Madalina Manole
 

Care credeţi că au fot motivele sinuciderii îndrăgitei cântăreţe Mădălina (Magdalena- Anca) Manole?

Nu stim noi si n-are rost sa discutam acum.
1. Poate ca au fost probleme mai vechi, adunate
2. Depresii pot fi genetice, de la hormoni (o fi fost la ea de la nasterea copilului), socuri, traume, etc.
3. Poate din cauza problemelor profesionale. Am inteles ca nu mai era cautata, solicitata sa cante, sa apara la televizor, in concerte. Este o problema a artistilor, a sportivilor. Caderea brusca din lumina succesului.
Multi nu stiu ce sa mai faca, nu au un plan B. Altii isi fac in paralel un alt plan (firma, ferma, scoli, alte activitati, etc.).
Si din cauza asta ajung in depresii, la droguri si etc.
4. Singuratatea sufleteasca - nimeni n-o fi vazut problemele ei, nimeni n-a ajutat-o. Oamenii sunt asa cum sunt si calca suflete in picioare. Asta este.
Nu-i pasa nimanui de altii.


Si ma intreb ceva: unde a fost familia ei: parinti, o fi avut frati sau surori?
Se spune ca erau chiar in casa sotul si soacra. Si n-au stiut ce face ea?

...Presupun ca este vorba de pacatul de a si indrepta furia, supararea pentru unele neajunsuri, handicapuri de adaptare etc asupra propriei persoane, asa cum am putut pricepe in articolul ,, deprimarea'' si cu ceva timp in urma am citit la SN Lazarev.
Este un pacat mare care te arunca in ceva din suferinta iadului deznadejdii...si care revine...si revine...si ani de zile, daca nu exista o persoana care sa se priceapa sa te scoata din aceasta stare...si sunt extrem de greu de gasit...de regula si preotii te trimit la psihiatru, si acolo ti se dau medicamente de nu mai poti scrie dupa dictare etc, si de regula dupa prima internare, multi bolnavi, incearca iar si poate chiar mai serios deznadajduiti sa piara.(scrie in cartile lor de psihiatrie, dar rece).
Unii ajung in timpul starii de deznadejde care poate dura ore in care nu fac decat planuri mentale de a pieri sa aiba si gandul de a merge la Biserica si parca vad si un parinte dar se intreaba doar unde sa mearga caci nu prea stiau nici in manastire ce se face ori spune. Ajung apoi sa stea de vorba cu gandurile, si in scurt timp pot ajunge la o stare paranoica si la senzatia ca cineva ii studiaza gandurile, asta numai daca a fost stresat de cineva care l a tinut sub observatie ceva timp, precum picatura chinezeasca sau alte explicatii de genul capacitatilor sfantului Ciprian inainte de crestinare.
Cireasa de pe tort poate fi mama care a avut ceva stari depresive si nu are habar de spovedanie si rugaciune, si i a spus chiar nu demult ca ar vrea sa o dea la altii, dar nu asta ar fi problema reala, decat daca intr adevar dorinta mamei la un moment dat sa renunte la copil a devenit un program transformat in sensibilitatea ce ar duce la deznadejdea copilului.
Mai precis, cred ca problema este ca si un copil, si iata ca si un adult are nevoie de cel putin o persoana deosebit de responsabila si capabila sa si puna sufletul pentru aproapele, si sa gaseasca si cele mai bune solutii atunci cand nu dispune de ele in altcineva si nu in medicamente ori preoti care nu i recunosc pe cei mai buni dintre ei, ori in solutii ale sfintilor Parinti, ori sa caute si sa intrebe s a, sa nu planga si pentru ei Mantuitorul la Judecata, cum am citit ca plangea parintele Lavrentie pentru multi preoti tineri.
Daca nu ma insel insa, o data ce te ai sinucis durerea despartirii de Dumnezeu este a iadului deznadejdii, si cineva care din nestiinta s a rugat pentru un sinucigas a adus iadul aspra sa, dar acesti oameni ar mai putea fi scosi de acolo, daca la calugarire, fratele alege sa l scoata pe sinucigas din iad, a fost un caz de care am auzit de la cineva, si camaradul din armata a iesit din iad salutand militareste.
Un alt motiv adiacent la care ma pot gandi ar fi ca sa fi fost bolnava cu inima, si ma gandesc la cazul unui doctor american, care a inceput sa foloseasca pesticide si ingrasaminte chimice si a ajuns cu infarct sa nu mai aiba putinta si voie sa faca nimic, si atunci, citind diverse reviste si despre agricultura bio si comandand doua carti, a ajuns sa practice agricultura bio si sa se faca bine.
Mai apoi, odata ce a luat paracetamol, nu stiu in ce doza, te rezolva si asta nitel, precum pe Michael multele medicamente.
Si mai apoi, nu putini aleg sa tina suferinta in ei, caci oricum este greu de exprimat si de priceput si poate mandria isi baga si ea codita, mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin. Si multe altele pentru alimentarea celor cu putina iubire, si putina judecare s a.

Rational vorbind,motivatia unui asemenea gest nu poate fi inteleasa,insa universul interior al omului nu functioneaza doar rational,ci si afectiv.
Cel mai probabil Madalina,avea o structura destul de fragila,introvertita, pe fondul careia o depresie neglijata,la care se putea adauga si cea postpartum s-a acutizat si cronicizat pana cand lucrurile au scapat de sub control.Cu siguranta au fost multipli factori care au condus la instaurarea acestei boli.
Sunt convinsa ca tot acest conflict interior a avut loc nu peste noapte ci in ani de zile.
Din pacate societatea nu ne educa sa cerem ajutor pentru suflet atunci cand simtim ca nu mai putem.Multi nu au incredere sa mearga la preot si nici atat sa consulte un psiholog.
Ba mai mult,se tem ca si daca ar vorbi cunoscutilor,prietenilor sau familiei despre problema lor ar fi neintelesi,etichetati intr-un anumit fel.
Ce sa mai discutam despre o persoana publica precum Madalina Manole,a carei imagine trebuia sa ramana vesnic impecabila atat in ochii oamenilor,cat mai ales in ochii ei proprii?
Artista Madalina Manole era o femeie aparent desavarsita:talentata,inteligenta,carismatica,inca foarte frumoasa la cei 43 de ani ai sai,in timp ce omul Madalina Manole avea vulnerabilitatile sale,defecte,dureri,conflicte interioare,temeri etc.
Cred ca omul a fost negat si ignorat in permanenta in favoarea artistului,pana ce sufletul ei a cedat in aceasta batalie si a ales sa plece.
Bineinteles,aceasta este viziunea mea proprie,nu este si obligatoriu sa fie reala,numai Dumnezeu poate cunoaste ce a fost cu aceasta fiinta nefericita in definitiv,de a ajuns la o asemenea decizie cumplita.
Era un om bolnav si trebuie tratat ca atare si nu judecat pentru ca a luat o hotarare extrema atunci cand mintile sale nu mai erau intregi.
Am inteles ca avusese doua tentative de suicid...daca acest lucru s-a intamplat cu adevarat,eu efectiv nu pot intelege cum de medicii pe mana carora a incaput nu au alertat familia si nu au tras un mare semnal de alarma ca ea sa poata fi internata si tinuta sub supraveghere.Era un om aflat intr-o situatie de urgenta si nu unul care sa plece acasa pentru a-si continua existenta ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut.
Dupa prima tentativa de suicid (chiar si un simplu avertisment verbal in acest sens trebuie luat in serios!),este stiut faptul ca vor urma si altele,pana cand nefericita persoana va reusi sa duca la final planul de a incheia socotelile cu lumea.
Fiind un om bolnav nu mai poti spune ca a decis pentru sine,ca avut liber arbitru,pentru ca boala hotaraste pentru el,de aceea implicarea medicilor pe mana carora ajung astfel de cazuri ar trebui sa fie esentiala si chiar cei de la serviciul de urgenta si medicii de familie ar trebui instruiti in acest sens pentru a redirectiona pacientul catre ajutor specializat.
De regula se merge in principal pe medicamentatie (se stie ca in depresie au loc dezechilibre fiziologice si neurochimice) si psihoterapie in paralel,deasemenea putandu-se apela si la terapii alternative,dar si la alte procedee in cazurile de extrema urgenta.
Cred ca,acest caz al Madalinei ar trebui sa traga un mare semnal de alarma pentru intreg sistemul medical romanesc,dar si pentru societate in general.
Situatia ei a fost mediatizata fiind o artista cunoscuta,insa sunt atatia oameni care se zbat cu boala aceasta,aflati in imposibilitatea de a avea o viata normala si foarte multe suiciduri au loc pentru ca omul care sufera de aceasta boala nu este instruit sa caute ajutor specializat,iar cei din jur nu sunt educati cum sa sprijine o persoana aflata in aceasta situatie.Cu atat mai cumplit mi se pare faptul ca exista copii si adolescenti care opteaza pentru acest gest extrem,iar parintii sunt uluiti si impietriti de durere,neintelegand cum de nu au putut sa vada drama care se desfasura sub ochii lor...este cumplit!
Cunosc preoti care au studiat psihologia,precum si teologi care fac aceste doua facultati in paralel tocmai pentru ca inteleg importanta acestei laturi umane si pot sa spun ca ma bucura mult sa vad o asemenea deschidere.
Ca si concluzie,Dumnezeu sa o ierte si sa aiba grija de sufletelul Madalinei,iar noi sa ne deschidem ochii mintii si ai sufletului pentru a ne intelege pe noi insine mai bine si suferinta fapturilor din jurul nostru!

sa nu ii cautam scuze
 

nu m-am simtit niciodata un fan infocat al niciunui artist, fie cantaret, fie actor, dar am privit cu durere fiecare veste despre moartea cuiva, pana la madalina.

ganditi-va ca lumea moderna gaseste cate o definitie si denumire pentru orice exista, inclusiv pentru bolile sufletesti, materializandu-le. nu va lasati inselati de interventiile unor doctori care afirma ca madalina suferea de depresie. ganditi-va ca depresia este in primul rand lipsa nadejdii in Dumnezeu, nu ai de ce sa cazi in depresie cand stii ca Dumnezeu e atotputernic si atotbun, ca are grija pana si de ultimul fir de par din capul tau.

boala madalinei se numeste deznadejde si egoism. cand Dumnezeu iti da un copil, pe care sustii ca ti l-ai dorit atat de mult, cand iti da frumusete, cand exista atatea femei pe lume care sufera ca nu se incadreaza in tiparele frumusetii exterioare, cand iti da un sot, o familie, cum indraznesti sa iti iei viata?! cum te lasa inima sa pleci din lume si sa iti lasi copilul singur. chiar si ateu, chipul lui Dumnezeu din tine te indeamna sa lupti mai departe pentru copilul si familia ta.

toti sinucigasii, pentru mine, sunt exemplul suprem de egoism. nu mai dati vina pe societate, pentru ca nu societatea te face ceea ce esti, nu te bucuri de ce a facut societatea din tine, ci de ce ai facut tu din ceea ce au facut ei din tine, asa cum s-a spus in trecut. conteaza cum reactionezi, cum lupti, cum primesti ce ti se da. cu atat mai mult cand ai un copil de un an care tanjeste dupa iubirea ta, cu atat mai mult cand te gandesti cata suferinta vei provoca celor din jur, care tin la tine chiar daca nu se ridica la asteptarile tale.

nu ti se pare ca lumea de aici e potrivita pentru aspiratiile tale? pleaca in alta tara, gaseste-ti alte aspiratii, realizabile, bucura-te de orice lucru minuscul, dar bucura-te. ai forta interioara suficienta cat sa muti muntii. nu reusesti, cauta ajutor. nu te inchide in tine ca apoi sa lasi mustrari in urma ca nu ai fost ajutat(a). nu suntem cititori de ganduri, iar cititorii cu duhul trebuie cautati indelung. nu cautati scuze pentru o mama egoista care si-a parasit copilul fara posibilitate de intoarcere, care s-a gandit doar la suferinta proprie, ca si cum ar fi singura pe lume si buricul pamantului.

va rog sa nu o luati ca un atac personal, va respect durerea si dezamagirea, si eu sunt dezamagita, pentru ca avea motive sa fie recunoscatoare pentru ce i s-a dat, dar nu pot sa ii gasesc scuze, cand si-a dorit atat de mult un copil si l-a parasit iar motivele pe care le-a exprimat sunt de o superficialitate dureroasa. nu pot sa vars lacrimi pentru ea, pentru ca a ales gandindu-se doar la 'binele' ei, dar vars lacrimi pentru cei care au ramas in urma si care nu pot intelege de ce i-a parasit atat de dur. nu va lasati inselati de declaratiile ei de dragoste pentru fani, cand ai dragoste lupti, nu parasesti.

Nu este vorba de a fi fan,nici eu nu am fost vreodata...ce ma doare este suferinta neinteleasa a acestor oameni si faptul ca multi isi tara zilele traind un surogat de viata,nicidecum viata insasi si ca o parte din ei ajung sa epuizeze toate resursele interioare si cedeaza,asa cum a facut-o si aceasta femeie.
Nu ma doare doar suferinta ei,ci a tuturor celor care trec prin acest iad.
Tindem asa de usor sa lipim etichete,sau dam sfaturi si retzete de viata care nu se aplica practic la cei care trec prin asa ceva,incat nici nu este de mirare ca ei se inchid si mai mult in sine si aleg sa fuga de cunoscuti,familie si in cele din urma si din viata care ajunge sa li se para de nesuportat.
Numai cei care au trecut ei insisi printr-o depresie sau au stat alaturi de cineva care se lupta cu aceasta boala pot intelege ce inseamna cu adevarat.

@heaven - ai mare dreptate in tot ceea ce spui.

Madalina si alti suferinzi de depresie si necajiti sunt rezultatul acestei lumi nebune, al rautatii oamenilor, ai societatii oribile.
Cand vad cum ii face lumea (in necunostinta de cauza) pe toti egoisti (supremi!!!) si alte cele, dar nimeni nu se vede vinovat pentru rautatea proprie.
Nimeni nu se uita la cel din jur.
Vorba ta heavean, daca ea era de mult suferinda si a mai incercat, cum de n-a tras nimeni un semnal de alarma, cum de nu s-au ocupat medicii, familia de ea. Unde erau prietenii?
Traim intr-o vreme numai a banului si egoismului, dupa usi inchise.
Moare omul singur, ca un caine, in casa, pe strada, undeva, si nu stie nimeni.
Se intampla drame adevarate in case oameni si lumea habr n-are.
A fost un caz aici de o femeie care a avut 9 (noua!!!) sarcini si i-a omorat pe toti copii la nastere. N-a stiut nimeni: nici familie (parinti, surori), nici vecini, nici colegi de serviciu, prin ce a trecut femeia asta, nici macar tatii copiilor. Nimeni nu s-a intrebat: asta tot e gravida, dar unde sunt copiii!
Abia la sfarsit cand au fost anchetati au spus: "ah, pai n-am stiut, n-am vazut!"
Asta cat egoism este?! Sa n-ai habar de cel de langa tine.
La fel este din pacate si in biserica. Nu stie nimeni ce lacrimi poarta omul in suflet. Nici preotul...cu lacrimi in ochi rogi si spui ce probleme ai si ceri ajutor. Nimic. Fiecare abia se poate ajuta pe el insusi si doreste...sa-i fie bine lui insusi.
Cine nu cunoaste suferinta si greutatile vietii, mai bine sa taca.
Nu stiu ce da societatea unuia, dar ce cere...mama-mama.

Cel care l-a cunoscut pe Dumnezeu nu numai ca primeste putere sa treaca peste orice greutate, dar incearca sa ia si durerea celorlalti asupra sa. Impartasesc punctul tau de vedere "micataina".

Sunt de acord cu tine,Costel,doar ca asta este adevarul:nu suntem cu totii la fel,unii mai slabi,altii mai puternici!
Diavolul este foarte parsiv si cauta sa saboteze omul sistematic si cu o perseverenta...pe drept spus diabolica.Structurile mai slabe isi pierd mai repede forta de a lupta decat cele puternice si atunci ar trebui sa caute AJUTOR,iar daca ele nu au fost educate sa ceara,ba dimpotriva,ca suferinta interioara trebuie ignorata,daca de mici suntem instruiti chiar de catre parinti,apoi profesori si ulterior intreaga societate sa fim perfecti si conditionati pentru afectiunea, atentia si aprecierea primite doar daca facem aia sau cealalta ori daca suntem asa si nu altfel,atunci respectiva persoana se va culpabiliza pentru ceea ce simte,va ascunde si mai rau...va incerca sa ignore chiar fata de ea insasi ceea ce se petrece in sufletul ei.
Despre asta discutam aici:ca cei in cauza ar trebui educati si incurajati sa caute AJUTOR atunci cand efectiv simt ca nu mai pot si este prea mult pentru ei,ca este ceva ce se poate intampla oricui,indiferent carei categorii sociale ii apartine,iar noi,oamenii pe care Dumnezeu ne-a ferit de acest gen de incercari sa fim deschisi sa intelegem,sa nu judecam si sa ii ajutam pe cei care trec printr-o astfel de suferinta.
Deasemenea,sistemul medical ar trebui pus la punct sa ghideze persoanele aflate in depresie si nu numai,atentie...ci si in cazul oricarui bolnav,medicul ar trebui sa aiba un minim de instructaj facut despre cum ar trebui sa vorbeasca cu pacientul ca sa il faca sa se simta in siguranta si sa il incurajeze in fata unei boli grele,a unei operatii etc.
Lucrurile acestea lipsesc aproape cu desavarsire si de multe ori se interneaza bolnavul,care si asa este vulnerabil datorita suferintei pe care o are si din cauza racelii,sictirului,ca sa nu zic chiar dispretului cu care este intampinat de multe ori,pleaca de acolo mai daramat decat a intrat.
Sper ca s-a inteles care este mesajul meu si ca nu se pune problema cum am fost acuzata pe celalalt topic despre Madalina cum ca as sustine suicidul sau ca ii caut scuze.
Suicidul are o cauza individuala,evident,dar si una sociala si trebuie inteles ca atare pentru ca nu foloseste nimanui a arunca cu bolovani,insa cu siguranta ar folosi la ceva si vieti ar fi salvate daca societatea ar cauta solutiile de a preveni fenomene de acest fel.

Eu cred ca iubirea de sine, o iubire exagerata a impins-o la acest gest despre care nu cred ca avea habar ce inseamna iar acum ca stie nu are cum sa mai indrepte lucrurile...

"Mădălina a plecat la Domnul", un topic de toată "frumusețea", sunt multe păreri exprimate acolo.

Împărtășesc punctul dvs. de vedere. Ar trebui transmis și mamelor creștine.

Doamne ajută!

Absolut de acord cu aceasta postare si cred ca este de ajuns cu acest subiect aberant. Mi se pare deja exagerat cata importanta se da unei sinucigase atat in mass-media cat si aici dupa cum observ (deja e al doilea topic deschis pe acest subiect).
A fost socant, adevarat...dar acum ce sa facem? Sa o tinem luni in sir cu "vai biata de ea, marea si nemaipomenita Madalina"...hai sa fim seriosi!!!

Am scris si pe celalalt topic: eu nu am apreciat-o ca artista, pentru mine era echivalentul unui magar care rage pe scena...dar ca femeie a fost foarte frumoasa, ca om nu ma pronunt pentru ca nu stiu decat ce s-a scris in ziare (iar eu nu am o parere buna despre ziare), dar daca e adevarat ce se scrie inseamna ca avea un caracter infect si materialist, ceea ce din pacate se vede si din acest ultim gest pe care l-a facut.

In rest, pana la urma a fost un suflet intr-un trup, suflet de care s-a ales praful din proprie alegere si cu buna stiinta.
Aceste intamplari ar trebui luate in seama doar ca exemple pentru cei ce macar o data in viata s-au gandit sa recurga la un astfel de gest.

Avem in noi un duh de rautate si de judecata (vorbesc de oameni in general). Atat de usor dam sfaturi, lovim, judecam, incat celui in suferinta nu-i mai ramane decat sa caute singur solutii, pe ascuns. Da, egoismul si deznadejdea au facut-o sa-si ia viata, dar si egoismul si rautatea si nepasarea noastra a tuturor.
in urma cu vreo 10 ani (aveam atunci 16 ani) ma gandeam sistematic la sinucidere, inclusiv la mijloace. Am si incercat o data- ai mei au fost asa de mirati de gestul meu incat...l-au pus pe seama examenelor care urmau si dupa cateva zile totul a fost dat uitarii (cel putin nu s-a mai discutat despre asta); tot in perioada aceea am avut o "criza de nervi" si unul din ei m-a numit nebuna. Asta in conditiile in care suntem totusi oameni uniti si ne intelegem f bine. de fapt au fost alte probleme atunci, dar ce vreau sa spun e ca chiar si cei mai apropiati uneori nu stiu sa ajute, se prefac ca nu e nimic in neregula, prefera sa spere ca "o sa treaca". De fapt nu stiu ce sa faca.
Cred ca nu-l vedem pe celalalt si ca suntem prea ocupati cu propria noastra suferinta ca sa mai putem s-o ducem si pe a altora. Credem ca nu putem ajuta, ca nu stim cum...Heaven are dreptate-suntem crescuti in asa fel incat a cere ajutor pentru sufletul nostru e ceva rusinos (chiar moartea are in perceptia lumii ceva indecent).
Pe mine de fiecare data cand aud de sinuciderea cuiva ma doare cumplit...pentru ca as fi putut sa fac eu asta...si pentru ca ( din cate se stie) omul acela s-a despartit de Dumnezeu. Dar cum trebuie sa-L doara pe El asta, daca ma doare si pe mine atat de tare!

Cu Dumnezeu nu exista depresie, s-a spus. Nu e adevarat, exista depresie si cand esti cu Dumnezeu, doar ca ajungi sa multumesti pentru ca o ai si sa intelegi ca altfel ai fi fost cu totul pierdut. Si cu timpul, poate ca dispare cu totul...
In plus, increderea in Dumnezeu trebuie sa se vada in faptele noastre...de iubire pentru aproape, nu aruncandu-i in fata ca "cel ce crede nu deznadajnuieste si nu face pacate de felul acesta" . Cati dintre noi credem cu adevarat, de fapt?!

Să nu fim tocmai răi! Chiar dacă ea a demonstrat un soi de răutate față de copilul ei, în primul rând, apoi de soț, familie.

Să încercăm s-o pomenim în rugăciunile noastre particulare (am primit, totuși, binecuvântarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, am văzut aseară pe TV Trinitas - 16 iulie 2010), în nici un caz în cele ale Bisericii, sau la Sfânta Liturghie.

Doamne ajută!

P.S. Într-adevăr "subiectul" acesta e prea "important" deja. Vorbeam atâta dacă se sinucidea nea' Gheorghe de lângă aprozar? Nu, că ăla nu era, care va să zică, om "finuț, titrat și sensibil" și cu atâtea "drame și figuri existențiale" în cap.

toate sunt vrajeli,adevaratul raspuns este crima ascunsa sub o sinucidere ea nu se sinucidea mai ales ca are un copil care pentru ea a fost un vis implinit.Cineva care a dorit moartea artistei din cauza faimei si familiei perfecte inscenand crima cu o sinucidere.Nu stiu cati dintre voi a citit cartile personajului Hercule Poirot dar el era un detectiv care a putut sa rezolve un caz asemanator numai ca era mai dificil.Folosind "creierul"a gasit dovezi si indicii ce duceau la faptasul real nu ca victima s-ar fi sinucis

poate sa se faca si 10.000 de topicuri pentru ea nu conteaza tu faci milostenie cand pierzi timpul tau pentru altcineva

ai dreptate ca pana la urma se pot face mii de topicuri pt ea si pt ce a facut ea...dar in ideea cu "faci milostenie cand pierzi timpul tau pentru altcineva" nu prea cred. Depinde cum pierzi acel timp, nu orice pierdere de timp inseamna si milostenie...sau cel putin asa gandesc si asa am vazut eu.

Referitor la pierderea mea de timp ca stau si ma agit si postez pe topicurile inchinate ei, nu e nici pe departe milostenie...regret pentru sufletul ei si atat, dar asta doar scriu, nu fac ceva concret sa arat ca regret, din pacate pt mine de aceasta data.

Ar fi bine daca lumea ar intelege ,ca este bine ca 40 zile de la moarte sa se lase ca sufletul ei sa-si gaseasca linistea .Ea si Dumnezeu stie ce-l mai bine de ce a facut acest lucru desigur nesabuit . dar noi nu avem nici un drept ,sa confirmam sau sa infirmam ceia ce nu ne apartine .

[quote= Madalina si alti suferinzi de depresie si necajiti sunt rezultatul acestei lumi nebune, al rautatii oamenilor, ai societatii oribile.
Cand vad cum ii face lumea (in necunostinta de cauza) pe toti egoisti (supremi!!!) si alte cele, dar nimeni nu se vede vinovat pentru rautatea proprie.
Nimeni nu se uita la cel din jur.
Traim intr-o vreme numai a banului si egoismului, dupa usi inchise.
Moare omul singur, ca un caine, in casa, pe strada, undeva, si nu stie nimeni.
Se intampla drame adevarate in case oameni si lumea habr n-are.
La fel este din pacate si in biserica. Nu stie nimeni ce lacrimi poarta omul in suflet. Nici preotul...cu lacrimi in ochi rogi si spui ce probleme ai si ceri ajutor. Nimic. Fiecare abia se poate ajuta pe el insusi si doreste...sa-i fie bine lui insusi. Cine nu cunoaste suferinta si greutatile vietii, mai bine sa taca.[/QUOTE]

sunt de acord ca traim intr-o lume nebuna. o simtim cu totii in fiecare clipa. si ne adunam cu totii puterile sa trecem mai departe. eu ma gandesc la cei ramasi in urma, care n-au mai avut suflare sa planga de atata durere. oare sa fi fost supararea madalinei mai mare decat ce simt ei acum? oare durerea copilului care o sa intrebe cu ce a gresit de mama lui nu a vrut sa traiasca pentru el e mai mica decat zbuciumul ei interior?
sunt de acord ca societatea are extrem de multe vicii si ca este extrem de nedrepta si rea, asa este, dar pentru asta trebuie sa ne luam viata? cu totii trecem prin momente grele, si fiind ale noastre, credem ca nu exista o suferinta mai mare decat a noastra, pentru ca noi o suportam zi de zi. dar sinuciderea nu este o solutie. asta condamn. alegerea sa ii lasi pe toti in urma ta. sunt oameni bolnavi de cancer, care se agata de ultima pastila si isi doresc sa mai traiasca macar o zi, sa mai stea macar o zi cu ai lor. si altii se sinucid pentru ca i-a parasit frumusetea, cel putin asa a scris in mesaj. asta nu inteleg...
si tocmai ca vorbesc din cunostinta de cauza, pentru ca am trait sa vad cum oamenii dragi mie mor, de tineri!!!, si iti doresti sa mai fi avut macar o zi sa le infrumusetezi viata, sa le spui o vorba buna, sa le mai indulcesti boala, oricat de greu pare, iar altii aleg sa moara. nu vreau sa judec, dar nu sunt de acord sa pui suferinta ta pe primul plan, chiar daca a ta pare mai crunta decat toate celelalte, ca doar e a ta.
sunt de acord, avem multe lacune in societate si in sistemul medical si poate ca ne vom trezi candva. asta e un semnal de alarma pentru fiecare dintre noi, sa deschidem bine ochii spre cel de langa noi, sa incercam sa ii oferim alinare si sa cautam la randul nostru sprijin cand simtim ca nu mai putem. sa nu ne inchidem in noi, sa lasam loc si pentru celalalt. dar sinuciderea nu este o solutie. nu stii ce are pregatit Dumnezeu pentru tine dincolo de aceste perioade cand simti ca nu mai suporti sa traiesti.

D e ce s-a sinucis Madalina?.....Ptr ca a adunat in ea multe frustari , neimpliniri , multe bucurii pe care nu le- a putut impartasii celor care sa se bucure cu adevarat impreuna cu ea . Ptr ca a cautat un om cu care sa-si petreaca viata , un om puternic, care sa o asculte atunci cand trebuie si sa gaseasca cuvintele potrivite atunci cand ar fi certat-o…..Totul porneste de la o banala tristete pe care nu a avut cui sa o spuna , acelei persoane care, cu rabdare si tact ar fi stiut sa o indrume si aici nu vorbesc doar de un duhovnic, pe care trebuie sa-l avem cu totii, obligatoriu, ii trebuia un suflet sensibil de femeie , un fel de sora mai mare.
Madalina era artista , cunoscuta si iubita de multa lume si i-a fost greu sa spuna celor din jurul ei ce simte, iar tristetea s-a transformat cu timpul in disperare, acea disperare care te macina , putin cate putin. Sunt sigura ca s-a rugat la bunul Dumnezeu, dar a facut-o prea putin si cu multa disperare , era genul de om care dorea sa fie tot timpul incurajata , nu vroia sa greseasca .A avut probleme ca noi toti , numai ca Madalina a incercat poate sa le rezolve si nu a reusit, si cum timpul trece nemilos si disperarea a macinat-o ….putin cate putin….
S-a sinucis ptr ca a fost singura , prea singura ….cine nu s-a simtit macar o data in viata inconjurat de oameni si totusi singur?.....cine nu a incercat macar o data sa spuna cuiva un of si a primit ceva de genul “stii…. trebuie sa inveti sa te descurci, trebuie sa inveti din propiile greseli”…….numai ca sunt greseli pe care numai cei din jur te pot ajuta sa le indrepti….eu asa gandesc ….Dumnezeu ne-a rugat sa ne ajutam intre noi ….
Madalina era un suflet singuratic…….si nu pentru ca asa a vrut ea ….ptr ca viata nu i-a scos in cale oamenii potriviti…..
….mi-a fost draga …..imi placea muzica ei……

N-ai inteles totusi. Daca lumea, sotul, familia, prietenii ei erau langa ea cu adevarat, observau ca ii merge rau si luau masuri, n-o lasau. Degeaba sufera acum, trebuiau s-o faca mai devreme,cand erau sanse sa se evite drama.
Trebuie sa invatam sa ne uitam la cei de langa noi, sa vedem cand sufera si sa-i ajutam. Egoismul asta..

Spui asta pentru ca tu confunzi iubirea de sine cu egoismul.Sinucigasii nu au iubire de sine,tocmai de asta ajung in acest punct mort pentru ca nu mai pot face pace cu ei insisi si nu se pot iubi si accepta asa cum sunt.

EGOÍSM n. Trăsătură morală care pune mai presus de toate interesele personale; iubire excesivă de sine. Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002

Doamne ajută!

In primul rand narcisismul,care este iubirea de propria imagine.cand ea a crezut ca nu mai arata suficient de bine pentru a fi adorata de cei din jur pentru felul cum arata si k nu mai poate beneficia de lucrul asta,s-a omorat.

Este plin de astfel de oameni care,punandu-si baza vietii pe aspectul fizic,faima,pozitie sociala,uita ca de fapt totzi suntem doar niste cadavre umblatoare si ca totzi vom ajunge in acelasi loc mai devreme sau mai tarziu......

Sincer, nu va saturati sa scormoniti ...pamantul? A murit, gata. Sunt niste chestii din biblie pe care le apreciez si eu si tocmai pe alea nu le respectati (faceam referire la chestia cu judecatul aproapelui, bla bla).

E suficient tambalau la OTV, ca sa mai incepem si noi altul, pe forum. Dumnezeu s-o ierte!

Madalina Manole
 

Cu respectul cuvenit, vreau sa va scriu, ca am avut in familie un asemenea trist episod in urma cu 15 ani, timp in care a trebuit sa-mi explic ceea ce am trait, pentru a putea accepta viatza care s-a scurs de atunci, pentru cei ramasi aici.
Nu-si au rostul judecatzi aspre, nu trebuie cautatzi vinovatzi, nu trebuie nimeni facut raspunzator de o asmenea alegere, a celui care a comis suicid. Nimic din toate acestea nu ajuta la sustzinerea vietzii, care-si continua cursul pentru cei ramasi in urma. Acestia sunt cei mai greu incercatzi, iar punerea lor la bara acuzarii, transferarea vinei asupra lor nu le ajuta cu nimic, ci dimpotriva.
Depresia este o boala cumplita, inseamna pierderea legaturii cu Divinitatea, asta in cazul in care aceasta legatura a existat, sadita cu grija si responsabilitate de cei ce au format educatzia sinucigasului(ei), in anii mici ai copilariei.Acolo trebuie cautata samantza de rau, cand nu s-a lucrat in sensul Credintzei adevarate, cand copilului nu i s-au dat armele de care are nevoie mai tarziu, pentru a lupta cu el insusi. Aceasta este singura, unica explicatzie pe care o dau psihologii cand sondeaza subconstientul unui pacient. Cand se ajunge insa la boala, deci psihiatrie, medicul de specialitate are cea mai grea sarcina, pt a descoperi granitza constient-subconstient, cand vointza este anihilata, daca credintza nu exista, subconstientul nu te mai ajuta, si de aici gandul obsesiv care pune stapanire pe constient, distruge. Astfel se ajunge la finalizarea , la punerea in practica a gandului suicidar!
A comenta pe baza unui asemenea subiect, cu vehementza, este o mare eroare, deoarece o minte sintetica, sanatoasa nu poate judeca, nici nu are caderea(decat in cazul unei pregatiri de specialitate) de a intzelege o minte bolnava.
Pentru acesti nefericitzi ai sortzii, suflete pierdute de Dumnezeu vor trebui rugaciuni facute cu lacrimi de pocaintza de catre cei ramasi, iertatzi de familie si de Biserica in primul rand, nicidecum marginalizatzi, infieratzi de judecata aspra. Nimeni nu are caderea sa judece pe nimeni, numai Dumnezeu are acest drept. Ajunge raul zilei ce-a tecut!
Daca nu ne vom ierta si ajuta unii pe altzii in acst sens, lumea este pierduta. Iata ca deja acest lucru se intampla!
Dumnezeu s-o ierte, s-o odihneasca in pacea Lui divina, iar noua sa ne dea gandul cel bun! AMIN!!!

Draga prietene,daca tu iti imaginezi ca vei intelege sufletele oamenilor din niste definitii seci ale DEX-ului,te inseli.
In realitate,nici nu cred ca ti-ai dori sa intelegi sufletele oamenilor cu adevarat pentru ca acest lucru cere o deschidere spirituala pe care,probabil,in prezent nu o ai sau nu doresti sa o ai si poate,de ce nu,ceva cunostinte de psihologie,pentru ca am vazut ca oricum obisnuiesti sa atingi aceasta sfera in postarile tale.
Cam asta inseamna,foarte foarte pe scurt STIMA DE SINE cu cele trei componente ale sale,iubirea de sine (cea mai importanta),conceptia despre sine si increderea in sine:

"STIMA DE SINE

Stima de sine se bazeaza pe trei componente: Increderea in sine, conceptia de spre sine, iubirea de sine. O buna dozare a fiecareia dintre aceste trei componente este indispensabila pentru a obtine o stima de sine armonioasa. Intre cele trei componente ale stimei de sine exista legaturi de interdependenta: iubirea de sine (a te respecta indiferent de ceea ce ti s-a intamplat) faciliteaza o conceptie despre sine pozitiva (a crede in capacitatile tale, a te proiecta in viitor) care la randul sau, influenteaza favorabil increderea de sine ( a actiona fara teama excesiva de esec si de judecata altuia).

IUBIREA DE SINE Este elementul cel mai important. A ne stima inseamna a ne evalua. Dar a ne iubi nu suporta nici o conditie: ne iubim in ciuda defectelor si limitelor, in ciuda esecurilor si infrangerilor, pur si simplu pentru ca o voce interioara, timida, ne spune ca suntem demni de iubire si respect. Aceasta iubire neconditionata nu depinde de performantele noastre, ea aratand ca ne putem regrupa dupa esecuri. Ea nu ne fereste de suferinta sau de indoiala in cazul unor dificultati, dar ne apara de disperare. Iubirea de sine depinde in mare parte de dragostea pe care ne-au impartasit-o familia noastre atunci cand eram copii, si de "hrana afectiva", care ne-a fost daruita.

CONCEPTIA DESPRE SINE Parerea pe care o avem despre noi, aceasta evaluare fondata sau mai putin fondata, a calitatilor si defectelor noastre, este al doilea stalp al stimei de sine. Nu este vorba doar de cunoasterea de sine; importanta nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea de a fi detinatori ai calitatilor sau defectelor, ai potentialitatilor si limitelor. Este un fenomen in care subiectivitatea joaca un rol esential. Aceasta conceptie pe care o avem despre noi insine o datoram mediului nostru familial si in special proiectelor pe care parintii nostri le fac pentru noi. In unele cazuri copii sunt impovarati in mod inconstient de catre parinti si indeplineasc ceea ce ei insisi nu au putut sau nu au stiut sa realizeze in viata lor. Este ceea ce se numeste "copilul insarcinat cu o misiune".

INCREDEREA IN SINE A treia componenta a stimei de sine, increderea in sine se aplica in special la actele noastre. A fi increzator, inseamna, a considera ca esti capabil sa actionezi intr-o maniera adecvata in situatiile importante (Lelord, C.Andre, 1999). Contrar iubirii de sine, si mai ales, conceptiei de sine, increderea in sine nu este prea dificil de identificat; pentru aceasta este suficient doar sa te intalnesti frecvent cu persoana, sa observi cum se comporta in situatii noi sau neprevazute, in care exista o miza, sau daca este coplesita de dificultati in realizarea a ceea ce are de indeplinit. Increderea in sine provine in principal din modul de educatie transmisa de familie sau de scoala. "

Tu te iubesti pe tine Calm Down? :1:

Imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin asa ceva....cu siguranta este o mare incercare pentru cei ramasi in viata.
Din pacate aceste suflete chinuite sunt intelese doar de cei care ai trecut prin asa ceva ei insisi,cei care au trait alaturi de un astfel de om si suferinta lui sau de catre oamenii care au o mare disponibilitate sufleteasca.
Mi-as dori ca tot mai multi sa isi deschida ochii mintii si ai sufletului cu iubire si compasiune,pentru ca doar asa poate fi vindecata aceasta omenire bolnava...

Nu prea am timp să mă gândesc la asta. Am un serviciu, trebuie să-mi câștig existența, fiindcă nu mi-e prea ușor (alții îmi spun că n-ar putea trăi cu veniturile mele, mă rog e vorba de percepție și de ceea ce-ți dorești de la viață), trebuie să răspund solicitărilor lu' fi' mea, lu' fi' miu (care au nevoie de ajutor la școală), soției, părinților și socrilor care sunt extrem de bolnavi, trebuie să dau iubire, fiindcă am primit destulă până acum.
Dar, dacă tot ați pus întrebarea aceasta și dacă mă gândesc bine, cred că nu mă iubesc: nu am poftă să mă sinucid fiindcă ceilalți nu pot să înțeleagă cât sunt eu de deștept, arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic, în definitiv, Doamne iartă-mă, sunt prea mândru ca să mă sinucid. (totuși, dezbaterea de aici este despre Mădălina Manole).
În cazul Mădălinei Manole, doriți să vorbesc de schizofrenie sau sindrom discordant? Oricum, discuția despre sinucigașa asta mă plictisește deja.
Am cunoscut în urmă un băiat de 16 ani care s-a sinucis (tatăl murise cu puțin în urmă, maică-sa alcoolică) și nimeni nu a pomenit nimic nici în ziarele locale.


Doamne ajută!

P.S. 1. Nu vreau să pară o jignire (așa cum încercați dvs. ceva mai sus: "acest lucru cere o deschidere spirituala pe care,probabil,in prezent nu o ai sau nu doresti sa o ai si poate,de ce nu,ceva cunostinte de psihologie,"), dar, dacă tot ați adus vorba, printre altele pot să vă informez că am ceva studii de psihologie și în acest moment, trebuie să termin (predau) o lucrare chiar în acest domeniu (mă presează timpul), poate aș fi fost mai atent la explicațiile psihologice de care aveți atâta nevoie. A propos, de aceea sunt pe calculator toată ziua și am intrat, făcându-mi chiar un cont pe acest forum (site), de care nu știam că există până acum o săptămână.
2. Spre cultura dvs. generală: singurul domeniu în care am îndrăznit să mă amestec pe acest forum fără să cunosc prea multe lucruri este dreptul (dar se poate învăța).

Dragul meu prieten,nu te supara pe mine,aici discutam chiar daca ne mai tachinam reciproc..."ca asa'i in tenis!" :3:
Iarta-ma,dar daca ai studii in psihologie,eu nu pot pricepe neam cum de nu stii ca sinucigasii nu se iubesc si nu se accepta pe ei insisi?Si cum de confunzi iubirea de sine cu egoismul sau narcisismul? :106: Nu trebuie sa ai doctoratul in psihologie ca sa cunosti aceste lucruri elementare!
Insist,daca pe mine nu ma crezi sa mergi la profesorii de psihologie pe care ii ai si sa ii intrebi cum sta treaba cu subiectul asta.
Revenind,daca tu nu ai timp de tine si nu te iubesti pe tine insuti...cum de astepti sa ai aceasta deschidere si disponibilitate fata de ceilalti?Ar fi paradoxal...
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!"...cum vei sti sa il iubesti daca nu te poti iubi pe tine?

Eu nu mă supăr, draga mea. Într-adevăr, păcatul acesta îl am și eu: de-a tachina. Nădăjduiesc că nu e asta: Qui s'aime se taquine? Sau, mă rog, creștinește, se poate.

În psihologie (ca în orice disciplină socio - umană), nu există lucruri elementare, există doar poziții, teorii, opinii cu care ești sau nu de acord. Vedeți, draga mea doamnă, de aceea, am spus eu dintotdeauna că un student la psihologie ar trebui să facă, în prealabil, vreo doi ani de filosofie!

Iertare, am să mă duc. Mulțumesc pentru recomandare. Foștii mei colegi o să fie încântați să le cer ajutorul la recomandarea dvs.


Iisus Hristos a știut că unii oameni nu se pot iubi pe sine. Și de aceea, următoarele:

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, XIII, 34)
sau
Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. (Sfânta Evanghelie după Ioan, XV, 9)
sau
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” (Sfânta Evanghelie după Ioan. XV, 12)

Și, dacă am putea iubi cât ne-a iubit El pe noi, n-am fi atât de sarcastici și nesimțiți! Vorbesc doar pentru mine, draga mea doamnă. Să fiți iubită!

Doamne ajută!

Profesor de psihologie?!!!Si faci astfel de confuzii...da,no comment!:rolleyes:
Dar,nu trebuie sa fii atat de imperativ,domn profesor,pentru ca nu sunt vreo eleva din clasa dumitale careia ii dai 2 si o trimiti afara daca nu e cuminte...:5:

Iertare, cu acest mesaj m-am pripit, e vina mea. L-am trimis, la primul impuls. Citiți mai sus. Nu sunt imperativ, nici semidoct... Hotărât în ceea ce cred, în schimb, Da!

Cât despre nota 2, asta dovedește ceva despre dvs. Jigniri gratuite, nesimțiri, cu atât mai mult cu cât am spus: am fost.

Mergeți în pace. Domnul să vă lumineze calea!

Doamne ajută!

Apropo de filosofie...cred ca aveti cunostinta de expresia "daca taceai,filosof ramaneai!"
Cam asa si cu dvs in cazul de fata...
Nu este vina mea ca va aruncati la primul impuls sa tineti teorii despre chestiuni in privinta,carora,imi pare rau..dar aveti slaba stiinta.
Si nu incercati sa aruncati asupra mea frustrarile si agresivitatea pe care le tineti sub aceasta masca de om care le stie pe toate si in numele credintei judeca sufletele celor din jur...se numeste manipulare ce faceti dvs in postarile anterioare pentru a va salva aparenta la care tineti atat de mult si nu tine chiar cu toata lumea,imi pare rau sa va instiintez.
Imi este mie jena de situatia creata,asa ca o voi lasa balta cu acest subiect,care oricum e offtopic si ma voi rezuma doar la cel deschis de initiatoarea topicului.

Buna ziua,tuturor,dragi mei
 

Am citit cu multa rabdare si atentie,toate postarile cu privire la sinuciderea Madalinei,desigur ca parerile sunt impartite, pro si contra,observ ca secauta vinovati si scuze pt gestul ei,ba socirtatea ,ba familia, dar si eu sunt inclinat sa cred ca este o cauza spirituala,sau mai bine zis lipsa ei,faptul ca nu s-a putut impaca cu esecurile vieti,faptul ca nu s-a iubit nici macar pe ea ca sa se ierte si sa uite trecutul,si sa se impace cu prezentul si cu problemele acestei vieti cu care ne confruntam fiecare,dintre noi, nu o aprob in gestul ei dar nu dau vina nici pe societate,nici pe familie,ci doar pe lipsa vointei ei,de a lupta cu esecurile,dezamagirile si durerile din aceasta viata,daca nici macar dragostea pentru"ingerasul ei" nu a putut-o motiva sa traiasca si sa lupte,cel mai mare pacat este de copilasul acesta mititel care acum nu prea ingelege el ca ce se petrece dar va veni o vreme cand se va intreba; care a fost cauza sinuciderii mamei lui,de ce l-a parasit,oare nu l-a iubit indeajuns.........multe intrebari..........
Nu cred ca se merita sa argumentam pe acest sitte acest subiect,sau sa ne certam intre noi pe aceasta tema,personal nu sunt de acord cu marea onoare si cinste care i se face fiind comparata cu marea stea de cinema MERLYN M. care era si este cunoscuta de intreaga planeta, nu cred ca merita aceasta onoare,scuze daca supar p[e cineva,nu asta este intentia mea,dar este opinia mea,(cer iertare pt rautatea mea,stiu ca mortii nu trebuie vorbiti de rau)

Buna ziua,draga Neyra! :)
Cu siguranta a fost in primul rand o cauza spirituala!Toate bolile noastre,ca sunt trupesti sau mai rau,ale mintii...de la suflet pornesc.
Doar ca nu toti sunt atat de puternici sa le depaseasca singuri.
Eu nu caut vinovati,insa in primul rand m-a revoltat atitudinea unor "crestini" care din prea multa iubire de aproape,ma gandesc,nu mai stiau,pe primul topic unde poate ar fi fost mai frumos sa ii aduca un ultim omagiu, cum sa o denigreze pe aceasta femeie pentru gestul facut,iar in al doilea rand mi-as dori ca acest subiect sa traga un semnal de alarma.
Ea s-a dus,Dumnezeu sa o ierte,insa sunt atatia altii care se zbat in acest iad al sufletului chiar in momentul prezent si nu stiu incotro sa mearga sa caute ajutor,cu cine sa vorbeasca etc.
Chiar pe celalalt topic cu acest subiect,spunea o doamna ca a avut o prietena care s-a sinucis,iar inainte de asta i-a spus ce intentioneaza sa faca,dar nu a luat-o in serios.
Din pacate asta se intampla si acum... ba nu sunt luati in serios ori se tem ca vor fi judecati si aratati cu degetul pentru ca au o problema de acest fel etc.
Ganditi-va ca prin asta poate trece oricine cand va asteptati mai putin,chiar si copilul dvs,Doamne fereste!Trebuie sa fim atenti la ce se intampla in jurul nostru si cand intalnim astfel de cazuri sa stim sa luam masuri din timp.
Stiu multi preoti care trimit ei insisi oamenii la psiholog sau psihiatru,pentru ca este clar ca in anumite cazuri este nevoie si de ajutor specializat,pentru ca omul nu mai gaseste resursele necesare sa se ajute pe el.
Neyra,ai scris ca nu a mai fost motivata de dragostea pentru copil...pai,nu,nu mai era motivata de nimic,nici sa traiasca macar.Nu putem sa asteptam ca un om sa aiba iubire de ceilalti,fie si propriul copil si sa traiasca in armonie si echilibru cu ei,atata vreme cat el nu poate face toate acestea cu el insusi si cand a inceput sa isi programeze propria anihilare.
Traim vremuri dificile,in care reperele sanatoase aproape ca s-au pierdut,totul este intors cu susul in jos si credeti-ma cand va spun ca nimeni nu este suficient de puternic pentru acest haos,iar mai devreme sau mai tarziu poate ceda.Ca sa supravietuim este nevoie de o viata spirituala intensa si autentica si in acelasi timp sa nu uitam ca suntem aici unii pentru altii.
Nu suntem intr-o competitie in fata lui Dumnezeu,fiecaruia oricum individual i se vor cantari faptele,de aceea trebuie sa fim receptivi la suferinta celor cazuti si daca ei accepta sa ii ajutam,iar daca noi am ajuns sa cadem,sa cautam ajutorul si sa il acceptam.

@heaven - ai mare dreptate.
Si pe mine m-a socat pe langa alte comentarii oribile, persoana care avea prietena in suferinta si n-a luat-o in serios, nici macar dupa ce si-a luat viata.
In plus - daca un om care zice ca studiaza psihologia (eu nu cred, dar ma rog), poate gandi si scrie in felul asta despre depresie si oameni in general, este f.grav. Pai ce-o sa faca el cu oamenii suferinzi care vor veni la el. Ii va batjocori ca si pe Madalina?

Eu n-am placut-o ca artista. Nu mi s-a parut nici frumoasa, nici talentata.
M-a impresionat situatia ei privata si lupta ei pentru un copil.

Si sa nu uitam un lucru:
Tot ca urmare a comentariilor oribile (mandrie, egosim si nu mai stiu ce i se arunca in carca), artistii, sportivii, V.I.P in special au o situatie speciala, creata tot de noi, cei care ii urmarim.
Vrem sa fie frumosi, perfecti, ne-oameni chiar, sa umble toata ziua prin concerte/concursuri pentru placerea noastra.
Pentru noi, publicul platesc ei un pret mare.
Profesia Madalinei cerea un aspect fizic, anumite cerinte. Ea traia din aceasta profesie.
Cineva spunea ca nu se mai intereseaza de Madalina, pentru care de vazut serviciul lui/ei din care abia traieste.
Si Madalina avea un serviciu si era la punctul de a ramane fara, pentru ca nu mai corespundea cerintelor. Deja au venit altii mai tineri, daca mai buni sau nu este un semn de intrebare si ei au inceput sa-i reproseze probabil: varsta, fizic, etc.
Dupa tratamente si nastere, nu mai era ea probabil subtirica de la 18 ani.
Nu mai am ce sa spun decat sa ne fereasca Dumnezeu pe toti, de a afla ce este suferinta psihica. Aia nu prea are leacuri...

Asa este,Sophia,sa ne fereasca bunul Dumnezeu pe toti, sa ne tina tari in vremurile pe care le traim si sa ne permita sa daruim iubire,compasiune si speranta si celor aflati in suferinta si nevoie!

Sinuciderea închide ușa lui Dumnezeu!