Ascultarea de Biserica - pana unde ?
 

Mantuitorul nostru Isus Cristos ne-a asigurat ca "Portile iadului nu vor birui Biserica Mea".

Pana unde ar trebui sa mearga, in consecinta, ascultarea noastra fata de Biserica ?

Ce se intampla daca Biserica, prin reprezentantii sai, episcopii unsi ca urmasi ai apostolilor, cei carora li s-a promis ca "tot ce veti lega pe pamant va fi legat si in Ceruri", hotareste sa modifice un canon, de exemplu, legat de Liturghie, sau de post, sau de alt aspect disciplinar, care trebuie sa fie atitudinea credinciosului ?

Isi poate el permite sa judece hotararea Bisericii sau trebuie sa o primeasca neconditionat?

Atentie, nu vorbesc despre modificarea, alterarea sau renuntarea la dogme, ci la canoane.

Aparent paradoxal, răspunsul la ambele întrebări este: "Da".

Da, creştinul îşi poate permite să judece hotărârea Bisericii. Spre deosebire de dogme, care cer să fie primite "cu mintea şi cu inima", hotărârile de natură non-morală şi non-dogmatică nu impun acest lucru. Spre exemplu, eu judec că hotărârea Bisericii de a suspenda de facto Liturghia Tridentină a fost o calamitate, fără ca prin asta să îmi risc statutul de bun catolic. Mai cred că ideea actualului papă de a ridica gradul de autonomie al Bisericii Greco-Catolice de la rangul de "mitropolie" la cel de "arhiepiscopie majoră" a fost o aiureală, ca şi ideea Sf Sinod de a înfiinţa un scaun episcopal la Bucureşti. Forme fără fond, noi nu suntem pregătiţi pentru asta.

Da, creştinul trebuie să primească necondiţionat hotărârile Bisericii. Acesta este spiritul de ascultare filială. Copilul meu nu este întotdeauna de acord cu ceea ce îi cer. Nici nu e obligatoriu să fie de acord. Dar mă ascultă. Tot aşa suntem şi noi, faţă de maica şi învăţătoarea noastră. Prin urmare, deşi însăşi existenţa vicariatului de Bucureşti nu o pricep, cel care ocupă acea catedră este cu adevărat stăpânul şi arhiereul meu şi ocupă poziţia lui Cristos în eparhia noastră.

De Dumnezeu avem nevoie in permanenta.

Pana acolo unde incepe sa predice o alta evanghelie..

Cand tradeaza credinta si schimba evanghelia fie el cine o fi nu mai trebuie urmat.. episcop, patriarh sau papa.. chiar si inger de ar fi e anatema!

Daca ati vedea cat a modificat papii vostri credinta,ati parasi imediat biserica catolica,nu inteleg de ce mai pui intrebarea asta,cand deja s-au modificat la voi atatea?!!!

Fratele Erethorn nu s-a referit la presupuse modificări de credinţă, ci la modificări de ordin liturgic-canonic.

Nu inteleg la ce modificari de tip liturgic-canonic se refera(va referiti) ?

Iti spun eu ca am avut o discutie cu dumnealui pe tema asta si de aceia a deschis si topicul... Se refera la schimbarea postului( consum de lactate in post) sarbatori , calendar! I s-a parut o mare nedreptate cand i-am spus ca ascultarea fata de ierarhie se face atat timp cat nu schimba ortodoxia curata!
Am sentimentul ca face confuzie intre infailibilitatea Bisericii si ierarh. Ierarhul nu este infailibil!

Subscriu! La schisma sau cand a ramas Biserica adevarata cu un singur episcop, restul toti s-au lepadat? Nu-mi amintesc, dar cred ca era vorba de Sfantul Maxim Marturisitorul:39: Daca stie cineva, as vrea sa imi amintesc ma bine miomentul.

Ascultarea de Biserica nu poate fi despartita de ascultarea fata de Hristos, pentru ca doar Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii. Nu se poate manifesta Biserica intr-un mod autonom, atunci inseamna ca nu mai este Trupul lui Hristos. Toate insusirile Bisericii- unitatea, sfintenia, sobornicitatea, apostolicitatea sunt legate de persoana lui Hristos. O Bisrica daca incearca sa-l substituie pe Hristos sau sa-L izoleze in ceruri nu mai este Trupul lui Hristos. Biserica este prelungirea lui Hristos in credinciosi.

Serios? Ia incearca sa-l contrazici!

[quote=Erethorn;274973]"Voi crede ca albul pe care il vad este negru, daca Biserica il defineste astfel" - Sfantul Ignatius de Loyola [quote]

Chiar asa de credul sa fi fost parintele Ignatius?
Ar fi crezut orbeste fara ca biserica sa-i demonstreze acest lucru?

Este interesant felul in care o declara( in caz ca a facut-o:)))), insa suna de parca, in caz ca biserica i-ar cere-o, el s-ar arunca fara sa ezite de pe turla ei.

Nu inteleg ce vrei sa spui, eu nu cred ca avem ierarhi care se considera infailibili!

Cerceteaza si vezi ce au zis marii parintii de dinainte de schisma despre asta.

:)Pai mai intii incearca (daca ai curaj) sa il contrazici pe unul cind o sa ai ocazia... si dupa aceea mai vorbim.

[quote=andreicozia;275301][quote=Erethorn;274973]"Voi crede ca albul pe care il vad este negru, daca Biserica il defineste astfel" - Sfantul Ignatius de Loyola Pe scurt. Fanatic, nu credul.
Ignatius de Loyola a fost caracterizat de o mare obedienta fata de ierarhie.
El a infiintat si ordinul iezuitilor. Iezuitii sunt "mana inarmata" a papei, direct subordonata acestuia.
Conducatorul este numit si Papa cel Negru (Black Pope).

Ignaţiu este al doisprezecelea copil al unei familii nobile şi s-a născut în anul 1491, în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania. La vârsta de 14 ani, a primit tonsura clericală, primul pas spre viaţa preoţească, dar, nesimţind nici o atracţie spre o astfel de viaţă, a încins sabia cavalerească şi a urmat cariera militară. Pe când era angajat într-o luptă de apărare a oraşului Pamplona (în nordul Spaniei), un obuz îi rupe piciorul şi chiar îi pune viaţa în primejdie. După primele îngrijiri, începe o perioadă lungă de convalescenţă. Pentru a-i trece timpul mai uşor, cere să i se aducă diferite romane, dar, deoarece în casă nu se aflau astfel de cărţi, începe să citească „Legenda de aur" - o colecţie cu multe vieţi de sfinţi - şi „Viaţa lui Isus". Pe măsură ce înaintează cu lectura, sufletul lui se transformă, astfel încât, după ce s-a vindecat complet, se duce şi atârnă sabia la altarul Maicii Domnului din Mănăstirea Monserrat şi face jurământ de castitate pentru toată viaţa. Îmbrăcat într-un sac, cere să fie primit la spitalul din Manreza, de unde adesea se retrage într-o peşteră şi petrece timp îndelungat în rugăciune şi meditaţie. Ca rod al frământărilor sufleteşti prin care a trecut şi al luminilor primite de sus, redactează acea carte de aur, care, deşi mică, a săvârşit nenumărate şi adevărate minuni de transformare a sufletelor: „Exerciţii spirituale pentru a te învinge pe sine însuţi şi a-ţi orândui viaţa proprie fără a te lăsa determinat de vreo afecţiune dezordonată". Cu gândul de a dobândi de la Dumnezeu harul cunoaşterii drumului pe care trebuie să-l urmeze în viaţă, face un pelerinaj la locurile Sfinte, cerşind cu umilinţă cele necesare pentru călătorie şi pentru viaţă şi primind bucuros insultele pe care i le adresau unii dintre călători. La întoarcere, ştia ce avea de făcut. Începe să frecventeze şcoala, mai întâi la Barcelona, apoi la Salamanca, şi, în cele din urmă, la Paris. Cu toate că era luat în râs din pricina vârstei lui înaintate, el nu s-a descurajat; până la urmă, purtarea lui demnă şi viaţa sufletească profundă pe care o ducea l-au făcut respectat de către toţi. În jurul lui s-a format un grup de opt tineri eminenţi, captivaţi de idealurile apostolice ale lui Ignaţiu, şi, în ziua de 15 august 1534, au făcut împreună un legământ de a merge să răspândească credinţa lui Cristos în mijlocul păgânilor. După ce şi-au terminat studiile, au trecut în Italia, ca să pregătească călătoria spre Locurile Sfinte. Împrejurările sociale şi politice nu le-au permis să-şi împlinească promisiunea făcută, de aceea, s-au hotărât să se prezinte la Sfântul Părinte Papa Paul al III-lea şi să-i pună la dispoziţie întreaga lor viaţă, pentru a sluji Biserica acolo unde vor fi trimişi. În anul 1540, Papa Paul al III-lea aprobă societatea în care ei s-au constituit, numită „Societatea lui Isus" şi având ca deviză: „Ad majorem Dei gloriam" - „Spre mai marea slavă a lui Dumnezeu".

Însufleţiţi de acest mare ideal, încep o activitate intensă în domeniul învăţământului, a răspândirii credinţei pe pământurile nou-descoperite, a reînvierii credinţei în rândurile creştinilor căzuţi sub influenţa curentelor timpului. Între timp, atraşi de zelul primilor membri ai Societăţii lui Isus, mulţi tineri cer să fie primiţi în rândurile lor. Peste 16 ani, când Sfântul Ignaţiu va închide ochii în ziua de 31 iulie 1556, Societatea lui Isus va număra peste o mie de membri, repartizaţi în mai bine de o sută de aşezăminte; la baza vieţii tuturor stăteau exerciţiile spirituale şi dorinţa de a trăi „spre mai marea salvă a lui Dumnezeu".

Sfântul Ignaţiu, călit în viaţa militară, în faptele de aspră pocăinţa şi în lipsurile vieţii de pelerin, generos, dar adesea imprudent în chinurile pe care şi le-a impus, va mărturisi mai târziu cu candoare: „Nu ştiam încă ce înseamnă umilinţa, iubirea, răbdarea, discernământul". Ceea ce vrea să spună că mai târziu a învăţat să fie discret, răbdător, umil şi afectuos. Când şi-a dat seama că a trecut măsura în privaţiuni, va mărturisi surâzând că a învăţat din greşeli. Nu au lipsit nici piedicile. În Spania a fost suspectat de erezie şi aruncat în închisoare. „Nu există atâţia butuci de tortură în Salamanca şi atâtea lanţuri", scria el,„ încât eu să nu doresc mai multe din dragostea pentru Dumnezeu". Unii l-au considerat pe Sfântul Ignaţiu un mare om de acţiune, preocupat doar de buna reuşită a planului propus. În realitate, Sfântul Ignaţiu este un mare mistic. Secretul spiritului său de dăruire, mobilul acţiunilor sale este bucuria de a-l iubi pe Dumnezeu „con toto el core, con tota l`anima, con tota la volontad", cum repeta el adesea, amestecând limba spaniolă cu limba italiană, „a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată voinţa". „O.A.M.D.G"., „Omnia Ad Majorem Dei Gloria", „Toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu".

Daaaa, nutucule, asa este!
Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea "spirite daruite" cu sabii in mina!

Doamne ce perioada sinistra in istoria omenirii au fost "the dark ages" evul mediu NEGRU, plin de "sfinti"... negri

Ce binecuvintare ca traim in aceasta epoca!..suntem incredibil de norocosi!

QUOTE=andreicozia;277280]Daaaa, nutucule, asa este!
Sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea "spirite daruite" cu sabii in mina!

Doamne ce perioada sinistra in istoria omenirii au fost "the dark ages" evul mediu NEGRU, plin de "sfinti"... negri

Ce binecuvintare ca traim in aceasta epoca!..suntem incredibil de norocosi![/quote]
Andreicozia, secolele XV-XVI sunt in plina Renastere. Evul Mediu intunecat fusese cu aproape un mileniu in urma (cam in per. 400-700 d.Hr), mai exact in perioada migratiilor, cand, in occident, a existat un regres destul de mare fata de civilizatia romana.

Pentru informatii mai sigure in domenii in care nu avem competente, exista Google si Wikipedia

Ca ne mai rabda Dumnezeu ! ! !

Problema este că ascultarea de Biserica Ortodoxă, pentru că suntem pe un forum ortodox, nu este o problemă care să îl privească direct pe un "catolic" de vreme ce el nu face parte din Biserică !! Deci problema este prost pusă de la bun început !!

Toleranta , vigilenta si discernamant !:1:

salutare. intrebare ta este pertinenta - dar sufera de "utopism" - uite ca am inventat si un cuvant cu ocazia asta. cred ca trebuie sa te referi la ceva real - la o situatie anume.
oricum in cazul canoanelor - poate stii deja - acestea nu trebuie sa aiba un caracter revelat si sa fie valabile o vesnicie. asa incat se poate schimba orice canon, legat de orice subiect vrei - liturghie, post, calendar etc.
2. daca vrei sa fii (fim) consecvent(i), ai folosit cuvantul "Biserica" de 2 ori, dar de fiecare data insemna altceva. al doilea se refera la institutie - de la opinca la vladica - adica incepand cu portar, femei de serviciu si terminand cu patriarhul (in cazul ortodocsilor) iar prima oara te-ai referit la trupul mistic al lui Hristos, din care facem si noi parte.
asa incat raspunsul meu este ca nu trebuie sa primim neconditionat hotararile - dar trebuie sa ne vedem lungul nasului in schimb, adica cat de mult cunoastem realitatea in care se manifesta Biserica, si daca vrei si realitatea noastra personala - adica cat de mult ne duce capul. succese si pe curand

Parintele ARSENIE BOCA :
 

Da, este vorba de Sfântul Maxim Mărturisitorul, ale cărui moaşte au fost aduse spre cinstire, anul acesta la Iaşi, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfântul a luptat împotriva eresului monoteliţilor (anul 650). El şi-a jertfit viaţa pentru apărarea dreptei credinţe. Deşi ucenicii şi adepţii lui erau foarte puţini, au biruit cu puterea lui Hristos.
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsi...risitorul.html

E mai bine ,pt tine,sa crezi ca ei nu exista.Si e si mai bine pt ca tu nu stii ca ,totusi,ei exista.Eu regret ca am fost pusa in situatia de : A STI(de existenta lor).Dar...ce pot face? Regret ca n-am ajuns,la masurile Sf Modest,ca sa ma fac ca nu vad ceea ce-am vazut,si/sau ca nu aud ceea ce-am auzit...

Adica, ca la radio Erevan: zebra este un animal alb cu dungi negre sau negru cu dungi albe? noi raspundiem: daaaa :-)

Da, insa uiti ca Biserica insteamna de fapt intreg trupul lui Hristos. Fiecare credincios este responsabil pentru pastrarea credintei. Asta este duhul sobornicesc al Bisericii.

Cred ca exista si situatii in care putem sa nu ascultam de anumite hotariri ale anumitor episcopi (in cazul ortodocsilor) dar neascxultarea este bine sa fie in duhul dragostei: nu al revoltei.
Si sa nu ne izolam, sa nu cadem in individualism, sa tinem seama de ceea ce fac si gandesc ceilalti frati ai nostri. In special, de ceea ce ne spune cel pe care l-am ales duhovnic.

Ascultare, ascultare; dar faţă de cine?
 

Aşa este, cu dreaptă măsură. Dar ce vroiam să vă întreb domnule Costel, dar dacă puteţi să îmi răspundeţi aşa cu dreaptă măsură. Cum se face că ierarhii BOR şi poate şi ai altor Biserici Ortodoxe stau la tot felul de dialoguri, conferinţe, ba chiar am înţeles că BOR chiar face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB sau CEB) cu adunări, grupări, culte protestante şi neoprotestante, despre care se ştie că au apărut prin tocmai ridicarea şi revolta împotriva ierarhiei, ce-i drept aceea a Bisericii Romano-Catolice? Dar vorbim totuşi despre nişte revoltaţi, despre nişte protestanţi; dacă protestantismul ar fi apărut pe teritoriu ortodox cu siguranţă s-ar fi revoltat şi împotriva ierarhiei ortodoxe pentru că revolta, protestul împotriva "bisericilor tradiţionale" este "în sângele" protestanţilor. Cum vă explicaţi totuşi că ierarhii BOR şi poate şi ai altor BO stau acum de vorbă, aproape de la egal la egal cu nişte protestanţi care au încălcat tocmai poziţia pe care o enunţaţi dumneavoastră mai sus? Cum de un simplu ortodox, aşa ca dumneavoastră sau ca mulţi alţii din această ţară care ar avea foarte multe nelămuriri şi reclamaţii de făcut, nu este băgat în seamă, sau este tratat cu superficialitate de conducători, asta în vreme ce dumneavoastră staţi cuminte şi faceţi ascultare şi nu sunteţi un revoltat, un protestant, unul care se ridică împotriva autorităţii ecleziale, dar în schimb autorităţile ecleziale ortodoxe îşi fac foarte mult timp şi investesc foarte multă grijă faţă de nişte revoltaţi, faţă de unii care cândva au protestat, s-au ridicat împotriva autorităţilor ecleziale (romano-catolice, ce-i drept, dar AUTORITĂŢI) şi ridicaţi au rămas, adică protestanţi, cu "bisericile" lor, spre exemplu faţă de Olav Fykse Tveit, secretarul general al CMB? Cum vă explicaţi că acei protestanţi, acei revoltaţi împotriva autorităţilor, acei eretici, aceia care au încălcat acea regulă de care vorbeaţi mai sus au ajuns să trateze de la egal la egal, sau ceva de genul, cu autorităţile ecleziale ortodoxe, asta în timp ce dumneavoastră sau alţii aţi stat cuminţei astăzi sunteţi văzuţi tot ca nişte simpli trecători pe zebră de aceleaşi autorităţi? Cum vă explicaţi, dar aşa cu dreaptă măsură că doar suntem în Ortodoxie, că aceia care s-au revoltat şi au călcat regulile în picioare pentru ereziile sau "ereziile" lor sunt astăzi parteneri de dialog, şi la nivel internaţional nu pe o simplă tarla, iar dumneavoastră care aţi stat cuminte şi alţii ca dumneavoastră aşa ascultători sunteţi în continuare executant de porunci, adică tot un inferior, şi posibil ca în nu mult timp să fiţi obedient nu doar faţă de autorităţile din BOR ci şi faţă de cele din CMB? Unde este dreptatea deci domnule Costel? Sau regulile sunt numai pentru obedienţii cuminţei şi la locul lor? De ce tocmai aceia care au făcut regulile sunt şi cei care le şi încalcă, fără ca să răspundă, în condiţiile în care dacă dumneavoastră le încălcaţi sunt sigur că veţi răspunde într-un fel sau altul? Dar aşa cu dreaptă măsură, cred că mă înţelegeţi, dacă puteţi să răspundeţi sau dacă poate cineva să răspundă.

Asta cu "aproape de la egal la egal" de unde e scosa?
Poti sa indici sursa citatului sau este vorba de creativitatea personala?

Si apropo ce inseamna "aproape" si ce ar trebui sa intelegem de fapt de aici?

Da, eu pot sa raspund: ma simt tratat cu f. mare atentie.
De fiecare data cand ma duc la duhovnic, ma asculta, imi raspunde intrebarilor, etc.
Nu am nici o plangere pe directia asta.

Sa inteleg ca duhovnicul tau e mai nastrusnic sau doresti o audienta directa si personala la IPS si n-ai primit inca aviz favorabil?

Nici măcar de la egal la egal nu este. Protestanţii discută de pe poziţii de superioritate şi dominaţie clare, aproape impunând, pe când ortodocşii stau şi ascultă cuminţi la ordinele profesorilor. Nu se pune problema că n-ar avea ce învăţa dar totuşi este stranie atitudinea. Cândva ereticii erau condamnaţi, se lupta împotriva lor pentru a scăpa Biserica de influenţa lor; astăzi cu ereticii se stă la masă şi se discută, se face dialog. Ba mai mult se stă la masă cu antichriştii.

Dar ce-i aici, dictatură a duhovnicilor? De când au ajuns duhovnicii să răspundă la toate întrebările? Sunt cumva duhovnicii conducătorii BOR şi nu am aflat până acum? Sau "metoda cu duhovnicii" este încă una folosită pentru fuga de răspundere şi pentru ascunderea de această fugă printr-un fals pretext?

O nouă reeditare a cărții Biserica Ortodoxă și ecumenismul, de Sfântul Iustin Popovici

Cartea de faţă a fost scrisă de Cuviosul Părinte Iustin Popovici, Sfântul dogmatist al veacului al douăzecilea după Hristos, ca urmare a unor alunecări ruşinoase ale capilor Bisericilor Ortodoxe din Răsăritul Europei, care au strecurat ţânțarul şi au înghiţit cămila ascunzând Adevărul şi istoria plină de mucenici în numele singurului Adevăr din toate lumile cu putinţă. Ea s-a tipărit întâi în limba sârbă de Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, în anul 1975, dat fiind că sub regimul comunist apariţia ei a fost cu totul cu neputinţă.
Cartea a fost apoi tradusă în limba greacă modernă şi publicată în Grecia în anul 1979. Şocul produs de această carte, netipărită în vreuna din ţările neortodoxe ale Europei până astăzi, a fost uriaş. Acesta a fost motivul pentru care de îndată ce ea a apărut în Grecia, a fost tradusă după această ediţie, în 1979, de către răposatul părinte Olimp Căciulă. O copie dactilografiată a traducerii sale se află de atunci până astăzi în Facultatea de Teologie din Bucureşti, aproape nebăgată în seamă.
Cartea de faţă a fost tradusă după ediţia din 1995 a Mănăstirii athonite Hilandar. În 1999 a apărut şi în Serbia, tipărită de mănăstirea în care şi-a petrecut Sfântul Iustin cea mai mare parte a vieţii sale, Mănăstirea Celie. Această ediţie s-a epuizat destul de repede, astfel încât astăzi nu se mai găseşte. Dorim ca prin traducerea ei în româneşte să umplem un mare gol existent în sufletele doritoare de adevăr. Iar astăzi, poate mai mult ca în alte dăţi, se simte nevoia lămuririi întrebărilor apăsătoare care privesc Biserica:
- există har sfinţitor în afara Bisericii Ortodoxe?
- există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe?
- ce urmăreşte ecumenismul?
- se vor uni creştinii într-o singură Biserică vreodată? Vrea Dumnezeu lucrul acesta?
- care trebuie să fie atitudinea ortodocşilor faţă de Europa şi faţă de neortodocşi în general?
- poţi fi şi european şi creştin ortodox?
Nimeni din reprezentanţii Bisericii de astăzi nu vrea să răspundă la aceste întrebări. Europeana goană după bani şi europeana slavă deşartă, dimpreună cu toate patimile europene, s-au sălăşluit adânc în sufletele reprezentanţilor Bisericii. Mărturisirea lui Hristos şi jertfa pentru Adevăr, dimpreună cu învăţătura ortodoxă despre pocăinţă, ascultare, mântuire, aşa cum a fost făcută în Ortodoxie de două mii de ani, au fost înlocuite cu formule comode de mântuire. Adevărul Bisericii, al lui Hristos, al Sfinţilor Apostoli, al Sfinţilor Părinţi, a fost încuiat sub o mare piatră a tăcerii. Adevărul este astăzi din nou piatră de mult preţ…
Mulţumim celor ce au ostenit pentru această carte şi celor care au încurajat apariţia ei. Mai mult decât tuturor îi mulţumim Părintelui Stareţ Justin Pârvu, care a binecuvântat gândul şi toate ostenelile apariţiei acestei cărţi, cu un cuvânt de mare preţ: „Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mântuim”.

Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă
La hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, 2002
m. Filotheu Bălan

http://atitudini.com/o-noua-reeditar...stin-popovici/