Traire duhovniceasca vs citirea cartilor
 

Desi suntem inconjurati de mii de carti foarte folositoare,desi putem comunica usor prin internet,traim o mare criza duhovniceasca prin aceea ca lipsesc exemplele vii!
Este mult mai bine sa ai un exemplu in viata ta,care sa te sfatuiasca si de la care sa poti imita gesturile si viata sa,decat sa citesti sute de carti.
Poate unii se amagesc ca citesc pe Sfintii Parinti,insa daca ar face o analiza ar vedea ca nu reusesc sa transpuna aproape nimic in practica.
Traim o mare criza spirituala prin degradarea vietii si lipsa oamenilor adevarati ,si avem mangaiere cartile,insa nu este de ajuns pentru desavarsirea noastra.
Ce este de facut? Nu stiu,insa cred ca trebuie sa pornim de la acest fapt,de la constientizarea acestei stari de lucruri,si poate vom gasi unele solutii.

Pai daca nu se transpune nimic in practica, inseamna ca ori am cazut in deznadejde, care e pacat de moarte, ori ne-am molipsit de mama pacatelor de moarte - lenea. Eu sunt de parere ca, cartile sunt foarte folositoare, pentru ca sunt de mai multe feluri, pe intelesul tuturor. Nu trebuie sa disperam ca nu avem exemple vii - avem cuvintele Sfintilor Parinti, care sunt pururea printre noi.

Apoi eu cred ca toate se impletesc minunat daca le facem asa cum trebuie. Ce este mai frumos decat sa citesti din sfintii parinti? Cum am putea ajunge sa ne cunoastem ignoranta si limitele, daca nu cunoscand desavarsirea celorlalti? Cum am invata ce trebuie sa pretuim mai mult in viata, daca nu cu ajutorul acestor sfinti care, desi plecati demult din viata aceasta, ei inca ne dau povete si mijlocesc catre Mantuitor pentru noi?
Trairea duhovniceasca se impotmoleste din cu totul alte cauze. Prea multe tentatii in viata omului cotidian: de la cafeaua de dimineata din care am facut un adevarat ritual, la toate slabiciunile zilei, aparent nevinovate, dar care ne tin departe de gandul cel bun. Cati dintre forumisti realizeza ca multe dintre mesajele lor ii osandesc si prea putine ii ridica? Daca ar exista traire duhovniceasca in fiecare dintre noi, nu ne-am mai antrena in discutii fara de sfarsit si am da slava lui Dumnezeu daca cineva reuseste sa ne arate imaginea reala cu care suntem vazuti de catre altii. Dar noi ce facem? Ne razboim intre noi pentru a dovedi cat suntem de intelepti, de eruditi, de... "induhovniciti"... Lui Dumnezeu nu avem ce dovedi, ca ne stie El bine. Iar ceilalti nu conteaza prea mult daca ne considera prosti sau nebuni. E problema lor, pacatul lor, sa fie sanatosi.
Eu cred ca pentru a avea o traire duhovniceasca macar caldicica daca nu fierbinte, trebuie trecut prin filtrul Duhului Sfant fiecare gand si fapta, adica sa veghem in permanenta. Daca reusim sa definim izvorul fiecarui gand si fiecarei decizii: "De unde vine acest gand si cine ma stapaneste in acest moment? Unde poate duce si pe cine supar cu el? Ma ajuta sau ma osandeste? Este buna samanta? Va da sau nu va da rod bun?", atunci e mai greu sa fim stapaniti de rautate, iar in constiinta noastra se va gasi intotdeauna timp si de rugaciune pentru aproapele, nu numai pentru noi. Si daca la sfarsitul zilei putem spune ca nu am alergat dupa lucruri efemere si nu am suparat pe nimeni, cred ca Dumnezeu ne primeste in audienta cu mai multa blandete.

Daca am vedea in jurul nostru oameni care postesc,se imbraca simplu,sunt modesti,se impartasesc des,sunt milostivi,drepti,atunci am vrea si noi sa fim ca ei.
Insa noi ne uitam la ceilalti si vedem ca au masini,mananca bine,au case frumoase,merg in excursii si vrem si noi sa fim la fel.

Cred ca este imposibil a citi mult si a nu ramane cu nimic.
Macar putin tot se lumineaza mintea aceluia.

Deci stii ce ai de facut !
Ba inca mai mult... oare nu vedem langa noi macar putini din toti aceia pe care i'am dori ?!
Nu avem langa noi macar cativa oameni simpli, linistiti, care trec pe langa toate ale lumii ?!

Tare nu imi vine sa cred ca sunt crestini care nu gasesc nici macar un singur om de la care sa aibe atat de multe de invatat.
Viata noastra se reduce insa la delasare, lene si trandavie... dupa cum atat de des spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

"Avem nevoie sa-L gasim pe Dumnezeu, dar nu poate fi gasit in galagie si agitatie. Dumnezeu e prietenul tacerii. Priviti cum natura-arbori, flori, iarba- cresc in tacere. Priviti stelele, luna, soarele cum se misca in tacere. Avem nevoie de liniste pentru a fi capabili sa ne intelegem sufletele."
"Nu conteaza atit de mult cit facem ci conteaza cita iubire punem in ceea ce facem. Nu conteaza cit de mult daruim, ci conteaza cita dragoste punem in ceea ce daruim."
"Fructul linistii e rugaciunea. Fructul rugaciunii e lupta (cu cele rele). Fructul luptei e dragostea. Fructul dragostei e daruirea in folosul aproapelui. Fructul daruirii este pacea."
"Dumnezeu nu ne cere sa reusim; El ne cere numai sa incercam."
"Cind te intrebi: ce as putea face eu sa aduc pacea in lume?-raspunsul e simplu: du-te acasa si iubeste-ti familia!"
"Am descoperit un paradox: daca iubesti pina la durere, dupa aceea nu exista mai multa durere ci mai multa dragoste."

Toate acestea au fost spuse de maica Tereza de Calcutta

Esential nu este faptul daca citim multe sau putine carti duhovnicesti. Important este ca atat cat citim sa intelegem si sa putem pune in practica. In mod clar exista o tensiune intre literatura teologica pe care o citim si viata.

In ceea ce ma priveste, fapta inca nu poate tine pasul cu lectura duhovniceasca.

Eu datorez foarte multe lecturilor mele religioase, cultura religioasă şi mai ales faptul că m-au ajutat să înţeleg logica ortodoxiei, să văd ce e bine şi ce nu, să pot să disting ce-i ortodox de ce nu este. Datorită lor pot să văd multe lucruri care în realitate nu-s bune dpdv religios (nu înţeleg chiar orice, dar în mare măsură, de ex. nu pot să zic dacă Klaus Kenneth este ortodox).

Avem nevoie în acelaşi timp şi de lectură şi de trăire creştină, nu merge una fără alta. Doar lectură înseamnă fariseism. Doar trăire chiar e greu, de unde să ştii ce trebuie să faci, mai ales acum când sunt atâţia hristoşi mincinoşi? Dacă nu-ţi cunoşti religia, imediat te păcăleşte, de ex., un protestant.

Lecturile ortodoxe sunt un vaccin împotriva ereziilor.

Lecturile ortodoxe sunt foarte bune,dar nu sunt suficiente.

Cine mai stie astazi cu adevarat ce e postul,simplitatea,saracia de bunavoie,rugaciunea,asceza?

Am citit multe carti in care sunt cuprinse invataturile parintelui Cleopa de la Sihastria,si chiar pe acest site se pot gasi multe inregistrari video de unde se pot invata o multime de lucruri pe care nu le putem afla in alta parte.

Toata lumea spune ca a citit,insa cine poate spune cat timp se roaga,daca posteste,daca practica vreo nevointa?! In ciuda lecturilor,suntem niste crestini de paie...

Cam dura expresia "crestini de paie".Eu nu spun decat duhovnicului cat timp ma rog si cat timp postesc.
Aici am dat un exemplu de lectura unde iti poti afla echilibrul si linistea sufleteasca.

Dragul meu,in fiecare carte ortodoxa iti gasesti oaza de liniste si pace,insa ceea ce vreau sa spun este ca nu este suficient acest lucru,daca ma intelegi....
Nu am deschis acest thread pentru a primi sfaturi ci pentru a evidentia o stare de fapt pentru toti crestinii....

ori cat de importante ar fi lecturile intr-adevar nu sunt nici pe departe suficiente....oamenii aceia de care spui tu sunt mai rari, dar de moment ce stim ca ei lipsesc propun sa ne gandim mai degraba ce avem la dispozitie...avem la dispozitie o societate secularizata si ateizata formata din oameni egoisti care isi bat joc de toti si de toate, avem frati crestini care, sunt un fel de "jandarmi ortodoxi" care se comporta de parca Hristos i-a lasat printre noi sa faca ordine, sa ne smereasca, sa ne dea cu bata in cap cand considera ei ca gresim etc.,....dragostea de aproape e ceva marunt....ei sunt mult prea ocupati sa tina sus steagul ortodoxiei....ma rog...avem de toate :)....deci ideea cred ca ar fi sa incercam sa "facem rost" de traire si bucurie duhovniceasca din ceea ce avem la dispozitie....de exemplu : tot cei enumerati mai sus sunt adevarati vanzatori de smerenie.....sunt adevarate gantere de lucrat muschii nejudecarii :).....sunt toti oameni bolnavi duhovniceste care de multe ori au mai multa nevoie de ajutor decat poate avem noi la momentul respectiv...iar acea smerire in relatia cu ei, acea nejudecare, acel ajutor pe care il putem da cred eu ca ne va aduce chiar mai multa bucurie decat roadele unei relatii cu un om traitor....evident ca acuma vbesc si eu din teorie..in viata de zi cu zi cand ma intalnesc cu aceste relitati cel "mai bun" lucru pe care sunt in stare sa il fac e sa ma umplu de lehamite (cand esti mandru ti se face lehamite des) si sa nu zic nimic de teama sa nu pacatuiesc.....pe cand ceea ce ar trebui sa fac ar fi tocmai acele eforturi de interactionare intr-un spirit de smerenie, nejudecare, ajutorare etc.

Ma regasesc in mare masura in ce spui tu aici.
Citesc, citesc citesc.. si mi se pare ca nu am clintit nici macar un pas.
Stiu prea multe si totusi nu stiu mai nimic din propria experienta sau din propria traire.

Dar chiar si asa este bine sa citesti, chiar daca vezi cu disperare ca esti la pamant. Este totusi un plus fata de a nu citi prea mult dar a crede ca totul este in regula cu tine.

Sa stii ca si eu mi-am batut capul cu solutii.. ma gandeam sa-mi planific atingerea unor "obiective" etc.. dar evident ca nimic nu poate fi facut fara binecuvantarea si sfatul duhovnicului, doar ma amagesc singura.

Ai pus bine problema... Orice experienta care nu este a ta personala, TRAITA de tine nu are aproape nici o valoare sufleteasca.

Cel mai bine explica Tarkovsky in interviul de aici, ..urmareste de la minutul 1:45~
http://www.youtube.com/watch?v=V27Xl...eature=related

ciao!

Da si nu.
Ce spune Tarkovsky este f adevarat.

Totusi oamenii de azi nu acumuleaza experienta de viata, sunt oarecum orbi si surzi.
Sunt deschisi doar sugestiilor media si isi traiesc viata in stare de transa, prinsi in propriile lor obiceiuri, tabieturi, dorinte (de multe ori daunatoare si ilogice)..
Eu vad ca oamenii nu traiesc ci stau prinsi intre dorinta (de a avea, de a fi, de a se alinia modelului omului de "succes" promovat de media) si spaima (de a nu avea, de a nu "reusi", de a nu se descurca etc..)

Mie mi se pare ca sfintii sunt oamenii care au trait cu adevarat. Restul mai mult au "dormit".

Daca luam seama la slujbele randuite in chip minunat in biserici, de catre Sfintii Parinti, vom putea intelege si raportul dintre lectura si celelalte aspecte ale vietii noastre duhovnicesti.

In Biserica, Sfintele Taine nu se reduc la citirea Sfintei Evanghelii. Daca ar fi fost de ajuns atunci ne-am fi adunat in biserica si am fi lecturat doar Scriptura si omiliile Sfintilor Parinti. Acestea ocupa un rol esential in cultul divin dar, in Biserica, se petrece mai mult decat atat. Intalnirea cu Dumnezeu are loc la nivelul vietii concrete, prin impartasire de Hristos si Duhul Sfant.

Este ziditoare citirea cartilor in masura in care ne conduce pe fiecare dintre noi catre o "lectura" duhovniceasca, teologica, a realitatii. Iar aceasta constituie baza experientei personale.

Omul are doua cai de mantuire.
Prima este aceea prin care alegi sa te casatoresti cu Iisus Hristos si sa intri in cinul manastiresc. Acolo traiesti cu Hristos, te rogi, citesti Sfintii Parinti, inveti, asculti si te smeresti. Acel om poate fi exemplu pentru noi.
A doua este aceea de a te casatori cu un alt om si a trai crestineste in randul mirenilor.
Se pune problema cum traim crestineste. Pentru ca daca cineva se roaga mult, merge la biserica, se spovedeste si fuge de ispite poate fi catalogat drept habotnic. Se mai pune intrebarea daca cineva care citeste Sfintii Parinti se si roaga mult, merge la biserica si fuge de ispite sau nu, doar citeste. Dar oare este important pentru mantuirea noastra sa vedem daca cei din jurul nostru doar citesc sau si practica ortodoxia? Acest fapt este legatura personala a fiecaruia cu Dumnezeu si doar privind pe forum nu putem sti cum sunt ceilalti. Asadar judecam si tragem concluzii fara sa avem informatiile toate. iar acelea le stie bunul Dumnezeu.
Dar mai tragem concluzii despre cum sunt oamenii si privind in aria noastra de perceptie, in sfera noastra inconjuratoare si iarasi judecam si gresim pentru ca este doar aria noastra, doar sfera noastra. Vedem in jurul nostru oameni bogati, cu multi bani si masini. Aceia nu sunt crestinii adevarati. Dar asa e lumea. Lumea este pestrita, buni si rai. Toti facem pacate cu voie sau fara voie.
Vrem sa vedem oameni exemple printre noi mirenii. Sa vedem un om sarac cu voie. Dar cine este sarac cu voie in aceasta lume? caci sarac cu voie inseamna sa dai tot ce ai saracilor si sa urmezi lui Hristos. si asta o poti face doar in manastire. Ca astazi un sarac cu voie nu supravietuieste in societatea de astazi nici macar o saptamana. Ca are nevoie sa manance si sa puna capul pe ceva. caci a fi sarac cu voie inseamna a nu avea nimic. Caci daca ai ceva nu mai esti sarac cu voie. Ori tot ori nimic. Altfel te inseli singur.
Saraci fara voie vedem multi, peste tot unde intorci capul. Printre ei vedem si oameni crestini adevarati.
Mai sunt si oameni care cauta, se zbat, cauta pe Dumnezeu. Si in aceasta zbatere cu siguranta fac greseli si invata din ele.
Eu nu cred ca nu exista oameni cu propriile experiente. caci trairea in Dumnezeu este legata de trairea noastra intre oameni. Deoarece viata noastra este impletita cu Hristos. Sunt oameni care reneaga asta si sunt oameni care nu reneaga. Acestia invata, citesc, invata din propriile greseli. Sa spunem ca doar citesc si atat? Stim noi asta? Nu stim.
Parerea mea este ca ar trebui sa ne uitam la noi, la ce facem, la cum facem si sa lasam obiceiul de a observa critic pe ceilalti. de a privi in jur cautand modele.
Modelul nostru este Iisus Hristos iar noi fiecare ar trebui sa tindem spre El.
Eu , cand am ajuns la momentul zero si am pornit apoi intr-o alta directie am stiut ca exista si pentru mine un loc sub cerul acesta, am multumit lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa sa pot sa imi castig existenta si mi-am dat seama ca asta este suficient. La un moment dat cred ca aproape toti in viata ajung la acest moment.
Ce inseamna nevointa in aceasta viata a noastra a mirenilor? cum ne nevoim ca sa fim crestini adevarati? umbland cu lanturi pe strazi ne nevoim? mancand doar paine cu apa ne nevoim? dormind doar o ora ne nevoim? Ne nevoim ca sa dovedim cuiva ceva? ca sa devenim exemple?
Sunt oameni printre noi care duc multe nevointe dar nu si le flutura ca un stindard ca sa il luam noi de exemplu.
Eu cred ca si citirea din Sfintii Parinti este rugaciune. Eu cred ca si daca ne gandim la Dumenzeu este rugaciune. Un exemplu: eu de multe ori cand ma duc in biserica , in fata lui Dumnezeu nici un cuvant nu imi mai iese pe buze, ochii minti se urca in sus si nu pot sa zic decat atat: le stii tu Doamne pe toate , si nu imi vin cuvinte sa exprim ce vreau sa spun de parca as fi muta. Desi afara imi zic: am sa ma rog pentru sanatate, pentru mine, si familia mea, am sa ma rog pentru liniste si cate imi zic. Si acolo, spun atat: Doamne le stii, si repet Tatal nostru. Totul e atat de putin imi zic. Iata , ma rog putin si ma cert. Deci iata ca rugaciunea e atat de relativa si este atat de personala. Cum putem sa judecam pe ceilalti cum si cat se roaga si daca se roaga sau nu? Putem noi stii asta? Stie Dumnezeu.
Iar eu atunci fug la citire. Si citesc rugaciuni, si citesc din Sfintii Parinti si citesc din Scriptura si descopar multe, si inteleg ce inseamna sa traiesti cu Dumnezeu. Si ca mine cred ca sunt multi. Iata, suntem exemple negative?
Asceza in societate. Cum practicam asceza in societate. Un subiect bun de discutat de noi crestinii. Vrem sa vedem exemple de oameni care practica asceza in societate.
Daca vedem langa noi oameni care nu ies niciunde, nu se intalnesc cu prieteni, sunt singuratici si enigmatici, care nu au prieteni, care sunt printre oameni singuri, care nu cauta vorba cu nimeni, care evita pe ceilalti oameni, care se plimba singuri ce spunem de ei? Sunt inadaptati? stim noi ce fac acasa? poate se roaga si practica asceza in societate. Sau cum?

Mai mult in Mica Dogmatica Vorbita - dialoguri de la Cernica, editia a II-a revazuta, Sibiu 2000 - Parintele Staniloae vorbeste despre experienta personala a rugaciunii: "L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu. Apoi in carti, in idei si simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca e cu putinta sa-L intalnesti pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune. Si atunci L-am auzit spunandu-mi: indrazneste sa intelegi ca te iubesc. Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel am inteles treptat ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca umplandu-ma de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si ca fara aceasta comuniune, lumea nu e decat tristete, ruina, distrugere, masacre. Sa vrea numai, lumea, sa traiasca in aceasta iubire, si atunci ar cunoaste viata vesnica."

Numai prin rugaciune ajungem la aceasta traire..