Ce facem intr-o lume pestrita
 

Cred ca multi ar fi de acord ca traiul zilnic in armonie este ceva foarte greu de realizat in ziua de azi. Oriunde intorci capul, rautate, cinism, batjocura, scuipat intre ochi samd. Daca indraznesti sa nu fii de acord cu destrabalarea fara margini deja esti etichetat drept ipocrit, om care nu-si vede barna din ochi, bigot, om plin de ura, frustrat samd.

O gramada de oameni au justificari pentru orice, chiar si pentru atractia sexuala fata de rude de sange. Postam pana de curand pe un forum, si subiectele deschise acolo de diversi, teme de o coloratura extraordinara, includ relatiile intre mai multi parteneri, swinging, sado-masochism si lucruri de genul. Pur si simplu ramai cu gura cascata si cu foarte multa scarba in suflet. Singura trasatura considerata o valoare in ziua de azi este toleranta - toleranta fata de orice, inclusiv fata de avort si deviatiile sexuale. Deschiderea unora fata de felurite practici atat cat si impasibilitatea altora fata de ele, pe sistemul ''cine suntem noi sa judecam'', fac ca aceste lucruri sa intre in sfera banalului. Eu nu cer nimanui sa judece, doar sa nu promoveze.

Peste tot, pe forumuri (afara de cele centrate pe religie) e o avalansa de tineri educati de televizor, care te scuipa in ochi fara motiv, care nu cred in nimic decat in dreptul lor de a ii jigni in mod gratuit pe altii pentru a isi ridica stima de sine. Este debusolant si efortul de comunicare devine practic inutil. Cand ma gandesc ca in mare, oamenii cu care vrand-nevrand intru in contact intr-un domeniu sau altul, sunt asa in intimitatea lor, sub protectia anonimatului, simt ca lumea se duce iremediabil la vale si as vrea sa stau undeva pe varful unui munte, unde e liniste. Desigur ca e mai usor de zis decat de facut. Am renuntat la acea comunitate virtuala pentru ca era ca un fel de Prozac cu efect invers. Ateii sunt din ce mai numerosi si mai agresivi si tendinta pe care o ia lumea este una clara. Mai sunt si tot felul de propovaduitori perfizi ai pacii, care incearca sa convinga pe un ton dulceag ca acceptarea adulterlui este daruire, ca acceptarea deviatiilor sexuale va face lumea mai buna samd. Este dureros cata lume pune botul la minciunile lor.

Intrebarea mea este cum poate un om normal sa isi mentina moralul ridicat printre atatea persoane de genul, sa se poarte civilizat cu ele (rabdarea omului nu e nesfarsita...) si sa nu se lase descurajat de numarul din ce in ce mai mare de indivizi fara limite.

Simplu:eviti forumurile care nu corespund preocuparilor si convingerilor tale,nu te imprietenesti cu persoane a caror mod de gandire te deranjeaza,si mai ales nu-ti pierde vremea incercand sa-i schimbi.

Evita-i!
 

Evita-i! Acesti oameni sunt de soiul: cine nu-i cu noi e impotriva noastra!
Ca sa-i lamuresti ... e lupta cu morile de vint! Atata pot, atata fac!
Daca vrei sa faci un gest crestinesc, pomeneste-i la liturghie sau roaga-te pentru ei ! Le va fi mai de folos decit sa ai o discutie cu ei, care probabil ca ar fi complet inutila! Doamne ajuta!

De fapt, de ce întârziaţi pe acele forumuri ? Nu acolo este locul unde un tânăr creştin trebuie să investească unul dintre darurile lui cele mai scumpe: timpul. Când Isus ne îndeamnă să fim "sarea pământului" nu ne invită să frecventăm locurile rele, fie ele şi virtuale. A fi sarea pământului şi a contribui cu adevărat la opera de misiune a Bisericii nu înseamnă a ne adresa surzilor, orbilor şi celor suferind de învârtoşarea inimii căreia Sfinţii Părinţi îi mai spun "sclero-cardia", ci înseamnă a ne adresa prin sfat bun, prin întărire şi, mai ales, prin exemplul propriu al unei vieţi de credinţă celor care se află "pe drum", celor care îşi pun întrebări. Celor cărora le este sete şi nu ştiu unde este Apa cea Vie.

E foarte posibil chiar aşa să fie: şi eu simt de multe ori că lumea se duce iremediabil la vale. Dar poate că aşa simţea şi locuitorul acela din Sodoma, pe nume Lot. Cert e că istoria a cunoscut suişuri şi coborâşuri, iar noi pesemne că ne aflăm într-o vale. Vom mai urca vreodată (noi, ca civilizaţie, nu noi ca persoane) ? În mâna Lui sunt popoarele şi conducătorii lor.

Asta, iarăşi e poveste foarte veche. Ce rău poate însemna să mănânci un măr, mai ales când vezi că e aşa de dulce ? Oare chiar le-o fi spus Dumnezeu părinţilor noştri să nu mănânce din acel măr ?

Speranţa creştinului vine de la Dumnezeu şi este în două direcţii (sau pe două planuri):

-speranţa metafizică (spirituală), potrivit căreia în lume există grâu şi există neghină în stare de amestecare. Dar va veni Cineva şi va separa aceastea două şi va face o lume cu chip nou.
-speranţa temporală în puterea proniatoare a lui Dumnezeu. Când vedem cu ochii noştri cum lumea e formată 99 % din rău şi 1 % din bine, când vedem cum răul se lăţeşte şi cum umbra sa acoperă lumea, când îi vedem, precum Psalmistul, pe răi că prosperă, atunci singura explicaţie a faptului incredibil că lumea nu s-a prăbuşit de mult în haos este ceea ce numim "pronie". Adică există Cineva, care prin mecanisme ce de multe ori par pure întâmplări, îi ajută pe oameni să aleagă binele, iar pe cei buni îi întăreşte.

Sus inima ! Cristos în mijlocul nostru !

Multumesc pentru raspunsuri. Aveti dreptate.
Problema insa se intinde din mediul virtual in cel real - pana la urma tot oameni reali sunt cei care scriu pe acolo, este un melanj de opinii si filosofii de viata.
Dar asa este, singura solutie este evitarea. Nu am avut pana acum probleme de participare la discutii, mi-a placut mereu sa interactionez cu altii din diverse medii si cu diverse opinii. Dar de la o vreme incoace m-a apucat asa un dezgust, ma deprima sa citesc ce le mai trece oamenilor prin cap.
Devine din ce in ce mai rau si predomina acest tip de ''oameni noi'', care te fac sa crezi ca traiesti intr-o realitate paralela cu cea in spiritul careia ai fost crescut.

Am incercat sa duc o campanie de informare cu privire la avort, fireste ca mi-am pus in cap o gramada de oameni care tineau cu dintii de cliseul ''e dreptul femeii sa aleaga ce face cu corpul ei'' .... Pot sa spun ca e un loc ...colorat, nu rau in totalitate, ca si cand ai sta la coltul strazii, pe unde trec tot felul de oameni - insa raul a inceput sa predomine.
Fara sa am vreo pretentie cum ca as fi avut un comportament foarte frumos fata de altii pe acolo. Dimpotriva, asemenea locuri cultiva raul din om.
Asa e, multumesc pentru sfat.

Mi-am amintit, citindu-ti postarea, de cuvintele lui Mantuitorului: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Hristos nu S-a lasat descurajat, n-a fost biruit de rautatea oamenilor; ura lor nu L-a impiedicat sa-i iubeasca. Chiar pe cruce fiind, ii indreptatea, Se ruga Tatalui: Iarta-i, ca nu stiu ce fac.

Cred ca un om isi poate mentine ridicat moralul in lumea acesta "pestrita", alungand din suflet mandria, care-l impiedica a iubi.

Imi vine acum in minte, fostul ministru al muncii,familiei si egalitatii de sanse( si fost senator de Galati)Paul Pacurar,care se masturba de zor in fata webcam-ului.Probabil ati vazut filmul difuzat si la tv.Era filmat pe vremea cand era ministru in functie.De-a dreptul macabru...
Acelasi dezgust il impartasesc si eu ...si deseori mi-a venit si mie sa merg in varf de munte, unde nici cucul nu se aude...daramite gandul cuiva..


Eu cred ca practicand detasarea.Detaseaza-te de orice informatie/loc/persoana care iti face rau si evita sa rezonezi cu lucrurile pe care le percepi negative.
Fa-ti o introspectie si regaseste-ti linistea pe care ai pierdut-o intrand in contact cu indivizi fara limite,cum ii numesti chiar tu.Nu mai cauta armonie in exterior.Ea se afla in unicul loc in care o poti gasi si pastra: inlautrul tau!

Cu ocazia acestui fir de discutie imi vine in minte o alta intrebare: ce credeti despre epoca actuala? Ati fi preferat sa traiti in alt timp? credeti ca lumea era mai putin pestrita? ce va aduce bun si ce rau aceasta lume?
Daca ne-a lasat Dumnezeu acum, atunci rolul nostru acum e, trebuie sa ne mantuim chiar in conditiile astea.

În mod cert lumea a avut un început şi va avea un sfârşit. Acest lucru este menţionat clar în Biblie, în numeroase locuri, nu e nimic de interpretat aici.
Dar care este sensul dinamicii lumii ? Există progres, sau există regres, ori vreun alt tip de curbă ? Mergem de la Chaos spre Cosmos, sau mergem de la Cosmos spre Chaos ? În această privinţă, lucrurile sunt ceva mai puţin limpezi şi oricare teorie e sustenabilă. Într-una din cărţile sale (Trilogia culturii ? a Cunoaşterii ? nu mai ţin minte) Lucian Blaga observă că la această întrebare a felului cum curge timpul se poate răspunde în trei moduri posibile:
-lumea izvor, adică evoluţia, este felul în care au înţeles evreii dinamica lumii.
-lumea cascadă, adică involuţie, este felul în care au înţeles gnosticii.
-lumea-fluviu, cu meandre, cu suişuri şi coborâşuri, este o altă posibilitate susţinută de unele religii orientale.

Toate cele trei teorii pot fi sprijinite cu extrase din Biblie. Personal, îmbrăţişez teoria a doua, adică a unei lumi în involuţie, de la Cosmos spre Chaos. Probabil mă aflu sub influenţa lui Guenon şi altor colegi de idei, de descendenţă gnostică. Cartea în care eu cred cel mai mult începe cu descrierea raiului pe pământ, a Edenului. Se termină cu Armagheddon-ul: eu nu văd nici pic de evoluţie aici. Nu altceva mărturisesc spunând Doxologia Mică, atunci când mă rog "să fie toate cum erau la început" (sicut erat in principio, et nunc, et semper, et in saecula saeculorum). Lumea "evoluează" centrifug, îndepărtându-se de Principiul ei, de Neschimbat. Iar această "evoluţie" nu se desfăşoară potrivit unei legi de mişcare uniformă, ci potrivit unei legi de mişcare accelerată. În acest sens, în ultimele două secole lumea a involuat cât în ultimele două milenii. Cu precădere din anii 60 încoace, adică în ultima jumătate de secol a fost concentrată această involuţie. Dar, să nu ne facem iluzii şi să credem într-un sfârşit iminent al lumii: mai avem destule trepte de coborât şi o vom face tot mai în grabă. Ca să vă răspund în mod mai direct la întrebare: regret că nu am trăit cu patru milenii în urmă, dar mă bucur că nu voi trăi peste 100 de ani.
Acuma, două obervaţii sunt necesare:
-în această mişcare foarte generală, au existat şi perioade de încetinire a involuţiei, ba chiar de progres pentru scurte perioade de timp. În general, acestea s-au întâmplat în urma intervenţiei supranaturale şi de mare magnitudine a lui Dumnezeu. O vreme, o generaţie sau cel mult câteva, oamenii au ascultat şi au devenit mai buni. Apoi, au uitat şi au mai coborât o treaptă.
-o întrebare dificilă este dacă această involuţie este inexorabilă sau nu. Aş fi înclinat să răspund mai degrabă afirmativ. Dacă nici Întruparea Domnului nu a putut schimba cursul descendent al lumii, mă tem că nimic nu-l va schimba.

Aparent, ceea ce am scris mai sus e teribil de trist. Dar nu e aşa. Mântuirea este un lucru individual şi mântuirea va fi posibilă chiar la sfârşit. Sfârşit care va veni, probabil, atunci când Creatorul va vedea că mai sunt foarte puţini oameni care urmează drumul Lui şi va cunoaşte, în baza preştiinţei Sale, că lor nu este nimeni să le urmeze. Pentru cei drepţi, sfârşitul lumii va fi ceva mult aşteptat şi dorit, fiindcă va fi un nou început. Pentru ceilalţi, sfârşitul lumii va fi, de fapt, sfârşitul unei iluzii.

Kyrie eleison !

Si eu m-am gandit des la acesten aspecte.Am citit odata o predica a unui anglican,John Charles Ryle,care,in opinia mea,a sintetizat bine atat situatia cat si solutia.

,,Vreau să fiţi liberi de această sclavie,sclavia dependentei de parerea celor din jur. Vreau ca fiecăruia dintre voi să nu-i pese de părerile oamenilor, atunci când calea datoriei e clară.

Gândiţi-vă cât de iraţională e teama de oameni. Cât de puţin durează ostilitatea oamenilor, cât de puţin rău vă poate face."Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor şi de fiul omului, care trece ca iarba, şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul?" (Isaia 51:12-13). Cât de nerecunoscătoare este această teamă.Rupeţi aceste legături, aruncaţi aceste lanţuri care vă leagă.Să nu vă ruşinaţi niciodată să-i lăsaţi pe oameni să vadă că vreţi să mergeţi în cer. Să nu consideraţi o ruşine atunci când arătaţi că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu. Nu vă temeţi niciodată să faceţi ce e bine.

Amintiţi-vă cuvintele Mantuitorului: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă" (Matei 10:28).

Fiţi plini de curaj. Nu vă îngrijoraţi ce va spune sau ce va gândi lumea: nu veţi fi întotdeauna împreună cu ei. Poate un om să vă mântuiască sufletul? Nu.Oare omul va fi judecătorul vostru în marea şi înfricoşătoarea zi a Judecăţii? Nu.Oamenii nu pot face astfel de lucruri. Atunci "Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi".(Isaia 51:7).

Sufletul vostru e etern. El va trăi veşnic. Lumea şi tot ce conţine ea va trece - fermă, solidă, frumoasă, bine organizată cum este, lumea va avea un sfârşit. "Cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde" (2 Petru 3:10). Lucrările oamenilor de stat, ale scriitorilor, pictorilor, arhitecţilor, toate au o viaţă scurtă: sufletul vostru vă trăi mai mult decât toate acestea.

Încercaţi să înţelegeţi că sufletul vostru este singurul lucru pentru care se merită să trăieşti. Este partea din voi la care merită întotdeauna să vă gândiţi în primul rând. Nici un loc, nici o slujbă nu e bună pentru voi, dacă vă răneşte sufletul. Nici un prieten, nimeni nu merită încrederea voastră, dacă priveşte cu neseriozitate la îngrijorările sufletului vostru.

Cel care vă răneşte pe voi, proprietatea voastră, caracterul vostru, vă face un rău temporar. Adevăratul vostru duşman este cel care unelteşte să vă distrugă sufletul.

Gândiţi-vă pentru o clipă de ce v-aţi născut în această lume. Nu doar ca să mâncaţi şi să beţi, să vă satisfaceţi dorinţele firii, nu doar să vă îmbrăcaţi trupul şi să urmaţi poftele acestuia oriunde v-ar conduce, nu doar să munciţi, să dormiţi, să râdeţi, să vorbiţi, să vă bucuraţi de viaţă şi să nu vă gândiţi la nimic altceva decât la timp. Nu,aţi fost meniţi unui scop mai înalt decât aceste lucruri. Aţi fost aşezaţi aici ca să vă pregatiti pentru veşnicie. Trupul vostru a fost intenţionat să fie doar o casă pentru spiritul vostru nemuritor. E o sfidare a scopurilor lui Dumnezeu să faceţi aşa cum fac mulţi - să faceţi sufletul vostru un slujitor al trupului, nu trupul un slujitor al sufletului.

Puneţi sufletul vostru nemuritor înaintea ochilor minţii voastre.Credeţi-mă, vine ziua când sufletul va fi singurul lucru la care se vor gândi oamenii, iar singura întrebare importantă va fi: "Este sufletul meu pierdut sau mântuit?"

Aveti aici un link catre un articol cu privire la Gandirea patristica.Sper sa va ajute.

Am citit o minunata invatatura a Sfantui Macarie Egipteanul in Pateric referitoare la dependenta de parerea celor din jur:

Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul si i-a zis : avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc ! Si i-a zis batranul : du-te la mormant si ocaraste mortii !

Deci ducandu-se fratele a ocarat si a azvarlit cu pietre si venind a vestit batranului. Si i-a zis batranul : nimie nu ti-au grait ? Iar el a raspuns : nu. I-a zis lui batranul : du-te si maine si ii slaveste !

Deci mergand fratele, i-a slavit zicand : apostolilor, sfintilor si dreptilor ! Si a venit la batranul si i-a zis : i-am slavit. Si-a zis batranul : nimic nu ti-au raspuns ? A zis fratele : nu.

I-a zis lui batranul : stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait ? Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.

Cineva de pe acest forum mi-a dat odata un citat din Nil Ascetul.Ii ramin dator acelei persoane si prin urmare am mai cautat atat pe acest subiect cat si din perspectiva celor spuse de dvs.Sursa este acestea ,la care as mai adauga acesta carte pe care o recitesc mereu cu placere:,,Patericul sau Apoftegmele parintilor din pustiu".Va las si eu,in sustinerea celor spuse de dvs,un citat din Sfantul Nil Ascetul:

,,Intreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se indrepte spre ceea ce doreste, incat sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca ganduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, cand se misca spre ceea ce o stapaneste tine gandul inlantuit, de ce n-ar tinea si ravna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi.

Caci sa ne gandim cu ce sentiment priveste cel ce se manie la lucrurile dinafara, luptandu-se in minte cu fata celui ce l-a intristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, cand, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfranatul adeseori, chiar aflandu-se intre mai multi, isi inchide simturile si, luand in el fata dorita, vorbeste cu ea, uitand de cei de fata si sade ca un stalp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec inaintea ochilor, sau se graiesc in jurul lui ci, intors spre cele dinauntru, este predat intreg nalucirii sale.

Pe un astfel de suflet il numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina randuielii, caci sezand departe de simturi, isi aduna in sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapaneste. Daca acestea stapanesc astfel gandul din pricina patimii, facand simturile sa-si inceteze lucrarea, cu cat mai vartos nu va face dragostea de intelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o in vazduh si ocupand-o cu vederea celor inteligibile.

Caci precum in cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand afara de cel al suferintei care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei.

Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate le la fire.

Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile indraznete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza." (Nil Ascetul)

Mereu,cand ma gandesc la semnificatia acestor sfaturi, imi vin in gand cuvintele din ,,Didahia":

,,Sint doua cai: una a vietii si alta a mortii; si este mare deosebirea intre cele doua cai.Calea vietii este aceasta :Mai intii, sa iubesti pe Dumnezeu, Creatorul tau; al doillea, pe aproapele tau ca pe tine insuti si toate cate voiesti sa nu ti se faca tie, nu le face si tu altora.

Iar invatatura acestor cuvinte este aceasta : Binecuvintati pe cei ce va blestema si rugati-va pentru dusmanii vostri; postiti pentru cei ce va prigonesc; ca ce multumita aveti, daca iubiti pe cei ce va iubesc ? Nu si paganii fac acelasi lucru ? Voi, insa, iubiti pe cei ce va urasc, si nu veti avea dusman.

Departeaza-te de poftele trupesti si lumesti. Daca-ti da cineva o palma pe obrazul drept, intoarce-i lui si pe celalalt si vei fi desavarsit. Daca te sileste cineva sa mergi o mila, mergi cu el mergi cu el doua daca-ti ia haina, da-i si camasa; daca cineva ia de la tine ce-i al tau, nu cere, ca nici nu poti.

Oricarui cere de la tine, da-i si nu cere inapoi, ca Tatal vrea sa dea tuturor din darurile Sale. Fericit este cel ce da potrivit poruncii, ca este nevinovat. Vai de cel ce ia! Daca ia, avind nevoie, va fi nevinovat; dar cel care ia neavand nevoie, va da socoteala de ce a luat si pentru ce;"

Citatele pe care le-ati redat sunt binevenite si pline de intelepciune. Intr-adevar, suntem vii atunci cand iubim cu adevarat. Si e trist faptul ca omul nu mai stie sa iubeasca...

cred ca ceea ce conteaza e raportarea permanenta la "piatra din capul unghiului"....astfel desi imprejurul nostru e furtuna in loc sa ne umplem noi de mizeria lor le oferim noi lor din Lumina lui Hristos...."imprejurul lui e furtuna iar in inima lui pace si bucurie caci acolo este Hristos".....cei care suntem in lume trebuie sa incercam sa ne formam un anturaj cu aceleasi aspiratii ca si noi dar sa nu cadem in ispita de a ne pune nadejdea in asta caci o vom lua in bot :)...vbesc din proprie experienta....tot Piatra de care vbeam trebuie sa primeze

Nu stiu incotro curge lumea si nici nu cred ca e important; cum sa facem cu noi insine? Cum sa inotam in apa asta?
Traim in lume si cred ca trebuie sa Il rugam pe Dumnezeu sa ne invete cum sa traim in lumea asta Si trebuie sa ne ajutam intre noi. Acest forum poate oferi de multe ori solutii reale la probleme cotidiene. majoritatea din noi nu suntem teologi, avem nelamuriri- sar unii frati si explica, altii dau sfaturi, mai sunt si cate unii care fac misto (deh! sunt tot din lume!)....una peste alta cine cauta gaseste.
Privind inapoi in istorie- nu ma vad traind in alte vremuri; astea mi-au fost mie harazite; stiu ce perioade nu as fi vrut- recent- nu as fi vrut sa fac parte din generatia bunicilor mei si nici din a parintilor (care nu au mai dus-o chiar asa greu, dar au fost dezorientati).
Mi-a venit o idee: un fir de discutie gen "TEHNICI DE SUPRAVIETUIRE CRESTINA", pentru cei care nu au pregatirea teologica necesara pentru a se descurca intr-o lume pestrita.

Sila ,zdrobirea sufletului fata de rautatea lumii,data mai ales celor sensibili,poate fi si un medicament pt ei.Adica e in mod sigur.Dumnezeu ne scarbeste de lume,ne face insuportabile pacatele lumii,tocmai pt ca noi sa vedem urmarile pacatului,si cat de mult rau putem produce in sufletul celorlalti,cat de mult ii putem lovi.
Aceasta distantare fata de lume ne arata si mai mult prapastia ce ne separa fata de conceptiile ei.Suntem straini in aceasta lume,calatori doar,cetateni ai Ieruslaimului ceresc.
Lumea e o povara pt noi,caci pacatul lor e o povara. Suntem chemati sa suportam aceasta povara,sa ne calcam pe inima ,si sa incercam sa facem bine in jurul nostru.
Daca putem ,sa sustinem adevarul.Iar daca suntem desavarsiti,sa imprastiem iubirea chiar si intre cei ticalositi de pacatele lor,si care li se par atat de firesti.
Si noi am fi fost la fel ca ei,daca Dzeu nu ar fi avut mila de noi,sa ne descopere treptat,dragostea fata de sfintenie,si ura fata de pacat.Asa ca nu ii judecati,ci doar rugati-va lui Dzeu,caci El poate preface din cele mai ratacite suflete,slujitori ai sai

No, arwein draga, tu cauti tehnici si ajutoare de SUPRAVIETUIRE CRESTINA?
Apai no, ti-o imprumut pe-a me. O bota mare si noduroasa! No stai asa ca nu
stii ce tre' sa faci cu ie, asa-i? E pentru masaj personal, nu pantru altii, atunci
cand iti vine sa giudeci pre altu'. Dupe cateva "masaje" d-astea o sa rezisti la
orice ocara primita de la altii si nici de laude n-o sa-ti mai arda. No, numa' vezi
de mi-o intoarna 'napoi ca inca mai am nevoie gi ie. Ba, mi se pare, tocmai te-am
giudecat, apai stai otara s-o incerc acu'.
Har, smerenie si jertfa de sine.

:24:
Asta chiar mi-a placut, sa-mi scoata din cap gargaunii metafizici!

Crestinul, intr-o lume pestrita, se va stradui neincetat ca inima sa nu-i devina pestrita; va cauta sa-i aiba ca model pe aceia care Il marturisesc pe Hristos chiar prin simpla lor vietuire.

"Omul vremurilor noastre - spunea, intr-un interviu, Parintele Efrem, Egumenul Manastirii Vatoped - traieste, ca niciodata altcandva, o criza a institutiilor si a valorilor, traieste intr-o confuzie de idei, traieste un sens al vietii lipsit de orientare. In esenta, omul zilelor noastre nu cunoaste ce este omul, posibilitatile si menirea omului.

Cu toate acestea, in momentul in care vede, in care se apropie de oameni adevarati, de oameni care traiesc viata in Hristos, el este miscat, isi pune probleme, dobandeste nelinistea cea buna despre care vorbea Cuviosul Paisie si este insuflat a porni la lupta cea buna".

In aceasta lume pe care ai descris-o in deschiderea topicului se vede unde ne situam din punct de vedere duhovnicesc. E usor sa fii bun cu cei buni. Iar ca sa fii bun si cu cei rai, nu tine doar de puterile omului. Dar se poate realiza si acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu. Cand esti cu Dumnezeu nu mai exista nimic care sa te descurajeze.