Rugaciunea si plansul
 

Ash avea o intrebare simpla...

Sfantul Ignatie Brancianinov zicea ca rugaciunea are nevoie de osteneala pe care aceasta o cauzeaza sau cam asha ceva, si ca plansul si lacrimile ar trebui mereu sa o insoteasca...

Dar intrebarea mea ar fi cam asa, daca plansul se apropie cel mai mult atunci cand deja ma culc si zic o rugaciune in mintea mea, si stau culcat in patul meu, deja nu e nici o osteneala pentru mine, plansul cela care parca se apropie ar fi ceva normal aceasta, sau o chestie pe care ar trebui sa o evit, intrucat ar putea fi de la cel rau, eu doar in acel moment nu ma ostenesc deloc... Si se mai intampla asa de cateva ori, in momente cand eu stau si nu ma ocup cu nimic, nu ma ostenesc...

Sper ca a inteles cineva ce am in vedere, si ash vrea sa imi dati un sfat...

Si inca ceva, e rau daca zic rugaciunea inimii, dar nu am inca duhovnic ?

Plans-ul, cred, trebuie insotit de rugaciune. Si chiar de vine plansul ( din cauza tristetii, sa spunem) si dupa rugaciunea (ce vine ca si urmare a nadejdii puse in Dumnezeu si a cererii de ajutor Lui ), oricum este bun.
Ierom. Savatie Bastovoi spunea ca exista si o ' tristete harica '. Cum stim ca este vorba despre acest tip de tristete? Tristetea harica te aduce mai aproape de Dumnezeu, te face sa strigi dupa ajutorul Lui, te indeamna la pocainta, pe cand ' tristetea pierzatoare ' este cea care te indeparteaza de la rugaciune, prin care se pierde nadejdea in El….plangi si atat ( fara a fi insotit de nadejde in El si rugaciune)…

In rugaciune nu conteaza neaparat pozitia trup-ului, ci ‘pozitia’ inimii.

Eu nu am plans niciodata la rugaciune,insa stiu ca sunt mai multe feluri de lacrimi,nu toate sunt duhovnicesti.Vezi parintele Cleopa...

Eu cred ca nu e rau daca practici rugaciunea inimii, este o rugaciune, menita sa te apropie de Mantuitor.

Lacrimile la rugaciune nu vin pentru vreun merit al nostru, ci sunt darul lui Dumnezeu. Osteneala noastra consta in rostirea rugaciunii, nu trebuie sa urmarim cu orice pret sa plangem. Cand Dumnezeu iti da lacrimi, nu te vei putea ori din plans.

Incearca sa citesti despre asta la Sfintii Parinti. Ei spun ca exista trei feluri de lacrimi: de la Dumnezeu, lacrimi firesti, dar si lacrimi de la diavol. Poti citi si aici despre felurile lacrimilor. Trebuie sa avem grija sa nu cadem in inselare.

Poti rosti rugaciunea inimii si fara indrumarea unui duhovnic, dar ideal e sa iti gasesti unul care practica aceasta rugaciune.

Rugandu-ne vom putea avea parte si de lacrimi. Ele sunt rodul unei inimi strapunse de dragostea lui Dumnezeu. Din moment ce omul a simtit dragostea Domnului, el nu mai doreste sa lase nimic necurat in sine. Si asa ajunge si la plans, la stergerea urmelor lasate de pacat in el.

Poti rosti rugaciunea inimii si fara duhovnic, dar asta este alta tema si a mai fost discutata pe alte topicuri.

Dumnezeu, care ne/va iubeste, vrea sa plangem/plangeti. Ce-mi plac posturile astea pe care le faceti.

Dumnezeu vrea sa plangem?!

DA! vrea sa plangem pentru pacatele noastre, numai prin baia lacrimilor si a Sf.Spovedanii ne putem curati de pacate! Sfintii Pustiei mereu insistau sa plangem pentru pacatele noastre! Sf.Siluan mereu accentueaza sa ne plangem pacatele chiar daca ne-am despatimit. Sa avem pacatele inaintea noastra tot timpul ca sa stam in SMERENIE! si asa ne va da Dumnezeu SMERENIA SA!

Omul plange cand se desparte de cel drag, asa face si cel ce a ajuns la unirea cu Dumnezeu - isi plange timpul petrecut in despartirea de El.

eu stiam ca Dumnezeu ne vrea fericiti chiar si in lumea asta ...

poate si eu as plange daca m-as certa cu mama.
dar crezi ca ei i-ar placea sa ma vada plangand?
si-ar rupe carnea de pe ea ca sa ma vada iar fericit.

Omul care L-a dobandit pe Duhul Sfant in el este un om cu adevarat fericit! Si Duhul Sfant se dobandeste NUMAI in curatie! Adica in plangerea pacatelor! Se dobandeste numai prin chemare, prin rugaciune, cu staruinta! Ori cand ceri ceva de la Hristos, nu se poate sa nu se sensibilizeze sufletul si sa nu planga! Rugaciunea curata este insotita mereu de lacrimi fierbinti! Nu poate fi inima atat de impietrita sa nu simta prezenta Duhului Sfant, iubirea lui Hristos, si sa nu 'reactioneze'.
Fericirea pe care o vrea Hristos de la noi, este sa FIM CURATI, sa poata sa Isi faca locas in inima noastra, locas al Sf.Treimi, ca 'nimic din ce e necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu'.
Fericirea consta in COMUNIUNEA cu El, dar in aceasta comuniune cu Dumnezeu, noi suntem oameni neputinciosi si avem nevoie de ajitorul Lui, de aceea trebuie mereu sa Ii cerem Harul si ajutorul ca in neputinta noastra omeneasca putem gresi ORICAND!

Da...NE iubeste!!

Depinde de rezultatele pe care le ai, nu-i foarte grav, dar în viitor trebuie să ai în vedere un duhovnic care să te îndrume.

lacrimi
 

A fost o vreme cind aveam multe lacrimi la rugaciune acum nu le mai am, oare de ce?

Crede-ma ca ne iubeste si daca nu plangem....Lacrimile insa pot deveni un dar...Si cat de mult inseamna sa plangi ingenuncheat in fata Lui , multumindu-i pentru bucuria de a trai!

Eu doream sa-i subliniez lui Pantsless ca toti oamenii sunt iubiti de El.
Bune sunt lacrimile adevarate...

Pai cine plange ca sa-si "clateasca" doar ochii...nu plange din iubire de Dumnezeu! Sunt singurele lacrimi bune!

Bravo, eu nu le-am avut niciodată. Am avut lacrimi numai când am auzit de copii avortaţi sau de accidentul de la maternitate.

Ei da camy_d , acestea de care vb tu, chiar sunt lacrimi indumnezeite!

Chiar aşa, eu care-s o fire destul de rece, am lacrimi îndumnezeite? :4:

"Orice traire inalta indumnezeieste cate putin".....

Pai Sf. Ignatie Brancianinov zice ca oamenii mai zdraveni trebuie sa rosteasca rugaciunile cu un glas mai "plingacios", si ca ar trebui sa ne fortam spre plins... Cel putin asa am inteles eu din scrierile lui...

Parerea mea:
1. Dupa cum ti s-a spus, exista mult feluri de lacrimi si NU, NU trebuie sa ne fortam sa plangem! Ca ajungi sa ai un plans mincinos si sa cazi in mandrie, sa te crezi ceva etc..

2. Cauta duhovnic.
Orice lucru il incepi cu spovedanie f amanuntita si cu sfat duhovnicesc.
Eu nu m-as incumeta sa spun rugaciunea inimii fara binecuvantare.
(Pana si rugaciunile acelea zilnice.. dimineata si seara.. Trebuie sa iei binecuvantare de la duhovnic si pt citirea lor.)

Revenind la plans..
Plansul NU inseamna nimic in sine. Vederea pacatelor este importanta!
Poti sa plangi mult si bine, daca nu-ti vezi starea de cadere in care te afli, daca nu vezi ca esti departe de Hristos prin pacatele tale, daca nu vezi ca meriti iadul... apoi degeaba plangi (adica plangi prosteste, fara suparare.. ) sau mai rau: plangi din mandrie si slava desarta.
Nu trebuie sa te straduiesti sa plangi ca este semn de inselare (acesta stradanie este semn de inselare, plus automultumirea ce decurge din plans!)

Mersi mult de sfat... De fapt de mandrie si ma tem, de asta si am facut acest topic... Nici la biserica nu ma duc regulat, nici nu ma rog regulat... Nu shtiu mii cam greu, mai ales sa gasesc duhovnic, nu prea sunt sociabil, nu prea vorbesc cu nici un preot, si nici nu shtiu cum sa gasesc unul...
Dar parca asa spune Sf. Ignatie Brancianinov... Si zicea ca plansul si lacrimile sunt din amagire atunci cand ne inchipuim anumite chestii, este scris si in linkul care mi l-ai dat...

Cum sa imi gasesc un duhovnic, ca nu mai pot...

Si nu shtiu, dar eu ziceam de plins, in scrierile Sf. Ignatie Brancianinov este diferenta intre plans si lacrimi, sau cel putin asa am inteles...

A subliniat foarte bine anna21: nu trebuie sub nicio forma sa ne fortam sa plangem, pentru ca vom cadea in inselare. Noi doar sa rostim rugaciunea cu atentie, in asta consta lucrarea noastra; iar lacrimile sa le lasam in grija lui Dumnezeu. Poate nu ai inteles bine ce a vrut sa spuna Sfantul Ignatie.

Fericiti cei ce plang ,ca aceia vor fi mangaiati !
Plansul e un miracol,un dar dumnezeiesc.Pt ca aproape orice plans de pe lumea asta,din cele mai diferite cauze,are in el ceva izbavitor,ceva de emotie intensa(se rup lanturile inimii) , dar si de smerire .Cine plange,va fi mangaiat.
Cine il va mangaia? Oamenii?Nu ci Dumnezeu este cel care alina pe oricine plange.Si ce alinare mai buna este decat cunoastera luminii si dragostei Sale.
Deci cu atat mai mult plansul la rugaciune este un dar rar.Dar intradevar,trebuie sa fie spontan,si sa exprime doar o dragoste nemarginita,si un mare regret pt pacatele noastre,o 'nesuferire' a firii noastre,a murdariei noastre,cu care atingem lumina dumnezeirii

Aloo, subliniam ironia.

Si cand colo voi chiar va bateti cu pumnul in piept ca cel ce va iubeste vrea sa plangeti. Fereasca...
Si mai sariti si cu pariul lui Pascal cum ca: "daca crezi si nu exista nu pierzi nimic".

Cat de ironic.. Cat de cinic.

Aha.. Deci dupa ce ne-a facut si ne-a inzestrat cu puterea de a face pacate, acum vrea sa plangem si sa ne chinuim ca sa ne mantuim. Multimea pacatelor care tot de el e definita, el a spus ce e pacat sa faci si ce nu.

Pai lasa ca am sa am si eu un copil si am sa stabilesc niste reguli: e pacat sa te nasti, sa mananci si sa cresti. Dupa care o sa-l biciuiesc si 30 min pe zi o sa trebuiasca sa planga (pe ceas!). Ca sa se curete de pacat.
Nu-i asa ca as fi un tata bun?

Ma, hai ca unele chestii le mai inghite omul. Dar cand vad aberatii d-astea cu: trebuie sa plangem, asa vrea. Bai frate...
Da' nu cumva daca sunteti rastigniti e si mai bine? Intreb si eu, ca vad ca va place suferinta dom'le..

Camy alea sint altfel de lacrimi, asa si eu cind vad la tv necazuri si pe cineva care plinge hop si eu incep a plinge. Plinsul la rugaciune este altfel.

Sf. Ignatie Brancianiov zice sa preschimbam lacrimile firesti(lumesti) indata cum apar in lacrimi duhovniceshti... Adica pentru un oarecare motiv plingi, atunci sa iti aduci aminte de pacatele tale, de cele duhovniceshti...

Citat din scrierile lui Sf. Ignatie Brancianinov despre lacrimi:
"Silirea este de trebuinta mai ales atunci cand din pricina firii cazute sau a rautatii demonilor apare in noi vreo pornire sau tulburare pacatoasa: atunci este nevoie neaparat sa rostim ceva mai auzit cuvintele plangatoare ale rugaciunii.
Plansul material,mashinal,auzit, deosebit de silit nu este pe potrvia celor neputinciosi, fiindca zguduie trupul si pricinuieste in el o durere si o suferinta chinuitoare. Aceasta durere si suferinta au fost asemuite de Partinti cu durerile celei care nashte; in urma lor apare o slabiciune insemnata chiar la nevoitorii puternici.
Monahilor zdraveni la trup le este cu putinta si de folos o silire mai puternica spre plins si lacrimi. Pentru ei e de trebuinta (mai ales cand sunt incepatori) sa spuna cuvintele rugaciunii cu glas plangator, asa incat sufletul care doarme somnul mortii din pricina betiei pacatului, sa se trezeasca la glasul plansului si sa se patrunda el insusi de simtamantul plansului. "

Poate eu nu inteleg ceva corect ? Ce inseamna "silit" dar ?

...orice lacrimi izvorate din iubire pentru ceea ce iubeste Dumnezeu....sunt de la El....sigur in rugaciune precum scrisesem..e bine sa ajungem sa plangem de bucurie pentru tot ceea ce este Dumnezeire...( creatie , iertare, darurie, recunostinta etc...)trebuie citit cu profunzime ce exprim...continutul e larg, chit ca vor fi ca de obicei, carcoteli...

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

Dumnezeu cred ca nu face troc cu noi...Si am convingerea aceasta deoarece este UNICUL care ne iubeste profund , total si neconditionat...Greu de inteles unora , insa asa este....

Atat lacrimile de pocainta cat si cele ce exprima bucuria "intalnirii" lui Dumnezeu in semeni si in creatie, sunt mari taine ale vietii duhovnicesti.

Dar aceste doua forme exterioare de manifestare, sunt roadele plansului launtric. "Plansul existential" dupa Izvorul vietii.

Un lucru este cert. Cine nu plange in lumea aceasta dupa Domnul, asemenea unui prunc dupa mama sa, o va face necontenit in cea viitoare, unde este "plangerea si scrasnirea dintilor".

Cred ca si acesta poate fi unul din sensurile cuvintelor Mantuitorului: "De un veti fi ca pruncii, nu veti intra in Imparatie ...".

Totushi referitor la citatul care l-am scris mai sus, cum intelegeti ?
Nu inteleg sensul cuvantului "silire" in citat...

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu. Lacrimeaza cand simte dragostea lui Dumnezeu in inima sa.
Referitor la asta, spunea Parintele Savatie Bastovoi:

"Lacrimile? Stiti…Dar hai sa va spun un caz cu parintele Rafail Noica, despre care voi stiti mai multe decat mine, ca sunteti din zona. A fost la noi intr-o noapte [la schituletul de la Bogaltin] si am slujit Liturghia cu el, si pe urma am stat de vorba. Eu auzisem de acest parinte Rafail, dar nu credeam bine despre el. Eu m-am gandit, zic, iara romanii astia au facut…, fiul lui Constantin Noica…, ma rog.

Avea cineva o carte cu el si spune: “Ai citit Rafail Noica? Scrie bine”. Zic: “Ce fel de Noica?” Zice: “Fiul lui Constantin”. “Nu mai cartesc, zic, daca-i fiul lui Constantin Noica. Nu-mi place cum fac romanii tot felul de povesti si mituri despre cine vrei si despre cine nu vrei, mai ales credinciosii. Sunt satul de intelectuali”.

Si spun ca si atunci cand a venit, nu prea mi-au tremurat mie genunchii, nici nu aveam de gand sa-l intreb ceva, ca nu aveam nevoie. Dar dupa ce am slujit Liturghia, m-am aprins de dragoste pentru el si mi-am cerut blagoslovenie sa-l intreb cateva vorbe.

Si vreau sa va spun despre lacrimi. Stateam si vorbeam ceva despre pravila, despre rugaciune, stiti, cum ne rugam. Parintele statea in pat, ca era obosit, si-mi pare ca si cam bolnav, iar eu stateam jos pe podea, langa dansul. Eu am inceput sa fac o apologie a pravilei, ca, de, cand o faci, ai putina mangaiere, iar cand n-o faci, ai prilej de pocainta. Si el imi strange mana si se uita la mine si imi zice: “Dumnezeu nu este pravila, Dumnezeu este dragoste”. Si atunci i s-au inlacrimat ochii.

Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumnezeu este dragoste. Ati vazut vreodata? Atunci cand nu ne vedem mult cu cineva, la intalnire plangem. Dar mai ales se vede asta la batranii de prin sate, care au copiii plecati, si-i vad foarte rar, poate doar de Paste. Si vezi acesti batrani cum ii asteapta in gara si cand ii imbratiseaza plang. Dar ei plang de bucurie, si numai ei stiu de ce mai plang, ce-si mai amintesc atunci, ce mai gandesc, pentru ca plansul acela e o mare bucurie.

Asa cred eu ca sunt lacrimile astea cand spunem: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat”(Ps. 84,11), atunci cand noi ne-am imbratisat cu Dumnezeu si, iaca, plangem, pentru ca nu ne-am vazut de mult.

Stiti, asa ma gandesc, ca or fi asa lacrimi. Dar sunt si oameni care n-au lacrimi in afara, lacrimile lor sunt inauntru. Sunt unii asa mai plangaciosi, dar sunt si care…. Asa, cred ca sunt fel de fel. Importanta e bucuria noastra. Ca lacrimile fara bucurie nu sunt nimic, “cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera”(Ps. 125,5). Asa ca, intai lacrimile, pe urma bucuria…cu lacrimi."

Cules din volumul “Ieromonah Savatie Bastovoi-Despre curaj si libertate in ortodoxie", Editura Sofia, Bucuresti-2006, de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog (cf. sursa)

Niciodată nu mi-am plâns păcatele :20:

Lacrimile cele duhovnicesti sunt ele dar dumnezeiesc, insa este necesar sa ne aducem si noi aportul in a le dobandi.

"Silirea" spre plans o poate avea numai cel ce are trezvia mintii si a inimii. Cand simte ca i se strecoara in suflet o pricina a plansului dupa cele ale lumii, acesta e cu luare aminte, pentru a o transforma in temei pentru plansul duhovnicesc. In aceasta stare, omul isi plange slabiciunea, nu numai pacatul, ci si pornirea spre pacat.

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.