despre necazuri si biruirea tristetii
 

Dupa cum spunea Sf Ioan Gura de Aur ,,Dumnezeu ne-a sadit in suflet tristetea nu pentru a ne folosi de ea fara socoteala,cind nu trebuie si in lucruri potrivnice,nici pentru a ne distruge pe noi insine,ci pentru ca,prin ea,sa cistigam cele mai de seama bunuri,,

Ni se pare grea tristetea,la fel si minia si pofta.Acestea ne aduc multe neplaceri daca nu le folosim bine si atunci cind trebuie.DUMNEZEU aduce peste noi pedepse ca sa ne intoarcem spre pocainta.Cind Iov se adresa lui DUMNEZEU,se folosea de rugaciuni staruitoare,la fel si fericitul PAVEL care spunea,, Credincioseste DUMNEZEU,Care nu va va lasa ispititi peste puterile voastre,,.Totul depinde de credinta si vrednicia noastra.

Cand il ai pe Dumnezeu in viata ta si vorbesti zilnic cu el nu mai e loc de tristete ci de bucurie

Asa este. In Biserica poti fi martorul celui mai maret "troc". Tristetea o poti da pe bucurie, neincrederea pe credinta cea tare, pacatul pe virtute. Toate acestea se dau tuturor celor care cu inima buna se fac purtatori si pastratori de Hristos.

Ierom. Savatie Bastovoi spunea ca exista si o ' tristete harica '. Cum stim ca este vorba despre acest tip de tristete? Tristetea harica te aduce mai aproape de Dumnezeu, te face sa strigi dupa ajutorul Lui, te indeamna la pocainta, pe cand ' tristetea pierzatoare ' este cea care te indeparteaza de la rugaciune, prin care se pierde nadejdea in El.

E foarte frumoasa expresia Parintelui Savatie!
Acea tristete harica e "fericita", pt ca ne apropie de Dumnezeu.
Tristetea care "roade" sufletul, cea pacatoasa provine din neputinta implinirii unei dorinte pacatoase (de ex. o femeie cocheta sufera pt faptul ca nu poate avea o anumita pereche de pantofi). Paguboasa e si tristetea cauzata de manie; la fel - cea fara sens (cand cineva e mahnit, dar nu poate identifica o cauza aunume).

Maria maria,prin nadejdea in Dumnezeu alungi intunericul,tristetea face puternic pe diavol si ne baga in cap gindurile cele rele.Toti consideram tristetea ca ceva groaznic ,cerceteazate pe tine insati.Ce folosam avea daca nu am fi bolnavi si am avea o viata destrabalata?Am uita sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute.Dumnezeu pe cine iubeste cearta.Nici unul din noi nu jeleste cind sufletul nostru cade in fiecare zi biruit de puterea pacatelor,dar cind trupul este cuprins de suferinta ni se pare de nesuportat.Deci nu deznadajdui ,roagate si vei vedea ca Dumnezeu nu te va lasa.

Eu consider ca tristetea, de cele mai multe ori, apare in momentul in care nu vrem, sau nu consideram ca suntem vinovati cu ceva in fata Domnului pentru a fi supusi la diferite incercari. Personal, vreau sa depasesc aceasta atitudine, si in momentul in care are loc vreun eveniment care sa-mi provoace tristete ma autodisciplinez. MI se intampla adesea sa ma supar din niste motive nesemnificative, de exemplu mi s-a intamplat sa gresesc trenul si sa ajung intr-un alt oras, unde am asteptat inca o ora in frig pana la primul microbuz spre destinatia initiala, intamplare avand loc doar din vina mea, deoarece m-am urcat in tren fara sa citesc placuta cu destinatia trenului. Dupa o criza de nervi specifica mie, mi-a trecut prin cap situatia celor care stau efectiv pe strazi pentru ca nu au un adapost si suporta frigul. Dupa acest gand am avut mustrari de constiinta...
Acum, cand nu-mi convine ca nu am ceva, ma gandesc la cei care nu au nimic, nici macar de mancare...
Aceasta e una din metodele mele mele de a inabusi tristetea.
O alta metoda, este sa repet in gand rugaciunea inimii, fie sa cant Fericirile sau "miluieste Doamne poporul Tau", pana consider ca mi-a trecut supararea... chiar ajuta.

Eu am ceva poze de cand eram prin gradi de copil imbufnat si intristat si cred ca m-am cam deprins in starea asta sa ajung deseori, nici acum nu as sti sa analizez de ce nu am reusit eu in primele doua clase sa-l dezvat pe colegul de banca,fiu de medic si probabil actual medic, sa aiba ticurile, oare, de a ma lovi cred ca zilnic cu pumnul si cotul de banci si altele, dar avea si o latura calda, si ajunsesem sa-l indragesc, oare cand m-au mutat cu baiatul unei invatatoare care m-a adus intr-o stare de nefericire probabil depresiva ca tot nu am reusit sa spun in fata clasei de ce nu vreau sa mai stau cu baietul cu tendinte, sa le zic huliganice ?

In orice caz, ma bucura tare mult lucrurile simple deseori, si parca m-as bucura sa vad si bisericile mai putin incarcate ornamental, ma streseaza binisor incercarea de a ma adapta unui loc de munca, de exemplu, dar am fost fericita sa constat ce bucurie pot avea straduindu-ma si avand rabdare si cred ca intr-un final iubire pentru fiecare om care avea nevoie de un produs, si straduindu-ma sa le ofer si ceva natural...

Cred ca ceea ce ne lipseste in momentele de incercare ( necazuri, tristete) este rabdarea, nu trebuie sa ne pierdem speranta in Tatal ceresc, toate se intampla cu un scop; adevarul e ca in incercari ne aducem mai bine aminte de Dumnezeu si ne apropiem de El; nu mai stiu unde am citit, ca un parinte se ruga sa ii trimita Dumnezeu ispite, necazuri ca sa castige mai usor harul ceresc.

.............
 

Nu vreau sa supar sau sa jignesc pe nimeni .... cei care s-ar simti lezati sa ignore reply-ul ....... Nu vreau sa par un ateu ..... un necredincios sau sa par a spune blasfemii ..... Dar nici un mare scriitor sfant el sau nu nu poate sti ce este tristetea si cum ar fi abordata ea ..... omul a fost facut pentru a fi diferit fata de oricare celalalt de langa el. Sufletul omului se caleste sau decaleste , si se afla intr-o transformare continua ....... Fiecare om are sentimente diferite , fiecare om traieste in universul lui. As indraznii sa spun ca populatia Terrei este alcatuita din 6 miliarde de universuri. Tristetea este arta de a arata ca simti ..... tristetea alaturi de bucurie este ceea ce ne diferentiaza de roboti. Ceea ce face din om ... un om. Tristetea este un sentiment util ... dar inutil. Inutil pentru ca nimeni din lumea asta nu o doreste si o reneaga tot timpul. Dar totusi utila ... caci fara ea nu am mai sti nici ce inseamna fericirea. Tristetea este un rau util care ne face uneori sa ne gandim la moarte .... ne face sa ne gandim ca odata cu incetarea ea sufletul nostru isi va regasi pacea. Nici un sfant din lumea asta ..... fie el Ortodox , Catolic ... musulman .... sau orice alta forma de divinitate nu iti poate spune : E un fleac .... vei trece peste el. Fiecare isi traieste emotiile si sentimentele diferit , iar acestea il modeleaza spre o anumita forma finala. O forma care poate duce la crearea unui om nebun .... unui om puternic ..... unui om speriat .... unui om paranoic .... unui om autist ..... unui om dupa gratii .... unui om fara scrupule ... unui om .... mort. Tristetea ucide .... si daca nu neaparat fizicul .. ucide sufletul .... te toaca marunt zi cu zi .... si cand ajungi la o varsta te gandeshti ca ai trait o viata de om numai in tristete ..... si nu ai realizat nimic .... si atunci tristetea se transforma in alceva ... in depresie . Intr-un razboi soldatii mor scurt ... in fractiuni de secunda ..... stiind deja ce riscuri sunt .... dar tristetea te omoara incet si dureros .... Tristetea este cel mai mare tactician din lume ..... Tristetea te invaluie ... si iti da uneori iluzia fericirii numai pentru a te lovi din nou in secunda urmatoare..... Si atunci va intreb ..... Oare tristetea nu este o simpla jucarie a mortzii ? O capcana lenta ..... dar letala?

Life,Apostolul Pavel,in Prima epistola catre Tesalonicieni,ne aduce mereu aminte cum trebuie sa traiasca un crestin si mergand pe acest drum greu nu vei fi niciodata o jucarie a mortii.Iata cateva sfaturi din cele spuse in acest adevarat program de viata crestina, in Duh si Adevar:

"Sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau,sa va purtati intr-un chip vrednic de Dumnezeu,nimeni din voi sa nu se clatine in aceste necazuri,stati tari in Domnul,sa sporiti tot mai mult in privinta aceasta,sa va feriti de curvie; nimeni sa nu fie cu viclesug si cu nedreptate in treburi fata de fratele sau;sa va iubiti unii pe altii.Sa cautati sa traiti linistiti, sa va vedeti de treburi si sa lucrati cu mainile voastre.Si astfel sa va purtati cuviincios cu cei de afara si sa n-aveti trebuinta de nimeni.

Mangaiati-va, dar, unii pe altii cu aceste cuvinte,sa veghem si sa fim treji.Sa ne imbracam cu platosa credintei si a dragostei si sa avem drept coif nadejdea mantuirii.Sa priviti bine pe cei ce se ostenesc intre voi, sa-i pretuiti foarte mult, in dragoste, din pricina lucrarii lor. Traiti in pace intre voi. Sa imbarbatati pe cei deznadajduiti; sa sprijiniti pe cei slabi, sa fiti rabdatori cu toti. Luati seama ca nimeni sa nu intoarca altuia rau pentru rau; ci cautati totdeauna sa faceti ce este bine atat intre voi, cat si fata de toti.

Bucurati-va intotdeauna. Rugati-va neincetat. Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi. Nu stingeti Duhul."

Dumnezeu sa-ti ajute

.............
 

Traim pentru noi .... nu pentru Dumnezeu. Traim si odata cu traiul trebuie sa ne pastram credintza in EL. Crezi in ce spun apostolii , crezi in ce spune Sfanta Scriptura , Crezi in cuvantul lui Dumnezeu numai pentru ca te`ai nascut intr-un popor ce crede in aceste lucruri. Daca te`ai fi nascut cu totul in alta parte ai fi crezut poate in spusele lui Allah , Budha , Iehova ...... etc. Crezi pentru ca asta vrei ..... dar fiecare din noi ne punem o mica intrebare in viata .... O fi religia mea cea adevarata? Poate Islamicii sunt cei mai indreptatiti sa creada ca religia lor e cea adevarata , pentru ca e religia cu cei mai multi adepti. Este religia cu cei mai multi adepti care merg in locashurile de inchinaciune si asculta cuvintele Dumnezeului lor. Sau poate ca totul este un basm si Creatorul nostru a fost insasi Evolutia ... o explozie solara sau a unei nove poate. Nu vreau sa fabulez ... nu vreau sa exagerez .... dar vorbele spuse intr`o evanghelie nu iti dau de mancare. Trebuie sa te rogi si sa crezi ..... cate mii de familii credincioase au murit in frig si in foamete rugandu`se unui Dumnezeu ce pare uneori absent ? Nu reneg Dumnezeul parintzilor si stramosilor .... dar cuvintele spuse de un apostol ..... sfant ..... mucenic , nu au dat nimanui de mancare ... nicidecum nu au vindecat bolile. Din miile de credinciosi catolici .... sutele de mii care s-au rugat pentru insanatosire ... un singur copil s-a vindecat "miraculos" si atunci Roma a declarat lucrul asta ca si o MINUNE DUMNEZEIASCA . Minunile adevarate le facem noi oamenii .... le fac doctorii .... le fac cei ce intra in foc si apa pentru a salva un alt suflet. Minunile nu exista ... ci doar vointza si fortitudinea omului. Se spune ca Omul este unealta lui Dumnezeu si EL lucreaza prin noi ..... atunci suntem niste piese de sah asezate strategic .
Nu vreau sa fiu inteles gresit .... Cred intr-Unul Dumnezeu .... dar uneori si arborii cei mai batrani se indoaie in fatza vantului puternic. Am 25 de ani dar sunt satul de viata. O viata ce nici macar nu`si merita acest nume. Pentru mine Terra este Purgatoriul lui Dante .

Dumnezeu ne face liberi de patimi si rautati ,dar noi alegem sa fim robi patimilor ,viciilor.
Il negam pe Dumnezeu dar ne lasam inrobiti de patima fumatului ,bauturii ,desfraului.
Nu ne inchinam la Dumnezeu dar ne inchinam la idoli ,in aceste situatii patimile care ne stapanesc.
Da ,Terra poate fi un purgatoriu ,un infern cand nu ai iubire pentru cei aflati in suferinta .
Prin ratiune nu te poti apropia de Dumnezeu ,numai biserica cu sfintele Taine e solutia pentru aflarea Lui.

Ce pacat!!...ca am ajuns sa citim astfel de "trairi"...ale tinerilor nostri.Ma doare sufletul cind vad un (o)tanar(a)...."ratacit" astfel .Aici, o mare ,dar foarte mare vina o au parintii ,in special mama,care nu a incercat sa-si ia "puiul" si sa-l invete cum sa traiasca in Hristos si cu Hristos.Spun asta ,pentru ca am si eu doi copiii,destul de maricei,peste 25 ani...si m-a lupt de vreo 20 de ani sa zicem sa le arat "rostul"nostru pe acest pamint si "calea "...pe care o avem de urmat......si "crucea"..pe care trebuie sa ne-o asumam si sa nu fugim de ea.In mare parte eu zic ca am reusit,insa "lupta"nu am sa o opresc aici......oricum viata este o lupta....Doamne Ajuta....pe acest copil sa gaseasca "calea"......

Lifekilled, cine sau ce te opreste sa cauti Adevarul? Nu multimea face credinta ci taria ei. Chiar daca milioane de oameni s-ar inchina stramb cu spatele la Dumnezeu cine te opreste pe tine sa te inchini drept cu fata spre Domnul? Ce ai facut tu sa cunosti cu adevarat credinta ta? Ai intrat in miezul ei sa vezi daca acolo e Dumnezeu? Sau ai stat sa privesti de afara, suprafata? Cauta, esti dator tie sa cauti.
iti spun doar, ca nimeni nu poate face nimic daca Dumnezeu nu ingaduie. Dar el e foarte ingaduitor. Ne-a dat libertatea de a alege. Dar cum poti sa alegi ca un orb? Sa alegi cu ochii inchisi? Citeste Scriptura, intreaba preotii si vei primi raspuns la toate.
Domnul lucreaza prin noi , zici. Stii tu cum lucreaza Domnul prin noi? Doar nu crezi ca esti ca marioneta papusarului din teatrul de papusi! Pai nu ai ratiune? de ce crezi ca ai ratiune? Sa discerni raul de bine. Primesti ganduri rele, primesti si ganduri bune iar tu ai ratiunea cu care sa alegi.

"Sunt unii care atata se ingreuiaza de necazurile ce li se intampla, ca sunt in stare sa renunte si la viata insasi si ar muri cu placere, ca sa scape prin aceasta. Dar aceasta o pateste cineva din lipsa de curaj si din multa nestiinta, necunoscand infricosatoarea stramtorare ce urmeaza dupa iesirea sufletului din trup.

E o mare iubire de oameni, fratilor, a fi noi in lumea aceasta. Dar noi, necunoscand cele de dincolo, socotim grele cele de aici. Si nu este asa. Nu stiti ce zice in Gherontic? Un frate foarte lucrator a spus catre un batran: Sufletul meu doreste moartea. Si-i spuse lui batranul: O doreste pentru ca vrea sa fuga de necaz si nu stie ca necazul viitor e cu mult mai rau decat cel de aici.

Iar altul, la fel, a intrebat pe un batran: De ce ma intristez din trandavie stand in chilia mea? Si-i zise batranul: Pentru ca inca n-ai vazut nici odihna nadajduita, nici chinurile ce vor fi. Caci daca ai vedea acestea intocmai cum sunt, chiar de ar geme chilia ta de viermi, ca sa te scufunzi in ei pana la gat, ai rabda fara sa te intristezi.

Dar noi voim sa ne mantuim dormind, si de aceea ne descurajam in necazuri, cand ar trebui mai degraba sa multumim lui Dumnezeu ca suntem peste tot invredniciti de El sa fim necajiti putin aici, ca sa aflam acolo putina odihna" (Avva Dorotei).

Folositoare si adevarate cuvinte , Anita !:1:

Eu nu pricep...
Si Iisus a fost trist. Undeva spuneti ca a si plans...
Nu stiu sa fi ras, sa se fi bucurat, sa fii petrecut.
Tristetea, bucuria si alte trairi omenesti exista si in credinta, nu contravin ei.

De ce sa contravina? Omul nu este o masina...
Poti fi credincios si sa ai necazuri si sa fii trist.
Mai degraba contravine veselia. In credinta trebuie sa fii profund, serios, smerit. N-ai voie sa razi...sa petreci. Negre sunt vesmintele...
Daca asta nu este tristete...

Incearca suflete , sa fi asa cum te-a lasat Dumnezeu ! Sa fi normala , echilibrata , si sa-ti foloseti discenamantul din plin , sa te bucuri cat poti de viata de aici , si sa-ti pregatesti drumul catre viata viitoare , caci si una si cealalta sunt de la Dumnezeu ! Draga Sofia , Dumnezeu este lumina , intelepciune , dragoste , iubire , nu-i nici plans , nici disperare , nici incrancenare , Dezechilibrul in general , nu are nimic in comun cu dumnezeirea. Unde-i pace , liniste , bucurie , acolo se afla Duhul Sfant , ce din Tatal purcede precum bine sti !
Dreapta socoteala , draga Sofia ! Doamne ajuta !+

Bucurie!
 

S-a bucurat, cum nu, la nunta din Cana Galileii.
Iata ce zice par. Teofil despre bucurie:
http://biserica.org/Publicatii/1996/NoIV/05_index.html

Sfântul Apostol Pavel în întâia Epistolă către Tesaloniceni, scrie: "Totdeauna să vă bucuraţi, neîncetat să vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi" (I Tesaloniceni 5, 16-18), iar în Epistola către Filipeni scrie Sfântul Apostol Pavel: "Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă" (Filipeni 4, 4). Iar în Epistola către Romani zice: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng" (Romani 12, 15) şi "Bucuraţi-vă cu bucuria nădejdii" (Romani 12, 12). De la Sfântul Apostol Pavel ştim că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură ci "dreptate, pace şi bucurie întru Duhul Sfânt", iar despre aceasta putem citi în Epistola către Romani, capitolul 14, versetul 17. Iar în Epistola către Galateni se afirmă că "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galateni 5, 22-23), deci între cele care alcătuiesc roada Duhului îşi are loc şi bucuria. Aceasta arată preocuparea Sfinţilor Apostoli de bucuria creştină.

Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va. (Filipeni 4, 4)
 

Crestinul e om al bucuriei. Se veseleste, intrucat in inima sa locuieste Insusi Iisus Hristos.
Vietuirea in Hristos e motiv de bucurie, de neincetata bucurie.

"Pavel n-a spus numai atat: Bucurati-va pururea, ci a adaugat si pricina bucuriei continue: Bucurati-va in Domnul pururea, a spus el. Cel ce se bucura de Domnul nu-si poate pierde bucuria aceasta, orice necaz ar veni peste el. Toate celelalte pricini de bucurie sunt trecatoare, nestatornice, iute schimbatoare. N-au numai acest cusur, ci si acela ca, si atunci cand raman, nu ne dau atata bucurie incat sa alunge si sa umbreasca tristetea ce ne cuprinde din alte pricini.

Frica de Dumnezeu, insa, are amandoua aceste insusiri: este si trainica si statornica, dar si revarsa atata bucurie, incat niciunul din simturile noastre nu simte necazul. Omul care se teme de Dumnezeu cum se cuvine si se increde in El a atins radacina bucuriei si are intregul izvor al veseliei.

Dupa cum se pierde indata o scanteie cazuta pe intinsul nemarginit al unui ocean, tot asa se stinge si piere orice necaz care cade peste cel ce se teme de Dumnezeu, caci cade peste intinsul unui ocean nemarginit de bucurie" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XVIII la statui).

Niciodata nu vor afla mangaiere in necazuri cei ce n-o cauta unde trebuie
 

"Veti intreba: Dar ce, numai crestinii au necazuri? Nu indura necazuri, nenorociri si amaraciuni si oamenii acestei lumi? Nu varsa lacrimi si cei ce leapada calea lui Hristos? Bineinteles, de necazuri nu scapa nici acestia, dar este mare deosebire intre pretul pe care il au inaintea lui Dumnezeu necazurile si lacrimile noastre si pretul pe care il au inaintea Lui necazurile si lacrimile celor care traiesc fara Dumnezeu.

Ei isi rabda necazurile nu de bunavoie, ci numai fiindca nu pot scapa de ele; adeseori blestema si cartesc, in timp ce noi, crestinii, suntem datori sa ne ducem necazurile cu totul altfel — pentru numele lui Hristos, cu mare supunere fata de voia lui Dumnezeu, multumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla: si pentru bucurii, si pentru greutati, si pentru amaraciuni, si pentru toate nefericirile. Noi ne ducem necazurile de bunavoie, caci daca ne-am lepada de Hristos am scapa de cele mai multe dintre acestea – dar intrucat nu ne lepadam, pentru patimirile noastre Dumnezeu ne da binecuvantare.

Oamenii lumesti se straduie din rasputeri sa scape de necazuri: ei isi ineaca amarul in vin si in votca, se ametesc cu tutun si chiar cu droguri, cautand mangaiere; negasind-o, se straduie sa uite de necazuri: cauta distractii, petrec, danseaza, merg in ospetie si flecaresc. Asta nu trebuie sa se intample cu crestinii, fiindca ei sunt datori sa nu inabuse glasul constiintei, ci, dimpotriva, sa il asculte cu luare-aminte. Oamenii aflati pe o treapta duhovniceasca mai inalta cauta uitarea de necazuri in prietenie, in munca. Lucrul cel mai mare in care afla ei usurare este dragostea: dragostea dintre soti, dragostea parintilor fata de copii si a copiilor fata de parinti, dragostea fata de oamenii care merita dragoste.

Orice dragoste este binecuvantata: aceasta insa este forma de inceput, cea mai joasa a dragostei, fiindca de la ea, pe calea exersarii in ea, trebuie sa ne inaltam la dragostea, mult mai inalta, fata de toti oamenii, fata de toti cei nefericiti, fata de toti cei care sufera. De la ea trebuie sa ne inaltam pana la cea de-a treia treapta a dragostei: pana la dragostea dumnezeiasca, pana la dragostea de insusi Dumnezeu.

Niciodata nu vor afla mangaiere in necazuri cei ce n-o cauta unde trebuie. Unde sa cautam mangaiere in necazuri? Despre aceasta Sfantul Proroc David spune: Numai in Dumnezeu se linisteste sufletul meu (Psalmul 61, 1). Fericiti cei ce afla mangaiere adanca in rugaciunea fierbinte, care din inima tasneste, in impartasirea duhovniceasca cu Dumnezeu! Asa au fost dreptii Vechiului Testament — insa noua, crestinilor, Domnul ne-a daruit cea mai adanca si mai inalta mangaiere: a privi la Crucea lui Hristos si a ne inchina ei." (Sfantul Luca al Crimeei)