Extremele smereniei
 

Cum ne ferim de cele doua extreme ale smereniei:

orgoliul smereniei si dispretul de sine?

Care este calea de mijloc a smereniei?

Bune intrebari!
Dar ce este orgoliul smereniei? Cum se manifesta ?
Si ce este dispretul de sine?

Cand savarsim fapte bune, dezvoltam involuntar o parere buna despre noi insine,
care in esenta este o placere de sine.

Orgoliul smereniei este gandul ca atunci cand suntem smeriti facem ceva bun.

Dispretul de sine este o parere degradata despre noi insine,
cauzata fie de fapte rele, fie de o intelegere gresita a smereniei.
Acest dispret se poate transforma cu usurinta in disperare si deznadejde.

Deci , pana la urma cum o intorci tot nu-i bine ! Si atunci . . . ?

Aici este greseala.Cand facem fapte bune, trebuie sa stim, sa simtim si sa fim constienti ca meritul NU ESTE AL NOSTRU, ci al bunului Dumnezeu, care prin noi, a facut fapta buna.Noi suntem o unealta in Mana Creatorului.Trebuie doar sa-i dam voie, SA NE FOLOSEASCA dupa mare mila Sa!

Deci nu trebuie sa ne atribuim merite cand facem fapte bune.Din contra, sa stam intr-un colt si sa plangem fara sa ne vada nimeni, MULTUMIND CU LACRIMI SIROAIE,CA DUMNEZEU A PUTUT LUCRA PRIN NOI!

Asta-i SLAVA DESARTA !
 

Melissa draga , aici se face o mare confuzie cu Slava Desarta , despre care am mai vorbit pe la Topicul de specialitate : Pocainta !

cea mai bună soluție cred că este să spunem o scurtă rugăciune în gând atunci când simțim că ne cuprinde un sentiment de autoapreciere : părintele Paisie Athonitul sugera ceva de genul : ”Doamne nimic nu am care să fie al meu și totuși mă mândresc...ajută-mă”....eu când simt că încep să mă umflu în pene spun doar : ”Doamne ajută-mă să nu mă mândresc”.

O altă metodă pe care o sugera și mitropolitul de Suroj este autoironia : nu mai știu ce exemple dădea el, dar replici spuse către sine, de genul ”Felicitări Cuvioșia Voastră, ai dat un leu unui sărac și deja te crezi văzător cu duhul” pot avea efectul dorit :1:

Am inteles.
Calea de mijloc a smereniei ca si evitarea caderii intr-o extrema nu o putem afla decat daca avem dreapta socoteala - discernamant. In ORICE facem ne trebuie dreapta socoteala.

Nu e bine cum o intoarcem,
pentru ca poteca este stramta.

Ori pasim la dreapta, ori pasim la stanga.

Cararea de mijloc este foarte delicata si dificil de a fi perceputa cu ochii minti.

Intelepciunea este cea care ne arata cararea de mijloc.

Faptele bune sunt ceva,
Intelepciunea este altceva, chiar daca amandoua sunt de la Dumnezeu.

Daca cele doua nu sunt unite, urcam everestul mantuirii schiopatand, cu multa cazna si sudoare.

Fara intelepciune este ca si cum am merge prin bezna,
chiar daca suntem plini de bune intentii.

Cam tot ce ai expus aici se poate traduce prin :dreapta socoteala !

Un raspuns bun. Ca sa evitam extremele, in primul rand trebuie sa le cunoastem bine, sa le mirosim de la distanta. Si sa folosim diferite rugaciuni scurte, sagetatoare, dupa exemplul Sfintilor Parinti, care sa corecteze imediat inclinatiile nevirtuoase ale inimii.

E foarte greu. E ca mersul pe acoperis: poti cadea fie de-o parte, fie de cealalta. Putini reusesc aceasta fina echilibristica. Parerea mea sau, mai bine zis, incercarea mea de-a mentine echilibrul sau calea de mijloc o fac prin a nu ma pune pe mine in centru. Incerc sa-l pun pe aproapele totdeauna in fata. Spun incerc, ca nu totdeauna si reusesc. Egoul ma trage atunci de maneca si-mi atrage atentia: hei, pe mine unde ma lasi?
Har, smerenie si jertfa de sine.

Vlad, (asa-l cheama si pe baiatul meu),
M-a placut ce ai scris! Da, autoironia poate avea efect. Exemplul tau m-a amuzat. Buna metoda!
Te-am laudat... Sa nu te mandresti!

să-i dea Dumnezeu multă sănătate !

e bine să ne mai și amuzăm...încrâncenarea nu este specifică duhului ortodox :1:

Corect!
Multumesc pt urare!

Sfintii atoniti spuneau:cel foarte pacatos are, apoi,si multa smerenie;iar multa smerenie primeste harul Divin.Este suficient ca omul sa evite apoi pretextele si motivele spre pacat,pentru a putea pastra harul.

Pateric Atonit.

Eu shtiu ca era ceva de tipul: "Cine isi va uri sufletul sau, acela il va salva" sau cam asa suna... Asa ca dispretul sufletului nu shtiu daca e ceva negativ, doar si se spune "tineti mintea in iad, si nu deznadejdui"

foarte frumos
 

Cred ca sunt metode frumoase si eficiente.Ultima m-a amuzat teribil :71:

:4: (zece caractere)

e faina si asta!

hei
 

e oare momentul s-o aplici...?:25:

Am cunoscut un parinte sporit duhovniceste( 18 ani de marturisire a credintei intru Hristos in inchisorile comuniste); el ne-a invatat o rugaciune foarte frumoasa, in cazul implinirii unor fapte bune sau rugaciuni mai deosebite, participare la slujbe ,etc.

"Dator am fost sa fac ceea ce am facut, nimic nu am facut din ceea ce trebuia sa fac, rob netrebnic sunt, vinovat sunt focului vesnic!"

Foarte mult mi-am asimilat aceste cuvinte, in sensul ca orice am face pe acest pamant "nimic nu plinim cum se cuvine"!

Macar de am avea mereu in minte aceste cuvinte, cred ca lumea ar fi mult, mult mai frumoasa si datorita noua!!!

:21: ...nu încă....deocamdată mă țin bine

Calea de mijloc a smereniei se afla chiar in inima noastra. Smerenia nu trebuie sa ne fie o masca exterioara pe care o afisam cu intermitenta dupa cum ne convine, ci o realitate launtrica, continua.

Avem nevoie de acea "inima infranta si smerita" pe care, dupa cum ne spune Psalmistul David, "Dumnezeu nu o va urgisi".

Este insa o cale greu de urmat, pentru ca inima noastra inca nu este statornicita in Bine.

Nu cred ca exista o reteta dupa care sa ne conducem pentru a ajunge la smerenie. Si atunci cand spunem ca ne smerim de fapt nu ne-am smerit. Smerenia ramane o stare existentiala pe care o traieste crestinul in relatie cu Dumnezeu ca prezenta tainica. Prezenta lui Dumnezeu produce in noi o stare autentica de smerenie.

Am cunoscut oameni care-s smeriţi şi habar n-au de asta. O fac din "fire", dar o fire modificată tainic de suferinţă şi iubire. Nu cred că poţi fi smerit prin autosugestie. Nu poţi să şti când eşti smerit ca să te dai "mare" cu asta, ar fi un simplu joc în jurul ego-ului, o amăgire psihologică.

Discuţia multă despre smerenie, ca şi cea despre post, riscă să-şi ucidă obiectul.

Cu alte cuvinte oameni care si-au venit in fire.

Eeeee......... lucru mare ai spus.

sa luam aminte:
 

un om smerit are mai mult har decit multi oameni.in fiecare dimineata Dumnezeu binecuvinteaza lumea cu o mina,dar,cind vede un om smerit,il binecuvinteaza cu amindoua miinile.vai,vai, fiule cel smerit este mai mare decit toti spunea popa Tihon parintele iertarii.

Caldicel se refera la temperatura dragostei, nu la echilibrul ratiunii.

Asta sper ca-i o gluma.

Da..cred că spunea asta în Apocalipsă, un adevărat izvor divin.

mai luxiferius ti sa pus pata pe apocalipsa,mai mine poimiine o sa ne spui ca nici crucile de pe biserici nu sunt bune,ca cine stie cine lea pus si nu trebuia mai sa fie, dascale lasa tepusa acum in post roaga-te,posteste fa fapte bune,spovedeste-te mai zi si tu ceva asa inaltator pentru crestini nu lovii in tot ce misca riul, ramul ca e al nostru bre.

Postul e motivul pentru care m-am abţinut. Sunt multe de zis, oricum.

mai aline mai taci ma ca astia nu te cred deloc degeaba spui tu acolo din patericul athonit astia au niste trairi duhovnicesti mai presus decit popa tihon si te mai si ciarta careva ai grije mare,Doamne iartama pe mine pacatosul si netrebnicul ce nu am facut nici un lucru bun inaintea ta.ajuta-ma doamne sa pun inceput bun pocaintei mele.

Si asta cu: caldicel= calea de mijloc tot din pateric ai scos-o? Din care?

Dragul meu, smerenia nu se gandeste, se traieste! Cat timp te mai gandesti la smerenie, cum ca esti sau nu esti smerit, inseamna ca inca nu traiesti ortodox, ci doar incerci, poate te straduiesti sa devii ortodox. Cauta pentru tine insuti un parinte care sa te invete ce-i smerenia prin fapta nu prin vorbire! Aici pe forum este doar vorbire deci nu prea vad cum vei afla ce-i smerenia adevarata! Parintele Arsenie Papacioc zicea, de la parintii mai vechi: "sa te simti pe tine mai mic decat toata faptura, chiar decat dobitoacele, ca ele nu l-au rastignit pe Domnul!"

Doamne iarta-ma, si voi fratilor sa ma iertati, va rog!

Adevarat Parinte Gheorghe
Smerenia nu se gandeste se traieste. Un bun parinte athonit spunea ca atunci cand ai facut un bine, imediat sa il si uiti ca l-ai facut si mergi mai departe sa iti plangi propriile pacate. Aceasta este smerenia desavarsita.
Odata Parintele Paisie Aghioratul a fost laudat astfel de catre un inchinator: Parinte mi-ai salvat viata, te recunosc , tu ai fost Parinte cel care m-a tras de maneca din rau. Iar Parintele ia raspuns: eu? amaratul si pacatosul? eu nu m-am miscat din chilia mea, aici am stat si mi-am plans pacatele. A fost bunul Dumnezeu.
Doamne ajuta!

Stii ce nu inteleg teologii cu mintea, cei care doar gandesc despre Dumnezeu? Nu inteleg ca acel parinte chiar asa stia ca a fost. Asa stia nu asa credea ca a fost!!! Pentru acesti "traitori-doar-ganditori" acest parinte stia ca el l-a ajutat dar acum "se smerea" si de aceea ascunde acest lucru... Dar daca ar fi fost asa, atunci inseamna ca este un parinte mincinos si deci "fiul diavolului"!!!

Parintele nu minte insa, el nu stie cand a fost acolo fiindca traieste in "duh si adevar" nu in lume! Iar in Duhul traind, in Duhul si umbla cu purtarile sale prin lume.

Da-ne si noua Doamne sa traim in Duhul si in Duhul sa si umblam ca sa fim bineplacuti Tie!

Multumesc Parinte pentru sfat.

Eu cel mai mic, cel mai neinsemnat, cel mai pacatos, cel mai nestiutor.

Doamne Miluieste!