raspunsul la provocari
 

Cum trebuie sa procedam cu cei care-si bat joc de noi, care ne lanseaza atacuri, care incearca cu orice pret sa ne scoata din sarite? Pentru mine e clar ca acesti oameni sunt primii care sufera de pe urma acestor porniri ale lor, dar noi ce ar trebui sa facem? Am observat ca unii chiar nu au limite, e oare bine sa intorci mereu si celalalt obraz?

In asemenea cazuri nu trebuie sa ne lipseasca stapanirea de sine, increderea in Dumnezeu.Nu intotdeauna cand cineva ne necajeste, cei din jur cred ca are si dreptate. Sa avem rabdare si sa ne aplecam asupra muncii- care relaxeaza si mai ales sa nu iutam rugaciunea, care este mama noastra.Chiar trebuie sa ne gandim ce este in spatele unui suflet care recurge la provocari, din ce cauza o face si sa evitam sa fim sursa provocarilor, pe cat posibil.Eu am mai invatat ceva: in lumea aceasta doar de Dumnezeu trebuie sa-mi fie frica.

Ne uităm atent în oglinda minții să vedem dacă are dreptate.
Dacă are dreptate, n-avem de ce să ne supărăm. Ne stăpânim și răspundem în limitele bunului simț.
Dacă nu are dreptate, scoși din sărite cum suntem, n-ar fi OK să reacționăm așijderea, ne calmăm, lăsăm momentul să treacă fără să reacționăm într-un fel și cu mintea descătușată și sufletul detașat de nimicuri (orice provocare nu înseamnă nimic dacă nu îi dai curs), după o anumită perioadă (fie și o zi), răspundem dacă avem la ce. Dacă constatăm că a fost doar o provocare gratuită și practic nu ai la ce răspunde, spre cinstea ta, renunți și cu zâmbetul pe buze treci mai departe și rămâi la fel de cordial(ă).

Vad raspunsuri frumoase, si cu care sunt total de acord. Si eu banuiam ca cel mai bine e sa nu raspundem. Dar pentru ei e bine acest lucru? Poate traiesc cu ideea ca sunt nedreptatiti, ca toti au ceva cu ei. Trebuiesc lamuriti invre-un fel? E nevoie sa le dam explicatii?

Provocărilor colaterale problemelor discutate nu cred că este indicat să lei dai curs, dar dacă consideri că problema în discuție necesită anumite lămuriri sau explicații, de ce nu? Dă-le, în limitele bunului simț, fără a uita că "piatra" pe care ai vrut sau vrei să o iei în mână poate fi un bumerang.

Da, Calin, vesnic un prieten de nadejde si incredere.

Depinde, intr-adevar, daca pui sau nu mana pe o piatra. Cel mai bine este sa te rogi, inainte si asa nu vor veni ispitele.

Cum sa rezistam in fata barfelor?

Lecția lui Socrate

Din viaţa marelui filosof grec Socrate se povesteşte, până astăzi, această întâmplare.

Într-o zi oarecare, Socrate s-a întâlnit, în calea sa, cu un cunoscut. Acela, văzându-l, l-a oprit şi i-a zis:

- Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studenţii tăi?

Auzind aceasta, Socrate zise:

- Stai o clipa. Mai înainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, aş vrea să treci printr-un mic test, numit “Testul celor trei.”

- Trei?

- Da, trei. Înainte de a-mi vorbi despre studentul meu, să stam puţin şi să testam ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei sa-mi spui este adevărat?

- Nu. De fapt doar am auzit despre el.

- E-n regula. Aşadar, în realitate, tu nu ştii daca este adevărat sau nu. Acum, să încercăm testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

- Nu, dimpotrivă…

- Deci, vrei sa-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevarat?

Omul din faţa lui Socrate a dat din umeri, puţin stânjenit de situaţia în care se bagă de unul singur.

Socrate a continuat.

- Totuşi, mai poţi trece testul, pentru că există a treia probă, a folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?

- Nu, nu chiar…

În cele din urmă, Socrate încheie discuţia, cu o întrebare retorică:

- Ei bine, dacă ceea ce vrei sa-mi spui nu ştii dacă este adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!

Mandrie si smerenie; pacat si virtute! Intre aceste doua coordonate se desfasoara cele mai multe momente din viata noastra de crestin.

Mandria a fost numita, pe drept cuvant, "mama tuturor pacatelor"! Smerenia este virtutea corespondenta, "antidotul" pentru mandrie, numita si ea, "mama virtutilor"! Intelepciunea se arata ca o trasatura a unui om prin care acesta reuseste sa perceapa in chip simtitor si rational granita dintre Bine si rau. Am scris "bine" cu majuscula deoarece, in lucrarea Intelepciunii doar unul este binele real: cel care este in legatura directa cu Dumnezeu, deci este un atribut al Divinitatii. Intelepciunea, in cazul unui crestin, trebuie sa mearga "brat la brat" cu dorinta de a alege Binele si a respinge raul. Daca acestea doua (Intelepciunea si dorinta de Bine) exista in om, terenul este pregatit! Acel om va auzi fara indoiala glasul lui Dumnezeu si se va intoarce spre El. Ce spune acest Glas? Este o chemare catre regasire, o chemare plina de dor a Tatalui catre un fiu pierdut! Unii dintre cei care aud Glasul se imbarca neintarziat pe corabia-Biserica si pleaca spre Tara Tatalui. Altii se ratacesc insa si pier pe cai gresite si pustii!

Mandrie si smerenie! Mandria spune: "trebuie sa am grija de cei din jurul meu, ca uite ce rai sunt, trebuie sa-i fac sa inteleaga!". Smerenia zice: "trebuie sa am grija de mine ca uite ce rau sunt, suflete al meu, pocaieste-te!". Mandria spune iar: "dar nu poti sa-i lasi pe cei de langa tine sa fie rai, invata-i la bine!". Smerenia plange si-ti cere: "vai tie, innegritule suflete, vezi tu ce rele ai savarsit pana acum fara sa te pocaiesti si lasa grija de altii ca esti prea cuprins de cele rele, incat si invatator de-ai fi tot nu mai poti sa inveti pe altul; pocaieste-te, suflete!". Dialogul continua si fiecare va avea o alegere proprie intre mandrie si smerenie pana la urma.

Atat! Ma mai intreb doar, ce rost au aceste discutii, aici? Poate pe unii ii ajuta in mod adevarat si asta e bine. Poate pe altii ii smintesc si asta este rau! Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Deci, timeea89, pentru tine intreaba si caieste-te, dar de ce te interesezi ce fac ceilalti? Tu cauta sa mergi spre Bine si cine va avea ochi va vedea si va merge cu tine! Pentru "orbi" insa, exista in Biserica indrumatori; limiteaza-te la a-i trimite acolo, cu exemplul propriu si cu rugaciunea ta catre Domnul, pentru ca "daca orb pe orb va calauzi, vor cadea amandoi in groapa". Iar ca sa-i pedepsesti cumva... Nici vorba! Raul nu aduce dacat rau!

Domnul sa ne calauzeasca spre bine!

Atata timp cat nu vom uita ca pacatele proprii sunt mai mari decat ale tuturor celorlalti inca mai este speranta!

Adevarat, Parinte Gheorghe! Va multumim pentru sfaturi!

Lui Dumnezeu se cuvine sa-I multumim pemntru toate. Ajutorul este de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!

Sa fim copiii Lui! Doamne ajuta-ma!

Apropos era unul pe aicea, ateu convins care postase ceva legat de crestinism si de ce suntem crestini samd Vad ca nu mai este threadul lui si sincer mi-ar parea rau daca l-a sters vreun moderator fiindca acestor oameni nu tebuie sa li se raspunda astfel ci pur si simplu trebuiesc ignorati. Pt ei din cate am vazut nu exista un rau mai mare decat sa nu le raspunda nimeni la provocari.

Trebuuie sa ne rugam pt vrasmasi ! ATAT ! Mai mult , trebuie sa-i si iubim !

Eu cred ca in primul rand trebuie sa zicem in sinea noastra: "pentru pacatele mele mi se intampla asta". Apoi s-ar putea ca ceea ce nise reproseaza sa fie adevarat, chiar daca modul in care ni s-a spus nu e unul tocmai frumos.
Cand este cazul trebuie sa raspundem. Si nu e bine sa hranim ego-urile altora. Daca nu avem cu cine vorbi cred ca e mai bine sa o lasam balta si sa ne vedem de treaba noastra.
Imi aduc aminte o pilda pe care o voi reproduce aproximativ:"Niste crestini erau urmariti de niste pagani pentru a fi omorati din cauza credinta lor. Acestea fugeau, de rupeau pamantul, din calea prigonitorilor. Dupa ce i-au prins, pagangii au observat ca victimele lor nu se temeau de moarte . Mirati au intrebat:
- De ce ati fugit daca nu va e frica de moarte?
Raspunsul a fost:
- Am fugit pentru ca voi sa nu ne prindeti si sa nu va faceti alte pacate omorandu-ne pe noi."
Dumnezeu sa ne miluiasca.

Nu inteleg, ce argumente va deranjat?
Suntem in 2010 si avem libertate de cuvant, de parere, si nu vad nimic rau in asta.

Macar ai citit ce scrie in prima postare din acest topic?

"Cum trebuie sa procedam cu cei care-si bat joc de noi, care ne lanseaza atacuri, care incearca cu orice pret sa ne scoata din sarite?"

Este vorba in general, nu neaparat pe acest forum.
Nu a zis nimeni ca nu ai libertate de cuvant si de parere.
Aici este vorba de intentie, si de cei care vin rau-intentionati ca sa isi bata joc si sa ne enerveze cu orice pret. Nu de cei care vor sa poarte o discutie, sa puna niste intrebari ca sa afle ceva.

solutii sunt in functie de personalitatea celui care te deranjeaza:daca are o urma de educatie si il ignori te va lasa in pace(rare cazuri);alta solutie:sugereaza-i ca in timpul liber sa citeasca o carte,sa practice un sport etc;daca este plin de sine foloseste ironia,care e singurul lucru pe care nu-l suporta cei foarte mandri.

Hop si eu! Adica eu, Pr.Gheorghe, sa nu ma intelegi gresit! Domnule draga, daca ne folosim de drepturile noastre (libertatile fundamentale spre exemplu) nu trebuie sa uitam nici de responsabilitatile noastre (tot fundamentale, cum ar fi bunul simt, obligatia de a nu rani pe cineva, s.a.)! Este foarte adevarat si faptul ca daca cineva nu respecta obligatiile sale morale (si fundamentale!!!), devine calcator al drepturilor fundamentale ale celuilalt. Ce o fi fost mai intai: oul sau gaina?

Parinte hai ca esti bun.. Dumnezeu sa te binecuvanteze, sa iti dea intelegere , putere , intelepciune , dragoste, smerenie si har in slujirea ta.:11:

Prima data cand am citit nu intelesesem despre ce vorbiti, mi-am zis ca poate am sarit eu peste vreun mesaj, apoi am vazut ce s-a scris mai departe. Imi pare rau daca cineva s-a simtit vizat, eu chiar am zis in general, nici nu am vazut ce postati, deci cred ca a fost o neintelegere. Imi pare rau daca au fost confuzii.

Lucram pentru o doamna cu handicap. Ea se certa cu toata lumea ca i se parea ca toti isi bat joc de ea. Ca atare s-a plans si de mine (dar in acelasi timp nu vroia sa plec, si aveam si momente cand ne intelegeam bine, deci eu cred ca nu avea ceva personal cu mine). Intrebarea mea este: trebuia sa-i explic ca nu avem nimic cu dansa si ca vrem s-o ajutam cat putem, si sa-i spunema ca ceea ce pe dansa o vexeaza nu facem intentionat, asa cum isi imagina ea? Sau sa tacem, considerand ca daca ii raspundem o invatam?

,,In rabdare veti castiga sufletele voastre'', ne invata Mantuitorul....El este pilda noastra..si pe El Il tachinau saducheii si fariseii cu tot felul de intrebari, dar nu S-a maniat niciodata...

E adevarat ca unii oameni au o inclinatie diavoleasca de a-i bate la cap pe ceilalti, de a-i necaji in mod gratuit si absurd...sa ne rugam sa nu ne dea Domnul astfel de oameni in cale!
Si daca totusi i-ai intalnit, inseamna ca sunt o incercare pt tine...multumeste-I lui Dumnezeu pentru ea...roaga-te pentru vrajmasii tai..gandeste-te ca, atunci cand te chinuiesc pe tine, Il chinuiesc si pe Hristos cu rautatea lor..gandeste-te ca nu esti singura...sa ne rugam ca Domnul sa ii aduca pe fagasul credintei...sa ne fie mila de ei si sa ne rugam pentru ei...altceva nu putem face...sa avem rabdare,sa nu le raspundem la rau cu rau...ci,daca se poate,sa le facem bine...
Doamne ajuta!

Persoanele cu handicap sunt destul de greu de împăcat și ne asumăm o cruce când relaționăm sau "lucrăm" cu ele.
Felicitări că reușești să ai relații pozitive cu doamna respectivă: "in acelasi timp nu vroia sa plec", aceasta înseamnă o bulină albă pentru tine, chiar dacă "s-a plans si de mine". E foarte dificil pentru mulți dintre noi să ne comportăm potrivit necesităților unor astfel de persoane. Personal, nu știu dacă aș putea.
Poți, spun eu, să-i explici că nu ai intenții rele, dar poți mai ales să-i demonstrezi prin atitudinea ta de zi cu zi. Dacă este și mai în vârstă ca tine, recomandabil ar fi să acționezi extrem de prudent când îi spui anumite lucruri să nu considere "ca daca ii raspundem o invatam". Dar tăcerea de multe ori poate spune mai mult decât cuvintele.
Câți dintre noi acceptă să fie dădăciți și să accepte cu seninătate sfaturi și recomandări? Mulți suntem sănătoși și ne revoltăm (reacționăm ostil) când alții "fac pe deștepții" și vor să ne învețe ceva chiar dacă au perfectă dreptate? Că doar nu o fi ei mai buni ca mine! Înțelegere față de suferința ei care nu este mică, spun că asta ar fi calea cea mai bună. Și răbdare, Doamne, câtă răbdare ne trebuie cu ceilalți ca să fie bine. Și mai ales, nu dădăci. Sunt puțini oamenii care-și pot impune punctele de vedere față de ceilalți și să fie și iubiți. Pot fi respectați, dar iubiți?

Persoanele cu handicap sunt foarte sensibile,si orice explicatie ai da o analizeaza din zeci de unghiuri.Ea isi da seama de realitate,regreta,dar nu vrea sa o spuna.Pur si simplu s-a invatat ca oamenii sa o dispretuiasca si ataca ea prima,chiar si pe cei apropiati.Ia lucrurile asa cum sunt,nu te lua dupa ceea ce spune, ci dupa ceea ce face.Ai rabdare cu ea,mai ales ca va incerca sa te supere de cate ori se va simti neglijata,exact ca un copil foarte mic.Succes!

Nu ma felicita, ca nu mai lucrez pentru ea... Am stat la dansa pana la finalul anului universitar, asa ne intelesesem de la inceput, si nici nu am cerut sa prelungim... Dar am dat un exemplu, ca sa nuantez mai bine intrebarea.
Multumesc.

Bun.... M-am gandit mai bine, Parinte, am inteles ce ati spus. Sarut mana si multumesc, aveti dreptate!

Nu ma felicitati, ca nu am niciun merit, nu mai lucrez pentru ea... Am stat la dansa in primul an de facultate, asa ne intelesesem de la inceput, si nici nu am cerut sa prelungim... Dar am dat un exemplu, ca sa nuantez mai bine intrebarea. De fapt mi-am adus aminte de dansa vazand cum un prieten incasa rautatile unei prietene de-a lui, si cum el le inghitea saracu, i-am admirat rabdarea (si nu o facea din motive religioase, ca nu e credincios, ci pentru ca asa stia el ca e bine). Am pus acest post ca sa stiu si parerea crestinilor.
Multumesc.

P.S. raspunsul era pentru I. Calin, dar nu am mai reusit sa dau editare la mesajul precedent.

Uşor de spus,greu de făcut! Suntem tari la teorie. Acei care pot face aceasta deja sunt sfinţi şi nu oameni căci, porunca iubirii este cea mai mare dar şi cea mai greu de înfăptuit.

Excelenta intrebare. Iata si raspunsul perfect:

Cand cineva isi bate joc de tine aratandu-ti nemernicia, uratenia, prostia sau orice altceva legat de tine, cea ma crunta pedeapsa pentru el este sa accepti batjocura lui , sa-i spui ca are dreptate si sa-ti ceri scuze pentru defectele tale.

In felul acesta ai capatat avantaje nete asupra lui din mai multe puncte de vedere. Este cea mai crunta umilire pe care el o suporta din partea ta.

"Este o muncă grea pentru lucrătorul de pământ a conduce plugul, a trage brazdele, a arunca sămânţa, a suferi vremea rea şi frigul, a abate de la ogor apa cea de prisos, a săpa canale prin mijlocul ogorului şi a fâneţelor. Dar această muncă obositoare şi foarte grea i se face uşoară şi suferită când priveşte cu duhul semănăturile cele înverzite, secera cea ascuţită, aria cea plină de snopi şi bucuria cu care se aduc acasă roadele coapte.

Tot aşa corăbierul cutează a se arunca în valurile sălbatice, nu se teme de furtună şi de marea cea foarte adeseori vuitoare, rabdă vânturile cele nestatornice, valurile cele grozave ale mării şi durata cea lungă a călătoriei pe mare. Toate acestea le rabdă şi le suportă, căci gândeşte la povara mărfurilor, la limanuri şi la pieţele de comerţ, şi vede cu duhul înaintea sa câştigul cel nemăsurat pe care-l nădăjduieşte.

De asemenea, ostaşul suferă cu bărbăţie rănile, nu se teme de armă, rabdă foamea şi frigul, marşurile lungi şi toate primejdiile bătăliei, gândind la biruinţă, la semnele triumfale şi la cununa biruinţei, pe care nădăjduieşte să o dobândească.

Dar ce zic eu acestea şi la ce trebuiesc toate aceste exemple? Eu am voit să mă folosesc de acestea, pentru ca să vă îndemn să ascultaţi cu sârguinţă cuvântul lui Dumnezeu, şi să vă faceţi râvnitori şi osârdnici la fapta cea bună. Căci dacă cei mai sus numiţi, lucrătorul de pământ, corăbierul şi ostaşul, cu linişte suferă greutăţile pentru nădejdea şi privirea la lucrurile viitoare, deşi acelea sunt numai nişte lucruri care se sfârşesc odată cu viaţa pământească, cu cât mai vârtos sunteţi voi datori să ascultaţi fără obosire învăţătura cea dumnezeiască şi să luptaţi pentru viaţa cea veşnică, să răbdaţi cu tărie de suflet toate ostenelile şi greutăţile? Nădejdea ce o au aceia se întinde numai la nişte bunuri pământeşti, şi acestea foarte nesigure. Ba încă adeseori ei mor, fără de a fi putut vedea împlinirea aşteptărilor lor; ei se bucură de nădejdile lor, dar adeseori nu dobândesc nimic, deşi au răbdat tot felul de supărări.

Lucrătorul de pământ, de pildă, după toate ostenelile şi luptele sale, tocmai când gândea să-şi ascute secera şi să înceapă secerişul, trebuie să se întoarcă acasă cu mâinile deşarte, căci grâul s-a pălit, sau l-au stricat lăcustele, ori o ploaie peste măsură, sau a venit altă nenorocire de la vremea cea rea. El a întrebuinţat toată osteneala şi a făcut tot lucrul, însă nu gustă roadele nădejdii sale.

La fel se întâmplă adeseori corăbierului. încă de mult se bucura de încărcătura sa cea mare şi scumpă, cu multă satisfacere dezvelea vâslele şi naviga pe marea cea întinsă. Acum este aproape a intra în liman, dar deodată se izbeşte de un mal sau de un şir de stânci ascunse sub apă, sau i se întâmplă altă nenorocire neprevăzută şi pierde toată încărcătura, ba încă adeseori abia poate el însuşi cu trupul gol a scăpa.

Tot aşa soldatul, poate că a rezistat la sute de bătălii şi a biruit pe vrăjmaşi, dar se întâmplă ca în momentul biruinţei celei hotărâtoare el să-şi piardă viaţa, şi toate ostenelile şi zbuciumările lui să fi fost zadarnice.

Dar cu creştinul nu merge aşa. Nădejdile lui sunt tari, sigure şi nepieritoare; ele nu pier împreună cu moartea, ci sunt îndreptate către viaţa cea veşnică, fericită, nemuritoare, şi nu se pot zădărnici aici de vremea cea rea, nici de nenorociri neaşteptate, şi nici chiar de moarte. Astfel, împlinirea nădejdii noastre şi marea răsplătire cea viitoare ne luminează chiar în mijlocul nenorocirii. De aceea zice Sfântul Pavel: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe” (Romani 5, 3)."

.................................

Tocmai aceasta o spune Sfântul Pavel, acest mare dascăl al căii celei cereşti, când zice: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe”, adică noi, înainte de a ajunge la împărăţia cea veşnică şi la cununile cele cereşti, tragem din necazuri un folos slăvit, că prin necontenitele suferinţe sufletul nostru se întăreşte şi priceperea noastră se face mai tare şi mai înţeleaptă.

Ştiind toate acestea, iubiţilor, să suportăm cu răbdare şi cu statornicie necazurile şi suferinţele care ne vin, căci Dumnezeu le lasă şi ele ajută la mântuirea noastră. Să nu fim fără inimă, să nu cădem biruiţi de ispite, ci să ne întărim cu puterea bărbătească şi totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile ce ne-a arătat, ca să ne îndulcim atât de bunurile de acum, cât şi de cele viitoare să ne facem părtaşi, prin harul şi prin mila şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh se cuvine slava şi cinstea, acum şi în vecii vecilor. Amin.