mesaj de la noul ierusalim
 

am primi pe mail "Cuvantul Domnului pentru Romani" de la noul ierusalim.... pana unde ajunge tampenia, manipularea, nesimtirea, meschinaria, minciuna, smintirea, josnicia, perfidia, micimea???????????? ma scoate din sarite orice forma de agresare din partea sectarilor, si tot enervandu-ma, mi-am dat seama ca astea-s ispite, ca diavolul atat asteapta, sa te enervezi, sa te manii, sa-ti sara tandara, sa faci ceva rau.....
Domnilor de la noul ierusalim, cand mai luati contactul cu "Dumnezeu" poate il rugati sa aibe un Cuvant si pentru voi sectarii, rugati-L, implorati-L sa va ierte, sa va arate calea, sa va smulga din mainile diavolului.

ati primit si voi (ortodoxi) pe mailuri genul acesta de mesaje?

Doamne Isuse Hristoase, fiu lui Dumnezeu, miluieste pe noi pacatosii!
Doamne ajuta!

Am primit si eu.
Da-i simplu Delete si treci mai departe. N-are rost sa-ti bati capul cu toate spam-urile.

o sa sara vsovivi la gatul tau pentru ca i-ai jignit pe puciosi.
sa vezi scandal ce iti face.

recunosc ca le-am spus sa ia calea Ortodoxiei.:4:
mihai 07 - parca baiatul ala era ocupat cu o fata pe un topic cu puciosii.:39:

O precizare
 

Faceţi distincţia dintre liderii pucioşi, cei care manipulează nemijlocit farsa de la Noul Ierusalim, şi adepţii lor, care sunt o biată masă de manevră, cu creierele spălate de ideologia pucioşească, pretinsă a fi ultra-ortodoxă şi super-creştină.
Liderii pucioşi (pe numele lor de mireni Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu) sunt doi impostori, nedespărţiţi şi neîmpărţiţi, neschimbaţi şi neamestecaţi în cele "lumeşti", care se consideră prooroci apocaliptici, moştenitori ai talentelor de medium cataleptic ale Verginicăi Stoica (născută Tudorache). Deşi nu sunt căsătoriţi unul cu altul (Mihaela are ca soţ pe Milică Tărcuţă, iar Nicuşor are ca soţie pe Tanţa Nedelcu - pe care însă Mihaela a avut grijă să o plaseze cu domiciliu forţat la o adeptă fidelă din comuna Valea Lungă, ca să fie Nicuşor al ei liber de orice obligaţii matrimoniale), cei doi lideri pucioşi pot fi văzuţi mereu împreună, ca marca lipită de scrisoare, aşa că şi noaptea când dorm, ei dorm în aceeaşi odaie (chiar dacă în paturi diferite, căci trebuie să se ştie de oricine că ei sunt ca frate şi soră). Cei doi lideri pucioşi îi intoxică aproape săptămânal pe adepţii lor cu "mesaje din cer" pe care pretind ei că le primesc direct de la "Dumnezeul" pucios (în realitate, acestea sunt nişte predici deocheate, dar pline de talent oratoric, scornite din mintea schizo a Mihaelei). Adepţii ascultă orbeşte de cei doi lideri pucioşi, şi ar fi în stare să sară şi în foc pentru ei, sau să facă eventual o crimă, dacă "Dumnezeul" pucios le-o va cere (motivându-şi ardoarea cu pilda Scripturii care spune că şi Avraam era gata să fie în stare de aşa ceva - vezi povestirea cu Avraam şi Isaac din VT)

Spamurile cu pricina nu vin direct de la liderii pucioşi, ci de la cei mai fideli acoliţi ai lor. Cei mai vrednici în ultima vreme se dovedesc a fi Viorel Ivan şi amicul lui, Mihai Mateescu. Amândoi sunt oglinda vie a nivelului de degradare morală în care poate ajunge un om care se dăruie ideologiei de la Pucioasa: ambii golani şi-au abandonat fără motiv serviciile, apoi soţiile şi fiicele ( deşi frumoase şi deştepte şi corecte), lăsându-le lipsite de orice sprijin afectiv şi material, victime sigure ale hazardului, pentru ca ei să se poată dedica full time muncii de sfetnici de culise ai liderilor pucioşi. (Între timp, soţia lui Viorel a murit de tânără, pe un pat de spital). În afară de alte blestemăţii ale celor doi aventurieri, cum ar fi păcălirea unor bătrânele naive ca să-şi vândă casele şi apoi să-şi doneze banii integral sectei de la Noul Ierusalim, cei doi ciraci se ocupă intens cu promovarea de spamuri pe internet, prin care sperie populaţia românească de venirea unui iminent cataclism, dacă rumânii nu binevoiesc să se se dedice cu trupul şi sufletul (şi, mai ales, cu punga) liderilor impostori de la Pucioasa.

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu” (I)


Motto: “Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2 Tes 2,8)

În “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”, datat 19-08-2010 şi intitulat de pucioşi “ ...la praznicul Schimbării la faţă a Domnului”, se reiterează teoria pucioşească a unui Dumnezeu neputincios, care este total dependent de intermediarii pucioşi de pe pământ, dacă vrea să-Şi ducă la bun sfârşit lucrările Sale. Este aceasta o formă ingenioasă de legitimare a “lucrării” intitulată “Noul Ierusalim de la Pucioasa”, altminteri din ce în ce mai nebăgată de seamă, cu tot efortul disperat al liderilor pucioşi de a-şi face publicitate ilegală pe internet prin şarje repetate de spamuri.
Nu aşa ne vorbeşte Biblia despre Hristos care va veni a doua oară pe pământ. În primul rând, Hristos nu va veni dezbrăcat de trupul Său, aşa cum pretind pucioşii, care clamează că Hristos vine la ei “în duh” (adică, despărţit de trupul Lui, dar de care El n-are cum să se mai despartă, căci rănile trupului sunt peceţile care dovedesc că El este Hristos şi nu este Antihristul, care se dă drept Hristos).
În al doilea rând, Hristos nu va veni hoţeşte, aşa încât nimeni să nu-L vadă în afară de Mihaela Tărcuţă, tartora pucioşilor. Dimpotrivă, Biblia spune foarte clar că:

- Hristos va veni exprimându-Şi voia şi puterea direct, fără intermediari. Cuvântul Său va fi rostit direct şi cu putere de către gura şi vocea Sa, nu în ascuns şi în şoaptă de către guri şi voci intermediare ale unor oameni “providenţiali:

“Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2 Tes 2,8)

- Hristos va veni cu putere multă, nu neputincios aşa cum Îl zugrăvesc în mod interesat pucioşii, ca Să-L declare total dependent de ei şi mai ales de liderii lor:

"Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă." (Luca 21,27)

- Hristos va veni astfel încât să fie văzut de toţi, din toate seminţiile pământului, nu numai de 2-3-4 lideri pucioşi:

" Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin."(Apocalipsa 1,7)

- Hristos va veni însoţit de minuni: morţii vor învia, iar cei drepţi îl vor întâmpina în văzduh, aşa cum Petru L-a întâmpinat pe Iisus mergând pe marea învolburată; în schimb, liderii pucioşi nu au raportat încă nici o înviere din morţi şi ei “îl întâmpină” pe “Hristos” pe furiş, noaptea, fără martori incomozi care ar putea să dea pe faţă scamatoria de la Pucioasa:

"Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi, După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul." (1 Tesaloniceni 4:16-17)

- Hristos va veni fulgerător peste tot pământul, de pe un meridian pe altul, nu numai la Glodenii Pucioasei (unde cică tot “vine”, din anul 1955 încoace, deşi nu L-a văzut nimeni în afară de mincinoşii lideri pucioşi):

"Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului." (Matei 24,27)

- Hristos va veni pe neaşteptate, fără a putea fi anunţat de niscaiva “prooroci” mincinoşi în prealabil:

"Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Matei 24,36)

Deci iată că nu ştie nimeni, nici îngerii din cer nu ştiu, dar “ştiu” pucioşii, şi pretind că ei pe toate le ştiu. Şi tot ei se luptă din răsputeri să nu fie numiţi eretici de cei care le dau pe faţă neconcordanţele lor cu Sfânta Scriptură.
Dar, mai ales, pucioşii “ştiu” ceea ce nu ştie nimeni de 7500 de ani încoace: că “Dumnezeu este atât de neputincios, încât fără ajutorul de nădejde pucioşesc, s-ar duce pe râpă toate proorociile Sale”. Dumnezeul Pucioasei nici măcar putere de a cuvânta către popor nu mai are, ci se foloseşte din 1955 încoace de guri şi de voci străine, care stau “în porţi”, de unde strigă şi se autointitulează “trâmbiţe apocaliptice”, chemându-i la ascultare absolută pe adepţii sectei, şi prin ei, pe toţi locuitorii pământului:

“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

“Dumnezeul” de la Pucioasa pretinde că vrea să redevină totuşi Atotputernic, şi de aceea face eforturi disperate şi “dă să se întărească văzut” la Pucioasa, deşi nu-L vede nimeni de zeci de ani încoace, iar “întărirea” Lui întârzie să se instaleze:

“...să întăreşti tu puterea postului şi a rugăciunii pentru ca să cerem aşa la Tatăl pe cele împotriva întunericului care vine din întuneric ca să culce la pământ pe Dumnezeu şi să domnească omul pe pământ apoi, dar nu se poate aceasta, şi dau să Mă întăresc văzut Dumnezeu atotputernic şi ies cu oştirile Mele şi-Mi ocrotesc pământul român şi pe cei credincioşi venirii Mele de azi cuvânt în mijlocul acestui neam...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu”
 

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu” (II)

Liderii pucioşi pretind că Marea Judecată a venit deja în chip tainic şi suflă cu putere de peste tot, iar Hristos îi judecă pe oameni doar prin exemplul viu care-l oferă omenirii întregi poporul pucios, “modelul desăvârşit” al trăirii creştine:

“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Adică, de aici ar trebui să înţelegem că oamenii, văzând prin comparaţie sfinţenia creştinilor de la Pucioasa, se vor înspăimânta de păcatele lor într-un asemenea hal, încât vor simţi în adâncul fiinţei lor ruşinea şi fiorul groaznic al Judecăţii faptelor lor. Deşi pucioşii pretind că acest fenomen ne este contemporan şi se întâmplă odată cu venirea lui Hristos în lume la Pucioasa (începând cu anul 1955, “prin Verginica”), până acum nu prea s-a văzut în lume ca vreun păcătos să moară de ruşinea păcatelor lui. Dimpotrivă, totul merge ca înainte, ba am putea spune că unele păcate au căpătat deseori forme tot mai sofisticate.
“Dumnezeul” Pucioasei este însă complet neputincios. El trebuie ajutat spre “biruinţa asupra şarpelui cu capete şi cu coarne multe”,de către întreg “poporul” pucios, în frunte cu secretarul lui general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă, unealta care unelteşte şi din a cărei tărtăcuţă ies bine ticluite toate “Cuvintele” rostite sau şoptite către “popor”:

“O, învaţă-te, fiule, din zi în zi mai mult şi mai bine şi mai credincios să înveţi să crezi că precum Tatăl este în Mine, tot aşa sunt şi Eu în cei ce Mă poartă în mijlocul tău, şi în care Eu pun cuvântul Meu ca să-l rostească ei ţie, că le-am şoptit lor să te aşezi înaintea Mea cu zile de jertfă şi de strigare, ca să Mă ajuţi în biruinţa Mea asupra şarpelui cu capete multe şi cu coarne multe şi pe care Eu trebuie să i le tai unul câte unul când el le scoate iar şi iar, dar fără de unealtă n-aş avea cum să lucrez lucrarea Mea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Dumnezeul Pucioasei este aşadar condiţionat de “o unealtă”. Ştim din Biblie că Dumnezeul cel adevărat nu s-a folosit nici de unelte, nici măcar de cozi de topor. Când a făcut lumea, a făcut-o cu puterea cuvântului Său. Când l-a făcut pe om, l-a făcut cu mâinile Sale, fără vreo unealtă ajutătoare. Când a plecat la propovăduire, n-a luat cu Sine nici o unealtă: nici traistă, nici toiag, nici încălţări în picioare, nici pungă cu taleri, dolari sau euroi la cingătoare. Şi nici pe ucenicii Săi nu i-a lăsat să ia cu sine asemenea “unelte”. Acum, Dumnezeul Pucioasei e la ananghie: are nevoie stringentă de unealtă. Dar care să fie unealta Lui? Din context rezultă că ar fi vorba de credinţă:

“...căci credinţa nu va trece, fiindcă este unealta lui Dumnezeu înaintea Sa pe pământ şi cu ea Îşi curăţă aria de necredinţă şi de necredincioşi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Dacă citim însă cu atenţie toate ticluirile Tărtăcuţei, vom vedea că alta este “unealta”: unealta este chiar “poporul pucios”:

“...toate se nasc prin credinţă şi sunt pe pământ apoi toate cele proocite să vină şi să fie, iar Eu te am unealtă a Mea pentru vremea lucrărilor Mele pe pământ şi pentru învierea multora pentru credinţă şi pentru mărturisire, o, poporul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 7-01-2010)

Iar dacă citim şi mai atent, vom vedea că “unealtă” sunt chiar “porţile Cuvântului”, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor; adică, cea care ticluieşte “Cuvântul” şi cel care îl rosteşte cu intonaţie dumnezeiască către “popor”:

“...trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să ştii să-l cunoşti şi să-l iei şi să-l împlineşti. Am pus în gura celor din porţi cuvântul Meu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Pentru a fi şi mai convingătoare în rolul uriaş, indispensabil, al “uneltei” de la Pucioasa (fără de care “Domnul” n-are nicio şansă ca să-Şi lucreze lucrarea Sa pe pământ), leliţa Mihaela Tărcuţă nu se sfieşte să răstălmăcească până şi Scriptura, în ticluirile ei numite apoi “Cuvinte ale lui Dumnezeu”:

“Le-am spus la ucenici acum două mii de ani: "Fără Mine nu puteţi face nimic!", şi tot aşa vă spun şi vouă azi, dar vă mai spun, cu multă umilinţă vă spun că fără voi nici Eu nu pot să lucrez şi să împlinesc, şi că v-am dat putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu ca să aibă Domnul cum să lucreze pe pământ lucrarea Sa, biruinţa cea pentru împărăţia cerurilor cu oamenii, după ce mânia va trece şi va rămâne credinţa...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Aşadar, dacă Scriptura spune că “fără Domnul, ucenicii Lui nu pot face nimic”, Mihaela spune că tot aşa înseamnă că “fără ucenicii Lui, Domnul nu poate face nimic”. Deci, tot aşa înseamnă că tot aia este??? Adică, zice dumneaei, una o justifică automat pe cealaltă, căci este “tot aşa”. Ei bine, nu toate teoremele au o reciprocă adevărată. Nici în acest caz nu poate fi “tot aşa”, de la o aserţiune la alta.

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu”
 

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu” (III)

Nu lipsesc, ca de obicei, nici inovaţiile sforăitoare. Acum avem parte de expresia inovativă “taina păcii” , iar “poporului” creştin de la Pucioasa, după ce a fost numit pe rând “Noul Ierusalim” şi “Noul Israel”, acum i-a venit rândul să fie “Noul Emaus” şi “Noua Betanie”:

“O, pace ţie! Iubeşte taina păcii, tată! Împacă-Mi Duhul, fiule, şi păstrează-Mi-l împăcat, şi aşa să iubeşti tu taina păcii. Nu mai am pe pământ nici o Betanie în afară de tine şi de stăuraşul poporului Meu cel de azi. Iată, tu eşti Betania Mea, tu eşti Emausul Meu şi la tine pot să vin cu masa Mea, cu mersul Meu pe pământ, cu cina Mea descoperită, şi care Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor, căci Mie Îmi place pe pământ să stau şi să păstoresc pe cei credincioşi şi să stau cu ei masă a împărăţiei Mele între oameni, şi pe care oamenii nu pot s-o vadă, căci ochii lor sunt ţinuţi să vadă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Remarcăm abilitatea excepţională a Mihaelei de a asocia termeni disjuncţi, ca într-o aparentă armonie perfectă. Expresia “...Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor...” este o dovadă concretă de impostură lingvistică şi scamatorie intelectuală. Cuvântul aievea înseamnă în văzul tuturor, pe față, deschis, limpede, lămurit. Deci, ar trebui să înţelegem din expresia de mai sus că Păstorul Hristos este între pucioşi şi apare în mod repetat în văzul tuturor. Or, întrucât acest lucru nu poate fi confirmat de nimeni (în afară de leliţa Mihaela, autoarea imposturii, singura care pretinde că L-ar fi văzut pe Hristos atunci când El îi vorbea) urmează “clarificarea”: Hristos Păstorul nu apare între pucioşi cu trupul, lămurit, ci doar cu cuvântul Lui de Păstor. Adică este aievea, dar nu este. Este cu Fiinţa, dar nu este, căci este numai cu duhul şi cu Cuvântul, dar nu şi cu trupul văzut. Se vede, căci este aievea, dar nu se vede, căci doar se aude, fiind numai Cuvântul, adică duh nevăzut fără trup văzut. Stă la masă cu ucenicii Lui, dar nimeni dintre ei nu-L vede mâncând cu ei, şi nici tacâm nu-I pun, deşi El le-a spus în mod repetat ca să-I pună.
Ca de obicei, pucioşii nu scapă nici acum ocazia de a se da de gol prin incongruenţe supărătoare, specifice omului, dar nu şi lui Dumnezeu. De exemplu, acum se pretinde că noua împărăţie a fost instituită de ceruri pe pământ acum 2000 de ani:

“Acum două mii de ani am aşezat cu o mânuţă de ucenici noua împărăţie pe pământ şi a dăinuit ea prin vremi prin cei credincioşi, care au fost şi sunt împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor”... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Pe de altă parte, tot pucioşii proclamau nu demult că “noua împărăţie de pe pământ” a fost instaurată nu acum 2000 de ani de ucenicii lui Hristos, ci în zilele noastre, la Pucioasa, de ucenicii Mihaelei Tărcuţă. Însemnările pucioşeşti spun negru pe alb că anul 2003 era “anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim”. Pucioşii pretind deci că împărăţia cerurilor pe pământ a început fix în anul 1991, la Pucioasa, dar o perioadă bună de timp nu prea i s-a făcut publicitate, mai exact până în anul 2003, când pucioşii au reuşit în fine să-şi deschidă primul lor site oficial pe Internet:

“Îngerii venirii Mele, însoţiţi de Mihail arhanghelul şi de marele prooroc Ilie, scriu în cer şi pe pământ ziua a doua a lunii august, anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o să Se veselească întru ea cu cei iubiţi ai Săi pe pământ. Amin. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2003)

O altă incongruenţă se referă la exprimarea curentă, în care apar nepotriviri de sensuri care trădează neglijenţe specific omeneşti. Noaptea poate, de exemplu, dintr-o trăsătură de condei să devină zi şi noapte. Spre exemplu, Mihaela pretinde că “lupul în vreme de noapte, este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte”:

“...căci multă necredinţă apasă peste sufletul lui, şi aceasta se întâmplă de la nepăsarea de suflet, de la lipsa de veghe sfântă în vreme de noapte, când lupul este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte să-şi facă rost de vânat...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Păstrând nostalgia “Festivalelor Creştineşti” de altădată, când suflul organizator (şi mai ales banii trebuincioşi, mulţi bani) cădeau în sarcina soţilor Zidaru, liderii pucioşi îi convoacă acum pe adepţi, în formaţie restrânsă, să prăznuiască împreună “Adormirea Maicii Domnului” în “Grădina Întâlnirii”:

“Mă pornesc cu sfinţii şi cu îngerii să gătesc din cer şi de pe pământ dulce praznic, bucurie pentru mama Mea Fecioara, căci peste zece zile deschidem porţile grădinii întâlnirii, iar şi iar le deschidem ca să intre poporul cel credincios venirii Mele şi să vină să prăznuiască el cu Mine ziua înălţării la cer a Fecioarei mama Mea...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Acest gen de întâlniri, organizate de ani de zile numai şi numai în “Grădina Întâlnirii”, pun serios în umbră spaţiul consacrat iniţial de către liderii pucioşi pentru “întâlnirea lui Dumnezeu cu omul”, adică incinta care înconjoară “Templul” de la Glodeni. Liderii pucioşi ar trebui să-şi pună serios problema dacă acest teren le mai aparţine, atât virtual cât şi legal. Pe de o parte, ei nu-l mai folosesc pentru destinaţia consacrată, ci l-au abandonat de mult, preferând să se mute cu toate bagajele şi cu “sfinţenia” lor cu tot, în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”. Pe de altă parte, nici deţinătorul legal al incintei (Iliuţă Bunea) nu mai este astăzi cu ei şi printre ei, ca să mai legitimeze (prin adeziunea sa) folosirea spaţiului de către sectă fie în regim de donaţie, fie în regim de comodat. Iliuţă i-a părăsit pe liderii pucioşi pentru totdeauna, consfinţind prin gestul său despărţirea de fantasmagoriile pucioşeşti şi de rolul său de altădată în cadrul sectei. Îndată ce condiţia iniţială a atribuirii terenului prin donaţie nu mai este îndeplinită (şi anume, ca Iliuţă să se dăruiască şi să se dedice şi să aparţină sectei, dar nu cu mâna goală, ci cu teren cu tot) nici dreptul pucioşilor de a mai folosi acest teren nu mai stă astăzi în picioare. O restituire (restitutio in integrum) a acestui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea) pare acum mai mult decât necesară: pare a fi o ocazie uriaşă şi unică pentru ca liderii pucioşi să-şi dovedească dreptatea şi cinstea lor, de care fac atâta tapaj cu orice prilej.

Acest test de onestitate se va dovedi însă o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate
 

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (I)


Fără să vrea, pucioşii au ajuns în faţa unui test de onestitate: să facă urgent o reparaţie morală şi materială strict necesară, sau să se arate nesimţitori, “făcându-se că plouă”? Vom monitoriza îndeaproape reacţia lor în zilele, lunile sau anii care vor urma (dacă va exista vreo reacţie), care ar fi să fie deosebit de relevantă dacă va fi.

Dar, despre ce este vorba?

Desprinderea radicală şi definitivă a unor membri marcanţi ai sectei de la Pucioasa de doctrina şi suzeranitatea despotică a liderilor lor ridică noi probleme, de natură etică, materială şi administrativă. Este cunoscut faptul că, pentru a escamota interesul material cu care liderii Pucioşi selectau şi acceptau noi membri, aceştia au inventat o formulă care să le ascundă rapacitatea. Deşi un principiu mult trâmbiţat de liderii Pucioşi stabilea că în perimetrul “sfânt” de la Pucioasa nu trebuie să intre niciun ban nemuncit “cu mâinile” de către membrii comunităţii, pentru noii veniţi care aduceau cu sine niscaiva bunuri materiale (case, maşini, bani) se stabilea o excepţie: “aceştia au părăsit lumea şi au venit în curţile Domnului şi s-au dăruit Lui cu toate ale lor” – expresia “toate ale lor” însemnând nu numai hainele de pe ei, traista şi toiagul, ci şi căsuţa, maşinuţa şi punguţa, adică restul agoniselilor adunat de ei cu gândul înţelept “bani albi, pentru zile negre”. Şi cum “zilele negre” au venit, aspiranţii la pucioşism aduceau la picioarele liderilor pucioşi, asemenea lui Anania şi Safirei (dar fără a mai dosi sau a mai pune vreun ban deoparte) toată agoniseala lor.

Aşa au procedat şi soţii Zidaru, aşa a procedat şi Iliuţă Bunea. Entuziasmaţi de reclama mincinoasă a leliţei Mihaela Tărcuţă, care le promitea marea cu sarea, şi nemurirea pe deasupra, ei “s-au dăruit Domnului ” cu toate ale lor.

Cu Iliuţă Bunea lucrurile au fost ceva mai complicate decât cu Zidarii. Mihaela îl convinsese “să vină la Domnul” cu pământurile moştenite de la părinţi, dar terenul şi casa din Glodeni-Vale râvnite de leliţa Mihaela îl aveau ca proprietar nu numai pe Iliuţă, ci şi pe fratele său, Daniel Bunea. O soluţie logică ar fi fost ca măcar pământul să fie împărţit în două, iar Iliuţă să “vină la Domnul” doar cu jumătatea care i se cuvine. Dar lăcomia leliţei Tărtăcuţa nu cunoştea margini, nici bun simţ şi nici ruşine. Îndată a început o cruciadă de intimidare a lui Daniel Bunea şi a părinţilor lui, Ilie şi Avida Bunea, ca Daniel să renunţe la dreptul său în favoarea lui Iliuţă. În felul acesta, Iliuţă ar fi “venit la Domnul” cu tot terenul, nu numai cu jumătatea lui. Zis şi făcut! Leliţa Mihaela a început o campanie furibundă de intimidare şi persuasiune, lansând unul după altul “cuvinte din cer” (ca “venite de la Dumnezeu”), dure şi ameninţătoare la adresa familiei Bunea, ca să cedeze “de bunăvoie” tot pământul şi casa în favoarea lui Iliuţă, urmând ca apoi Iliuţă să-l cedeze sectei, cu acte în regulă. După presiuni inimaginabile şi ameninţări cu blesteme, familia Bunea a cedat. Cel mai mult i-au convins însă nu ameninţările cu moartea (pentru cazul în care s-ar fi împotrivit cerinţei de a-şi ceda drepturile), ci minciuna ingenios ticluită de leliţa Tărtăcuţa cum că “oricum, pământul este al lui Dumnezeu din vecie, de la Facerea lumii, aşa că restituirea pământului către Dumnezeu este un simplu act reparatoriu, o obligaţie firească, îndată ce familia Bunea îl deţinea pe nedrept, ca nişte uzurpatori ordinari ce erau”. Caracterul imperativ şi presant cu care s-a făcut tranzacţia oneroasă îl dezvăluie chiar un “Cuvânt” pucios care consemnează că iniţial nu s-au făcut acte legale, acestea urmând a se încheia ulterior:

“Act:

Încheiat astăzi, 24 iulie 1991, între Bunea Daniel şi Bunea Ilie, cu prilejul consimţirii utilizării locuinţei primului,
din Glodeni Vale, pe termen nelimitat. Încheiat în prezenţa membrilor familiei, urmând ca ulterior a se stabili forme legale.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 25 iunie/8 iulie 1991)

Îndată au început lucrările la Templul Pucios de la Glodeni, pe pământul tocmai “recuperat”.

După ce zidirea Templului a fost gata, leliţa Mihaela l-a luat de mânecă şi l-a târât pe Iliuţă în faţa notarului, ca să parafeze prin acte oficiale fărădelegea “donaţiei de bunăvoie”. Iliuţă Bunea s-a cam codit, căci deja simţea că nu e lucru curat, dar insistenţele leliţei Mihaela erau irefutabile.

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate
 

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (II)

Iliuţă a semnat până la urmă că este de acord cu “donaţia”, dar cu inima îndoită, fără convingerea că face un lucru corect şi sănătos. Până şi notarului i s-a părut suspectă “tranzacţia”, aşa că l-a întrebat pe Iliuţă de câteva ori dacă este sigur că vrea să facă donaţia în termenii care i s-au dictat de Mihaela, sau nu. Iliuţă mai avea atunci o şansă ca să scape din cursa ce i se întinsese, dar ca un om beat, a zis că da, voind să iasă cât mai repede din această mascaradă care ajunsese să-l terorizeze psihic.

Au trecut câţiva ani buni de-atunci. Între liderii pucioşi Mihaela & Nicuşor (pe de o parte), şi Iliuţă Bunea (pe de altă parte) au apărut disensiuni grave. Liderii pucioşi îşi doreau o consolidare totală a puterii de decizie, aşa că atacau furibund orice potenţial contracandidat. Pe rând au intrat în colimator cei mai de nădejde sfetnici ai Mihaelei, ea creând conflicte grave sau de-a dreptul ireconciliabile cu Victoria Z., cu Marian Z., cu Daniela M., cu Doina D., cu Ionică Ţ. şi cu... Iliuţă B. Prin educaţie, Iliuţă era un om drept, dintr-o bucată, şi nu se mai potrivea deloc cu derapajele tot mai dese ale liderilor pucioşi, care una spuneau în “Cuvintele” lor frumos ticluite, şi alta făceau în realitate. Iliuţă nu înţelegea nici de ce liderii pucioşi evoluează din rău în mai rău: se contrazic de la o zi la alta, fac pe faţă nedreptăţi jenante, umilitoare, îşi construiesc în jurul lor o “gardă pretoriană” obedientă, din adepţi lipsiţi de coloană vertebrală, gata să le cânte în strună liderilor pucioşi la orice matrapazlâc, să-i susţină, să-i apere şi să le acopere minciunile prin alte minciuni: Viorel Ivan, Nicu Poppp, Manoliţă, Mana, Măriuca, Mitrodora, etc., etc.

În plus, comportamentul degradat al liderilor pucioşi le vădea acum adevărata lor statură “duhovnicească”: deveniseră tot mai mincinoşi, răi, meschini, răzbunători, flecari, lacomi, nedrepţi, gâlcevitori, nemulţumiţi şi nemulţumitori, clevetitori, risipitori, dezechilibraţi psihic.

Conflictele deveneau din ce în ce mai ascuţite. “Şedinţele de lucru” prezidate în mod autoritar de către Mihaela ţineau de la câteva ore până la o zi întreagă, în care de obicei se făcea “disecţia pe viu” a conduitei vreunui adept mai “recalcitrant” care era “pus pe masă” (masa de operaţie), până ce adepţii-spectatori deveneau năuci de cap şi simţeau că le explodează creierii. Iliuţă a încercat de câteva ori să fugă în lumea largă, dar de fiecare dată s-a întors, nefiind în stare să se mai integreze rapid într-o societate întoarsă pe dos, total schimbată şi degradată pe toate planurile: economic, social, moral. După alţi ani grei de conflicte deschise şi insuportabile, Iliuţă Bunea a reuşit totuşi să părăsească “raiul pucios” şi s-a retras într-un bordei pe lângă casa părintească de la Maluri, abandonând atât bunurile lui, moştenite de la părinţi, cât şi confortul de care se bucurau în continuare doar liderii pucioşi. Ruptura dintre liderii pucioşi şi Iliuţă se anunţa de acum a fi iremediabilă şi deci definitivă.

Între timp, liderii pucioşi îşi mutaseră treptat cartierul general de la “Templul” Pucios de la Glodeni la o locaţie învecinată (la “Legănuţ”), pe un alt teren (denumit de ei conspirativ “Grădina Întâlnirii”), teren dobândit de pucioşi prin alte manevre, total diferite de “donaţia” făcută de Iliuţă. De multă vreme, liderii pucioşi îşi construiseră o atitudine falsă, afişând în mod mimat o detaşare şi un dezinteres total faţă de casa, acareturile şi pământurile dobândite de la Iliuţă, pe care Mihaela le denumea acum cu un dispreţ manifest “comândurile lui Iliuţă” (pentru cei nefamiliarizaţi cu arhaismele, precizăm că acest cuvânt, “comând”, înseamnă “masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă”, deci e limpede ce aluzie macabră făcea Mihaela la adresa lui Iliuţă!!). De altfel, după mutarea la “Legănuţ”, liderii pucioşi nu au mai investit nimic în pământurile sustrase de ei de la Iliuţă Bunea, ci numai în terenurile adiacente, simţind instinctiv că ruptura dintre ei şi Iliuţă poate evolua iremediabil spre “divorţ”, iar după orice divorţ urmează, cum este şi firesc, partajul. Liderii pucioşi se simţeau cu musca pe căciulă, deoarece ei cunoşteau cel mai bine caracterul condiţional cu care au primit “comândurile lui Iliuţă”: la vremea aceea ( 25 iunie 1991) Iliuţă “se dăruia condiţionat “Dumnezeului” de la Pucioasa, şi anume “cu toate ale lui ”. Era firesc, aşadar, ca atunci când Iliuţă Îl va părăsi pe “Dumnezeul” Pucioasei, să o facă în aceleaşi condiţii, adică luându-şi înapoi şi plecând de la pucioşi “cu toate ale lui ”. După cum la partajul care urmează după un divorţ, lucrurile dobândite înainte de căsătorie îi revin soţului care le poseda la acea dată, tot aşa ar trebui ca, firesc şi cinstit, Iliuţă Bunea să primească înapoi în mod automat de la pucioşi, fără chiar a le cere, toate bunurile cu care a venit el la ei în 1991.

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate
 

250. Pucioşii sunt puşi în faţa unui sever test de onestitate (III)

Desigur că liderii pucioşi ar putea să se agaţe din disperare de un impediment, şi anume de “Templul” de la Glodeni, zidit ulterior pe pământurile lui Iliuţă, pretinzând că acesta le aparţine. Având însă în vedere că liderii pucioşi l-au abandonat de mult, o renunţare definitivă la această clădire, în favoarea lui Iliuţă, nu le-ar aduce lor nici o pagubă. Oricum, mitul mincinos că “numai în acest Templu sfânt are loc coborârea Cuvântului Pucios” a fost spulberat de mult: între timp liderii pucioşi “primesc Cuvântul” (a se citi: îl fabrică) ba la “Legănuţ”, ba în “Biserica pe Roţi” (a se citi “Microbuzul Peugeot al Pucioşilor”), ba pe coclaurile din împrejurimile Târgoviştei (a se citi “dealurile Gorgotei”). Aşadar, “Cuvântul” Pucios nu mai e condiţionat strict de “Templul de la Glodeni”, deci pucioşii se pot dispensa fără grijă de acest “Templu”. De altfel, un principiu arhicunoscut de drept civil spune că “terenul ţine (sau robeşte) casa”, aşa că “Templul” îi aparţine de drept tot lui Iliuţă. În plus, liderii pucioşi ar putea lua în calcul că gestul lor de a renunţa la “Templu”, poate fi considerat şi ca o recompensă pentru Iliuţă, pentru anii îndelungaţi în care ei l-au avut în continuare în folosinţă pe pământul proprietarului, după ce conflictul lor cu proprietarul Iliuţă fusese deja declanşat. Desigur că, după i se vor retroceda pământurile, Iliuţă Bunea poate face ce vrea cu Biserica-Templu de la Glodeni: fie să slujească singur în ea (aşa cum oricum ajunsese el să facă, în ultimii ani de zile, de când liderii pucioşi o abandonaseră), fie să o doneze Bisericii Ortodoxe Române, ca un gest de bunăvoinţă şi de împăcare cu autorităţile ecleziastice locale, pentru a intra în administrarea Bisericii strămoşeşti, fie pur şi simplu s-o conserve pentru viitorime, ca pe un monument arhitectonic ieşit din comun (muzeu cu plată).

Dacă au însă nostalgii insurmontabile şi nu au de gând să se împiedice în chichiţe advocăţeşti, liderii pucioşi mai au o soluţie la îndemână: să demonteze “Templul” bucată cu bucată şi să-i restituie lui Iliuţă terenul gol, aşa cum şi l-au însuşit de la el în 1991; apoi ar putea eventual să-şi reconstruiască “Templul” pe pământurile lor, în “Grădina Întâlnirii”, păstrând fiecare “cărămidă sfântă”, ca să nu facă risipă de materiale. S-a mai procedat aşa atunci când a fost reconstruită casa Verginicăi, după alunecările de pământ de la Maluri. Asta deoarece singura soluţie alternativă ar fi o operaţie de translatare, care însă ar fi mult prea costisitoare, chiar dacă asemenea translatări de biserici s-au mai făcut, deci teoretic şi practic şi această operaţie ar fi posibilă.


Mult mai simplă pare a fi situaţia Zidarilor, dar asta numai în aparenţă. Aceştia n-au avut terenuri, aşa că singura lor investiţie vizibilă a fost cea a Meşterului Manole: un complex artistic (subsol, parter şi un etaj cu mansardă), clădit cu mare şi sfântă jertfă pe terenul lui nea’Didi (Halău Gheorghe) de la Valea Voievozilor de lângă Târgovişte şi denumit cu emfază protocronistă “Ro-Emaus”. Aici au sperat ei ani de zile ca să poată să se desfăşoare pe toate planurile ca artişti plastici, numai că Mihaela a avut grijă mereu să le pună beţe în roate, fie prin deturnarea sistematică a unor fonduri, fie prin amânări şi promisiuni mincinoase. Ani de zile “complexul artistic”al Zidarilor de la Ro-Emaus a rămas în paragină. Ghinionul Zidarilor a fost că, spre deosebire de Iliuţă, clădirea lor a fost construită cu bani proprii, dar pe teren străin. Acum, după ce şi Zidarii au dezertat cu arme şi bagaje din “raiul pucios”, şansele lor de a mai recupera ceva din munca lor de vreo 20 de ani încoace sunt minime. De investiţia lor spirituală s-a ales praful, majoritatea lucrărilor lor sunt risipite pe la răspântii şi prin colecţii particulare, iar unele dintre ele au fost distruse sau arse în mod deliberat de către acoliţii liderilor pucioşi, pe vremea “Marelui Conflict”, când Zidarii au fost aruncaţi în stradă de decizia despotică şi spartană a Mihaelei şi nevoiţi să se reîntoarcă la atelierul lor de la Bucureşti.

Un gest de recunoştinţă pentru toate sacrificiile materiale, financiare şi umane făcute de Zidari pentru edificarea sectei eretice pucioşeşti ar fi ca, totuşi, nea’Didi să renunţe la imobilul de la “Ro-Emaus” în favoarea Zidarilor, având în vedere că a fost clădit din banii lor şi cu o jertfă aidoma cu cea a Anei lui Manole. Dar cum nea’Didi e soldat credincios şi nu mişcă-n front în faţa Tovarăşei General Mihaela Tărcuţă, care taie şi spânzură în tot regimentul pucioşesc, ar însemna să-i cerem lui nea’ Didi prea mult, mult peste puterile sale de "Piticot".

Oricum, este greu de crezut că liderii hrăpăreţi de la Pucioasa vor fi capabili de asemenea gesturi de generozitate şi de moralitate, îndată ce pentru ei “sărăcia de bună voie” este un concept perimat, o vorbă-n vânt spusă la beţie. E de presupus că, pe ce au pus ei mâna, nu vor renunţa aşa de uşor, preferând însă să-i aburească pe pretendenţi cu zicătoarea “Mortul de la groapă nu se mai întoarce!” Mai degrabă îşi vor închide ochii şi îşi vor astupa urechile, ca să nu audă nici în somn duhurile de noapte care ar fi să-i tulbure cu şoapte incomode: “Săriţi, hoţii!”

Dar, vom vedea. Bine ar fi să ne înşelăm, că doar nu suntem noi Mafalda. Moralitatea, decenţa şi votul sărăciei de bunăvoie, propovăduite cu mult talent de către liderii pucioşi în compoziţiile lor apocrife cu pretenţii de jaloane monahiceşti şi creştineşti, sunt acum puse la grea încercare. Vor fi acestea un examen reuşit, sau o nouă corigenţă usturătoare pentru pucioşi?

251. Comentariu la ultima predică a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim
 

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (I)

Ca de obicei, liderii pucioşi îşi intoxică adepţii cu noi “Cuvinte din cer”, în realitate acestea fiind aceleaşi predici răsuflate pline de prostii, ticluite de Mihaela în lungile ei nopţi de insomnie.
Predica ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (pe stil vechi) s-a dovedit a fi aceeaşi anostă însăilare de ameninţări, neadevăruri şi erezii, în care de mult nu mai crede nimeni (nici chiar unii dintre adepţii pucioşi care, atunci când nu adorm de-a binelea la recitirea “Cuvântului” de către Nicuşor, se prefac cu dibăcie că o ascultă în continuare cu mult interes). Pucioşii aderenţi, dar mai ales cei care au dezertat spectaculos în ultima vreme, sunt din nou ameninţaţi că nu vor avea iertare de păcate dacă nu vor face pace cu “Dumnezeul” lor:

“O, vă povăţuiesc să lucraţi pace între Mine şi voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, şi altceva nu înseamnă pacea dintre Mine şi voi, şi nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine şi voi, căci scris este: "Fericiţi sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor".” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)


Opţiunea care se cere acum a fi exprimată vocal de către toţi creştinii de pretutindeni este deosebit de netă, deoarece toţi cei care aud predica intitulată “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” sunt somaţi să creadă cu tărie că este vorba chiar de Hristos, care este venit a doua oară pe pământ la Pucioasa, însoţit de mama Sa, Fecioara Maria (evident că, în caz contrar, nu le mai rămâne ca variantă decât să concluzioneze că sunt de-a dreptul în faţa unei lucrări a lui Antihrist):

“Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot şi al Fecioarei mama Mea, şi ce uşor Îmi este să stau cu cei credincioşi, să vin la ei şi să le dau din gura Mea hrană pentru suflet! Am vestit la porţi sărbătoarea cu care vin în ziua aceasta, şi iată, intrăm în carte cuvânt, Eu şi mama Mea Fecioara, Eu şi sărbătoarea ei cea de acum două mii de ani când am coborât după ea ca s-o iau lângă Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Simpatizanţii chemaţi la praznic sunt înduioşaţi prin formulări iscusite să se alăture cu toată inima lor adepţilor şi să îmbrăţişeze fără iscodire devoţiunea lor. Glodenii-Vale ai Pucioasei devin printr-o scamatorie verbală, din văioagă, “vârf de pământ”; curiozitatea noilor veniţi este satisfăcută prin “vindecarea de alean”; amatorismul şi spiritul aventurier al pelerinilor este cotat ca “neliniştită iubire” în ei, care le dă putere să se facă “fii ai lui Dumnezeu între oameni”, plini de ştiinţă ca să ştie ei ce şi cum:

“O, Îmi desfac braţele ca să-i cuprind pe cei adunaţi la izvor. Mă dau lor cu îmbrăţişarea şi îi cuprind în cuvânt. De la margini la margini nu-i pe pământ loc mai frumos şi mai slăvit ca acest munte de taină, vârf de pământ, pe care stă cuvântul gurii Mele împărţind mângâiere celor ce-l află şi-l iau pe el vindecare de alean. O, odihnească-se paşii voştri pe acest petecuţ de pământ în ziua aceasta de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu pentru neliniştita iubire din voi, care vă dă putere să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu între oameni, şi ştiinţă vă dau ca să ştiţi voi apoi cum vă vrea Dumnezeu să fiţi şi să trăiţi pe calea voastră cu El!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Lansaţi în sofisme teologice, liderii pucioşi se poticnesc în grave erezii hristologice. Ei pretind că Fiul, ca şi Duhul Sfânt de altfel, purcede de la Tatăl. Vorbind din dreptul Fecioarei Maria (sau reproducând spusele unui duh teologic care se dă drept Maica Domnului), liderii pucioşi afirmă că mai întâi Maica Domnului şi Fiul ei s-au aşezat cu fiinţa lor în Fiinţa Tatălui, apoi Fiul a purces de la Tatăl, în timp ce Maica Sa a rămas (în Tatăl???):

“ — O, scump copil al ascultării de cuvântul Tatălui şi al meu întru toate! O, scump copil al pântecelui meu fecioresc şi al iubitoarei mele inimi, care Te-a avut în ea până să fiu eu Ţie sălaş ca să vii pe pământ om! O, cât am suferit în tăcere şi în taină mare după ce Tu Te-ai dus de pe pământ şi Te-ai aşezat în Tatăl, de unde ai purces, iar eu am rămas! ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii inventează o nouă sărbătoare, care se suprapune oarecum cu “Adormirea Maicii Domnului”. Este vorba de “Pogorârea Maicii Domnului” (din cer, la Pucioşi!). Ea este “adusă” pe pământ la “fiii pucioşi” de către Fiul ei, odată cu “Cuvântul”, căci “Cuvântul” este Fiul ei:

“Îi spun poporului adunat la izvorul Tău de cuvânt că atunci ai venit şi m-ai luat de pe pământ la cer, iar acum mă iei din cer şi mă aduci cu Tine pe pământ, şi cu atâta dor doresc eu aceasta, să vin cu Tine la aceşti fii, care-Ţi poartă iubirea Ta cea de azi şi venirea, Doamne.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Liderii pucioşi fac teoria “tainei dorului”, dar apare în text o distincţie netă între dorul lor de Dumnezeu, aleanul lui Dumnezeu cel nemângâiat, dorul Duhului celui obosit de aşteptare, şi dorul “Cuvântului”:

“... Tu Te laşi descoperit celor ce nu Te ispitesc şi le ieşi în cale pe aripi de cuvânt şi pui masă de cuvânt pentru ei apoi şi îi înveţi pe ei dorul de Dumnezeu, [...] că mulţi dau să Te iubească pentru ei, nu pentru Tine, şi nu-Ţi mângâie ei cu nimic aleanul Tău. O, mi-e tare milă de Tine şi-Ţi doresc să ai popor frumos şi tot mai frumos, cu care Tu să Te mângâi în toată zdrobirea Duhului Tău obosit de aşteptare şi plin de dor după biruinţa Tatălui prin Tine [...] Ţi-a pus masă ca să pui pe ea cuvânt plin de dor pentru cei adunaţi la slava acestei zile lângă cei ce-Ţi poartă cuvântul peste pământ, Mieluţule Doamne.[...] Învăţaţi taina dorului şi puterea Lui din voi şi fiţi duioşi, fiilor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Cei chemaţi în Grădina Întâlnirii de la Pucioasa sunt avertizaţi că aici vor găsi o nouă Scriptură şi o nouă Evanghelie: “Scriptura naşterii din nou a lumii”, naştere care nu se mai face prin naştere de prunci, ca până acum, ci prin naştere de sus (în jos), căci pruncii născuţi acum “cad mâncare diavolului”:

“ Cei ce daţi să vă naşteţi acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinaţi de nici o încercare când vă lucraţi ridicarea, căci a venit Scriptura naşterii din nou a lumii şi se vesteşte venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai naşteţi prunci, ci e vremea să vă naşteţi voi, de sus, căci pruncii născuţi acum sunt luaţi de valul lumii şi cad mâncare diavolului şi cresc în întunericul cel din afară.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Stăpânii pucioşi le propovăduiesc adepţilor lor iubirea unii către alţii, dar în acelaşi timp se tem ca afinităţile dintre ei să nu conducă la coalizări împotriva stăpânilor. Această temere este însăşi dovada că există motive întemeiate de nemulţumire şi de răzvrătire în rândul adepţilor. Liderii le impun adepţilor să abordeze între ei o prietenie falsă, de suprafaţă, ca ei să se teamă să apeleze unii la alţii la greu, de frică să nu fie “turnaţi” la stăpânii lor. De aceea, liderii pucioşi le propun adepţilor o formulă machiavelică şi absurdă: pe cât de mult se apropie unii de alţii, tot aşa de mult să se şi distanţeze:

“ Aveţi grijă, când staţi unii cu alţii împreună, să ştiţi pe cât sunteţi de uniţi, să fiţi tot atât de despărţiţi, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

251. Comentariu la ultuma predică a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim
 

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (II)

Pucioşii anunţă un exclusivism xenofob: de acum încolo nu se vor mai numi creştini credincioşii de alt neam, decât numai cei din neamul român; chiar şi dintre aceştia, vor fi numiţi creştini numai cei care îmbrăţişează pucioşismul de la Noul Ierusalim. Toate neamurile vor vedea că Pământul Român este Buricul Lumii şi vor privi cu uimire la această taină “slujită de îngeri” şi se vor pleca în faţa poporului ales, poporul pucios:

“ Dă-le lor să ştie taina Ta cu pământul român în zilele acestea, că mare va fi între neamuri numele de român când Tu Te vei slăvi în curând cu neamul Tău creştin, din neamul român cules şi pus la însămânţat. Toată taina Ta cu acest pământ ales va fi văzută şi cunoscută în lung şi în lat, şi îngerii o vor sluji pe ea înaintea neamurilor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Două fraze ale discursului pucioşesc se contrazic flagrant, deşi au pretenţii de sentinţe filosofice adânci. Una pretinde că deja nu mai este lumină pe pământ; alta, că lumina va dispărea într-un viitor neprecizat:

“O, nu uitaţi că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El şi crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Singura variantă posibilă ar fi ca, dacă admitem că prima afirmaţie este adevărată (deci Hristos este acum singura Lumină), aceasta (deci, Acesta) să dispară într-un viitor apropiat când nu va mai fi pe pământ lumină, deoarece pucioşii proorocesc că Lumina va dispărea de pe pământ iar oamenii Îl vor respinge şi-L vor uita definitiv pe Hristos, ceea ce este inacceptabil din perspectiva mesajului biblic tradiţional.
Când nu va mai fi Lumină pe pământ, Hristos va merge ascuns, în mare taină, va merge în întuneric proteguitor, şi aşa va fi el biruitor, cu numele cel nou al celor care Îl vor urma, adică numele de “Pucios”. De asemenea, între numele de “român” şi cel de “fiu al lui Dumnezeu” se va crea o echivalenţă absolută şi exclusivă:

“Când nu va mai fi pe pământ lumină şi casă de luminat lumea şi calea, când toţi oamenii vor da să uite numele Tău şi numele de creştin, atunci Tu în mare taină vei merge pe acelaşi drum al iubirii de Dumnezeu dintre oameni şi vei fi biruitor cu numele cel nou al celor ce Te vor urma fără de abatere de pe cale, şi va fi numele fiilor lui Dumnezeu numele de român...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii propun o inovaţie interesantă: persoana numită “diavolul cel rău”. Spre deosebire de diavolul cel bun (??), care probabil vrea numai binele poporului pucios, “diavolul cel rău” vrea să-i şteargă numele de ”creştin” de pe faţa pământului:

“...căci diavolul cel rău va să şteargă de pe pământ numele de creştin. Şi Te rog, Fiule Doamne, să nu mai plecăm de aici, noi, cei din cer, că e de vegheat şi de apărat acest pământ şi acest neam şi această nouă începătură şi semănătură.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Fiind vremuri de criză, liderii pucioşi mai inventează o scamatorie, asemănătoare cu indulgenţele de la catolici. Creştinii care se vor uni câte patruzeci odată într-o asociaţie familială sau SRL de rugăciune şi de post, ca să nu mai postească răzleţ şi îndelung, li se va considera o zi de post cât patruzeci, deci vor avea un bonus de 39 de zile de post fiecare (în aceste condiţii, postul Paştelui la Pucioşi s-ar reduce semnificativ, doar la o zi şi jumătate):

“Să-i învăţăm rugăciunea cea cu jertfă şi să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruinţă mare cu Tine peste pământ şi peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, şi, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Şi iată, una este să postească răzleţ cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, şi alta este să se unească toţi într-un duh şi într-o cerere şi într-o putere uniţi întru unul, şi aşa vom da piedicile în lături şi vom putea, Doamne al celor credincioşi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Hristosul Pucios este demascat apoi că nu este Cel Atotputernic, căci El nu poate, dar aşteaptă să poată prin alţii, şi prin pucioşii care Îl poartă aşteaptă El să poată. Pot pucioşii, căci ei sunt Atotputernici, şi prin ei poate şi Dumnezeul lor, care aşteaptă să poată, ca într-o sală de aşteptare:

“— O, mamă, nu Mă despart de poporul acestei taine [...] Eu, mamă, aştept să pot prin cei ce Mă poartă să aduc împlinirea Scripturilor celor de apoi: cerul cel nou şi pământul cel nou, mamă...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Nou-veniţii sunt invitaţi să-şi deschidă inimile şi să-şi spună păsurile Mihaelei, iar ea le va da răspunsuri şi învăţături la toate, căci ea este acum “Învăţătorul”, împărţitor-gospodar al “Cuvântului de la Dumnezeu”:

“Voi, cei ce veniţi să creşteţi cu viaţa cea de sus, cereţi şi vi se va da, căci am împărţitori gospodari pentru cele ce voiţi să învăţaţi şi să purtaţi şi să înţelegeţi şi să puteţi apoi spre împlinire. E mult cuvânt din Mine pe masa poporului Meu. Spuneţi-vă cererea şi veţi afla răspunsul şi învăţătura pentru toate. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Să fi uitat Mihaela preceptele biblice care spun că doar Unul este Învăţătorul creştinilor, Domnul Iisus Hristos? Căci iată ce avertizează Biblia:

“Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi [...] Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.” (Matei,23: 8-10)

Dar Biblia mai avertizează ceva: că toţi învăţătorii care vin cu alte învăţături decât cea dăruită oamenilor de Hristos sunt învăţători mincinoşi:

“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (Petru 2,1)

Biblia mai spune că acest fenomen va fi de nestăvilit, căci toţi cei rătăciţi de la credinţă îşi vor alege învăţători mincinoşi după poftele lor, care le vor desfăta auzul cu minciunile şi basmele lor:

“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Tim. 4,3-4)

251. Comentariu la ultima predică a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim
 

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (III)

Cei care le contestă virtuţile de “prooroci” ale liderilor pucioşi (ale acestor epigoni moderni ai proorocilor mesianici ai Vechiului Testament), sunt cotaţi ca lipsiţi de “darul credinţei” şi de vederea celor nevăzute ale lui Dumnezeu şi tocmai de aceea îi consideră (cică, pe nedrept) pe liderii de la Pucioasa ca fiind aiuritori, nebuni, bolnavi, semeţi, şi mai ales, mincinoşi:

“O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, şi că voi sosi pe pământ Mântuitor şi că voi primi moarte şi apoi ridicare şi înviere, şi Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinţei le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu şi vedeau, şi erau pe pământ împărţite oamenilor vedeniile lor, şi aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt şi vor fi. O, s-au deşteptat oamenii, aşa zic ei, şi zic că aiureşte omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, şi zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeţ sau, şi mai mult de atât, mincinos. N-au oamenii credinţă pentru cele nevăzute, şi care lucrează şi împlinesc tainic şi se împlinesc, ca apoi să se arate.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Cei care aspiră să ajungă Dumnezei au o soluţie simplă: să intre la învăţat învăţătură nouă, şcolari la “Şcoala Harului de la Pucioasa” şi să se angajeze plenar la “lucrarea” cea nouă a “Cuvântului” de la Noul Ierusalim. Puţini însă consimt să-şi piardă timpul cu aiureli şi să se lase păcăliţi de liderii pucioşi, ca să ajungă simultan şi “sfinţi”, şi “îndumnezeiţi”, şi “plini de har”, şi “făcuţi” oameni cereşti pe pământ:

“Dacă ar fi să vrei să fii Dumnezeu, atunci ar fi să intri la învăţat ca să ştii cum să fii şi cum poţi să fii Dumnezeu, căci Eu în toată lucrarea Mea, numai de la Tatăl iau ca să ştiu şi ca să fac [...] O, n-are omul timp pentru Mine şi pentru cuvântul Meu împlinit în el, şi de aceea nu poate el să se îndumnezeiască, să fie plin de harul Meu cel făcător de om ceresc pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

“Grădina Întâlnirii” de la Pucioasa este cotată a fi cel mai frumos loc de pe pământ şi totodată singura grădină în care paşte turma cea credincioasă în Dumnezeul Pucios, Cel ce grăieşte cu multul oilor Sale care îşi hrănesc inimioarele cu nevăzutele, neauzitele şi nesimţitele Lui:

“O, unde să mai fie un loc mai frumos, un pământ mai frumos şi mai slăvit de cer şi mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu, ca şi aici aceste grădini pe care Eu, Domnul, Îmi pasc turma cea credincioasă, aici, unde Eu, Domnul, cobor cu norii şi grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinţei în ei? O, popor al grădinilor Mele de azi, hrăneşte-ţi, tată, credinţa şi inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Parodiind mitul lui Prometeu care ar fi furat focul sacru de la zeii Olimpului, liderii pucioşi pretind că ştiinţa de pe pământ este furată de om de la Dumnezeul Pucioasei. Telefonia, telegrafia, radiofonia, televiziunea, informatica, toate sunt furate de om de la Dumnezeul Pucioasei, delapidându-i Acestuia drepturile de Autor:

“O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu şi le-a aşezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele! Aşa cum a furat Adam ştiinţa cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui şi os din oasele lui, şi apoi a ştiut pe mai departe să aducă la vedere urmaşi, dar ca omul a ştiut şi nu ca Dumnezeu, tot aşa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce ştie, ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt şi nu se văd, şi aşa se face omul hoţ de cele ce nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu sunt, şi, iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui, ale minţii lui pe pământ, şi le face lor trup şi le numeşte cu nume puse de el şi le zice: telegrafie, telefonie, radiofonie, televiziune, informatică, şi cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână: telefon, radio, televizor, calculator, şi multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe nişte jucării cu suflet în ele, şi omul se încântă, şi cerul de sfinţi şi de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu, din înţelepciunea lor, pe care Domnul o foloseşte între El şi om, iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ şi se făleşte cu ele, şi zadarnic se făleşte cu cele ce nu sunt ale lui, căci din ale Mele a furat şi s-a semeţit, şi apoi s-a ascuns de Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Liderii pucioşi dau pe faţă blestemăţia secolului: “copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi scule vătămătoare” pentru sufletele oamenilor:

“Se bucură omul că naşte prunci din plăceri păcătoase, dar iată cui dă el rod! Lui satan îi aduce avut, căci copiii de azi se fac diavoli îmbrăcaţi în piele de om şi se fac slujitori potrivnicului lui Dumnezeu, furului, şi se fac scule vătămătoare de suflet printre oameni pe pământ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Pucioşii răstălmăcesc din nou Scripturile, pretinzând că diavolul n-a existat înainte de căderea omului, ci omul l-a zidit pe diavol, după căderea lui în ispită:

“ O, eşti de plâns mai mult decât diavolul, căci tu eşti cel văzut, eşti trup, iar El este nevăzut, căci este duh. Întoarce-te, dar, ca să vezi ca Dumnezeu şi nu ca diavolul, căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Or, Biblia spune cu totul altceva, şi anume că diavolul l-a ispitit de la început pe om, luând chip de şarpe:

“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"” (Facerea, 3.1)

Liderii pucioşi pretind că Dumnezeul lor nu are nevoie de născocirile tehnicii şi ale ştiinţei omului de pe pământ, “unelte” de propagare a “Cuvântului” Lui în lume (telefon, internet, maşină, calculator, tipografie, etc), căci el îi vorbeşte Mihaelei direct la ureche, iar Mihaela ia pana de gâscă, o moaie în călimara de cerneală şi începe să scrie:

“O, poporul Meu, M-am scris în carte cu judecata cea pentru fur şi cu ieşirea Mea în calea lui ca să-l izbăvesc pe el dacă se întoarce ca să-L creadă pe Dumnezeu în acest cuvânt. Îi dau omului credinţă prin venirea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu nu de altceva vin în calea lui ca să-i grăiesc, şi Mie nu-Mi trebuie uneltele lui ca să ajung la urechea purtătorilor de Dumnezeu şi ca să ajung în cartea Mea cea de azi cu cuvântul Meu, ci Îmi trebuie om cu credinţă, şi căruia să Mă arăt descoperit, şi care să aibă hârtie şi pană de scris, şi Eu să-i grăiesc, iar el să Mă aşeze în carte.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Din dorinţa de a se lepăda până şi de cele mai elementare “scule” ale ingeniozităţii omului, textul de mai sus refuză o realitate banală şi benignă, aceea că scrierile de la Pucioasa sunt aşternute pe hârtie cu pixul. Se pretinde că liderii pucioşi folosesc pana de scris, un obiect arhaic care nu presupune nicio contribuţie artificială a omului. Or, Mihaela n-a scris niciodată cu pana compoziţiile sale intitulate “Cuvântul lui Dumnezeu”. Este cunoscută drept clasică expresia “însemnările cu pixul roşu ale Mihaelei”, care desemna intervenţiile ei “venite de la Domnul” pe caietele de confesiuni ale adepţilor de la Pucioasa. Această gogoriţă cu “pana de scris” sau "pana de gâscă" sau "pana pentru scris" a pucioşilor se aseamănă cu binecunoscuta butadă: “Cum este corect: pană de vulpe la pălărie” ori “pană de vulpe pe pălărie??”.

251. Comentariu la ultima predică a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim
 

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (IV)

De la exagerare la minciună nu mai este decât un pas, pe care liderii pucioşi îl fac cu hotărâre. Ei pretind că “Dumnezeul” lor n-are nevoie de minunile tehnicii făurite de om ca să grăiască de la un capăt la celălalt capăt al pământului, căci El are (zice că are) “toată înţelepciunea” şi “toată puterea de a merge şi a grăi”. Deocamdată însă, consemnăm realitatea: “toată puterea de a merge şi de a grăi peste tot pământul” o are prin internet şi prin cărţile şi ziarele tipărite în tipografii, deci tot cu “sculele şi făcăturile omului”:

“Eu sunt Cel de la Care omul a furat şi s-a făcut fur ca să-şi facă unelte şi să vorbească unul cu altul, de la un capăt şi până la celălalt al pământului auzindu-se om pe om prin uneltele făcute de el. Eu sunt Cel Care am toată puterea de a merge şi de a grăi, şi nu cu scule făcute, ci cu puterea Mea. Omul însă îşi face scule cu înţelepciunea furată din cer ca să poată şi să meargă şi să grăiască cu celălalt capăt al pământului, şi îi trebuie să fure din nevăzutele Mele şi să-şi lucreze scule şi să le dea suflet pe pământ şi să le numească apoi pe ele îngerii lui. O, altfel sunt îngerii, şi sunt duhuri îngerii, nu sunt trupuri, nu sunt table şi fiare, nu sunt făcături omeneşti.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Până şi înregistrarea “Cuvântului” se face tot cu ajutorul acestor “făcături omeneşti”: reportofoane cu casete, apoi iPod-uri, Mp3, boxe, calculatoare, modemuri, softuri specializate de prelucrare a sunetului şi de mixare, căşti, telefoane mobile, aparate foto, etc, etc. Tot table şi fiare, tot făcături omeneşti.
Dar confortul personal al liderilor pucioşi ( maşini, microbuz, aspirator, uscător de păr pentru câini şi pisici, purificator de aer, Bioptron, încălzire centrală în pardoseală, interfon, blender, storcător de fructe, aparat de gătit la aburi, scule electrice pentru casă şi pentru tâmplărie, motocositoare, etc., etc.) nu face şi el parte din “sculele făcute de om” care “au furat înţelepciunea din cer?
Dacă omul a furat ştiinţa din cer de la Dumnezeu, deci omul este un hoţ, de ce oare pucioşii se folosesc de lucruri furate? Oare nu sunt ei părtaşi la hoţia omului care L-a furat pe Dumnezeu? De ce nu renunţă la telefoane, la internet, la curentul electric, la maşini, la confortul tehnic, întorcându-se spăşiţi la carul cu boi şi la plug? De ce nu se tem ei de propriile lor “proorocii” şi nu împlinesc ei întâi ceea ce le cere chiar acest “Cuvânt” pe care ei îl promovează astăzi:

“... vor plânge toţi oamenii cărora nu le-au plăcut cu sapa şi cu grapa şi cu plugul, de s-au dus să scape de greu şi de muncă, dar ei s-au dus, săracii, să se facă scule ale ţesăturii celei dese ale lui satana, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

De ce pucioşii sunt farisei, căci una spun, şi alta fac? Ce Dumnezeu este “Dumnezeul” lor, care le tolerează şi chiar îi îndeamnă la minciună?

251. Comentariu la ultima predică a liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim
 

251. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim ocazionată de praznicul Adormirii Maicii Domnului (V)

Liderii pucioşi anunţă din nou că vor vesti prin internet “Cuvântul” de la Pucioasa, peste tot pământul, de la margini la margini:

“Am grăit acum, după ce sărbătoarea s-a ridicat de pe masă, şi am dat omului putere de înţelepciune pentru cuvântul Meu, care este râul vieţii, râul proorocit de evanghelistul Ioan, ucenicul cel iubit, şi care în vedenie a văzut acum două mii de ani lucrarea pe care Eu azi vin şi o revărs peste oameni, râul Meu de cuvânt, cu care curând, curând voi inunda pământul în lung şi în lat de la margini la margini şi-şi vor spăla mulţi faţa în el şi vor vedea apoi ca Dumnezeu şi vor vedea pe Dumnezeu, aşa cum orbul vindecat de Mine s-a dus trimis de Mine să se spele şi apoi să vadă pe Dumnezeu şi apoi să se ducă să se arate preoţilor, ca să vadă şi ei că omul vede de la Dumnezeu, că omul vede dacă Dumnezeu voieşte să vadă el.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Or, această promisiune se anunţa a fi împlinită în dreptul “Dumnezeului” lor încă de acum 7 ani, atunci când se lansa pe internet site-ul oficial al pucioşilor de la Noul Ierusalim:

“Scrieţi pe pământ, fiilor care îmi sunteţi porţi, scrieţi pe pământ, iar îngerii Mei să scrie în cer ziua de pomenire a proorocului Meu Ilie, ziua în care Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Amin. [...] Trâmbiţez de la margini la margini venirea Mea, venirea Fiului Omului, căci am zis acum două mii de ani: "Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi venirea Fiului Omului", şi astăzi s-a împlinit această Scriptură” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2 august 2003)

Dacă s-a împlinit “astăzi”, adică la 2 august 2003, trâmbiţarea “Cuvântului” de la margini la margini, de ce ar mai fi nevoie ca să se relanseze aceeaşi lozincă, 7 ani mai târziu, adică la 28 august 2010???
Poporul român este îndemnat să se scoale din toropeală şi să nu mai bea vin otrăvit şi să nu se mai îmbete cu apă, ci cu “Cuvântul” de la Pucioasa, căci el a gustat din vin şi s-a îmbătat cu apă:

“O, trezeşte-te, neam român, scoală-te, tată, e târziu! O, ce bine ar fi să Mă auzi şi să Mă asculţi! Te-aş scăpa din toate gropile în care ai căzut din pricina dorinţelor tale şi a neastâmpărării, căci ai gustat din vinul cel otrăvit şi ţi s-a părut bun, dar el este cupa fărădelegii a tot pământul, şi a venit la tine din ţări străine şi te-a furat din duhul străbunilor tăi. Ei însă strigă la Mine pentru tine, şi strig şi Eu la tine ca să te trezeşti. O, ajunge cu toropeala. Nu căuta să te îmbeţi cu apă, tată. Ia şi bea din gura Mea cuvânt de trezire şi de facere şi fugi spre Dumnezeu, Care te scapă de cădere, de căderea în care stai acum! Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

În încheierea discursului, Dumnezeul de la Pucioasa se adresează patetic şi neputincios noilor veniţi la serbarea Noului Ierusalim, ca să-L ajute, făcând propagandă din aproape în aproape, ca să aprindă în oameni interesul pentru secta de la Pucioasa şi să promoveze forţat poporul român la rang ceresc, adică mai mare peste toate celelalte popoare:

“Voi, cei care veniţi şi vă adăpaţi din izvorul Meu de cuvânt, daţi-Mă oamenilor! Faceţi-vă peste fiii neamului român vestitori ai venirii Mele şi spuneţi-le şi lor că am venit să-i vindec de necredinţă şi de înstrăinare de Dumnezeu! Luaţi foc din foc şi aprindeţi cu el inimile multora din aproape în aproape, şi veţi lua plată, fiilor credincioşi! Cereţi la Mine să vă fac puternici în faptă şi în cuvânt, şi daţi cerului ajutor de pe pământ ca să ridicăm neamul român la rang ceresc între neamurile pământului...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

“Dumnezeul” Noului Ierusalim se tânguie apoi către maica Sa, recunoscându-Şi neputinţa şi dezvăluindu-i cererea de ajutor pe care tocmai a făcut-o omului chemat la sărbătoarea de la Pucioasa:
“O, mamă a Mea, Mă rog de om pe pământ, mamă. Ne rugăm omului să Ne ajute, mamă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Descoperindu-şi o intransigenţă, o lipsă de răbdare şi o asprime nemiloasă, însuşiri similare cu cele ale Fiului său, “Maica” de la Pucioasa îi sugerează acestuia că omului păcătos nu-i trebuie milostenie, nici mângâiere, ci o bătaie bună, probabil pe baza proverbului care zice că “bătaia e ruptă din rai”:

“— O, Fiule frumos ca şi Tatăl [...] Iată şi azi rabzi, şi grăieşti cu multă răbdare cuvântul Tău cel de azi pentru învierea omului păcătos, şi pe care ar trebui să-l baţi, nu să-l mângâi...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Şi cu toate acestea, deşi e îndemnat să sară la bătaie, “Fiul Pucios” este cotat ca un exponent al răbdării sfinte, prin care însuşi Satana va fi chinuit până îşi va da duhul:

“... dar Tu rabzi, o, Fiule al răbdării sfinte. Te mângâi cu durere şi cu iubire şi Îţi întăresc răbdarea, şi cu mânuţa Îţi şterg lăcrimioarele, căci Tu prin răbdarea Ta îl slăbeşti pe satana, şi prin lacrima Ta îl arzi, iar prin blândeţea şi prin umilinţa Ta îl faci să-şi dea duhul, şi curând, curând el va sfârşi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 28 august 2010)

Problema care se pune însă e cam încurcată: dacă Satana îşi va da duhul, cu ce va mai rămâne? Căci însuşi Satana este duh. Sau, pucioşii cred că Satana nu este duh, ci este trup şi suflet? Deci, dându-şi duhul, Satana va rămâne doar cu trupul mort, aşa cum merită de altfel?
Dar cine a mai pomenit drac mort vreodată?

253. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 21-09-2010
 

253. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 21-09-2010 (I)

Răstălmăcind încă odată Scriptura, liderii pucioşi încearcă să-i aburească pe simpatizanţii lor cu scamatoria care pretinde cum că la Pucioasa ar fi avut loc (şi chiar se repetă, din când în când) “A Doua Venire a Domnului”:

“Vin pe pământ cuvânt de facere a omului, că este scris iarăşi să vin. Sunt Domnul Iisus Hristos şi iarăşi vin, şi grăiesc Eu Însumi cu omul şi stau nevăzut, căci sunt înconjurat de cetele îngereşti cele fără de trup, aşa precum M-am înălţat la Tatăl când M-am despărţit de ucenicii Mei, căci un nor de îngeri M-a ascuns de la faţa lor şi li s-a spus lor prin glas de înger: "Acest Iisus tot aşa va şi veni, precum L-aţi văzut că S-a înălţat la Tatăl". (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Întrucât pe “Iisus de la Pucioasa” nimeni nu L-a văzut, mistificatorii pucioşi încearcă să-i convingă aici pe adepţii lor că Biblia ar fi proorocit despre o revenire tainică a Domnului, venire care va fi nevăzută de ochiul omenesc. Adică, exact aşa cum zic ei că are loc astăzi venirea “Domnului” la Pucioasa. Ei sugerează că, fiind înconjurat de îngerii cei fără de trup şi nevăzuţi, împletiţi într-un nor des şi întunecos, în mod automat şi “Domnul” lor a devenit nevăzut de ochii omeneşti. Ei mai pretind că şi la Înălţare norul de îngeri L-ar fi ascuns pe Iisus privirii ucenicilor Lui, deci fenomenul se repetă oarecum, dar în sens invers: de sus în jos.
În realitate, această a doua venire a Domnului fusese proorocită în cartea Faptelor Apostolilor astfel:

“Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte, 1: 9-11)

Aşadar, Biblia vorbeşte clar despre un Iisus văzut care Se înalţă la cer, şi nu despre unul nevăzut. Ucenicii Îl priveau cum Se înalţă la cer şi L-au văzut pe Domnul (cităm din Biblie): “...pe când ei priveau...precum L-aţi văzut...”. Abia după ce El a ajuns sus de tot, dincolo de puterea lor firească de scrutare a văzduhului, abia atunci nu L-au mai văzut. În schimb, ucenicii liderilor Pucioşi nu L-au văzut pe “Domnul” lor, dar li se sugerează că nici nu era cazul, pe motiv că nici ucenicii lui Iisus nu L-au văzut pe Iisus la Înălţare. Aceasta este însă o mistificare evidentă. Biblia spune că norul “...L-a luat de la ochii lor”, adică L-a transportat spre înălţimi până ce nu a mai putut fi văzut. Biblia nu spune că norul L-a învăluit pe Iisus ca să-L facă nevăzut. Aceasta este o scamatorie pucioşească, inventată anume ca să sugereze că, tot aşa, pe Domnul nu-L va vedea nimeni nici la reîntoarcerea pe pământ.
Dimpotrivă, Biblia spune că la a doua venire a Domnului “tot ochiul Îl va vedea”:

“Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.” (Apoc. 1,7)

Dar, dacă El va veni “nevăzut”, aşa cum mint pucioşii, cum Îl va mai vedea tot ochiul de pe Pământ?

O nouă răstălmăcire a Scripturii apare atunci când se citează următorul verset din Evanghelia după Luca:

"Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Luca, 4,4)

Liderii pucioşi reproduc acest verset aproape exact, operând însă o subtilă modificare prin omisiune: Cuvântul Domnului nu mai “iese din gura lui Dumnezeu” ci “iese de la Dumnezeu”:

“O, poporul Meu, stau în mijlocul tău cuvânt şi praznic de cuvânt, pentru că mama Mea Fecioara este sărbătorită de cetele de sfinţi şi de îngeri şi de neamuri în cer şi pe pământ, iar Eu o îmbrăţişez pe mama Mea şi Mă fac cuvânt pentru ea, iar ea pentru Mine, că e praznic sfânt, şi cuvântul Meu este hrană îngerească, hrana sfinţilor şi a îngerilor, o, fiilor, şi tot aşa şi a omului trebuie să fie, o, tot aşa, că scris este: "Nu numai cu pâine trebuie să se hrănească omul, ci cu orice cuvânt care iese de la Dumnezeu". O, de-ar căuta omul aşa, ar înţelege el atunci venirea Mea cea de azi în cuvânt.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Aici este dezvăluit pe faţă şi scopul modificării: ca cel ce citeşte să înţeleagă “venirea cea de azi în cuvânt” a ”Dumnezeului” de la Pucioasa exact aşa cum doresc liderii pucioşi: nevăzut, necunoscut. Motivaţia ascunsă este însă următoarea: ca nu cumva se ivească niscaiva cusurgii, care să reclame că “vorbirea Domnului” care a venit timp de 25 de ani prin gura Verginicăi, apoi alţi ani buni prin gura Mariei, apoi prin gura Mihaelei ( cea care întocmeşte astăzi predicile intitulate “Cuvinte” şi le prezintă ca “ieşite de la Dumnezeu”) nu venea “prin gura lui Dumnezeu”, aşa cum promite în mod explicit Scriptura.
Pentru a atenua răstălmăcirea, liderii pucioşi revin apoi şi precizează că într-adevăr Cuvântul iese din gura lui Dumnezeu, dar ajunge la om prin intermediari, căci prin liderii pucioşi (prin mamiţa Verginica, prin lelica Maria şi prin leliţa Mihaela) “ vine de la Dumnezeu” Cuvântul:

“...omul se hrăneşte numai cu pâine, sărăcuţul de el, şi nu ştie de hrana cea îngerească, de cuvântul care iese din gura Mea, de tot cuvântul care vine de la Dumnezeu...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

De altfel, liderii pucioşi sunt nemulţumiţi că în canonul Scripturilor nu sunt incluse şi “Cuvintele” lor. De aceea, ignorând vizibil locul şi rolul Sfintei Tradiţii, care completează Scripturile, emit pretenţia ca Scripturile să fie completate şi cu alte Scripturi:

“Omul s-a obişnuit să numească Scriptură numai cartea pe care este scris acest nume, dar Scripturile sunt mari, mamă, mari şi până la Mine, şi după Mine, şi în acele Scripturi eşti şi tu cu naşterea ta, cu copilăria ta, cu sfinţenia ta, cu iubirea ta, cu credinţa ta, cu viaţa ta la templu de rugăciune, mamă, cu naşterea Mea din tine, o, mama Mea Fecioară şi pururea Fecioară, şi de la tine şi până azi s-au scris Scripturi multe, mamă, şi s-au binecuvântat locuri şi oameni şi multe lucrări cereşti peste oameni şi mulţi sfinţi pentru cer s-au ridicat dintre oameni şi au înmulţit ei numărul bisericii Mele şi s-a scris în Scripturile vremii viaţa lor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Liderii pucioşi pretind că Scriptura (aici referindu-se la Biblia clasică) prooroceşte că mulţi vor cerceta cu de-amănuntul actualul “Cuvânt” de la Pucioasa:

“Numai cei înţelepţi cred şi pricep cuvântul Meu, iar cei ce lucrează fărădelegea nu pricep, mamă, nu pricep nimic, şi se îndeletnicesc pe mai departe cu hrana lor, cu fărădelegea, mamă, şi este scris în Scripturi că mulţi vor cerceta cartea aceasta a Mea de azi şi cu deamănuntul vor căuta în ea...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

În realitate, Scriptura se referă la ea însăşi când face această profeţie şi nu la balivernele pucioşilor:

“Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa.” (Dan. 12,4)

253. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 21-09-2010
 

253. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 21-09-2010 (II)



Sunt apoi căinaţi toţi acei adepţi care au evadat în ultima vreme din “raiul” pucios, pe motiv că au ieşit în lume, nemulţumiţi că între hotarele pucioşilor n-au găsit nici linişte, nici pace, nici dreptate, nici odihnă, ci numai “greul venirii Domnului” şi “frica” paralizantă indusă de liderii pucioşi şi “marea ascultare” necondiţionată de “sfinţii de sus” şi de “sfinţii de jos” (liderii pucioşi) şi de “îngeri” (duhurile de la Pucioasa):

“O, ce va face cel ce a fost în această taină învăluit şi aşezat şi s-a plictisit de ea şi a căutat în afară apoi, Fiule Doamne? O, ce-o fi căutat? Liniştea sau pacea? Dreptatea sau odihna? O, vai celor ce nu le-au fost bine cu greul venirii Tale, cu taina aceasta mare şi purtată cu frică şi cu mare ascultare de sfinţi şi de îngeri...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)


Evident că, cei care au plecat, au plecat ca să caute în altă parte ceea ce au sperat să găsească la Pucioasa, dar n-au găsit: linişte, pace, dreptate şi odihnă sufletească.


Liderii pucioşi pretind că ei o aud pe Maica Domnului spunându-le că Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ la Pucioasa, unde stă nevăzut şi învăluit de cetele îngereşti în mijlocul “poporului” pucios:

“O, popor născut din cuvântul Fiului meu Iisus Hristos, vezi cum stai, cercetează-ţi mereu statul faţă în faţă cu taina aceasta mare, care te-a născut ca să fii tu cortul lui Dumnezeu pe pământ în zilele acestea. Mereu, mereu să iei şi să mănânci hrana îngerilor şi a sfinţilor, că s-a unit cerul cu pământul în vremea ta cu Domnul pe pământ şi stă Fiul meu nevăzut şi învăluit de cetele îngereşti în mijlocul tău grăind peste pământ şi te-a făcut Domnul trimisul Său spre oameni şi vin oamenii la tine ca să ia de pe masa ta cu Domnul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Până şi pretenţia că “vin oamenii la Pucioasa ca să stea cu pucioşii la masa lor şi să ia învăţătură de la liderii pucioşi” este exagerată. E drept că a existat prin anii ’90 o curiozitate exagerată faţă de “fenomenul de la Pucioasa”, cazul fiind mediatizat pe vremea aceea şi cu oarecare interes mercantil; dar lucrurile s-au limpezit între timp şi prea puţini sunt acuma cei care mai vin la Pucioasa ca “să-L caute pe Dumnezeu”.

Românii trebuie să fie de acum tare mândri: liderii pucioşi anunţă cu surle şi trâmbiţe apocaliptice înfiinţarea pe teritoriul românesc a unui regat de nebiruit, condus de cei doi moguli Mihaela şi Nicuşor şi numit Noul Israel, cu capitala la Noul Ierusalim. Înghesuiala la vârf a ajuns la cote nebănuite: la concurenţă neloială cu preşedintele Traian I şi concomitent cu regele Mihai I, cu regele Cioabă I şi cu împăratul Iulian I, rromii şi rromânii se pot mândri acum că sunt mânaţi spre păşuni grase de către mogulii Nicolae I şi Mihaela I, care fericesc norodul cu ideile lor isteţe de oi creţe, adunate în volumul de panseuri pseudo-creştine intitulate fraudulos “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“O, [...], o, Fiule al meu, [...] dar Tu ai lucrare tainică şi Te desăvârşeşti prin ea peste pământ şi-Ţi naşti şi-Ţi creşti un nou popor, un nou Israel, un regat de nebiruit, împărăţia cerurilor cu oamenii, neamul creştinesc cel plin de duhul şi de trupul sfinţeniei, Doamne, neam nou-născut din cuvântul Tău cel nou, şi căruia Tu îi pui pe creştet numele Tău cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu,[...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)


“Poporul cel sfânt” al pucioşilor, condus pe noi culmi de progres şi civilizaţie de către aceşti doi moguli, va renunţa în scurt timp la pâine, la cartofi şi la fasole şi la orice grijă privind procurarea şi pregătirea mâncării. Ei se vor hrăni ca îngerii, doar cu Cuvântul lui Dumnezeu:

“Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Tău cel de azi, care naşte un popor şi pe care va fi să-l hrăneşti cu hrana îngerilor[...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Neisprăviţilor li se atrage serios atenţia ca nu cumva să propovăduiască şi ei, de capul lor, învăţătura de la Pucioasa. Pentru că nici “Cuvântul” de la Pucioasa nu grăieşte cu oricine, nu oricine este îndreptăţit să anunţe lumii întregi acest “Cuvânt” de la Pucioasa, ci numai cei doi lideri, solii “Celui Nevăzut, Necunoscut, şi Învăluit în cetele îngereşti”:

“[...]şi nu oricine trebuie să vestească măreaţa Ta lucrare a cuvântului Tău, căci nu cu oricine grăieşte acest cuvânt ca să fie el împărţit la oameni, ci numai cu cei pe care Tu îi chemi şi îi înveţi şi îi trimiţi apoi să se facă pildă de împărăţie a Ta între oameni, că altfel Tu nu poţi lua naştere în oameni. O, să nu se apuce omul neisprăvit să ia cuvântul Tău spre vestire,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Ignorând faptul că pensionarii primesc pensie ca un drept ce li se cuvine, în urma unor ani îndelungaţi de cotizare la stat, mogulii pucioşi îi critică sever pe cei care vor astăzi pensii mai mari de la guvern, amintindu-le că pe vremuri nu existau pensii, iar toată nădejdea bătrânilor era numai şi numai la Dumnezeu:

“ [...] azi nu mai ştie omul să nădăjduiască în Dumnezeu, şi numai în om nădăjduieşte omul şi nu se pregăteşte pentru Mine, ci numai pentru bătrâneţe se pregăteşte, bietul de el, şi nădăjduieşte în pensie pentru bătrâneţe, şi nu în Dumnezeu, şi nu în sărăcia cea pentru mântuirea lui. O, nici un sfânt n-a avut pe pământ pensie, ci a avut pe Dumnezeu şi n-a aşteptat de la om, ci numai de la Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

S-ar putea crede însă şi că cei doi moguli pucioşi, Nicolae şi Mihaela Pucioşescu, sunt mai degrabă invidioşi pe cei care au pensii, întrucât amândoi nu au astăzi nici o pensie, îndată ce n-au muncit mai nimic toată viaţa, ci au preferat să-i întreţină alţii, ca pe nişte stăpâni de sclavi. Ei, care vorbesc pompos despre “sărăcie pentru mântuire”, sunt doi farisei fanatici care trăiesc pe picior mare: au case şi terenuri, maşini scumpe, bani primiţi prin donaţii, confort modern, aparatură electronică şi slugi care le fac zilnic mâncare şi curat în cameră. Până şi pravila zilnică nu şi-o fac singuri, ci îşi cheamă supuşii ca “să-i ajute” la citit, dându-le fiecăruia câte o felie bună din Psaltire ca s-o parcurgă pentru ei, ca şi când te-ai putea ruga la Dumnezeu şi prin interpuşi. Ei răstălmăcesc duhul prevederii pe care-l dovedesc creştinii care îşi pregătesc din timp o pensie pentru bătrâneţe, ca să nu cadă pacoste şi grijă peste semenii lor, şi-l transformă în mod cinic şi sarcastic în “nădejde păcătoasă şi neputincioasă” şi în nădăjduirea că vor apuca “zile grele şi nevoi”:

“Spun aşa că Mă doare de la nădejdea cea păcătoasă şi neputincioasă a omului care-şi pregăteşte bătrâneţea cu mintea lui căzută, nădăjduind în zile grele şi în nevoi pentru viaţa lui.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Mogulii pucioşi “proorocesc” apoi că bieţii pensionari nu vor mai primi nici măcar puţinul primit până acum: curând, curând, ei nu vor mai primi nimic, nimic!!! :

“O, de-ai şti tu, omule, ce zile vin, nu le-ai mai dori să vină, ci ai sta numai cu ziua Mea, numai cu vremea Mea, numai cu venirea Mea, că nu-ţi va mai da nimeni nimic, nimic, curând, curând.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 21 septembrie 2010)

Bieţii bătrâni! Vor trăi şi vor vedea... cum e cu proorociile astea apocaliptice pucioşeşti.

@mariamargareta
 

cu siguranta , " ai un dinte " impotriva "puciosilor " , cum le spui tu . Consumi energie , nu gluma ! Am ramas surprins de cat de apriga esti si sunt convins ca doar dintr-o problema personala se poate aprinde omul asa , altfel iti risti sanatatea ...

Doamne , ajuta-ne !

Oare nu v-am răspuns la toate răutăţile? Uite aici.

Şi iată şi în Scriptură este scris ce înseamnă prooroci mincinoşi:

''12. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa i-au prigonit pe profetii de dinaintea voastra.''


''1. Nu judecati, ca sa nu fiti judecati''


''15. Feriti-va de profetii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinlauntru sunt lupi rapitori.
16. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara se culeg struguri din spini sau smochine din maracini?
17. Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
18. Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici pomul rau sa faca roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc.
20. De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
21. Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra in imparatia cerurilor, ci acela care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
22. Multi Imi vor spune in ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu in numele Tau am profetit? si nu in numele Tau demoni am scos? si nu in numele Tau multe minuni am facut?
23. Si atunci le voi marturisi: Niciodata nu v'am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea!
24. De aceea, tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele si le plineste, i se va asemana barbatului intelept care si-a cladit casa pe stanca.
25. Si a cazut ploaia si au venit puhoaiele si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, dar ea n'a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
26. Dar cel ce aude aceste cuvinte ale Mele si nu le plineste, i se va asemana barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
27. Si a cazut ploaia si au venit puhoaiele si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea si ea a cazut. Si mare i-a fost caderea!"
28. Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui,
29. ca ii invata ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor. ''


''4. Si Iisus le zicea: "Un profet nu este dispretuit decat in patria sa si intre rudele sale si in casa lui".
5. Si n'a putut sa faca acolo nici o minune, decat ca Si-a pus mainile pe cativa bolnavi si i-a vindecat.
6. Si Se mira de necredinta lor. Si strabatea satele dimprejur, invatand.''


''20. Ca va spun: Daca dreptatea voastra n'o va intrece pe a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.''


''23. Si El le-a zis: "Nici o'ndoiala ca-Mi veti spune zicala aceasta: Doctore, vindeca-te pe tine insuti!; pe toate cate-am auzit ca s'au facut in Capernaum, fa-le si aici, in patria ta?". 24. Si le-a zis: "Adevar va spun Eu voua ca nici un profet nu este bineprimit in patria sa.
25. Si adevar va spun ca multe vaduve erau in Israel in vremea lui Ilie, cand s'a inchis cerul trei ani si sase luni, incat foamete mare a fost in tot pamantul,
26. si la nici una din ele n'a fost trimis Ilie, ci numai in Sarepta Sidonului, la o femeie vaduva.
Si multi leprosi erau in Israel in vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s'a curatit, ci numai Neeman Sirianul".''


''22. Luminatorul trupului este ochiul; deci, daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat;
23. dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care se afla'n tine este intuneric, cu cat mai mult intunericul!
24. Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va alipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona''


''31. Asadar, nu va ingrijorati spunand: Ce vom manca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom imbraca?
32. - deoarece pe toate acestea paganii le cauta -; ca stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea;
33. ci cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga.
34. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. I-ajunge zilei rautatea ei!''


''20. Si ridicandu-Si ochii spre ucenicii Sai, zicea: "Fericiti sunteti voi, cei saraci, ca a voastra este imparatia lui Dumnezeu.
21. Fericiti sunteti voi, cei ce flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti sunteti voi, cei ce plangeti acum, ca veti rade.
22. Fericiti veti fi cand din pricina Fiului Omului va vor uri oamenii si va vor izgoni dintre ei si va vor ocari si cand ca pe un rau va vor lepada numele.
23. Bucurati-va in ziua aceea si tresaltati, ca iata, rasplata voastra multa este in cer; ca parintii lor asa le faceau profetilor. ''
.
.
.
.
.
Dar să vezi ce o să mă ''distrez'' eu de feţele pe care o să le faceţi voi atunci când veţi afla că defapt Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, de la Pucioasa este chiar Domnul Dumnezeu...

Atunci eu voi râde şi voi vă veţi pune cenuşă în cap... sau nisip... sau altele asemenea...

Ferice de cei ce Astăzi aud glasul Său... (Nu al meu păcătosul, mare păcătos păcătosul şi trufaşul de ochii gLumii, căci e catastrofă să trăieşti cu o viaţă de ochii gLumii, trăire de ochii gLumi; Asta în paranteză.)

254. „Meşterii Manole” de la Pucioasa: Marian şi Victoria Zidaru

Oricât ar părea de ciudat, paradoxal chiar, Marian şi Victoria Zidaru (cei care i-au susţinut ani de zile pe liderii pucioşi, pucioşismul şi himerele lui – şi au făcut-o din toată fiinţa lor şi din toată punga lor şi cu o dăruire dusă până la jertfă) au ajuns până la urmă să fie victimele şarpelui pe care l-au încălzit la sân.

Ghinionul Zidarilor a început odată cu o vizită inopinată a unor pelerini pucioşi la Ghelari, acolo unde soţii Zidaru şi ucenicul lor Sandu Dan se osteneau ca să săvârşească o poartă monumentală pentru biserica păstorită de părintele Nerva Florea. Pelerinii pucioşi li se părea că vin din alte timpuri, de mult apuse, de unde aduceau cu ei creştinismul autentic al bisericii primare, iar lelica Maria, cea care îi conducea, dădea impresia că primeşte mesaje direct de la duhurile lui Dumnezeu. De la început, Zidarii au fost fascinaţi de perspectiva de a se alătura unor creştini care păreau de pe altă lume (şi chiar erau!) conduşi pe „calea cea strîmtă” de o „proorociţă” a lui Dumnezeu. De aceea ei s-au şi grăbit să-i dea curs, lăsând în urmă lumea şi tentaţiile ei şi înrolându-se în „obştea” de la Pucioasa. Apoi, după moartea lelicăi Maria, li s-a părut firesc ca frâiele „afacerii” să le preia cea mai şcolită, cea mai dinamică, cea mai destupată dar şi cea mai insolită urmaşă a lelicăi: Mihaela Tărcuţă.

„Proorociţa” Mihaela promitea acum să împingă pucioşismul pe noi culmi ale puritanismului şi fundamentalismului religios, iar Zidarii n-au pregetat să-i cânte isonul, fără a realiza că de bunăvoie se bagă slugă la dârloagă. Pe vremea aceea (prin anii ’90) Zidarii erau în stare să-i lingă şi tălpile Mihaelei, pe care o considerau „proorociţa Domnului” şi „sfânta lui Dumnezeu”. La rândul ei, Mihaela (care avea ascuţimea privirii şi descusutului, încât nimic nu-i scapă la interogatoriile ei) a văzut instantaneu în cuplul făcut de cei doi Zidari o mină de aur. În consecinţă, a adoptat instantaneu faţă de ei o conduită preferenţială: i-a adulat, i-a copleşit cu daruri şi cu linguşiri, i-a pomovat în funcţii inventate special pentru ei (Marian – preşedinte de onoare al „Fundaţiei Şfânta Virginia”, Victoria – administrator şi casier al sectei, iar pentru amândoi le-a rezervat poziţia de interfaţă unică între „Noul Ierusalim” pe de o parte, şi Biserică, lumea artistică şi lumea laică pe de altă parte. Nimeni nu mai putea ajunge la cei doi lideri maximi, Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu”, decât prin aprecierea, bunăvoinţa şi acceptul cuplului Marian şi Victoria Zidaru. Zidarii fuseseră făcuţi peste noapte purtători de cuvânt oficiali ai sectei, aşa că vrând-nevrând, Marian Zidaru s-a pomenit că este perceput de mass media, de oamenii Bisericii şi apoi de toată lumea, drept „lider al sectei Noul Ierusalim de la Pucioasa”. În acelaşi timp, adevăraţii lideri Mihaela şi Nicuşor stăteau în umbră, de unde trăgeau sforile şi îi manevrau pe Zidari ca pe nişte marionete. Păpuşarii pucioşi au reuşit astfel să răspândească pretutindeni ideea falsă că Zidarii au pâinea şi cuţitul în pucioşism, iar în exterior s-a cimentat sintagma mincinoasă „secta lui Marian Zidaru”.

Odată cu trecerea timpului, Zidarii şi-au luat în serios sarcinile primite. Peste tot erau respectaţi de către adepţii pucioşi ca nişte soli ai lui Dumnezeu. Lucrările lor artistice erau admirate şi considerate pline de încărcătură spirituală şi profetică. Fetele pucioase închinoviate la Pucioasa, dar mai ales cele de la Târgovişte, o iubeau şi o apreciau pe Victoria ca pe o mamă grijulie şi iubitoare. Cei doi moguli pucioşi, Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu”, au realizat că stratagema de a-i promova pe Zidari în faţa adepţilor şi a întregii lumi se întoarce împotriva lor şi începe să-i pună în umbră peste măsură. Pentru a rezolva acest neplăcut impediment, ei au conceput un plan: dacă i-ar separa definitiv pe Zidari unul de altul, ar putea mai bine să-i controleze. Mihaela a început o campanie furibundă de denigrare a Victoriei Zidaru, ajutată fiind de sfetnicul ei cel mai credincios şi mai lipsit de scrupule: Viorel Ivan. Scenariul conceput de Mihaela conţinea şi secvenţa punerii Victoriei pe linie moartă şi înlocuirea ei cu Viorel Ivan. De aceea, ea a conceput o „consfătuire” denumită conspirativ „proces”, care urma să aibă loc la Bucureşti, cu motivaţia inventată de a aplana un aşa-zis conflict de interese apărut între Victoria şi Viorel. Planul Mihaelei era de a o discredita atât de puternic pe Victoria în faţa „obştei” de la Bucureşti, încât adepţii de aici să voteze de bunăvoie şi cu sinceră convingere înlocuirea ei cu Viorel Ivan. Mihaela a conceput şi un „Cuvânt” ca de la Dumnezeu, din care să reiasă preferinţa lui Dumnezeu pentru Viorel, ca viitor lider al „obştei” de la Bucureşti şi intermediar între adepţii bucureşteni şi mogulii de la Pucioasa. Deşi Mihaela a condus magistral „procesul” de la Bucureşti împotriva Victoriei, susţinându-l pe faţă pe Viorel ca fiind „plăcutul şi alesul Domnului”, la votul secret făcut cu bileţele s-a înregistrat o surpriză de proporţii: adepţii nu l-au ales ca lider de grup nici pe Viorel, n-au ales-o nici pe Victoria, ci... pe Marian Zidaru. Supărată foc pe nătângii care n-au înţeles că „Dumnezeu” îl prefera doar pe Viorel în acest post, Mihaela şi-a luat echipa de sfetnici credincioşi cu care venise de la Pucioasa şi i-a lăsat baltă pe cei din obştea de la Bucureşti, refuzând să valideze votul liber exprimat care-l fixa pe Marian Zidaru ca lider de grup. Lucrurile au rămas de atunci în „coadă de peşte”: deşi nu s-a mai desemnat oficial nici un lider de grup pentru bucureşteni, Victoria a continuat să facă mai departe muncile de uzură pe care le făcuse şi până acum, dar Mihaela a început să se folosescă tot mai mult de Viorel ca de un sfetnic credincios şi singura interfaţă, locvace, persuasivă şi mobilă, între adepţii bucureşteni şi liderii lor de la Pucioasa.

De atunci lucrurile au evoluat din rău în mai rău. Promisiunile făcute Zidarilor, în special cele legate de clădirea de la Târgovişte ( denumită conspirativ de către pucioşi ”Ro-Emaus”), care urma să fie amenajată ca un centru artistic, spiritual şi de reprezentare a sectei, au rămas suspendate sine die. Zidarii erau tot mai des contestaţi de mogulii pucioşi în tot ceea ce făceau: nimic din ce făceau ei nu mai era bun, nimic nu mai era „rod al ascultării”, iar legăturile lor cu lumea – favorizate şi încurajate altădată pe faţă – erau acum privite de către cuplul dictatorial Nicolae şi Mihaela „Pucioşescu” drept o expresie a promiscuităţii şi a apetitului Zidarilor pentru legăturile cu „lumea”. Acuzată că l-a atras şi pe Marian spre lume, Victoria era acum cotată pe faţă drept „capul răutăţilor”. „Cuvinte” meşteşugite de Mihaela şi prezentate ca venind din cer de la „Dumnezeu” o acuzau în faţă pe Victoria că-l „slăbeşte” pe Marian, în loc să-l dirijeze spre o supunere oarbă faţă de liderii pucioşi. Ultima încercare disperată a Mihaelei de a-i separa pe cei doi soţi definitiv, plasând-o pe Victoria la atelierul din Bucureşti şi pe Marian în obştea de la Pucioasa, a eşuat: cei doi au găsit tăria să rămână împreună, deşi Mihaela prezenta acum statornicia lor în căsătorie ca pe un exemplu rău pentru ceilalţi creştini şi chiar ca pe o ruşine, îndată ce politica oficială a pucioşilor era destrămarea cuplurilor căsătorite, pentru ca pucioşii să poată trăi apoi în obşti diferite, în care bărbaţii locuiau separat de femei.

Zidarii trăiau acum, zi după zi, o mare şi sfâşietoare dramă. Zilele frumoase de altădată erau acum doar o amintire. Dragostea frăţească fusese înlocuită cu ura, delaţiunea, minciuna şi dispreţul. Vorbele frumoase ale Mihaelei, de laudă şi apreciere la adresa Victoriei, erau acum înlocuite cu vorbe de ocară, cu jigniri şi expresii de mahala. Cu fiecare zi ce trecea, în inimile Zidarilor se dărâma tot zidul pe care ei îl zidiseră cu trudă şi cu speranţă disperată, ca nişte meşteri Manole ai secolului XX, la Pucioasa: o cetate imaginară, în care urma să curgă veşnic laptele şi mierea: „Cetatea Sfântă Noul Ierusalim de la Pucioasa”.

Când totul a fost pierdut, când ultima speranţă s-a stins, când Zidarii şi-au găsit lucruşoarele scoase în stradă de ciracii Mihaelei Tărcuţă, atunci au înţeles că trebuie să se întoarcă de unde au venit şi să o ia de la început. Au înţeles că viaţa e plină de întorsături şi de surprize, iar minunile promise de pucioşi au rămas doar nişte minciuni ieftine, dar frumos meşteşugite. Singura minune văzută de Zidari în „Cana” Pucioasei a fost transformarea vinului în apă, apă rece cu care ei s-au îmbătat aproape zilnic, timp de aproape 20 de ani, apă rece şi amară şi tulbure pe care au sorbit-o cu nesaţ, cu vadra, până la fund.

Mai minţi mult? Defapt eşti liberă să-ţi găseşti ceea ce-ţi cauţi... hula.

255. Mogulii pucioşi de la „Noul Ierusalim” tac mâlc
 

255. Mogulii pucioşi de la „Noul Ierusalim” tac mâlc

În urmă cu mai bine de o lună, liderii pucioşi erau provocaţi pe blogul noul-ierusalim.info (în postările #249 şi #250) să răspundă unui test de onestitate: să reflecteze asupra necesităţii unei restituiri (restitutio in integrum) a unui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea), teren pe care ei l-au acaparat cu ani în urmă de la acesta, prin presiuni şi înşelăciune.

Anticipam că acest test se va dovedi (citez) “o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.”

Nici un semn nu s-a înregistrat până acum că mogulii pucioşi ar avea de gând să aşeze lucrurile pe făgaşul lor firesc. Din 24 august, data la care s-a consemnat prima luare de poziţie pe acest blog faţă de nedreptatea liderilor pucioşi, s-au consemnat încă 4 predici pucioşeşti supranumite „Cuvântul lui Dumnezeu”. În niciuna dintre acestea nu s-a remarcat vreo luare de poziţie, sau vreo aluzie măcar, faţă de acest subiect.

Tăcerea liderilor pucioşi este oarecum explicabilă: orice poziţie ar adopta, imaginea lor tot va ieşi profund şifonată. Dacă recunosc că recomandările de a restitui terenul păgubaşului sunt corecte, ei recunosc indirect şi faptul că însuşirea terenului nu s-a făcut în condiţii de deplină sinceritate, ci prin presiuni care au determinat o donaţie forţată din partea proprietarului. Dacă insistă în a susţine contrariul, în intenţia de a păstra pe mai departe pământurile în folosinţă, atunci se dovedesc a fi de un egoism şi de o rapacitate incompatibile cu imaginea de detaşare faţă de cele lumeşti, pe care tot ei se străduiesc din răsputeri să şi-o promoveze în mass-media.

Puşi în faţa acestor alternative incomode, liderii pucioşi au preferat să adopte „politica struţului”. Ei nu realizează că în acest mod îşi conservă imaginea (în aparenţă), dar îşi zugrăvesc propriul lor „Dumnezeu” cu culori sumbre.

Dacă „Dumnezeul” pucioşilor a luat deja cunoştinţă de necesitatea de a i se face dreptate unui om care a fost înşelat pe pământ, dar nu ia nici o atitudine, se acoperă cu culoarea întunecată a superbiei şi nepăsării.

Dacă „Dumnezeul” pucioşilor n-a aflat încă de acestă necesitate, după mai bine de o lună de când ea a fost făcută publică pe internet, înseamnă că el nu este Atotştiitorul, ci un impostor ca mulţi alţii dinaintea lui.

Eşti cumva avocata lui Bunea? Sau eşti avocatul diavolului? Sau probabil te-ai erijat în instanţă judecătorească?

Păi dacă vă mână cel rău, adresaţi-vă celor în măsură deci fă plângere în altă parte căci aici noi avem poruncă Împărătească:

''Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!''

Deci nu te judec şi nu te osândesc... ci iată te apăr de mine! Ca nu cumva să te blestem căci este scris:

''Voi iubiţi pe vrăjmaşii voştrii (şi luptaţi şi staţi contra puterilor întunericului acestei gLumi plină ochi de duhuri rele)'' ... ''Ridicaţi ochii voştrii şi vedeţi că holdele sunt albe!''

Aveţi grijă ca dreptatea şi credinţa voastră să nu sfârşască în trup căci pentru asta aţi primit Harul şi păziţi-vă ca să nu cădeţi în judecată, pismuind şi urând şi hulind ca din mândrie şi pentru îngâmfare, după ce ai iertat şi ai făcut binele, să te laşi ispitit şi împrietenit apoi cu nemulţumirea pentru ca să-ţi reaminteşti dorinţa cea rea şi pofta ca să nu uiţi şi atunci când s-a ivit şi a revenit prilejul tu iată că te-ai răzbunat şi deci ai făcut apoi şi răul... căci nu ai suferit şi nu ai suportat pe Domnul nostru Hristos Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa şi de peste tot, nu ai suferit şi nu ai răbdat şi nu ai suportat decât aşa de ochii gLumii... căci ai vrut altceva defapt... o trăire făţarnică... o modă, un moft, un privilegi... o iubire deşartă... artă... ceartă, ce artă? Păi artă marţială! Adică din aia de marţi şi de joi pe programul doioioioioi!

Păi oile nu sunt ale tale... ci tu măi Petrule eşti doar un câine... ciobănesc. ''...şi tu vino după Mine...''

...o viaţă plină de întietate şi mărire în rele şi o trăire frumoasă de ochii gLumii... blând de ochii gLumii... că defapt tu eşti un trufaş şi un laş fără pereche şi rupt în jumate iată cum te ascunzi în semeţia dracoolului ispitochiulhulului... e.

Şarpele hoţ e înţelept adică viclean că cu puţin face mult... rău: are ochi ager, maţ foarte lung, şi multă minciună şi desfrânare în capul ăla al lui... aşa e şi omul rău şi necredincios... tot ce prinde gOMoară! El nu aude decât prin pântece... dacă ridică de jos capul său deasupra colacului, ca să atace, el nu mai aude şi e pregătit să te otrăvească.

Sectantului Wsowiwci
 

Dar tu, mai Vsovivi, esti avocatul Puciosilor?
Cunosti tu speta in cauza, de te bagi asa, ca musca in ... calului?
Se vede bine de pe acest Forum cum ai evoluat in timp, de la un admirator la sustinator infocat al sectarilor. Si mai te bati cu pumnul in pept ca esti orthodocs!
Acum te-ai facut si avocatul lor, ca sa le acoperi faradelegile.
Bai, sectant mititel, baga-ti sabia in teaca si mintile in cap! Numai prostii debitezi de un an incoace.

Păi dacă eram avocat sau judecător vă blestemam şi vă băgam exact cum se bagă tău-un-iţele în... calului... dar degeaba repet la nesfârşit că probabil voi pricepeţi viceversa... vicentoarsa viceglobul pământesc... şi doar v-am mai zis că nu e glob. ''În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă!'' (Trâmbiţa nr.3)

Nu sunt sectari nici eu şi nici ei ci tu eşti, căci ''cine zice ăla e!''.

Şi nu eu mă bat cu pumnul ci iată că voi vă bateţi în piept mereu că cică numai voi sunteţi ăia ortodocşii... adică drepţii credincioşi... dar să vezi ce feţe o să faceţi voi cândva... voi ăştia care v-aţi autoîntronat la întietate... mai ales când o să constataţi că Domnul de la Pucioasa, Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu este însuşi Domnul Dumnezeu. Amin.

Învaţă să vorbeşti înainte de a deschide pliscul cu care minţi asemenea celor trei graţii pardon garagaţii... că asta faceţi pe forum...

Şi nu uita că eu scriu pe aici de vre-o 2, 3, 4... ani, deci scriu de mai mult de un an încoace şi-ncolo. (Nu mă laud că chiar sunt multe ''prostii'' pe care le tot scriu... năravuri ca să mă las de ele...)

Deci marş cu intimidările astea josnice sau şiţ sau zât! Că nu mi-e mie frică de spatele vostru asigurat la balaure...

Şi învaţă să citeşti, să pricepi, să scrii şi să vorbeşti înainte de a deschide ciocul... iar până atunci: papa-Ciocu' mic! stimată domnişoară sau doamnă...

Doamne ajută căci nu ele sunt vinovate ci duhul rău care le poartă în grabă să cadă... din lac în puţ... unde spânul o să sece fântâna şi o să pună bolovanul deasupra pe ele... Iar Harap-Alb alias Făt frumos nu o să mai vie căci povestea este sadică... horor... şi ele nici până azi n-au priceput... Iartă-le Doamne că nu ştiu ce fac şi nici unde se află... şi nici încotro se îndreaptă... Nu le lua în seamă... ci alungă duhul cel rău din aceste frumoase şi drăgălaşe graţii...

261. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 27-09-2010
 

261. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 27-09-2010

O contradicţie flagrantă cu Sfânta Scriptură apare în ideologia noilor lideri pucioşi atunci când ei susţin că Hristos cel întrupat (mai întâi prin Naştere şi apoi prin Înviere) ar fi suferit între timp o nouă despărţire de trup (aşadar, o nouă moarte?) şi aşa, despărţit de trup, li se arată lor “în duh şi cuvânt” şi le şopteşte poliloghii la ureche, şi-i dădăceşte, şi-i învaţă tot soiul de învăţături, despre care pretinde că ar trebui să fie adăugate de către oameni la canonul Scripturii, pentru ca astfel s-o “desăvârşească” şi s-o “împlinească”. Pe vremea Verginicăi farsa era ceva mai rudimentară, dar cu atât mai credibilă, îndată ce “Cuvântul” se întrupa în trupul de carne şi în gura de lut însufleţit a Verginicăi. Temerarii ideologi pucioşi de astăzi inovează sistematic, cu o imaginaţie debordantă, apoi se lansează (inclusiv în ultima lor predică), în lecţii de propagandă asupra unui “Hristos” întrupat în istorie şi apoi destrupat cu forţa de către doctrina pucioşească:

“...Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desăvârşesc venirea Mea cea scrisă în Scripturi să fie ea cu oamenii în zilele cele de apoi, şi dau, cumva, să vestesc pe oameni mai întâi, şi apoi să împlinesc, şi altfel Eu n-am lucrat, căci Dumnezeu aşa este: mai întâi Se vesteşte şi apoi lucrează între oameni lucrarea Sa. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Duhul care se pretinde astăzi a fi “Cuvântul neîntrupat şi Hristosul destrupat de la Pucioasa” nu se vesteşte însă oricum, ci numai şi numai prin intermediari, pe care el îi numeşte “împărţitorii Lui”. Este vorba, desigur, de cei doi lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor, singurii care împart şi despart, iau şi dau, fac şi desfac, amestecă şi separă toate cele de la Pucioasa:

“Mă vestesc la porţi că vin cuvânt în carte, ca să Mi se deschidă cartea Mea cea de azi şi să intru şi să-Mi las în ea cuvântul venirii Mele, că Eu, Domnul, vin cuvânt pe pământ în zilele acestea şi-Mi lucrez mult pe poporul cuvântului Meu, şi dau din hrana Mea de pe masa lui cu Mine oamenilor, prin împărţitorii Mei, care de la Mine iau şi dau...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Adepţii de la Pucioasa sunt de acum noul “popor ales”, “Noul Israel”; Pucioasa este “Noul Ierusalim”; România este “Noul Canaan”; şi aşa se rescrie istoria religiilor, ca o piesă veche cu decoruri noi şi cu cabotini în loc de actori, în timp ce spectatorii ei dorm în a lor “necredinţă” şi nepăsare în mesajul înnoitor al “Dumnezeului” de la Pucioasa, care vine azi în duh şi în cuvânt pe pământ, în mijlocul oamenilor:

“Mă vestesc ţie, poporul Meu, cu sărbătoarea crucii, că pe tine te am acum casa Mea şi masa Mea şi cale a venirii Mele în mijlocul oamenilor pe pământ. O, oamenii de pe pământ dorm, tată, şi somnul lor este negrija de suflet şi de Dumnezeu şi este necredinţa la mulţi între cei prinşi de duhul trufiei vieţii şi al poftelor ei celor din trupurile lor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Se proclamă apoi teza că aceia care trăiesc mai mult pentru trup decât pentru suflet îşi pierd mintea şi sunt mai rău decât diavolii, de aceea “Dumnezeul de la Pucioasa” se declară neputincios în a-i mai ajuta ca să se corecteze şi să se mântuiască; în schimb, îi poate ajuta ca să-i pedepsească cu răzbunare, dându-le răsplata ce li se cuvine pentru faptele lor, pentru că I-au întors spatele şi n-au voit să-L primească şi să-L aibă ca păstor, şi nu I-au primit învăţătura pucioşească:

“O, poporul Meu, omul trăieşte mai mult în pântecele lui, în care el se desfată cu inima. Îşi pierd mintea cei ce cad din slava lor cea de pe pământ şi care le ameninţă strânsura lor, şi sunt mai rău ca diavolii, bieţii de ei. Nu-i mai pot ajuta, căci sunt orbi de tot. O, nu-i mai pot ajuta decât cu răsplata cea pentru fapte ca să le deschid ochii şi să-şi privească înşelăciunea vieţii lor faţă în faţă cu ei, căci pe Mine, Domnul, ei n-au voit să Mă aibă, fiindcă viaţa lor şi-au dat-o deşertăciunii vieţii.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Spre deosebire de “lume”, “poporul ales” de la Pucioasa se înveleşte mereu în “Cuvântul” pucioşesc care anunţă solemn trei veniri ale Domnului:
- o primă venire în trup, acum 2000 de ani;
- o a doua venire în duh şi cuvânt, care are loc astăzi la Pucioasa şi în împrejurimi, dar care se tot prelungeşte, îndată ce pucioşii pretind că a început de prin anul 1955 încoace şi nu prea dă semne că se va sfârşi mai repede;
- o a treia venire întru strălucire şi slavă (aşa cum promite de altfel şi Scriptura că va fi cea de-a doua venire a lui Hristos), numită şi “Ziua Domnului”.
Contradicţia dintre textul pucioşesc şi Sfânta Scriptură, care vorbeşte limpede doar de două veniri ale lui Hristos pe pământ, rămâne inexplicabilă:

“Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele şi ziua când toate noroadele de pe pământ vor vedea umilinţa Mea cu care am locuit între ei şi prin care am răbdat dispreţul tuturor, în vreme ce Eu M-am descoperit cuvânt din cer între ei, iar ei nu M-au cunoscut şi n-au înţeles împlinirea profeţiilor mari şi mici cu acest pământ, şi mai cu seamă pământul neamului român, dat Mie de Tatăl să-Mi fie casă de venire acum, la sfârşit de timp, şi de credinţă în oameni.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

“Mânăstirea” mixtă de la Pucioasa este considerată o arcă de scăpare, asemenea cu arca lui Noe, în care vor fi primiţi doar puţini, doar “cei credincioşi” ideologiei pucioşeşti, adică “poporul” pucios cel “credincios”:

“O, puţini, puţini trag cu duhul credinţei, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, şi prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, şi aşa Îmi voi întocmi Eu popor credincios şi de nebiruit pe pământ ...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Iubirea “Dumnezeului” de la Pucioasa pentru om nu este infailibilă, căci diavolul are putere asupra ei ca s-o ofilească şi s-o chinuiască:

“Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Liderii pucioşi lungesc şirul inconsecvenţelor lor şi propovăduiesc acum crucea dreaptă, ca semn al preţuirii jertfei lui Hristos, după ce ani de-a rândul au promovat crucea strâmbă ca o inovaţie artistică pucioşească de excepţie, având pentru ei o valoare morală inegalabilă:

“Te-am povăţuit să-ţi faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos şi sfânt prin semnul sfintei cruci, şi multe cruci ţi-am spus, tată, să închini vieţii tale cu Mine.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Este blamată apoi reprezentarea lui Hristos pe cruce, aşa cum s-a primit în Biserică prin Sfânta Tradiţie, din generaţie în generaţie. În schimb, se promovează cruci strâmbe, înflorate şi bălţate, care de altfel se vând mai bine pe piaţă, fiind originale şi deci mai atractive din punct de vedere artistic, cumpărătorii fiind mai lesne de “atins la inimă” cu astfel de artificii ieftine, intens colorate:

“ O, vă aduc mulţumire mare că umpleţi de flori semnul sfintei cruci, semn făcut de mânuţele voastre din lemn sau din lut şi apoi împodobit cu flori şi cu îngeri şi cu chipuri sfinte, fiilor, şi nu cu răstignirea Mea pe cruce... iar Eu voi veghea cu voi şi pentru voi şi vom atinge la inimă oamenii...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 27 octombrie 2010)

Pucioşii ignoră aşadar că reprezentarea lui Hristos răstignit pe cruce este făcută de creştini cu adâncă evlavie şi cu respect, nicidecum cu gânduri de blasfemie. Ea este o mărturisire vie a jertfei Lui pe cruce de acum 2000 de ani, făcută pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile (şi nu numai pentru pucioşi, aşa cum cred şi speră ei!)

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010
 

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010 (I)

Liderii pucioşi excelează în jocurile de cuvinte, prin care îi amăgesc pe adepţii lor cei naivi. Ultima predică a lor ne oferă un excelent exemplu în acest sens.
În încercarea disperată de a legitima o himeră , în numele căreia să vorbească ei vrute şi nevrute, spunând că himera este Însuşi Hristos, liderii pucioşi apelează la o stratagemă simplă, dar eficientă: jocul de cuvinte. Ei pretind că Hristosul Pucios este mărturisit din două surse complementare: odată se mărturiseşte singur pe Sine, şi apoi Îl mărturisesc şi martorii Lui. Cine sunt aceşti martori, nu se spune, dar se subînţelege: sunt cei doi lideri pucioşi, adică tocmai cei mai interesaţi ca să “demonstreze” existenţa “Hristosului” lor. Aşadar, punerea în ecuaţie este simplă: dacă sunt doi sau trei martori care mărturisesc, mărturia lor este adevărată, pentru că aşa spune şi Scriptura (Ioan 8,17). Desigur, cu condiţia să aibă ce mărturisi, şi să mai fie şi sinceri în mărturia lor. Dar să cugetăm drept: au ce mărturisi cei doi lideri pucioşi? L-au văzut ei pe Hristos în carne şi oase, ca să-L mărturisească, aşa cum au făcut-o Moise şi Ilie?
Liderii pucioşi operează un “glissando” în “mărturisirea” lor. Mai întâi promit că-L vor mărturisi pe Hristos (aşadar, Persoana Lui dumnezeiască), dar în alunecarea cuvintelor ajung să mărturisească numai “cartea cea de azi”, noua “Scriptură” de la Pucioasa. Cititorul va trebui să accepte că jocul de cuvinte este ingenios făcut, deci mărturisirea cărţii de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” (carte imaginată, gândită, rumegată, scrisă, tipărită, diortosită şi din nou tipărită într-o nouă ediţie, intens falsificată de către liderii pucioşi) trebuie considerată a fi echivalentă cu mărturisirea lui Hristos în Persoană. Or, Persoana lui Hristos nu poate fi mărturisită decât de către cineva care L-a văzut aievea pe Hristos cel întrupat şi viu, nu de cineva care zice doar că aude glasul unui duh şoptindu-i la ureche vorbe de “auto-mărturisire” a lui Hristos. Liderii pucioşi fac însă cu deplină ştiinţă această escrocherie dialectică, dovedindu-se maeştri ai diversiunii verbale şi scrise:

“Sunt Domnul Iisus Hristos, şi mărturisesc că Eu sunt, şi, iarăşi, Mă mărturisesc cei ce-Mi sunt martori, aşa cum M-au mărturisit la schimbarea la faţă cei ce au făcut dovada strălucirii feţei Mele pe muntele Tabor, între Moise şi Ilie stând Eu şi grăind cu ei pe munte în ziua aceea, şi a fost adevărată mărturia a doi sau trei martori, şi a fost de ajuns să rămână scrisă ea şi apoi crezută de cei credincioşi, de cei ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ. Aşa este şi cartea Mea de azi. Ea este dovedită adevărată prin mărturia martorilor Mei, prin multele mărturii vreme de mai bine de cincizeci de ani şi până azi, când Mă deşert cu multul Meu cuvânt în carte, mărturisit fiind Eu de cei ce Mă primesc când vin ca să cuvintez.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Cum operează aşadar acest “glissando”? Pasul întîi: se face o afirmaţie benignă, care nu aduce cu sine nici o informaţie, dar ne introduce ex abrupto în subiect: “Pe Mine Mă mărturisesc martorii Mei”. Apoi se trece la pasul al doilea: proclamarea unui adevăr cunoscut, dar situat într-un registru cu totul diferit: “Cartea Mea de azi este mărturisită de martorii Mei şi mărturia lor este adevărată”. Cine poate nega existenţa “Cărţii de azi” de la Pucioasa şi câte valuri nu a stârnit ea, câte păreri pro şi contra? Pucioşii o consideră a fi “o nouă Evanghelie a lui Hristos”. Deci această “Carte” este o realitate palpabilă: şocantă prin controversele ei şi prin discordanţele ei cu Scriptura, dar perfect adevărată ca existenţă de sine şi ca provocare gnoseologică. Urmează pasul al treilea: “Eu sunt mărturisit de cei care mă primesc – aceştia fiind cei care girează şi Cartea, şi care am văzut că este adevărată; deci şi existenţa Mea este adevărată”. Quod erat demonstrandum. Cei care-L primesc pe Cel pe care-L mărturisesc sunt cei doi lideri pucioşi. Şi de fapt, cei doi “mărturisitori” sunt doar unul, deoarece numai Mihaela pretinde că-L aude pe Hristos, în timp ce Nicuşor doar îi ţine hangul. Ea nu a pretins că a avut contact direct, prin toate simţurile sensibile, cu Hristos (exceptând simţul auzului), deoarece o astfel de pretenţie ar fi echivalat cu o recunoaştere a revenirii a lui Hristos în trup pe pământ; or, pucioşii pretind că încă mai aşteaptă această revenire, deci ea nu a avut loc încă, iar Hristos a venit la ei numai în duh, deci sărac cu trupul. Mihaela pretinde că doar a auzit (sau, i se pare că au auzit) un glas care îi striga în cap sau în vâjâia în urechi că el “este Hristos”, situaţie reprodusă şi în această predică a ei: “Sunt Domnul Iisus Hristos, şi mărturisesc că Eu sunt”.
“Hristosul” de la Pucioasa este un “Dumnezeu” al elitelor, şi nu al vulgului. Spre deosebire de Hristosul Biblic (Cel adevărat, Cel care a venit pentru orbi, şchiopi, surzi, ologi, tâlhari, vameşi şi desfrânate), “Dumnezeul” Pucioasei este mărturisit de către “martorii lui cei credincioşi” (liderii pucioşi) ca fiind un “Dumnezeu” al celor frumoşi, al celor perfecţi, al celor curaţi la cuget şi la haine şi la trup, aparent sfinţi chiar, aleşi şi credincioşi ai noilor directive pucioşeşti; este un “Dumnezeu” aristocrat, elitist, lăudăros, pretenţios, nemulţumit, neînţeles, adesea bolnav de mania persecuţiei, întors pe dos şi reorientat spre valorile vechi-testamentare ale trecutului, spre Avraam, Isaac şi Iacov:

“Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi, aşa cum am fost în toate vremile până azi, şi nu sunt Dumnezeul celor mulţi, căci Eu Mă numesc Dumnezeul celor aleşi. Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, şi în toate vremurile am preţuit mai mult un om credincios decât un popor întreg, ... şi aşa Mă mărturisesc Eu, Domnul, prin martorii Mei cei credincioşi.... O, poporul Meu... Te-am ales să-Mi fii martor în zilele acestea până la marginile pământului pentru cuvântul Meu cel de azi şi să fii credincios Mie în toată lucrarea ta cu Mine, în toată lucrarea Mea cu tine şi să fii frumos, frumos înaintea Mea de-a pururi, fiule.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

A venit, sau n-a venit Hristos la Pucioasa? După ce pe aceste meleaguri dâmboviţene s-a susţinut şi s-a proclamat de atâtea ori că “Hristos a venit în duh şi Cuvânt”(aşa încât deşi nimeni nu L-a văzut, cu toate acestea El se pare că totuşi “a venit”: cu putere puţină, dar cu învăţătură multă), iată că liderii pucioşi o dau acum din nou la întors: A doua venire a avut loc, dar Domnul a venit cu mâinile goale, n-a venit cu strălucirea promisă şi cu Împărăţia Sa cu care trebuia să vină. Această Împărăţie este pe mai departe aşteptată şi chiar trebuie făcute rugăciuni stăruitoare ca să fie grăbită încă o venire a Domnului, cea promisă de Scripturi, cu putere strălucire şi slavă, care va aduce cu El şi Împărăţia Lui, care va fi să cuprindă întreg pământul :

“ Aşa lucrez eu azi pentru neamul român, căci ştiu că el este azi ţarină a Domnului şi vine Domnul, Fiul meu, pe vatra lui cu a doua Lui venire pentru judecată peste vii şi peste morţi şi pentru noua Lui împărăţie pe pământ, împărăţia lui Dumnezeu cu oamenii, iar voi cereţi-o să vină, şi ea va veni şi va cuprinde în lung şi în lat pământul, numai să ştiţi şi să iubiţi voi puterea rugăciunii cea plină de pocăinţă şi s-o daţi de ştire neamului român, ca să se împlinească ea. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi fac distincţie netă între aproapele omului şi aproapele Domnului. Contextul general şi o logică simplă ne arată că “aproapele Domnului” sunt chiar ei, cei doi lideri pucioşi, “Fraţii care arată Calea”, “fiii unşi” şi “solii Cuvântului de la Pucioasa” şi “împărţitorii Lui”. Faţă de ei păcătuiesc cu păcatul trufiei toţi aceia care nu i se supun, nu-i înţeleg, nu-i iubesc şi nu le cântă în strună. Pedeapsa răzvrătiţilor aceasta va fi: fie vor fi alungaţi înapoi în lume de către “Fraţi”, fie că vor cădea în disperare şi vor alege singuri calea dezertării şi a despărţirii de “comoara ce scumpă” ( tutela şi jugul) a “Fraţilor”, pe care îi vor pierde definitiv:

“ Cel ce urăşte pe aproapele său sau, mai mult, pe aproapele Domnului, acela ajunge la acest păcat după ce el are în inimă păcatul trufiei, al îngâmfării, al măririi de sine, păcat care-l cade pe om de la Dumnezeu. Toţi cei care alunecă de pe calea cea cu mărire, calea cea cu fraţi... Iată păcatul îngâmfării, păcatul de la care se naşte nemulţumirea în om, acest păcat îi hrăneşte omului mintea şi inima şi pierde omul ceea ce are mai scump, pierde fraţii, cea mai mare comoară, cea mai scumpă, şi mai întâi ajunge la dispreţ şi la ură pentru ei şi apoi îi pierde...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010
 

262. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 14-10-2010 (II)

Cei care nu se pot birui pe sine, intrând sub ascultare absolută de “Fraţi”, este bine să le dea lor mână liberă, ca să-i “probeze” ei şi să-i “lucreze cu iubire”, înhămându-i cu tot felul de munci cazone şi înjositoare şi cocoşându-i cu acuze închipuite, dar “educative” prin efectul lor umilitor, care îi încovoaie pe cei demni şi drepţi şi-i face mici, mici de tot:

“Când omul nu se poate birui pe sine, e bine să lase loc celor din jurul lui să facă aceasta, şi cu umilinţă mare să stea el în faţa a toate câte vin şi-l probează pe el la umilinţă şi la răbdare, prin iubire lucrate acestea peste el. O, e bine să se lase mic omul şi e bine să stea cuminte în faţa a toate câte vin să-i încerce viaţa, căci omul este mic de tot, chiar dacă lui nu-i place să stea mic.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi proclamă instaurarea curând, curând, a celui mai mare regat de pe pământ: regatul pucioşesc cu capitala la Pucioasa. Toţi românii se vor numi creştini, şi invers. Poporul român va impune pe tot mapamondul înnoirea lumii prin generalizarea doctrinei pucioşeşti, zise “creştineşti”:

“Mare putere are rugăciunea celui ce poate să se aplece vieţii, aşa cum eu am povăţuit azi pentru taina vieţii şi a rugăciunii omului credincios, care să-L ajute pe Dumnezeu cu rugăciunea lui pentru cele ce trebuie să se aşeze pe pământ curând, curând, cel mai mare regat, neamul Fiului meu Iisus Hristos, neamul creştinesc, neam nou, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu dintre oameni, aşa cum Duhul grăieşte prin Scripturi despre noua împărăţie, despre înnoirea lumii ce va să fie. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Propensiunea liderilor pucioşi pentru politica românească se manifestă prin noi bufeuri belicoase. Toate formele de protest împotriva actualilor guvernanţi (greve, marşuri de protest, manifestaţii de stradă) sunt cotate invariabil ca “răzvrătiri” puse la cale ce către cei “ lacomi de trufie şi de dreptate” şi ca atare periclitează liniştea şi bunăstarea “celor drepţi ai acestui neam” (adică a celor aflaţi acum la putere). Ei se roagă la “Dumnezeul” lor ca planurile răzvrătiţilor să se risipească şi să fie pace între români. Adică, cei care au nedreptăţit până acum să nedreptăţească mai departe, cei care au furat până acum să doarmă liniştiţi că nimeni nu se va atinge de ceea ce au agonisit, cei care au condus căruţa în şanţ să o împingă şi mai departe, spre prăpastie, iar vulgul să stea cuminte, să nu mai strige pe la colţurile uliţelor şi să se mulţumească cu “ce i se dă” de cei care sunt în fruntea bucatelor şi le împart pe ochi frumoşi. În fine, toate se vor rezolva de la sine atunci când neamul român se va învrednici să primească şi să cunoască pe pielea lui ideologia de la Pucioasa, intitulată pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Curăţă, Doamne, de trufie pe toţi cei trufaşi în neamul român şi pune iubire şi milă în inimile fiilor acestui neam şi pune duhul păcii şi al cuminţeniei, căci se tot scoală cei răzvrătiţi şi lacomi de trufie şi de dreptate şi se tot întorc unul împotriva altuia prin păcatul trufiei dintre ei! Umileşte-i pe cei trufaşi şi apleacă-i spre umilinţă, şi ridică-i cu mână tare şi ţine-i pe picioare pe cei ce vor bine acestui neam şi păzeşte-i pe ei de ura cea din jur asupra lor, căci Tu ai zis mereu peste fiii neamului român: "Pace vouă!" Risipeşte, o, risipeşte planurile cele rele ale celor ce fac cu mintea lor planuri duşmănoase asupra celor drepţi ai acestui neam, şi apoi pune pacea Ta între fiii români, căci Tu vii şi Te slăveşti în cuvânt în mijlocul acestui neam şi ai pe poporul cuvântului Tău cel de azi mijlocitor în mijlocul lui pentru el înaintea Ta! O, slavă venirii Tale cuvânt pe vatra neamului român, şi fă acest neam să Te cunoască în acest cuvânt şi, Doamne, să Te asculte apoi. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Poporul pucios este chemat şi el la rugăciune, astfel ca toate speranţele politice ale liderilor pucioşi să se împlinească: neamul român să ajungă la pocăinţă şi umilinţă deplină, mulţumindu-se doar cu atât cât are, iar oamenii trufaşi şi răi care vor cu orice preţ puterea să fie măturaţi de pe scena politică pentru totdeauna, aşa cum se mută munţii în mare prin rugăciunile stăruitoare ale drepţilor:

“O, cum să nu fac Eu după miloasa rugăciune a ta pentru neamul român, popor al cuvântului Meu? Te-am aşezat să mijloceşti din partea Mea pentru el, tată. Roagă-te cu pocăinţă, fiule, ca să ajungă şi pentru el pocăinţă înaintea Mea, şi-i voi da lui de ştire rugăciunea care se urcă la Mine din mijlocul lui pentru el, ca să lucrăm bine, tată, şi bisericeşte să strigăm şi să ştim toţi strigarea. O, pace ţie! Încă îţi întăresc puterea cea pentru lucrările Mele cu tine şi pentru sporul lor prin mânuţele tale, dar şi tu să ai spor în lucrarea mărturisirii, fiule, şi să ai rugăciune plină de pocăinţă, tată, ca să putem muta aceşti munţi din locurile lor, aceşti oameni răi şi trufaşi în neamul român, care nu vor binele Meu acestui neam, şi îl vor doar pe-al lor, de parcă ar fi ei veşnici aşa cum sunt ei acum, potrivnicii păcii Mele şi ai dreptăţii pe vatra neamului român.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

După părerea liderilor pucioşi, soarta opozanţilor puterii actuale, care îşi doresc făţiş răsturnarea bravilor cârmaci Boc şi Băsescu, este ca şi pecetluită. “Dumnezeul de la Pucioasa” îi va ocroti pe cei de pe scaunele cele mai înalte şi nu-i va lăsa pe trufaşii aspiranţi Ponta şi Antonescu să ajungă mari şi tari peste neamul român, aşa cum ei doresc din răsputeri acum:

“Îi voi ocroti sub acoperământul Meu şi al mamei Mele Fecioara pe cei bravi pentru sufletul cel sfânt al acestui neam şi pentru duhul dreptăţii a toate, şi voi muta din locurile lor pe cei trufaşi în duhul lor, care se vor mari prin puterea lor faţă în faţă cu cele ce vin şi sunt spre slava Mea peste neamul român. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 14 noiembrie 2010)

Expresia “îi voi muta din locurile lor” să însemne oare că trufaşii Ponta şi Antonescu, care “nu vor binele acestui neam”, îşi vor pierde până şi scaunele de lideri pe care cu greu şi le-au adjudecat? “Proorocia” asta chiar are ceva şanse de reuşită: în politică totul este posibil.

Chiar ai nevoie de doctor... că cu frumosul văd că nu merge... nu merge și pace.

Și nu cred că ai priceput despre cine e vorba acolo unde e vorba de trufași! Păi e vorba chiar de noi... toți molfăitorii de vorbe de gumă de mestecat... cafea.

Iar dacă tot nu ai înțeles nici până acum... atunci e degeaba. Adică de-jabba.

Dar uite mai fac o încercare: Cafe con cania. Oare acum ai înțeles?

263. Este “Biserica Noul Ierusalim” de la Pucioasa o biserică autocefală?
 

Deci e clar, e dejabba orice tentaivă de a-ți băga mințile în cap prin dialog, e zdarnică, e inutilă... căci minți mult, minți din minteres, minți cu nerușinare, vrei să minți și minți și mă doare capul când văd cum tot îți repeți minciunile în speranța credibilizării lor... a mincinoșilor ce-ți asigură spatele și te hrănesc de la mijloc... faci credibilizarea minciunilor în mase... în toți... mulțumită vouă.

Poate îți e și ție gândul la pensie și de aia protestezi nevenidu-ți să crezi că

„Biserica înseamnă fii!” ... Fiii lui Dumnezeu și nu fiii amestecului... cu gLumea...

și nici tot felul de zorzoane instituționale cum ar fi autocefalea... Păi cine îți garantează ție, cefalea și autocefalea, că ești în adevărata biserică: gLumea sau Duhul lui Dumnezeu? Tu zici că auto ce? falia? Eu cred că viața pe care o trăiești în Dumnezeu. Ascultarea cu inimă curată.

Deci cine zice sectă, eres, prostie, schismă, și alți termeni belicoși, în speranța aruncării ispisisicii moarte și puturoase în grădina altcuiva cu siguranță ăla e și va cădea în ea... în groapa pe care o sapă mereu.

Vezi ce se întâmplă cu tine dacă nu ai învățat la vremea ta învățătura ce trebuia trasă din povestea celor trei purcelași care și-au făcut căsuțe?.. Căsuțele păcatului și mândriei.

263. Este “Biserica Noul Ierusalim” de la Pucioasa o biserică autocefală? (II)
 

2. Arată-mi sobornicitatea ta, ca să ţi-o arăt pe a mea!

Referindu-se la BOR, pucioşii pretind că ea are doar o sobornicitate pământească, lipsită de asistenţa Duhului Sfânt, pe motivul că “Duhul lucrează unde voieşte”, şi că El nu mai voieşte să lucreze în BOR, drept pedeapsă că BOR a respins doctrina pucioşilor, despre care ei spun că emană direct de la Duhul Sfânt. Emanaţia aceasta ei o numesc “Cuvânt” şi o asimilează cu Hristos, pentru a spune apoi că prin coborârea Cuvântului la oameni S-a pogorât Hristos-Mirele a doua oară pe pământ:

“ Întrucât ea n-a primit înnoirea în duh, sobornicitatea ei a pierdut asistenţa Duhului, căci Duhul lucrează unde şi cum voieşte (v. Ev. Ioan, 3/8). Va mai putea, aşadar, Soborul Bisericii să declame „Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfânt...“, când el însuşi a întors spatele la strigarea Duhului? căci Mirele a venit, totuşi, cu chemarea Sa, la această Biserică. După cum „La început a fost Cuvântul“ (Ev. Ioan, 1/1), tot aşa şi la sfârşit, Cuvântul lui Dumnezeu a coborât pe pământ...” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Parafrazându-l pe Sf.Ap. Pavel, care spune: “...arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea” (Iacov 2,18), putem formula (ca răspuns pentru pretenţia pucioşilor exprimată mai sus) o construcţie de genul: “Arată-mi sobornicitatea ta, ca să ţi-o arăt pe a mea!” Adică, dacă pucioşii pretind că BOR nu mai are sobornicitate, atunci ce sobornicitate şi cu cine au pucioşii? Şi iată răspunsul lor:

“Domnul Şi-a păstrat însă o rămăşiţă credincioasă, la care a coborât în sfat de cuvânt, şi care L-a primit cu bucurie. În acest sfat, care uneşte cerul cu pământul, este sobornicitatea în Duh a Bisericii de nou Ierusalim. „Ea este gătită ca o mireasă împodobită pentru Mirele ei.“ (Apocalipsa, 21/2), căci şi-a aprins candela şi a ţinut-o aprinsă din clipa chemării la proorocie a fiicei neamului ei, Sfânta Virginia, a şasea trâmbiţă apocaliptică, înger în trup, care a adus pe pământ glas din cer: „Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu.“ (Apocalipsa, 9/13).” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Cu alte cuvinte, “sobornicitatea” lor constă într-un aşa-zis “sfat”pe care “a unsprezecea fecioară”, înţeleapta rămăşiţă autoproclamată Biserica “Noul Ierusalim”, îl are permanent cu Dumnezeu. Aşa să fie oare? Stă Dumnezeu în sfat cu Biserica de la Pucioasa? Dacă admitem că BNI este compusă doar din cele două rămăşiţe, două persoane despre care se crede că-L aud cu urechile lor pe Dumnezeu vorbind (în realitate fiind vorba doar de una, Mihaela Tărcuţă, cea care scoate la lumină predicile cărora le-a dat numele “Cuvântul lui Dumnezeu”), atunci trebuie să admitem că există un asemenea “sfat de cuvânt”, care are loc între două persoane: El din cer, şi ea de pe pământ. Aceasta este sobornicitatea Bisericii “Noul Ierusalim”.

3. De care Biserică aparţii?

Cărei Biserici aparţin de fapt creştinii apostaţi de la “Noul Ierusalim”? Care dintre Bisericile autocefale ar putea să-i revendice, chemându-i la disciplină, la înţelepciune şi la ascultare canonică ? În articolul său, P.F. Patriarh Daniel enumeră toate bisericile autocefale recunoscute în întreaga Ortodoxie: “Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (cu sediul la Istanbul, Turcia); Patriarhia Alexandriei (cu sediul la Alexandria, Egipt); Patriarhia Antiohiei (cu sediul la Damasc, Siria); Patriarhia Ierusalimului (cu sediul la Ierusalim, Israel); Patriarhia Rusă (cu sediul la Moscova); Patriarhia Sârbă (cu sediul la Belgrad); Patriarhia Română (cu sediul la Bucureşti); Patriarhia Bulgară (cu sediul la Sofia); Patriarhia Georgiei (cu sediul la Tbilisi); Arhiepiscopia Ciprului (cu sediul la Nicosia); Biserica Ortodoxă a Greciei (cu sediul la Atena); Biserica Ortodoxă a Albaniei (cu sediul la Tirana); Biserica Ortodoxă a Poloniei (cu sediul la Varşovia); Biserica Ortodoxă a Cehiei şi Slovaciei (cu sediul la Praga)”. Orice creştin ortodox se poate numi aşadar cu adevărat ortodox, numai dacă aparţine vreuneia dintre aceste biserici. Din acest motiv, pucioşii nu se pot numi creştini ortodocşi deoarece ei nu vor să aparţină de niciuna dintre aceste biserici; mai mult, ei nici nu recunosc aceste Biserici ca adevărate. P.F. Patriarh Daniel comentează în continuare în expunerea sa şi criteriile de apartenenţă la Bisericile autocefale, insistând asupra aspectului particular pe care-l ridică situaţia creştinilor emigranţi. P.F. Sa concluzionează că: “Ortodocşii din diaspora care au emigrat din ţările unde Bisericile Ortodoxe sunt autocefale, sau care au devenit ortodocşi în urma misiunii unor Biserici Ortodoxe depind, în general şi în mod firesc, din punct de vedere canonic, de una din Bisericile-mame, în a cărei jurisdicţie canonică şi grijă pastorală se află, fie datorită identităţii de credinţă şi de etnie cu această Biserică, fie datorită faptului că au devenit fiii acestei Biserici în urma primirii Botezului într-o comunitate a acesteia şi de la un slujitor al ei.” Aşadar pucioşii sunt încă, la modul teoretic, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru simplul motiv că au primit botezul într-una din bisericile (e vorba aici de locaşurile de cult) aparţinând BOR, de la un preot ortodox hirotonit în sânul BOR şi slujitor activ al BOR. Practic însă, pucioşii au rejectat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni (dar înşelaţi amarnic de către liderii pucioşi cu promisiuni goale şi cu minciuni meşteşugite) filiaţia lor la Biserica Ortodoxă Română, rămânând suspendaţi, fără asistenţă religioasă stabilă şi validă, la bunul plac al liderilor pucioşi care le spală creierele şi-i manevrează ca pe frunzele bătute de vânt.

P.F. Patriarh Daniel comentează şi asupra autorităţii de credinţă în Ortodoxie, proclamând că “... sinodul ecumenic este autoritatea supremă în materie de învăţătură dogmatică, sacramentală şi canonic-pastorală. Dogmele şi canoanele sinoadelor ecumenice sau cele confirmate de ele sunt valabile şi normative în întreaga Ortodoxie.” La acest capitol, pucioşii sunt de mult corigenţi şi cu obstinaţie repetenţi. Ei proclamă ca autoritate supremă de credinţă colecţia de predici ale liderilor pucioşi care s-au succedat la conducerea sectei, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu” prin care ei cred că se corectează şi se desăvârşeşte Sfânta Scriptură. Aceste scrieri sunt considerate de pucioşi fie “inspirate” de Duhul Sfânt, care le dădea vedenii halucinante “proorociţelor” de la Pucioasa, fie ca o lucrare nemijlocită a lui Dumnezeu, Care ar fi decis că ar mai fi multe de completat şi de corectat la învăţătura dată de El Sfinţilor Apostoli, acum 2000 de ani. În consecinţă, pucioşii consideră aceste scrieri ca fiind “O Nouă Evanghelie” şi o intitulează “Evanghelia după Sfânta Virginia”. Dar şi acest titlu, folosit de ei la liturghii şi la alte slujbe, în rostirea “...Din Sfânta Evanghelie după Sfânta Virginia, citire! ”, este fie greşit (din ignoranţă sau din superficialitate) fie de-a dreptul fals şi mistificator (din intenţie, ca să sublinieze sfinţenia atribuită textelor), întrucât textele din această colecţie de scrieri nu aparţin numai Virginiei Tudorache (decât în proporţie de circa 9,8% - respectiv 178 pagini de carte) ci şi lelicăi Maria ( în proporţie de 2% - respectiv 37 de pagini de carte) şi mai ales leliţei Mihaela Tărcuţă (în proporţie de 88,2% - respectiv 1601 pagini de carte, la care se mai adaugă alte câteva sute de pagini scrise şi lansate de ea în perioada 2006-2010, după publicarea ediţiei a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”). Mai “corect” ar fi fost ca pucioşii să lanseze trei “Sfinte Evanghelii”: cea “după şfânta Verginica”, cea “după şfânta Maria” şi cea “după şfânta Mihaela”, şi ar fi fost atunci valabilă şi la pucioşi butada: “cei patru evanghelişti pucioşi erau trei, într-o teleguţă: Mihaela şi Tărcuţă”.

263. Este “Biserica Noul Ierusalim” de la Pucioasa o biserică autocefală? (III)
 

4. A fi sau a nu fi... făcătoare de minuni

Biserica “Noul Ierusalim” se declară “făcătoare de minuni” (deşi n-a făcut până acuma niciuna), iar pucioşii le reproşează Bisericilor tradiţionale că s-au depărtat de învăţătura şi practicile moştenite de la strămoşi, dar mai ales că nu mai fac minuni, care să le confirme autenticitatea şi sfinţenia şi asistenţa vie şi suprafirească a Duhului Sfânt:

“Cu unele excepţii punctuale, al căror merit revine unor sfinţi locali, bisericile s-au golit treptat de harisme şi n-au mai cunoscut asistenţa vie a Duhului Sfânt, Care lucrează în chip suprafiresc, adică nu este despărţit de minuni.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.16)

Ei ignoră cu seninătate faptul că, pe de o parte, ei înşişi nu fac niciun fel de minuni în biserica lor, şi pe de altă parte însăşi doctrina lor se pronunţă destul de des împotriva minunilor!! Ei pretind chiar că astăzi numai dracul mai face minuni, deci minunile nu mai sunt pentru creştini:

“Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer, şi el a pus stele pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-05-1960)

“Dar vedeniile şi minunile şi închipuirile nu sunt pentru creştini, ci sunt lucrarea diavolului care îi amăgeşte pe cei ce se cred înţelepţi şi lucrători peste ei şi peste oameni. Iar pentru creştini sunt ispitele şi greutăţile vremii cu care diavolul stă în calea lor...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 30-1-2000)

Vremea minunilor a apus de mult, luându-i locul vremea credinţei. Semnele şi minunile nu mai sunt de folos oamenilor:

“ ... Nu mai este vremea minunilor, dar e plata mai mare dacă vei crede.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 1-08-1979)
“Crede în Mine şi nu căuta minuni ca să crezi. Minunea, aceasta este: să crezi în Mine. Ioan nu a lucrat nici o minune şi tot a fost crezut de cei ce se pocăiau dacă aşa a fost planul lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 15-02-1995)

“Omul vrea minuni, vrea semne, dar acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni. Semnele şi minunile sunt pentru cei tari la cerbice, care stau împotriva Mea, nu sunt pentru cei care au iubirea după care nu mai însetează. Nu mai sunt de folos semnele şi minunile, că omul s-a pus mai mare decât Mine pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-05-1999)

Astăzi, minunile şi-au pierdut puterea de convingere din om, şi de aceea s-a renunţat la ele:

“Acum minunile nu mai pot nimic, fiindcă e prea înconjurat omul de cele ivite pe pământ care îl trag din braţul Meu chiar dacă Eu aş slobozi iarăşi vreme de minuni.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-12-2002)

Pe de altă parte, însuşi “Cuvântul” de la Pucioasa face inutilă lucrarea minunilor, căci el este singurul care mai poate face ceva pentru omul care îşi face astăzi singur minuni. De aceea, oamenii nu trebuie să mai ceară minuni de la Dumnezeu:

“Mă ţin cu cuvântul Meu cel făcător după el, căci semne şi minuni dacă aş face în calea lui, el nu mai crede, de vreme ce face el minuni, şi acestea îi strică mintea şi îi alungă frica de Dumnezeu...”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 9-1-2004)

“Nu cereţi semne şi minuni, căci oştirile slăvilor cereşti vă aşteaptă pe voi zi şi noapte să vă desăvârşiţi şi să fiţi voi înşivă semne şi minuni peste pământ şi cărare a oamenilor spre Domnul.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-2006)

Inconsecvenţa pucioşilor atinge aşadar cote paroxistice.
Cel despre care se spunea că “lucrează în chip suprafiresc, adică nu este despărţit de minuni”se pronunţă astăzi limpede şi hotărât pentru despărţirea de minuni:

“Tu eşti învăluit în cuvântul Meu, pe care oamenii nu l-au iubit nici atunci, nici acum, căci am venit acum două mii de ani între oameni, şi acum iarăşi vin, şi stau învăluit în cuvânt şi cuvintez, şi nu fac semne şi minuni cu tine şi lângă tine ca să Mă vadă oamenii cu ochii, ci Îmi fac lucrarea venirii Mele cuvânt pe pământ şi Îmi pregătesc strălucirea şi slava zilei Mele...”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 27-9-2010)

5. Importanţa sinodalităţii

Importanţa sinodalităţii, la care pucioşii au renunţat fără prea multe scrupule, din superbia de a se crede ei “buricul pământului”, este subliniată în continuare de P.F. Daniel în cuvântarea sa. Cităm:

“Astfel, sinodalitatea este imagine sau icoană a comuniunii apostolice, în care întâistătătorul între Apostoli nu este unul deasupra tuturor (unus super omnes), ci unul între egali (unus inter pares), chiar dacă este în fruntea lor. În acelaşi timp sinodalitatea este şi imagine sau icoană spirituală a comuniunii trinitare, în care Persoanele divine distincte sunt deofiinţă (consubstanţiale), egale între Ele, şi unite în comuniune de iubire, comuniune care se manifestă în dăruirea lor reciprocă şi în conlucrarea lor în creaţie şi în iconomia mântuirii lumii. În acest sens, comuniunea trinitară devine normativă pentru comuniunea eclesială, cum se arată în Evanghelia după Ioan (17, 21-22) şi canonul 34 Apostolic. În consecinţă, devierea de la sinodalitate poate deveni deviere de la eclesiologia trinitară şi apostolică.”

Pucioşii şi-au asumat aşadar singuri riscul de “deviere de la eclesiologia trinitară şi apostolică” prin devierea de la sinodalitate, atunci când au stabilit cu de la sine putere că BNI este din 1955 încoace, singura biserică adevărată de pe pământ şi, convinşi că pot să se descurce singuri, au ieşit din BOR şi au devenit schismatici.

6. Pilda celor unsprezece fecioare

Pucioşii răstălmăcesc tălmăcirea Pildei celor zece fecioare în interesul lor, stabilind că “fecioarele” reprezintă “Bisericile”, dar în nici un caz Bisericile tradiţionale (Ortodoxă şi Catolică), deoarece acestea sunt doar două la număr, ci “Bisericile locale” (care însă, spre ghinionul lor, sunt mult, mult mai mai mult de zece!). Chiar şi chemarea Mirelui ceresc este mutată cu forţa de către pucioşi în timp, de acum 2000 de ani de când o consemnează Biblia, ei fixând-o exact în anul...1955:

"„Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!“ (Ev. Matei, 25/6) Chemarea pe care Dumnezeu o face neobosit din 1955 încoace, este împlinirea pildei fecioarelor (v. Ev. Matei, 25/1-13). Cele zece fecioare sunt 31 Bisericile. Este vorba, aşadar, de Biserici locale, euharistice, nu de cele două instituţii-biserici care se cred fiecare în parte „universale“, cu toate că se autointitulează una catolică, iar alta, sobornicească, din dorinţa de a se ascunde sub cuvânt, ca să nu li se dezvăluie goliciunea şi caracterul fantomatic al infatuării. Aşadar, Bisericile locale sunt fecioarele (cele care au reuşit să-şi păstreze curăţia feciorelnică, apostolică) şi au candele în mâini (cele care păstrează nealterat tezaurul de credinţă încredinţat de către apostoli)...Dacă toate fecioarele au adormit, apoi aceasta este starea de fapt în care au fost găsite toate bisericile la chemarea: „Iată, Mirele vine!...“. (Ev. Matei, 25/6)" (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

263. Este “Biserica Noul Ierusalim” de la Pucioasa o biserică autocefală? (IV)
 

Ajunşi în faţa unei evidenţe istorice, aceea că totuşi Biserica Ortodoxă n-a dispărut, ci a subzistat până astăzi, pucioşii dau să facă o concesie Bisericii Ortodoxe Române, stabilind ei (pe criterii obscure) ca ea este singura!! biserică ortodoxă care (cităm) “mai corespundea întrucâtva”. Adică, nu era nici neînţeleaptă, nici înţeleaptă; nici dintre primele cinci, nici dintre celelalte cinci; nici cal, nici măgar. Paranoia pucioşilor atinge aici paroxismul: cele zece fecioare erau cam unsprezece, iar a unsprezecea era nimeni alta decât...BOR!!! Culmea iluzionismului şi a sofismelor matematice este că ea mai păstra ceva şanse ca să intre înapoi printre celelalte zece, în tabăra celor cinci fecioare înţelepte! Îi mai trebuia însă un singur lucru, ca se cureţe şi să ajungă la albul fecioresc al neprihănirii: să primească, să promoveze şi să ocrotească doctrina pucioşilor, dogmatizată prin scrierile adunate sub titlul “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa:


“O singură Biserică locală – cea românească, născută creştină şi crescută prin jertfe de martiri – mai corespundea întrucâtva. Dar trebuia şi ea trezită, scuturată, spălată, pieptănată, periată şi împodobită, şi apoi dezbrăcată de haina nepotrivită a vremurilor roşii, în care a adormit, şi îmbrăcată, apoi, în albul neprihănirii: „O, ţară, ţară! A pătruns în tine vremea cea roşie, şi tu nu i-ai ştiut faţa. N- ai priceput că roşul este hlamidă de ocară. Ai uitat ce am păţit Eu sub învelişul hlamidei roşii. A venit peste tine vremea lui Edom.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 8/21 noiembrie 1995). Biserica însă, încă nu se trezeşte, ci stă în letargie: „Preoţii tăi slujesc plăcerilor şi duhului lor şi numelui lor, şi n-au putere să împartă înviere peste tine.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 8/21 noiembrie 1995). Atunci, Dumnezeu coboară Cuvântul Său peste România şi dezvăluie taina că ea este ţara strălucirilor (v. Daniel, 11/41-45), proorocind din nou, întărind proorocia făcută pentru ea din veşnicie: „Va fi să învieze pic cu pic acest neam ales.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 4/17 ianuarie 1992).” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Şi dacă BOR n-a fost în stare să se înnoiască după preceptele pucioşeşti, ce s-a mai întâmplat cu celelalte patru fecioare înţelepte? Pucioşii păstrează tăcere mormântală despre acestea, ca şi când n-ar fi şi nu s-ar povesti. Dar pentru că BOR n-a făcut acest lucru, care i se cerea cu insistenţă de la cartierul general de la Pucioasa, ea a pierdut “slava Noului Ierusalim” şi, implicit, invitaţia de a intra în iatacul Mirelui:

“Cum a răspuns instituţia bisericească a României, odată trezită din somn? Vădit incomodată pentru a i se fi deranjat starea de automulţumire şi dulce amorţeală, nu s-a grăbit să-şi aprindă candela şi să iasă în întâmpinarea Mirelui. Ba mai mult, ea I-a dat peste mână lui Dumnezeu şi n-a voit să îmbrace haina albă şi să intre în slava Noului Ierusalim, proorocit în Scripturi.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.17)

Cuprinşi de o frenezie extatică, hipnotizaţi de imaginea propriei lor sfinţenii pe care şi-au fabricat-o şi au zugrăvit-o prin cuvinte sforăitoare, pucioşii se încântă cu drogul auto-adulării care le ameţeşte raţiunea şi măsura bunului simţ, făcându-i să se creadă “singura mireasă înţeleaptă”, după principiul pucioşesc “cele cinci mirese înţelepte erau doar una”:

“...Biserica Noul Ierusalim rămâne singura mireasă înţeleaptă, care arată Mirelui lumina candelei sale: credinţă şi dragoste, ascultare şi supunere. Rămăşiţă aleasă prin har, ea stă în baia naşterii de sus şi nu se mai usucă din curgerea izvorului de Cuvânt. Ea naşte popor de sfinţi, fraţi întru Hristos, care se lasă cuprinşi de lucrarea Cuvântului, se lasă în lucrarea de ucenici şi de apostoli şi răspândesc sămânţa Cuvântului peste cei care voiesc să-L întâmpine pe Hristos. Ei stau în duh de Biserică, adevărată Biserică sobornicească, în care nu omul, ci Duhul Sfânt lucrează după cum voieşte, dând Bisericii lui Hristos dimensiunea pnevmatologică de care biserica din lume s-a lepădat cu bună ştiinţă ori de câte ori a nesocotit Canoanele Sfinţilor Părinţi, care ar fi trebuit să rămână neclintite, şi, iarăşi, când a nesocotit acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Ei stau credincioşi la masa de Cuvânt a Domnului şi se îmbracă în Cuvânt şi în Duhul Sfânt, şi vor lua plată de ucenici. Ei se fac pildă vie pentru tot poporul român, pentru tot poporul creştin, ca să se întoarcă el cu întreg trupul, sufletul şi duhul către Dumnezeu, iar Dumnezeu să-l numească noul Israel şi să-l sfinţească, iertându-l de greşale...” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.18)

7. Autocefalia personală de la Pucioasa

Vorbind despre autocefalie în aceeaşi cuvântare, P.F. Patriarh Daniel subliniază rolul autocefaliei personale în Biserica apuseană, scoţând în evidenţă importanţa episcopatului în păstrarea unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală şi disciplină canonică:

“...în prezent singura autocefalie existentă în Biserica Romano-Catolică este autocefalia personală a papei, nu cea a vreunui sinod al episcopilor. Totuşi, în pofida acestei mari deosebiri între Ortodoxie şi Romano-Catolicism, în privinţa relaţiei dintre sinodalitate şi întâietate sau primat, deosebire care constituie până astăzi un obstacol major în calea unirii celor două Biserici, ceea ce este comun amândurora este importanţa episcopatului în păstrarea unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală şi disciplină canonică, de-a lungul secolelor. În acest sens, pentru ca dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică să avanseze, trebuie ca discuţia despre primatul papei să fie pusă în relaţie cu autoritatea sinodului autocefal. Desigur, există la Roma o încercare de revenire la sinodalitate prin instituirea Sinodului episcopilor care se întruneşte periodic, însă acesta nu este în prezent un for decizional, ci doar consultativ. Deci principiul autocefaliei multiple sau al pluricefaliei distinge Ortodoxia de monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică, în care toţi episcopii Bisericilor locale (diecese), inclusiv patriarhii care prezidează sinoadele Bisericilor Orientale unite cu Roma, sunt subordonaţi papei ca autoritate doctrinară şi canonică supremă.”

Pucioşii, îndată ce şi-au creat singuri Biserică, trebuiau să creeze aparenţa unei vieţi sacramentale autentice, care să mimeze autocefalia pe care nu se grăbea să le-o recunoască nimeni. În consecinţă, au făcut una după alta câteva manevre spectaculoase: la iniţiativa Mihaelei au “hirotonit” trei preoţi pe care i-au numit “troiţă sfântă”, apoi alţi câţiva după aceşti trei. În ultimă instanţă, deoarece “biserică fără episcop” este un nonsens, au declarat că cei trei preoţi din “troiţa sfântă” sunt şi “arhierei” pe deasupra! Un cumul de funcţii de-a dreptul hilar, dacă n-ar fi dramatic. Inutil de adăugat că “hirotoniile” au fost făcute fără “punerea mâinilor episcopului”, deci sunt ilegale.

Cine te-o făcut pe tine curioasă ca să știi... să știi cum e ,......, e ăla te-o păcălit... rău de tot și ai ajuns bun de tot, și după cum se vede acum te încântă mereu ideea petelor de pe rochiță la ejegorgolimpotrivă.

Și apar noi și noi pete care chiar te flatează și pare că nimic nu te mai poate convinge că nu alții e greșiți și e păcătoși ci așa cum i s-a zis lui David proorocul când se faraonizase, de către proorocul Natan trimis de Cel Preaînalt, căci era foarte curios păcătosul și nevinovat judecătorul, tot așa se potrivește și unora care se fac mereu că plouă: „Tu ești acela!”... eu am recunoscut că din când în când mai sunt și eu... acela, dar se pare că unii persispisisstă la nesfârșit... în ceartă... ce artă? Păi e vorba de arta marțială și joială. Nu-i așa?

263. Este “Biserica Noul Ierusalim” de la Pucioasa o biserică autocefală? (V)
 

Întrucât BNI se consideră singulară şi a confiscat numai pentru sine toată sacralitatea universului văzut, nu se mai poate pune problema unei autocefalii multiple, ca în Biserica Ortodoxă Universală. Ar fi fost de aşteptat ca pucioşii să-şi fi desemnat în mod democratic un lider ales dintre cei trei “preoţi unşi cu rang de arhiereu”, care formau până nu demult “troiţa sfântă” de la Pucioasa (recent, “troiţa sfântă de arhierei” s-a făcut ţăndări, prin evadarea lui Iliuţă din lagărul de exterminare pucios), dar frâiele sectei au fost înhăţate de mult de către Mihaela Tărcuţă, care nu dă de înţeles că ar vrea să renunţe vreodată la ele. De aceea, din exterior nu se poate distinge decât o monocefalie absolută a Mihaelei, chiar dacă ea se străduieşte din răsputeri să mimeze o dicefalie, cooptându-l forţat şi de faţadă pe Nicuşor Nedelcu la conducerea sectei şi în sinea sa fiind convinsă că Nicuşor îi este cel mai apropiat sfetnic. Paradoxul este că monocefalia absolută a Mihaelei se manifestă numai la suprafaţă. Deşi ea deţine un monopol real asupra ideologiei pucioşilor, asupra administraţiei şi finanţelor, are impresia că îl deţine şi pe cel al relaţiilor cu adepţii pucioşi, fără să realizeze că în acest domeniu este adesea manipulată de Nicuşor, care ştie să-şi impună aici cu talent punctele lui de vedere. Nu odată Mihaela s-a lăsat sedusă de Nicuşor, care a ştiut să-i impună din umbră cine să vină sau cine să rămână la Pucioasa, cine să fie în cercul lor de acoliţi apropiaţi şi cine să fie marginalizat, cine să fie protejat şi cine să fie persecutat.

Monocefalia absolută a “proorociţei” Mihaela din Biserica “Noul Ierusalim”, în care toţi “arhiereii”, “preoţii”, “păstorii”, “străjerii” şi adepţii de rând ai sectei i se sobordonează doctrinar, canonic şi administrativ, se aseamănă izbitor cu monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică, în care toţi episcopii Bisericilor locale (diecese), inclusiv patriarhii care prezidează sinoadele Bisericilor Orientale unite cu Roma, sunt subordonaţi papei ca autoritate doctrinară şi canonică supremă. Întrucât Ortodoxia se distinge prin principiul autocefaliei multiple sau al pluricefaliei de monocefalia absolută a papei din Biserica Romano-Catolică şi concomitent, de Protestantism ( care, deşi pune accentul, ca şi Ortodoxia, pe libertatea Bisericilor locale, totuşi nu mai are capacitatea de a forma în totalitate o Biserică unitară) putem spune că Biserica “Noul Ierusalim” se distinge şi se separă de Ortodoxie tocmai prin rejectarea acestui principiu.

7. A fi sau a nu fi... Biserică locală

Poate însă că Biserica “Noul Ierusalim” nici măcar nu şi-a propus să devină o Biserică autocefală, deşi se manifestă ca şi când ar fi. Poate că, aşa cum afirmă din vorbe, ea (care se consideră singura biserică adevărată) voieşte să rămână doar o simplă “Biserică locală”, după cum şi mărturisesc pucioşii în catehismul lor:

“ De aceea, nici o mitropolie, arhidieceză sau patriarhie nu poate purta titlul propriu-zis de biserică, şi poate fi numită aşa doar prin generalizare, prin simplul motiv că incorporează mai multe biserici locale. Acestea sunt singurele organisme care pot fi numite biserici, datorită naturii lor, revelată şi percepută în Euharistia episcopală, dar şi în virtutea îndemnului apostolic de a întemeia biserici în cetăţi [...] în sfânta Împărtăşanie, fiecare Biserică locală revelează Biserica întreagă, pe Hristos întreg, trecând de la postura de instituţie la cea de mod de existenţă, ca arvună a vieţii veşnice.” (Citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.14-15)

Este posibil acest lucru? P.F. Patriarh Daniel, în cuvântul amintit mai înainte, subliniază că fiecare biserică locală ortodoxă canonică trebuie să fie păstorită de un episcop ortodox canonic, ceea ce nu este cazul la BNI, care e condusă de o persoană laică, şi anume o femeie. Nu oricine şi nu oricum poate înfiinţa biserici noi cu pretextul de a crea o biserică “liberă”; or, BNI tocmai acest obiectiv l-a avut, să fie “liberă” şi “independentă de BOR”. Nu prin schismă şi prin răzvrătire se înfiinţează biserici noi; or, pucioşii au ajuns tocmai la schismă şi la răzvrătire faţă de BOR. Nu prin inovaţii şi adausuri la Sfânta Tradiţie şi la Sfânta Scriptură se păstrează unitatea de credinţă şi de Duh în Biserică; or, pucioşii au devenit celebri prin inovaţiile lor liturgice şi “scripturistice”. Cităm din cuvântul P.F. Sale pasajul care lămureşte aceste aspecte:

“Din punct de vedere al eclesiologiei ortodoxe, o Biserică locală ortodoxă canonică (în sensul cel mai restrâns) este o episcopie care are în fruntea sa un episcop ortodox canonic, care se află în comuniune cu întreg episcopatul ortodox canonic universal, şi implicit cu totalitatea Bisericilor Ortodoxe autocefale surori. De aceea, în Ortodoxie nu oricine şi oricum poate înfiinţa Biserici locale noi, sub pretextul sau cu pretenţia de a crea Biserici „libere” sau „independente”, deoarece adevărata libertate creştină nu se realizează prin răzvrătire, schismă sau separaţie bisericească, după cum nici unitatea sau comuniunea eclesială nu se impune prin constrângere, ci libertatea eclesială se manifestă prin afirmarea împreună, în comuniune, a unităţii de credinţă, de viaţă sacramentală, de iubire şi de respect reciproc. Iar când trebuie corectate abuzuri sau devieri de la normele comune şi când se doreşte înnoirea vieţii bisericeşti, acestea trebuie să se facă, pe baza Tradiţiei Bisericii nedespărţite, nu împotriva ei şi nici sub forma rupturii cu ea, ci printr-o fidelitate reînnoită faţă de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică a lui Hristos de-a lungul veacurilor.”

Deci Biserica “Noul Ierusalim” nu este nici măcar o “biserică locală”. Şi dacă ea nu este nici Biserică autocefală, nici biserică locală, înseamnă că nu este nimic. Este doar o biată sectă, printre alte mii, al cărei exotism dogmatic constă tocmai în pretenţia de autenticitate autohtonă.

Pana una alta, din pricina celor de sus, tot mai multi dezerteaza ! In fel si chip ! Vina este si a noastra ca suntem slabi in credinta.

Lui Ionel
 

Cine dezertează şi de unde? Am văzut că şi pucioşii dezertează din "biserica" lor, pentru că n-au găsit ceea ce căutau (după ce dezertaseră mai întâi din Ortodoxie). Expresia ta "din pricina celor de sus" este contrazisă chiar de adausul "Vina este şi a noastra...". Deci să nu căutăm vina în altă parte, ci în fiecare din noi, care nu voim să rămânem statornici şi căutăm prin alte părţi ceea ce ni se pare că ne lipseşte. Căci zice apostolul: "Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl." (1Ioan 2,24)
Numai că mereu se ivesc unii care vor să pună ei "un nou început".