Parintele Galeriu
 

Părintele Galeriu mergea prin lume trăgând după sine un imens năvod. Peştii intrau de bună voie în el, de dragul părintelui. Şi erau de toate felurile: catolici, sectari, yoghini, masoni, atei, „jidani”, securişti, oameni de mare cultură, intelectuali, dar şi oameni simpli, muncitori, ţărani. Pe toţi îi iubea, pe toţi îi dorea în plasa sa - Biserica. Şi, cu dragostea şi înţelegerea sa, a reuşit să-i aducă pe mulţi. Nedelimitându-se de nimeni, cuprinzându-i pe toţi. Nu spunându-le că toate sunt bune, ci arătându-le, mai degrabă, că locul în care se aflau ei era doar un început.
Bineînţeles că asta pe mulţi îi smintea. Dar oare nu aşa făcuse şi Domnul?
În felul acesta a înţeles să iubească Ortodoxia şi în felul ăsta a apărat-o: slujindu-şi semenii.

M-am gândit mult cu privire la duhovnicii care ne-au format. Am putea spune că fiecare mare duhovnic a format o şcoală de gândire. Iar uneori diferenţele între aceste şcoli sunt foarte mari. Într-un fel vorbesc ucenicii Părintelui Galeriu, într-un fel cei ai Părintelui Arsenie Boca, într-un fel ai Părintelui Teofil, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu. Uneori sunt deosebiri radicale. Mă gândesc, totuşi, că probabil aceste deosebiri, divergenţe, apar mai degrabă între noi, fiii lor duhovniceşti, şi nu au apărut între ei. Sunt situaţii în care unii dintre noi aproape îl anatematizează pe Părintele Stăniloae, de exemplu, ca neconform cu Sfinţii Părinţi. Deşi nimeni nu i-a studiat şi tradus mai bine.

Ortodoxia este sobornicească. Noi nu credem în infailibilitatea nici măcar a sfinţilor, luaţi singular. Noi credem în adevărurile exprimate în sinoade.

Ce soluţie găsim pentru a scăpa de aceste divergenţe?

Ai citit teza lui de doctorat?

http://dl.dropbox.com/u/17008913/Jer...scumparare.zip

Mulţumesc, am citit-o, însă în urmă cu mulţi ani. Ar fi bine să o reiau.
Din păcate, nu s-au publicat multe cărţi avându-l ca autor, însă sunt la îndemână predicile pe net, atât audio cât şi text.

Predicile lui cred că le au toţi ortodocşii internauţi şi nu numai. Dar puţină lume a citit cartea de mai sus, spun asta pentru că mi-a fost foarte greu să o găsesc pentru împrumut, după multă vreme, la o mănăstire. Cînd m-a sunat soţia să-mi spună că a găsit-o la un anticariat am considerat-o aproape o minune...

Am scanat-o pentru voi, căci mă îndoiesc de faptul că o veţi întîlni la vreun raft. Apoi am convertit-o în format .doc pentru uşurinţa căutării unor cuvinte-cheie care v-ar putea interesa. Scuze pentru greşelile pe care le-a făcut programul, care pot fi trecute cu vederea sau corectate de către cine are atîta răbdare.

Am citit-o de două ori şi mă mir că nimeni nu vorbeşte despre această lucrare. Am întîlnit un preot care şi-a dat doctoratul avînd ca referinţă "Jertfă şi Răscumpărare". Mi-am propus să o recitesc din nou în viitor.

Sper că v-am atras atenţia asupra acestei cărţi. Îi fac reclamă ori de cîte ori am ocazia.

Mie sigur mi-ai atras atenţia şi o voi reciti îndată ce voi găsi timp. Ar fi tare bine dacă s-ar reedita.
Nu am reuşit să accesez link-ul. Probabil din cauza antivirusului. Încearcă să o uploadezi şi pe arhiva-ortodoxă

În completare la problema ridicată mai sus, cu privire la diverenţele între duhovnicii de care ne-am lăsat formaţi, mi se pare potrivit acest citat:
”Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos?” (I Corinten 12,13)

Ati sesizat foarte bine ca in ortodoxia noastra, dar nu numai, exista mai multe scoli. Diferentele intre ele sunt date de pozitionarea maestrului, adica a parintelui fondator. In mare exista cam trei poziti distincte: cea de aparator al Ortodoxiei, cea de pescar al Ortodoxiei si cea de mijloc, intre cele doua. Ca sa exemplific, scoala parintelui Cleopa se centreaza pe apararea Ortodoxiei, cea a parintelui Galeriu pe pescuirea cat mai multor adepti catre Ortodoxie, iar cea a parintelui Staniloaie se concentreaza pe ambele deopotriva. Sigur, se pot face excese in toate trei scolile. S-ar putea spune ca excesele dintr-o parte ar compensa excesele din cealalta, dar nu e chiar asa de simplu. Apararea pune foarte mare pret pe corectitudine, pescuirea pe bunatate. Ele sunt si trasaturi ale fondatorului, parintele Cleopa fiind foarte corect si, implicit, sever, pe cand parintele Galeriu era bunatatea intruchipata. Iar parintele Staniloaie avea un echilibru foarte fin intre corectitudine si bunatate, totusi, parca, cu mic avantaj pentru ultima. Problema, insa, eu o vad altfel: care e tendinta? care dintre scoli are viitor? si care va disparea incet, incet? Si concluzia mea este ca scoala parintelui Cleopa se va dezvolta impetuos, cea a parintelui Galeriu va sucomba, iar cea a parintelui Staniloaie se va diminua ca importanta. Aparatorii vor prelua conducerea, pentru ca e mai simplu sa lovesti in altul decat sa-l atragi prin bunatate. Prima atitudine iti lasa ego-ul neschimbat, ba chiar ti-l umfla, ca te simti mai sus decat sectarul, mai indreptatit decat el, poti ramane sarcastic, tafnos, dascalitor, pe cand ultima pretinde o imbunatatire a ta mai intai ca sa poti sa fii bun mai apoi cu altul. Dar nu e numai asta. Mai urmeaza si semnele sfarsitului care se vor tot inmulti de aci incolo si care vor face ca fiecare confesiune sa declare ca ea este RAMASITA, Biserica cea adevarata, singura necazuta, unica detinatoare a adevarului, harului si mantuirii. Lupta va deveni pe fata si va lua amploare si proportii teribile, fiecare vazand in vecinul nu pe aproapele, ci pe satana. Nu se va mai pune problema cum sa-mi ajut vecinul, ci cum sa ma pazesc de vecinul, iar mai apoi, cum sa moara capra vecinului, si la urma cum sa moara chiar ... vecinul. Aceasta tendinta incerc din rasputeri s-o stavilesc, insa, sunt constient ca ea nu mai poate fi oprita. Dumnezeu cu mila.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Dropbox este un sait banat de companii (ca şi http://s4.transfer.ro), deoarece stochează fişiere mari şi "le rupe banda". Dacă ieşi printr-un proxy, ai toate şansele să fie filtrată această adresă.

Îţi pot trimite pe privat cartea în format .doc.

Serile trecute am avut prilejul de a asculta, la radio trinitas, cateva fragmente din coferintele tinute de parintele Galeriu. Un adevarat teolog cu o finete extraordinara in ceea ce priveste diferenta dar si complementaritatea dintre psihanaliza si dreapta credinta.

Canonul Părintelui Galeriu
 

Părintele spovedea seara târziu, uneori până la ora 1 din noapte. Atmosfera era... dumnezeiască. După ce dădea dezlegările, spunea către toţi:
1. Iubiţi Biserica (participaţi la Liturghie şi la celelalte slujbe)
2. Rugaţi-vă: dimineaţa, seara, la mese şi rugăciunea de toată ziua (a lui Iisus)
3. Gustaţi zilnic măcar puţin din scrierile sfinte (Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi)
4. Cu lumea să păstraţi legătură divină, nu păgână (nu păcătoasă)

lumina sfinţilor
 

Într-o zi (dumincă sau praznic), la sfârştiul Sfintei Liturghii, Părintele se afla în faţa altarului, vorbind oamenilor. În biserică se afla şi o femeie care părea beată. S-a apropiat de altar şi a început să vocifereze. Nu mai ţin minte tot ce-i striga părintelui. Părintele îşi vedea mai departe de discurs, şi ne cerea să nu ne tulburăm. Ne-mai-răbdând, femeia îi strigă: „Fariseilor!” (tocmai Părintelui care numai de fariseism n-ar fi putut fi acuzat), se repede cu ură asupra lui din lateral şi îl izbeşte cu mâinile. Lovitura a fost puternică se pare, căci părintele a căzut la pământ, pe o parte. S-a ridicat, însă, repede, zâmbind, cu pletele albe răvăşite, şi o lumină îi învăluia chipul. O lumină care parcă venea şi din el, şi din afara lui. Am întrebat-o pe soţia mea dacă şi ea vede acelaşi lucru şi mi-a răspuns că da.
Femeia a fost scoasă afară şi, încet, încet, s-a liniştit. Părintele şi-a continuat, netulburat, discursul.

Cu durere ne-am dus la inmormantarea dumnealui si am fost socati sa vedem in jurul soarelui un curcubeu,chiar in momentul cand l-au scos din biserica!Asa ceva nu se poate uita,cum nu se poate uita nici blandetea si dragostea parintelui!
Chiar daca nu mai sunt pe aproape,intr-un colt din biserica Sf.Silvestru se gaseste o parte din sufletul meu :(

Da, au scris şi au vorbit mulţi de acel curcubeu minunat (Sorin Dumitrescu, Răzvan Codrescu ş.a.). Eu nu m-am învrednicit, din păcate, să vin la înmormântare. Însă Părintele e mereu viu în inima mea. Şi nu numai.

Raspunde parintele Galeriu
 

Vreau sa va invit sa ne referim putin la realitatea imediata in care traim. Am impresia ca, in afara haosului economic, am mostenit si un haos moral, un haos social. Ce trebuie facut ca sa punem ordine in aceasta lume, sa gasim o iesire?

Aveti dreptate, desavarsita dreptate... Am dobandit libertatea, dar ce facem cu ea? Intarim pacatul, raul, dezvaluim deodata si afirmarea libertatii, si pierderea ei? Altfel spus, noi avem libertatea, dar daca o folosim rau, atunci raul va domni. Libertatea de a face rau nu e libertate, ci robie. Ne inrobim raului. Si atunci, ganditi-va, in ceea ce ne priveste pe noi trebuie sa restauram omul asa cum il marturiseste Revelatia, dupa chipul lui Dumnezeu. Purtam adanc, fiecare, chipul lui Dumnezeu in noi. Si suntem chemati la o continua asemanare cu El, cu Dumnezeu, iar aceasta asemanare ne-a descoperit-o deplin Mantuitorul Hristos. As vrea sa precizez aici: noi toti vorbim de umanism in ziua de astazi, dar daca vorbesti de umanism trebuie sa dai un model de umanitate. In toata istoria umanitatii, putem noi descoperi, dintre oameni, un model absolut la care sa te referi si despre care sa spui: "Iata un om nepatat si fara slabiciuni"? Nu. Si atunci pentru noi, in mod concret, modelul uman nu e un simplu om, ci e Dumnezeu-Omul, este Hristos, adica Fiul lui Dumnezeu facut Om; si atunci la El ne referim pentru zidirea noastra, El este modelul suprem... Am cautat o viata intreaga un criteriu fundamental care sa defineasca Binele si sa distinga Binele de Rau. Mi-aduc aminte, acum aproape vreo 30 de ani, prin anii '60, era si pe la noi un film Zorba grecul, dupa romanul lui Kazantzakis, si acolo Zorba, pe de o parte, se lauda ca el pe la 60 de ani era in stare sa faca nu stiu ce la nivelul biologic, dar nu la nivel spiritual, si spunea zeflemisitor: "Ei, ce e Binele, ce e Raul?". Eram atat de chinuit si cautam un criteriu fundamental, mergeam pe drum, la serviciile mele, si eram permanent chinuit de acest gand. Pana cand am descoperit in freamatul meu launtric acest criteriu, si anume sensul creator al gandului meu, al cuvantului meu, al actiunilor mele, adica totul sa fie calauzit in lumea aceasta a creatiei de un sens creator. Si mi-am dat seama de ce mananca omul. Mancarea, bautura, toate sunt, daca vreti, materiale de constructie din care imi zidesc faptura mea umana, prin care mi-o mentin. Ce e casatoria? Leaganul generatiilor. Pe cand desfraul este ruinarea mea si a generatiilor. O bucata de paine ma zideste, lacomia ma ruineaza... Un pahar de vin ma zideste, betia ma distruge... Bine e tot ceea ce zideste, ce da viata, ce salveaza; raul este tot ceea ce-i lipsit de sens creator, bunaoara patimile, poftele, placerile, adica acele lucruri in care nu mai guverneaza ratiunile, ci simturile... Deci, Binele creeaza, iar Raul distruge... Cum putem noi restaura ordinea in sanul neamului nostru? Sa facem asa incat neamul nostru sa ramana crestin, sa ramana in acel cuvant al omeniei noastre, care a fost lezat [de comunism]. Cuvinte pangarite. Noi visam sa ramana fundamental iubirea, bunatatea intre oameni, pacea, dreptatea sociala... Trebuie sa cred in puterea biruintei Binelui. Am fost agresat de talhari in noaptea de 7 spre 8 iulie 1989. Eu nu eram chinuit de loviturile pe care le-am primit. Sincer, eram chinuit de decaderea umana. Cum poate cineva sa loveasca pe unul care nu i-a facut nici un rau si care ii spune: "Ia tot ce vrei!"?!... Aici e toata tragedia pe care o simteam in fiinta mea. Cum putem vindeca daca s-au produs, sa ma ierte oricine ar auzi, si monstri la noi? Ei, cum facem sa vindecam neamul nostru? Sa nu se mai intample. Neamul nostru este atat de bun in istorie incat, precum stiti, noi nu aveam calai, se importau calai, adica cei ce trebuiau sa execute pedeapsa cu moartea, intr-atat de buni eram! Candva calaii erau de origine straina, iar acum noi, fratii, ne talharim si ne ucidem, sau ne vrem moartea unii altora!... Faca Dumnezeu ca orice cuvant al nostru smerit sa fie un cuvant de balsam si de vindecare, ca toti sa resimtim unitatea noastra in credinta, in adevar si in dragoste, ca sa ne intoarcem la bunatatea noastra dintai si sa zidim o Romanie libera in Bine, iar nu in Rau. Cu adevarat zice undeva in Apocalipsa ca neamurile isi vor aduce [in fata lui Dumnezeu] cinstea si slava lor. Sa aduca neamul nostru romanesc slava lui cu adevarat, nu haosul, sa descopere lumii unitatea si sanatatea spirituala, morala si fizica, dupa firea cea nepervertita, iar aceasta stare sa ne duca mereu la o mare constiinta si vrednicie creatoare! Asa sa ne ajute Dumnezeu. Amin