De ce existam?
 

De mult ori m-am intrebat de ce exist pe acest pamant. De ce Dumnezeu m-a lasat aici sa traiesc? Care este "misiunea" mea, sensul vietii mele. M-am nascut ca sa fiu ce? sa fac ce? cat? cand?
Cred ca cu totii ne punem intrebarile astea macar odata in viata. Nu existam intamplator cum de altfel nimic nu e intamplator, atat lucrurile bune cat si cele mai putin bune. Dumnezeu mi-a dat acest dar, cel al vietii si imi e teama ca nu am sa stiu, sau nu am sa fac ceea ce trebuie cu el. Asta e opinia mea persoanala si care ma tot macina.
As vrea sa aflu si alte pareri asupra acestei chestiuni.

Noi existam pt ca Dumnezeu ne iubeste . Rolul nostru pe acest pamant este acela de al cunoaste pe Dumnezeu si de ai indeplini voia, pt ca sa dobandim VIATA VESNICA.

Sub semnul acestei intrebari,gravitateaza toata natura umanului,intrucat noi oamenii mereu suntem macinati de indoieli,de mistere care ne inchisteaza in propria noastra limitare,si ne stimuleaza spre a cereceta,spre a cauta ,si in final spre a gasii sensul,misiunea,sau insasi rolul nostru in acest univers.Dar ....totusi de ce existam?(intram in filosofie aici)Daca pornim de undeva atunci unde a inceput totul?Cand a inceput,si totusi de ce atunci?Ce este infinitatea,cand vedem ca totul este limitat,vedem ca efemerul ne doboara pe toti.Si totusi in acest univers de ce doar noi?Care este menirea mea ,de exist?Cine sunt eu ,de ce m-am nascut aici,de ce trebuie sa sufar ,de ce sunt slab?Cine ne-a facut pe toti si de ce nu vorbeste cu noi?Cine este acea Entitate ,Zeul Suprem,Logosul,Absolutul?(iesim din filosofie).Existand vom afla CINE SUNTEM.

Cred ca existam pentru a-L iubi pe Dumnezeu. Sfantul Siluan Athonitul spunea ca in lumea aceasta, fiecare are ascultarea lui: unul e imparat, altul patriarh, altul fierar, bucatar sau invatator, dar Domnul ii iubeste pe toti si cine iubeste mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plata mai multa.

Scopul nostru este sa ne inmultim talantii si sa dobandim mantuirea! Se intelege ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu.

Doamne-ajuta!

Cred ca ar trebui sa incepem prin a nu-l defini pe Dumnezeu prin termenul "entitate". Entitati suntem noi si toate fapturile din Univers. Dumnezeu nu poate fi o entitate. Entitatea are un inceput si un sfarsit. "Dumnezeu este in tot si in toate", Dumnezeu este Infinitul.

Acolo unde ratiunea se loveste de un lucru care tinde spre infinit, in directia aceea este Dumnezeu.

De ce existam este o mare si buna intrebare,nu cred ca putem sti cu adevarat de ce existam..
Dumnezeu ne-a creat din iubire,dar ca sa intelegem sensul exact al existentei noastre..cred ca poate dincolo...

1. Ca sa traim, sa ne inmultim, sa ne crestem un suflet, si sa ne bucuram de scurtul timp pe pamint cu sau fara familie, cu prieteni.

2. Cui ii pasa?...si ce importanta are?. Daca ar fi fost important sa stim am fi stiut!

3. Alta intrebare care ne depaseste si este neimportanta. ...ma indoiesc ca DOAR noi existam in Univers. Vezi oare vre-un cal in grajd ca-si pune aceste intrebari existentiale. Relax, man! Who cares!
Nu suntem singura planeta din Univers care este la o distanta optima de soare pentru a produce viata.

4. Pina una alta este sa traiesti si sa contribui la dezvoltarea minusculei societati din care faci parte( in raport cu Universul) atit, in rest nu ne intereseaza.


5. Suferi pentru ca esti la un pas de Iad(imediat sub noi) cu zicea si Par Sofian. Esti slab pentru ca nu esti tare. Pe pamint toti suntem extrem de fragili... ne ia moartea foarte usor

6. Nici nu are importanta "cine te-a facut". Pina una alta te-a facut maica-ta cu taica-tu! in rest sunt numai supozitii, si imaginatie.
Pe catel si pe pisica cine le-a facut?...alti catei si alte pisici. Tu nu esti mai breaz cu nimic..ai acveleasi organe ca si animalele si tot in tarina ajungi ca si ele.

Cu tine "vorbeste" DOAR programul din care faci parte nu Dumnezeu!

In primul rind El nu vorbeste. El ti-a dat doar legile de guvernare a pamintului. Stiu, trist, dezamagire totala, dar asta este! Tot ce-ti da "impresia" ca ar fi "vorbe de la El". "minuni, etc" sunt de fapt coincidente.
In afara de iubirea aproapelui unde se manifesta Dumnezeu altceva nu mai exista,,si asta-i DIRECT de la Hristos!
Cu asta incepe adevaratul crestinism.

7. Nu are NICI O IMPORTANTA cine este acea entitate!

De ce crezi ca din iubire?
Ce iubire? adica cum o vezi in planul creatiei multiceresti universale unde noi AM ales prin protoparinti sa fim USA-N USA CU IADUL?

Da, asta este scopul, TRAIND PE PAMINT nu cu capul in nori in imaginatie si inchipuiri, sa ne crestem un suflet, sau cum zici tu cu "talantii....

De ce existam?
 

Am fost foarte multa vreme si eu tulburat de intrebarea "de ce exist?".
Am aflat ca fiecare avem un rost. Acum sunt uimit de minunea ca exist.
Har, smerenie si jertfa de sine.

pentru ce?
 

Te superi daca acest raspuns al tau nu ma satisface?

Nu ma asteptam la raspunsuri.......dar este interesant,eu am pus aceste intrebari mai mult cu valente retorice,insa ai reusit sa le ,,diseci'' destul de lejer , totusi ai o unda de scepticism care uneori ar trebui sa o mai ,,condimentezi''.....dar in rest imi place...Domnul sa te(ne) lumineze.

Ne-am nascut ca sa ne bucuram de Dumnezeu prin toate - profesie, prieteni, cuvinte, fapte, etc, pentru o vreme in aceasta viata si nesfarsit in cea vesnica.

Ne-am nascut pe pamantul asta pentru a inainta pe drumul spre sfintenie, nu pentru a bate pasul pe loc si a ne bucura cat mai mult de placerile vietii. Viata pe pamanat nu ne-a fost data pentru a lenevi si a ne simti cat mai bine, ci pentru a urca cat mai sus pe scara evolutiei.

Care e cea mai inalta treapta?Ultima?:5:...E clar ca trebuie sa evoluam, dar pana cand domnule??? (Raspuns: pana nu-ti dau una!!!!! -apropos de palmele spirituale pe care le imparti aici:71: )

Ultima, numai Dumnezeu o stie. :) Iluminarea (sfintenia) e doar inceputul unei alte vieti, mult mai bogata, mai reala, mai frumoasa decat viata asta. Si se merge tot in sus. Dar imposibil pentru noi sa privim prea departe. Deja numai ceea ce intuim noi ca ar fi umatoarea viata este ceva incompresibil pentru mintea noastra. E ca si cum o furnica ar incerca sa inteleaga ce este omul. Ramane sa vedem. Si putem vedea doar mergand inainte. Cei ce au ajuns mai departe ne-au spus deja ca darurile, satisfactiile si frumusetea celeilalte vieti (cele iluminate, de sfant, viata care se situeaza la nivelul constiintei deasupra mortii fizice) nu pot fi descrise in cuvinte omenesti si imaginate la adevarata lor valoare, decat traindu-le.

Ai dreptate,cati poeti au scris despre dragoste si nimeni nu o poate intelege,cati au scris despre iubirea unui parinte si nici un copil nu o poate intelege.De ce? Pentru ca nu apartine mintii.Trebuiesc traite,aceasta traire ne face fericiti si plini de viata.

Foarte frumos..:-)

Daca ar fi sa ne luam dupa francezi,existam pentru ca gandim.Traim doar daca iubim.Nu te mai framanta cu astfel de intrebari,bucura-te de viata(caci e tare scurta) fii fericita cand primesti si mai fericita cand daruiesti,bucura-te ca si un copil, cu bucurie sincera,dezinteresata,trezeste-te cu zambetul pe buze si mergi la culcare cu acelasi zambet.Ai rabdare si vei primi raspunsul dorit.Traim sa ne fim si sa fim celorlalti utili.Toate cele bune!

Mintea, intelegerea rationala DESPRE un lucru, nu este acelasi lucru cu a trai experienta in sine. Totusi, mintea este un instrument esential pentru interpretarea corecta a realitatii. Fara ca mintea sa ordoneze in mod inteligent senzatiile, ne lasam prada instinctului. Cred ca toate senzatiile si placerile actuale ne-au fost date pentru a pune in miscare inertiala (sa-i zicem) mecanismul de experimentare a vietii, mecanism care merge de la sine. Singurul lucru care se ridica deasupra automatismului animalic pe care il asigura instinctul, este intelectul (care poate este acelasi lucru cu creativitatea). Intelectul este partea cea mai inalta a omului simplu. Deasupra intelectului este iubirea. Iubirea nu este acelasi lucru cu dragostea provocata de atasament. Iubirea este mult mai mult. Atasamentul (dragostea) se gaseste tot la nivelul instinctului, pe care o observam oricum la toate animalele, inclusiv la om, care se manifesta puternic in adolescenta si prima tinerete. Deci asta este tot instinct.

E complicata problema, ma lupt cu ea :)

Ma refer la dragoste ca unire trup-suflet.Din pacate la noi s-a denaturat sensul.Atasamentul este de fapt o patima,dorinta de a avea.

Iti dau aici raspunsul meu de pe alt topic,doar tu m-ai invatat cum sa il copiez:-) :
Iar atasamentul, eu zic ca e ceva negativ...Este inceputul posesivitatii.Nu trebuie sa ne atasam nici de oameni,nici de lucruri...Pe oameni trebuie sa ii iubim, iar de lucruri sa ne folosim..

Da, am inteles. Cred ca cine reuseste sa inteleaga si sa manifeste iubirea, chiar si fara a o intelege rational, ci direct la nivel de perceptie a bucuriei, trece foarte usor peste problemele si confuziile mintii. Cred ca este calea cea mai scurta catre iluminare. Dar asta presupune un suflet cu totul special, altruist din nastere, suflet neschimbat de copil inocent :) Si nu cred sa fie prea multi pe pamant. Noi restul, trebuie sa procesam rational lucrurile, si sa ne dam silinta sa intelegem care sunt actiunile cele mai bune de facut. Cel putin eu, nu vad cum as putea deveni peste noapte un suflet de copil inocent. Noi avem deja mentalul facut varza de catre societate (pacatele parintilor) si trebuie sa-l indreptam. Pe langa asta, avem si conditionari genetice (patimi instinctuale - tot pacatele parintilor) pe care trebuie sa le controlam.

Sa va dau raspunsul copilului meu: "traim ca sa-L cautam si cunoastem pe Dumnezeu".

Si eu cand eram copil, aveam senzatia privind cerul noaptea, ca sunt venit de undeva din stele si ca trebuie sa ma intorc inapoi :)

Cel mai sus am ajuns deocamdata cu capul in nori :))

Raspunsul copilului nu este intamplator.
Este modalitatea lui de raportare la lume, pe care eu in intretin voit.
De exemplu, de cate ori pierde timpul, are pretentii nejsutificate etc.. ii pun aceasta intrebare "de ce crezi tu ca traiesti?".
Iar raspunsul (cel de mai sus) il pune pe ganduri, il face sa-si analizeze singur (in sinea lui) comportamentul etc..
Este o intrebare pe care i-o pun relativ des copilului meu, ca sa invete de mic ca nu traieste intamplator sau cum vrea el, ci din moment ce a fost adus la viata, are si un scop pentru care exista.

E foarte bine sa-l indrumi sa gandeasca pana la capacitate maxima, fara a-l forta totusi. E tot ceea ce un parinte ar trebui sa-l invete pe copil. Cand copilul invata sa gandeasca singur, cultura o acumuleaza apoi foarte usor si corect. Va trece prin scoala cu foarte mare usurinta si va sti sa caute si sa faca cele mai bune alegeri in viata. Intelectul (ratiunea) impinsa la maxim duce la sfintenie, atunci cand directia cautarilor este Dumnezeu.

Foaaarte profund.
Hmmmm, ma intreb oare de unde o fi auzit el aceste cuvinte repetate de n ori pe zi?...sau...aaaaa am uitat, ziceai ca este ANALIZA LUI PERSONALA A VIETII la 4 ani, da, da, da, acum inteleg :)

Nu inteleg care e treaba ta?
Ai si tu copilul tau.. el ce zice?
Al meu e preocupat de fel de fel de lucruri.. de ex. de ce ochii sufletului nu vad nimic? (el spune ca sufletul doarme in om ca frumoasa din padurea adormita), de ce omul traieste 70 ani cand il poate cunostre pe Dumnezeu in mai putin timp?, cei care mor pt ca asa vor ei (sinucigasi, dar nu stie termenul) merg in a treia zi sa-L vada pe Dumnezeu sau cad direct in iad din clipa mortii? etc..
.. Raspundeti daca aveti habar..

Aaa, o intrebare de aseara care m-a lasat masca: "care este semnificatia expresiei crede in tine" (believe in yourself).. nu in Dumnezeu credem? Cum adica sa credem in noi? A fost una din cele mai tari intrebari de pana acum.

Nu trebuie sa il fortezi cu intrebari mult prea complexe pentru el, deoarece risti sa-i faci in minte varza. Trebuie sa-l stimulezi sa gandeasca in primul rand ce este mai aproape de varsta lui, sa-l stimulezi sa inteleaga lucrurile elementare. Noi la varsta noastra, daca ne pierdem in intrebari prea departe de intelegerea noastra si ne fortam cu orice pret sa dam explicatii, o sfarsim prin a fi haotici. D-apoi el...

Pune-l in primul rand sa gandeasca lucruri elementare (matematica, aventuri despre lume din carti de povesti), iar despre Dumnezeu doar conceptele ce-ti sunt si tie evidente. Cum l-ai putea invata pe el, lucruri pe care nu le intelegi tu?

Si in primul rand invata-l sa nu accepte dogmele fara sa le inteleaga sensul, in cazul in care ii vrei binele. Invata-l sa accepte ca adevar tot ceea ce este in conformitate cu realitatea, iar restul lucrurilor sa le considere probabilitati. Altfel, mi-e ca se va pierde in dogme si intrebari fara raspuns.

Invata-l sa faca diferenta dintre bine si rau, in primul rand. Sa-l pui sa gandeasca singur de ce cutare lucru e bine si de ce cutare lucru e rau. Astfel incat sa devina selectia dintre bine si rau (separarea graului de neghina) o rutina pentru el.

Pe mine ma fascineaza copiii.
Cred ca inteligenta lor este mult subapreciata.
Tu ai copii?

Important, esential pentru ei este sa-si sprijine gandirea in adevaruri de neclintit.. Dumnezeu, Adevar etc. Este ca o scara pe care mintea lor urca si desvcopera lumea.

Sa inveti copilul relativitatea adevarului (ce se invata azi in scoala, in fapt) este foarte gresit pt dezvoltarea lor. Nu am timp acum sa elaborez, poate alta data.

Clar, nu ai copii.

Fa cum crezi. Reflecteaza insa daca vrei asupra faptului ca greselile tale de educatie se rasfrang asupra copilului. Deci pentru a putea educa corect copilul, trebuie intai sa te perfectionezi pe tine insati.

Dupa parerea mea, ceea ce faci este o instructie cu caracter dogmatic, cat timp nu inveti copilul sa se raporteze singur la realitate si sa faca singur distinctia intre ce este adevarat si fals, corect si gresit, bine si rau (raportat la realitatea din jur).

Degeaba il inveti dogma. E ca si cum l-ai pune sa filozofeze asupra faptului "De ce fat frumos are cal alb"...

Stiintele sunt hrana pentru el, pacat ca nu le vezi cu ochi buni si nu-l indrumi mai mult in directia asta. Sa stii ca sfintii moderni sunt cei dintai interesati de progresul stiintific, timpurile s-au schimbat. Si cei de pe vremuri au fost oameni foarte studiosi si critici. Deci te inseli grav daca il indepartezi de stiinte.

Bineinteles ca la varsta lui nu o sa-l pui sa judece relativitatea. Cum n-ar trebui sa-l pui sa judece a cata zi ajunge in rai...

Pe mine ma da gata priceperea romanilor la orice..
Sa inteleg: nu ai copii. Esti psiholog? (ca eu sunt, nu de alta!)
Dar imi educ gresit copilul!
Ai putea sa ma informez in ce arie sa ma perfectionez?
Invatatura ortodoxa?
Am suficienta ca sa te etichetez drept new-ageist (deci nu ortodox), doar ca nu m-am obosit pana acum sa te contrazic .. dar de exemplu tu sustii apocatastaza - care este o erezie clara.
daca-mi permiti sa fiu absolut onesta: nu stii nici macar ce scrie in catehismul de baza!
Macar copilul meu stie ca doar in Hristos te mantuiesti. Este esential sa stie asta, mai mult decat orice stiinta.

Apoi, ai o confuzie in minte: cum deduci tu ca al meu copil nu invata stiinte? La matematica, de ex. a depasit de mult tot ce se face la scoala. Facea inmultiri de la gradinita si nu-l invatase nimeni.Nu are povesti (nu i-am citit), nu are televizor.. dar are libertate sa faca oricata matematica vrea. Calculeaza mental mai rapid decat unadult (pe verificate!). In loc de povesti citeste carti de stiinta (tu stii compozitia soarelui sau care sunt planetele gazoase din sistemul nostru solar? stii sa-mi arati Fiji pe harta sau macar sa-mi spui in ce ocean este? stii stii cate feluri de elefanti exista? ok, ultima e usoara.. dar banuiesc ca nu te-a interesat cat traieste un calamar). E adevarat ca al meu copil nu stie cine e Fat frumos.. asta este.
(De aceea eu vorbesc pe unele threaduri impotriva televizorului - orice copil ar fi inteligent daca i se da o sansa si este inchis televizorul in casa)


Dar la ce foloseste toata stiinta din lume daca nu te mantuiesti?
Oamenii invata oricum una sau alta ca astea sunt timpurile. Dar sa gasesti invatatura adevarata este foarte greu.
Daca mama nu-si invata copilul abc-ul ortodoxiei, cine sa o faca?
(si forumul acesta imi foloseste enorm! ca observ aberatiile scrise de multi oameni si tocmai de acolo incep sa-l invat pe al meu copil!)

Dar ma bucur ca-mi dai "voie" sa-mi cresc copilul cum vreau. Super tare.

COpilul tau o fi cum spun astia - gifted - Toti romanii incearca sa-i bage in scoli pe copiii lor la programe de gifted
Stiai treaba asta?

Ca sa nu te las fara explicatie si sa crezi ca am ceva cu tine: ce ai scris tu mai sus NU e invatatura crestina.

Omul corupt sufleteste, patimas etc.. nu este capabil sa distinga intre bine si rau! Are busola interioara distrusa, glasul constiintei amutit, chipul dumnezeiesc din el este cazut intre patimi ca cel cazut intre hotri din pilda bunului samarinean.

Noi putem distinge intre bine si rau doar in masura in care ne curatam de patimi si numai cu ajutorul bisericii.
Daca esti familiarizat cu invatatura crestina, Iisus Hristos este numit Lumina lumii. Pana la venirea lui lumea era scufundata in intuneric. Fara El orbecaim in bezna.. deci despre ce bine si rau vorbesti tu?

Binele il face cel ce implineste Toate poruncile lui Hristos.
(si asta-mi invat copilul. nu sa gandeasca el cu mintea lui ce e bine si ce e rau.. sa fim seriosi!)

Al meu e in scoala publica.
dar tu de ce nu vorbesti de al tau?

N-am incercat sa-ti atac crezul, a fost doar o observatie. Esti incoerenta. Dar tu fa ca tine, ca observ ca esti genul care sare de c.r in sus si da verdicte cand cineva intervine in judecata sa: nu judeca cu mintea ta si implineste poruncile lui Isus. Lucru pe care bineinteles nu o sa-l reusesti in veci, nici tu, nici copilul, deoarece este o gogomanie, o contradictie, o imposibilitate.