Despre mantuire
 

Doamne, ajuta!

As avea si eu cateva nedumeriri, sper sa ma lumineze cineva.

Desi nu sunt o practicanta a ortodoxiei, pentru frumusetea scrierilor sfintilor, care ma impresioneaza mai mult decat orice am citit vreodata, nu ma pot opri din a cerceta ortodoxia.

Prima mea nedumerire si cea mai mare ar fi legata de mantuire. Din cate inteleg eu, mantuirea inseamna partasia cu Hristos, omul este chemat la desavarsire prin porunca :„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48) si avem exemplele comuniunii sfintilor, caci "Hristos este acelasi, si ieri si astazi si in veac", iar desavarsindu-se, capata insusiri dumnezeiesti, cunostiinta trecutului si a viitorului, stapanire asupra materiei si altele, prin harul dumnezeiesc. Aceasta ii este mantuirea. Insa daca aceasta inseamna mantuire, inseamna ca din toata populatia globului, 1 la suta se va mantui...eventual.

A creat Dumnezeu omenirea doar ca sa ne trimita intr-un infern vesnic? Nu pot sa accept asa ceva din partea unui Dumnezeu iubitor. Ma alatur si eu atunci marelui inchizitor al lui Dostoievski.

Apoi, in jur de 20 la suta din populatia globului sunt crestini, din care 2, 3 la suta ortodoxi. Cu ceilalti ce se intampla? Devin niste legume? N-ar putea sa fie oare ''unitate in diversitate"?

Bun venit pe forum!

Din start ai pus una din cele mai grele întrebări, cu cele mai controversate răspunsuri. Bine ai spus că mântuirea înseamnă părtășia cu Hristos. Noi știm că avem această părtășie în Biserică, care e întemeiată de Duhul Sfânt. Cum spunea părintele Bartolomeu Anania, știm că ne putem mântui în Biserică; de ceilalți nu știm.

După sfântul Pavel, cei care nu L-au cunoscut pe Hristos vor fi judecați după legea conștiinței lor, căci fiecare om e zidit după chipul lui Dumnezeu.

Puterea lui Dumnezeu e mare; poate că, așa cum S-a pogorât la iad ca să le binevestească sufletelor de acolo și să-i scoată pe cei drepți, îi va izbăvi din mâinle Satanei și pe cei care au dus o viață virtuoasă, chiar de vor fi fost în afara Bisericii.

Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire Nu există Ortodoxie nici în învăţăturileşi filozofările omeneşti, stăpânite de intelectul mincinosşi înşelător, rod al căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire.„Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de
toate trebuie să seţină de credinţa sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă şi fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare
http://www.scribd.com/doc/38547137/I...Neortodocsilor INTRA PE ACESTA ADRESA

..
 

salut.

nu iti face probleme pentru mantuirea celorlalti (care au cunoscut sau cunosc mai putin despre crestinism), caci Dumnezeu nu judeca ca noi oamenii , dupa logica lumeasca. Apoi, in esenta , judecata ne-o facem noi, caci spune Domnul , "faptele voastre vor fi judecatorii vostri " ..fiecare se judeca pe sine atunci cand actioneaza impotriva propriei lui constiinte.
Ceilalti au circumstante atenuante, atunci cand comit anumtite fapte, pe care , daca le-am comite noi, care avem o constiinta mult mai trezita (prin invatatura, sau mostenita). Celor ce au , li se cer mai mult, celor ce au mai putin , li se cer mai putin. Legile in plan spiritual, actoneaza diferit de cum suntem noi obisnuiti sa intelegem (tipic rational, cu o dreptate seaca, stearpa). Domnul tine cont de imprejurarile in care a crescut si sa format acel suflet(care a comis mai multe greseli) , si va fi judecat potrivit cu ce ar fi putut el face daca ar fi avut o educatie si inflenta (prin mediu ) buna, si nu numai dupa ce fapte a comis.
In esente, intentiile conteaza, asta este ceea ce ia Domnul in considerare . Pentru ca se poate ca cineva, sa aiba o inima buna, deci bune intentii , de a savarsi numai binele, dar din neputinta si slabiciune(pe care le-a dobindit fie din pruncie, fie si din educatie, mediu etc), sa cada si sa comita greseli, mai tot timpul, pana spre sfarsitul vietii sale. Iar altul , sa aiba o educatie buna, tatal preot , care studiaza scriptura de mic si in tinerete, dar, dincolo de toate, sa nu aiba intentiile asa bune si ravna de ai ajuta pe ceilalti, asa cum o are celalalt, si deci sa nu faca potrivit cu cat ai fi putut, si s-ar fi cuvenit sa faca. Unul ca acesta, desi nu pacatuieste - asa mult ca celalalt,- va fi mai aspru judeacat de constiinta sa , si mai putin iubit de Dumenzeu, decat primul.

Dumnezeu a prevazut din eternitate cum vor decurge lucrurile, si s=a gandit dinainte cum sa procedeze ca nimeni care este creat si in univers sa nu sufere vreo lipsa si nedreptatire din partea Sa , adica sa fie mai putin avantajat pentru mantuire decat ceilalti.
Daca un parinte se gandeste cum sa ii multumeasca si bucure pe toti copii la fel, astfel ca nici unul sa nu sufere vreo lipsa , cu atat mai mult Dumnezeu procedeaza in acest sens. Nu l-ar durea pe un parinte sa vada ca doi copii se bucura, iar 8 mor de foame si duc lipsuri, tremura de frig etc.? Oare pe Dumnezeu sa nu-l doara, si sa nu se fi preocupat dinainte de a fi adus in fiinta creaturile sale de astea?
Mantuirea este salvare (si in primul rand e un proces pur interior, ce priveste sufletul in sine) salvarea din materie, din iluzia materiei , ce naste credinta (credintele, ideile) gresita, prostia, trufia, egoismul si toate celelalte ce diriva din ele.Salvarea de propii nostrii balauri, care sunt orgoliul si iubirea de sine. Daca sufletul , prin gratia si mila Lui Dumenzeu, scapa de acestea, el umbla in lumina, in smerenie, in Dragoste , si Adevar, umbla in si Cu Dumnezeu.De aceea a venit Domnul Iisus , ca sa ne arate el insusi calea(singura) prin care sa scapam de robia (intunericului si a pacatului ). Mantuirea este (si ) eliberare.
Cere Domnului lumina sa iti arate ce este de fapt Mantuirea , in adevarata ei profunzime, si apoi vei vedea ca toate aparentele inegalitati si diferente in posibilitatea de a se mantui, in ceea ce priveste toate sufletele , nu vor mai fi.

Dumnezeu i-a făcut pe oameni pentru ca ei să Îl cunoască, să Îl servească, să Îl iubească şi să fie împreună cu El timp de o eternitate.
Din păcate, nu toţi oamenii aleg asta. În faţa lor este binele şi răul, dar unii, ba chiar foarte mulţi, aleg răul.

Mai întâi, niciun om nu devine legumă. Unii se vor mântui, alţii vor fi damnaţi. Dar legume, nu vor fi.
Pe urmă, mă tem că baza dv de calcul este greşită. În linii mari, în lume sunt cam un miliard şi opt sute de mii de oameni care îşi spun creştini. Deci, ceva mai mult de 20 %. Pe urmă, numărul celor care îşi spun ortodocşi este în jur de 250 de milioane, ceea ce înseamnă considerabil mai mult decât 2-3 procente din populaţia creştină.

Bunul Dumnezeu nu a dorit să ne dezvăluie câţi oameni se mântuiesc, în comparaţie cu câţi sunt damnaţi. Totuşi, judecând atât după unele aluzii biblice (de exemplu: "îngustă este Calea") cât, mai ales, după unele revelaţii particulare şi tradiţii, este mai rezonabil să credem că, din păcate, numărul damnaţilor îl excede cu mult pe cel al mântuiţilor decât să credem contrariul.

Bine ai venit pe forum!

Bun lucru este ca cercetezi Ortodoxia, si mi se pare ca cu tine se intampla ce s-a intamplat si cu noi, dupa cuvintele lui Rafail Noica: Ortodoxia nu convinge, ci seduce! (este aici o taina mai adanca, legata de atractia lui Dumnezeu, dar nu intram in amanunte acum).

Raspunsul "clasic" la aceasta intrebare este ca Dumnezeu este atotmilostiv, dar si atotdrept, adica "nu se lasa pacalit". Talharul s-a mantuit in cateva ore, dar asta nu inseamna ca ne vom lasa pe tanjeala, caci cel mai probabil nu vom avea ocazia sa murim langa Hristos.

Raspunsul "neclasic", as zice asa: Dumnezeu ne-a creat buni, si chiar "buni foarte". Noi insa, prin pacat, ne-am facut (si ne facem) rai foarte. Dumnezeu nu are partasie cu raul, si ca atare locul nostru nu mai este langa El, cata vreme suntem rai. Si mai grav, raul este personal, e implantat in noi, asa ca nu se spala asa usor ca si cum ai da cu cocolino. Il curata tot Dumenzeu, dar si noi trebuie sa ne dam la curatat si sa avem grija sa nu ne mai murdarim. Si daca vom fi curati, vom fi impreuna cu El. Daca suntem murdari, nu vom fi impreuna cu El nu pentru ca nu ne vrea El, ci pentru ca noi nu putem suporta partasia cu El, din cauza impatimirilor (de ex. ramanem cu patima fumatului, dar nu mai sunt tigari dupa inviere; ramanem lacomi, dar nu ne mai putem satisface lacomia etc.).

Am descris mai sus un proces. Asta e motivul pentru care multa lume nu se va mantui, pentru ca nu doreste sa ia parte la acest proces. Lumea vrea mantuirea si gata, sa se curateasca de pacate ca si cum ar face un dus, ca si cum murdaria lor ar fi la exteriorul lor.

Cine intra insa in proces, este "pe cale". Nu stim daca vom savarsi drumul cu bine, dar nadajduim - adica stim - ca Dumnezeu nu ne va lasa de izbeliste daca ne tinem de treaba.

In rest, numerele, anii, tarile, acestea doar Dumnezeu le stie si le numara. Noi ne incredem in cuvintele Mantuitorului, ca niciun fir de par nu se misca din capul omului fara stirea Lui, asa incat este clar ca aceasta "iconomie" nu este deloc la voia intamplarii, desi pare sa fie in mare parte la voia omului care de multe ori e neinduplecata fata de voia lui Dumenzeu.

Pacatul sinuciderii
 

Aş vrea să aflu dacă pentru cineva care s-a sinucis se fac sau nu parastase. Am căutat răspunsul pe internet, am citit câte ceva despre Canoanele referitoare la acest păcat, am vorbit cu unii preoţi, e adevărat, cam tineri, preoţi de oraş, părerile tind spre ideea că până la 7 ani nu se fac parastase, apoi se fac ca şi cum atunci ar fi murit acea persoană. Pentru că mă interesează să fac ce e bine pentru sufletul tatălui meu, ce este conform religiei ortodoxe (aşa încât să nu fac şi eu un alt păcat) şi nu pentru gura lumii, aş dori să primesc un răspuns obiectiv, conform principiilor religioase ortodoxe.

Cel mai bine e sa faci cum iti zice un preot. In schimb tu personal te poti ruga pentru cel decedat.

Care sunt argumentele ca la sapte ani poti sa faci parastas pt. sinucigasi? Nu are nici lo logica acest timp de sapte ani , se va purifica cumav sufletul acesta in cei sapte ani singur? Noi nu credem in purgator, deci fara un ajutor din partea noastra el nu se va elibera din starea de damnatie. Cred ca ar trebui facut parastas zilnic timp de sapte ani , pt a-l ajuta, sau acceptul purgatoriului .

Canoanele pentru sinucisi - http://www.parohiamacin4.org/sinuciderea.htm.

Deci nu li se fac decat daca nu erau in integritatea facultatilor mintale. Insa multi parinti recomanda sa faci toata randuiala (liturghii, parastase...) pentru cea mai apropiata ruda a celui care s-a sinucis si sa scrii pe pomelnic "cu tot neamul". In rest, rugaciune personala tu poti face. Pe mine m-a ajutat foarte mult acatistul pentru adormiti (il gasesti pe net); e foarte recomandata si Psaltirea, dar tot ca rugaciune personala, ca nu cred ca accepta vreun calugar sa pomeneasca un sinucigas,ci eventual tot asa, indirect (cu tot neamul).
Pana la urma, totul e la mila Domnului si El vede eforturile si iubirea ta. Dumnezeu sa-l ierte!

Exact pe site-ul Parohiei Macin am citit despre pacatul sinuciderii. Am aflat despre ce spun Canoanele, dar sunt atat de confuza... Tatal meu s-a spanzurat, lasand in urma mai multe scrisori explicite despre decizia sa, si-a lasat hainele pentru inmormantare, "bani pentru primele cheltuieli", a lasat la liniuta ce sa se faca cu bunurile sale si ce datorii sa se achite. A fost cumplit, am trait cateva saptamani coplesita de regrete si un sentiment al vinovatiei ca nu mi-am dat seama ce se petrecea nu departe de mine. S-au mai adaugat si cateva incidente familiale (acuzatii, "polite" de platit), incat paream sa-mi pierd mintile. In aceste cateva saptamani, inclusiv preotul, un cunoscut al familiei mele, a cautat sa ma protejeze, probabil lasandu-ma sa fac toate pomenirile pana acum gandind ca imi usurez astfel sufletul. Peste nici 2 saptamani ar fi fost momentul sa fac parastasul de 1 an, deja ma pregatisem oarecum, am cautat sa verific ceva referitor la obiceiurile astfel prilejuite si am dat exact de site-ul Parohiei Macin. M-am cutremurat cand am citit ce scrie acolo, cred ca inclusiv ce am apucat sa fac ar putea fi un pacat al nesocotirii cuvantului lui Dumnezeu. Oare de ce, totusi, nu mi-a spus niciun preot dintre cei 4 de la biserica noastra nimic? Sunt sigura ca au retinut situatia, m-au intrebat, cand mai mergeam la biserica, daca sunt mai bine, la unul dintre ei m-am spovedit si m-am impartasit...si totusi nimeni nu mi-a spus nimic pana acum. De intrebat, tot intreb de 3 zile incoace o multime de alti preoti ce e conform credintei noastre ortodoxe, ce sa fac?! Rugaciunile mele pentru iertarea pacatului tatalui meu, pentru salvarea sufletului sau n-au incetat vreo zi, l-am plans cat nu stiu daca a mai fost plans vreun parinte, cu atat mai mult cu cat nu prea mai am in jur vreo ruda, L-am rugat pe Bunul Dumnezeu sa ma lumineze, sa-mi arate ce o fi mai bine sa fac asa incat sa fie cu folos unui suflet ratacit ... dar niciun preot nu spune raspicat ce e bine. Unii au spus ca daca tot am inceput...sa continui...dar ca nu e primit. Cum mai numesc eu acum coliva si hainele si bucatele pentru parastas pentru altcineva din familie, daca ce am numit pana acum n-a fost primit, cum sa inteleg eu toate acestea? Altii spun ca nu e primit oricum nimic, ca sufletul pacatos trebuie intai sa lupte, sa se pocaiasca pentru a mai primi sansa mantuirii dupa 7 ani. Daca nimeni nu ma poate lumina nu "dupa ureche" sau dupa ce crede ca ar fi corect, ci dupa ce spune Sfanta Credinta, poate ca e bine sa intreb un calugar. Va rog mult, daca cineva citeste mesajul acesta si ma poate ajuta cu sfaturi, v-as fi profund recunoscatoare...Va repet, asa cum am inceput, as putea continua, insa indoiala ca ar fi inutil...Nu vreau sa fac asta pentru a ma simti eu linistita, impacata si atat, ci as vrea sa fie spre iertarea pacatelor, spre mantuirea sufletului tatalui meu. Multumesc oricum celor care au avut rabdarea sa citeasca, poate ma si ajuta cineva...

Simona draga mea
Imi pare tare rau ca trebuie sa vin cu acest cuvant catre tine.
Scopul vietii omului pe pamant este comuniunea cu Dumnezeu in vederea mantuirii. Viata este dar de la Dumnezeu. Sufletul si trupul il primim tot de la Dumnezeu. Trupul este templu al Duhului Sfant , nu este al nostru. Cine recurge la acest gest al sinuciderii acela refuza comuniunea cu Dumnezeu, pangareste trupul care este templu al Duhului Sfant si il batjocureste. Acesta alunga credinta cat colo, si prin curmarea vietii primita in dar, nu numai ca arunca credinta dar o si calca in picioare, o sfasie.

iata ce spune Pravila bisericeasca
"În pravila bisericească a cărui autor este Arhimandritul Nicodim Sachelarie, referitor la sinucidere scrie: Paragraf 1849 ŤSinuciderea este curmarea vieţii proprii. Animalele nu se pot sinucide, căci ele n-au trup încredinţat spre păstrarea unei raţiuni, adică un suflet conştient de misiunea faţă de trupul în care trăieşte , rostul său în această lume şi în viaţa viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat faţă de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau de o credinţă bolnavă: „Deci acesta (Iuda Iscarioteanul) a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii (L-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginţi) şi, căzând cu capul înainte (după ce s-a spânzurat), a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele"(Faptele Apostolilor 1:18). Sinucigaşul păcătuieşte contra trupului său care este templu al Duhului Sfânt: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi (primit prin Sfânta Taină a Mirungerii care se face imediat după Taina Sfântului Botez), şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19). Deci cei care se sinucid nu au iertare nici în lumea aceasta nici în cea viitoare, de aceea, SINUCIGAŞULUI NU I SE MAI POATE FACE NICI UN FEL DE SLUJBĂ ŞI NICI NU SE ÎNGROAPĂ ÎN CIMITIR CU CEI CREDINCIOŞI.
Paragraf 1852 „Orice om care de voia lui se va arunca pe sine de pe o înălţime şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spânzura, unul ca acela să nu se îngroape creştineşte nici să se prohodească (să i se facă slujba de înmormântare), ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat - fiidcă acel fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimeni".

Când cineva îşi ia viaţa, acesta este un semn al ruperii totale de Dumnezeu.
Cei sinucişi nu pot fi pomeniţi la nici un fel de rugăciune, nici acasă, nici la Sfânta Biserică, afară de cazul că au fost demenţi, bolnavi grav de nervi (Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, pag. 291-292).

Eu stiu ca neamurile si cei apropiati deplang gestul si doresc sa faca tot ce le sta in putinta sa ajute sufletul sinucigas, dar toate sunt in zadar.
Omul poate sa faca ceva pentru sufletul sau , sa il curete, sa il poarte spre mantuire doar in aceasta viata. odata trecut pragul acestei vieti acolo nu mai poate face nimic pentru el insusi.
cei ramasi aici pot face rugaciuni si pomeniri, insa cel sinucigas nici acestea nu il mai pot ajuta pentru ca sufletul lor este asemenea unei cladiri care s-a facut nisip si apoi vantul l-a imprastiat.

va trebui sa te impaci cu acest gand. Stiu sunt preoti, care spun sa te rogi, insa sa stii ca toate acestea ei le spun pentru sufletul tau sa te intareasca pentru a putea trece mai usor peste aceasta grea incercare.
E trist, e dureros, dar asta este adevarul.

Simona, tu ai duhovnic? Te spovedesti, mergi la biserica? Cel mai bine sa discuti toate acestea cu duhovnicul tau, nu pe forum. Pt ca pe un forum primesti cele mai variate raspunsuri, de la oameni care sint mai mult sau mai putin inaintati in crediinta si care te pot confuziona si mai mult. Opinia oamenilor, acea tendinta naturala de a intreba pe cei din jur "cum se face", "despre ce e vorba, care e treaba" NU iti este de folos si nu reprezinta in nici un caz crediinta adevarata, ci doar ce au inteles oamenii din ea (din crediinta cea adevarata), cat ii duce capul si cat ii lasa inima pe ei la acel moment dat.
Daca vrei sa afli despre Dumnezeu, despre cum te poti tu apropia de Dumnezeu (ca prin aceasta apropiere a ta de Dumnezeu sa poti ajuta si pe altul, pe tatal tau de exemplu), discuta cu duhovnicul tau, pentru ca preotii sint singurii alesi si randuiti de insasi Dumnezeu ca sa ne indrume spre o crediinta corecta.
Incearca sa vorbesti cu preotul deschis, asa cum vorbesti si cu noi, fara ascunzisuri, ci ca si cand ai discuta cu Dumnezeu si vrei sa afli ce te framanta.
Si sa stii ceva (apropo de faptul ca tu vrei sa stii care este crediinta corecta), un calugar NU are Harul unui preot de mir. Un preot-calugar (un ieromonah) da, are exact acelasi Har ca si preotul de mir, pentru ca i-a fost dat la hirotonie prin Taina preotiei. Harul nu este al lor, ci este a Lui Dumnezeu si nu se termina si nu se imputineaza niciodata, nu e mai mult la unul si mai putin la altul, pentru ca este al Lui Dumnezeu, dat de Dumnezeu spre folosul nostru al credinciosilor, ca ei, preotii sa ne indrume si sa ne ajute sa ne apropiem si noi de Dumnezeu. Deci inceteaza a mai gandi ca preotii nu stiu, dar calugarii ar sti mai multe, ca nu este asa conform "Sfintei Crediinte" (cum ii spui tu). Daca mergi la preot ca la Dumnezeu, cu sinceritate spre Dumnezeu, avand in vedere Harul Lui Dumnezeu, nu ca la un om (cu indoiala ca poate ca stie poate ca nu stie), ai sa afli prin gura preotului raspuns de la Dumnezeu. Daca mergi ca la un om (adica de fapt il ignori fara sa-ti dai seama pe Dumnezeu), atunci vei primi raspuns ca de la un om, pt ca de fapt nu te-a interesat Dumnezeu (nu te-a interesat sa te apropii de Dumnezeu), ci te-a interesat raspunsul.

Sinuciderea nu este scurtarea suferinţei, ci prelungirea ei. Albina care fuge dintr-un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într-unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul de unde a fugit şi dispreţuită în stupul unde a fugit.

Sinuciderea este încercarea de a fugi din această împărăţie a vieţii. Însă pe un dezertor nici o împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise. Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea arată în parte un dispreţ al vieţii; sinuciderea arată dispreţul cel mai de pe urmă şi deplin al vieţii. Uciderea este atac asupra omului ca om; sinuciderea este un atac asupra vieţii ca viaţă. Uciderea, în sine, este un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa aproapelui tău este viaţă. Dar, prin ucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când, prin sinucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine.

Iată, viaţa din aproapele tău se poate apăra de tine, însă viaţa din tine este cu desăvârşire lipsită de apărare înaintea ta. Iar uciderea celui ce nu se poate apăra atrage după sine pedepse şi munci în toate împărăţiile vieţii.

(Sfantul Nicolae Velimirovici — Ganduri despre bine si rau)

Draga Simona
Mantuirea ta nu depinde de gestul tatalui tau. Fiecare dintre noi avem in neam oameni care nu s-au mantuit si fiecare dintre noi trebuie sa ne impacam cu gandul acesta ca nu toti ai nostrii dragi ajung mantuirea. care din ei si care nu, Dumnezeu stie. Insa noi trebuie sa punem nadejde la Dumnezeu, si sa ascultam intocmai de poruncile Lui. Asta trebuie sa facem. Nu trebuie sa deznadajduim noi insine ca cei apropiati noua au pasit pe cale gresita. Nu noi suntem vina pentru greseala lor, ci ei prin alegerea lor.
Cauta un duhovnic si asculta intocmai de el. Nu alerga la mai multi, confruntandu-te cu mai multe sfaturi uneori contrarii, ca nu asta este calea ta.
Va trebui sa te impaci cu gandul ca gestul tatalui tau a fost unul definitiv insa daca a avut probleme medicale, cum am si spus intr-un post mai sus atunci nu se mai considera sinucigas.

"Cei sinucişi nu pot fi pomeniţi la nici un fel de rugăciune, nici acasă, nici la Sfânta Biserică, afară de cazul că au fost demenţi, bolnavi grav de nervi (Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, pag. 291-292)."

Tu stii situatia ta concreta, iar cel mai bun sfat este sa asculti de duhovnicul tau. Nu iti place sfatul lui? Nu voia noastra trebuie sa o facem. Ce te sfatuie el , stie el de ce te sfatuie asa. Asadar solutia de a merge la multi preoti sau calugari pentru sfat nu este buna.

Acum vin sa iti spun ceva foarte delicat.
Uratul si vicleanul este foarte abil. Nu numai ca doreste sa atraga spre pierzanie un suflet dar mai doreste sa prinda si alte suflete dupa el. De aceea de multe ori sinucigasul inaintea recurgerii la gestul sau primeste in minte de la uratul indemnul de a scrie motive pentru justificarea gestului aruncand de multe ori vina pe apropiatii sai. dar este o inselare de la diavol, dorind astfel sa prinda si pe cei apropiati lui, facandu-i sa se consume si sa se autoinvinovateasca de neatentie, sau uitare, sau cine stie ce alte vini. Dar lucrurile nu stau chiar asa, pentru ca ideea de curmare a vietii nu vine de la aproapele omului ci de la viclean, care il aduce la deznadejde facandu-l sa renunte la viata. Nu voi apropiatii sunteti vina, ci vicleanul si uratul.
Daca cumva esti trista si te consumi din asta pricina eu te sfatui sa linistesti sufletul tau, sa mergi la duhovnic, sa traiesti crestineste respectand poruncile Domnului si sa faci ascultare de duhovnic. Sa primesti toate cele bune si cele rele asa cum sunt, sa ceri ajutor lui Dumnezeu spre intarirea ta in credinta si sa dai slava lui Dumnezeu pentru toate.
Pacea lui Dumnezeu fie cu tine!