![]() |
Parintele Galeriu
Părintele Galeriu mergea prin lume trăgând după sine un imens năvod. Peștii intrau de bună voie în el, de dragul părintelui. Și erau de toate felurile: catolici, sectari, yoghini, masoni, atei, „jidani”, securiști, oameni de mare cultură, intelectuali, dar și oameni simpli, muncitori, țărani. Pe toți îi iubea, pe toți îi dorea în plasa sa - Biserica. Și, cu dragostea și înțelegerea sa, a reușit să-i aducă pe mulți. Nedelimitându-se de nimeni, cuprinzându-i pe toți. Nu spunându-le că toate sunt bune, ci arătându-le, mai degrabă, că locul în care se aflau ei era doar un început.
Bineînțeles că asta pe mulți îi smintea. Dar oare nu așa făcuse și Domnul? În felul acesta a înțeles să iubească Ortodoxia și în felul ăsta a apărat-o: slujindu-și semenii. M-am gândit mult cu privire la duhovnicii care ne-au format. Am putea spune că fiecare mare duhovnic a format o școală de gândire. Iar uneori diferențele între aceste școli sunt foarte mari. Într-un fel vorbesc ucenicii Părintelui Galeriu, într-un fel cei ai Părintelui Arsenie Boca, într-un fel ai Părintelui Teofil, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu. Uneori sunt deosebiri radicale. Mă gândesc, totuși, că probabil aceste deosebiri, divergențe, apar mai degrabă între noi, fiii lor duhovnicești, și nu au apărut între ei. Sunt situații în care unii dintre noi aproape îl anatematizează pe Părintele Stăniloae, de exemplu, ca neconform cu Sfinții Părinți. Deși nimeni nu i-a studiat și tradus mai bine. Ortodoxia este sobornicească. Noi nu credem în infailibilitatea nici măcar a sfinților, luați singular. Noi credem în adevărurile exprimate în sinoade. Ce soluție găsim pentru a scăpa de aceste divergențe? |
|
Citat:
Din păcate, nu s-au publicat multe cărți avându-l ca autor, însă sunt la îndemână predicile pe net, atât audio cât și text. |
Citat:
Am scanat-o pentru voi, căci mă îndoiesc de faptul că o veți întîlni la vreun raft. Apoi am convertit-o în format .doc pentru ușurința căutării unor cuvinte-cheie care v-ar putea interesa. Scuze pentru greșelile pe care le-a făcut programul, care pot fi trecute cu vederea sau corectate de către cine are atîta răbdare. Am citit-o de două ori și mă mir că nimeni nu vorbește despre această lucrare. Am întîlnit un preot care și-a dat doctoratul avînd ca referință "Jertfă și Răscumpărare". Mi-am propus să o recitesc din nou în viitor. Sper că v-am atras atenția asupra acestei cărți. Îi fac reclamă ori de cîte ori am ocazia. |
Citat:
Nu am reușit să accesez link-ul. Probabil din cauza antivirusului. Încearcă să o uploadezi și pe arhiva-ortodoxă |
În completare la problema ridicată mai sus, cu privire la diverențele între duhovnicii de care ne-am lăsat formați, mi se pare potrivit acest citat:
”Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos?” (I Corinten 12,13) |
Citat:
Har, smerenie si jertfa de sine. |
Citat:
Îți pot trimite pe privat cartea în format .doc. |
Serile trecute am avut prilejul de a asculta, la radio trinitas, cateva fragmente din coferintele tinute de parintele Galeriu. Un adevarat teolog cu o finete extraordinara in ceea ce priveste diferenta dar si complementaritatea dintre psihanaliza si dreapta credinta.
|
Canonul Părintelui Galeriu
Părintele spovedea seara târziu, uneori până la ora 1 din noapte. Atmosfera era... dumnezeiască. După ce dădea dezlegările, spunea către toți:
1. Iubiți Biserica (participați la Liturghie și la celelalte slujbe) 2. Rugați-vă: dimineața, seara, la mese și rugăciunea de toată ziua (a lui Iisus) 3. Gustați zilnic măcar puțin din scrierile sfinte (Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți) 4. Cu lumea să păstrați legătură divină, nu păgână (nu păcătoasă) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 23:54:09. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.