Credinta si faptele bune
 

Potrivit invataturii Bisericii, intre credinta si fapte bune exista o stransa legatura; pe de o parte, credinta nu exclude faptele bune, ci le presupune, iar pe de alta parte, faptele bune nu au insemnatate duhovniceasca fara credinta.

Credinta lipsita de faptele bune e moarta in ea insasi, spune Sfantul Apostol Iacov. Si diavolii cred in Dumnezeu si se cutremura, dar sunt certati cu El, nu Ii implinesc voia, Il dusmanesc.

Literatura filocalica ne revelaza ca adevarata credinta e nedespartita de fapte bune. O credinta lipsita de fapte bune e socotita a fi oarba, iar faptele bune nu sunt mantuitoare, nu-i innoiesc fiinta celui lipsit de credinta in Iisus Hristos.

Spune Sfantul Teodor al Edesei: "Precum fapta buna fara credinta este cu totul moarta si fara putere (efect), asa si credinta singura, fara fapte de dreptate, nu ne izbaveste din focul cel vesnic. Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele. Daca iubim deci pe Domnul si credem in El, sa ne sarguim intru lucrarea poruncilor Lui, ca sa castigam viata vesnica.

Iar daca trecem cu vederea pazirea poruncilor Lui, de care asculta toata zidirea, cum ne vom numi pe noi credinciosi, o data ce am fost mai cinstiti decat toata zidirea, dar dintre toate singuri ne aratam neascultatori de poruncile Facatorului si fara multumire fata de Binefacatorul?"

Dupa parerea mea exista doua moduri de a face fapte bune.

Sunt unii oameni care fac fapte bune "constransi" de poruncile divine, fara sa simta din inima sa faca asta. Fac fapte bune ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza.

Si sunt unii oameni care fac fapte bune indemnati de iubirea din inima lor.Fac fapte bune fara sa analizeze beneficiul divin obtinut astfel. Sunt oameni de o constitutie interioara atat de elevata spiritual incat ei insisi sunt mai coplesiti cand daruiesc decat cei care primesc.

Din punctul meu de vedere cele doua categorii sunt foarte diferite. Chiar daca efectele sunt aceleasi, cauza care le determina este esentiala si face diferenta.

Desigur, exista aceste categorii de oameni.
Eu sunt de parere ca, la inceputul urcusului duhovnicesc, omul va infaptui poruncile lui Dumnezeu din frica de pedeapsa cea vesnica, pentru ca, in timp, progresand in cele duhovnicesti, sa implineasca voia divina din dragoste de Dumnezeu.

Dragostea de Dumnezeu si de aproapele e un dar mare, minunat, de nedescris in cuvinte. Din cate am inteles, nu se dobandeste cu usurinta, ci e primit in urma unor mari stradanii. Acest margaritar nu este aruncat "porcilor", adica celor ce inca se tavalesc in mocirla patimilor.

As spune ca, de fapt, pacatosul nu poate sa iubeasca; nu-i capabil sa primeasca darul iubirii. E chinuit in mod cumplit de neiubire. Patimile care-l inlantuiesc nu ii permit sa iubeasca. Insa, despatimindu-se, infaptuind poruncile lui Hristos, va invata sa iubeasca, se va umple de harul divin care ii va incalzi inima spre iubire. Si abia atunci va implini poruncile lui Hristos din dragoste fata de El.

Asa e, e un dar, dupa cum si credinta, adevarata credinta e un dar...

Imi place topicul, dar as dori sa precizez ca, pe langa binomul acesta, credinta plus fapte bune, mai este nevoie si de HAR pentru mantuire, harul care ni se daruieste si el in cadrul Sfintelor Taine...

Si eu impartasesc acelasi punct de vedere. Desi faptele bune sunt un dat al omului, stiind ca a fost creat de Dumnezeu, ca si intreaga creatie, "bun foarte", noi ne raportam diferit fata de ele. Acest lucru este evident inca din Eden.

De la inceput, protoparintilor le-a fost pusa inainte porunca, legea, de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului. Acestia s-au raportat la ea nu ca la o pavaza din partea lui Dumnezeu, ca la un mijloc providential ce ii ferea de cadere, ci ca la o realitate ce le ranea orgoliul propriu.

Aceasta "interdictie" nu a dat nastere in om la ascultare, ci la revolta, pentru ca acesta nu s-a oprit la dragostea lui Dumnezeu, prin care a fost data, ci s-a raportat la ea ca la o forma lipsita de fond. De aceea, spunem ca pacatul protoparintilor a fost, intai de toate, o cadere din iubire.

Nu este gresit sa ne intemeiem faptele bune pe poruncile dumnezeiesti. De aceea, Dumnezeu nici nu le desfiinteaza. Noi insine le desfiintam atunci cand golim legile de sens, cand dinapoia lor nu ne mai transpare iubirea divina. Atunci faptele noastre devin la randul lor lipsite de sens, desi noua ne par a "fi bune", precum fariseilor de odinioara.

Credinta presupune si fapte bune. Sta scris si in semnatura mea.
Mai degraba credinta exista prin fapte bune
Pe de alta parte insa ma intreb care este legatura intre fapte si credinta?
Oare facem faptele bune numai pentru Dumnezeu si numai ca sa ne aratam credinta?
Nu cred.
Eu una fac faptele bune fara sa stau sa cantaresc si sa judec pentru ce/cine le fac. Le fac pentru ca sunt necesare, pentru ca pot ajuta pe cineva, sau face ceva bun pentru omenire.
Daca ele plac si lui Dumnezeu este si mai bine.
In general exista lucruri care pot sa difere: pot sa existe lucruri/fapte care sa faca bine omului, dar sa nu fie placute lui Dumnezeu si invers.

Am mai adus o data un exemplu in discutie si nu prea s-a raspuns la el. Il pun din nou.
Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Si mai pun o intrebare: cand ajutam omul o facem pentru el ca are nevoie, sau pentru credinta/Dumnezeu?

Hai sa fim sinceri si sa gandim prin noi insine si nu prin citate, sau alti oameni.

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Nu stiu cum gandesc si simt altii dar eu indiscutabil as proceda ca la punctul 2.

Chiar mi s-a intamplat ceva asemanator. Mergeam la Manastirea Prislop(nu la Sf. Liturghie ci duceam pe cineva pana la mormantul lui Arsenie Boca )si ma grabeam ca trebuia sa ajungem inapoi in timp foarte scurt. Era in timpul saptamanii, dimineata pe la ora 10. Pe marginea drumului la capatul unui sat, la un moment dat, MI S-A PARUT ca zarisem ceva pe pamant, aproape de partea carosabila, ce semana cu o silueta umana..Am mai mers cativa metri pana am reluat in memorie secventa care mi-a parut ciudata, si am fost convinsa de data asta ca nu ma inselasem, sigur era un om cazut. Ne-am intors rapid si intradevar era un om. Un om BEAT "VARZA" care zacea julit de la cazaturi probabil si inconstient..In primul moment m-am enervat ca la ora aia era omul beat..:-)) Apoi, desi DETEST oamenii beti si ar fi meritat sa stea acolo sa-l latre/muste cainii ca sa se lase de patima alcoolului,am plecat in sat sa caut dispensarul, sa anunt acolo ca este un om in nevoi. Mi-a fost frica sa-l misc sa nu aibe ceva rupt, ca nu arata prea bine, asa ca mi-am lasat prietena sa-l pazeasca..:-)) Dispensarul era inchis si m-am dus la Politie sa-l caut pe Seful de Post dar si aici era tot inchis...Cred ca erau la Real la Deva la oferta lunii..:-)) In fine, mi-a ramas Primaria unde am gasit viceprimarul caruia i-am spus povestea si imi zice :"aaaaaaaaaaa pai ala-i betivul satului!!!! Nu trebuia sa va deranjati pentru el!":-)) Pana la urma il conving sa faca ceva si a venit si el cu mine sa-l ridice pe " cetateanul turmentat" si sa-l duca la domiciliu.
N-am mai putut continua drumul la Prislop ca era deja prea tarziu.:-)

Deci eu ajut omul pentru ca asa simt sa fac. Si oricand as face la fel pentru orice om de pe planeta asta care ar avea nevoie de ajutorul meu.Fara discutii as renunta sa particip la Sf. Liturghie ca sa ajut un om in nevoi.N-ai cum sa spui sau sa crezi ca-l neglizezi pe Dumnezeu in acest caz, parerea mea, atata timp cat esti convins ca in fiecare om este Hristos!

In primul si primul rind trebuie spus ca ori de cite ori ne indeletnicim intelectual cu ortodoxia , in orice varianta a ei, traita sau teoretica , trebuie sa marcam , adica sa precizam si sa ne precizam pozitia dar si sa ne si tinem de cuvint ca implinim astfel porunca Sfintului Vasile cel Mare , adica , cum ca nu vom promova si nu vom invata pe altii parerile si inchipuirile noastre ci doar ceea ce ni s-a predat noua de catre sfintii bisericii . Asta pt. a ne feri de apostazie si pt. a nu sminti !
Daca nu facem asa si incepem sa judecam dupa impresiile noastre sentimentale si dupa cum ne taie pe noi capul crezind cu tarie ca la ortodoxie toti ne pricepem bine , atunci deja suntem in inselare .
In ortodoxie ne referim, judecam , comentam si exploatam viata si invatatura numai prin predania care ne-a fost lasata , nu dupa arbitrul nostru, cum ni se pare noua la un mnoment dat ca ar fi corect. Bine inteles ca cine doreste poate sa zica si sa faca si dupa cum il taie pe el capul dar aceea nu mai este ortodoxie !
Asta fiind stabilita putem trece sa mai parelnicim la cite o ipostaza a vietii in duh si adevar.

1. S-a spus aici ca : ,, Literatura filocalica ne revelaza ca adevarata credinta e nedespartita de fapte bune ".
In legatura cu asta trebuie sa spunem ca nu este musai sa fie asa, exista si mici exceptii ! Este f. intilnita la multi sfinti parinti situatia in care desi ei erau cu viata sfinta totusi in unele directii greseau .
Nu mai departe , cei din zilele noastre : parintele Arsenie papacioc , un imbunatatit parinte , propaga parerea ca daca cununia religioasa este stabilita aceasta se va tine negresit chiar daca nasa sau mireasa va fi pe stop, parere contrara parintelui Iustin Pirvu, parinte si el imbunatatit, care afirma categoric ca la o sfinta taina omul trebuie sa fie in curatie trupeasca si sufleteasca . Si exemplele pot continua .
Sigur ca sunt aspecte minore, fata de o viata de sfint dar ele nu trebuiesc neglijate, fiind arhicunoscute in ortodoxie.

2.,,Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele".
Foarte frumos cuvintul Domnului si bine inserat in discutie dar ce ne face ? Despre care din porunci este vorba si mai ales in ce fel , in ce grad, in ce duh sa le respectam ? Pai nu se vede atitudinea generala a forumului , ca tocmai asta nu facem ! Deci sa speram la mintuire indiferent de faptele pe care le avem sau nu ?

3. ,,Sunt unii oameni care fac fapte bune ...ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza."
Practica faptelor bune ca si in general a oricaror virtuti se asemenea cu practica si staruinta in facerea canonului individual . Despre canon multi fii duhovnicesti se plinga inca multa vreme de la primire cum ca : ,,... eu parinte nu inteleg nimic din cititul Psaltirei; o citesc dar nu se prinde nimic de mine " sau : ,,eu parinte nu pot sa fac canon; sunt prea obosita si citesc asa, aiurea , nu inteleg nimic nici din acatiste , nici din paraclise ! mi se pare o pierdere de timp deoarece nu inteleg nimic !"
La care deobicei duhovnicii sfatuiesc : chiar daca nu intelegi nimic tu, continua sa faci canon deoarece satana stie ce faci si si intelege si mai ales se cutremura ; continua sa faci "
Tot asa si cu faptele bune . Le stim valoarea si mai ales la inceput nu conteaza din ce motiv le faci ci conteaza sa le faci . Insasi facerea lor fortata ,din considerente duhovnicesti, se nuneste educatie duhovniceasca . Practicindu-le , cu timpul motivul implinirii lor va capata o noua semnificatie ! Dar daca nu le practicam din cauza suflatului in ureche a satanei care ne spune cu fatarnicie : nu te mai preface ma, nu vezi ca esti sintetic, fals, prefacut ... atunci si putina credinta va muri incet-incet .

4. A trai o viata cit mai adevarata in duh si adevar(sub toate, toate aspectele pe care le presupune) nu este un lucru care sa tina de noi , este un dar dumnezeiesc . Dar este musai sa ne silim si sa ne zelim fiecare dupa puteri ( dar atentie, puterile omului sunt suficient de mari !) in nevointa duhovniceasca a dreptatii si a Adevarului ca astfel vazind Mintuitorul nevointa noastra sa se milostiveasca la momentul potrivit si sa ne daruiasca putere si hotarire duhovniceasca . Dar daca nici sa ne nevoim dupa puterea noastra ... ce sa vada Hristos la noi, spre ce sa se milostiveasca , pt. ce sa ne ajute ????

5. Am amintit de nenumarate ori ca legea de vietuire in Hristos este ,,dreapta socoteala si buna rinduiala".
Spun aceasta pt. a ne-o aminti ori de cite ori suntem la indoiala intr-o situatie si nu stim ce sa facem . Regula este ca intotdeauna primeaza Dumnezeu si cele legate de El. Dar atunci cind viata aproapelui este pusa in pericol atunci vom apara Viata , mai intii . Viata conteaza inaintea lui Dumnezeu si nu acareturi, case , averi, obiceiuri, evenimente, intimplari , obligatii , rugaminti , invitatii, etc... doar atit !

Bunica mea, daca se intalnea in drumul ei spre biserica, cu o persoana suferinda, de orice fel, se oprea si ii dadea ajutor, in numele Domnului. Stiu asta foarte bine, ca mereu mergeam cu ea. Sau ne astepta pe toti ai casei sa ne trezim, eventual sa si mancam, ca sa mergem cu totii la slujbe, spunand ca e mai bine asa, sa ajungem la sfarsitul slujbei cu totii, decat sa fie numai ea la 8. In sensul ca facea ea in deplina cunostinta de cauza o jertfa.

Dar se ducea la biserica pentru ca Il iubea pe Dumnezeu, ii ajuta pe oameni pentru ca ii iubea, si ii iubea pe oameni pentru ca Il iubea pe Dumnezeu. Nu am auzit-o niciodata zicand: nu fac asta, ca sa nu ajung in iad, sau fac asa ca sa ajung in rai. Ideea e sa fii impacat cu ceea ce faci si sa nu te indoiesti in sinea ta: oare o fi bine ce fac? Insa in toate trebuie dreapta masura si socoteala. Adica, e adevarat ce zice par. Steinhardt ca daca arde casa vecinului,eu il ajut, nu plec sa ma rog, sa ma imbunatatesc, pentru ca atunci se cheama ca sunt fudul si nu imi iubesc aproapele, insa fiecare trebuie sa faca ce poate si cat poate (daca nu e in stare sa stinga focul,macar sa cheme pompierii). Daca vad ca se ineaca cineva, sar sa il scot, dar e posibil sa realizez in clipa urmatoare ca nu stiu sa inot si atunci ne scufundam amandoi.

E si o pilda cu sfantul Nicolae, care trebuie sa ajunga la sinodul ecumenic, dar, pe drum, vede un taran impotmolit, si il scoate de acolo, ajungand tarziu la intrunire, si cu haina patata, si pilda celui de-al patrulea mag care risipeste darurile pentru pruncul Iisus, ajutand oamenii, iar aceasta jertfa a lui este bine primita.

Parerea mea e ca practica si teoria merg mana in mana. Ma duc la biserica sa Il slavesc pe Dumnezeu, sa fiu in comuniune cu El, sa primesc "lumina cea adevarata si harul cel ceresc", sa ma rog la slujba pentru toate categoriile de oameni, tin post si ma rog pentru ca acestea sunt mijloace de mantuire...

Nu stiu, mi se pare ca lucrurile sunt mult mai simple decat le vezi tu. Avem foarte multe mijloace, trebuie sa ne folosim de toate, in aceeasi masura, pe cat posibil.

Ştiţi dumnevoastră cine e mare contabil?
Şi.... exact.....
Cât despre credinţă....
cât un grăunte de muştar de-ar fi...

E binevenita precizarea ta; intr-adevar, omul nu se poate mantui prin puterile sale, lipsit de harul lui Dumnezeu; inaintarea omului in viata duhovniceasca fara ajutorul divin e o iluzie.
Prin Sfintele Taine Il primim pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, in fiinta noastra; si El e lucrator intru noi in masura in care Ii permitem.
Pe Dumnezeu nu Il intalnim numai in Biserica. Daca vom crede asta, suntem straini de duhul crestin. Cred ca L-am "neglija" pe Dumnezeu, nu am implini voia Sa daca nu l-am ajuta pe cel aflat in necaz. (Adevarat zic voua, intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut - Matei, 25, 45).
Nu cred ca trebuie sa reducem poruncile lui Dumnezeu la aspectul lor social. Dumnezeu nu urmareste sa ne faca mai cuminti, sau mai politicosi. El vrea sa ne faca sfinti, dumnezei, fii ai Sai.

Scopul faptelor bune ar trebui sa fie dobandirea Duhului. Degeaba vom fi noi politicosi, amabili, de treaba, daca nu vom avea Duhul Sfant intru noi. Cel mult, vom fi altruisti, amabili, cuminti, dar morti. Dumnezeu doreste sa ne uneasca cu Sine, sa ne dea viata.

Eu cred ca intre har, credinta si fapte bune exista o relatie indisolubila. Harul naste credinta, iar aceasta se manifesta prin fapte bune.
Cu privire la intrebarea ta referitoare la aproapele nostru, cred ca suficient este sa ne comportam asemenea Samarineanului din pilda si cu siguranta vom ajunge si la casa de oaspeti-din pilda, care este biserica.

Sfantul Simeon Noul Teolog spune, cu privire la legatura stransa dintre credinta si fapte bune:
"Inainte ca Mantuitorul sa se inalte la cer si sa puna intunericul ascunzis al Lui, ne-a dat sfintele Lui porunci, cum ar zice cineva ca niste unelte, iar credinta in El ca un mester. Astfel noi suntem vase, credinta mester, iar poruncile unelte, prin care Cuvantul mester reface si innoieste pe cei ce implinesc poruncile Lui, ca prin lucrarea lor, curatindu-ne, sa ne luminam de catre Duhul, inaintand in cunostinta tainelor Imparatiei cerurilor.

Si precum uneltele fara mester si mesterul fara unelte nu pot face nimic, asa nici credinta fara implinirea poruncilor si nici implinirea poruncilor fara credinta nu ne poate innoi si plasmui din nou, facandu-ne din vechi, noi.

Dar cand le vom dobandi pe amandoua in inima nesovaitoare si ne vom face vase de bun folos Stapanului (2 Timotei, 2, 21), spre primirea Mirelui spiritual, atunci si Cel ce a pus intunericul ascunzis al Lui ne va reinnoi prin darul Duhului Sfant si ne va face din vechi, noi, ne va scula vii din morti" (Intaia Cuvantare morala, Filocalia VI).

"Sfatuindu-ne sa nu ne incredem numai in credinta, cu lipsa faptuirii, Mantuitorul a spus: Intrand Imparatul sa vada pe cei asezati (la masa), a vazut acolo pe un om neimbracat in haina de nunta si a poruncit sa-l arunce in intunericul cel mai dinafara (Matei 22, 11-14). Caci intra pentru numele de crestin, dar sunt aruncati, deoarece nu au faptuirea. (Sfantul Grigorie Sinaitul, Cuvantul XXI, in Filocalia XII)"

"Faptuirea - spune Parintele Staniloae - e haina de nunta, haina frumoasa a cuiva. Faptele bune se vad. Vorbele frumoase nu se vad. Si zboara. Faptele fac pe om frumos. Ele raman intiparite in om".

"Socotesc ca de nicaieri nu-i vine sufletului o atat de grabnica si de intinsa sporire, ca din credinta. Iar credinta numesc, nu pe cea simpla in Dumnezeu si Fiul Sau Cel Unul-Nascut, ci pe cea plina de simtire, cu care cunoastem ca sunt adevarate fagaduintele lui Hristos, pe care le-a fagaduit si gatit celor ce-L iubesc pe El, ca si amenintarile si muncile iadului, cele gatite diavolului si slugilor lui.

Aceasta credinta umple sufletul razboit, de nadejdea ca va ajunge la starea sfintilor, la fericita lor nepatimire, si-l indeamna sa alerge spre culmea sfinteniei lor si sa se faca impreuna-mastenitor cu ei al Imparatie lui Dumnezeu. Incredintat astfel, se intinde cu sarguinta spre lucrarea poruncilor, neindoindu-se intru sine, ci urmand ostenelilor acelora si urmarind prin nevointe asemanatoare, sa dobandeasca desavarsirea lor" (Cuviosul Nichita Stithatul).


"Credinta nu inseamna a admite teoretic existenta lui Dumnezeu si intruparea Fiului Sau, a opta pentru credinta ca pentru o alta filozofie, ci a simti ca scaparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a aratat in Hristos iubirea si mila Sa nesfarsita.
Ea inseamna a tremura pentru mantuirea ta si a face voia lui Dumnezeu pentru a fi vrednic de ea, pentru a te uni cu Dumnezeu Cel iubitor, singurul in Care este mantuirea. Credinta aceasta nu poate fi dezlegata de nazuinta serioasa si ostenitoare spre sfintenie, spre curatia in relatia iubitoare cu Dumnezeu" (Parintele Dumitru Staniloae).

Eu nu inteleg cum s-a ajuns la acesta concluzie,cum ca in acest verset haina de nunta simbolizeaza faptele bune.Fiind vorba de un sfant si de Parintele Staniloaie imi asum o sarcina usor sinucigasa sa am o alta opinie dar prefer sa spun acum o prostie si sa ma lamuresc decat sa persist in eroare.

Argumentele mele

Parabola incepe la 21:2 si se termina la 21:14.Nicaieri nu este vorba de fapte bune sa de o chemare pe baza de fapte bune.Primii poftiti nu au venit(versetul 3).Nu se zice nimic mai mult.Urmeaza cei chemati(v.4).Nici acestia nu vin,prefera alte indeletniciri(atitudinea lor este exact opusul unei fapte bune).Ba mai mult au ucis si slugile.Deci este exclus sa fi fost chemati pe baza faptelor lor,comportamentul lor faptic o probeaza.Prin urmare Imparatul se razbuna si ii ucide la randul sau.Si am incheiat aici cu faptele bune.Urmeaza cei de la raspintii(v.10)dar acestia nu erau toti buni ci ,,Si iesind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toti cati i-au gasit, si rai si buni, si s-a umplut casa nuntii cu oaspeti.".Deci nu se poate spune ca toti cei care erau acolo purtau haina pe baza unor fapte bune,unii sunt rai,au fost chemati fara nici o diferentiere.
Unul dintre acestia nu era imbracat cu haina de nunta(v.11)de unde rezulta ca:a).dintre toti doar el nu era imbracat si b).restul erau imbracati.Asta inseamna ca si cei initial considerati ,,rai"aveau haina.Se poate vorbi in cazul lor de fapte bune?

2.Eu cred,asa am citit in alte surse,ca ,,haina de nunta"este de fapt neprihanirea oferita de Dumnezeu prin Hristos,neprihaire oferita tuturor(de aceea sunt chemati si cei rai si cei buni,daca ar fi fost doar pe fapte sau haina reprezenta faptele bun atunci cei rai nu aveau ce cauta).

Reactia celui fara haina din versetul 12 poate fi explicata prin Romani 3:19,,Dar stim ca cele cate zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gura sa fie inchisa si ca toata lumea sa fie vinovata inaintea lui Dumnezeu.".Cine nu accepta neprihanirea prin Hristos,cazul iudeilor de exemplu,si ramine sub blestemul Legii nu va putea sa se justifice in fata Celui(gura sa fie inchisa>a tacut) care i-a oferit ,,haina neprihanirii" fara sa-i puna o conditie(cei chemati,buni si rai,nu au fost conditionati de nimic) pentru ca a respins harul divin in favoarea propriei sale justificari, prin faptele Legii(din perspectiva textului din Romani).

Scuze daca am suparat dar nu inteleg cum au interpretat.Cu multumiri,va rog sa imi aratati unde este eronat rationamentul meu ca sa pot corecta.

Sfântul Grigore nu vorbeşte despre haina de nuntă ca şi când ar fi faptele bune, dacă se citeşte cu atenţie citatul: nu afirmă asta.
Părintele Stăniloaie o afirmă, dar nu este, deocamdată, sfânt (din câte ştiu).

Potrivit interpetării catolice, ca şi interpretării ortodoxe, haina de nuntă este Botezul. "Câţi în Cristos v-aţi botezat, în Cristos v-aţi şi îmbrăcat".

Da,referitor la Sfantul Grigore este posibil sa fie cum spuneti.O formulare usor arhaica a termenilor ma pune in dificultate si este posibil sa-mi scape nuante de exprimare.Daca ,,faptuirea"nu o inteleg exclusiv prin,,fapte" atunci pot exista si alte sensuri,cu o paleta de interpretare mult mai ampla.Si mai complexa.O sa verific ce termen aparea in textele grecesti ca sa inteleg mai bine(ar fi si mai apropiat de momentul cand Sfantul si-a exprimat opinia).

Cu privire la Botez.Interesant,in acest caz este o cu totul alte discutie,pe alte coordonate.Eu am citit in lucrari de specialitate o alta opinie conform careia ar fi vorba de Imparatia lui Dumnezeu si ca acest text ar trebuie analizat in contextul(ca o continuare)a textelor din Matei 21:28-32 si 21:33-46.
Si cred ca s-ar lega cu ce spuneti intrucat daca ar fi vorba de Imparatie atunci este vorba si de Botez daca explici acest text(Matei 21:2-21:14) prin discutia dintre Mantuitor si Nicodim din Ioan 3:1-13:,,Adevarat,adevarat,iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh,nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu"

Astept sa vad opinia ortodoxa si ,rugaminte generala,linkuri va rog catre talcuiri in amanunt pe acest text ca sa pot analiza si eu mai bine decat o pot face in prezent.Cu multumiri.

Ioan Chrysostomul despre Matei 22: http://www.clerus.org/bibliaclerusonline/en/index.htm

Lanţul de Aur despre Matei 22: http://www.catecheticsonline.com/Cat...-Matthew22.php

În Cristos,
M.D.

Ce spunea Emil Cioran despre el:"cred ca ar fi fost mai bine pentru mine sa fi ramas ajutor de cioban in micul sat de unde provin. As fi inteles esentialul la fel de bine ca si acum,mi-as fi pastrat credinta,dar acolo as fi fost mai aproape de adevar"

Da, poate fi vorba si de botezul sfint, sa ai taria duhului sfint si nazuinta desavirsirii- enuntul "Multi chemati putini alesi" ar insemna ca chiar de ai vrea sa vii nu esti ales daca nu esti pregatit.

Insa se pare ca Imparatia cerurilor nu este acelasi lucru cu Imparatia sfintilor pe pamint.

Imparatia cerurilor nu are inceput precizat insa Imparatia sfintilor inca nu a inceput (Imparatia si nu imparatirea). O asteptam inca conform crezului a veni la invierea mortilor si conform altor rationamente biblice legate de albirea si lamurirea promisa.
Imparatia sfintilor incepe dupa ce treimea este albita si lamurita .
Alte versete precizeaza ca treimea albita si lamurita se refera la treimea ramasa in viata pe pamint. Insa dintre evrei va ramine doar o zecime, un viermisor, f putini.
In mod logic imparatirea din Imparatia cerurilor nu este contitionata de procesele de purificare si binecuvintare de pe pamint -acolo se poate imparati oricum iar albirea si lamurirea nu este procesul desavirsirii instante necesar accederii in Imparatie caci daca ar fi toata treimea ramasa in viata pe pamint ar merge direct in rai si nimeni nu ar mai ramine pe pamint,
Deci pe pamint ramine acea treime albita care va mosteni pamintul si vremurile frumoase promise asa incit aceste vremuri constituie Imparatia sfintilor -noua ordine mondiala a sfintilor care va darima uriasul cu chip de aur al orinduirilor prezente zugravite si de cele 4 fiare.
Mai cu seama ca Zaharia promite venirea Domnului Dumnezeu si a sfintilor Sai in contextul in care arata un loc (Sionul) unde dupa despicarea muntelui Maslinilor in doua este locul unde Domnul va da mintuirea si evreii alearga printre munti catre Sion (care este la capatul vaii muntilor).
Deci cine participa la aceasta mostenire a pamintului, a calauzirilor si binecuvintarilor (in conditiile in care ceilalti morti care inviaza abia peste miile de ani nu mai au parte de ele) -au asigurata viata vesnica chiar daca traiesc inviati pe pamint cu trupuri de carne si totodata cu trupuri de slava caci vor avea cu totii botezul -Dealtfel si Dumnezeu promite ca toti oamenii vor pune genunchiul jos in fata Sa si i se vor inchina , ca El va imparati pe tot pamintul in acele zile si va fi un singur Dumnezeu si un singur Nume- deci o singura religie.

Am intalnit la Sfantul Ioan Gura de Aur (in Omilia LXIX la Matei) o interpretare asemanatoare celei date de Sfantul Grigorie Sinaitul hainei de nunta.
Interesant e faptul ca el vede pilda nuntii fiului de Imparat (Matei 22, 1-14) a fi o continuare a pildei lucratorilor celor rai (Matei 21, 33-42) si arata ca, in aceasta din urma, Mantuitorul se refera la chemarea poporului ales si la neascultarea, impietrirea, lenevia lui. Evreii s-au dovedit a fi neimplinitori al voii divine, ai poruncilor dumnezeiesti, ba chiar ucigasi (au omorat profetii si pe Insusi Fiul lui Dumnezeu):

"Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda! Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput; ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi; ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija; ca nu s-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui (...); ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri; ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor, ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada".

Daca in pilda aceasta, Hristos face referire la impietrirea evreilor dinaintea mortii si Invierii Sale, in pilda Nuntii Fiului de Imparat El vorbeste despre incremenirea poporului evreu in rautate chiar si dupa Invierea si Inaltarea Sa la cer. Aici, "slugile" Sale ar trebui sa ne duca cu gandul la Sfintii Apostoli, carora li s-a incredintat misiunea evenghelizarii. Iar pentru persistenta in pacat, evreii vor fi pedepsiti prin distrugerea cetatii Ierusalimului:

"Pentru ca n-au vrut sa vina - spune Sfantul Ioan - ba, dimpotriva au mai ucis si pe cei trimisi la ei, imparatul le-a ars orasele, a trimis osti si i-a ucis.
Hristos a spus aceasta ca sa vesteasca mai dinainte cele ce aveau sa se intample sub Vespasian si Tit, pentru ca, necrezand in El, au maniat pe Tatal. Tatal ii pedepseste. Distrugerea Ierusalimului n-a avut loc indata dupa omorarea lui Hristos, ci dupa patruzeci de ani, ca sa arate indelunga Lui rabdare; dupa ce au ucis pe Stefan, dupa ce au omorat pe Iacov, dupa ce si-au batut joc de Apostoli".

Dumnezeu, prin cuvintele: Duceti-va la raspantiile drumurilor si pe cati veti afla, chemati-i, ar face trimitere, conform Sfantului Ioan, la chemarea neamurilor. "Apoi, ca sa nu creada neamurile ca se pot mantui numai prin credinta, Hristos le vorbeste si de osanda faptelor rele; celor care n-au crezut inca le spune sa se apropie cu credinta, iar celor care au crezut le spune sa se ingrijeasca de viata si de faptele lor. Viata si fapta sunt haina de nunta; chemarea e har al lui Dumnezeu.

- Dar pentru ce ii mai cerceteaza cu atentie pe cei poftiti la nunta?

- Pentru ca chemarea si curatia sunt un har al lui Dumnezeu; dar a ramane chemat si curat imbracat atarna de ravna celor care au fost chemati. Chemarea nu se datoreaza vredniciei omului, ci harului. Ar trebui, dar sa rasplatim lui Dumnezeu pentru harul ce ni l-a dat si sa nu aratam atata rautate, dupa ce ne-a cinstit (...).

A te duce la nunta cu hainele murdare, aceasta inseamna: a pleca de pe lumea aceasta avand o viata necurata. De aceea si tacea cel ce intrase la nunta fara haina de nunta. Vezi ca, desi pacatul lui sarea in ochi, totusi Dumnezeu nu-l pedepseste inainte de a-si fi rostit insusi pacatosul pedeapsa? Ca s-a osandit singur prin aceea ca n-a avut ce sa raspunda; si astfel e dt chinurilor celor groaznice".

Uimitor.Am vazut o interpretare similara pe un site ce nu era ortodox.Chiar m-am mirat cu privir la originalitatea interpretarii si complexitatea abordarii.Nu se spunea cui apartine.Din ce vad ii apartine lui Ioan Gura de Aur.Demn de retinut.

Sfantul Grigorie Sinaitul spune ca "nu poate fi numit credincios cu adevarat cel ce crede numai cu cuvantul simplu si nu-si arata credinta lucratoare prin porunci, sau in Duhul. Drept aceea trebuie sa o arate descoperita in sporirea prin fapte, sau lucrand si luminand in lumina faptelor.

Caci zice Apostolul: Arata-mi credinta ta din faptele tale si eu iti voi arata faptele mele din credinta mea (Iacov 2,18).

El arata aici ca credinta harului se vede din faptele poruncilor, precum poruncile se lucreaza si lumineaza prin credinta din har. Caci credinta este radacina poruncilor, mai bine zis izvorul care le uda spre crestere. Ea se imparte in doua, in marturisire si in har, chiar daca e prin fire neimpartita" (Capete foarte folositoare in acrostih, in Filocalia VII).

[quote=George.m;384894]Sfantul Grigorie Sinaitul spune ca "nu poate fi numit credincios cu adevarat cel ce crede numai cu cuvantul simplu si nu-si arata credinta lucratoare prin porunci, sau in Duhul. Drept aceea trebuie sa o arate descoperita in sporirea prin fapte, sau lucrand si luminand in lumina faptelor.


Asa este....Degeaba hamai ca esti plin de multa iubire cand faptele -cuvinte vorbesc atat de clar despre altceva...Dar asta este ...teorie gramada dar practica ii mananca pe unii....

"La inceput, credinta este o fapta a gandului nostru celui bun, este o ascultare a unei chemari; mai tarziu insa, dupa ce credinta a fost intemeiata in sufletul nostru, avem nevoie de ajutorul Duhului, ca sa ramana credinta neclintita si nestramutata.

Nici Dumnezeu, nici harul n-o ia inaintea vointei noastre, ci ne cheama si asteapta ca noi de buna voie si din propriul nostru imbold sa ne apropiem; apoi, dupa ce ne-am apropiat, ne da si Dumnezeu tot ajutorul Lui. Si pentru ca diavolul, dupa ce ne-am apropiat de credinta, vine indata, voind sa smulga aceasta buna radacina si grabindu-se sa semene neghina si sa pangareasca semintele cele bune si curate, de aceea avem atunci nevoie de ajutorul Duhului, pentru ca Duhul, ca un plugar vrednic, sa apere cu multa grija si dragoste rodul de curand sadit al credintei (...).

- Dar cum voi putea atrage ajutorul Domnului si cum il vom face sa ramana in noi?

- Prin fapte bune si vietuire curata!

Dupa cum lumina candelei se intretine cu untdelemn, si cand se termina untdelemnul, se stinge si flacara, tot asa, cand facem fapte bune si cand sufletul nostru este plin de fapte de milostenie, harul Duhului ramane in noi cum ramane flacara intretinuta de untdelemn" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre taria credintei).

Credinta fara fapta si fapta fara de credinta vor fi la fel de lepadate. Caci credinciosul trebuie sa-si arate credinta, aducand Domnului fapte. Pentru ca nici parintelui nostru Avraam nu i s-ar fi socotit credinta spre dreptate, daca nu ar fi adus pe fiul sau ca rod al ei (Diadoh al Foticeii, Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Tot ce conteaza in ochii LUI sunt faptele noastre bune ! Ele ne contureaza chipul interior....

despre faptele bune
 

Orice fapta este buna daca nu a jignit, nu a lezat, nu a suparat pe cineva, ci dimpotriva i-a odihnit pe cei din jur.

"Când facem un bine cuiva dintr-o pornire într-adevăr adâncă şi curată, nu numai că nu aşteptăm recunoştinţă, dar ne vine parcă să mulţumim noi aceluia, că ne-a primit cu bucurie darul şi binele." (Lucian Blaga)

Daca o fapta buna este facuta din dorinta de a fi laudat sau din obligatie, ea nu duce la mantuire, ci la indreptatirea de sine precum fariseul.

“Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru ceresc, desavarsit este”, fiindca de la aproapele ne vine viata si moartea. Ca de vom dobandi pe fratele nostru, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim”. (Pateric)

Faptele bune pot contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii britanici, citat de dailymail.co.uk. Oamenii care fac acte de caritate şi alte fapte bune - de exemplu, îşi ajută vecinul la amenajarea grădinii - trec prin mai puţine momente de mânie, sunt optimişti şi au mai multă încredere de sine, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Mindlab, un laborator din cadrul Universităţii din Sussex.

Cercetătorii vin acum cu dovezi ştiinţifice în sprijinul vechii zicale potrivit căreia cei care îi ajută pe ceilalţi se ajută pe sine. Astfel, faptele bune pot contribui la reducerea nivelului de stres şi promovează încrederea de sine. Experţii au ajuns la această concluzie după ce au măsurat nivelurile de stres şi ale altor emoţii experimentate de un grup de bărbaţi şi femei care au făcut fapte bune timp de nouă zile consecutiv.

Efectele stresului asupra organismului sunt binecunoscute: poate afecta sistemul imunitar, conduce la o creştere a tensiunii arteriale, creşte riscul de infarct şi accident cerebral şi contribuie la instalarea infertilităţii. Studiul, comandat de firma de asigurări Simplyhealth, a mai scos la iveală că faptele bune au un efect de reacţie în lanţ pozitiv, beneficiarii faptelor bune simţindu-se motivaţi să-i ajute pe ceilalţi la rândul lor. Un studiu anterior, realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, a arătat că faptele bune îi întăresc fizic şi psihic pe autorii lor.

Sfantul Ioan Gura de Aur
 

"Smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci smerenie este cand cel care stie ca a facut multe si mari fapte bune, sa se considere pacatos si nemeritos."

" Caci prin har ati fost mantuiti , prin credinta ; si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu ; nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni ; caci noi suntem lucrrarea Lui , creati in Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte , ca sa umblam in ele". ) Efeseni ). Apoi alt pasaj sugestiv este in Filipeni , unde Ap. Pavel spune : "Caci cu privire la Hristos , voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El , ci sa patimiti pentru El . . ." Dar sa nu uitam si indemnurile : " Si robul Domnului nu trebuie sa se certe ; ci sa fie bland cu toti , in stare sa invete pe toti , plin de ingaduinta rabdatoare , sa indrepte cu blandete pe potrivnici , in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta , ca sa ajunga la cunostinta adevarului ; si venindu-si in fire sa se desprinda de cursa diavolului , de care au fost prinsi ca sa-i faca voia " .

preasfintitul Ioachim Bacauanul
 

"Fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi."

. . . Deci , suntem cautati , cu tot cu invatatura !:1:

Sfantul Marcu Ascetul
 

"Orice faptă bună este o cruce."

Sfantul Ioan Sinaitul
 

Fapta ta cea mai buna este cea pe care ai uitat-o cu desavarsire.

Avva Zosima