebuie sa fie si valide, nu doar sa se numeasc asa, si martorii numesc botez.

Eu nu inteleg conceptul: “n-am nevoie de fapte, doar de credinta”. Expresia credintei sunt faptele. Daca tu ai o credinta autentica, ea se manifesta prin faptele tale, daca nu, e o credinta goala de continut, declarativa. "Cuvintele dumnezeieştilor Scripturi citeşte-le prin fapte şi nu te întinde în vorbe multe, îngâmfându-te în deşert cu simpla lor înţelegere"( Sf. Marcu Ascetu) Harul e cel care-l modeleaza pe om ,il spiritualizeaza si il sfinteste, deci el e sursa faptelor mantuitoare,daca omul se deschide si accepta schimbarea. Din colaborarea omului cu harul se nasc diferite daruri, corespunzatoare capacitatilor lui naturale, prin lucrarea Sf. Duh se permanentizeaza in om o stare ce rodeste in fapte bune, in evitarea pacatelor, intr-o credinta mai vie s.a.m.d.

N-am citit inceputul topicului, doar ultima pagina, de aceea am deviat spre necesitatea credintei si a faptelor in insusirea mantuirii. O sa ma limitez atunci si eu aici la gratie vs. har :)

Ati facut o prezentare catolica a subiectului. Din punct de vedere ortodox e ceva mai simplu. In primul rand trebuie spovedite toate pacatele, nu doar cele grele. Harul este o energie ce izvoraste din Divinitate si noi primim harul interior prin intermediul Mirungerii (e corespondentul punerii mainilor si vorbirii in limbi din Sfanta Scriptura). Botezul are rolul de stergere a pacatelor. Apoi corespondentul acestora este Sfanta Spovedanie (pentru iertarea pacatelor) si Sfanta Impartasanie (pentru Mirungere).
Doar asa se poate pune inceput primirii harului interior, apoi noi prin fapte si credinta contribuim la pastrarea harului sau cresterea lui.
Dovada prezentei harului, in afara de cele mai obisnuite (indelunga rabdare, bunatatea, etc.) sunt harismele, adica facerea minunilor.
In Vechiul Testament exista har exterior, la fel cum actioneaza si asupra celor ce sunt indemnati sa ajunga in Biserica.
Invatatura ortodoxa spune ca natura omului dupa cadere nu s-a deteriorat complet, deci omul e capabil de a face unele fapte bune. Dar nu poate primi harul interior orice fapte face, doar prin Botez si apoi celelalte Sfinte Taine.

...bine ca aerul de superioritate nu se numara la fapte bune sau rele :)
Revenind la ce am mai spus in postul anterior, op nu doreste sa discutam asta aici asa ca revin cu aceasi intrebare: exista posibilitatea sa mutam discutia asta intr-un thread nou?

Nu e aer de superioritate, e adevarul. Dvs. doriti sa ne spuneti inavatura cultului din care faceti parte, desi acela este un neadevar. Pana acum au fost multi neoprotestanti pe forum, va dati seama ca s-au discutat toate subiectele de cateva ori. Daca aveti sincer nelamuriri sau doriti sa aflati ceva e cu totul altceva, dar intotdeauna nu exista aceste nelamuriri, ci dorinta de a prezenta doctrina eretica.

Ai dreptate Catalin, imi cer iertare daca te-am suparat cu ceva.

Poate că mai bine decât cuvintele, muzica este aceea care ne clarifică asupra a ceea ce este Graţia divină: http://www.youtube.com/watch?v=3ZxQp...eature=related

;) Cantec protestant! ;)

Pe romaneste: :D

http://www.youtube.com/watch?v=qulDs...eature=related

Vă rog nu confundaţi frumoasele imnuri protestante cu produsele subculturii neoprotestante (îmi cer iertare fraţilor mei penticostali)!

Sunt frumoase si cantecele traduse: americanismele a la „Amazing Grace” si latinismele, germanismele sau bizantinismele.
Dar nimic nu se compara cu muzica autentic românească din link-ul de mai sus.

1. În umblarea mea prin lume,
Prin ispitele haine,
Peste tot Isuse, Doamne
Numai harul Tău mă ţine.

Cor: /:Numai harul, numai harul
Mă păstrează ne-ncetat
El mă face, el mă ţine
Credincios cu-adevărat.:/

2. Pe cărarea curăţiei
Şi în lupta spre mai bine
Să mă ţin nu pot, ci-ntruna
Numai harul Tău mă ţine.

3. În lucrarea ta preasfântă
Unde m-ai chemat pe mine
Cât e de puţină roadă,
Numai harul Tău mă ţine.

4. Când aş vrea s-ascult Cuvântul,
Să-mplinesc cum se cuvine
Văd cum totu-mi stă-mpotrivă
Numai harul Tău mă ţine.

5. Orişicând şi-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine
Şi-n cădere şi-n ‘nălţare
Numai harul Tău mă ţine.

Muzica si versurile: Nicolae Moldoveanu, prolific compozitor de muzica crestina romaneasca, un intemnitat pentru Hristos.

Fratioare drag,daca ,,Amazing Grace"este americanism atunci si John Newton in loc sa fi fost supus al Majestatii Sale era dinspre mama ruda cu bunica lu' Winnetou :) Yankeii zic,auzi la ei,ca cica cantecu e de fapt autobiografia spirituala a englezului in versuri si prin urmare nu e americanizatu ci britanizatu :) Bineinteles ca povestea este complicata si americanii au popularizat ceea ce britanicii au tratat cu o politicoasa indiferenta da pune frate Union Jack-ul pe drepturile de autor britanice,ca doar vezi cum reactioneaza UK fata de UE cand simt ca le sunt interesele amenintate :) PS:cantecul postat de tine este foarte frumos..da nu se compara cu Amazing Grace :))Nu te supara,stiu ca tii la tavaleala amicala.

Unde dai şi i-auzi unde crapă ! Contează chiar atât de mult dacă marinarul care l-a compus era american-american, american englez sau englez sadea ? Contează chiar şi dacă e vorba de un cântec protestant sau catolic ? Vă amintesc că la Missele catolice se aude şi Palestrina, dar parcă mai mult Bach, care a fost culmea protestantismului. Şi ce-i cu asta ?

De curiozitate, m-am uitat pe biografia lui John Newton şi văd că era anglican, nu protestant. Eu nu aş numi cu uşurinţă pe anglicani "protestanţi". Chiar aşa, orice schismatic ajunge instant a fi numărat cu protestanţii ? Ca să fii protestant, trebuie să ai "spirit protestant". Atâta cât i-am cunoscut pe anglicani, nu prea suferă de spirit protestant, ba aş putea spune că sunt mai tradiţionalişti decât catolicii în multe privinţe. Cu ce este "ritul saric" mai protestant decât "ritul Bugnini", zău dacă ştiu. Mulţi pastori anglicani au descendenţă apostolică ce se poate reconstitui, adică sunt preoţi în sensul deplin al cuvântului. Au cultul icoanelor şi al sfinţilor, au dogma păcatului ancestral şi, în consecinţă, practică botezul copiilor. Anglicanii au conceptul Prezenţei Reale, au Euharistie validă şi o tratează cu o deferenţă de la care avem toţi ce învăţa. Aţi citit ceva de C.S. Lewis ? Este mai catolic decât 75 % dintre teologii iezuiţi ! Dacă îmi arătaţi ceva protestant în tot ce a scris Lewis, mănânc cartea !

Imi permit sa va anunt,cu privire la anglicani,faptul ca teoretic exista pe harta crestinismului.Practic de pastorirea lor nici in gluma nu as spune ceva,la cat de scazut este nivelul.Eu inteleg,in lumina recentelor evenimente din Australia si Anglia,ca simtiti o brusca afinitate pt baietii simpatici din Albion,dar asta nu schimba situatia.Dialogul dintre subsemnatul si penticostalul era doar o gluma,nu este prima data cand dialogam dar nu este cazul sa mediati un conflict inexistent.Nici unul dintre noi nu intentioneaza sa procedeze precum Ross Davies,tipu din Australia cu micul scandal sexual si convertirea brusca :) Imi asum offtopicul,asta da,am o culpa,dar este simpatic sa aud ca anglicanii sunt mai traditionalisti decat romano-catolicii.Daca primii sunt praf la ora asta...

Deci, la Canterbury întâlnim creştinism teoretic, pe când Geneva zumzăie de creştinism practic. În fine, passons. Să ne întoarcem la subiect.

Buna asta,touche:))In fine,ar fi interesant sa se discute aici si despre energiile necreate ale Sf.Palama.Am vazut ca si dvs ati dori sa fie abordat subiectul.Personal astept cu interes,mare interes.O seara placuta in zumzaiala forumului :)

Este o dispută intraortodoxă, cu caracter istoric (în prezent, toţi ortodocşii aderă la teoria palamită, din câte înţeleg). Disputele intraortodoxe le privesc ca şi pe disputele intraprotestante. Nu e vorba de lipsă de interes, ci de o anumită detaşare. O lipsă de pasiune, în înţelesul etimologic al termenului.

Gresit. Faceti o asemanare total nepotrivita. Dati-mi voie sa corectez.

Pe romaneste:

http://www.youtube.com/watch?v=TYXBJg69vUI

Versurile:

1.Atâta har, ce minunat!
Azi pot să fiu salvat!
Am fost pierdut, nenorocit,
Dar Domnul m-a iubit!

2.Salvat prin harul lui Hristos,
Aşa un păcătos!
De-acum, pe veci, în Dumnezeu
Mi-am pus tot dorul meu!

3.O altă viaţă mi-a promis
Şi am un drum deschis;
Cu dragoste Îl voi urma
Cât viaţă voi avea!

4.Ispite-n cale de-ar veni,
Primejdii mii şi mii,
Eu lupt şi ştiu că nu-n zadar,
Căci am belşug de har!

5.Iar când voi fi în slava Lui,
Cum alta-n lume nu-i,
Atunci cânta-voi iar şi iar,
Uimit de-atâta har!

Ca bonus va recomand si acest imn (pe romaneste - ca sa nu mai fie nevoie sa cautati dvs. cine stie ce poluari de cantec): http://www.youtube.com/watch?v=7xA0d...eature=related. Vedeti (ascultati) si celelalte imnuri, care pot fi accesate.

P.S. Ganditi-va cum suna aceste imnuri cand le canta o sala intreaga.