Buna ziua
 

Buna ziua,
indraznesc sa intru si eu in discutie cu voi, ca sa va cer sfatul.

Am avut o relatie cu cineva mai multi ani de zile (ne-am desp de o luna) si in acesti ani am ajuns la concluzia ca as vrea sa duc o viata de familie crestina, pe placul Domnului, dar celalalt nu a inteles acest lucru. El este destul de rupt de biserica, gen "la batranete o sa ma ocup de asta", nu-l intereseaza deloc voia Domnului, chiar daca afirma ca el "se roaga in felul lui".
Am mers la duhovnic si mi-a aratat doua cai, ori despartirea, ori sa ma rog pentru el. Acum pentru ca il iubesc as vrea sa ma rog pentru el, sa vina la Sf Biserica, dar sunt lenesa si nu ma rog destul. In plus cateodata mi se pare ca am suferit destul in relatia asta ca sa-mi mai pese de el, sau cad in deprimare pentru ca nu m-a inteles sau pentru ca nu gandeste ca mine. Nu cred ca e bine cum gandesc.

Ma intreb de ce mi-a fost dat sa ma indragostesc de persoana asta? Intr-un fel ma simt responsabila de faptul ca nu am reusit sa-l fac sa vada, sa inteleaga lucrurile pe care le-am inteles eu. Nu stiu ce sa zic, poate e o ispitire pentru mandria mea, sau pentru lenea mea. :( Voi ce parere aveti?

Este mai putin important sa judecam si sa despicam firul in patru de ce s-a intamplat sa te indragostesti de aceasta persoana, dar pentru faptul ca viata ta s-a intersectat cu a lui intr-un mod mai profund, mi se pare crestin si moral sa te rogi si pentru tine si pentru el, dar nu pentru a cere ceva in mod expres...ci doar general! De ex: pt.sanatate, iertarea pacatelor, mantuirea sufletelor voastre si pt. a se face cu voi, voia lui Dzeu!....

mi se pare indeajuns ca mod de a te ruga pt.voi, in schimb cel mai mult te poate ajuta rugaciunea.Adica incearca sa te rogi cat de mult poti si cat de des poti asa cum poti, nadajduiesc ca ai un duhovnic, daca nu cauta-ti unul...ar trebui spovedanie...mai ales cand omul traverseaza stari de tulburare sufleteasca, si bineinteles participarea la sfintele slujbe, mai ales incearca sa nu scapi Sf.Liturghie...masurile de precautie cele mai sumare ale crestinului care doreste sa inainteze pe calea credintei!

Dzeu sa te lumineze si sa te intareasca in credinta, sa auzim numai de bine!

* Scuze, ai spus ca ai duhovnic.In acest caz cel mai bun sfat de urmat este al duhovnicului...pt.lui i se poate dezvalui totul...ceea ce noi poate nu am reusi sa "prindem"!...sfaturile sale ar trebui sa fie satisfacatoare...

Corinne, trebuie sa te rogi pentru el. A fost bun cat a fost bine si frumos, cand nu mergeia pe drumul bisericii, si acum nu mai e bun? Trebuie sa te rogi pentru el, sa se faca voia Domnului, asta inseamna dragoste. Esti si tu cumva raspunzatoare de soarta lui, nu merge sa il lasi de izbeliste, ca tu ai gasit calea si el inca mai rataceste. Roaga-te pentru el cum si cati poti tu si ai incredere in Dumnezeu!

Multumeesc frumoos pentru cuvintele pline de nadejde! :) O sa ma straduiesc sa ma rog cat pot si am sa mai dau si acatist pentru el si apoi faca-se voia Domnului.

Mai am o intrebare acatistul sau pomelnicul e mai bun in asemenea situatie?

Este buna oricare foruma de rugaciune, tu te-ai referit probabil la sf.liturghie ..cand ai spus pomelnic.

Parerea mea, este ca cea mai potrivita rugaciune este cea personala spusa din suflet!!!

Si rugaciunea preotului si a Bisericii ajuta, asa ca eu cred ca e bun si un pomelnic, mai ales la Maslu, caci acolo se face rugaciune anume pentru sufletul si trupul bolnav.
Insa aceasta nu trebuie sa excluda si rugaciunea personala...

Mult spor duhovnicesc, rabdare si iubire!

Pomelnic - o lista cu nume pe care o dai parintelui sa o pomeneasca la o anumita slujba (Sfanta Liturghie - cea de duminica sau de fiecare zi, daca mergi la manastire, slujba acatistului, slujba maslului etc). Daca e pentru Liturghie, treci si viii si mortii.

Acatist -
1. rugaciune mai ampla, inchinata unui anumit sfant -(de ex, acatistul Sfantului Nectarie, al Sfintei Parascheva...), pe care o poti citi acasa sau in biserica
2. slujba acatistului, intr-o manastire sau biserica, in care se canta rugaciunea aceasta speciala.
3. un pomelnic care se citeste la biserica / manastire in timpul acestei slujbe si in care se scrie: X se roaga Bunului Dumnezeu pentru mantuire, iertare de pacate etc, sa il aduca pe Y pe calea bisericii etc.

Fara doar si poate, Sfanta Liturghie e cea mai importanta, dar e foarte bun si acatistul. Parerea mea ar fi sa dai aceste liturghii si acatiste la o manastire, sa le citeasca in fiecare zi. Vezi ca acestea isi fac efectul daca si tu te rogi, nu e suficient sa le citeasca doar parintele si tu sa nu faci nimic. Vorbeste cu duhovnicul tau sa iti recomande niste rugaciuni personale cu care sa te rogi pentru prietenul tau.

E dezarmant totusi cand in sfarsit realizezi dupa 4 ani de orbire si negare a adevarului ca nu ai fost iubit. Am momente cand pur si simplu imi propun sa dau "la gunoi" toata povestea si sa uit si sa nu-mi mai pese de el si de soarta lui. Pentru ce? 4 ani i-am fost alaturi si m-am straduit sa-i fie bine, sa-l incurajez (un tip negativist, care vede in toate si in toti numai partea urata; mai putin in el) sa-l sustin moral, sa fac tot ce am putut ca om, ca sa-l vad fericit. Tot timpul mi-am facut necaz ca e suparat ca e nefericit, sa-l ajut ca e necajit si nu are cine (nu are prieteni ca nu stie ce e aia prietenie). Iar eu cand aveam nevoie de el, cu greu, cu greu se implica. Intotdeauna a fost el si problemele lui, ale mele ori nu erau importante, ori eram vinovata de ele. Si acum cand suntem despartiti tot la mine apeleaza sa-l ajut si ma enerveaza ca eu ca fraiera sunt tare saritoare. Cand il auzi cum se plange ti se rupe sufletul. E si avar; totul pana la bani la el, toata lumea sa-l ajute exact cand are nevoie si pe gratis daca se poate, el sa nu cheltuie nimic cu nimeni. M-am saturat sa-mi mai pese de omul asta! Cat de urat suna asta?! Va intreb? Ma bate gandul sa-l "sterg" definitiv din memoria mea afectiva si rationala. Pentru ca pot, insa mi-e mila de el, mai ales ca l-am iubit. Dar am ajuns la o saturatie. Cat sa dai fara sa primesti, fara sa ti se multumeasca (a mai bolborojit el niste multumescuri in ultima perioada, dar primavara nu s-a facut) ba chiar sa nu fii respectat. Va intreb.

Am vrut sa-mi spun offul ca m-a apucat. :(

Ar putea fi vorba de o problemă de personalitate. Soiul acesta de oameni e aşa: mereu nefericiţi, mereu îi fac nefericiţi şi pe cei din jurul lor. Ţineţi-vă departe de aşa ceva. Tot ce puteţi face este să vă rugaţi pentru el. Soluţii spirituale există, dar trebuie să vină el cu o sete de schimbare spre Cristos, or ei cred că nu au nicio problemă.

Renunţaţi la ideea de a schimba un bărbat, capcană în care cad atâtea femei. E o expresie foarte parşivă şi aproape insesizabilă a mândriei. Preferabil este să găsiţi (după o mică perioadă de linişte) un bărbat gata schimbat, împreună cu care să duceţi o viaţă în Cristos şi să creşteţi în El.

Esti probabil indragostita, de iubit asa si asa.
Intreba-te in primul rand pentru ce anume esti indragostita, pentru ca din cate spui convingeri sanatoase nu are, un sistem de valori absolut nu, atunci ce garantii exista ca pe termen lung veti avea o casnicie fericita?

In ceea ce priveste faptul ca nu ai reusit sa-l faci sa inteleaga sau sa vada are mai putin de a face cu tine, astfel de schimbari radicale nu se intampla peste noapte sau din nimic.

Discutii serioase despre asta ati avut? Ce motive are pentru a respinge credinta? Cele adevarate, nu pretextele tipice ale unui ateu/agnostic.

De obicei oamenii fug de preot pentru ca nu vor sa se confrunte cu propriile pacate iar asta spune multe despre sansele unei relatii "la bine si la rau" cu o astfel de persoana.

Sunteti despartiti acum? Atunci e bine, problema ta este 90% rezolvata.
Daca mai vine la tine dupa ajutor si poti sa-l ajuti fara sa-ti faci tie paguba, ajuta-l.
Daca nu, refuza-l si gata. Primele 2-3 dati e mai greu, pe urma o sa-ti vina tot mai usor. :)

Tocmai pentru ca nu am crezut in fericirea casatoriei mele cu el m-am si eschivat de la planurile de casatorie de anul trecut. Poate am facut rau si poate daca as fi fost casatorita Harul Duhului Sfant ar fi putut lucra pentru noi doi, pentru indreptarea amandurora. Nu stiu ce sa mai cred..

Discutiile despre credinta, despre Dumnezeu nu l-au atras niciodata, dimpotriva, il iritau, sau pornea o discutie doar ca sa ma atace, ca sa-mi demonstreze ceva.

Daca ii aratam cum ca greseste in anumite judecati, atat imi trebuia, se supara, incepea cearta.

Dumnezeu nu face chestiuni din astea, nu transforma caracterul unui om fara nici o dorinta din partea lui de schimbare, ca sa nu mai vorbim de efort sustinut.

Cu atat mai putin binecuvantarea casatoriei, cum am mai scris pe un topic, este o licenta pentru a conduce o casatorie reusita, unde ajunge casatoria depinde in primul rand de cei doi.

Ai luat decizia corecta, mai trebuie sa intelegi ca nu are de ce sa-ti para rau nici macar o clipa.
Ai fi avut poate de ce sa regreti daca ar fi fost un ateu cu un caracter frumos dar asa ceva este mai degraba un paradox.

Daca va fi la un moment dat alt om, doar Dumnezeu stie, este posibil ca asta sa se intample abia pe patul de moarte si poate nici atunci.
Dar pana una alta, ai si tu dreptul la viata si un fragment de fericire ca sa nu mai vorbim de o relatie normala.

Nu prea se metamorfozeaza nimeni dupa casatorie, si asta e doar o iluzie care nu cred ca face bine. Nu zic ca nu e posibil sa se intample si asta, dar cred ca in general de aceea prietenesti...tocmai ca sa vezi daca se merita sau nu sa faci acest pas alaturi de un om...

Bine ai facut ca nu v-ati casatorit inca, chiar poate asta a fost voia lui Dumnezeu...sa ai timp sa vezi, sa analizezi, si sa intelegi ce e cu el, cu voi....

Din mesajele tale reiese destul de clar ca nu te simti implinita alaturi de acest om, asa ca incearca sa te rogi mai mult..nu numai pentru el, ci si pentru tine...si asa vei vedea care va fi voia lui Dumnezeu.

Cel mai puternic sentiment pe care il am acum in privinta lui este mila. Mi-e asa de mila de el ca-l vad zbuciumat, ca se framanta in lucrurile astea trecatoare si nu gaseste pace, cu greu il multumeste ceva, din pacate doar banii il fac fericit... nu ma lasa inima sa-l stiu asa, ratacit, si chinuit in nimicurile astea... deci din toata despartirea asta cel mai rau ma doare ca nu o sa pot sa-l mai ajut, sa-l mai sustin moral, psihic, sa ma mai rog pentru el (o perioada poate o sa ma mai rog, dar apoi probabil am sa-l uit si o sa-l mai pomenesc doar cand mi-oi mai aduce aminte).

Probabil ca exista si o "masura" a milei... unde trebuie sa se termine mila pentru ceilalti?

Eu totusi ma tot leg de cazuri adevarate de oameni foarte pacatosi carora li s-a mai dat o sansa de la Dumnezeu tocmai pentru rugaciunile unor membri ai familiei... i-a mantuit Dumnezeu prin rugaciunile lor... si se mai pune intrebarea, daca ei au o problema de judecata, sau de patima si ori nu-si dau seama in ce situatie sunt, ori nu pot singuri sa iasa de acolo, nu trebuie sa ne rugam si noi pentru ei... ?

Acolo unde incepe mila pentru propria ta persoana pentru ca nu cred ca e cazul sa sacrifici sansele de a avea o familie fericita, o familie crestina, pentru a ajuta pe cineva care nu se vrea ajutat, care in deplina cunostinta de cauza a ales sa se inchine lui Mamona.

Si chiar mila pentru copii tai, pentru ca e putin probabil ca o sa aiba in familie un exemplu de calitate si Dumnezeu stie ce alte pacate mai pot veni o data cu foamea dupa bani.
Daca dorintele de imbogatire care ii acapareaza toata atentia si energia nu isi vor gasi satisfactie, poate va apare si betia, poate si jocurile de noroc, si cine stie ce..

Atunci cand e parte a familiei tale, prin nastere sau casatorie sau esti nas, n-ai incotro, trebuie sa te faci luntre-punte sa faci ce-ti sta in putere pentru ca despartirea si lepadarea de responsabilitate nu este o optiune.

Fata de el in schimb n-ai nici o responsabilitate directa, daca in toti acei ani n-a inteles nimic asta este, nu se poate spune ca n-a avut sansa lui.

Daca ati avut o discutie directa si i-ai spus ce vrei si ce astepti de la el daca vrea sa ramaneti impreuna si a spus un "nu" categoric sau a zis ca se schimba dar nu s-a vazut nici un progres, asta este.

Daca el tine musai sa mearga pe drumul spre Iad, poti sa te rogi pentru el, dar nu trebuie sa i te agati de gat, pentru ca e un sacrificiu absurd si fara sens.

Toti avem dreptul sa fim fericiti, si el are dreptul sa fie fericit, si tu ai, doar ca el a ales sa dea cu piciorul la fericire si sa alerge dupa iluzii, nu da si tu cu piciorul la fericire, nu o risca daca n-ai nici o promisiune si semne concrete de schimbare.

Legat de dreptul la fericire, inca o problema de-a mea ar fi ca nu ma consider vrednica de fericire, "nu imi permit" sa imi doresc sa fiu fericita... si deznadajduiesc... ca si cum a fi fericit e ceva rau, mai ales vazand ca prin suferinta ne curatam si ne mantuim, deci cum se pot impaca astea doua, totusi? :)

Pai cauta fericirea, la modul corect, si ai sa vezi cum te curatesti pe parcurs.. :)

La modul corect adica alaturi de o persoana cu care sa impartasesti acelasi sistem de valori, sa-l puneti impreuna in practica.
Si chiar pornind de la bazele astea, sa nu crezi ca totul va fi simplu si usor.

Da... cred ca am cautat feircirea unde ea nu exista, adica in afara Domnului :) ... partea buna a relatiei este ca acum stiu exact ce imi doresc la capitolul asta, a fost cam costisitoare descoperirea :)) dar e bine si asa, Slava Domnului! :)