Inmultirea talantilor
 

Buna,

Am o intrebare cu privire la inmultirea talantilor de catre fiecare dintre noi: de unde stim ca ii inmultim cat trebuie, asa cum s-ar cuveni? Unde este limita intre ceea ce trebuie sa facem pentru ceilalti si ceea ce trebuie sa facem pentru noi insine?
Multumesc anticipat pentru raspunsuri :)

Sabina

Dupa roadele efortului depus de tine poti OBSERVA CLAR daca ti s-au inmultit talantii.

Multumesc pentru raspuns, Andrei. Cu privire la roadele eforturilor depuse, mai am o nelamurire: prin toate actiunile mele de pana acum, mi-am dat seama ca nu pot schimba mare lucru in bine in jurul meu. Incerc sa fac bine altora - nu pentru vreo rasplata ulterioara, nu pentru ca se spune ca asa trebuie, ci pentru ca asa simt ca e datoria mea morala fata de umanitate; si totusi... atat de greu se schimba lucrurile in bine, incat ajung uneori sa ma intreb daca nu fac ce si cat trebuie. Si nu stiu daca nu cumva ni se ia in nume de rau daca nu facem si mai mult decat facem deja pentru cei din jurul nostru.

Poate si pentru faptul ca cei carora incercati sa le faceti bine se complac in raul lor.

Da, asta este unul dintre motivele pentru care nu putem face indeajuns de mult bine. Stiu pentru ca si pe mine au incercat sa ma ajute altii cand eu nu doream acest lucru si a trebuit sa mi se lumineze mintea ca sa constientizez ceea ce trebuie sa schimb in ce ma priveste.
E dureros sa constati cum unii oameni nu doresc sa fie ajutati si se adancesc in cele rele. Oare in cazurile astea ar trebui ajutati... "cu forta"? Se spune ca nu trebuie sa ajuti pe cineva in pofida dorintei lui. (In cazul meu, in vremea cand aveam mintea si sufletul intunecate, au fost oameni care au cautat in permanenta sa ma ajute.)

Sabina, inidferent de ce reactii vezi in jurul tau, nu uita ca aspectul practic al iubirii apropelui este CEL MAI MINTUITOR. Stiu ca o sa generez polemica impotriva mea insa asta-i adevarul.
Hristos a spus ca pe AI LUI ii vom recunoaste NUMAI DUPA ROADE, nu dupa numarul de ore de rugaciune sau de cite ori ai dat cu capul de pamint la metanii.

Deasemenea, vezi ca intrebarile care ti le pui vin si din mindrie.
Insista si lucreaza LOCAL( nu te preocupa de global!), la nivelul tau, PUTERNIC in prezent ca sai roade si un TRECUT de care mai tirziu vei fi mindra!

Nu te gindi la rautatea altora!
si fii treaza! observa TOTUL in jurul tau cu atentie!

Exista o stransa legatura intre inmultirea talantilor si ceea ce trebuie sa facem pentru noi insine si pentru ceilalti. Darurile (talantii) le-am primit de la Dumnezeu pentru a le inmulti si pentru a le pune astfel in comunitatea Bisericii in slujba celorlalti. Inmultirea talantilor are o dimensiune continua deoarece niciodata nu pot spune ca am sporit suficient in bine, in virtute.

Legat de limita intre ceea trebuie sa facem pentru noi insine si pentru ceilalti, de fapt, ea nu ar trebui sa existe. "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti" este una din porucile Domnului, pe care fiecare ne straduim a o implini dupa putinta. Intotdeauna suntem datori sa slujim aproapelui. Iar slujind aproapelui, de fapt noua ne slujim deoarece prin slujire inmultim talantii.

Ai dreptate Andrei, ar trebui sa ma concentrez pe planul meu local si pe ce pot sa fac, nu pe ce nu pot. Sper sa pot avea o constiinta impacata in felul asta. De fapt, cata vreme fac o fapta buna cu sufletul deschis si cu siguranta fara sa astepti nimic in schimb, poate nu ar trebui sa ma gandesc la faptul ca puteam face o fapta si mai buna decat cea pe care am facut-o. La urma urmei, fiecare zi o putem folosi spre a face bine.
In legatura ca mandria - incerc sa nu cad in capcana asta, de a ma mandri, oricum nu are niciunul dintre noi niciun motiv real sa se mandreasca. Si am auzit de multe ori in ultima vreme "Celor mandri, Dumnezeu le sta impotriva" si cred ca asa este.

Da, a ne pune in slujba aproapelui este o datorie crestina pe care nu o putem ignora. Insa nelamurirea mea cu privire la limita respectiva este: daca, spre exemplu, cumpar ceva de mancare pentru niste bieti oameni care nu au de nici unele, fac o fapta buna. Pentru mine, sa zicem, imi iau o haina noua. Nu cumva pentru mine nu trebuia sa cumpar haina respectiva pentru a cumpara mai multa mancare pentru cei sarmani? Asta in conditiile in care haina respectiva nu imi era neaparat necesara.

Pai dupa mintea mea, daca doresti neaparat sa-ti iei o haina noua, o daruiesti pe cea veche unui nevoias.

Asa ar fi frumos... Numai ca in felul asta ar trebui sa invatatm sa ne multumim cu putin. Adica, sa traim o viata simpla dupa cum este si recomandat. Numai ca... e greu in ziua de azi sa fii simplu si sa te multumesti doar cu o haina, avand in vedere ca mergi si la serviciu, si in oras, si la expozitii, si la teatru etc. Aici ramane problema mea, ce ne facem cand ajungem la concluzia ca nu ne punem indeajuns lin slujba celorlalti, si pastram pentru noi ceva mai mult decat ne-ar fi necesar? Eh... :-< Poate mi-ar trebui ceva mai multa putere si determinare...

Va multumesc mult tuturor pentru raspunsuri, imi sunt de un real folos. Avand in vedere ora tarzie, va doresc o noapte senina si binecuvantata !

Nu inteleg totusi de ce iti faci din asta o problema.De ce nu iti asculti inima? Daca mergi pe strada si ai pe tine o haina de blana (daca tot s-a dat exemplul asta) si intalnesti pe cineva dezbracat si inghetat de frig si simti sa te dezbraci si sa-l acoperi, FA-O !!! Daca nu,mergi mai departe! De ce nu faci ce simti? Nu trebuie sa calculezi in procente milostenia ta,trebuie sa faci ce simti! Iar inima ta iti va da masura corecta!
Sa-ti spun ceva : am iesit o data dintr-un supermarket avand bratele pline cu alimente si am intalnit afara un batranel garbovit,mai zdrentaros decat mi-as fi dorit sa vad pe cineva,sprijinit intr-un bat ,care avea in spate un rucsac.Nu cersea.Statea.Mi s-a dus direct in suflet atitudinea umila,smerita si aerul de abandon care-l avea.M-am dus si l-am rugat sa ma lase sa-i pun in rucsac ce am in plase.Mi-a zis ca nu cerseste.Iar eu i-am spus ,ca nu-i dau de pomana.I-am pus tot ce aveam in spate si l-am si pupat pe obraz.Si m-am indepartat fara sa ne mai spunem nici un cuvant.Atat.Nimic mai mult.Asa am simtit sa fac.Nu am gandit,nu am premeditat nimic.Si m-am simtit mai bine decat daca organizam o conferinta de presa in vederea unei donatii la vreun azil de batrani.
Nu stiu daca ai inteles mesajul meu..:-)Eu sper ca da..:-)

Ai dreptate aici. Asa gandesc si eu. Ca sunt totusi prea putine fapte si prea multe vorbe in lume.

În pilda talanţilor, eu văd invitaţia pe care ne-o adresează Domnul nostru de a dezvolta darurile pe care El ni le-a dat. Aceste daruri pot fi foarte felurite în cantitate şi fel: unuia îi dă o voce frumoasă, altuia un simţ ingineresc, celui de al treilea o manualitate deosebită şi talent pentru meserii. Unuia simţ pentru afaceri, altuia chemare spre călugărie, celui de al treilea pentru pedagogie. Aceste daruri ni le dă El pentru ca, făcându-ne lucrători pe ogorul Lui, să-i aducem rod. Darurile mai pot fi în forma a ceea ce numim "darurile Duhului Sfânt", dintre care cel mai de preţ este acela al credinţei.

De unde ştim că îi înmulţim cât trebuie:
Cu deplină claritate, numai El ştie cât trebuie, potrivit planului Său. Noi putem şti asta numai de la El, întrebându-L în cadrul dialogului cu El, căruia îi mai spunem şi "rugăciune". Ceea ce este important nu e nici măcar să-i înmulţim cât trebuie, ci să fim mereu în slujba Lui, "să fim pe cale" ("in statu viae").

Limita dintre ce trebuie să facem pentru ceilalţi şi noi înşine:
Dumnezeu este ţinta pentru care trebuie să lucrăm. Ceilalţi sunt icoanele Lui. Noi suntem lucrătorii. Să luăm primul exemplu şi să ne închipuim că am ajuns la concluzia că un talant al meu este o voce frumoasă. A nu îmi îngropa talantul înseamnă că trebuie să îmi cultiv vocea. Un pic de studiu muzical şi nişte lecţii de canto mă vor ajuta. Acuma, ca să înmulţesc talantul acesta, adică să aduc rod în ogorul Lui, mai degrabă trebuie să cânt în corul bisericii decât în cârciumă. Cântând în cârciumă am să atrag beţivi spre mai multă beţivăneală, adică am să aduc "rod" de neghină. Ascultând de îndemnul Psalmistului de a-i cânta Domnului am să atrag pe unii care au ajuns întâmplător la biserică, poate cu ocazia vreunei nunţi a unui cunoscut, spre cele ale Domnului, adică am să-I aduc rod bun, de grâu.

Chemarea noastră este de a face ca cetatea oamenilor să fie Cetatea lui Dumnezeu (civis Dei). Ori de câte ori ne gândim cât de puţin putem face şi cât de puţin seamănă oraşul, ţara noastră şi lumea noastră cu Cetatea lui Dumnezeu să ne gândim la modelul nostru, Isus. Aparent, El a obţinut puţine rezultate. În ciuda unui lung şir de minuni nemaipomenite, în timpul misiunii Sale pe pământ a convertit un număr neaşteptat de mic de oameni. Convertirea multora a fost lucire de o clipă, având în vedere că, în linii mari, aceiaşi oameni care L-au primit triumfal în Duminica Floriilor au strigat doar câteva zile mai târziu "Răstigneşte-L !, răstigneşte-L !" Şi totuşi, niciun om nu a influenţat atât de mult istoria ca El. Cuceririle unui Alexandru Macedon au venit şi au trecut, dar cuceririle Lui au lucrat tot mai mult. Aşa e şi cu rodul nostru. Pare foarte mic, sau chiar inexistent. Ne putem spune: "iată, am cultivat talantul şi cânt de zece ani în corul bisericii, dar nu am văzut pe nimeni convertindu-se ca urmare a acestui lucru". Dar nişte oameni care au ridicat privirea spre cor, ca să vadă de unde vin asemenea voci, am văzut. Nu ştim dacă nu cumva vreunul nu L-a văzut pe Dumnezeu acolo, cântând prin noi. Poate nu imediat, dar poate că mai târziu şi-a amintit şi L-a văzut. Noi nu putem avea acum o imagine diacronică a urmărilor vieţii noatre. Dar o vom avea, la sfârşitul vremilor, când vom fi chemaţi în Valea lui Iosafat şi "toate se vor da în vileag".

Se prea poate, acesta e chiar unul dintre motivele pentru care nu trebuie să ne mândrim cu opera noastră. Îmi amintesc de un dialog cu părintele Galeriu pe tema artiştilor care au dus o viaţă neconformă virtuţii. Iată, cutare sau cutare mare artist a curvit sau a băut ori s-a drogat. Va fi iertat sau nu, având în vedere valoarea operei sale ? Nu ştim, numai Dumnezeu ştie. Iar unul dintre motivele pentru care numai Dumnezeu ştie este acela că numai El cunoaşte cam ce operă ar fi avut acela dacă nu ar fi păcătuit.

Buna seara,

Multumesc Mihnea pentru raspunsul pe care l-am gasit incurajator. Intr-adevar trebuie sa avem incredere in noi si sa facem tot ceea ce putem si credem ca este bine. Daca este sau nu suficient, adevarat ca numai bunul Dumnezeu stie.

@Melissa: Multumesc de asemenea pentru sfatul tau, poate mi-ar fi mai usor sa ascult mai degraba de inima decat de ratiune si sa fac ceea ce simt ca e bine. Cred ca firea mea nu ma va lasa niciodata sa fiu 100% sigura de ceea ce am facut, dar asta e ceva ce nu se poate schimba...

Voiam sa va transmit ca mi-ati fost toti de mare ajutor in ceea ce priveste nelinistile mele si va rog sa ma scuzati daca unele din intrebarile mele le gasiti puerile; eu sunt de foarte putina vreme pe calea pe care o consider dreapta, asa ca sunt multe lucruri pe care voi le cunoasteti aproape dintotdeauna dar mie imi sunt inca nelamurite. Sper sa am puterea sa raman pe calea asta. Intre timp citesc cu aviditate mare parte din subiectele de pe forum si multe mesaje m-au luminat in masura in care abia incep sa cunosc greutatile drumului acestuia drept. Acum imi dau seama ce comoda e calea gresita si sper sa nu mai alunec niciodata pe ea.

In acest caz este absolut necesar sa ai un duhovnic.Pana nu ai tu foarte clar in minte si in inima,pana nu simti si nu esti tu convinsa care este drumul drept pe care spui ca abia acum incepi sa il cunosti, ai mare grija ce citesti pe forum pentru ca s-ar putea sa te deruteze, ca sa nu zic sa te sminteasca..Trebuie sa stii ce sa alegi din informatia expusa aici pentru ca trebuie sa ai grija cu ce iti hranesti sufletul ..Ce pot sa-ti mai spun, e sa iti folosesti la maxim ratiunea:-)Succes!:-)

Da, unele lucruri le-am mai citit prin carti foarte utile, precum cele ale Sfantului Ioan Gura de Aur, ale parintelui Arsenie Boca sau ale parintelui Teofil Paraian. Oricum lucrurile astea sunt "grele", nu stiu exact cum sa ma exprim, in sensul ca m-au facut sa constientizez cat de mare este efortul de a fi cu adevarat bun, sau macar de a incerca in permanenta sa fii bun. Cred ca unii ca mine, care sunt abia la inceputul incercarii de a se schimba cu adevarat, au nevoie de multe puncte de sprijin sa nu se prabuseasca iar. Pentru mine, forumul acesta este un sprijin real si sunt fericita ca l-am gasit :)

In privinta asta... :| Am fost la un parinte duhovnic si i-am spus o parte din cele ce aveam pe suflet insa nu sunt pregatita pentru a spune toate lucrurile pe care sunt constienta ca trebuie sa le spun... Stiu ca fiecare dintre noi trebuie sa se spovedeasca pe deplin, sa nu tina in el pacate, dar... mi-e greu deocamdata. Cu privire la mersul la duhovnic e un alt subiect, si inca mai caut prin arhiva forumului sa vad poate gasesc ceva util in sensul asta ca sa nu mai deschid alt thread. Daca nu ma lamuresc pe deplin o sa-mi permit sa va mai intreb intrucat am observat ca sunteti draguti :)