Un mod propriu omenirii
 

Iata, am ceva ani , timp in care am intalnit destui oameni, dar si multa rautate. Ma intreb, ce beneficiu are acela care loveste, care arata cu degetul, care nu vrea sa se schimbe cu niciun pret? Ne sfasiem intre noi, mai ceva ca animalele, invidiem pana si darurile primite de la Dumnezeu, umilim, intoarcem spatele, ni se pare ca suntem deasupra pentru ca suntem bogati, pentru ca inca se practica nepotismul, mita e la mare cinste, nu mai conteaza talantii daruiti de Dumnezeu, uneori nici nu ti se permite sa-i mai inmultesti, alteori ti se interzice sa-i folosesti, nu mai este loc decat pentru "elite" propulsate pe cine mai stie ce criterii. Unde se va ajunge? E mileniul III- se voia mai bun. A evoluat tehnologia, dar omul a ramas la fel- plin de rautate, egoism, invidie,mandrie. Va mai trece mult timp pana ne vom schimba- cand Dumnezeu nu ne va mai suferi rautatea.E meritul Sfintilor, al traitorilor si mai ales este meritul lui Dumnezeu ca inca mai existam.

"Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul."

Omul blând nu-şi va face niciodată duşmani şi va fi mereu respectat. (Numai să n-aibă nicio tangenţă cu politica)

Te inseli, Camy, aproape toti Sfintii, in viata lor au indurat- si erau Sfinti! Dar, asa cum spuneai, e nevoie sa arati dragoste, iertare, intelegere, dar nu fara Dumnezeu- adica , te supara cineva?- Trimite-ti permanent gandul la Dumnezeu si supararile nu-si mai fac cuib in sufletul tau.Atunci te cuprinde fericirea negraita pe care cel ce-ti trimite supararea nu poate sa o aiba.

În societate funcţionează regula. Eu una nu m-am certat cu niciun coleg şi niciunul nu m-a înjurat vreodată, deşi mulţi au un limbaj murdar. În fosta mea clasă am avut parte de nişte atacuri politice, pentru ca unii să se răzbune astfel pe tata, care a fost directorul şcolii. Majoritatea sfinţilor au avut parte de atacuri politice.

Sa avem rabdare si lucrurile se vor indrepta in viata noastra.

nu cred ca sfintii au avut treaba in vreun fel cu politica !

Ce legătură are cu ce am zis?

Trebuie să înțelegi că în ziua de astăzi tendința este să se depărteze lumea de Dumnezeu, de tot ceea ce este creștinesc. Vor să rupă legăturile lor și să uite complet că deasupra lor se află Cineva care vede toate fărădelegile pe care le comit.

Duhul descreștinării ce mișună a câștigat (sau mai bine zis pierdut) multe suflete. Am putea spune că ne aflăm pe o poziție privilegiată, aceea de oameni cu trezvie și cu conștiința activă. Asta o spun și în sensul că avem o responsabilitate mult mai grea decât ceilalți. Însă mulți, foarte mulți chiar, nu se află în acea stare duhovnicească în care să conștientizeze în ce păcate sau în ce patimi sunt adânciți.

Se vrea ca lumea să se animalizeze din ce în ce mai mult. Asta vrea în principal satana, pentru a-i trage de se poate și pe cei aleși către împărăția sa a iadului. În al doilea rând prin mijlocitorii săi pe pământ, prin masoni, prin acești slujitori ai necuratului. Ei dictează pe ce făgaș să o ia lumea. Și fiindcă în prealabil au dus o înverșunată acțiune de îndobitocire a populației (), au mare succes la public.

În ochii lumii de astăzi ceea ce este creștinesc este perimat și învechit. Și asta nu doar în rândul celor necredincioși sau căldicei, ci și în rândul unor așa-ziși „credincioși”, doar vezi câte reforme la catolici, la protestanți, câte secte. Se vrea nou, diferit, schimbat, alterat, variabil, dinamic, să fie o zburdare nesfârșită. Către ce? Către pierzare, dar lumea nu știe asta. Nu vede, căci norul a fost plasat strategic în fața ochilor lor. Iar când vor elitele să-i manipuleze, mai împing prin nor (care e mass-media, TV-ul, internetul, presa, gura lumii) câte o propagandă (o emisiune, o știre, o campanie).

Omul însă s-a obișnuit să stea în fața norului, ba mai mult ei nici nu cred în spatele valului acesta modern se poate afla o conspirație, un complot mondial și îndrăcit (derivat de la cuvântul drac, ce-i ăla? mulți au uitat complet de el). Sau mai mult au intrat într-o lenevire totală și nu vor, pur și simplu nu vor să vadă dacă în spatele aparențelor, esența se prezintă a fi una potrivită sau complet diferită.

Ce lipsește lumii? Râvna pentru Adevăr, pentru acea liniște și siguranță care provine din cunoștința faptului că există ceva mai mult decât toată agitația și tot haosul secolului 21. Dar nici râvnitorii pentru adevăr nu pot spune că au șansă mai mare. Căci cu propaganda inutilă și lumească se amestecă și erezia, bomboana, minciunica subtilă și discretă distrugătoare de suflet. Zodiac, OZN, horoscop, yoga, mișcări spirituale, energii și fluxuri de energie, invenții, intrigă peste tot. Ba chiar mai mult, ocultism, masonerie, satanism, vrăjitorie, wicca, „meditație transcedentală”; omul e asaltat de prostii și porcării de nu mai știe ce să aleagă și ce să creadă.

Vino aici, ba nu aici, acolo e greșit, ba e corect, la mine e mai bine, minte, acolo e mai rău, ba să știți că toți au o părticică de adevăr, ba nu, totul e minciună, mincinoși, adevărul stă doar la mine, nu-l asculta vorbește ca să se afle în treabă, eu cred așa și toți să creadă cum vor ei, minte, nu-i bine.........

Ce să mai înțeleagă săracul om, nu mai știe nici cum îl cheamă. Albul nu mai e alb și negrul nu mai e negru. Ci tente de gri. Lumea se complace în confort, totul ca să îi fie mai bine ... dar pe plan trupesc, căci de suflet au uitat, e doar o noțiune, o idee, ceva abstract și vrednic doar de orele de filozofie acolo unde nea profesorul ne povestea despre Nietzsche și ce „adevăr” debita.

„Abstract, nu mai e de actualitate”, „Lasă-mă cu ăstea, eu am probleme concrete, banii, mașina, muncitorii care vin pentru casă”, „Suflet, ce suflet, ești d-ăla nebun?” Replici și replici, o mare învolburată de opinii și idei diferite, toate unice în felul lor dar nici una bună.

Unul este Adevărul și Una este Calea. E o reclamă la televizor la care o să fac aluzie la nu știu care bancă ce spunea „Mie îmi place regula lui Unu. Unu cutare, unul cutare altceva etc..”. Idee sănătoasă, dar nu în contextul viclean al instituțiilor monetare diavolești, ci în raport cu viața!

Doar Unul este Dumnezeu și doar Unul este Hristos Fiul Lui. Dar mulți nu știu asta și nu neapărat că nu vor să știe, ci pur și simplu că n-au prea aflat. Sunt biruiți, sămânță între spini, griji lumești ce apasă ca o greutate de mare tonaj.

Lungitu-m-am dar ce contează... Oricum toți pălăvrăgesc... dar în direcție greșită. Mai trebuie să compensăm totuși. Vorbiți vorbiți și iarăși vorbiți, luați la sfat, căci dacă se prinde măcar unul din oameni de cuvântul vostru atunci v-ați îndeplinit misiunea în societate.

Căci prin tăcere lumea se face pradă lupilor.

colaps, ce mult ai scris...

Sfantul Maxim Marturisitorul zicea ca in spatele fiecarui om "pornit" impotriva noastra se afla diavolul, care incearca sa ne determine sa incalcam cea mai importanta porunca - a iubirii. Semenii nostri plini de rautate sunt de fapt inselati de diavol si bine ar fi sa ne rugam pentru ei.

Martirii comunismului erau văzuţi ca un pericol pentru comunism, sfinţii primelor veacuri un pericol pentru religia de stat etc.

Nu trebuie neapărat să fii într-un partid sau într-o funcţie în stat ca să ai treabă cu politica.

Despre asta si vorbeam- greutatile trec numai cu gandul la Dumnezeu- cei care te intristeaza nu stiu ca in sufletul tau e bucurie, e o lume pe care doar cei raii nu o pot avea.

De rugat ne rugăm dar nici să nu stăm muți. În toate discuțiile ăstea despre destrăbălare, plăceri și patimi nefaste să mai introducem și noi tacticos câte o referire la ceva creștinesc.
„Dar la biserică tu te duci?”, „Nu, azi nu vin cu tine, mă duc la spovedit”, „Nu fac asta că-i păcat!” etc.

Așa cum pe o cămașă neagră se observă îndată dacă cade un strop de diluant și se curăță așa și în conversațiile lumești pline de inutilități se observă imediat dacă începi să vorbești despre ceva vrednic. Vorbim în gol? Inutil? Degeaba? Mulți s-au dezobișnuit din a mai auzi de Dumnezeu, de Hristos, de Biserică așa că orice referire la Creștinism va avea o rezonanță mai mare în peștera sufletului. Peștera călduroasă și întunecoasă unde dorm lucrătorii, dar care sunt treziți de conștiință pentru a purcede întru zidirea Împărăției.

Împărăția Conștiinței. Fără o împărăție proprie nu poți birui pe vrăjmaș și armele lui. Dacă nu ai nici măcar ziduri la cetate cum vei vedea armatele potrivnice ce se apropie sau pe generalii ce poartă numele de păcat, patimă, răutate, minciună, ură, dezbinare, distrugere?

Când omul e cuprins de răutate, trebuie degrabă să dea afară pe acel diavol. Dar cum el robit de drac să se mai trezească fără să fie ajutat de cineva ? Cum poate regatul aflat în sclavie să scape de asediatori și cotropitori fără ajutorul unei armate aliate? Aliații aceia suntem noi. Aliat este și Dumnezeu, dar fără voință cei împătimiți nu vor avea puterea să scape. Sau poate că Dumnezeu Își trimite ostașii: virtutea, curăția, fecioria, dreptatea, milostivirea, blândețea, curajul la oameni dar aceștia îl refuză și rămân nestrămutați în căile lor.

Ne stă în datoria noastră să îi ajutăm pe ei, să vadă lumina adevărului. Și prin rugăciune, rugăciunea e fundația împărăției lor, dar numai cu o fundație nu vei avea niciodată un turn pe care va sta străjerul sufletului. Trebuie să ne implicăm și să ajutăm când vedem o cădere, să nu rămânem indiferenți.

Lumea a sfost dintotdeauna o jungla,in care cel cu coltii mai tari a biruit. A fost si este si in prezent. Si cu cat e mai rea lumea cu atat se arata si mai tare ca singura solutie,singurii stropi de alinare in aceasta lume ,vin tot de la iubirea ce trebuie sa o avem unii pentru altii.
Asa cum nu s-au schimbat regulile lumii,nu s-a schimbat nici solutia.
Si nu e vorba de o iubire teoretica,ci de una practica,aratata tuturor celor ce ne inconjoara,incepand de la familie ,cunostinte si pana la acest forum. Daca noi vom fi niste mici centre de iubire,iradiind iubirea prin fapte reale,atunci si lumea se va schimba.
Sa nu vedem doar raul din lume,ci si eforturile unora de a o face mai buna,prin sacrificiu personal,si daruire fata de nevoile aproapelui

Eu cred ca aici Rodica face o greseala....Daca consideram pe cineva rau,in mod automat noi ne consideram buni,cel putin fata de acela despre care spunem ca e rau....si eu stiu ca regula in crestinism este ca noi sa ne consideram mai rai decat ceilalti....

Ceea ce se spune si la impartasanie..Dintre care cel mai pacatos sunt eu....

Deci,repet,e o greseala sa consideram pe altii rai,e bine sa ne consideram pe noi insine rai,si atunci avem acces la pocainta,si la iertare din partea lui Dumnezeu...

Privind din afara o situatie in care cineva isi vede de treaba si este nedreptatit- cum ai defini lucrurile? Cum exista Rai, exista si raul, implicit cei care fac rau. De ce sa nu acceptam? Altfel problemele lumii ar fi fost demult rezolvate. Nu ai intalnit invidiosi, lacomi, hoti, mincinosi, batausi., clevetitori...? Sigur ca Dumnezeu iubeste chiar pe cel mai mare raufacator. Dar sa acceptam ca traim in lume si nu sub un clopot . Evident, vine o zi in viata noastra cand fiecare dintre noi, cei rai, putem deveni buni- atunci se face bucurie in cer, e un nou inceput.

Exista oameni rai fara indoiala,insa judecata nu noi o facem.Noi trebuie sa ne consideram cei mai rai de pe pamant...

Dintre care cel dintai sunt eu(pacatos)....Astea sunt cuvintele de la rugaciune si nu cred ca se refera la ...cel dintai sunt eu (pacatos) ,in afara de cei care ii cunosc eu si sunt mai rai ca mine...

Cel care loveste,o face de frica sa nu fie lovit,care nu vrea sa se schimbe,crede ca nu are nevoie de schimbare,cel care intoarce spatele ii e frica sa nu fie ranit...etc.Oamenii "rai" sunt cred eu cei care au nevoie cel mai mult sa fie iubiti.Si aratandu-le asta,vom observa o schimbare ,vom vedea ca de fapt nu sunt rai ci doar...prudenti.

Ma refeream , Daniel, la faptul ca atunci cand un om nedreptateste pe cineva , isi produce o suferinta in suflet, pe cand cel care se roaga lui Dumnezeu sa -l ajute sa treaca peste ispita, are mai multe sanse sa pastreze o stare de liniste in suflet.