femeia trebuie sa fie supusa barbatului ei?
 

din cate stiu asa este mentionat in biblie chiar daca in prezent se vorbeste despre egalitate ....voi ce parere aveti?

Depinde ce înţelegeţi prin "supusă". Dacă înţelegeţi că trebuie să facă orice comandă bărbatul, ca un robot, nu.

Dar tot creştinul trebuie să fie supus celorlalţi, în sensul de a-i servi pe ceilalţi. Femeia bărbatului, bărbatul femeii (da, se spune şi asta în Biblie), copii părinţilor, părinţii copiilor. şi în general, fiecare aproapelui.

da, este foarte frumos ce spuneti, pe mine nu ma deranjeaza deloc supunerea dar asa parca vroiam o confirmare:53::53::53:va urez sarbatori fericite si doamne ajuta la toata lumea!!

Exista un topic de vreo 50 de pagini pe tema aceasta. Poate il gasiti ca sa va lamuriti diverse aspecte.

Doamne, ajuta!

PS: L-am gasit mai repede decat ma asteptam:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...C+capul+femeii

„Soţul este capul soţiei, aşa cum şi Hristos este capul Bisericii. În această poruncă evanghelică nu este nimic înjositor pentru femeie, aşa cum pe căprioara gingaşă n-o poate înjosi conştiinţa faptului că ea nu este leu puternic. Nu în bătălii şi nu în afaceri, ci în tandreţea conjugală şi în măreţia maternităţii se descoperă toată frumuseţea sufletului feminin...
Încălcarea ierarhiei familiale poruncite de Dumnezeu – năzuinţa soţiei de a fi cap (de a deveni, în esenţă, masculină) şi îngăduirea acestui lucru de către soţ – pervertesc căsătoria. Bărbatul a fost făcut mai puternic, şi el trebuie să conducă familia – însă nu prin silnicie, ci prin bunătate şi prin dragoste plină de abnegaţie, aşa cum Mântuitorul a primit Crucea pentru Biserică.” (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Teoria ca teoria, dar practica ne cotonogeste!

Practica revine in sarcina noastra, a tuturor oamenilor, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Ma intriseaza faptul ca multi nu inteleg viziunea ortodoxa asupra lucrurilor si au niste idei preconcepute, evident, gresite si lanseaza diverse acuzatii, de care e plin forumul. (nu fac vreo aluzie la topicul de fata, ci vorbesc in general).

Confuzia aceasta pleacă de la confuzia mai generală între egalitatea în demnitate şi egalitatea în funcţie sau slujire. Eu sunt egal cu Papa înaintea lui Dumnezeu: ca şi el, am un suflet nemuritor, o voinţă liberă, ca şi el sunt chemat la sfinţenie şi, în principiu, dacă nu aş fi atât de păcătos, eu aş putea să mă mântuiesc şi Papa să nu se mântuiască. Dar nu suntem egali în slujire: slujirea lui este să conducă Poporul lui Dumnezeu care este Biserica, iar slujirea mea este să fiu supus lui în Cristos.

Iată cum clarifică Papa acest aspect al învăţăturii noastre, potrivit căruia femeia trebuie să fie supusă soţului ei:

"Societatea domestică fiind confirmată, deci, prin această legătură a iubirii, trebuie să înflorească în interiorul ei ceea ce Sf Augistin numeşte “ordinea iubirii”. Această ordine include atât primatul soţului în ceea ce priveşte raportul cu soţia şi copiii, supunerea degrabă a soţiei şi voinţa ei de ascultare, pe care Apsotolul o porunceşte prin cuvintele: “Femeile să fie supuse soţilor lor precum Domnului, deoarece soţul este cap al soţiei, aşa cum Cristos este cap al Bisericii.”
Această supunere, totuşi, nici nu neagă, nici nu face să dispară libertatea care aparţine pe deplin femeii atât în privinţa demnităţii ei ca fiinţă umană, cât şi în vederea celui mai nobil oficiu al ei ca mamă şi tovarăşă. Nici nu o leagă pe ea să asculte de orice cerere a soţului ei, dacă nu este în armonie cu dreapta judecată sau cu demnitatea datorată soţiei. Nici nu implică faptul că soţia ar trebui pusă la acelaşi nivel cu a acelor persoane numite în drept minori, cărora nu este obişnuit a li se acorda liberul exerciţiu al drepturilor lor datorită lipsei judecăţii mature sau ignoranţei în treburile omeneşti. Ci interzice libertatea exagerată care ar fi nepăsătoare faţă de binele familiei; interzice ca în acest corp care este familia, inima să fie separată de cap spre marele prejudiciu a întregului corp şi spre pericolul apropiat al ruinei sale. Fiindcă, dacă bărbatul este capul, femeia este inima şi, aşa cum el ocupă prima poziţie în guvernare, tot aşa ea ar trebui să ocupe prima poziţie în iubire.

Iarăşi, această supunere a soţiei către soţul ei, în grad şi în fel poate să varieze în funcţie de condiţiile persoanelor, în funcţie de loc şi de timp. În realitate, dacă soţul îşi neglijează îndatorirea, îi revine soţiei să îi ia locul în direcţiunea familiei. Dar structura familiei şi legea ei fundamentală, stabilită şi confirmată de Dumnezeu, trebuie în toate timpurile şi peste tot să fie menţinută intactă.

Cu multă înţelepciune, predecesorul Nostru Leon al XIII-lea de fericită amintire, în Enciclia despre căsătoria creştină pe care deja am menţionat-o (este vorba de Arcanum Divinae Sapientiae, nota mea) vorbind despre această ordine care trebuie menţinută între soţ şi soţie, învaţă: “Bărbatul este guvernator al familiei şi cap al femeii; dar, din cauză că ea este carne din carnea lui şi os din osul lui, ea trebuie să fie supusă şi ascultătoare bărbatului nu ca o servitoare, ci ca o tovarăşă, astfel încât nimic să nu lipsească în onoare şi demnitate în ascultarea ei. Fie ca iubirea divină să fie ghidul constant al relaţiei lor mutuale, atât în el, care conduce, cât şi în ea, care ascultă, fiindcă fiecare dintre ei sunt imagini, el al lui Cristos, ea a Bisericii”. (Pius Pp XI, Casti conubii, para 26-29)

Mie mi se pare sublim. Supunerea despre care se spune o vad ca cea mai fireasca dovada de dragoste. Daca te supui barbatului tau care are ca atribute de la Dumnezeu puterea si taria, pt ca e ascultare ca in monahism, atunci te impartasesti de puterea si taria lui. Asa cum te rogi cand te spovedesti sa vorbeasca Dumnezeu prin gura duhovnicului, asa trebuie sa se roage femeia ca Dumnezeu sa-l intelepteasca pe barbatul ei pt a putea lua cele mai bune hotarari si pt a putea trai intr-un duh de pace. Sa intelegi supunerea, trebuie sa intelegi crucea, sa intelegi jertfa, sa intelegi smerenia si sa intelegi dragostea. Cand exista cate putin din fiecare, supunerea devine firescul in exprimarea dragostei femeii pt barbatul ei.

Pai atunci de ce ar fi aceasta dovada de iubire proprie femeii?

Pentru ca,asa cum ii spuneam unei prietene,femeia are un suflet din pura daruire pe cand barbatul poseda un intelectualism rece.
A iubi la barbat inseamna necesitatea,dorinta de a te salva de lumina de dincolo de trup pe cand la femeie,la ea, iubirea depaseste trebuinta ,o prea-implineste.
Orice femeie e inzestrata cu darul de a fi mama,fie sotie fie fecioara,asta este sacrul esentei sale,iubirea ei e mai pura caci gaseste orice sete spirituala spre inalt,ea este intruchiparea ocrotirii prin insasi dragostea ei nobila si materna....
Femeia nu e mai slaba decat barbatul ci dimpotriva a fost ispitita datorita faptului ca ea constituie profunzimea sentimentului,ea este inscrisa in univers ca primirea harului,actualizarea energiei transcendente in fiinta,odata ce o misca un sentiment atinge marul,Adam nefiind mai puternic si muscand si acesta fructul oprit

Cat despre supunere unii oameni se includ intr-o anumita perceptie selectiva
Vedem numai:
, Fiti supuse barbatilor vostri ca Domnului'' sau ,,sa fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile, dupa cum Biserica este supusa lui Hristos ''sau,,sa se teama de barbat''
Dar nu ne oprim si asupra:
,, Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea;Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine isi iubeste nevasta, se iubeste pe sine insusi.''

Depinde de barbat...
 

Iata un citat, un fragment dintr-un frumos articol de pe Crestinortodox (Barbatul - cap al femeii):

"Daca barbatul se supune total vointei dumnezeiesti, si femeia se poate supune barbatului ei fara retineri, de vreme ce barbatul nu mai face voia sa, ci voia lui Dumnezeu. Barbatul care nu se impartaseste de iubirea Mantuitorului, nu poate oferi sotiei sale iubirea pe care este dator sa o daruiasca. Iar sotia care nu cunoaste ascultarea Bisericii fata de Hristos, este lipsita de puterea de a se supune sotului ei."

Mai departe sa tragem noi concluziile...

Heheh:))
Sincer e dezamagitor cand nu observam ca ele ne conduc pe noi,nu ne conduc..ci ne indreapta.Aveam un fiozof prin adolescenta,spunea ca din 100 de barbati 99 sunt salvati prin femei si doar unul prin Dumnezeu.
Trecand peste asta,prin existenta pur spirituala a femeii,ea devine portretul nostru,ne indruma spre adevarata noastra fiinta,ne regasim pe noi insine ,ele ne retuseaza spre a deveni ceea ce trebuie sa fim
Un cuplu trebuie sa se completeze,caci raza acestei sinteze trebuie sa se indrepte spre aceeasi vocatie,spre implinirea aceluiasi scop al vietii.Enfin...fiecare cum crede,eu personal mi-as iubi prea nemarginit sotia pentru a-i porunci ascultare caci fara a conta decizia ei mai mult decat a mea si a mea mai mult decat a ei..as ajunge in proiectul prostiei,tragand-o si pe ea acolo..

Cred ca femeia trebuie SUSPUSA..si nicidecum dupa parerile unor personaje expirate in aceste timpuri..