O relatie personala cu Iisus Hristos
 

Ce inseamna sa ai o relatie personala cu Iisus Hristos?Are Ortodoxia o relatie personala cu Iisus Hristos?

Subiect foarte bun şi de extremă importanţă. Conceptul de Dumnezeu personal (mai precis: relaţie personală cu Dumnezeu) este înţeles mai bine în contrast cu acela de "Dumnezeu al filozofilor".
Noi credem într-un Dumnezeu care ne-a chemat la existenţă şi care este mereu aproape de noi. Ne inspiră, ne ajută, ne mustră, ne cere (puţin) şi ne oferă (mult). Nu stă departe de noi, în celeste palate reci, ci se poartă cu noi ca şi când am fi singura Lui grijă. Cum se poate El împărţi la miliarde de oameni, şi totuşi să Se consacre nouă cu totul ? E asemenea situaţiei în care am auzi o lovitură de tun. Deşi toţi o pot auzi, noi o auzim pe deplin, ca şi când am fi singurii care o auzim.

Despre acest lucru am scris un articol pe blogul meu religios, aici: http://regnabit.wordpress.com/2010/0...ea-convertire/

pe mine ma atrage acest concept in special protestant.. sa iti marturisesti pacatele sa il inviti pe Hristos in viata ta si sa il accepti ca Mantuitor personal.Asta presupune o relatie extrem de apropriata si intima cu Iisus Hristos.Mi-ar placea ca si protestantii si neoprotestantii de pe forum sa ne vorbeasca de acest concept.

O relatie “personala”… Realitatea, fratilor, e cu mult mai trista decum ni se pare noua. Sa vorbesti despre asta, mai intai trebuie sa intelegi ce implica o asemenea dorinta. Fara sa fiu rautacios, nu cred ca pe forumul nostru este cineva care sa se bucure cu adevarat de aceasta relatie. Ca avem mici revelatii, ca mai facem cate un gest frumos, ca ni se pare ca azi am facut mai mult decat ieri si ca meritam mai mult… e doar o latura prin care ne lasam inselati cu sau fara stiinta. O relatie cu Mantuitorul cere omorarea totala a slabiciunilor noastre, astfel ca harul Duhului Sfant sa se salasuiasca in noi , sa putem « vedea » dincolo de aparente, sa putem iubi desavarsit orice fiinta creata de Dumnezeu, si cu atat mai mult pe om, oricat ar fi de pacatos sau orice rau ne-ar fi facut noua sau celor dragi noua. O relatie cu Mantuitorul Hristos cere rugaciune neincetata, iar flecareala nu are ce cauta in viata noastra… Ca sa poti descrie ce inseamna o relatie cu Mantuitorul Hristos, ar trebui o vesnicie sa poti explica, desi pe de alta parte totul poate fi descris in cateva cuvinte : smerenie, jertfa de sine, dragoste, rabdare, daruire, blandete… Iar noi nu le avem pe toate odata, ci pe rand. Si cum incercam sa mai urcam o treapta, vrajmasul vine cu fierastraul si mai scurteaza din scara, astfel incat, desi ni se pare ca am urcat, de fapt am coborat mai jos de cum eram… Mandria, fratilor, slava desarta, impresia ca meritam ceva maret, ne trimite la polul opus intr-o asa-zisa relatie cu Mantuitorul Hristos. Ca sa te apropii de El, trebuie sa spui mereu : «Doamne, nimic bun nu sunt in stare sa fac, iar pentru pacatele mele sunt vrednic de toata osanda. Nu merit dragostea Ta, dar macar da-mi putere sa nu fac diferenta in iubirea aproapelui, da-mi smerenie binecuvantata si rabdare sa le primesc pe toate ca semn al ingaduintei Tale !» Si cand vei ajunge sa repeti zi de zi acest gand, Mantuitorul insusi se va apropia si-ti va da cate "un semn" al prezentei Lui in viata ta. Ori noi, avem semne in fiecare zi, dar multe dintre ele au ca autor pe cel de care ar trebui sa ne ferim...

Pai bine, Pestisorule, intai intrebi daca Ortodoxia are o relatie personala cu Dumnezeu, iti raspunde un catolic, apoi inviti la discutie protestantii? Nu ti-e de ajuns ca Hristos si-a dat viata pe cruce si pentru tine, personal, ca iti ofera Trupul si Sangele Sau ca "merinde pentru viata vesnica", prin Sfanta Impartasanie? Pentru Ortodoxie, suprema relatie personala om-Dumnezeu mi se pare cea descrisa de monahii mistici, gen Sfantul Simeon Noul Teolog.

NU.
Ortodoxia nu are asa ceva. Nu ai o "relatie" cu Iisus Hristos, ci in omul care moare pentru lume si moare pacatului, traieste Insusi Iisus Hristos.
Iar acest lucru este posibil prin Sfintele Taine.

Marturisirea pacatelor se face in fata duhovnicului, in Taina Spovedaniei, ca altfel poti sa le spui oricui, dar nu primesti dezlegare.

Poate iti este de folos urmatorul fragment:
Parintii si teologii Bisericii, din veacul I si pana astazi, ne spun ca omul nu are nici o sansa sa descopere, sa inteleaga, sa perceapa ratiunile lucrurilor, si cu atat mai putin sa-L inteleaga pe Dumnezeu si cele dumnezeiesti, daca nu are Duhul lui Dumnezeu. Cei care nu-L au pe Dumnezeu mai rau se indarjesc ascultand eventualul zgomot publicitar in jurul Bisericii si al lui Hristos. Lucrarea esentiala a Bisericii este tocmai aceea de a impartasi oamenilor Duhul lui Dumnezeu. Cuvinte mari, veti exclama! Intr-adevar, cuvinte mari, care exprima, insa, realitati mari!

Intalnirea omului cu Dumnezeu, care este miezul evenimentului bisericesc, se intampla in inima omului, in adancul de nepatruns al fiintei lui, nu in afara. Adancul fiintei noastre, unde se intampla, in fond, totul – daca se intampla ceva! – de cele mai multe ori este inaccesibil si putin inefabil. Daca se intampla aceasta intalnire foarte tainica si foarte launtrica, pe care omul nu o poate marturisi, nu o poate spune in cuvinte, atunci se produce convertirea reala, atunci devine omul credincios cu adevarat.

Singura sansa ca vestea cea buna sau mesajul Evangheliei sa devina, cu adevarat, lucrator este experienta Duhului. Nici Apostolii nu au fost suficient de convinsi sau de capacitati de adevarul lui Hristos, ca sa-L marturiseasca pe Acesta inainte de Inviere si inainte de pogorarea Duhului Sfant. Au fugit, s-au ascuns, atunci cand Mantuitorul Hristos a fost prins si judecat. Nu au avut suportul necesar. Argumentatia lor era una exterioara. Fiinta lor nu fusese atinsa de dumnezeire. Cand este fiinta lor atinsa de dumnezeire? La pogorarea Duhului Sfant. Un eveniment crucial, cosmic, pe care Biserica il si reprezinta ca atare, cand se implineste fagaduinta lui Hristos si se pogoara peste ei Duhul Sfant si se umplu de putere de sus!

sursa citatului:http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...e-duhul-lumii/

Pestisorule de Aur , te rog frumos :P.

Ce inseamna pentru tine a avea o relatie personala cu Iisus Hristos?

Mi se pare ca am deschis topicul la secte, deci cu atat mai mult sa scrie si protestantii si neo-protestantii , acest concept este mai mult protestant.

Prin ce anume este acest concept "mai mult protestant" ? Să înţelegem, oare, că înainte de protestantism oamenii nu aveau o relaţie personală cu Isus ? De exemplu, Sf Francisc de Assisi nu avea o relaţie personală cu Isus, pe când Luther o avea ?

In sens protestant a avea o relatie personala cu Dumnezeu inseamna o relatie fara "impedimentele" Sf. Biserici, preoti, sfinti, Sf. Taine, etc. Deci da, raspunsul protestant ar fi ca ortodocsii sau catolicii nu au o relatie personala cu Dumnezeu.

Protestantii de pe forum,momentan sau pentru eternitate,sunt in gloriosul numar de unu.Adica subsemnatul,orientare calvina.Avand in vedere aceste aspecte,daca chiar doriti/va intereseaza sa vedeti cam ce credem noi cu privire la legatura dintre Mantuitor si om,in scopul unei pure informari sau unei critici nemiloase,va recomand o carte de referinta,e drept voluminoasa,bazata, ca si sursa, exclusiv pe Sfanta Scriptura,si care,in opinia mea,reprezinta un punct de vedere clasic al teologiei protestante.Lucrare se numeste ,,Privind tinta la Isus" scrisa de Isaac Ambrose.Sa aveti o Biblie la indemana.

In rest sunt surprins,again,de acest om mereu tanar :) numit Mosh Neagu care nu inceteaza sa ma surprinda prin bunul sau simt,in agonie in lumea de azi,precum si prin modestia ce razbate atat de frumos dintre randurile sale.Omul cum traieste asa si scrie.O lectie demna de urmat,si ma pun pe mine primul pe lista elevilor.Sunt insa si mai surprins de oameni cu o capacitate intelectuala remarcabila care nu au sesizat un tackling virtual facut doar de dragul de a se incaiera fanii in tribuna intre ei.Poate pe viitor vom putea spune,cu privire la patima: ,,de data asta vom invinge" :)

Numai bine.

Eu nu ma pricep la acestea,dar vad ca la Schimbarea la Fata Dumnezeu Iisus Hristos ia trei Sfinti Apostoli cu Dansul,pe acolo mai sunt prezenti cu sufletul si Sfantul prooroc Moise si Sfantul prooroc Ilie iar vocea de acolo il arata pe Dumnezeu Tatal si norul pe Dumnezeu Duhul Sfant.
Asa se pare ca inseala dracii pe unii dandu-se Dumnezeu Iisus Hristos,sau Duhul Sfant etc in ceva relatie in doi.
Fratia e "caramida" pe care se poate sa existe umanitatea,care imi pare e de la Preasfanta Treime,fara aceasta cum oare ar putea sa existe umanitatea ?
Si aci se pare ca e cam marea diferenta intre cum se intelege Filioque actual si cum e in BO despre Sfanta Treime.

Sa fii prieten cu Hristos
 

Incerc sa scot in evidenta un aspect foarte important al relatiei personale cu Hristos: sa fii prieten cu Hristos. Cum poti aceasta? Mi-a venit in minte un model, despre care discutam destul de des la scoala de sabat (parcurgand studiul intitulat "Evanghelia in Galateni"): Avraam. Despre Avraam sta scris ca "a crezut pe Dumnezeu si credinta aceasta i-a fost socotita neprihanire; si el a fost numit "prietenul lui Dumnezeu". (Galateni 3:6 si Iacov 2:23)

Cum poti fi prieten cu Hristos? La fel ca Avraam, sa crezi in ceea ce a facut si a fagaduit ca va face pentru noi. Fagaduintele lui Hristos le gasim in Sfanta Scriptura. Sa credem din toata inima (sa fie adevarata noastra nadejde) in aceste scumpe fagaduinti si vom fi socotiti prieteni ai Lui.

P.S. Sa nu credem in amagiri, pe care Hristos nu le-a fagaduit, caci riscam sa fim prieteni cu potrivnicul.

Despre Ilie stim ca nu a murit ci a fost inaltat, in trup, la cer. Ce se intampla pe Muntele Schimbarii la Fata? Unde si-a lasat Ilie trupul?

Prin faptul ca protestantii si neo-protestantii cred ca pot avea o relatie directa cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos. La altii este valabila zicala "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" (si clerul, si obiceiurile si ritualurile si etc).

Bisericile 'catolice' au tot felul de intermediari intre Hristos si oameni (sfinti, Maica Domnului).Protestantii nu au.Nu am afirmat ca Sf Fancisc de Assisi nu avea o relatie personala cu Iisus, dar aici se cere intrebarea : Ce inseamna a avea o relatie personala cu Iisus in bisericile 'catolice'?Ma intereseaza atat din punct de vedere protestant cat si 'catolic'.

Expresiile "relaţie personală cu Domnul Isus" sau "legămâmt cu Mântuitorul Personal" sau "l-am primit pe Mântuitorul meu personal în viaţa mea" sunt nişte stereotipii şi tradiţii verbale extra-biblice întâlnite în special la cele trei culte sectare care se autodenumesc evanghelice (baptisti, penticostali si crestini dupa evanghelie).
O astfel de expresie presupune mai multe realităţi. În momentul în care un "mântuit" baptist de pildă, proaspăt botezat şi provenit dintre ortodocşi folosesţe o expresie de mai sus, acesta se detaşează de Biserica în care a fost botezat de copil şi îi neagă valabilitatea, pentru că în aceea vreme el era un necunoscător al "adevărului".
Binenţeles "adevărul" depinde de dogma fiecărei secte. Şi la fiecare sectă neoprotestantă "relaţia personală cu Domnul Isus" vine prin asimilarea doctrinei acelei secte. Bunăoară se ştie că sectanţii baptiştii absolutizează doctrina botezului adulţilor şi doctrina a ceea ce numesc ei după Ioan cap.3, a "naşterii din nou". Penticostalii în schimb absolutizează doctrina "botezului cu Duh sfânt" după Fapte cap.2 şi teoria "Răpirii Bisericii".
Iar doctrinele sectelor protestante şi neoprotestante se bat cap în cap.
Iată aşadar cât de "personală" este relaţia cu Hristos la ei. Iar dezbinarea nu face nicicum parte din roadele Duhului.
Dacă toţi au o relaţie personală cu Hristos de ce nu au o credinţă comună?
Biblia spune:
Evrei 13.8-9 "Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. 9.Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri"

Eu am o veche relaţie personală cu directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Bucureşti. Un trecut care ne leagă, un prezent în care petrecem timp împreună (de exemplu: mergem la pescuit) şi avem proiecte de viitor. Asta nu mă împiedică de loc să fiu în cele mai bune legături cu cei din jurul său, cum ar fi, de exemplu, şeful clinicii de chirurgie din spitalul respectiv, ori cu un devotat medic urgentist care stă la departamentul pentru primirea urgenţelor. Ei sunt nu numai prietenii mei, cât şi prietenii şi colaboratorii de zi cu zi ai prietenului nostru comun, directorul spitalului.
Sunteţi de părere că legătura mea cu aceşti admirabili colaboratori ai săi dăunează legăturii mele cu el ? În acest caz, nu mai pot pretinde că am o legătură personală cu el, fiindcă discut şi sunt în relaţii amicale cu aceştia ?

Nu e la fel cand te dedici unei singure persoane sau mai multor... nu avem decat un singur prieten cel mai bun... ce nu inteleg eu e de ce avem noi nevoie de intermediari ca sa ajungem la Iisus?Iisus e intermediarul nostru catre Dumnezeu.De ce avem nevoie de intermediari catre intermediar?Si Pavel zice : un singur mijlocitor.Poate vreunul din sfinti sa aiba iubire si intelegere mai mare decat Iisus?Mie mi se pare ca in bisericile ortodoxe si catolice s-a rupt legatura asta personala si intima cu Iisus prin cultul sfintilor si al Maicii Domnului.

P.S tot nu mi-ati spus ce inseamna pentru catolici si pentru noi (ortodocsi) o relatie personala cu Iisus.

Aici aveţi dreptate: vi se pare.

atunci spunemi ce inseamna o relatie personala cu Iisus in BC?

Dar v-am spus, pe scurt, în prima mea intervenţie. Şi mai pe scurt, "relaţie personală" înseamnă "Dumnezeu apropiat". Un pic mai pe lung găsiţi în linkul spre articolul meu pe această temă. Desigur, toate aceastea sunt răspunsuri ale mele personale, care corespund unor căutări proprii. Poate că alţi catolici ar putea da alte răspunsuri despre relaţia lor personală cu El. Dar, în orice caz, toţi catolicii vpr cădea de acord asupra culmei legăturii personale pe care o au cu Isus, care este consumarea Sfintei Euharistii, căreia îi mai spunem şi "împărtăşire", "comuniune", sau, cu un vechi cuvânt românesc drag mie, "cuminecare".

Ceva-ceva mai găsiţi şi în alte surse catolice. De exemplu aceasta (iau la întâmplare, de pe net): http://www.catholic-church.org/kuwait/vigil.htm

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

Probabil n-as fi vazut postarea asta daca nu mi-ar fi atras atentia mr. Scott, vad ca e plin de admiratie dar nu vad de ce, luata pe bucati e plina de cuvinte si afirmatii frumoase, ceea ce reiese insa din aceasta pledoarie este ilogic si nefunctional duhovniceste.

Tu vorbesti de o relatie perfecta, o relatie imperfecta nu inseamna lipsa unei relatii asa cum nici la o relatie perfecta nu se poate ajunge peste noapte fara a incerca sa perfectionezi o relatie chiar asa imperfecta cum este.

Era vorba de relatie tu o dai spre sfintenie, de o relatie poti sa te bucuri chiar daca esti constient ca gresesti mult ba zic eu poti cu atat mai mult sa te bucuri de ea pentru ca daca n-ar fi existat nici nu ti-ai fi dat seama de noroiul in care te zbati, te-ai fi uitat doar la cel de langa tine si ai fi zis "ok, asa e normal pentru ca asa face toata lumea".

Iar semne..sunt destule daca stai sa le vezi si nu-ti trebuie nu stiu ce smerenie desavarsita ci chiar si o doza de bun simt este zic eu suficienta.

Sunt perceptii pentru care n-ai nevoie de nu stiu ce grad de sfintenie desi bine ai subliniat, o oarecare multumire de sine (tipic neoprotestanta) este un mare risc..

Ai primit un raspuns chiar aici dar preferi se pare sa-l ignori.

In schimb faci afirmatii care te descalifica ca si ortodox:

Asadar, ce importanta are sa-ti povesteasca cineva de gustul merelor cand tu nici macar nu stii de diferenta intre un mar si o piatra?

Atat m-a dus pe mine capul Aline,din motive de mediocritate,de care sunt constient,acele vorbe mi-ai ajuns in suflet,la acel nivel ma gasesc, si parca le-am simtit si eu demult,intr-o alta forma,se pare ca tot ilogica si nefunctionala duhovniceste.Nu tine cont si nu te impiedica de opinia mea,ar trebui sa tac mai mult si mai des.Mosh Neagu posteaza articole foarte frumoase.Scuza-i imperfectiunea si culege ce este folositor pentru tine.

Sa ne straduim sa nu confundam evlavia cu sentimentalismul.

Scoase din context, o parte din afirmatii sunt bune, dar sunt si unele care pun la indoiala sursa lor ca mergand mana in mana cu o viata duhovniceasca autentica.

Semnele? Unul din ele ar fi ca cel care traieste despre ceea ce se vorbeste in acele pasaje se judeca pe sine si se da exemplu, nu-i judeca pe cei care nu-i cunoaste.
Face afirmatii despre sine, nu despre altii, aratand cu degetul "astia toti de pe forum..". Etc.

Mandria este un obstacol doar pentru cel care a biruit toate celelalte, cati se pot lauda cu asta?

"smerenie, jertfa de sine, dragoste, rabdare, daruire, blandete…"

-> sunt spuse sa fie spuse, virtutea principala din care deriva toate celelalte descrise aici este dragostea, cati se pot lauda cu dragostea sau ca au ajuns macar aproape de ea?

"Iar noi nu le avem pe toate odata, ci pe rand."
Cum poti avea jertfa de sine, fara sa ai dragoste. Sau daruire. Sau blandete? Sau smerenie fara rabdare? Etc.
Toate se leaga intre ele si in special de dragoste. Mai multa, mai putina..mai in functie de situatie.
Dar si pana la dragoste sunt multe altele care ne trag in jos.

Si pe urma .."relatie - conditionat de totala"..sa fim seriosi..nimeni nu s-a nascut sfant sau Dumnezeu a catadicsit sa priveasca la el abia dupa ce a atins acel statut..
Dumnezeu are mereu fata de noi o deschidere si o dispozitie totala.
Reciproca nu prea e valabila important e insa sa fim constienti de asta si sa lucram la asta.

Pestisorule, incerc si eu un raspuns ... neo-protestant.

Daca cineva are o relatie personala cu presedintele Basescu, nu are nevoie de audienta si nici de "pile". Ii da un telefon si isi fixeaza o intalnire. Cineva care nu il cunoaste , dar vrea sa ajunga la el, va cauta pe cineva, care cunoaste pe cineva care-l cunoaste pe presedinte.

Cat a umblat pe pamant, Domnul a fost printre oameni. Ei puteau veni direct la El pentru a fi vindecati sau pentru a fi invatati. Niciunde in evanghelii Domnul nu zice : Stai putin, tu trebuie sa te programezi la o intalnire si pentru asta vorbeste cu Matei, spune-i lui ce nevoi ai iar El o sa-mi faca mie un rezumat ... Domnul Isus a fost prezent personal fiecarui om care l-a cautat. Este prezent si pentru mine, ori de cate ori Il caut.

Domnul se lasa cunoscut celor care vor sa Il caute. In Cuvant, acolo se lasa gasit si acolo se gasesc toate lucrurile pe care El vrea sa mi le spuna. O relatie personala cu Domnul imi da voie sa pasesc cu indrazneala inaintea Lui, stiind cat de importanta sunt pentru El, de vreme ce a acceptat sa-si dea viata pentru ca eu sa pot avea vesnicia alaturi de El. Pentru mine, aceasta relatie personala cu Domnul Isus este cea mai de pret comoara, pe care o pazesc ca pe ochii din cap :)

Depind in toate de El. Sunt constienta ca fiecare zi pe care o traiesc este doar prin mila si indurarea Sa. Nimic din ce am nu este al meu, fiecare lucru este primit. Chiar si propria mea viata. Traiesc stiind acest lucru si incercand sa nu iau numele Sau in zadar.

Fii un pestisor binecuvantat!

Adevarul e ca in practica toti pornim de la statutul de ignorant. Adica nimeni nu vine pe lumea asta cu o legatura personala cu presedintele.
Poti da vina pe protoparinti daca te ajuta cu ceva, dar asta e situatia.

Abordarea ortodoxa este cam asa: sa caut pe cineva care sa ma ajute sa depasesc acest statut de ignorant, pentru a putea avea o legatura personala cu presedintele?
Si unde poti gasi acea persoana?

La agentia "Popica SRL noi-va-facem-cunostinta-cu-presedintele?"
Nu, ci tocmai la institutia prezidentiala (Biserica).

Acolo inveti cine este presedintele, cum te poti apropia de el, cum il poti recunoaste printre impostorii care se pretind a fi presedinte sau ca vorbesc in numele Lui.

Si daca pui in practica tot ce afli si cu ajutorul de la ministri (preoti si sfinti) ajungi sa-L cunosti pe presedinte.

Abordarea (neo)protestanta e nitel diferita.

"Eu stiu cine e presedintele pentru ca asa vrea presedintele, sa stiu."
De unde stiu? "Pai stiu pentru ca stiu ca stiu". Eventual mai urmeaza cateva explicatii cu aceeasi logica circulara care se centraza pe ideea unei presupuse iluminari spirituale in plina desfasurare in individul in cauza.

Care binenteles ajunge pe mana lui "Popica SRL" a carui singura grija este sa-i intretina aceasta gandire iluzionala, sa-l faca mandru de ea si sa-i cultive falsele virtuti care deriva de aici, ascuzandu-i defectul cel mai mare: mandria de om spiritual, care n-are nevoie sa-l invete cineva ce inseamna viata spirituala autentica sau sa-i arate ce pacate are, ca le stie el pe toate cel mai bine.

Si asa Dumnezeu ramane pentru el ascuns in spatele unei bariere de orgoliu si ignoranta, seamana pe ici pe colo cu un fals misticism si o falsa smerenie si muuulte certitudini ca el stie cel mai bine ce si cum cu Dumnezeu, n-are nevoie de altii sa-i zica lui ce si cum se ajunge la presedinte.

Cred ca ati facut o analogie nepotrivita. Dvs. puteti ati putea fi prieten cu directorul spitalului chiar daca nu i-ati cunoaste "legaturile din jurul sau" (probabil asa a fost la inceputul prieteniei). Dar, catolic fiind, nu stiu daca puteti fi prieten cu Hristos daca nu treceti mai intai pe la papa, preot, sfinti, etc. Puteti fi prieten cu Hristos, fara acestia?

V-a scapat ceva foarte important in cunoasterea lui Dumnezeu: Sfanta Scriptura. Dumnezeu ni se face cunoscut in Cuvantul lui Dumnezeu. Acolo merg (neo)protestantii. Nu la "popica srl" (muti nici nu au popa).

Am batut si eu, o vreme, scarile "institutiei prezidentiale". Dar degeaba. Hristos si Crucea Sa erau ascunse in ritualuri inutile si tot felul de obiceiuri. Apoi am gasit Cuvantul lui Dumnezeu. Este cea mai buna sursa de a-L cunoaste pe Dumnezeul Adevarat. Iar dupa ce-L cunosti, asa cum ni se infatiseaza in Sfanta Scriptura, vei vrea sa ai o relatie personala cu EL.

Relatia cu Hristos presupune relatia cu oamenii, armonia intre fiintele umane, nu o izolare individuala in Hristos. Doar asa aratam ca am parasit egoismul, ca chip general al pacatului si de aceea starea de mantuire echivaleaza cu apartenenta la Biserica, cu concentrarea celor mantuiti in Biserica. "Preotii, sfintii etc." fac parte din Biserica, din participarea comuna la trupul Lui Hristos extins in noi prin Duhul Sfant si peste veacuri, ce imprima aceeasi dispozitie de jertfa din trupul lui Hristos. Nu poti fi "prieten cu Hristos", daca nu traiesti in iubire si comuniune cu oamenii. Sectele adunate "dupa portile inchise" poate propavaduiesc altceva, insa Hristos ne-a invatat ce inseamna "sa fii prieten" cu El, iar Sfanta Scriptura sta marturie in acest sens.

p.s domnule grasu77, n-am nimic personal cu dmv. insa de fiecare data cand o sa spuneti "ritualuri inutile" si alte subtile ironii la adresa ortodocsilor, imi rezerv si eu dreptul de a va (re)aminti de sabatarienii usilor inchise.

In ortodoxie nu e doar o relatie personala cu Iisus, e cu mult mai mult, noi suntem madulare ale Trupului lui Iisus, care e Biserica. Uite ca scrie in Sfanta Scriptura: "1 Corinteni 12
27. Voi santeti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele lui."
Mai sus ni se da si explicatia: "12. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos.
13. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat."

Prin Sfintele Taine primim har, care noi marturisim ca e o energie divina necreata, capatam asemanarea cu Dumnezeu. Cum frumos se spune in ortodoxie, devenim dumnezei dupa har. Asadar la fiecare Sfanta Impartasanie devenim dumnezei dupa har.
Desigur, aceasta nu e suficient, trebuie sa avem si noi contributia noastra , adica faptele bune, poruncile ( rugaciunea, sa nu furi, dragostea fata de oameni, sa nu ucizi, milostenia, smerenia, etc., adica tot ce facem sau gandim). Un preot spunea ca Iisus se ascunde in porunci, incercand sa le implinim il aflam pe Iisus.

Asa este. Relatia cu Hristos presupune relatia cu oamenii. Dar, nu in felul in care o vedeti dvs. ci in felul in care o vrea Hristos. Adica, relatia cu oamenii, dupa voia lui Hristos, inseamna: "am fost flamand si Mi-ati dat de mancat;Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav si ati veni sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine." (Matei 25:36)


Am auzit despre treaba cu "usile inchise" dar nu face parte din invatatura si practica mea sau a bisericii mele. Dimpotriva, preferam "usile deschise". Pe verificate. Va dau citate din Manualul Doctrinelor Biblice AZS si exemple din practica adventista.

Puteti sa-mi reamintiti cat vreti. O faceti doar pentru racorirea dvs. (daca va infierbintati prea tare).

Neoprotestantii (si altii) au o relatie cu Iisus de genul relatiei de la distanta dar care are un singur sens. Ei trimit scrisori, adica rugaciuni, cheama numele Domnului, raspunsul e mereu acelasi, printr-un semn sau o persoana, sa devina vrednici si apoi sa vina in Biserica (Ortodoxa, desigur). Ei nu pot intelege si cred ca li s-a raspuns pentru ca soarele a rasarit, si-au cumparat o masina, se simt bine, etc. Ei le considera semne, ca au o relatie persoanal cu Iisus, fara sa vada ca si japonezii shintoisti sau ateii au parte de aceleasi semne, si la ei rasare soarele sau se naste un copil, fara sa stie de Iisus.

Constat cu tristeste ca nu cunoasteti istoria propriei dmv. biserici, cine a organizat-o in 1860 sau preferati sa asundeti sub pres ce nu va convine. Cand am spus adventistii sabatarieni sau adventistii "usii inchise", asa cum sunt cunoscuti de istorie, m-am referit la altceva, insa lasati, inteleg ca am atins un punct sensibil :) Daca tot obisnuiti sa va racoriti pe acest forum cu ironii la adresa ortodocsilor, primiti si acest adevar din partea mea, care va sileste sa va faceti un examen de constiinta.
Neoprotestantii nu l-au “scos” pe Dumnezeu din sfera abstracta, ei si-au propus in mod programatic si au realizat simplificari rationale ale tipicului cultic, persistand in individualismul religios, fara macar sa banuieasca modul bisericesc de existenta, relatiile de comuniune ce reveleaza evenimentul eclezial.

Nu e cazul sa fiti trista. Am inteles la ce faceti referire: la curentul aparut in 1844 (credinta unora in inchiderea harului, credinta cunoscuta sub numele de "usile inchise"). Stiu ca si metodista Ellen Harmon (viitoare White) a crezut, pentru o perioada scurta (cca 2 luni) in aceasta teorie. Dar, nu a marturisit aceasta credinta. Dimpotriva, a corectat-o in urma unei viziuni primite in decembrie 1844. """" Dupa trecerea timpului de la 1844, impreuna cu fratii si surorile, am crezut ca nici un pacatos nu mai poate fi convertit. Dar, n-am avut nici o viziune in aceasta privinta. Declar in mod deschis si liber ca nmeni nu m-a auzit spunand si nimeni n-a citit vre-o declaratie din partea mea care sa justifice acuzatiile care mi-au fost aduse in aceasta privinta. ....Eu n-am decalrat si n-am scris niciodata ca lumea a fost condamnata sau osandita"''''''(fragment dintr-o scrisoare a Ellenei White, publicata in "Review and herald"). Pot sa va aduc multe lamuriri referitor la acest subiect (inclusiv la minciunile si acuzatiile mincinoase fabricate de unii). Dar, cred ca deja suntem foarte mult off topic. Puteti deschide dvs. un topic pe aceasta tema.

P.S. Dar, toate acestea s-au petrecut in 1844. Biserica Adventista de Ziua a Saptea (din care eu fac parte) a fost "organizata" mai tarziu.


De unde stiti ca ironile mele sunt numai la adresa ortodocsilor? Credeti ca in biserica mea nu au aparut "ritualuri inutile"?

Considerati ca barfa usoara (zvonistica, mincinoasa, neverificata) are valoare de adevar?

Relatia cu Hristos este, in primul rand, "individuala, pragamatica si rationala". Iar modul bisericesc trebuie sa aiba aceleasi caracteristici "pragmatice si rationale".

Sa va dau un exemplu concret, pentru o mai buna intelegere a ceea ce vreau sa spun. Anul trecut, intr-o duminica foarte friguroasa de noiembrie, doua categorii de credinciosi au vrut sa aiba o "relatie cu Dumnezeu". Unii s-au dus la biserica, au ascultat o liturghie si apoi s-au dus pe la casele lor caldute. Altii, s-au adunat de dimineata si au muncit in frig sa termine construirea unui complex de locuinte pentru oameni ramasi fara adapost (din cauza conditiilor economice). Aceasta munca a fost facuta voluntar, fara plata si in mod repetat, pana ce locuintele au fost gata, spre bucuria celor nevoiasi si slava lui Dumnezeu.

P.S. Nici unul din cei nevoiasi, pentru care se construiau locuintele nu era adventist. Conta faptul ca erau in nevoi iar Hristos nu tine cont de confesiunea religioasa.

Intrebare: care slujba credeti ca i-a placut lui Dumnezeu? Liturghia sau construirea de locuinte (fara plata) pentru cei fara adapost, in prag de iarna? Care credinciosi au avut o relatie adevarata cu Hristos? Cei cu ritualul sau cei cu slujirea semenilor ? "Oridecate ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut."(Matei 25:40).

Punctele de credinta formulate de adventistii sabatarieni in 1848 au ramas aceleasi si in 1860, cand s-au organizat in AZ7?

Sfanta Scriptura pentru a fi un adevarat indrumator spiritual trebuie sa fie citita cu intelepciune si discernamnt de sfant.

De unde sa gaseasca un om pacatos asa ceva?

Ori, (neo)protestantul cand pune mana pe Sf. Scriptura are deja o educatie confesionala si niste idei preconcepute cum ca el este sfant si infailibil si deci capabil sa cunoasca pe Dumnezeu fara ajutor decat de la Dumnezeu si sa inteleaga Scriptura corect.

Aici este partea unde diavolul isi baga coada si transforma un act cu potential mantuitor intr-unul facut spre pierzare.

Cum zice par. Arsenie Boca: "vezi multi calatori la Iad cu Scriptura in mana".

Suntem off topic. Dar, va raspund scurt ca la AZS nu exista teoria cu "usile inchise" in care credeau unii (nu toti) adventisti sabatarieni.

Sa revenim la topic. Nu mi-ati spus ce parere aveti despre cele 2 categorii de credinciosi si relatia lor cu Hristos, din postarea mea precedenta.