Despre mustrare!
 

Buna deschid aceasta tema pentru a va cere sfatul in legatura cu mustrarea aproapelui .
Cind avem voie sa mustram pe aproapele ? cum trebuie sa o facem? va rog sa ma luminati!
am gasit asa o fraza intr-un articol pe un sait : să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)

"De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău." (Mt. 18, 15)

Il mustri atunci cand pacatuieste. Se refera la faptul ca atunci cand cineva greseste sa il indrepti, astfel incat sa stie ca nu este bine ceea ce face. A nu se confunda mustrarea cu ocara



Este o temă cu adevărat dificilă. Suntem puşi între dorinţa de a nu-l răni pe aproapele pe de o parte, şi datoria de a-i deschide ochii pe de alta. Aşadar, problema se reduce la: cum să ne facem datoria cu delicateţe ?

Cred că trebuie să îl mustrăm pe fratele nostru atunci când vedem la el un anumit orizont de aşteptare. Dacă vedem împietrire, nu are rost să o facem: nu numai că sămânţa noastră nu cade pe pământ bun, ci pe piatră, ci sunt şanse să ne mai facem un duşman. Adică cum, domnule, cutezi a îndrăzni să mă înveţi dumneata ce se cuvine şi ce nu ?

Pe urmă, e important ca, odată cu mustrarea, să sugerăm ce anume ar fi potrivit să facă. În sfârşit, nu trebuie insistat prea mult: dacă e să înţeleagă, va înţelege.

O bună prietenă de familie, stâlp al parohiei, persoană cu serioase preocupări morale şi colegă de-a mea (medic de familie) s-a arătat, într-o zi, nedumerită de faptul că eu cumpăr pamperşi pentru copil. "Dar cum aş putea face ?" o întreb. "Măi, tu chiar nu cunoşti nicio farmacistă ? Simplu: aranjezi cu ea, scrii o reţetă cu Augmentin (un antibiotic scump) şi faceţi juma-juma: adică ea îţi dă ţie pamperşi de jumătate din cuantumul reţetei". Am rămas interzis. "Draga mea, dar oare tu te-ai gândit că ăsta este păcatul furtului ?" "Haida, de !" mi-a tăiat-o, "o ţară întreagă fură pe ruptelea, cel mai tare ne fură pe noi Casa de Asigurări, şi ţie ţi-e de nişte pamperşi ! Să vezi în spitale ce învârteli se fac, alea furturi !".
Ce să-i mai spun ? Nu am mai insistat, nici nu am mai deschis subiectul. Riscam să pierd şi prietenia, şi tot nu aş fi convins-o de ceva care, pentru cineva cu simţ moral, ar trebui să fie evident. Dar de întristat, m-am întristat. Dacă ea gândeşte astfel, în cine să mai sper ?

După nici 6 luni, era roşie de mânie. Cineva (autor necunoscut) i-a jefuit casa de la ţară. Furioasă, mi-a spus că nu mai suportă cât de mult se fură în ţara asta. Atunci, aş fi avut posibilitatea să redeschid subiectul. Oare trebuia să o fi făcut ?



Poate ca ar fi trebuit. Mie mi s-a intimplat urmatorul lucru: firma la care lucrez se afla linga o biserica; are hramul Adormirea Maicii Domnului. Seful meu are in birou o icoana cu Adormirea Maicii Domnului; am observat ca nu pleaca undeva fara sa se inchine la acea icoana, nu conteaza ca linga el se afla italieni, englezi sau romani. Cu toate astea e un temperament coleric, se enerveaza repede, vorbeste urit si jigneste usor. Acum vreo doi ani, cred, ne-a chemat la lucru pe 15 August. Eu ma gindeam ca linga noi toata lumea o celebreaza pe Sfinta Fecioara, iar noi muncim. Ei bine, tot ce am lucrat in ziua aia am reparat vreo doua saptamini dupa aceeia. Eu i-am spus sefului ca s-a suparat Domnul ca nu i-am respectat ziua mamei Lui si ne-a pedepsit; nu numai ca am lucrat fara spor, dar am lucrat si in pierdere. Nu mi-a spus nimic, insa anul viitor am avut liber pe 15 August.

Mi s-a intimplat un lucru similar in legatura cu furatul, insa fara rezultat de data asta. O cunostinta s-a aratat nedumerita ca eu cumpar carne de pui. Mi-a spus ca-mi face cunostinta cu cineva care lucreaza la Avicola si care mai "scoate" carne de acolo. Ar fi fost o sursa de carne ieftina, la jumatate de pret. Eu i-am spus ca nu cumpar lucruri furate. Ea a cumparat in continuare carne de la persoana aceea. Asta nu e mustrare, bineinteles, insa cred ca daca as fi mustrat-o s-ar fi suparat si oricum nu si-ar fi schimbat comportamentul.

Mustrarea e un lucru dificil. Si noi primim greu mustrarea si nu ne schimbam comportamentul dupa o observatie a cuiva. Primim greu mustrarea pentru ca nu sintem suficient de smeriti. Daca am fi smeriti cred ca am fi capabili si sa mustram fara sa jignim sau sa ranim amorul propriu al persoanei mustrate.

Mă deranjează foarte tare persoanele care , deşi credincioase şi foarte ataşate bisericii bârfesc, bârfesc. şi iar bârfesc, pe toată lumea. De multe ori sunt şi eu tentată să fac acelaşi lucru dar mă controlez. Când sunt în astfel de tovaraşii nu prea reuşesc .O astfel de companie este extrem de nocivă şi molipsitoare.
Dacă am îndrăznit să atenţionez că nu este bine să vezi în toţi semenii tăi doar defectele am fost îndepărtată şi mi s-a întors spatele.
Între mine şi aceşti oameni s-a deschis o prăpastie.
Cred că era mai bine să tac şi să mă îndepărtez fără a le spune că bârfind fac voia celui rău care le fură toată nevoinţa.
Aşadar părerea mea este că e mai bine să nu spui nimic. Eu am obiceiul să spun şi încerc să mă dezvăţ de aceasta. Oamenii nu se schimbă. (la fel cu toţi ceilalţi sunt şi eu).
Smerenia ete soluţia dar ...este tare greu să fii smerit.

Naivitate
 

Singura raspunzi atat de bine in propria-ti poezie " Naivitate " :
Pentru mine toate pasarile sunt fluturi ,
toate pisicile sunt albe ,
toti copacii sunt arbori
toti oamenii sunt Oameni

Iar daca se intampla sa ma insel ,
ma ascund inlauntrul meu
unde Ingerul Pazitor
ma acopera cu aripile pana uit.

. . . . . . . . . . . . . . . . :1:

Depinde cum o faci! Am citit in cartea ‘Vederea pacatelor noastre’-arhim. Serafim Alexiev despre subiectul cu pricina, carte pe care o recomand. Mustrarea se poate transforma, daca nu luam seama la noi insine, cu usurinta in osandire.
Cand trebuie sa o faci? Atunci cand o faci cu dragoste, ‘luand seama la tine insuti sa nu cazi in ispita’.

Teoretic,cam asa…Practic,fiecare cum se descurca mai bine:)

A, nu ! Problema e dacă noi facem bine să mustrăm. Alţii să nu îndrăznească să ne mustre pe noi. Nu au acest drept, numai noi îl avem !

Ai in minte un caz concret?

Parerea mea e ca foarte greu sa discerni cand faci bine cuiva mustrandu-l si cand nu. E greu din cauza slabiciunilor noastre. Principiul e ca daca taci, taci pentru Dumnezeu, daca vorbesti, o faci pentru Dumnezeu.
Acum, depinde si de postura in care esti. Daca ai o functie de raspundere sau de conducere, daca esti preot, parinte, profesor, sef etc e musai sa mustri cand e cazul. e mai greu cand respectivul ti-e egal, trebuie mult tact, multa blandete, sa stii cum sa iei omul, sa stii cand e momentul potrivit. Si mai greu cand vezi ca esti intr-o pozitie inferioara ca ierarhie sau varsta fata de cel care greseste... au si fost exemple pe forum.
Conteaza si de ce il mustri, ca sa il indrepti pe el, pentru ca il iubesti sau pentru ca nu suferi nedreptatea care se face...
In orice caz, eu nu sunt de acord cu ideea ca nu-i zic lui X asta, ca mi-e teama sa nu il pierd si sa nu ma marginalizeze. Daca te hotarasti sa vorbesti, apoi sa te astepti la consecinte.

Dar daca ai un caz concret in minte, cel mai bine e sa vorbesti cu duhovnicul.

For Mihnea, eu nu as vedea neaparat o legatura intre jefuirea casei si intentia de fraudare a statului cu pampersii... poate e doar o ispita.

Cum sa facem mustrarile
 

Cand am indoieli intr-o problema de comportament cu aproapele caut in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur si incerc sa ma aplic invatatura lui. Uneori reusesc...alteori... ma straduiesc.
Cam asa a scris el despre mustrarea unui om ce traia in adulter. Dar se poate aplica in orice situatie:

"Iată, mergeţi la omul acela, care trăieşte în neregulă cu o femeia… Mustrarea voastră fie aşa…

Mai întâi aduceţi-i laudă pentru cele bune ale lui. Spălaţi-i, ca să zic aşa, rana, cu aceste laude, ca şi cu o apă călduţă, spre a-i micşora umflătura. Spuneţi-i că înşivă nu sunteţi decât un biet om, învinuiţi firea cea obişnuită a oamenilor, arătaţi-i că toţi trăim în păcat, cereţi-i iertare pentru că v-aţi luat o însărcinare peste puterea voastră, adăugând că dragostea îşi ia povara de a îndrăzni toate.

Aduceţi apoi, sfatul vostru, nu pe glas de poruncă, ci ca un frate. Când, prin mijloacele acestea, veţi fi micşorat rana, când veţi fi înmuiat mai dinainte durerea ce va veni, din pricina tăieturii mustrării ce-i veţi face, când vă veţi fi cerut, cu stăruinţă, iertare şi veţi fi rugat pe fratele vostru să nu se tulbure; când, mulţumită acestora, veţi fi înlănţuit într-un fel pe suferind, daţi-i lovitura, nici cu prea multă tărie, dar nici prea cu moliciune, ca nu cumva el, fie să nu se dea deoparte, fie să nu ţină socoteală de ea.

De nu veţi lovi drept, nimic nu faceţi – de loviţi prea tare, voi sunteţi pricina că el se va răzvrăti. De asemenea, când, spre isprăvire, ajungeţi la reproşuri, amestecaţi-le cu laude – şi cum fapta lui, în ea însăşi, nu dă prilejul (traiul cu acea femeie în felul acesta nemeritând lăudare) aşezaţi-vă pe temeiul intenţiei şi ziceţi: “Ştiu că ai făcut aşa pentru dragostea lui Dumnezeu, pentru că ai văzut pe această necăjită, uitată de toţi, fără ajutor, i-ai întins mâna”. Vorbiţi aşa, chiar dacă acela căruia-i spuneţi, n-ar fi avut gândul acesta – şi adăugaţi apoi, mereu cerându-vă iertare: “îţi vorbesc în felul acesta nu ca să-ţi dau poruncă, ci pentru a-ţi aduce aminte ceva. Ştiu, ai făptuit aşa pentru dragostea lui Dumnezeu, dar bagă de seamă, ca din binele acesta, să nu iasă, în alt fel, vreun rău. Păstrează, de vrei, femeia la tine, măreşte mai departe lucrarea de devotare pe care ai început-o, nimeni nu te împiedică, dar dacă poate ieşi de aici o pagubă, mult mai mare ca profitul, trebuie să veghezi, te rog, la aceea ca grija ce-ai luat să aduci liniştea unui suflet, să nu fie pricină de poticnire pentru altele”.

Nu adăugaţi aşa, dintr-odată, care-s pedepsele pentru cei care pricinuiesc poticnirile. Chemaţi chiar mărturisirea lui, zicându-i: N-ai nevoie să înveţi din gura mea, ştii acestea fară să ţi le spun, ce pedeapsă ameninţă pe oricine va face să poticnească pe unul din aceştia, mici…” îndulciţi astfel vorbirea voastră - faceţi neputincioasă mânia - şi, acestea săvârşite, daţi leacul mustrării… Sfaturile să fie scurte; nu-i nevoie să daţi lecţii lungi.

Dimpotrivă, semnele îngăduinţei voastre să fie dese şi repetate. Chemaţi mereu dragostea – învăluiţi mereu ceea ce e greu de primit în vorbirea voastră – lăsaţi fratelui vostru slobozenia faptei, ziceţi-i: “îţi dau numai o părere, un sfat, – eşti stăpân să-l urmezi, – nu te silesc la nimic, las totul în mâna ta”.

De vom săvârşi astfel mustrarea, vom reuşi bine să îndreptăm pe cei ce păcătuiesc…"

Excepţional citat, mulţumesc ! Într-adevăr, Sf Ioan Gură de Aur a fost neîntrecut în arta ritoricească. Este curios că oratori păgâni, precum Demostene ori Cicero sunt de referinţă, pe când acest sfânt, care a ajuns la perfecţiunea oratoriei şi omileticii, este ignorat în mediile care se vor academice.

:) !
Eu va multumesc pt ca ati citit postarea mea si cu totii sa-i multumim lui Dumnezeu pt ca ne-a dat multime de oameni luminati, multime de sfinti, sa ne fie de ajutor in dorinta noastra de indreptare duhovniceasca.

Frumos exemplu tau.Intradevar,unele mustrari aduc roada,iar altele aduc fiere.Bisturiul poate fi folosit la a rani sau la a vindeca pe cineva. Ma gindeam la un criteriu.Ce tie nu iti place altuina nu ii face.Ori mie imi place sa fiu mustrat.Pe moment imi pica greu,dar apoi imi face bine.E singurul prilej sa ma autocunosc.Asa ca mustrati mai cu incredere,caci,paradoxal,s-ar putea ca celalalt sa si-o doreasca si sa ii faca bine.Decit indiferenta,si sa nu ma bagi in seama,prefer sa ma mustrii,ca atunci macar este inceputul unui dialog. Dragostea nu inseamna acuzatii,dar nici indiferenta.