Argumentele in privinta existentei lui Dumnezeu
 

Am dorit sa deschid acest topic pentru ca mi se pare un subiect important de discutat.
In sensul ca daca ar exista evidente rationale in privinta existentei lui Dumnezeu, credinta ar fi mai usor de propovaduit si multi nu ne-ar mai acuza pe noi crestinii ca suntem ignoranti si obscurantisti si ca indrugam vrute si nevrute.
Intrebarea ar fi: poate ratiunea sa ne calauzeasca la raspunsul intrebarii : Exista Dumnezeu?
Care sunt limitele acestei ratiuni umane si pentru ce a fost ea data omului.
Dupa cum se stie, teologul catolic Toma de Aquino a considerat ca pot fi aduse argumente rationale pentru existenta lui Dumnezeu.
De asemenea, un alt teolog apusean, Anselm de Canterbury, a dat un argument foarte problematic, pe care unii il accepta iar altii il contesta cu inversunare, argumentul ontologic.
De-a lungul timpului, o serie de mari filozofi au incercat sa dea un raspuns acestei intrebari.
Exista argumente rationale care sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu?
Unii, precum Descartes sau Leibniz, au adus ei insisi asemenea argumente, plecand de la argumentul ontologic, dar si de la argumentele lui Toma de Aquino.
Altii, precum Immanuel Kant s-au luptat din rasputeri sa demonteze aceste argumente.
Au existat si autori crestini, precum Pascal, care, din cate stiu eu, s-au impotrivit argumentelor rationale ale existentei lui Dumnezeu.
As dori sa stiu, cu argumente bineinteles, parerea celor de pe acest forum.
Mai rezista astazi aceste argumente. Au fost ele vreodata argumente suficiente pentru a risipi indoiala, care, sa recunoastem, isi face de multe ori simtita prezenta in vietile noastre?
Ce credeti?

Eu unul cred că există Dumnezeu. Mă uit în jurul meu şi văd asta. Punct.

CBC art 50:
50. Prin raţiunea naturală, omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu cu certitudine pornind de la lucrările lui. Dar există un alt ordin de cunoaştere, la care omul nu se poate ridica prin propriile forţe, şi anume acela al Revelaţiei divine1. Printr-o hotărâre total liberă, Dumnezeu se revelează şi se dăruieşte omului. O face revelându-şi misterul, planul său binevoitor, făcut din veşnicie, în Cristos, în favoarea tuturor oamenilor. El îşi revelează pe deplin planul trimiţându-l pe fiul său preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, şi pe Duhul Sfânt.
(subl mea, M.D.)

Sursa: http://www.catehism.ro/CBC_003.htm#art%2050

Pius al XII-lea în enciclica Humani Generis, para 2:
For though, absolutely speaking, human reason by its own natural force and light can arrive at a true and certain knowledge of the one personal God, Who by His providence watches over and governs the world, and also the natural law, which the Creator has written in our hearts, still there are not a few obstacles to prevent reason from making efficient and fruitful use of its natural ability. The truths that have to do with God and the relations between God and men, completely surpass the sensible order and demand self-surrender and self-abnegation in order to be put into practice and to influence practical life. Now the human intellect, in gaining the knowledge of such truths is hampered both by the activity of the senses and the imagination, and by evil passions arising from original sin. Hence men easily persuade themselves in such matters that what they do not wish to believe is false or at least doubtful.

Sursa: http://www.papalencyclicals.net/Pius12/P12HUMAN.HTM

Epistola către Romani, cap 1, 18 sqq:

Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.
20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,

Sursa: http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/70/Romani

Cand spuneti ca se poate sti cu certitudine ca exista Dumnezeu, numai cu ajutorul ratiunii naturale, la ce fel de certitudine va referiti? La o certitudine de tip matematic.
Daca e asa, atunci ma indoiesc serios de asta.
Eu va voi spune deschis, si asta e doar o parere personala.
Il caut pe Dumnezeu, dar nu m-au putut niciodata linisti argumentele lui Toma de Aquino sau argumentul ontologic. Ele sunt argumente pentru cineva care deja crede in Dumnezeu.
Pentru cine nu crede, ele nu pot dovedi nimic.
Iar cine crede nu mai are nevoie de argumente, cel putin nu de acest tip.
Kant, un filosof care a facut si multe greseli, a avut dreptate cand a dat celebrele sale antinomii din Critica ratiunii pure. Ratiunea omului, singura, nu poate dovedi nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu, tot asa cum nu poate spune daca spatiul si timpul sunt finite sau infinite, daca determinismul este adevarat sau daca exista liber arbitru.
Acestea sunt probleme de credinta.
Daca doriti, ma pot opri asupra argumentului care-l considera pe Dumnezeu cauza lumii, cauza prima. Lasand la o parte faptul ca fizica cuantica, prin experimentele care au evidentiat dubla natura a luminii si a materiei, unda-corpuscul, a pus sub semnul intrebarii notiunea de cauzalitate asa cum o intelegem noi, lasand asta la o parte, nu reiese de nicaieri ca trebuie abandonata, din punctul de vedere strict al ratiunii, ideea unui sir infinit de cauze, pentru a ne opri la o cauza prima. Mai mult decat atat, asa cum a aratat Kant, Dumnezeu nu poate fi gandit ca o cauza a lumii, deoarece de indata de facem asta, el isi pierde transcendenta devenind o cauza imanenta lumii.
Sunt crestin ortodox si nu stiu care este pozitia bisericii in aceasta privinta.
Aceasta e doar parerea mea personala.
Accept insa ca ma pot insela si astept argumente.

Părerea mea este că cele trei texte pe care le-am reprodus sugerează mai degrabă că Dumnezeu este accesibil cunoaşterii observaţionale (empirice), mai degrabă decât uneia de tip matematic. Sau, în limbaj kantian, unei cunoaşteri aposteriorice mai degrabă decât uneia apriorice.

Citiţi preambulul Catehismului de la Baltimore despre finalitatea omului, aici: http://www.catehism.ro/cb_Lectia01_f...tea_omului.htm

Asta e ceea ce înţeleg eu prin cunoaşterea empirică a exstenţei lui Dumnezeu.

Spre deosebire de alte culte noi nu avem doar dovezi rationale sau intuitive, ci avem aceleasi dovezi pe care le-a dat Domnul si in Vechiul Testament si in Noul Testament: minunile.
Asadar, Lumina de la Ierusalim, raul Iordan, norul de pe muntele Taborului, etc. Acestea sunt minunile ce pot fi observate d eoricine. Mai sunt minunile facute de sfinti si alte mii de minuni.

Care este cea mai mare porunca a legii? "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima din tot sufletul si din tot cugetul tau" Si a 2 a asemena ei,"sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"
Daca prima porunca nu o poti in deplini pentru ca nu poti crede intr-un Dumnezeu care nu il gasesti cu mintea,si care nici nu poate fi vazut cu simturile,implineste-o macar pe a 2-a.
Daca pe Dzeu pe care nu il vezi nu il poti iubi,iubeste pe omul de linga tine,pe care il vezi.
Si astfel vei implini porunca cea mai mare a lui Dumnezeu.
Si in urma implinirii acestei porunci inima ti se va curata
Si apoi :"fericiti cei curati cu inima ca acei vor vedea pe Dumnezeu"
Deci dupa curatirea inimii,va veni si cunoasterea si credinta si ratiunea.
Astfel ca drumul nu e de la ratiune la Dumnezeu.
Ci prin fapte ,spre suflet,si apoi la ratiune.

Identificarea unor argumente rationale cu privire la existenta lui Dumnezeu il plaseaza pe om cel putin intr-o postura contradictorie, ca sa nu spun ipocrita: creatul rationeaza, incercand sa dovedeasca originea si existenta necreatului.

Mai mult, omul reduce aceste argumente la unele exclusiv rationale, ca si cum ratiunea reprezinta ultima realitate, forul ultim, prin care ne raportam la lume.

Ineficienta acestor argumente se arata in faptul ca nu oricine le citeste si cugeta la acestea, ajunge macar sa admita existenta lui Dumnezeu. Nu mai spun sa si creada...

Existenta omului este o taina. Cu atat mai mare este taina existentei lui Dumnezeu. Omul nu va putea sa dezlege aceata taina dumnezeiasca prin definitii. Poate numai sa participe la ea, tinand inima si ratiunea impreuna, luminate de har, pasind pe calea revelatiei si totodata a cunoasterii lui Dumnezeu.

trei intrebari pentru bogdan81
1. in ce sens considerati ca este important de discutat acest subiect?
2. de ce considerati ca ar fi bine sa ne fie mai usor de propovaduit?
3. de ce va este teama de acuze nefondate?
si un raspuns la intrebarea
poate ratiunea sa ne calauzeasca la raspunsul intrebarii : "Exista Dumnezeu?" ?
Nu!
Dupa cum fiica nu poate fi mama mamei sale.

Dupa cum exista minuni si insasi natura prezenta care este o dovada ca doar o inteligenta superoara ar fi putut pune lucrurile in ordine si ele sint crezute numai de unii iar de altii nu tot asa si cu dovezile stintifice -ele chiar exista doar ca nu sint popularizate -cei care nu sint dispusi sa ceada intro constiinta superioara lor vor inchide ochii si vor presupune ca sint minciuni.
Va spun din proprie experienta , acum vreo 15 ani nu eram credincios dar avantajul era ca imi doream sa fiu un alt om -mai bun- si eram deschis la noi orizonturi de cunoastere , citeam pavel corut pe vreme aia si intuiam ca daca exista o lume energetica interioara ar putea exista mai mult, chiar imi doream sa existe Dumnezeu -doar ca nu aveam inca dovezi -nu aveam adevarat nici biblie.
Si atunci un prieten pe care il percepeam un om sincer si cumsecade , cu principii, un om pe care te poti baza , credincios -mi-a propus sa incerc o cale spirituala si sa cer botezul sfint , eu avind o minte carteziana si fara experienta spirituala va dati seama ca nu am cerut imediat caci voiam sa aflu mai multe din experienta lui, sa prind mai multa incredere dar intro buna zi am cerut botezul in gind si am avut norocul sa si primesc si sa si simt o transformare, o imbunatatire morala, o mare usurare si pace, ceva cu adevarat palpabil si mult prea evident in interior si de atunci din acea secunda pentru mine existenta divina a devenit subintelesa - o certitudine concreta.
Evident ca a urmat apoi momentul de incercare a credintei de care am inteles ca nimeni nu scapa fara sa vina , in care mintea pune la indoiala pe niset premise false si incomplete, totul este sa nu ii ai curs si sa mergi mai departe, a doua zi trece.

Revenind la dovezi stiintifice am inteles ca nca de acum 12 ani in cercetarea de granita existau deja 7 modalitati diferite prin care era demonstrata existenta divina iar de atunci s-au facut multe cercetari in domeniul constintei-superconstientului, empatiei si intuitiei , revelatiei si premonitiei, a vidului cosmic-energiei libera a vidului , inteligentei vidului, corpului de energie omenesc ,inteligentei "materiei", studii medicale -pardoxuri ale vindecarilor miraculoase inexplicabile de medicina alopata, in medicina complementara energetica , masurare radiestezica cu aparatura ultraperformanta de masurare a diferitelor cimpuri ale viului -de la frunze vii pina la testari in conditi cu diferite variabile pe oameni de spiritualiate, calugari, vindecatori, yoghini , sufi, etc din toate ramurile religioase. si deasemenea multe alte experimente cu rezultate deosebite care depasesc asteptarile sinoadelor atit de mult incit au fost nevoiti sa decida de comun acord interzicerea introducerii lor in invatamint in virtutea apararii dogmei si a credintei fiecaruia.

Ratiuni
 

Exista mai multe ratiuni: matematica, fizica, metafizica ...
Alege totusi ratiunea bunei credinte:
Eclesiasticul 1:
14. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si cu cei credinciosi ea se formeaza o data in sanul mamei. Intre oameni ea si-a pus temelie vesnica si semintiei lor se incredinteaza.
15. Deplinatatea intelepciunii este a se teme de Domnul, si ea ii adapa din roadele sale.

Dumnezeu ne-a dat pe fiul Sau Iisus ca sa ne spuna Cuvantul:
IN 14:
1. Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, credeti si in Mine.
2. In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc.

Au fost dese situatiile in care Sfintii apostoli (in vremea uceniciei lor) nu intelegeau vorbirea lui Iisus, dar au crezut si continuat propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu dat prin Iisus:

1CORINTEN1
18. Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
19. Caci scris este: "Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o".
20. Unde este inteleptul? Unde e carturarul? Unde e cercetatorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii acesteia?
21. Caci de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii.
22. Fiindca si iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune,
23. Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie.
24. Dar pentru cei chemati, si iudei si elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu.

MariaB

Imi cer scuze pt. intarzierea cu care raspund.
Prima intrebare: in ce sens consider eu ca e important subiectul. In sensul ca daca ar exista dovezi rationale incontestabile, ar fi mult mai simplu. Am sti cu certitudine ca Dumnezeu exista si nu ne-am mai indoi. Eu unul, marturisesc, am momente de indoiala.
A doua intrebare: de ce consider ca e bine sa ne fie usor sa propovaduim. Nu stiu daca e bine sa ne fie usor, dar cu siguranta ar fi mai usor daca asemenea dovezi ar exista.
De ce imi e teama de acuze nefondate? Nu as putea spune ca mi-e teama. E mult spus teama. Insa multi din cei care nu credeau in Dumnezeu, m-au luat peste picior considerandu-ma un visator si m-au intrebat ce dovezi am.
Dvs. ati raspuns ca ratiunea nu poate sa ne duca la raspunsul acestei intrebari.
Dar stiti ca biserica catolica a afirmat ca se poate cunoaste cu certitudine pe cale rationala ca exista Dumnezeu.
Eu personal, ca ortodox, nu stiu care e pozitia bisericii mele pe aceasta tema, dar pe mine unul, nici un argument nu m-a incalzit ca sa zic asa.
Mai ales ca eu cred, ca toate argumentele, in ciuda aparentelor, sunt niste variante deghizate ale argumentului ontologic. E vorba de constiinta noastra si de modul in care ne raportam noi la Dumnezeu. Ca fiinte constiente de faptul ca existam, nu putem concepe existenta suprema decat tot ca pe o persoana constienta.
S-ar putea spune ca noi nu putem de fapt sa gandim ateismul.
Constiinta noastra cere un sens al ei si al lumii, iar acest sens, avand in vedere ca noi suntem fiinte constiente de propria noastra existenta, nu poate fi dat decat tot de o fiinta constienta de sine. Aceasta fiinta este Dumnezeu.
Numai ca in secolul 20, o seama de filozofi, numiti filozofi ai absurdului, au negat orice sens al lumii si al constiintei umane.
Atunci, in opinia mea, a devenit evident ca problema lui Dumnezeu si a sensului existentei e o problema de credinta. Intr-adevar, Dumnezeul pe care il concepem rational, este dupa chipul si asemanarea noastra, Dumnezeul nostru cel viu si personal.
Eu cred in El, sau cel putin ma straduiesc sa cred.
Insa nimeni nu poate dovedi ca constiinta mea care are nevoie de un Dumnezeu personal, nu e ea insasi o aberatie si o absurditate.
E o problema de credinta, sa crezi ca lumea si totul are un sens, ca tu insuti ai un sens.
Daca Dumnezeu este, acest sens exista. Daca nu, atunci totul se prabuseste in neant.
Dar noi trebuie sa credem si sa nadajduim ca odata vom gasi ceea ce cautam.

Din cite mi-am dat seama cei care sint dispusi sa creada sint cei care isi doresc binele spiritual, evolutia, ordinea.
Atita vreme cit nu dispunem inca de o metoda imediata prin care sa ii ajutam in obtinerea unei certitudini spirituale interioare ramin tot metodele ontologice.
Faptul ca exista premonitie, deja vu, vis anticipativ inseamna ca desfasurarea evenimentelor si inlantuirea gindurilor -perceptiilor era dinainte stabilita iar daca este o asemena ordine ea nu putea sa fie intimplatoare - este creeata de o inteligenta mult superioara si cu un anume scop.
Apoi legea sincronicitatii a-cauzale tot pe acelasi lucru se bazeaza. Ceea ce demonstreaza experiemntal ca nimic nu este intimplator.

Primul ADN al primului oganism unicelular nu putea sa se aranjeze si sa functioneze intimplator.
e si seria asta :
http://www.youtube.com/watch?v=m3ITW...eature=related

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!
 

Atunci cand se instaleaza bunastarea lumeasca (cea materiala) incepem sa uitam de Dumnezeu si incepem sa ne luam dupa alti dumnezei.

Ieremia 9:
12. Cine este inteleptul, care sa priceapa, si cui a grait gura Domnului, ca sa spuna pentru ce a pierit tara si a fost arsa ca un pustiu, incat nimeni sa nu mai treaca prin ea?
13. Si Domnul a raspuns: "Pentru ca au parasit Legea Mea, pe care le-am pus-o Eu, si n-au ascultat glasul Meu, nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas,
14. Ci au umblat dupa indaratnicia inimii lor si in urma lui Baal, cum i-au invatat parintii lor".

Difera vremurile de acum cu cele de atunci? Dovezi la cele proorocite pentru acele vremuri sunt destule.
Putem sa explicam ca i-L intelegem pe Dumnezeu daca nu ne straduim facem tot ceea ce Iisus ne zice?

LC 14:
15. Si auzind acestea, unul dintre cei ce sedeau cu El la masa I-a zis: Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu!
16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi;
...
20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni.
21. Si intorcandu-se, sluga a spus stapanului sau acestea. Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici.
22. Si a zis sluga: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc.
23. Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste sa intre, ca sa mi se umple casa,

24. Caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea.

25. Si mergeau cu El multimi multe; si intorcandu-Se, a zis catre ele:

26. Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe copii si pe frati si pe surori, chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fie ucenicul Meu.
27. Si cel ce nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu.


LC 18:
19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu.
20. Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
21. Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele.
22. Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie.
23. Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat.
24. Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu!
25. Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu.
26. Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?
27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.
28. Iar Petru a zis: Iata, noi, lasand toate ale noastre, am urmat Tie.
29. Si El le-a zis: Adevarat graiesc voua: Nu este nici unul care a lasat casa, sau femeie, sau frati, sau parinti, sau copii, pentru imparatia lui Dumnezeu,
30. Si sa nu ia cu mult mai mult in vremea aceasta, iar in veacul ce va sa vina, viata vesnica.

IN 20:
...
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios ci credincios.
28. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!

" Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? "

Ioan,14

:) Mai clar de atit ce poate fi !!
Filip intreaba de Dumnezeu-Tatal ,intrebarea care o punem oricare din noi.E vechea dorinta a omului : Daca am vedea pe Dumnezeu.... toate s-ar clarifica.
Iar Iisus ii raspunde : Eu sunt ,sint cu voi mereu,ai mincat cu Mine,ai mers cu Mine,si "nu M-ai cunoscut? "

Da e mai greu vazind -zici tu- un om si sa il percepi ca pe Dumnezeu , ai nevoie de o mai adinca profunzime si chiar de revelatie, de binecuvintare.

Intradevar El a fost Tatal si Fiu totodata dar nu putea sa spuna din prima Eu sint Dumnezeu asa ca a mers pe varianta Fiului ca sa nu bata la ochi prea tare.
Astazi teologiile actuale despica firul in mai multe si arata ca aspectele divine in complexitatea lor ascund instante si principii care laolalta formeaza pe Dumnezeu Unic, si ca aceste principii nu se pot desparti in totalitate chiar daca divinul se manifesta si cu trup vazut. As zice eu chiar si cu mai multe simultan.
Cei doi Fii despre care vorbea Zaharia la fel arata ca ce stim noi acum poate fi doar o mica parte din cea ce s-ar putea cunoaste si intelege cu mintea omului.
Interesante sint doua revelatii din VT -nu mai retin unde exact- in care Dumnezeu apare sub forma a 3 oamenii identici perceputi fiind fara tagada ca ei sint Dumnezeu Tatal, in timp ce unul statea de vb cu sfintul ceilalti doi se dusesera in lateral un pic mai departe.

Argumentul ontologic e valid
 

Obiecţia kantiană vine, de fapt, de la Aristotel care spusese în Analitica secundă (cap. VII, cartea II): „Existenţa nu aparţine niciodată esenţei lucrului.” („Esse autem nullius rei essentia est, quandoquidem ens non est genus” în traducerea latină).

În varianta kantiană expresia are forma bineştiută: „existenţa nu poate fi niciodată predicat al unui lucru” (vz. „Critica...”, ed. Iri, pp. 459-461).

Ce înseamnă că un lucru nu poate avea în definiţia sa existenţa ca predicat? Înseamnă că obiectul în cauză nu este spontan, deci că nu poate intra în existenţă cu de la sine putere, ci că este determinat de către altceva, cauzal, pentru a exista. Adică, existenţa se află în afara sa, el obţinând-o, într-un fel sau altul, de la altceva decât sine însuşi.

Or, un lucru căruia propria existenţă îi este exterioară, este un lucru determinat. Problema este că multitudinea lucrurilor determinate nu poate subzista prin ea însăşi întrucât fiecare determinaţie exclude o infinitate din Real, ceea ce o face dependentă de ceea ce exclude sau de ceea ce îi scapă. Urmează că e apodictică O Nedeterminare, Un Necondiţionat care să menţină determinaţiile ca atare. Dar Nedeterminatul nu mai ascultă de legea determinării, aceea de a avea cauza în afara ei înseşi. Nedeterminatul nu are limită, ceea ce implică subzistenţa Sa pură chiar şi „înainte” de propria sa ocurenţă. Adică înaintea Nedeterminării este tot Nedeterminarea. Deci nu mai avem un regim de cauzalitate externă. Deci nu mai avem un predicat existenţial care să Îi fie acordat Nedeterminării din ceva exterior Nedeterminării Înseşi, deoarece Nedeterminarea este Totalitatea.

Altfel, de vreme ce existenţa trebuie acordată mereu unui termen de ceva din afara sa, am avea mereu un lanţ necesar de atribuţii existenţiale în care nici un termen al înlănţuirii nu ar avea nici măcar propria existenţă — ea fiind mereu tributară unui alt termen anterior sieşi — pentru a da mai departe existenţa. Deci existenţa însăşi — ca act de a se afla prezent, în fiinţă — trebuie să fie dată originar de undeva şi nu poate fi dată originar decât de către o instanţă pentru care ea nu mai vine din afară. Asta înţelegea Sf. Anselm prin „id quo majus cogitari nequit”.

Unele ramuri sufi il considera pe Iisus ca find Tatal si Fiu totodata insa ele avind legaturi si cu lumea hindusa vad lucrurile si din prisma pantheonului hindus -care contine doi Fii, 3 Tati in Unul si o Mama primordiala in care sint subsumate toate zeitatile feminine vazute insa ca puteri personale. Toate acestea formind un Dumnezeu unic care la rindul lui are mai multe nume -de nu mai sti ce si cum.
Daca stau sa ma gindesc si noi avem o Sfinta Sfintelor (in VT) dar nu prea stim la ce se refera.

Antinomiile şi credinţa
 

Argumentul ontologic nu este destinat să dea nemijlocit credinţa în Sfânta Treime. El ajunge numai la concluzia că există o Totalitate absolută în mod apodictic. Pentru concluzia că această Totalitate e Treimea, mai e nevoie de câteva consideraţii ale raţiunii speculative (nu ale celei naturale).

Raţiunea speculativă nu vine decât prin deschiderea originară prin care Totalitatea este vizată. Dar asta deja înseamnă credinţă: adică abandonarea determinaţiei din gândire şi din intenţionalitate sau reducţia fenomenologică, eidetică şi praxiologică. Deci argumentul ontologic nu este şi nu a fost niciodată de resortul raţiunii formale (naturale).

În ce priveşte antinomiile kantiene, vă recomand o carte a lui Anton Dumitriu, „Valoarea metafizică a raţiunii” (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2001) unde veţi găsi articolul „Antinomiile lui Kant”. Veţi vedea că stringenţa logică a antinomiilor kantiene nu este atât de puternică pe cât pare (în ele Kant pune faţă-n faţă concepte contrare, nu contradictorii). De asemenea, şi Hegel, „Ştiinţa Logicii” unde veţi găsi raţiunea speculativă la lucru şi depăşirea formalismului transcendental kantian.

În ce priveşte experimentele fizicii cuantice care pun la îndoială principiul cauzalităţii, aş vrea să vă întreb ce înţelegeţi prin aceasta? Cum credeţi că se manifestă această contestare a cauzalităţii?

ah, si ei au mai multe intrupari divine decit noi dar las ca si noi il avem pe Melchisedec (pe banca de rezerve) si pe Sfinta Fecioara dar numai ca nu stim exact de ce atunci "Cind Iisus binecuvinteaza din ceea ce ste al Tau/Ei ia." (oda Bucurate Marie!)- de parca ar fi Duhul Sfint si nu trebuie sa afle chiar toti.
Si sa nu uitam ca unele ramuri gnostice iudaice ii considera tot veniri divine si pe Moise si pe Avraam. Si daca nu ma insel si pe Ilie/Ioan Botezatorul.

Si se pare ca asta nu e tot, unele profetii calugaresti ortodoxe spun ca de fapt lista e mult mai lunga insa nu dau decit putine nume intre care Socrate, Zamolxe si Mahavira ori Zarathustra nu mai retin exact.

Si despre Sf. Vasile si Sf. Gheorghe am gasit odata ca sint consderati doua din intruparile celor doi Arhangheli insa nu stiu sa spun de catre cine .

Mie mi se pare ca cine cauta argumente rationale si filozofice ale existentei lui Dumnezeu,se refera mai mult la Dumnezeu ca fiinta ,la Dumnezeu -Tatal sa zicem asa,care nu poate fi cunoscut si vazut de nimeni.
Dar,de ce nu incercati sa transferati aceasta incercare de argumentare asupra lui Dumnezeu-Fiul ? Pentru ca totul devine copilaresc de simplu atunci. Ideea de Fiu al lui Dumnezeu apare in istorie cu putere,in acelasi moment cu intruparea acestui Fiu al lui Dumnezeu in om,in Iisus Hristos. Poate din aceasta cauza,ca a fost om ca si noi,ca l-am avut intre noi ,nu Il bagam in seama asa tare,si ne intrebam in continuare asupra a ceea ce nu putem stii : esenta lui Dumnezeu,fiinta Sa.
Pentru mine cel mai bun argument al existentei lui Dumnezeu sunt poruncile lui Iisus,de convietuire intre oameni, care vad ca se verifica in viata reala.Si care aduc un farmec nespus acestei vieti ,de zi cu zi.Atunci de ce sa ma mai intereseze fiinta lui Dumnezeu,aceea nevazuta,cind am pe Dumnezeul cel vazut si viu,in fiecare zi ,in tot ce fac eu sau ceilalti?
Iisus a spus "Eu sunt Calea Adevarul si Viata ,si nimeni nu ajunge la Tatal ,decit prin Mine"
Pai daca e asa,de ce sa caut alta cale spre Dumnezeu,in speta calea rationala,cind am aratata clar calea inimii ,in fiecare intimplare a vietii?
Oare cunoscind ca Fiul are dreptate in tot ce a zis despre sufletul nostru si desrpe relatiile cu ceialalti oameni si despre relatia noastra cu Dumnezeu,nu cunosc prin aceasta ca El este insusi Dumnezeu? Si atunci cum sa ma mai indoiesc de Cel pe care Il cunosc,caci il vad in tot ce mi se intimpla? NT abunda de pasaje care afirma exact acest lucru.De exemplu:
"Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. "
Si atunci de ce refuzam acest teren de alergare la indemina,si care ne duce cu siguranta catre Dumnezeu,si cautam potecile stincoase de munte,unde ne vom rupe picioarele?

care simplu, care putere?!
cu tot respectul dar in afara de Biblie, dovezile existentei lui Iisus ca persoana reala nu cred ca le depaseste pe cele ale Atlantidei.

Pai ma refeream ca saltul de la o discutie abstracta despre fiinta si existenta lui Dumnezeu,la discutia despre un Om,traind printre noi,dar ale carui cuvinte si fapte sunt inexplicabile prin mintea omeneasca,si totusi atit de luminatoare pentru suflet,acest salt zic,este urias.
Ca a existat sau nu Iisus e mai putin important,important este ca El a spus exact ce era insetat sufletul nostru sa auda. Asta demonstreaza ca o forta necunoscuta si uimitoare,a adus in copertile Bibliei,nu se stie pe ce cale,exact acele cuvinte care sa faca pe om sa se descopere.
Dumnezeu s-a arata pe planul valorii axiologice trezite in sufletul nostru si nu pe planul constiintei sau ontologiei . Puterea si speranta acelor cuvinte arata adevarul lor,iar nu cercetarea inutila a corespondentei lor cu realitatea

Lecţii de istorie
 

Dacă la tine Tacitus, Suetoniu, Pliniu cel Tânăr, Philon Iudeul şi Flavius Josephus sunt surse comparabile cu cele ale Atlantidei, atunci cred că nu ai înţeles câteva lecţii de bază când ai parcurs orele de istorie în şcoală...

Omul şi Fiul
 

Saltul nu e deloc uriaş şi nici nu poate fi un salt, de vreme ce, fără doctrina trinitară, Iisus din Nazareth rămâne un profet printre ceilalţi.

Offf,ca si cum doctrina trinitara vine din neant.Ca si cum daca Dumnezeu incepea si enunta direct dogmele trinitatii Sale,ar fi ascultat cineva si ar fi inteles. Ca si cum ne-ar folosi la ceva ca Dumnezeu este intreit in persoana,daca asta nu s-ar fi intamplat dupa intruparea Fiului Sau, rastignirea Lui pentru noi,si coborarea Duhului printre apostoli, tot pentru noi.
Eu vad un mare salt de la a vorbi despre niste idei abstracte ,care nu depasesc stadiul lui <<de ce ar fi logic sa existe un dumnezeu>> ,la a vorbi despre un Dumnezeu concret ,nascut Om,vazut,si ulterior cunoscut ca este insusi Dumnezeul cel abstract. Dumnezeul cel necunoscut se face cunoscut prin chip de Om.Si ingerii s-au bucurat de asa mare taina !

Ordine logică şi ordine crono-logică
 

Dumnezeu este întreit din Eternitate, deci dinainte ca Fiul să Se fi întrupat. Şi tocmai pentru că Dumnezeu este întreit, Fiul S-a întrupat; nu invers. Tocmai pentru că există O Abstracţie a Fiinţei absolute ce transcende orice determinare, Dumnezeu S-a făcut Om. Şi, în sfârşit, dacă Fiul Se face Om şi devine Hristos Iisus, El o face nu pentru a rămâne în istorie ca om, ci pentru a muri, a învia şi a se ridica la Cer: adică tocmai pentru a-Şi... abstractiza condiţia carnală, adică pentru a o depăşi prin moarte şi înviere. Iată cât de folositor este ca Dumnezeu să fie întreit în Persoane.

Ma amuz ca intotdeauna avem toti cam aceleasi idei,dar din lipsa de claritate ,pare ca am avea idei diferite. Eu ziceam doar ca toate au un rost si o succesiune,toate pentru ca noi sa intelegem .Pina la nasterea lui Hristos, Dumnezeu era perceput ca unul singur.Era o idee cu totul straina evreilor si lumii ,ca Dumnezeu ar avea un Fiu. Iar afirmatia ca Dumnezeu are un Fiu,nu a fost facuta de vreun inger sau profet ,ci de cineva care zice:"Eu si Tatal una sintem"
Deci in acelasi moment in care omenirea afla ca Dumnezeu nu e singur ,il si vede pe un om,care zice despre Sine insusi:"Eu sunt Fiu al lui Dumnezeu".Adica Eu sint Dumnezeu. Adica Eu sint cel ce sint. Eu ma refeream la pedagogia divina,ca Dumnezeu sa se descopere intreit ca persoane dar si om,in acelasi timp. Mai mult,nici macar acesta nu a fost scopul descoperirii Sale,ci rastignirea Sa,si mantuirea noastra.Deci in acelasi timp se intimpla nu mai putin de 3 ,ba chiar 4 chestii :

1) Se descopera ca Dumnezeu nu e singur ci are un Fiu
2) Acel Fiu ne vorbeste direct ca Om,desi nu inceteaza a fi Dumnezu
3) Acel Dumnezeu-Fiu-Om se rastigneste pentru noi,ca sa ne mantuim din pacat,si sa fim iarasi asemenea lui Dumnezeu
4) Cine iubeste pe ceilalti oameni,iubeste de fapt pe Dumnezeu.Deci cumva Dumnezeu se arata nu numai in Fiul ,ci si in ceilalti oameni.

De asta ma leg atit de venirea lui Iisus pe pamint ,ca este cheia dovedirii existentei lui Dumnezeu cel abstract,prin mijloace foarte umane

Cuvântul nu e indiferent
 

Am bănuit că vreţi să spuneţi ceva de acest gen. Atâta, doar, că nu era foarte clar din limbajul folosit. Cuvintele Dvs. puteau fi interpretate şi altminteri.

despre surse este vorba? exista documente? care sunt si unde se gasesc?

Indoiala
 

Exista o perioada de "ucenicie" cand ajungi la indoiala despre care vorbesti,care mai tirziu devine inutila...ajungind sa simti ceea ce nu poti intelege ...

Problema nu se pune la fel pentru necredinciosi caci ei nu cunosc biblia decit din auzite exact cum eram si eu inainte, chair daca vazusem filme cu Iisus.
Asa incit ca sa le pice juma de fisa -neavind inca aplecare sa citeasca NT- le trebuie ceva, o pastila, un miez, o fraza scurta bazata pe ceea ce ei stiu deja. chiar daca asta nu va fi inca o certitudine pentru ei dar vor inceta sa puna la indoiala existenta divina vazind ca nici ei nu le stiu pe toate. Vor incepe sa isi puna inrebari daca sint sinceri cu ei si vor adevarul. Punind intrebari vor cauta..si in final soarta le va scoate in cale si rapunsurile rind pe rind.

Dumnezeu este mai presus de orice argument si argumentatie. Daca taina propriei existente, cea a aproapelui, a naturii, nu ne spun nimic cu privire la El, daca o pagina din Sfanta Scriptura, o icoana, sau o cantare nu reusesc, la randul lor sa o faca, atunci mii de alte argumente si silogisme vor fi de prisos.

De aceea, pe cel ce neaga existenta lui Dumnezeu, Scriptura il numeste nebun. Neaga pe Cineva care ii vorbeste prin tot, toti si toate. Unul ca acesta este ca un orb, surd si mut cu privire la cele dumnezeiesti. La ce-i mai pot folosi alte argumente?

Intr-adevar, seria de lucruri determinate nu poate subzista prin ea insasi. Asta daca ne gandim la lucruri luandu-le pe fiecare individual. Intr-o carte a sa, "Dumnezeu si filozofia", Etienne Gilson vorbeste despre acest argument al contingentei astfel: ca intrucat nu se intrevede nici o ratiune de a fi a unui lucru luat in particular, el trebuie sa aiba o ratiune in afara lui, ca sa-i justifice propria existenta. El spune ca putem lua la rand lucrurile particulare si sa observam astfel necesitatea de a afla fiecarui lucru o ratiune de a fi, care este dincolo de lucrurile insele.
Ceea ce cred eu insa ca nu remarca Etienne Gilson, este faptul pe care l-am gasit intr-o alta carte, a unui filozof polonez, Leszek Kolakovski, care in cartea sa intitulata "Religia", combate acest argument al contingentei spunand ca noi, folosindu-ne de acest argument, consideram lucrurile in mod individual, luandu-le pe fiecare la rand sau separat, asa cum se exprima Etienne Gilson. Dar noi nu putem avea experienta totalitatii acestor lucruri, si nu putem sti in mod empiric ce este aceasta totalitate. Astfel, daca lucrurile luate indiviual cer intr-adevar o ratiune a lor, nu putem spune acelasi lucru despre totalitatea lumii, a carei experienta nu o avem. Nu stim ce este de fapt totalitatea.
De aceea am spus mai inainte ca mie mi se par toate argumentele niste variante deghizate ale argumentului ontologic. Deoarece peste tot este vorba de Dumnezeul nostru, Dumnezeul pe care il concepem ca dumnezeu viu si personal.
Spre exemplu, atunci cand un om se intreaba ce inseamna sa fii, sa existi, el face acest lucru deoarece mai intai se simte pe sine insusi ca existand. Adica are constiinta propriei lui existenta. De aceea, pentru om ca fiinta constienta de sine, a exista inseamna a fi constient ca existi. Omul nu poate gandi existenta fara constiinta de sine personala.
De aceea pentru om, existenta suprema si cauza propriei lui existente nu poate fi decat tot o fiinta personala si cu constiinta de sine. Omul nu poate concepe altfel existenta suprema.
De aceea am spus ca pentru om, ateismul este de neconceput. Cam asa ar suna pentru mine argumentul ontologic.
Numai ca, asa cum am spus mai inainte, nimic nu ne garanteaza ca aceasta constiinta a mea personala, la care tin atat de mult, deoarece fara ea nu as mai fi eu, nu este o absurditate. Iar in secolul 20, niste filozofi pe care de altfel eu nu ii iubesc prea mult, chiar au afirmat acest lucru, ca existenta omului deopotriva cu constiinta lui sunt lipsite de sens si fara scop.
Mai ramane totusi, din punctul meu de vedere o intrebare: daca pentru acesti filozofi Dumnezeu nu exista, atunci cum a putut produce lumea ceva care o depaseste, si care este constiinta de sine personala?

Stiinta actuala a ajuns sa creeze roboti dupa asemanarea noastra, insa, din pacate, nu mai recunoastem ca am fost creati de Dumnezeu.

Cu cat mai mult incercam sa cautam capatul universului cu atat mai mult constatam ca acesta se indeparteaza.
Cautam bosonul insa poate ca dupa un anumit timp se v-a ajunge la concluzia ca mai exista ceva ce compune aceasta particula.
Stiinta actuala ne da explicatii de multe ori hilare la intrebarea: Cea a fost inainte: oul sau gaina? Includerea cocosului ca o a treia necunoscuta face ecuatia spinoasa.
Ni se explica ca ne tragem din maimute!
Incerc totusi sa cred Cuvantului si sa ma tem de Dumnezeu ca sa nu apar in fata Lui ca o maimuta.

IN 1:
1. La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
2. Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.
4. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.
5. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.

ce parere aveti de stigmatele christice intalnite de-a lungul timpului ? a se vedea Francisc de Assisi,Padre Pio,si altii,primii doi fiind cei mai relevanti (astea ca si argumente palpabile)

sau de aparitiile Fecioarei Maria in nenumarate locuri de pe pamant-Fatima,Medjugorjie,etc

Personal nu cred in aceste aparitii ale fecioarei Maria.
La Fatima s-a spus ca s-a miscat soarele, dar observatorul astronomic nu a detectat nimic.
A fost probabil o iluzie, a carei natura nu o stiu. E posibil sa fi fost si demonica.
La Medjugorie fenomenele sunt si mai stranii. In opinia mea nu au legatura cu credinta.
Cat despre stigmate, majoritatea cazurilor de aparitie s-au petrecut la persoane care nu aveau nici o tangenta cu viata crestina, fapt recunoscut si de BC.
Eu personal nu stiu cum se explica, dar sunt destul de sceptic.
E posibil sa fie anumite resorturi psihologice, legate de o imaginatie foarte puternica.
Au fost psihiatri care au dat aceasta explicatie.
Oricum, faptul ca aceste stigmate lipsesc cu desavarsire inainte de schisma, ma face pe mine personal sa ma indoiesc de autenticitatea si de originea lor divina.

pai tot BC l-a ridicat pe Francisc la rangul de sfant si l-a beatificat pe P. Pio...

...In primul rand salutare,

sunt unul dintre cei multi care cauta unele raspunsuri la anumite intrebari, acceptand in acelasi timp ca nu toate vor avea un raspuns care sa ma si multumeasca, dar, speranta moare ultima nu-i asa? ei bine, una din intrebarile din capul listei, de ceva timp, e legata de existenta lui Dumnezeu...
Problema insa nu cred ca se pune in a gasi argumente ce-i dovedesc existenta, ci mai curand in combaterea argumentelor conform carora El nu ar exista.

Am vazut pe aici si pe alte forumuri unde se discuta in mare acelasi subiect cam aceleasi puncte de vedere comune:
- sunt cei care vin cu pasaje din Biblie sau alte carti de referinta, niste pasaje care, pe mine unul, nu ma vor lamuri niciodata si nu pentru ca nu vreau, dar asa cum a zis cineva, ele sunt bune pentru cineva care crede si are nevoie de intarirea credintei, multe pasaje se citesc printre randuri sau lasa loc de interpretari si fiecare vede ce ii convine.
- sunt cei care o dau in filozofie si pe care eu unul incerc sa-i evit, din mai multe motive...eu unul ma consider un om simplu si poate nu atat de educat...nu am citit din Kant, Schopenhauer sau Nietzsche...nu imi plac persoanele care incearca sa-si afiseze inteligenta lovind in stanga si-n dreapta in cei mai putin educati...
- mai sunt extremistii pe care din nou, ii evit; cineva care iti raspunde cu "asa e dat de la Dumnezeu" pentru mine nu e cu nimic mai presus de un copil care iti raspunde la intrebarea "De ce?" cu..."De-aia!"
- lasand deoparte pe cei care posteaza pe langa subiect, in speranta ca poate cineva s-a "atacat", sau cei responsabili cu glumele, si alte categorii, mai sunt cei ca mine...nu sunt nici filozof, nu vorbesc in citate, vreau doar sa port o discutie la cel mai simplu mod posibil, incercand sa subliniez doua aspecte, pro- si contra-, plus si minus...cum vreti voi sa le spuneti...si nimic mai mult. Balanta decide raspunsul.

Concret, imi doresc sa cred ca exista Dumnezeu, il caut, mai demult credeam ca L-am gasit...anul trecut insa am trecut printr-o experienta in urma careia a venit o ploaie torentiala de intrebari fara raspunsuri si multe din conceptiile mele legate de viata s-au cam schimbat. Cred insa ca exista o forta, sau anumite forte in jurul nostru mai presus de puterea noastra de intelegere...ele insa pot sa existe si dincolo de moarte sau nu.
Ceea ce ma ingrijoreaza insa este ca eu pot aduce mii de argumente pentru care Dumnezeu, asa cum este El descris in Biblie si de catre religii in general, nu exista...sau ca Biblia reprezinta doar un bogat material istoric si nu Cuvantul Domnului...intrebarea e...pot fi ele contra-argumentate? sa incepem cu 2-3 intrebari aparent banale:
Presupunand ca omul a fost creat intocmai cum scrie in Sfanta Scriptura...
1. Adam si Eva au avut copii...care s-au inmultit...vede cineva incestul?!
2. Cum explica Biblia, religia, cele 4 rase distincte? Stiinta o face intr-un mod destul de plauzibil.
3. Se stie acum ca omul a evoluat...descoperirea focului a uneltelor etc etc. Omul a fost la inceput un salbatic, avea instincte animalice. Asa l-a creat Dumnezeu pe primul om?
Ma opresc momentan, multumesc.

Mie mi se pare cumva ciudata expresia ca ar exista argumente ca Dumnezeu nu exista.
Ma refer la argumente plauzibile, adica sa cauti pe Dumnezeu in toate locurile posibile si sa nu dai de nimic. Si apoi este posbil sa nu fie gasit daca ne facem o imagine preconceputa despre cum ar trebui sa fie ,incit trecem pe linga adevaratul Dumnezeu si nu il observam..

Stinta a demonstrat deja ca Soarele nu se invirte in jurul Pamintului cum scrie in Eclesiastul, si acest lucru a fost recunoascut dupa multa vreme de la pirlirea lui Giordano Bruno.
Ceea ce inseamna ca oamenii au o capacitate limitata de a accepta realitatile atunci cind nu le cunosc crezind ca alta e realitatea., asa incit nici autorii care au scris textele biblice nu puteau sa ii contrazica daca ei credeau ca barza aduce copii, pamintul e plat si alte lucruri deja "cunoscute" legate de creatie si de aparitia omului.

Povestea cu adam si eva este destinata atit oamenilor simpli cit si teologilor revelati care pot extrage prin simbolistica ei anumte adevaruri mai complexe, doar ca ei nu pot revela intreaga lor intelegere maselor. Cel putin nu fara o revolutie.

Asa incit o sa gasim explicati paralele si pentru incest si pentru rase si pentru multe alte lucruri despre care nici ne-am fi inchipuit ca ar mai putea avea si alta interpretare.
Apo biblia prin citatele revelatilor divine nu a pretins niciodata ca in scriptura dinainte de Niceea cind cartile erau mult mai multe si separate sau in cea de dupa ar exista raspusurile la toate intrebarile.
Iar daca de undeva asa s-ar intelege ar trebui coroborat textul cu alte versete din care reiese tocmai invers.

Stiinta actuala cuprinde in partea ei de cercetare si alte descoperiri care inca nu au ajuns pina la noi -unele au mai transpirat prin diferite forumuri de specialitate sau prin unele siteuri insa ele nu au fost inca probate de sinoade pt a fi introduse in scolarizare sau pentru larga mediatizare.
De ce ? Nu pentru ca ar nega existenta divina, dimpotriva o confirma si o si demonstreaza insa problema este ca au descoperit mai multe adevaruri decit ar dori bisericile asa incit contrazic unele interpretari existente in dogme dar si mitul exclusivitatii binecuvintarilor lui Dumnezeu.

Eu credeam in universalitatea ipotetica a lui Dumenzeu char si cind eram necredincios. Nu puteam sa accept ca o constiinta extraordinara ar putea fi unora muma si altora ciuma. Poate de aceea atunci cind am fost binecuvintat cu credinta l-am gasit pe Dumnezeu ca fiind o certitudine pe cind cautam in alta religie decit cea crestina.
Si din acel moment m-am simtit frate cu toti nazuitorii sinceri de pretutindeni.
Insa certitudinea mea nu a fost capatata pe studiu ci pe realitatea schimbarii interioare in bine, brusca (citeva secunde) si mult mai evidenta decit m-as fi putut astepta, de fapt nu ma steptam sa fie instantanee.
Despre astfel de schimbare brusca am auzit in mai multe cai spirituale insa ea nu sint obligatorie a se manifesta la toti oamenii. Ea poate veni apoi si in timp. Cautarea mea a avut la baza nazuinta cizelarii caracterului iar imbunatatirea resimtita , comparabila cu o purificare mai serioasa, a survenit in urma testarii cererii de a cunoaaste si experimenta in energii existenta divina.
De fapt ceea ce cerusem nu era altceva decit botezul sfint.
Din acel moment a devenit mult prea evident ca Dumnezeu exista si apoi in rugaciuni uneori a raspuns si printro iubire resimtita in inima ca raspuns de intarire a credintei.
Asa incit dupa parerea mea, poate subienctiva, cred ca cea mai sigura certitudine este cea esoterica, in energii - dealtfel asa se si recomanda, in duh sfint, descoperiri, revelatii , apoi prin daruri si haruri pe masura desavirsirii daruite fiecaruia.