Ceea ce se intimpla este urmarea fireasca a ridicarii anatemei pusa pe Biserica Papei la 1054, de catre masonul de rang 33 si Patriarh Ecumenic Athenagoras. Prin aceasta noua si cumplita blasfemie toate ereziile latine ale ultimului mileniu au fost practic declarate compatibile cu ortodoxia, devenind expresie a unei traditii eclesiastice particulare, creind precedent in miscarea ecumenista pentru acceptarea mai tirziu a monofizismului si a ereziilor generate de Protestantism. Sa ne amintim ca prima mare lovitura data ortodoxiei a fost infaptuita la 1923 si 1924 cind Patriarhiile Ecumenica, Greaca si Romana au reformat calendarul bisericesc in scop declarat ecumenist si punind, astfel, zeci de milioane de credinciosi sub multiple anateme infricosatoare aruncate de Parintii Bisericii in Sfinte Sinoade ecumenice si locale condamnind schimbarea Sfintei Traditii si chiar explicit a pascaliei si a sinaxarului care determina calendarul bisericesc. Ca urmare, Biserica Ortodoxa a intrat in schisma, atit in Grecia, cit si in Romania, pe de o parte raminind cei fideli ortodoxiei ca sa duca Sfinta Traditie neintrerupta si neschimbata, iar de cealalta parte toti cei care au dorit ecumenism si modernism, dar si o imensa multime de crestini inselati de pastorii lor din frica de a-si pierde pozitiile sociale, salariile si pensiile si a repercursiunilor violente la care au fost supusi cei care au ales sa ramina in credinta stramoseasca. Un fenomen asemanator, dar din cauze diferite, s-a produs in Rusia dupa instaurarea bolsevismului de inspiratie satanica care a exterminat la suprafata Biserica Rusa fortind ramasita sa se retraga in catacombe sau, in caz “fericit”, sa se exileze si sa continue in emigratie ca si Biserica Rusa din afara granitelor Rusiei. In anii care au urmat, Bisericile cazute in ecumenism si serghianism (Patriarhia Moscovei mai intii, apoi toate celelalte care au fost colonizate de fortele iadului prin comunisti) si-au continuat iesirea in apostazie prin adincirea ecumenismului, atingind un nou moment de imensa hula impotriva Duhului Sfint in 1965 prin ridicarea acelei anateme.

Biserica Romano – Catolica se afla la 1965 intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1054 prin ereziile noi pe care le-a introdus dupa Marea Schisma. Dar si in situatia in care aceasta Biserica s-ar fi intors la marturisirea comuna de credinta, n-ar fi fost justificare pentru anularea anatemei pentru ca in Biserica Ortodoxa nimeni nu ridica vreodata anatemele puse. Ele ramin pina la sfirsitul lumii ca marturie a luptei pentru Adevar si, cel mai important, prin citirea lor cu capul descoperit in fiecare an in Duminica Ortodoxiei (nu se mai practica de mult in Bisericile ecumeniste!), ca avertisment pentru cei cazuti in mindrie sa nu reia ereziile care au facut subiectul acelor anateme.

Ridicarea anatemei, asa cum am mai spus, inseamna negarea faptului ca parte a invataturilor latinilor ar fi erezii, ceea ce le face atunci compatibile cu ortodoxia, iar Biserica Papei devine automat Biserica a lui Hristos, alaturi de Biserica Ortodoxa, ca o alta Biserica “Particulara”. De aceea declaratiile unor inalti ierarhi “ortodocsi” cu privire la recunoasterea “tainelor” romano – catolicilor, a Papei ca episcop “ortodox”, nu surprind, ci sint firesti, consecinta a nelegiuirii de la 1965. De altfel exista dovezi ca incepind din anul imediat urmator Capul Bisericii romano – catolice a fost comemorat la slujba de Craciun cel putin la Istanbul, dupa cum rezulta din scrisoarea lui Athenagoras catre Papa si care poate fi gasita pe websiteul Vaticanului. Mai mult, se pare ca obiceiul a fost pastrat, ceea ce confirma cerbicia in promovarea ereziilor ecumeniste. Cei interesati de detalii le pot gasi aici. Astazi, dupa cum se vede, dupa aproape 90 de ani de ecumenism, ierarhii si sinoadele Bisericilor cazute in "erezia ereziilor" au reusit sa faca ortodoxia suficient de lumeasca incit sa poata sa se manifeste public, fara frica de oameni, pentru ca pe cea de Dumnezeu au pierdut-o de mult, daca chiar au avut-o vreodata! Iesirile lor nu mai surprind pe nimeni, au devenit parte din “normal”, dar tot ramii socat cind auzi de ierarhi, ce trec de “rezistenti” si “traditionalisti”, chemati sa puna umarul la constructia ecumenista. Un asfel de exemplu este recent raposatul Patriarh Pavle al sirbilor, care pentru multi a fost “sfintul care umbla pe jos”, un marturisitor si aparator al ortodoxiei. Dar pina si el, nici nu se putea, de altfel, sa nu dea obolul si sa se dezminta ca print al unei Biserici ecumeniste, dupa cum rezulta din interviul pe care i l-a dat lui Jim Forest in 1994:

“Cu toate acestea patriarhul ne-a reamintit ca din primele zile ale crestinismului episcopul Romei a fost socotit ca primul intre egali intre toti episcopii si ca, in ciuda celor 1000 de ani de despartire dintre Bisericile Ortodoxa si Romano – Catolica, ‘el este inca respectat ca atare in Biserica noastra’” (Even so the Patriarch reminded us that from the early days of Christianity the Bishop of Rome was regarded as first among equals among all bishops and that, despite the 1000-year of division between the Orthodox and Catholic Church, “he is still respected as such by our Church.” – Orthodox Life, vol. 44, #4, iulie – august 1994, p. 40, dar si aici http://www.jimandnancyforest.com/200.../serbian-diary, vezi Thursday, March 10).

Orice alte comentarii cred ca nu mai pot fi decit de prisos. Aveti grija la cine va sint pastorii si tineti minte cuvintele de invatatura ale sfintilor Bisericii Ortodoxe!:

“Si va indemn, fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o. Departati-va de ei.” (Romani 16:17)

“Fratilor, va poruncim in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti de orice frate care umbla fara randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi.” (2 Tesaloneni 3:6)

“Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara rânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează la nimicirea sufletelor.” (Sfântul Ignatie)

“Daca episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si înger din cer de-ar fi.” (Sf. Ioan Gura de Aur)

“Se cuvine sa ne îngradim pe noi însine si sa ne separam de episcopii care, în chip vadit, staruie în greseala privitor la cele ce tin de credinta si de adevar, asadar se vadesc a fi eretici sau nedrepti." (Sf. Nicodim Aghioritul)

“Atunci când episcopii predică eresul în public, în acest caz ei pot fi numiţi falşi-episcopi, iar toţi cei ce se îngrădesc pre sine de aceşti falşi episcopi nu numai că nu sunt supuşi certării, ci din contră, merită cinste.”(Canon 15, Sinod I-II).

“Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi, cei dinaintea noastră… Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.

Avem poruncă de la însuşi Apostolul Pavel ca, atunci cînd cineva învaţă ori ne sileşte să facem orice alt lucru decît am primit şi decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmează a fi osândit, că nefăcând parte din clerul sfinţit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o…” (Sf. Teodor Studitul, Migne, PG Epistola II.81)