Pledoarie pentru VIATA!
 

Multe cupluri opteaza pentru o familie fara copii. Multi parinti fac un copil si atat. Motivele pentru a se feri sa aiba o familie numeroasa sunt destule, insa aici as vrea sa punctam aspectele pozitive, motivele pentru care sa ne dorim sa facem copii.

Pentru mine, motivul principal pentru a aduce un nou suflet la existenta este unirea voii noastre cu voia Lui Dumnezeu. El dintru inceput a optat pentru creatie, indiferent ce s-ar fi putut intampla "ulterior". Daca Fiul, Cel ce este Amin, a incuviintat dorinta Tatalui de a crea ingerii si oamenii, rostind un DA hotarat, SA FIE, atunci asa ar trebui sa facem si noi daca vrem sa ne asemanam cat mai mult cu Hristos, Care este Ratiunea tuturor lucrurilor. In fond, tot El este Cel ce ne aduce pruncii nostri la viata, prin Duhul Sfant, insa noi trebuie doar sa vrem asta, sa fim intr-un gand cu Creatorul.

Al doilea motiv este ca o data adus la fiinta, un suflet ramane nemuritor prin Chipul divin sadit in el. Indiferent daca va opta pentru viata eterna sau pentru moartea eterna, omul va continua dialogul cu Dumnezeu intr-o forma sau alta. Cum spuneau Sfintii Parinti, existenta este mai buna decat nimicul, decat inexistenta.

Al treilea motiv este ca orice suflet nou aparut in lume va schimba in mod sigur lumea. Prin activitatile lui de orice fel, prin urmasii urmasilor urmasilor pe care-i poate avea, creatia Tatalui se va imbogati, se va diversifica. Or, asta nu se va limita la veacul trecator care este viata pe pamant, ci se va continua in vecii vecilor. Ca idee, imaginati-va ca omenirea ar fi aratat cu totul altfel daca Abel nu ar fi fost ucis: "şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ." Ce inseamna glasul sangelui lui Abel daca nu urmasii lui nenascuti?

Astept si incurajarile voastre pentru cei care inca mai sunt sceptici si nu vor sa [mai] aiba copii.

Cei din zilele noastre nu mai fac o pledoarie pentru viata, ci pentru confort. Ori copilul nu le aduce confort, ci sacrificiu. Dar asa se intampla cu un om care e mort sufleteste, nu doreste viata, copil, ci doar ceea ce ii satisface moartea sufleteasca.

E prea mult spun eu, sa le vorbesti acestor oameni despre caracterul unic al persoanei, ... Important e sa inteleaga ca un om viu doreste viata, deci si copii.

Florin, foarte frumos spui.
Dar cred ca noi, cand ne casatorim si vrem copii, nu avem in fata ochilor ideale asa de explicit crestine. Daca suntem credinciosi ne gandim si la ele, dar avem si altele mai omenesti, ca sa zic asa
La mine ar mai fi:
Dorinta de a duce o viata de familie, de a inmulti dragostea cuplului, de a o putea da mai departe.
Dorinta de a darui.
Instinctul matern...

Mai sunt si altele personale, si probabil ca si unele egoiste ca dorinta de a se oglindi in altcineva, dorinta de a forma, adica educa o fiinta etc

NB Am observat insa pe forum ca mai nult se vorbeste de obligatia de a avea copii decat de dorinta...

Da, jertfa ramane la temelia tuturor lucrurilor, mai cu seama cand e vorba de a crea. Va disparea in mod sigur o parte din confort, insa aceasta se va completa cu bucuriile aduse de cei mici, dar poate chiar si cu necazurile pe care le vor cauza. Cei care au copii sunt mai in masura sa ne impartaseasca din experienta proprie.

Parintele Staniloae spunea ca iubirea familiala desavarsita nu poate fi in doi, ci in trei, dupa modelul Treimii.

rNB Oricum ar fi, ideea e ca oamenii sa procreeze, restul e filosofie. Sa ia exemplu chiar si de la tigani! Acestia nu invoca argumentele stupide clasice, ci fac copii si uite asa vor da raspuns mai bun inaintea Lui Dumnezeu decat o familie bisericoasa care foloseste contraceptive din te miri ce motive.

sau de la chinezi..:-)

Citind acest topic mi-am adus aminte ca in urma cu cateva zile l-am ascultat la radio pe pr Constantin Necula vorbind despre copii si nasterea de prunci si printre altele, mi-au ramas in minte urmatoarele cuvinte rostite de dansul: “A avea copii, a da nastere unor prunci e o forma de combatere a egoismului maturitatii noastre… “

(Chiar daca nu e strict legat de subiectul discutat)…..Mi-a mai placut la parintele Necula ca a mai zis ca foarte important in familie este cumunicarea intre parinte si copil. Multi spun ca nu pot vorbi cu un copil pt ca este mic si nu intelege, insa realitatea este ca un copil intelege mult mai mult decat credem noi ca ar putea intelege.
In acest fel noi il privam de foarte multe informatii si de o educatie aleasa. Deci nu rezulta decat faptul ca in loc sa fim parinti adevarati nu facem decat sa fim niste crescatori de copii.
Copiii, in joaca lor, sunt mult mai seriosi si responsabili si atenti decat multi dintre noi in lucrurile pe care le facem in fiecare moment.
Concluzia mea la tot ce a spus: copilul trebuie educat, nu dresat!!!!

pai daca ar fi posibilitati sa se faca copii...sa te ajute statul, sa ai protectie sociala...sa fii respectat...sa ii poti integra in societate....asa...nu se merita...cu banii castigati aici....probleme dificile in tara noastra....te intelege si Dumnezeu....nu are cum sa fie suparat.... daca sistemul nu te ajuta, mai bine renunti...in germania poti creste si ca somer copil...pe cand aici si cu salariu nu te ajungi pentru copil...sa fim realisti..

De aia am zis de tigani, ca si ei traiesc aici si intampina aceleasi dificultati. Numai ca ei sunt mai curajosi, nu se tem ca le vor muri pruncii de foame, nu le pasa daca le va fi mai mult timp foame decat vor fi satui. Tiganii isi calesc copiii de mici, ii invata cu greul vietii, pe cand noi ne bocim ca nu avem destule si ca statul ne sta impotriva. Cand vom avea destule? Niciodata, pentru ca suntem lacomi si avari si zgarciti si comozi si caldicei!

Da, viata inseamna si suferinta, si sacrificiu, si rele de tot felul. Dar sa nu uitam ca in cel mai devastator haos care poate surveni, Dumnezeu nu scapa lucrurile de sub control, ci are grija de noi toti, fie ce-o fi. Chiar daca un copil va muri bolnav, el nu s-a nascut degeaba, nu a venit la existenta numai pentru viata asta, ci pentru o viata in eternitate spre slava Lui Dumnezeu.

Frumoasa initiativa, Florin.

(din pacate cred ca nu vor fi convinsi decat cei care sunt deja convinsi).

Nu intelegi cu adevarat ce binecuvantare este un copil decat cand il ai.
Te scoate din egoismul existential (cum a mentionat cineva), te invata sa iubesti, sa renunti, sa te straduiesti, sa vrei sa fii mai bun.

Te apropie de Dumnezeu, ca este suficient sa-ti privesti copilul pentru a intelege cat ne iubeste Dumnezeu de ne-a daruit aceste fiinte minunate. Intelegi responsabilitatea uriasa care sta pe umerii parintilor, intelegi macar un pic si durerea si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni (fiii care au uitat de El).

Ne aminteste de nevinovatia noastra pierduta. Si nu numai.De la un copil poti invata foarte multe lucruri, fiecare varsta a copilului are "lectiile" ei pentru parinti.

Iata un subiect cu totul deosebit: copiii!
Vad postate cateva pareri, despre familiile cu un singur copil sau cu nici unul. Eu zic sa nu ne pronuntam. Nu stiu daca e vorba de egoism pentru cei ce nu au, sau de inconstienta pentru cei ce nu se mai opresc. Dumnezeu oricum ne cere sa traim dupa legi si reguli si cu siguranta aceste legi si reguli nu sunt foarte bine tinute nici de unii nici de ceilalti. Durerea este cand perechea apeleaza la avorturi. Am citit de 19, de 24, ba chiar de 30 de avorturi. Aici este strigator la cer.
Sunt convins ca cei care nu au copii si tot amana, n-au nici cea mai mica idee ce inseamna acea bucatica de om si ce fel de corzi sensibile poate atinge in sufletul unui parinte. Daca ar sti, n-ar mai amana nici o clipa. Tocmai de aceea, mie unul mi-e mila de ei.
De cele mai multe ori se aduce motivatia bugetului limitat, lipsa unei case, etc. Am fost martorul a multor cazuri in care copilul tocmai nascut, a adus cu el toate implinirile: si casa si bani si pace!
In familia parintilor mei s-au intamplat lucruri ciudate, privitor la acest subiect. S-au casatorit devreme (tata 19, mama 18) prin 1939. In "40 s-a nascut primul copil: o fetita. Tata a acceptat situatia dar i-ar fi placut mai mult un baiat. Anturajul tinerilor casatoriti de-atunci, il intaratau si-l provocau. Mai mult, a ajuns sa aiba o functie importanta, iar asta ii ducea orgoliu catre extrema. Cand mama a nascut al doilea copil, el a mers intr-un suflet la maternitate si n-a intrebat decat atat: "Ce-i?" "Tot fata!", i-a raspuns mama supusa ca de obicei. Atunci s-a intors cu spatele si-a iesit pe usa spunand peste umar: "Poate sa moara pana maine, ca nu-mi pare rau!" Timpul a trecut, iar fetele cresteau, dar cea mica parea sa fie un inger, nu copil. Totul era deosebit la ea: ochii de un albastru neintalnit, parul balai-carliontat, vorbele dulci, iti venea s-o sorbi din ochi chiar de nu era copilul tau. Intre timp, Dumnezeu s-a indurat si a venit si primul baiat. Cand prima fetita a implinit 4 ani, a ramas surdomuta, (dupa ce se pare ca adormise deochiata). Cand cea mica a implinit 4 ani, Dumnezeu a luat-o la El, ca si-asa tata spusese ca poate muri oricand. Mult a regretat acele vorbe, dar ce-ar mai fi putut face? Apoi i-a tot dat Dumnezeu baieti sa se sature. Eu am fost ultimul din 7 nasteri, mai putin sora care s-a dus si pe care n-am cunoscut-o dar de care mi-au povestit nu doar parintii, ci si vecinii. Si n-as vrea sa-mi fie ca lauda fiindca nu asta urmaresc, ci doar ideea topicului; sunt singurul din familie care ma ocup cat de cat de sufletele lor. Toti suntem ortodocsi, dar la biserica poate de Paste mai merge cate unul. Cat despre posturi si rugaciuni... nu se pune problema.
Ma intreb ce se intampla cu noi, cei care ne-am oprit la un copil, sau la doi (cum e si cazul meu)?... V-a aprinde si pentru noi cineva o lumanare? Da, incercam sa ne ingrijim si pentru sufletele noastre si pentru viitorii maturi de maine, dar tot din experienta stiu ca din copii ce erau nelipsiti din biserica odinioara, ba chiar aveau si vesminte, nu s-a ales nimic deosebit fiindca grijile lumii acesteia i-a coplesit, iar sf Liturghie se tine pentru babe!...
Poate spun o prostie, dar eu personal n-am auzit de prea multi sfinti (exceptand Sf. Ioan a carui nastere a fost ea insasi o minune) care sa nu fi avut in familie foarte multi frati. Dintr-o familie numeroasa, nu se poate sa nu fie macar unul mai evlavios. Chiar astazi mi-am amintit de o alta familie cu multi copii, din care unul s-a ales un betiv (si a si murit), altul este la penticostali, o fata era renumita pentru desfrau, un baiat (casatorit acum si cu 2-3 copii) care duce o viata normala, iar ultimul ajuns preot nici nu stiu exact unde, dar care nu puteai sa nu-l iubesti de cum il auzeai vorbind, avand o smerenie si o intelepciune cu totul deosebita!
E o vorba batraneasca: "Urma scapa turma!" Ferice de parintii care au un copil preot sau calugar, fiindca are cine se ruga pentru ei, iar numele lor nu vor fi lipsite din cartea dreptilor!... Iata un motiv de reflectie pentru o familie numeroasa!

Nu fi asa de sigura. Stiu pe unii care nu voiau si acum vor, pe altii care vor, dar nu pot, pe altii care s-au pazit insa degeaba, ca Dumnezeu a spus DA.

Adevarul este ca suntem foarte schimbatori si influentabili, mai ales cand venim in contact cu copiii altora prin gura carora parca vorbeste Insusi Dumnezeu.

Am auzit că oamenii cu un IQ ridicat fac din ce în ce mai puţini copii, astfel că vor fi oameni deştepţi din ce în ce mai puţini (cică se transmite ereditar).

Cred ca ai dreptate.
Daca omul nu are deja credinta si nadejde in Dumnezeu, nu cred ca ar putea sa o dobandeasca in urma... oricator motive.

Pana ce nu isi va pune omul nadejdea in Dumnezeu, nu va putea sa aiba odihna.
Nici banii nu vor fi de ajuns, nici camerele nu vor fi de ajuns, nici viitorul nu va fi incurajator.

Este nevoie de nadejde si de dragoste... sau, spus altfel... este nevoie de nebunia credintei in Hristos !

Stiu o metoda eficienta de sporire a credintei, anume lucrarea constanta a faptelor bune. Dar alea bune-bune, nu bunicele.

Un copil e o minune. Sa facem loc mai multor minuni in viata noastra!

1 Timotei 2, 15

Dar ea [femeia] se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.

Hai, da-o incolo, Florin, pai tocmai pe tigani ti-ai gasit sa ii dai exemplu.. cand se stie ca multi dintre ei isi trimit copîii la cersit si chiar la prostitutie. Haida de, sa facem zeci de copii ca sa ne folosim de ei?
(Nu vreau sa fiu rasista, problema tiganilor este dupa parerea mea o problema sociala si nu de rasa)

As zice sa nu deviem discutia ca sa ajungem iar la cea despre ferire, anbticonceptionale etc, ci sa revenim la subiectul pe care l-ai propus: motivele pentru a avea copii. Nu oricati, zeci de copii, ci: copii.