Partener ateu
 

Am 28 de ani...inca necasatorita. Sunt singura de ceva timp, si tot incerc sa gasesc pe cineva...poate prea mult. Insa, in ultima vreme dau numai peste barbati ( in jurul a 30-35 ani) care imi declara sus si tare ca sunt atei.
Eu merg la biserica...l-am descoperit pe Hristos acum recent si stiu ca nu as mai putea trai fara EL. Ori traiul langa un sot ateu...ar insemna ca practic, m-as intoarce de unde am plecat.
Sincer..chiar acum am avut o conversatie pe messenger cu un barbat..parea ok..pana mi-a zis ca e ateu si ca nu crede in existenta lui Dzeu..
I-am dat instant ignore, fara sa ma gandesc sa ma mai si vad cu el.
Poate sunt prea aspra..si nu astept macar sa ii cunosc..dar simt ca nu as putea trai langa un asemenea om.

Oare cum este viata langa un partener ateu?
Imi cer scuze, este un subiect destul de banal fata de altele..dar cred ca aici e locu potrivit sa il discut.

Dacă preferaţi roşul, v-aţi putea înţelege bine cu cineva care preferă verdele. Dacă sunteţi rapidistă, viaţa alături de un dinamovist ar avea hazul ei. Dacă sunteţi româncă, încă aţi putea trăi lângă un portughez şi să spuneţi că naţionalităţile diferite vă îmbogăţesc familia.

Credinţa, în schimb, ca şi necredinţa, este opţiune fundamentală. Nu e vorba că nu puteţi creşte în Cristos: un pic mai greu, dar puteţi creşte şi de una singură. Problema este că înţelepciunea ateilor este nebunie pentru credincioşi. Şi, probabil şi invers. Sfatul meu nu este altul decât cel scris în Carte: să nu vă înhămaţi la jug nepotrivit.

E o problema delicata. Cred ca ati procedat bine, pentru ca e foarte important ca sotii sa aiba convingeri religioase asemanatoare. Pentru ca, din punctul meu de vedere, nu poate exista armonie intr-o familie daca sotii nu sunt "intr-un duh".

Nici eu nu sunt deacord cu un partener(a) ateu! In niciun caz pentru un crestin! Aici e mana diavolului care vrea sa-i piarda si pe putinii ramasi...

Prin faptul ca-ti trimite pe acesti barbati, cred ca Dumnezeu incearca sa-ti spuna ceva!

Va multumesc tuturor pentru sfaturi. Si ca sa ne lamurim putin, sa nu lasam loc pentru interpretari acide, gen andrei cozia: cu niciunul din acesti barbati nu m-am intalnit mai mult de o data, sau cu unii poate doar am vorbit pe internet si atat. Nu am dus dorul niciunui chipes.
Si nu, nu as putea sa convietuiesc cu un om care nu in respecta pe Dzeu.

Ateul, prin faptul că nu progresează duhovnicește, te trage și pe tine jos.

Iar prin faptul că nu crede în Dumnezeu și în suflet, nu tratează cu seriozitate problema căsniciei nici aspectele afective.

Lipsa fricii de Dumnezeu îi face liberali în manifestări, astfel că nu se dau înapoi de la pornografie, masturbare, perversiuni sexuale și nici nu consideră minciuna și impocrizia ceva rău.

Dacă nu ai șansa să găsești un ateu tolerant ci dai peste unul fundamentalist și militant, te poți aștepta la nesfârșite discuții și cicăleli. De fapt ateismul e mână în mână cu tendințele de nesupunere și bravado iar caracterul ateilor este deseori insportabil.

Probabil pentru ca o relatie de cuplu tine foarte mult de acceptare reciproca.
Omul respectiv ar putea fi ateu,insa daca i-ar respecta ei optiunea religioasa si acest stil de viata nu vad care ar mai fi problema.
Ideea este ca ea pleaca din start de la premisa ca in momentul in care esti cu cineva trebuie sa schimbi lucrurile de esenta pentru acea persoana.
Deasemenea mai este si faptul ca multi crestini practicanti considera ateii sau pe cei care au alte viziuni in privinta religiei si spiritualitatii inferiori,deci ar putea fi si o lectie a smereniei.

Heaven..asa este..tocmai d-aia am deschis si subiectul. Mi se pare ca sunt un pic prea radicala si nu respect convingerile celor de langa mine. Si da...nu ma consider nici smerita, in postura asta..

Ma trezesc si eu sa-mi dau cu parerea... Nu trebuie sa-i consideri pe toti cu care vorbesti pe messenger ca posibili parteneri. aceasi greseala tind s-o fac si eu, din pacate. Ai spus ca vorbeai pe msm si afland ca e ateu i-ai dat "ignore". Asta inseamna ca nu v-ati cunoscut. Depinde si de mediul unde astepti sa gasesti un partener..

Cred ca prima problema care se pune intr-o astfel de relatie este legata de Taina Cununiei. Nu imi pot imagina ca un ateu sa participe la aceasta Sfanta Taina, facand un "pogoramant" datorat iubirii pe care o poarta sotiei credincioase, si nu din proprie convingere. Altfel spus, doar pentru a indeplini o formalitate.

Firesc este ca sotul si sotia sa aiba acelasi scop comun, exprimat in Taina Cununiei, anume mantuirea unuia prin celalalt. Or, un ateu nu va crede in acest scop.

Pe de alta parte, niciun ateu nu este "fara de Dumnezeu". El ii neaga existenta Creatorului, in timp ce Acesta i-o afirma si ii poarta de grija neconditionat. Niciun macar un ateu nu este o "fiinta de piatra". Se poate schimba. Poate tocmai din acest motiv Apostolul Pavel spune ca "barbatul necredincios se poate mantui prin femeia credincioasa".

Insa, in acest caz, este nevoie din partea partenerului credincios de o credinta puternica, o credinta - cel putin pentru inceput - cat pentru "doi". Nu este lucru usor, dar nici imposibil.

Interesant faptul ca la o prima conversatie ajungeti la acest subiect de discutie...:7:

Altceva, chiar daca eu personal despre cei cu care am iesit o singura data, habar nu am ce religie aveau, cat de atei sau nu erau...as spune ca totusi poti incerca sa lasi orice inceput al unei relatii sa mearga firesc...si sa iesiti macar la un suc/cafea...si poate sa vezi ce atitudine are vis a vis de faptul ca tu faci cruce cand treci pe langa o Biserica, sau nu stiu...oricum nu intrebari directe, pentru ca poate unii sunt doar teribilisti, vor sa para deschisi...si pot pretinde a fi altceva decat sunt de fapt.

Doamne ajuta!!

Legat de Mos Craciun subscriu la cele spuse. Legat de asocierea cu ceremonia religioasa, nu.

Repet, eu cred in sansa mantuirii unui ateu pana la sfarsitul vietii sale, tot asa cum cred in sansa mantuirii unui crestin. Iar daca eu cred acest lucru, indraznesc sa spun ca Dumnezeu crede cu atat mai mult. Asta pentru ca exista sansa schimbarii, exista o lucrare si o randuiala a lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.

Sinaxarul prezinta o sumedenie de astfel de "exceptii": vrajitori, actori, desfranati, talhari, prigonitori ai crestinismului, ajunsi sfinti. Exista chiar exemplul unui mim care s-a convertiti in timp ce parodia botezul (o ceremonie fara nicio semnificatie pentru el) si a murit martir.

Asta nu inseamna ca se va umple calendarul de sfinti, fosti atei. Nu. Insa am nadejdea, ca multi atei vor ajunge la un moment dat, in timpul vietii lor, la o relatie personala constienta cu Dumnezeu. Va fi momentul in care totul, in jurul lor, va dobandi alta semnificatie.

Corect.Mai mult, pune-ti CONDITIA cu cei de pe net " CAUT ORTODOX" si atunci eviti sa vb cu atei sau cei de alte religii.
Desi mie mi se pare ciudata atitudinea asta.Nu te-ai gandit (acum vb cu initiatoarea topicului)niciodata ca un ateu poate fi un sot mult mai bun decat un ortodox? Nu vezi in jurul tau atatia ortodocsi betivi,deprevati,materialisti,etc..??? Poate asta vrea sa iti spuna Dumnezeu.Sa nu devii habotnica.Eu as prefera sa fiu iubita/adorata/respectata de un ateu decat sa fiu inselata/batuta/mintita de un ortodox.Clar!Si pe urma mai este un aspect : ca IUBIREA sa il faca sa simta ca exista Dumnzeu iar tu sa il ajuti,indrumandu-l corect!
Nu cred ca este o atitudine crestina sa ne purtam cu ateii ca si cu ciumatii!Nu asa ne aratam dragostea fatza de Dumnezeu!

Cred ca daca cineva e ortodox, nu ar putea sa bata sau sa inshele pe cineva...

Dar totushi, am gasit scris si intr-o carte cu sfaturi duhovniceshti, sa iti ei sotie(sot) creshtina... Cred eu ca in caz contrar ideile cam nu ar coincide niciodata...

Incearca sa explici cuiva necrestin ca nu e normal sa ai numai unu sau doi copii... Incearca sa explici unuia necrestin de ce trebuie sa ii ajuti pe cei care la randul lor nu te ajuta deloc... Si multe altele...

Si imi place mai mult ideea unei familii care se duce la biserica, decat una in care sotia se duce, iar barbatul sta acasa.

Şi totuşi Sf. Apostol Pavel permite căsătoria cu un necreştin şi dacă nu merge, permite divorţul de el.

Recunosc că în majoritatea cazurilor e mai bun un băiat care merge la biserică, dar nu-i o regulă care trebuie bătută în cuie, pot exista multe excepţii.

Si eu am intalnit acest sfat in scrierile sfintilor. Ei stiu bine ce spun, sunt echilibrati, realisti, nu visatori. Pacat ca multora le place sa traiasca mai mult in imaginar decat in real. Alegerea "jumatatii"presupune starea de trezvie.

Vin sa zic si eu doua vorbe , spre bucuria unora...Cunosc de ex o pereche de soti in care ea a fost profa de romana iar el mare ziarist si scriitor clujan....Ea fata de preot, credincioasa , la biserica, tine posturi de cand o stiu...El ateu convins...Si au avut si continua sa aiba o casnicie in pace si liniste...Pe de alta parte, am intalnit si nu o data , perechi de oameni ortodocsi, mergand la biserica , postin etc....dar care ades s-au certat , au ajuns sa se injure, sa se urasca si au divortat...dupa destui ani....Deci....conteaza "aluatul" sufletului fiecaruia din cei doi nu musai musai confesiunea careia ii apartine ori nu...Fiind ardeleanca, stiu o groaza de exemple de casatorii mixte , intre ortodocsi si catolici, intre greco-catolici si ortodocsi, intre reformati si ortodocsi..etc..Si sunt chiar reusite!!! Eu cred ca fara voia LUI nu se poate misca nici un fir de par , d-apoi sa se cunune doi oameni...Iar uneori e de bine , alteori poate fi o lectioara tragica ori mai putin....

Depinde din ce punct de vedere privesti.Daca intri in hora si el este ateu poti sa ai o surpriza sa il schimbi...dar poti sa dai de cineva care e ca un zid si degeaba vb tu despre Dumnezeu ca el nu va auzi nimic. Cum bine a zis cineva mai sus depinde din ce aluat este facut daca este om cu buna crestere te va accepta cu Dumnezeu in suflet dar poate la fel de bine sa nu.Fiecare crede ce vrea si face ce vrea dar sincer din propria experienta pot sa-ti spun ca omul indiferent ca e femeie sau barbat se poate schimba.Conteaza sa crezi si sa stii ca tu ai puterea prin vorbe si fapte sa-l schimbi.Incearca.Doamne Ajuta!

Daca cineva poarta in mod formal eticheta de "ortodox", nu inseamna ca automat e mai bun la suflet decat unul care se declara pe sine ateu.

ceea ce ii diferentiaza pe oameni in relatia lor cu Dumnezeu este, intr-adevar, credinta.

Insa ceea ce ii poate diferentia pe oameni in relatia dintre ei este simtul onoarei.

Pentru ca exista oameni despre care nu se poate spune ca ar fi atei, din moment ce ei cred in Dumnezeu, iar unii chiar au cunostinte temeinice despre credinta, au lecturi biblice si teologice, pe scurt, stau bine cu sentimentul credintei si cu dotarea intelectuala legata de credinta.
Dar pe de alta parte unii dintre ei pot fi, in familie si chiar in societate, adevarate calamitati _ nu pe fond religios, ci pur si simplu avand anumite pacate care pun sub semnul intrebarii calitatea lor de crestini.
De ce ? Pentru ca nu le functioneaza simtul onoarei (nu am sa zic nimic despre frica de Dumnezeu, fiindca unii o interpreteaza ca pe un fel de frica de militzie si de codul penal...)

Pe de alta parte, un ateu (sau un necredincios care admite existenta lui Dumnezeu dar prea putin ii pasa de El si de a aavea o relatie cu El), poate sa pazeasca anumite reguli care se regasesc si in crestinism, fara ca prin aceasta sa fie crestin.

El poate fi cinstit, bun la suflet, filantrop, fidel in casnicie, bun parinte, non-violent, neinvidios, ne-ahtiat dupa bani sau alte chestii, nefumator, ne-alcoolic, corect din toate punctele de vedere.
Si mai poate, la limita iubirii fata de partenerul credincios, sa ii lase libertate de actiune in cadrul credintei sale fara sa ii reproseze ceva.

Numai ca, din pacate, asemenea atei sunt foarte rari si nu cred ca d-ra care a initiat topicul va reusi sa gaseasca unul prea curand.
Dar si daca gaseste... are sansa unei casnicii bune si mai are sansa de a mantui un suflet (daca isi pastreaza credinta).

Regret ca n-am alt material didactic la indemana, dar ateul eram eu... si pana la urma am ajuns ortodox combatant, cititor de teologie si ma confrunt pe forumuri cu detractorii ortodoxiei (nu ca sa ii fac sa devina ortodocsi, ci ca sa ma intaresc eu in credinta si in cunoastere) _ mai putin cu ateii, caci a incerca sa demonstrezi cuiva ca exista Dumnezeu e o absurditate la fel de mare cum este de a incerca sa demonstrezi ca nu exista.

Parerea mea este ca faci bine ceea ce faci.

Nu vreau sa se creada ca am parere proasta despre atei.. nu despre asta e vorba. (ca una este sa-ti placa in om, alta e sa te mariti cu el... daca nu te mariti cu un ateu, mi se pare aberanta concluzia la care ajung unii ca un crestin dispretuieste ateii).
Casatoria crestina este o cale spre mantuire, de aceea este f important cu cine pleci la drum.


Revenind la intrebarea ta, sotul meu este ateu, dar este greu de deslusit care din trasaturile lui se origineaza in ateism si care nu.

1. Chiar daca ne intelegem, asta presupune compromisuri cu carul de ambele parti.
Pentru ca avem viziuni complet diferite despre viata si fiecare o ia in alta directie. Pana si in cele mai mici lucruri.. cum ar fi programul zilnic, ce mancam, ce cumparam prin casa.. greu am cadea de acord.
In general eu il las pe el sa ia toate deciziile, desi de multe ori nu sunt absolut deloc de acord cu ele... Desi nu aprob modul in care administreaza timpul, banii, relatiile etc.. deoarece nu sunt lucruri esentiale, nu are rost sa ma contrazic pt ele.
Lucrurile esentiale sunt cele ce tin de credinta, restul.. nu conteaza.

Eu tin post, el mananca aproape exclusiv proteine. Eu merg la biserica, el merge in cluburi (cand merge, ca si-a mai schimbat si el prioritatile), eu cumpar lucruri no name la sale, el le cumpara designer brands.
Si cand suntem invitati duminica la prieteni la un gratar, eu apar in pantofi si fusta neagra (ca vin de la biserica) cand restul oamenilor sunt in pantaloni scurti etc..

Este greu cand dorintele ni se ciocnesc. De ex.. desi pot trece un post de 40 zile, nu intelege, dar rabda/accepta etc.. explodeaza cand, de ex., vrea sa sarbatorim ceva si eu intreb la restaurant daca au mancare de post (sau mai rau, mananc paine goala), sau nu beau alcool.. sau nu-l insotesc la vreun eveniment (sau daca-l insotesc mananc grisine ca e post..) lucruri de-astea il fac sa se revolte spontan.
Si il inteleg ca este f frustrat ca se simte singur langa mine cat timp nu impartasim aceleasi interese.. adica ii este f greu si lui!

2. Salvarea celuilalt.
Asa cum eu, crestina fiind, vreau ca el sa ajunga credincios.. asa si el, ateu fiind, vrea sa ma salveze din inchisoarea ideilor preconcepute (in viziunea lui), vrea sa ma "elibereze" de credinta. Si incearca prin tot felul de metode, poate ca uneori nici nu o face 100% constient, dar are perioade cand se ocupa de "salvarea" mea si alte perioade in care este indiferent.
Este o situatie trista (nu in sensul ca suferim, ci in sensul ca nu ajungem pe aceeasi lungime de unda)

3. Copiii
Adevaratul camp de batalie: copiii. Fiecare tine mult la lucrurile in care crede si vrea sa le transmita copiilor. Daca tolereaza mersul copiilor la biserica (multumesc lui Dumnezeu), cred ca aceasta este o situatie temporara si lucrurile se vor schimba pe masura ce copiii vor creste si tatal le va prezenta o alternativa mai distractiva a existentei.
Plus ca un copil de mic observa ca tatal nu merge la biserica (nici bunicii, nici unchiul.. tot neamul) si se intreaba de ce. Foarte greu sa aduci explicatii echilibrate care sa nu loveasca imaginea celorlalti membrii ai familiei.

Intrebam o sotie de preot cum face cand copiii refuza sau comenteaza mersul la biserica. Si mi-a spus ca ii invata "aceasta este viata noastra". Simplu si frumos. Intr-o familie mixta nu poti afirma asa ceva.

Impresionant, Anna21!:53:

Există bărbaţi (sau femei) care se declară atei, şi bărbaţi care sunt atei.

Unii dintre cei care se declară sus şi tare atei sunt mai credincioşi decât unii dintre cei care se declară sus şi tare credincioşi.

Alegeţi cu înţelepciune.

Frumoasa idee.
Se verifica;).

Ce frumos ati prezentat ce inseamna o casatorie intre un crestin si un ateu, nimeni nu ar fi putut explica mai bine, decat cineva care se confrunta cu aceasta situatie...
Totusi..sotul dvs a fost de acord sa aveti o casatorie religioasa?

Eram amandoi necredinciosi.

Asta da situatie!

Si, oarecum sub influenta ideilor lui, cum ati reusit sa va intoarceti?
Mi se pare dificil pentru cineva care are un sot crestin sa mentina drumul drept, eventual sa ajunga pe acest drum, dar mai ales cu un sot care nu ar da niciodata un impuls spre credinta...

Drept și înțelept... Din acest motiv, unii dintre atei mai simt nevoia să mai dea "o raită de lungă durată" și pe acest forum!

Habar n-am.
Presupun ca nu eu am facut asta, ci Dumnezeu.

(Citeam carti de-a valma.. pana mi-au ajuns carti ortodoxe in mana).

Când va veni această întrebare, spuneţi-le adevărul: credinţa este un dar de la Dumnezeu. El face mereu primul pas. Chiar şi când spunem "am să mă rog Spiritului Sfânt să-mi dea şi mie darul acesta al credinţei", în realitate Spiritul Sfânt ne-a trimis această dorinţă de a ne ruga. Dorinţa de a ţine post, tot de la El vine. El ne ajută şi să nu cădem şi ne întăreşte această voinţă, umplându-ne de bucurie deşi mâncăm grisine înconjuraţi de fripturi. "În El este şi voinţa, şi putinţa" au spus părinţii dinaintea noastră.


Marele meu noroc este că soţia mea, deşi este atee şi anticlericală, nu face parte din soiul acela militant, atât de prezent şi pe acest forum. Ea nu şi-a propus să mă elibereze din ghearele credinţei şi obscurantismului religios, nici nu-mi face urât că fumez opiul pentru popor. La rândul meu, nu o bat la cap, doar mă rog uneori pentru convertirea ei. Desigur că aş fi preferat să am lângă mine o soţie cu credinţă în Dumnezeu, dar ce am făcut ca să merit asemenea zestre de preţ ?

Citind ce a scris Anna si Mihnea, imi dau seama ca intr-un cuplu mixt ( credincios-ateu) este mai bine ca femeia sa fie cea credincioasa.Pentru ca femeia e cea care tine familia in armonie si trebuie sa asigure echilibrul.Si sunt convinsa ca sansele sunt mai mari pentru o femeie sa isi converteasca sotul la religie, decat pentru un barbat,sotia.

În sfârșit, suntem de acord:69:.

:21: pai da..niciodata nu e prea tarziu..

Cand vad vajnicii atei de pe acest forum.. imi amintesc de zilele copilariei mele: ma lua tata de la gradinita si mergeam pe jos pana in parc.
Pe drum, tata imi explica cu mult entuziasm cum oamenii sunt rezultatul evolutiei.. sa vezi treaba: de la supoa biotica primordiala, incetul cu incetul cum au evoluat animalele din unul in altul.. pana la maimuta pe care a pocnit-o mersul biped.. in fine, mult ii placea sa-mi explic astfel de lucruri.

Azi este nelipsit de la biserica in zile de duminica si sarbatori!

(si dupa ce-mi imbogateam cunostintele cu atata stiinta evolutionista, mergeam vara la bunici sa le explic si lor ca oamenii au fost maimute! Si bunicul raspundea ca pe el l-a facut Dumnezeu.. dar Ionica al din vale.. parca, parca seamana cu o maimuta!)

:24: ce tare!!

Incerci o data, de doua ori, de trei ori sa ii prezinti cum vezi tu lucrurile si daca e tot gica contra, nu are rost! Cel mai bine este sa nu te grabesti in decizii si nici sa ai sperante mari ca intalnesti marea dragoste pe net! Roaga-te, ca stie Dumnezeu ce e bine pentru tine!

Depinde cum esti tu :)
Ce te face sa crezi ca daca ai rabdare si ii arati dragostea ta si cat de mult ne iubeste Dumnezeu nu se va schimba? Eu am vazut cazuri.
De obicei baietii astia care se declara atei, sus si tare, le lipseste dragostea, nu au primit iubire, deci nu prea au cum sa creada in ea.
Secretul e sa fii realista: daca baiatul pare bun si sensibil, da-i o sansa, vezi cum merge. Daca e intelegator si deschis, aveti toate sansele sa o scoateti la capat cu bine si sa va cununati si sa traiti asa cum se cuvine.
Daca e mandru si incapatanat, in schimb, mai bine lasa-l, caci in nimic nu te va intelege, nici in credinta, nici in pasiunile tale, ...in nimic.
Totul depinde de cum e inima lui, si desigur a ta. Iti doresc sa ai puterea sa faci o alegere buna, si nu uita, nici baietii din biserica nu sunt perfecti. Conteaza ce e in inima. Incearca sa ai rabdarea sa descoperi.

Viata langa un partener ateu este un dezastru,crede-ma !
Mie cel putin, in perioada cand aveam o prietena de acest gen,toate imi mergeau prost,si nici cu ea nu ma intelegeam, ca se certa mereu cu mine din orice.
Pe scurt, numai rele si blestematii,ba era si sa mor !!!

Nu degeaba se spune ca femeia (sotia) este ingerul pazitor al familiei.