Depresia
 

Ce parere aveti despre depresie.Cum putem sa scapam de ea?.Stiu ca prin rugaciune,mersul la biserica,duhovnic,maslu,etc.Uneori trecem prin aceste stari care se spune ca sunt consecinta pacatelor insa trebuie sa mai fie ceva in plus.Am aceasta stare de 2 saptamani si nu-mi mai vine sa ies afara din casa,maine trebuie sa ies si ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma comport ca un om care nu are nicio problema,deoarece asa te vor ceilalti.Voi ce credeti?

Motive?

S-a mai intamplat?

Des?

Pe langa cele pe care le-ai mentionat: psihoterapie,alimentatie sanatoasa,miscare fizica si daca este cazul medicatie la prescrierea medicului specialist,pentru ca se stie ca aceasta afectiune poate aparea si datorita unui dezechilibru neurochimic.
Deasemenea este important sa socializezi,chiar daca nu ai tragere de inima in acest sens,sa iesi in aer liber sa te plimbi,sa te implici in activitati care te-ar motiva,oricat de putin,insa sub nici o forma sa nu te ingropi in izolare,pentru ca atunci starea depresiva se va adanci.
Deasemenea vorbeste despre ceea ce ti se intampla cu oameni pe care ii consideri receptivi si deschisi si cauta sa iti exteriorizezi trairile si sentimente,nu le lasa sa mocneasca in tine pentru ca iti va face rau.
Ceea ce ti-am spus eu este in termeni generali,insa este un rezumat la lucrurile importante pe care le poti face,pe langa viata spirituala despre care ai vorbit mai sus,care sa te ajute sa depasesti momentul.Mai multe detalii si ajutor ti-ar putea oferi un specialist,respectiv un psihoterapeut.
Dumnezeu sa-ti ajute sa iti gasesti cat mai grabnic vindecarea,pacea interioara si bucuria de a trai!

PS:Starea aceasta nu a aparut din neant,ea are o cauza.Gandeste-te ce s-a intamplat acum doua saptamani cu tine,care este cauza care a declansat starea depresiva si care ar putea fi rezolvarea ei.

..
 

Da, mai are pe langa ce ai enumerat tu mai sus, ca si cauza, si alimentatia, activitatea fizica...
Pentru ca , de fapt, ea (depresia) se instaleaza in urma unui dezechilibru creat (prin alimentatie, activitati, manifestari , gandiri neechilibrate si nesanatoase.) care aduce cu sine si o greutate p care sufletul o simte ca o mare apasare(caci cuv. vine din latinesc . depression, ce inseamna apasare), si se manheste , se intristeaza.

Parerea mea este ca atunci cand apare depresia apare si un pic de mandrie mai mult sau mai putin vizibila. Autodefaimarea poate fi un remediu, un dus rece. Apoi alungarea cu hotarare a oricaror ganduri de deznadejde, caci se stie ca acestea sunt de la diavol. ,,Doamne Iisuse Hristoase, nu lasa sa se cuibareasca in mintea mea ganduri necurate.''

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul repetata de mai multe ori.

Sfantul Siluan Athonitul a avut o lunga perioada de lupte duhovnicesti. De aceea, e de folos sa citesti ,,Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii'', carte in care ne marturiseste sfatul dat de Insusi Hristos in astfel de situatii: ,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!" Iarta-i pe cei care ti-au gresit si, daca poti, roaga-te pentru ei.

Antonia,iarta-ma ca intervin,insa atunci cand dam un sfat cuiva,chiar e important sa ne gandim de zece ori inainte daca ii va face bine,pentru ca in caz contrar putem face rau!
Unui om care se lupta cu starile depresive,nu il ajuta sa ii induci sentimente de culpabilitate,ci il poate adanci si mai tare in ele.In plus,afirmatia pe care te bazezi nu are nici un fundament real,ci este o simpla presupunere.Tu nu stii ce traieste ea,nu ai nici cea mai vaga idee...
Cred ca este important sa devenim mai responsabili,mai ales atunci cand dorim sa ii ajutam pe ceilalti.Te rog,nu te supara pe mine,dar chiar era important sa iti spun asta tie,dar si altora care in cazuri similare mai rau pun paie pe foc si sare pe rana!
In rest,sfatul tau de a ne ruga pentru cei care ne-au gresit si sa cautam mai ales sa ii intelegem este unul bun si merita tinut in mintea si inimile noastre!

multumesc pentru raspunsuri si incurajari alinb,heaven,sunsray,antoniap

am citit f multe carti duhovnicesti,aproape in fiecare seara citesc cate ceva spiritual de altfel nici nu vreau sa citesc altceva sa-mi incarc memoria cu alte banalitati insa nu ma ajuta decat pentru o vreme

am probleme pe toate planurile material,spiritual si personal,nu sunt mandra din contra,sau poate fi si depresia o forma de mandrie nu stiu,poate

mai sincer sufar de sindromul "negasirii rostului in viata",de sindromului ratarii

Heaven şi sunray, de unde aţi luat informaţiile despre depresie? De pe wikipedia sau dintr-un curs "de specialitate" de la vreo facultate fantomă care organizează cursuri prin şcoli generale?
Decât să postaţi banalităţi din reviste pentru femei, mai bine stabiliţi o întâlnire cu persoana în cauză şi ajutaţi-o în mod real.

Noi aici pălăvrăgim foarte mult însă trebuie să ne stabilim şi limite. De exemplu unui depresiv, "părerea", "impresia personală" şi "sfătoşenia" pot face mai mult rău decât bine!

Cred ca numai florinna01 este in masura sa ma aprobe sau sa ma acuze ca nu i-as fi dat un sfat cu toata responsabilitatea. Iar daca se enerveaza putin pe mine, dar iese din aceasta stare, mi-am atins scopul. Autoculpabilizarea este indicata si de parintele Arsenie Boca. El recomanda ca atunci cand dam de un necaz sa spunem: ,,Asa-mi trebuie!"

Sper sa nu se supere pe mine ca am avertizat-o sa se fereasca de mandrie. Un om mandru crede ca necazurile sunt cai de mantuire bune doar pentru altii! Aceste lucruri sunt cam dure ce e drept, dar le-am aflat de la un duhovnic in varsta intr-un moment cand experimentam ,,cu succes'' depresia. Daca privim duhovniceste atat bucuriile cat si necazurile, atunci duhul rau al deznadejdii nu ne mai viziteaza. Prin necazuri, Dumnezeu ne atrage spre viata duhovniceasca autentica. De aceea, daca avem forta interioara de a-i multumi lui Dumnezeu si pentru necazuri, il lovim intre coarne pe diavolul deznadejdii. Iar Dumnezeu ne arata Calea, Adevarul si Viata. Exista multi oameni care-I multumesc lui Dumnezeu ca au avut necazuri mari. S-au agatat cu disperare de mila lui Dumnezeu si au reusit sa obtina ajutor, sa-si sfinteasca sufletele, iar unii chiar si trupurile.

Sfantul Nectarie, care in copilarie se numea Anastasis, a trecut printr-un moment dramatic. Iata relatarea:

[SIZE=4] Scrisoarea micului Anastasis[/SIZE]

[SIZE=5]D[/SIZE]omnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.
Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.
- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.
- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:
Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.
- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.
Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...
Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

..
 

Ce a scris heavan mai sus, si ce am spus si eu apoi (fara sa vad ca scrisese si ea mai inainte) sunt dovedide stiintific de medici , oameni de stiinta , dar si recomandate de sfintii parinti .
Oricine poate intelege ca alimentatia , stilul de viata (static, miscare excesiva, etc) , gandurile , starile emotionale etc, traite, contribuie fundamental la instalarea depresiei , dar si al altor boli.
aici din pacate vb numai de alimentatie .
http://www.youtube.com/watch?v=m9X7z...eature=related -
Apoi este si cartea Dr. Dimitri Avdeev, care confirma implicatia factorilor emotionali, gandirea - din care pleaca si faptele , dupa cum sunt gandurile - bune sau nebune - in etiologia depresiei
Si , da sunt niste sfaturi , sa ne ierte florina daca le stia deja .
Dar uneori, a ajuta concret pe cineva, asa cum spuneai tu mai sus, chiar daca te intalnesti fizic cu persoana , include si recomandari verbale , care sa aduca schimbarea.

Eu că intenţia a fost rea din partea voastră. Nu ştiu dacă aţi citit bine, dar florinna01 nu are nevoie de informaţii generale (şi inutile) despre depresie, ci ajutor de la persoane care fie au trecut prin aşa ceva şi pot să-i relateze experienţa lor, fie sunt dispuşi să-şi facă timp să o ajute în mod concret, organizând una sau mai multe întâlniri, invitaţie la o biserică unde n-a mai fost, la o întâlnire cu tinerii unei parohii etc.

Personal le-am luat inclusiv din practica efectuata intr-un spital care se ocupa de pacienti care sufera de nevroze,depresii,dar si din studiile si practica altor oameni care au studiat si au tratat aceasta afectiune.
Dumneata pe ce iti bazezi afirmatiile?Si ce ar insemna mai concret sa stabilesti o intalnire cu persoana pentru a o ajuta in mod real?Imi poti da un exemplu de ajutor real in acest sens?
Iar referitor la pareri,imi pare rau,insa in cazul in care nu ai observat,ne aflam pe un forum public unde oamenii exact asta fac:cer si ofera pareri...

Rectific (partea bolduită) : Eu cred că intenţia nu a fost rea din partea voastră. Scuze pentru greseala de redactare!

În afară afară de faptul că îţi sare ţandăra rapid şi disproporţionat , ce altceva cu sens mai ai de adăugat în mesajul tău?

Inteleg ca asta este argumentul final al unui om care nu are o explicatie mai buna de dat la intrebarile mele...o seara buna sa aveti!

Nu răspund la întrebări care fac trimitere la viaţa mea personală şi nici la cele care sunt formulate doar să escaladăm un conflict fiindcă cineva s-a lezat la orgoliu din senin!
O noapte bună şi dumnevoastră şi nu vă mai enervaţi aşa repede!

Depresia poate fi privita stiintific, ca o boala care necesita un anume tratament. La fel de adevarat este ca depresia poate fi privita duhovniceste.

Daca am lupta cu arme duhovnicesti impotriva depresiei, multe spitale de psihiatrie ar ramane goale!

In astfel de situatii, daca apuci calea cabinetelor de psihiatrie, apoi te indopi cu medicamente care te pot transforma intr-o leguma miscatoare.

Daca, insa, inlocuiesti modul de gandire lumesc cu unul duhovnicesc, atunci chiar daca problemele cotidiene raman aceleasi, le privesti cu alti ochi. Ti se pare apoi ca lumea intreaga se schimba in jurul tau. Se raporteaza altfel la tine pentru ca tu nu mai esti acelasi.

Pentru a schimba un mod de gandire cu altul, e nevoie de un duhovnic iscusit si de un crestin hotarat sa-i urmeze sfaturile. Si sa nu se supere daca duhovnicul ii arata greselile. ,,Lasa-te modelat pentru Imparatia Cerurilor!", spunea un alt duhovnic.

Despre deprimare cu Sfântul Ioan Gură de Aur

Eu cred, la modul cel mai serios, ca suferi de confuzie.
Se vede din ce scrii.
Ma voi referi la un singur aspect, deoarece il consider o cheie a depasirii situatiei in care te afli: negasirea rostului in viata e cu totul altceva decat ratarea.
Uite, de pilda, bebelusul nu si-a gasit inca rostul in viata. Asta inseamna ca e un ratat???
Ratatul, in schimb, si-a gasit rostul in viata (sau asa i se pare) dar nu a fost in stare sa il indeplineasca (sa cel putin asa crede el ori lumea de guracasca din jurul lui).
iarta-ma dar simt nevoia sa te indrum intr-un fel: lasa prostiile si treci la o viata concreta. daca nu stii cum e asta, intreaba. in stanga in dreapta si, desigur, in sus.
Domnul cu tine, cu noi toti! AMIN+

Sa aflam si sfaturi ale parintelui Paisie Aghioritul:

[COLOR=#0000ff]Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.[/COLOR]
Părinte, cruciuliţa pe care mi-aţi dat-o o port mereu şi mă ajută în încercările mele.
- Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere.
Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am maimurmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o,astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi încealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. în timp ce, de vom face răbdare, ne va daşi dobândă.
Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercărilor sunt mai presus de "talanţi", de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O suferinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. Deaceea la fiecare încercare să spunem: [COLOR=#0000ff]'îţi mulţumesc,Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea".[/COLOR]

Va urma

-Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
-Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. însă de le vom privi duhovniceşte,sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi ceicare s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. în felul acestase nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. "Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?" Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
-Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în altfel şi nu prin încercări?
-Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercareca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli,etc, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropia deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor treceamărăciunile, care ca nişte medicamentea m a r e ne vindecăsufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavicare suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. [COLOR=#0000ff]"Tre-cut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă[/COLOR]', spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc..." şi nu spune nici măcar un "Slavă Ţie, Dumnezeule". Cel puţin dacă ar cunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: Meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, deaceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate". În viaţa Sfântului Ambrozie se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercatv reodată de vreo mâhnire. Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-acercetat". Atunci Sfântul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: "Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici,pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu. Şi deîndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat.Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit.

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?
-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. însă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prinele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pecare le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau dindreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: "Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?". Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.
Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?
Ce spune [COLOR=#0000ff]Sfânta Scriptură[/COLOR]? "Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte". Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şinici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi,îi mângâie şi le dă o ciocolată. în timp ce aceia caresunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă.Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.
Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără sătreacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.
Va urma

[COLOR=#0000ff]Câte suferinţe are lumea! Câte probleme![/COLOR] Şi unii vin aici să mi le spună stând în picioare, fie şi numai pentru două minute, pentru a se mângâia puţin. O mamă îndurerată îmi spunea: "Părinte, vin clipe când nu mai pot suporta şi atunci spun: «Hristoase al meu, fă să înceteze p ntru puţin suferinţele şi apoi pot să înceapă iarăşi»". Câtă nevoie de rugăciune au oamenii! însă orice încercare este un dar al lui Dumnezeu, este un examen pentru cealaltă viaţă. Această nădejde a răsplătirii în cealaltă viaţă îmi dă bucurie, mângâiere şi curaj şi pot suporta durerea ce o simt pentru toţi oamenii care trec prin încercări.
Dumnezeul nostru nu este Baal, ci Dumnezeul dragostei. El este Părintele Care vede suferinţa copiilor Săi pricinuită de diferite ispite şi încercări prin care trec, şi Care ne va răsplăti pentru aceasta, numai noi să facem răbdare în mica mucenicie a încercării sau, mai degrabă,a binecuvântării pe care o suferim.
Părinte, unii spun: [COLOR=#0000ff]Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu[/COLOR][COLOR=#0000ff] pentru aceasta?".[/COLOR]
Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari, etc, are înacelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe carele-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în cer cel care trece prinî ncercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, "suferă" cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dumnezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime. Păi unsprezece mii de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copiii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-arilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcătuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată,îngeri şi Mucenici!
În mâhniri dăruieşte Dumnezeu adevărata mângâiere Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şivadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-Ic eară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şic hinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.
Însă oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercărilealături de Hristos, nu au propriile lor mâhniri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul:"[COLOR=#0000ff]Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi. Prea Sfântă Stăpână[/COLOR]", câteodată mă opresc la "ci primeşte rugăciunea robilor tăi...". Căci de vreme ce nu am mâhniri, cum să spun"că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda"? Să spun minciuni? în înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.
Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate leconsideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-icurătească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntălumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeune supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui. Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă.
Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat,fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată "încăpeaşi suporta" bunătatea lui Dumnezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.
Va urma

Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care neajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmăuşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să necunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea Dumnezeu îngăduie diavolului să creeze aici ispite ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâhniri,după care ne umple de har.
Adevărata bucurie se naşte din amărăciunea pe care cineva o gustă cu bucurie pentru Hristos, Care s-a umplutd e amărăciune ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure mai ales atunci când trece prin vreo încercare fără ca el să fi fost pricina ei.
Uneori spunem lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, nu ştiu ce voi face, dar eu mă predau Ţie cu totul, ca să mă faci om". Şi atunci Dumnezeu nu mă face numai om, ci mai presus de om, şi-1 lasă pe diavol să vină să mă ispitească şi să mă chinuiască. Şi în cancerul care bântuie astăzi văd vicleşugurile diavolului şi râd. Măi, şi diavolul acesta! Voi ştiţi cu ce săpun îl spală diavolul pe om atunci când Dumnezeuî ngăduie să-l ispitească, să-l încerce? Cu spuma răutăţii lui. Şi încă ce săpun bun are! Aşa cum cămila scoate spume atunci când se mânie, la fel face şi diavolul în astfel desituaţii. Şi după aceea îl freacă pe om nu ca să-1 cureţede murdărie, ci din răutate. Iar Dumnezeu îl lasă pe diavolsă-1 săpunească pe om numai atât cât trebuie pentru a-l curăţa. Căci dacă l-ar lăsa să-1 frece aşa cum se freacă rufele, l-ar sfâşia.
- Părinte, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viaţa noastră, că aceasta a fost [COLOR=#0000ff]voia lui Dumnezeu[/COLOR]?
- Nu. Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita şi cu cele pe care le aduce ea. Dumnezeu îl lasă pe diavolul libersă-1 ispitească pe om până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu Dumnezeu este vinovat pentru răul pe care îl va face omul. Iuda, de pildă, era ucenicul lui Hristos. Dar oare putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină vânzător? Nu, ci luda însuşi a îngăduit diavolului să intre în el. Cineva a spus unui preot: Părinte, te rog fă un Trisaghion pentru Iuda". Iar aceastaeste ca şi cum ar fi spus: "Tu, Hristoase, eşti nedrept. Aceasta a fost voia Ta, ca să Te vândă Iuda. Şi de aceeaa cum ajută-l".
Puţine sunt cazurile în care Dumnezeu îngăduie să fie ispitiţi unii creştini evlavioşi pentru a-şi veni în simţire cineva care duce o viată păcătoasă şi să se pocăiască. Oamenii aceştia vor avea o îndoită răsplată. Adică Dumnezeu le dă unora care, cu încercările prin care trec,îşi plătesc păcatele în această viată, dar care în acelaşi timp cârtesc fără motiv, posibilitatea de a fi ajutaţi de răbdarea celor care, deşi nu au greşit, suferă dar nucârtesc. Să presupunem că un familist foarte bun şi foarte evlavios se află în casă cu toată familia sa şi dintr-odată seface un cutremur şi cade casa peste ei strivindu-i, iar dupăo înfricoşătoare suferinţă mor cu toţii. Oare de ce a îngăduitDumnezeu aceasta? Ca să nu cârtească ceilalţi care sunt pedepsiţi atunci când greşesc.
De aceea toţi cei care se gândesc la crucile mari pe carele-au purtat drepţii niciodată nu se mâhnesc pentru micilelor încercări. Şi văd că, deşi au greşit în viata lor, cu toate acestea suferă mai puţin decât acei drepţi,şi de aceea spun ca tâlharul cel bun: "Dacă aceştia care nu au făcut nimic rău au suferit atât de mult, atunci noi ce trebuie să pătimim?". Din păcate însă unii seamănă cu tâlharul cel răstignit de-a stânga lui Hristos şi spun: "Au mers cu crucea în mână şi uite ce au păţit!".
Există şi cazuri - acestea sunt foarte rare - în care Dumnezeu îngăduie din dragoste ca unii nevoitori aleşi săt reacă prin mari încercări, pentru a fi încununaţi. Aceştia sunt următorii lui Hristos. Vedeţi, la Sfânta Singlitichia,deoarece ajuta duhovniceşte multe suflete cu poveţele ei, a mers diavolul ca să o împiedice de la această lucrare. Trei ani şi jumătate a rămas fără glas din pricina bolii pe care a suferit-o.
Altădată un adevărat următor al lui Hristos cere de la Dumnezeu să ierte greşalele semenilor săi, să-şi întoarcăde la ei urgia Sa cea dreaptă şi să fie pedepsit el în loculacelora, deşi nu este vinovat cu nimic. Unul ca acesta se înrudeşte mult cu Dumnezeu, Care este înduioşat deaceastă mare şi nobilă dragoste a copilului Său. în afară de darul pe care i-1 face, iertând greşelile celorlalţi, îngăduie ca acesta să aibă şi sfârşit mucenicesc, după cererea lui stăruitoare. În acelaşi timp însă îi pregăteşte în Rai cel mai frumos şi mai minunat palat, precum şi o slavă încă şi maimare, deoarece mulţi oameni l-au nedreptăţit prin judecata lor superficială, crezând că Dumnezeu 1-a pedepsit pentru păcatele lui.
Să comparăm încercarea noastră cu una mai mare a altuia. Medicamentul cel mai bun pentru fiecare încercare a noastră este încercarea mai mare a semenilor noştri, pe care este de ajuns să o comparăm cu a noastră pentru a ne putea da seama de marea diferenţă dintre ele şi de marea dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu, Care ne-a îngăduit o încercare mai mică. Atunci îi vom mulţumi, ne va durea pentru cel ce suferă mai mult şi ne vom ruga din toată inima ca să-1 ajute Dumnezeu. Mi-au tăiat, de pildă, un picior? să spun "Slavă Ţie, Dumnezeule, că am cel puţin un picior. Aceluia i le-au tăiat pe amândouă". Şi dacă aş rămâne un buştean, fără mâini şi picioare, tot va trebui să spun: "Slavă Ţie,Dumnezeule, că am umblat atâţia ani, în timp ce alţii s-au născut infirmi". Eu, din clipa în care am auzit că un familist are hemoragii de unsprezece ani, mi-am spus: "Ce fac eu? Acesta este mirean şi are hemoragii de unsprezece ani, are copii şi trebuie să se scoale dimineaţa ca să meargă la serviciu, iar eu nici şapte ani nu am împlinit de când am hemoragii". Dacă mă gândesc la celălalt care suferă atât de mult, nu mă mai pot îndreptăţi pe mine. Iar dacă mă voi gândi că eu sufăr iar ceilalţi o duc bine, că mă scol noaptea la fiecare jumătate de ceas, deoarece am probleme cu intestinul gros şi nu pot dormi, în timp ce ceilalţi dorm liniştiţi, mă îndreptăţesc pe mine însumi dacă murmur.
[COLOR=#0000ff]Cuviosul Paisie Aghioritul[/COLOR]

pe langa lucrurile enumarate mai sus care sunt ff bune mai trebuie sa-ti recunosti boala si in fata familiei si a prietenilor.daca vei juca in continuare rolul de de persoana fara probleme acest lucru te va macina f tare .trebuie si un tratament de specialitate(psihiatrie).nu te gandii ca vei fi marginalizata din cauza problemei tale,RECUNOASTETI BOALA SI O VEI INVINGE.DOAMNE AJUTA SI MULTA SANATATE

Inainte de a da sfaturi, te intreb daca tu cunosti rolul unui psiholog si pe cel al unui psihiatru. Eu zic s-o lasi mai moale cu sfaturile...de specialitate, ca risti s-o apuce pe sarmana fata si mai tare depresia.

Daca o ai doar de doua saptamani, fa tot posibilul sa o alungi ( depresia ) ca sa nu se inradacineze si sa dezvolte noi si noi afectiuni, care mai de care mai bizare, nici nu-ti dai seama cat de urata poate fi, in aceasta faza este acceptabila si, fireasca , as putea spune. In primul rand ; IESI DIN CASA !, mediul cel mai prielnic pentru formarea si dezvoltarea depresiei este izolarea. Iesi din casa, forteaza-ti creierul sa gandeasca pozitiv prin autosugestie, chiar daca pare acum potrivnic, se va adapta, si, da, fa ce vor ceilalti, comporta-te ca un om sanatos, fiindca jucand acest rol iti vei intra in el in mod firesc si, nu doar ca te vei comporta ca un om sanatos, ci vei deveni un om sanatos. Este mai bine ca ceilalti sa vrea ceva de la tine, sa te considere sanatos, decat bolnav, decat sa te compatimeasca, astfel ai sansa sa te afunzi mult mai tare.
Ar fi multe de spus, dar mai bine sa lasam vorbaria si ; SMILE !, viata este frumoasa, foarte frumoasa, si chiar de creierul acesta uman este atat de tampit, are o asa mare forta distructiva, sa stii ca o forta la fel de mare o detine si pentru autovindecare, pentru remediu. Iesi din casa si fa orice, fie si lucruri banale, fii in activitate, iar odata cu activitatile vin si dorintele...care insufletesc omul. Iti doresc sanatate si voie buna ! Vezi, sa ai un echilibru nutritional, lipsa de anumite vitamine la nivelul creierului provoaca si astfel de stari.
Si, NU, depresia nu este o consecinta a pacatoseniei....lumea este plina de pacatosi, dar nu si de depresivi. Stai fara griji, nu esti tu cel mai pacatos...

Iar daca nu gasesti, sa ceri ajutorul Celuia care poate oferi solutii la orice. Si....rabdare! Domnul nu lasa pe nimeni!

Da cred ca am gresit cand am asociat ratarea cu sensul vietii,poti sa te ratezi cand iti cunosti sensul vietii,insa am facut asta pentru ca initial credeam ca am gasit un sens in viata dar l-am ratat .

Sunt multe de analizat in problematica inmultirii talantului,insa vreau sa traiesc stiind ca fac ceea ce vrea Dumnezeu.

Oricum va multumesc tuturor acelora care mi-ati raspuns,nu prea agreez citatele interminabile din sf parinti deoarece am si spus ca am citit destul despre asta,parintele arsenie boca are o conceptie interesanta despre bolile nervoase si cum se trateaza ele cu ajutorul unei alimentatii sanatoase,influenta familiei,tarele ei etc.

Ma ajuta faptul ca-mi trimiteti mesaje frumoase de incurajare,iar unul extrem de util pe care l-am apreciat cel mai mult m-a facut sa ies pt un moment din starea asta.

Ne pare bine Florina, ai aratat deja o stare pozitiva, macar te regasesti intr-un mesaj, iar asta nu mai inseamna deloc confuzie. Asadar, acesta-ti oglindeste sufletul, exact ca in cartea aceea " Urmarea Lui Hristos " care se deschide acolo unde gasesti si starea propriului suflet. Oricum , tu stii ce vrei, iar acest lucru semnifica deja un pas mare pentru ceea ce vei face, fie si cu povara depresiei (o stare frecvent intalnita azi) in minte care, de altfel, se va diminua , dupa cum am mai spus, pin dorinte si satisfactii.
Cat despre credinta, trebuie si ea echilibrata cu celelalte trasaturi ale vietii, fie ele mult prea pamantene, nu poti sa faci nici abuz de credinta, caci dezechilibrul, cum s-ar spune, cu echilibru se combate, nicidecum cu exces. Iar daca esti si tanara, este dreptul tau sa fii " nonconformista " , caci toti am fost...
Pupici de la noi, cu prietenie, pentru un om deosebit ca tine!

Da, si eu sunt in aceeasi situatie. Am crezut ca mi-am gasit rostul in viata, dar n-am fost in stare sa-l indeplinesc, o vreme am incercat sa-l reneg (sa zic ca nu-l mai vreau), dar acum imi pare rau ca nu l-am indeplinit si am renuntat la el. Si eu imi doresc "o viata concreta", dar nu stiu ce ar trebui sa fac sa nu imi reamintesc mereu de posibilitatile pe care le-am pierdut.
Uite, o vreme am zis "fac orice altceva decat faceam pana acum, nu ma intereseaza";acum am gasit un job care-mi reaminteste oarecum de ce faceam pana acum, dar e sub nivelul de pregatire si asta s-ar putea sa ma deranjeze. Teoretic ar trebui sa ma tina ocupata, 12 ore pe zi, fara calculator, si nu stiu cum voi rezista, mai ales ca vor fi si momente in care o sa stau degeaba si mintea o sa-mi zboare sloboda pe "aratura". Sunt curioasa daca si ce o sa mai scriu dupa ce o sa traiesc o vreme in conditiile astea.

Depresiile pot fi generate de multe lucruri, insa eu cred ca un loc important in vindecarea sau macar ameliorarea lor , o are lucrul cu tine insuti si apoi rugaciunile, prietenii si dc nu , psihologii...Numai bine!

Aceasta stare de depresie o resimt de mult timp.Sunt constienta de ea ,si fac ce pot, de una singura, sa depasesc. Vindecarea e in mainile aproapelui meu .Desi recunosc ,si cer ajutor de multe ori,el prefera sa ma acuze ca "sunt nebuna" decat sa faca ceva concret.Stie exact de ce am nevoie si totusi nu vrea sa faca nimic.
Singurul loc unde gasesc liniste sufleteasca este Biserica.Simt o nevoie acuta sa fiu in Biserica .E locul de unde imi i-au putere sa traiesc.Sufletul meu doar in Biserica nu se simte singur.Acest fapt l-a "inrait" mai tare si in acelasi timp ne-am indepartat si mai tare.
Este cu putinta ca doi oameni sa traiasca in armonie ,avand conceptii total diferite despre viata?

Nu stiu ce sa zic. Si la mine e la fel.

Este o carte aparuta recent, "Mananca, roaga-te, iubeste". Poate te ajuta. Pe colega mea a ajutat-o. Stiu ca a mai fost ea si la o bioenergeticiana, de cateva ori, care i-a zis ca "si-a pierdut increderea in Dumnezeu" si trebuie neparat sa o regaseasca, apoi a fost o data la Schitul Horia, la parintele Isaia, care i-a zis ca totul o sa fie bine si o sa se si recasatoreasca, sa citeasca paraclisul Maicii Domnului ( pt. sanatate si orice necaz) si acatistul Sf. Nicolae (cica pt casatorie). Mie personal nu prea mi-a placut cum se manifesta fata asta, mi s-a parut transformarea un pic fortata si ea un pic habotnica, dar cert e ca i-a fost bine, si-a gasit un loc de munca mai bun, si mi se pare ca si-a facut si un prieten. Ce sa zic, sper ca fericirea ei sa fie de bun augur si sa o tina.
Dp meu de vedere, nu cred ca exista un leac pt depresie, doar adaptarea la noile conditii de viata, acceptarea si impacarea, dar nici nu trebuie sa renuntam, sa capitulam atunci cand poate mai e o sansa sa avem ce dorim, si aici e o piatra de incercare pentru taria de caracter a fiecaruia. Trebuie sa ne ascultam si inima, dar fara sa ingropam ratiunea, si invers .E greu. Nu toti suntem la fel de puternici sau de inteligenti.
Dar din cate am observat, evenimentele au o oarecare ciclicitate in viata noastra, mai alterneaza perioade bune cu perioade mai rele (sau foarte rele), cum zice un artist al poporului, "dupa ploaie vine soare".
Vezi ca mai e un articol pe acest site chiar despre depresie.
http://www.crestinortodox.ro/editori...rea-87528.html
(poate ar trebui sa-l mai citesc si eu)

Depresia este cumva sinonima cu teama, de fapt ea chiar reprezinta o teama profunda, nejustificata si complicata in ansamblul ei. Trebuie sa nu ne mai fie teama, teama sa traim, sa fim noi insine, sa gandim, sa gresim, sa ne manifestam personalitatea, asa cum este ea, atata timp cat nu deraiaza in laturi extreme si malefice. Trebuie sa nu ne mai fie teama sa iubim, fie si pe cel care apartine altcuiva, pentru ca starea de atractie in sine poate fi doar un imbold al sanatatii si vitalitatii din noi, dar trebuie, in acelasi timp, sa invatam a o controla in masura in care ea nu ne poate deveni rivala. Detinem aceasta capacitate .
Citeam pe undeva, cred ca scris de Patriarhul Atenagora : " De ce-i este omului de astazi foame ? De iubire si de sens ! ".
Nu stiu, poate ca, in tot acest amalgam de sensuri, ne-am pierdut sensul vietii, si a mortii deopotriva, iar asta ne face tot mai saraci in simtire si in duh.
Iar Cioran spunea; " Viata nu poate exista decat prin uitare ! ". Daca ati sti cata incarcatura sta in aceste cuvinte, si nu se refera doar la uitarea in sine, cea clasica, nici doar la uitarea religioasa, cea care tine de iertare, cat, mai ales la uitarea comuna, simpla a clipelor de peste zi, la o uitare care, desi pare sora cu amnezia, ea nu poate fi decat vindecatoare...la uitarea trairilor cotidiene care face loc repaosului, odihnei...somnului vital. Depresia aduce cu sine si insomnia, nelinistea, starea de veghe irationala si extrem de obositoare, stare venita din neuitarea ajunsa la stadiul de obsesie si dezechilibru. Uitarea, respectiv, purificarea mintii aduce cu sine odihna trupului si a sufletului si,...in cele din urma, VIATA.
Asadar, sa nu ignoram importanta linistii in ansamblul ei de factori care o pot genera, pentru ca viata nu poate exista fara liniste, desi, linistea in anumite ipostaze poate semnifica si agitatie, stare de bine si de interes.

Eu incepusem sa ma obisnuiesc insa observ ca a mai trecut, intre timp. Tu nu ai prieteni care sufera de aceeasi afectiune ? Sau toti sunt fericiti in afara de tine ? Mi-e greu sa cred.. ideea e ca ai putea sa povestesti cu prietenii tai (depresivi sau nu), sa le spui si lor necazurile tale, ce nu-ti convine la viata ta, mai glumiti una alta.. crede-ma, nu esti singurul "nefericit" din lumea asta, mai sunt si eu, sunt altii care si-ar dori sa fie in locul tau sau al meu, intodeauna exista loc pentru mai rau. Iti place muzica ? Eu in muzica am gasit alinare ca sa spun asa, daca n-ai chef de nimeni si de nimic ia baga-ti castile in urechi, inchide ochii si viseaza.
Si niciodata sa nu deznadajduiesti !

psihologul se ocupa de partea emotionala iar psihiatrul da tratament medicamentos.eu nu am dat sfaturi de specialitate ci am trimis catre un specialist ceea ce este f bine nu cred ca este o greseala.daca depresia dureaza mai mult de 6 luni situatia se poate complica.daca nici acum nu ai priceput citeste mesajul pana il vei intelege.

multumesc tuturor pentru mesaje

fallen vad ca intelegi ff bine despre ce vorbesc aici iti multumesc pentru sinceritate,
la fel si ory, ioanna,withechakra,gdf-fdc

si eu incerc sa-mi schimb viata ,as vrea sa iau o pauza un an si sa fac ceea ce-mi place,dar nu pot ....societatea ne-a facut sa fim niste robotei care muncim, nu gandim,nu avem voie sa iesim din rand...

nu stiu daca ati vazut stirea cu acel american care a iesit dupa 28 de ani din inchisoare si a fost uimit de evolutia tehnologiei computerizate,a facut ceva sa intre iar la inchisoare unde se simtea ca acasa.

Am intalnit oameni cazuti prada depresiei severe si, intr-adevar, caile de iesire par a fi tot mai ascunse, atat pentru persoana in cauza, cat si pentru cei de langa ea. Dar asta nu este decat prima impresie, asupra careia diavolul isi doreste sa si ramanem. Ne vrea dezarmati, ne vrea infranti inainte de vreme.

In starea de depresie omul cade prada propriilor sale ganduri. In fond, lupta nu este purtata "cu depresia", ci cu noi insine. De aceea, este cu atat mai grea.

Dar aceasta lupta, uneori de lunga durata, nu poate fi traita decat in stare de jertfa. O stare in care trebuie sa redescoperim intru noi puterea de a iubi, de a ne deschide lui Dumnezeu si semenilor, caci numai prin ei putem scapa de aceasta stare nefericita.

Depresia, ca boala a omul singur, a omului rupt de sine si de ceilalti, poate fi vindecata numai prin comuniune, ca una ce ne descopera un sens in celalalt partener de dialog, si totodata sensul profund al relatiilor mele cu acesta, altfel spus, sensul lui "a fi".